CAPITOLUL IRISCUL ÎN SISTEMUL BANCAR1.1. Istoricul riscului bancarCaracteristica lumii contemporane este incertitudinea. Mediul economic, celmonetar şi cel financiar bancar sunt permanent supuse unei concurenţe acerbe. Astăzi băncile sunt privite de către specialişti, şi nu numai, ca fiind acele instituţii care administrează riscul. Această caracterizare dată băncilor se datorează în special faptului că orice operaţiune financiar-bancară pe piaţa internă şi internaţională este supusă acţiunii unui ansamblu de factori de risc independenţi.Până la începutul anilor ”80 comunitatea financiar-bancară privea unilateralproblema riscului numai din punct de vedere al creditului. Gestionarea riscurilor bancare se reducea la riscul de creditare, acest lucru fiind posibil datorită stabilităţii relative a sistemului financiar. Această stabilitate caracteristică acelor ani era posibilă în primul rând datorită existenţei şi funcţionării sistemului monetar internaţional de la Bretton-Woods.Acest mecanism controla fluctuaţiile cursurilor valutare, iar ratele dobânzilor nuvariau prea mult tocmai datorită politicilor monetare duse de băncile centrale înconformitate cu interesele imediate ale statelor debitoare. Reglementările monetar-valutare,practicile anticoncurenţiale de tip cartel şi nu în ultimul rând inerţia deponenţilor, limitau în acea perioada concurenţa pe piaţa depozitelor bancare generând o relativă stabilitate a ratelor dobânzilor. La sfârşitul anilor ”70 situaţia se schimbă.Explozia preţului petrolului şi dependenţa crescândă a statelor occidentale desursele de materii prime din Orient au generat un proces inflaţionist care a dus la fluctuaţii mari ale ratelor nominale ale dobânzilor. În acelaşi timp, prin abolirea sistemului de la Bretton-Woods, volatilitatea cursurilor valutare creşte, acestea devenind factori importanţi de stabilire a performanţelor globale ale societăţilor bancare.Mediul concurenţial a fost şi el supus unor schimbări datorită în special suprimăriicontrolului asupra transferurilor internaţionale de capital şi modificării structurii costurilor bancare.Toţi aceşti factori i-au determinat atât pe specialişti cât şi pe practicieni, sărecunoască existenţa unei multitudini de factori de risc (riscul lichidităţii, riscul de capital, riscul ratelor dobânzilor, riscul valutar, riscul tranzacţiei, riscul de afacere, etc.).Dar ce înţelegem totuşi prin risc bancar?Cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu seobţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere.Riscul bancar mai poate fi definit ca fiind probabilitatea de producere a unuieveniment cu consecinţe adverse pentru subiect.

1.2. Noţiunea de risc bancarConform DEX-ului limbii române prin risc se înţelege “posibilitatea de a ajungeîntr-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil”.Existenţa riscului induce o expunere la risc, care este dată de valoarea actuală atuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care este posibil să le suporte în viitor un anumit subiect , în special banca.Conform Dicţionarului Enciclopedic Managerial, prin risc se înţelege: „Măsură aneconcordanţei dintre diferite rezultate posibile, mai mult sau mai puţin favorabile sau nefavorabile, într-o acţiune viitoare”. Acelaşi dicţionar explică şi termenul de risc operaţional: „riscul înregistrării unor pierderi ca urmare a unor deficienţe interne în activitatea băncii”.Prin risc bancar se înţelege elementul de incertitudine care poate afecta activitateasocietăţii bancare sau derularea unei operaţiuni economico-financiare a acesteia. Astăzi, noţiunea de risc pare a fi sinonimă cu cea de activitate, riscul existând inclusiv în activitatea bancară.Factorii care determină apariţia riscurilor pot fi grupaţi în factori externi şi interni.Factorii externi sunt următorii:- economici determinaţi de: schimbarea ratelor dobânzilor, inflaţie, asigurări, taxe şi impozite, schimbări economice bruşte.- politici determinaţi de: legislaţia ambiguă şi schimbătoare, anumite politiciprotecţioniste, reglementări şi respectarea lor, priorităţi politice sectoriale.- concurenţiali determinaţi de: modificări ale pieţei, presiuni ale firmelor mari,tipurile şi serviciile oferite, tendinţe ale modei, folosirea de mass-media, cererile şiaşteptările clienţilor, cererile contractuale.Factorii interni sunt următorii:- sociali determinaţi de: etica şi credinţa angajaţilor, cultura individuală a persoanelor implicate privind riscul, presiunea exercitată de angajaţi prin drepturile salariale sau prestarea unei activităţi necorespunzătoare, schimbări frecvente de personal, relaţiile prea intime dintre salariaţi.- economici determinaţi de: schimbări în procesarea informatică, substituireamaterialelor, o securitate mai bună a noilor produse şi tehnologii, un sistem deoperare mai bun în ceea ce priveşte procedurile şi metodele de operare, nevoia dereducere a pierderilor, aşteptările investitorilor şi a acţionarilor, de strategiaadoptată.- fizici determinaţi de: distrugerea clădirilor, de fraudă efectuată prin actele sauintenţiile salariaţilor sau clienţilor.În activitatea bancară, riscul bancar nu are o definiţie unic valabilă, însă toatedefiniţiile au, ca numitor comun, trei trăsături principale, cu privire la riscul bancar:

- cauzele instabilităţii riscurilor bancare;- punctul critic de manifestare al riscului bancare determinat de obiectivele băncii;- riscurile bancare prezintă posibilitatea ca obiectivele stabilite să nu fie realizate.Riscurile în activitatea bancară constau în manifestarea unor instabilităţi ce rezultădin alegerea unor obiectivegreşite şi apar în raport direct cu acestea şi cu cauzele concrete ale obiectivelor greşit alese. Riscurile specifice activităţii bancare pot fi privite şi sub aspectul pierderilor generate de adoptarea unor decizii greşite luate de către conducerea băncilor.Alţi autori consideră că riscurile în activitatea bancară sunt aleatorii şinecontrolabile, putându-se vorbi de pierderile potenţiale şi efective; ele apărând peparcursul derulării activităţii, provocând efecte negative asupra activităţii, afectândactivitatea bancară.1.3. Tipuri de riscuri bancareBanca Naţională a României (B.N.R.), care este banca centrală a ţării şi instituţia de emisiune monetară a statului român, având un rol deosebit în menţinerea stabilităţii sistemului bancar, emite norme şi regulamente cu caracter legal, prin care reglementează activitatea în sistemul bancar românesc.Astfel Regulamentul BNR nr.18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul deadministrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora, defineşte riscurile semnificative, cu impact însemnat asupra situaţiei patrimoniale şi reputaţionale a băncii, şi anume:1. risc de conformitate - riscul ca o instituţie de credit să suporte sancţiuniprevăzute de cadrul de reglementare, să înregistreze pierderi financiaresemnificative sau afectarea reputaţiei, ca urmare a neconformării acesteia cuprevederi ale cadrului de reglementare, ale normelor şi standardelor proprii,precum şi ale codurilor de conduită stabilite de pieţe sau industrie, aplicabileactivităţii sale;2. risc de credit - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şicapitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligaţiilor contractualesau a eşecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite;3. risc de ţară - risc asociat riscului de credit, care este determinat de condiţiileeconomice, sociale şi politice ale ţării de origine a împrumutatului;4. risc de transfer - componentă a riscului de ţară, care apare atunci când obligaţiaîmprumutatului nu este exprimată în moneda ţării de origine a acestuia;5. risc de piaţă - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şicapitalului determinat de fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor titlurilor de capital şiale ratei dobânzii în ceea ce priveşte activităţile care aparţin portofoliului detranzacţionare, precum şi de fluctuaţiile cursului valutar şi ale preţurilor mărfurilorpentru întreaga activitate a instituţiei de credit;

6. risc de rată a dobânzii - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi capitalului ca urmare a unor modificări adverse ale ratelor dobânzii;7. risc aferent tehnologiei informaţiei (IT) - subcategorie a riscului operaţionalcare se referă la riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şicapitalului, determinat de inadecvarea strategiei şi politicii IT, a tehnologieiinformaţiei şi a procesării informaţiei, cu referire la capacitatea de gestionare,integritatea, controlabilitatea şi continuitatea acesteia, sau de utilizareanecorespunzătoare a tehnologiei informaţiei;8. risc reputaţional - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şicapitalului determinat de percepţia nefavorabilă asupra imaginii unei institu ţii decredit de către clienţi, contrapartide, acţionari, investitori sau autorităţi desupraveghere;9. risc strategic - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şicapitalului determinat de schimbări în mediul de afaceri sau de decizii de afaceridefavorabile, de implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacţie laschimbările din mediul de afaceri.Pe lângă această clasificare a riscurilor, făcută de către B.N.R., riscurile bancare sepot clasifica după mai multe criterii:a) după expunerea la risc a băncii, riscurile se pot clasifica în:- riscuri pure, sunt acele riscuri care determină obţinerea în mod exclusiv apierderilor, neexistând şanse de a obţine vreun câştig;- riscuri speculative sau lucrative, sunt acele riscuri asumate pentru a obţineprofitul mai mare, insă aceste riscuri pot determina şi pierderi.b) după modul de alocare în cadrul sistemului bancar, riscurile bancare- riscuri diversificabile definite ca acele riscuri care ajung să fie relativnesemnificative atunci când sunt combinate suficient de multe poziţii bilanţierepentru ca legea numerelor mari să fie activată. Deşi nu se poate preciza cucertitudine ce înseamnă “suficient de multe poziţii”, trebuie reţinut faptul că sepoate reduce expunerea globală a unei bănci la un anume tip de risc, mărindsuficient numărul operaţiilor şi partenerilor susceptibili a genera acel risc;- riscuri nediversificabile sunt cele care rămân relativ semnificative ca expunere,chiar şi după ce toate posibilităţile de a folosi legea numerelor mari au fostexploatate. Ele sunt determinate în esenţă de variaţia preţului (rate ale dobânzii,cursuri valutare, indicatori macroeconomici), reflectând modificări ale preferinţelorconsumatorilor, schimbări de tehnologie, politici guvernamentale.c) Cu ocazia desfăşurării activităţii, băncile îşi asumă o serie de riscuri legate degama de operaţiuni bancare efectuate şi anume:- riscurile ambientale care sunt generate de activitatea instituţiei bancare într-unmediu concurenţial strict reglementat de autoritatea de supraveghere bancară şiexprimă probabilitatea ca o schimbare adversă (inversarea condiţiilor estimate) de

mediu să afecteze negativ profitul acesteia. Se includ aici:o riscul concurenţial, care exprimă probabilitatea reducerii profitului bancar încondiţiile modificării raporturilor de piaţă în defavoarea băncii;o riscul economic, se poate manifesta la nivel sectorial, regional, naţional,internaţional şi exprimă probabilitatea diminuării performanţei bancare;o riscul legal, exprimă probabilitatea modificării adverse a cadrului normativşi incertitudinea privind momentul modificării acestuia;o riscul de fraudă, este de origine internă şi exprimă probabilitatea comiteriiunor furturi, a unor acte contrare intereselor băncii de către angajaţiiacesteia, iar frauda poate afecta rentabilitatea instituţiei bancare, mergândpână la faliment;- riscurile de prestare, sunt asociate serviciilor bancare şi se referă la:o riscul operaţional, care exprimă probabilitatea ca banca să devină incapabilăde a mai asigura servirea clienţilor într-un mod rentabil;o riscul tehnologic, este asociat calităţii şi structurii ofertei de produsebancare;o riscul produselor noi, care exprimă probabilitatea cumulată a producerii unorevenimente adverse în perioada de lansare a unui nou produs bancar;o riscul strategic, care exprimă probabilitatea de a nu alege strategia bancarăoptimă în condiţiile date;- riscurile financiare sunt asumate de bancă în gestiunea bilanţului, fiind considerate cele mai importante pentru că gestionarea lor inadecvată produce cele mai multe falimente bancare.În această grupă se includ:o riscul de credit, care exprimă posibilitatea neîncasării efective la scadenţă afluxului de venituri anticipate;o riscul de lichiditate, exprimă posibilitatea de apariţie a incapacităţii definanţare a operaţiilor bancare curente;o riscul ratei dobânzii, reprezintă efectul modificării ratelor dobânzii asupravalorii unui activ financiar sau diferenţa dintre valoarea unui portofoliu deactive financiare şi valoarea pasivelor care finanţează acest portofoliu.;o riscul valutar, apare sub forma posibilităţii de a înregistra pierderi decurgânddin evoluţia cursului de schimb.;o riscul de insolvabilitate, arată probabilitatea ca fondurile bancare să devinăinsuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă.În măsura în care există şi se realizează, riscurile pun o problemă deosebită, cea avitezei cu care se produc efectele lor şi a modului cum se repercutează asupra rezultatelor societăţii bancare, asupra costurilor şi profitului bancar. De aceea, identificarea lor este absolut necesară pentru a putea găsi cele mai eficiente măsuri de diminuare. Cunoaşterea intervalului de timp la care apar astfel de riscuri este

foarte importantă pentru că oferă băncii posibilitatea de a mobiliza resurse şi de a adopta măsurile corespunzătoare pentru asigurarea unui management eficient al riscurilor.

2.5.1. Gestiunea riscului de fraudăFrauda este însuşirea unui bun material sau nematerial aflat în custodie sau gestiune a unei persoane. Sursa apariţiei fraudei:• frauda bancară internă: fraudă intenţionată – cel care o comite are rea intenţie; frauda neintenţionată – prin eroare, nu intenţionează de bună voie;• frauda bancară externă: frauda cu acces fizic – spargerea băncii; frauda cu acces electronic – hakerii.Cauzele apariţiei fraudei interne:1) gândirea nelogică a personalului;2) controlul slab al personalului din partea băncii;3) voinţa slabă a individului poate fi cauzată de: dorinţa de a trăi peste posibilităţilefinanciare; întreţinerea amanţilor/amantelor; abuzul cu jocuri de noroc.La frauda internă se mai adaugă şi corupţia. Corupţia – efectuarea unui serviciusuplimentar contra unei plăţi din partea clientului.Există trei tipuri de corupţie:1. corupţie prin autoritate, nu presupune încălcarea normei bancare pentru plată, cipentru semnătură;2. corupţie prin eroare, clientul plăteşte pentru ca angajaţii băncii să comită intenţionat o greşeală în favoarea clientului;3. corupţie prin relaţii de subaltern sau rubedenie, nu se plăteşte, angajatul comitegreşeală pentru că este rudă sau subaltern.Fraudele interne se pot efectua ca crime ascunse şi neascunse.Crimele ascunse presupun acoperirea sumei extrase printr-un set de documente, de obicei, falsificat.Crimele neascunse presupun extrageri de sume prin asumarea nelegitimă a lor fără a fi documentate (se efectuează în contabilitatea bancară când se comite o eroare la transfer din cont în cont în contabilitate sau prin asumarea unor venituri generate de anumite operaţiuni bancare).Frauda externa este comisă de un neangajaţii a băncii.Cauzele fraudei externe:sistemul slab de securitate bancară;atârnarea ostilă către banca dată a foştilor angajaţi;

nivelul jos de protecţie a reţelelor informaţionale;nerespectarea codului de etică bancară în compartimentul acces la informaţieCauza cea mai importantă de apariţie a fraudei bancare este gestiunea incorectă apersonalului.Riscul de frauda are mecanisme de eliminare (căile de luptă cu frauda bancară):• depistarea viciilor (financiare) ale personalului la momentele oportune;• crearea unui climat psihologic în colectivul bancar favorabil prin intermediulcăruia fiecare angajai să se simtă atât protejat cât şi verificat;• crearea unui sistem de rotaţie a cadrelor:• împărţirea responsabilităţilor, astfel încât fiecare angajat să fie responsabil deuna din următoarele activităţi:o încheierea unei tranzacţii;o efectuarea plăţii;o înregistrarea tranzacţiei în contabilitate;• testarea şi verificarea sistemelor informaţionale ale băncii, introducereainovaţiilor în aceste sisteme cu acurateţe:• crearea unui sistem de verificare a personalului şi a oficiilor în care se presteazăservicii.Riscul de fraudă este o problemă actuală şi pentru bănci. Prin diversificareaserviciilor bancare şi prin apariţia noilor tehnologii, se acordă un spectru tot mai larg în implementarea schemelor de fraudă în această sferă.Infracţiunile financiar-bancare pot fi comise atât de clienţi, aducând prejudiciubăncii, cît şi de către bancă, prin intermediul personalului, în defavoarea clientului.În activitatea financiar-bancară cele mai multe infracţiuni se depistează înoperaţiunile de casă şi de creditare, provocând majoritatea pierderilor din această sferă.Acestea se pot atribui către cele mai periculoase infracţiuni în domeniu şi prin faptul că influenţează direct asupra relaţiilor bancă-client. Astfel, impactul negativ se răsfrânge nu numai asupra activităţii băncii, dar şi asupra altor subiecţi.Operaţiunile de casă sunt periculoase, îndeosebi, pentru clienţi, deoarece prejudiciulîn acest tip de operaţiune e suportat practic în întregime de clientelă. Casierii efectuează cel mai des fraude, în comparaţie cu restul lucrătorilor bancari. Mai ales posibilităţi foarte mari apar la persoanele care deţin mai multe funcţii în bancă. De exemplu, contabilul şi casierul.Cu toate că, de obicei, valoarea pagubei nu este prea mare, prin faptul că sunt foarte frecvent întâlnite, acest tip de fraude provoacă un mare prejudiciu şi băncii, şi clientelei.Printre tipurile de fraude de casă cea mai răspândită este neînregistrarea în evidenţă

a depozitului atras. Clientului i se eliberează toate documentele necesare, dar aceşti bani nu se înregistrează. La scadenţă banii se întorc clientului prin neînregistrarea surselor depozitate de un alt client („operaţiunea de acoperire”). O variantă de neînregistrare a depozitului poate fi considerată şi înscrierea în documentele bancare a unei sume mai mici decât cea depusă de client.La posibilitatea casierului de a accesa documentele contabile este şi decalajul decasă. Deseori, se transferă în alte subdiviziuni ale băncii, unde pierderile pot fi depistate peste o perioadă mai îndelungată. Trecerea timpului permite complicarea procesului de depistare a fraudei. Totuşi, individul, care consideră că poate ascunde frauda pe un timp îndelungat, îşi face o închipuire greşită.Statistica ne demonstrează că 30% din operaţiunile frauduloase se descoperă îndecurs de un an, 50% în decursul a doi ani şi aproximativ 65% în decurs de trei ani după efectuarea primei operaţiuni. Termenul mediu de angajare a persoanelor ce-şi dezonorează banca este de aproximativ zece ani. Luând în consideraţie aceste date, rezultă că persoanele nu efectuează fraude până nu au lucrat în bancă cel puţin şapte ani. Sunt înregistrate rare cazuri, când angajatul a început să fure în primii ani de serviciu. Încă o dovadă, că nu sunt începători (newbee), este vârsta medie a infractorilor de circa 34 – 35 ani, majoritatea din ei fiind căsătoriţi.Cea mai vulnerabilă în ceea ce priveşte efectuarea fraudelor este secţia de creditare.Frecvenţa fraudelor în acest compartiment este mai scăzută decât în operaţiunile de casă,dar, spre deosebire de precedenta, sumele sustrase dintr-o singură tranşă pot fi cu mult mai mari. La fel, prin paralela cu operaţiunile de casă, pentru clientelă se acordă o posibilitate mult mai mare de a comite acţiuni de fraudă.Din totalitatea fraudelor comise în procesul de creditare cea mai preferată ocupaţie a infractorilor autohtoni este de a lua un credit şi a nu-l rambursa. Aceasta se întâmplă în cazul insuficienţei asigurării creditului. În acest caz infractorii au nevoie de a căpăta încrederea personalului de creditare, dacă, desigur, nu au ieşire directă la administraţia băncii.În urma acţiunilor frauduloase suferă, practic, toţi subiecţii care au fost implicaţi înrelaţia bancă-client. În primul rând, suferă cei asupra cărora se comit infracţiunile. Dacă suportator este clientul băncii, pe lângă pierderea materială, are loc şi o decădere spiritual a acestuia. În cazul băncii, plătirea unei sume de bani pentru asigurarea în caz de comitere a fraudei, la prima vedere nu va afecta pe nimeni, în afară de persoana ce a efectuat frauda şi a companiei de asigurare. Dar dacă această fraudă duce la falimentul băncii, ea poate să se reflecte negativ asupra patrimoniului acţionarilor, preşedinţilor şi a deponenţilor neasiguraţi ai acestei bănci.Angajatul, ce ajunge până la falimentarea propriei bănci, îşi lasă o amprentă pentru

toată viaţa. El, nu numai că se dezonorează pe sine şi familia sa, dar după ce frauda va ieşi din bancă în societate, se va lipsi de posibilitatea de a ocupa un post ce necesită credibilitate, va fi nevoit să-şi schimbe specializarea. Pentru bancă această acţiune înseamnă pierderea credibilităţii clientelei, care este elementul de bază în activitatea financiar-bancară.Pentru a diminua posibilitatea de fraudare şi pentru menţinerea relaţiei bancă-client, e necesar de întreprins unele măsuri şi politici adecvate. Astfel, politica de combatere a acordării de credite suspecte trebuie să includă următoarele momente:• deciziile de acordare a creditului trebuie discutate la şedinţele comitetului decreditare;• asigurarea în întregime a creditelor acordate sau prolongate şi efectuarearegulată şi riguroasă a controlului privitor la eliberarea legală a creditelor şi astabilirii ratei dobânzii;• analiza alocării mijloacelor băneşti din contul clientului;• pe lângă gestiunea riscului creditar, băncile trebuie să acorde o atenţie deosebităşi activităţii colaboratorilor săi, prin limitarea posibilităţilor de acţiune apersonalului în procesul de deservire a clientelei, împuternicirea unor angajaţi,care nu au legătură cu operaţiunea de acordare a creditelor, să controlezeobligaţiunile fiecărui client.Metodele de combatere a fraudelor în casierii constau în:• efectuarea inopinată a controlului de disponibilităţi băneşti în casă cât şi întrezorerie,• operaţiunile în casierie trebuie să fie cât mai puţin legat de operaţiunilecontabile.• casierii nu trebuie să se ocupe de încheierea contractelor de depozit saueliberarea certificatelor de depozit;• numai casierii trebuie să lucreze cu mijloacele băneşti din casă. dacă se permiteaccesul auditorului în urma sa se efectuează control;• nu trebuie să li se permită casierilor îndeplinirea documentelor în loculclientului. dacă clientul e dezorientat sau bolnav, se recomandă să fie ajutat deun angajat special ce nu are legătura cu deservirea de casă;• toate operaţiunile efectuate de casier trebuie autentificate ca trecute pringestiunea acestuia. pe toate pachetele trebuie să fie înscrisă familia casierului şidata împachetării;• nu se permite, chiar şi la rugămintea clientului, păstrarea livretului de economii,a certificatului de depozit şi a altor documente de către angajatul casieriei;• toate eliberările de bani trebuie controlate de o persoană împuternicită, pentrupreîntâmpinarea operaţiunilor de acoperire;• lipsa sau surplusul de mijloace depistate în casă trebuie înregistrate imediat înregistrul contabil centralizat;

• deplângerile clienţilor pentru operaţiunile de casă trebuie analizate de opersoană terţă independentă de lucrătorii structurii corespunzătoare.Deci, oricare ar fi nivelul expunerii la riscurile din activitatea financiar-bancară,pierderile pot fi minimizate dacă operaţiunile vor fi organizate şi gestionate raţional, cu profesionalism şi desigur cu respectarea normelor prudenţiale stabilite de Banca Centrală.Securitatea bancară presupune sistemul de protecţie a informaţiilor bancare şi amijloacelor financiare aflate în gestiunea băncii.Existenţa unui sistem de securitate sănătos în bancă este cauzat de următoarele:• majoritatea resurselor financiare ale băncii sunt împrumutate, păstrareaintegrităţii lor presupune păstrarea stabilităţii băncii;• un sistem de securitate slab condiţionează fraudele bancare, informaţia desprefraude comise în cadrul băncii va submina autoritatea băncii pe piaţă precum şiîn faţa clienţilor săi;• existenţa unui sistem de securitate presupune posibilitatea băncii de a majora şidiversifica serviciile. Un sistem de securitate slab în schimb cauzează cheltuieliadăugătoare pentru bancă pentru finanţarea fraudei sau îmbunătăţireasistemului de securitate existent.Sisteme de siguranţă pot li:• securitatea fizică – păstrarea integrităţii fizice a bunurilor materiale a băncii,banilor;• securitate informaţională – păstrarea integrităţii informaţiei bancare.Pentru îmbunătăţirea sistemului de securitate se vor utiliza următoarele căi:o se va verifica sistemul de pază externă a băncii pentru a depista persoanelesuspecte şi ale îndepărta de căile de acces în bancă;o se va verifica identitatea clientelei:o se vor implementa sisteme de protecţie moderne în special pentru reţelele decalculatoare: se va crea un sistem de lupta contra riscului de fraudă.