Formele educatiei si relatiile dintre ele

Cuprins:A. EDUCATIA

1. Definitia si etimologia cuvantului educatie2. Educatia ca activitate3. Autoeducatia4. Factorii educatiei5. Functiile educatiei6. Continuturile, formele si tendintele educatiei

B. FORMELE SI TIPURILE EDUCATIEI7. Educatia formala8. Educatie nonformala9. Educatia informala

A. EDUCATIA

1. Definitia si etimologia cuvantului educatieDefinitie: Educatia constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din perspectiva

dimensiunii sale functional - structurale.Definirea educatiei la nivelul unui concept pedagogic fundamental presupune stabilirea unor repere metodologie necesare pentru delimitarea functiilor specifice activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii si a structurii specifice de proiectare si de realizare a acesteia.In aceasta perspectiva, educatia reprezinta activitatea psihosociala proiectata la nivelul finalitatilor pedagogice care vizeaza realizarea functiei centrale, de formare-dezvoltare, permanenta a personalitatii umane prin intermediul unor actiuni pedagogice structurate pe baza corelatiei subiect/educator - obiect/educat, desfasurata intr-un context intern ( ambianta educationala) si extern ( camp pedagogic) deschis.

Etimologia cuvantului, de origine latina, sugereaza complexitatea fenomenului educatiei la nivelul a trei semnificatii primare:a) educatio= crestere, hranire, formareb) educo-educare= a creste, a hrani, a forma, a instruic) educo-educere= a scoate din (...), a ridica,a inalta.Cele trei semnificatii reflecta, in mod gradual, perceptia sociala a fenomenului educatiei, operabila din diferite perspective istorice:a) perspectiva limitata, reductionista = cresterea animalelor si cultivarea plantelorb) perspectiva general-umana = „alimentarea” in scopul formarii omului pentru viatac) perspectiva manageriala moderna = conducerea, dirijarea, orientarea unei activitati.

,,Dictionarul de pedagogie,(1979), dezvolta trei semnificatii secundare, care pot fi valorificate la nivelul unor repere metodologice necesare in analiza fenomenului:a) educatia ca efect, realizat conform unui model propus de societateb) educatia ca proces, realizat prin dezvoltarea tuturor resurselor interne ale fiintei umanec) educatia ca ansamblu de actiuni integrate intr-o activitate complexa de formare-dezvoltare a personalitatii.

Aceste trei repere metodologice demonstreaza „extinderea actuala a notiunii de educatie” care reprezinta simultan: o activitate organizata institutional conform unor finalitati

1

pedagogice/orientari valorice, un produs al activitatii, determinabil si adaptabil la cerintele societatii si un proces, angajat intre mai multe fiinte umane, aflate in diferite relatii de comunicare si de „modificare reciproca”.

Analiza educatiei, la nivel functional-structural, presupune raportarea la trei repere metodologice:

- un reper metodologic, de ordin social, care priveste educatia, in mod special, ca produs;- un reper metodologic de ordin psihologic, care priveste educatia in mod special, ca

proces;- un reper metodologic integrator, de ordin psihosocial, care priveste educatia, in mod

special, ca activitate cu o functionalitate si o structura de actiune specifica.Educatia ca produs reflecta o necesitate de natura sociala, care orienteaza activitatea de

formare-dezvoltare a personalitatii umane. Din aceasta perspectiva trebuie inteles „caracterul istoric si de clasa” al educatiei, dar si accentul sau national.

Educatia apare astfel ca un produs al relatiilor sociale. Dinamica acestor relatii conditioneaza rezultatele educatiei de la nivelul continuitatii si al discontinuitatii intre generatii pana la nivelul „reproducerii ierarhiilor sociale” care nu a eradicat nici chiar in societatea democratica, de tip informatizat.

Operationalizarea reperului metodologic de ordin social permite definirea prioritara a educatiei ca produs. Educatia este chiar „o productie” – „o productie a omului ca om, o creatie continua a omului de catre om, o productie a omului social pentru societate.

Educatia ca proces reflecta o necesitate de natura psihologica, angajata la nivelul numeroaselor raporturi interindividuale care intervin in activitatea de formare - dezvoltare a personalitatii umane.

Educatia apare ca un proces specific uman, realizabil pe o traiectorie „ bio-psiho-sociala” care urmareste valorificarea „constiintei individuale” respectiv a resurselor interne ale personalitatii.

Operationalizarea reperului metodologic, de ordin psihologic, permite definirea prioritara a educatiei ca proces prin identificarea elementelor esentiale care asigura formarea - dezvoltarea personalitatii umane.

Actiunile si influentele psihosociale aflate in centrul sau la periferia procesului de educatie, angajeaza structurile cognitive, afective si volitive ale personalitatii, resursele motivationale, aptitudinale si caracteriale ale acestuia.

Analiza educatiei ca proces contribuie la explicarea dimensiunii ,,subiective,, a educatiei care permite interpretarea evolutiei personalitatii prin valorificarea prioritara a resurselor sale interne. Acest reper intretine un anumit „psihologism” care promoveaza „individualismul” şi „descriptivismul” pedagogic prin accentuarea importantei facorului subiectiv (copilul, elevul, „educatul”) care atrage, dupa sine, neglijarea sau chiar eludarea finalitatilor educatiei.

Ambele repere metodologice, prezentate anterior, dezechilibreaza analiza educatiei, care este fie explicata istoric, doar ca produs social, fie interpretata doar ca proces psihologic.Cele doua tendinte traverseaza, de altfel, istoria pedagogiei si a scolii.

Aceasta dezvolta de-a lungul timpului conceptii si practici educationale centrate, pe de o parte, pe profesor („magistrocentrismul” tipic secolelor XVII- XIX) si pe „factorul social” ( „sociocentrismul” tipic primei jumatati a secolului XX), iar pe de alta parte pe individualitatea copilului ( „pedocentrismul” , „psihocentrismul” tipic sfarsitului secolului XIX – inceputul secolului XX).

2

Analiza educatiei dintr-o perspectiva epistemologica viabila presupune depasirea celor doua tendinte de abordare unilaterala a conceptului. Educatia este simultan un proces si un produs proiectat si realizat la nivelul unei activitati psihosociale umane fundamentale.

2. Educatia ca activitate reflecta o necesitate de natura psihologica si sociala a personalitatii umane, intr-un proces pemanent de formare - dezvolatare, proiectat si realizat conform unor finalitati elaborate la nivel global, care determina un ansamblu de actiuni structurate pe corelatia „ subiect- obiect” orientata in directia auto - educatiei.

In mod analogic, educatia ca „proces” marchiaza drumul psihologic, dar si social, al personalitatii, spre umanizare, spre (auto)dezvolatarea sa continua.

Educatia apare astfel, in primul rand, ca o activitate psihosociala fundamentala, proiectata conform unor finalitati elaborate la nivelul macrostructurii societatii pentru realizarea funcţiei sale centrale, specifice, de formare - dezvoltare a personalitatii umane.

Educatia apare, in al doilea rand ca o activitate psihosociala fundamentala care are un nucleu structural specific (prezent la nivelul actiunii educationale), bazat pe corelatia subiect-educator, obiect-educat, care in conditii optime, evolueazs in directia atingerii unui stadiu superior al umanizarii: autoeducatia.

3. AutoeducatiaEducatia este intotdeauna o relatie intre doi poli, agentul si receptorul, primul avand misiunea

de a initia si declansa actiunea, cel de al doilea de a raspunde si a reactiona la ea. Daca in educatie apar doi poli distincti, in cadrul autoeducatiei acesti poli se suprapun, atributiile amandurora fiind preluate de una si aceeasi persoana.

Educatia se infaptuieste prin altii, autoeducatia se infaptuieste “prin sine insusi”. Subiectul implicat in autoeducatie isi autopropune scopuri si obiective, isi autoorganizeaza activitatea de invatare, isi autoevalueaza performantele obtinute. Autoeducatia inseamna deci autodeclansarea actiunii de a invata, este o actiune a insului asupra sa. Ea afecteaza toate laturile devenirii umane. Daca este vorba de invatare de cunostinte ea imbraca forma autoinstruirii (autoinformarii), daca vizeaza aspecte ce tin de structura personalitatii umane imbraca forma autoformarii (morale, estetice, fizice etc.) .

Problema ce se ridica atunci cand ne referim la autoeducatie este cea a momentului in care individul incepe sa aiba preocupari in acest sens. La ce varsta apare dorinta de autoeducatie? La ce varsta individul este capabil sa realizeze cerintele autoeducatiei, sa ia in stapanire propria devenire? Sunt intrebari esentiale pentru intelegerea procesului autoeducatiei. Luand in considerare cele doua aspecte, dorinta si capaciatea de infaptuire a ei, majoritatea specialistilor plaseaza momentul aparitiei si intensificarii preocuparilor autoeducative la sfarsitul preadolescentei si inceputul adolescentei.

In aceasta perioada se produce un progres substantial, in dezvoltarea constiintei de sine, conditie psihologica indispensabila pentru declansarea preocuparilor autoeducative. Evident ca autoeducatia nu se impune de la sine, in mod spontan. Ea este rolul educatiei, al constientizarii necesitatii dezvoltarii propriei personalitati, al valorificarii potentialului creator, printr-un efort suplimentar orientat in directia intregirii volumului de cunostinte si a registrului de calitati in vederea integrarii in viata sociala si a satisfacerii unor trebuinte personale. Intre educatie si autoeducatie exista un raport de autocomplementaritate, ambele vizand in cele din urma transformari in interiorul personalitatii umane. Daca educatia declanseaza aceste transformari prin actiuni intreprinse din exterior, autoeducatia infaptuieste scopuri asemanatoare, prin actiuni

3

autoimpuse, expresia unor mobiluri interioare si a unui efort voluntar autoimpus. In acest fel, unele din prerogativele educatiei sunt convertite in preocupari autoeducative, acestea, la randul lor, devenind conditii interne favorabile si stimulative in realizarea actiunii educative. Din acesta cauza, autoeducatia este considerata o conditie si un rezultat al educatiei permanente. A-l pregati pe om in perspectiva educatiei permanente inseamna a-i stimula dorinta si capacitatea de autoperfectionare, de autoeducatie.

4. Factorii educatieiExista mai multe circumstante de formare si de informare a copiilor si a tinerilor. Actiunile

acestor medii educogene trebuie sa se conjuge pentru a modela adecvat comportamente si constiinte in acord cu marile idealuri ale epocii.

a) Familia. Primul factor care formeaza persoana intr-o perspectiva multidirectionala este familia. Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil in valorile grupului de referinta, dar si de formare a primelor conduite sau de interiorizare a unor stari de spirit elementare. Familia constituie mediul cel mai natural cu putinta si care exercita o influenta imensa, de multe ori in mod implicit, ascuns, indirect. Cerintele manifestate la acest nivel reverbereaza intr-un mod profund si de durata a supracomportamentului celor tineri. Un climat propensator, tonifiant va constitui un factor favorizant pentru imbogatiri ulterioare. Sa remarcam faptul ca familia il insereaza pe copil in civilizatie mai mult prin latura expresiva, stric exemplificativa, si mai putin prin latura teoretica, reflectata. Familia trebuie mai mult sa formeze decat sa informeze.Copilul „absoarbe” din mediul apropiat, familial primele impresii, formandu-si conduite prin mimetism si contagiune directa. Copii vor face sau vor crede precum parintii, imitand comportamentele acestora. Vom sublinia faptul ca la ora actuala multe familii au nevoie de o educatie solida, data fiind starea precara din punct de vedere material si spiritual.

b) Scoala. Un factor important al educatiei sistematice si continue il constituie scoala. La nivelul acestei institutii, educatia si instructia ajung intr-un stadiu de maxima dezvoltare prin caracterul programat, planificat si metodic al activitatilor instructive-educative. Educatia se realizeaza in forme diverse, cel mai adesea prin activitati in comun, elevii invatand gesticulatii unuii de la altii. Situatiile de invatare sunt construite premeditat de factorii responsabili din perimetrul acestei institutii (gradinita, scoala, universitate). Continuturile care se transmit sunt selectate cu grija dupa criterii psihopedagogice, activitatile educative se cer a fi structurate respectandu-se principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente metode de predare-invatare, cunostintele specifice atitudinile si conduitele trebuie sa fie apreciate si evaluate. Cel care realizeaza procesele formative sunt cadre specializate ce detin, pe langa competentele disciplinare, academice, si pe cele de ordin psihologic, pedagogic si metodic.

c) Biserica. Alt factor care poate intra in scena este biserica, care, prin intermediul preotului instaureaza o perioada densa in transmiterea stimulilor religiosi, dar si general-comportamentali. Biserica compenseaza nevoia de filiatiei active pe o linie ideatica, prin excelenta spirituala, atat de rar realizata in societatea contemporana (doar in familie se mai intalneste asa ceva). Influenta educativa a bisericii se realizeaza la inceput difuz, nesistematic, atat cu ocazia ceremoniilor religioase, cat si cu prilejul unor activitati specifice - realizate de preot in biserica, dar si in afara ei (actul spovedaniei, catehizari individuale sau grupale, actiuni

4

explicit educative, actiuni caritabile etc.). O data cu intrarea copilului in scoala, biserica isi va da concursul pentru instaurarea unei faze de educatie sistematica, explicita, in perspective valorilor credintei. Forma principala de educatie religioasa prin biserica o reprezinta participarea la ceremoniile religioase si, indeosebi, la Sfanta Litughie. Biserica poate exercita nu numai o educatie religioasa, ci si sociala, civica, estetica, morala etc.

d) Institutiile culturale. Casele de cultura, muzeele,case memoriale pot deveni medii prielnice de transmitere a valorilor si de formare si reformare a persoanelor in acord cu jaloane valorice polimorfe, inalte. Aici se pot desfasura adevarate programe de formare a tinerilor, de educatie a adultilor, de petrecere fructuasa a timpului liber, concurand, pentru aceasta, activisti culturali devotati faptelor de cultura, adevarate competente in materie care ofera, uneori expertiza de inalta clasa.

e) Mass-media. O alta grupa de factori ai educatiei o formeaza instantele mediatice, chemate sa amplifice, sa continue sau sa diversifice experientele cognitive si comportamentale ale persoanelor. Intr-o societate infomatizata (cu virtuti benefice, dar si malefice), stimuli explicit educogeni trebuie sa fie prezenti si la acest nivel. Gama acestor mijloace este deosebit de larga: de la ziare si reviste, trecand prin radio si televiziune si pana la magistralele informationale ale internetului. Cum nu intotdeauna mesajele distribuite prin aceste cana le sunt autentice, valoroase sau sincere, este de dorit ca receptorul sa dea dovada de simt critic, de circumspectie interpretative si de competenta valorizatoare pentru a selecta doar ceea ce este benefic si pentru a devin imun fata de stabilitate si coerenta deliberata, o anumita autonomie fata de fluctuatiile politice, economice, sociale sunt mai mult decat necesare. Determinarile functioneaza si intre componentele procesului de invatamant si intre elementele spatiului social. Elementele mediului social se reflecta direct in componentele procesului didactic (innoirea tehnologiei instruirii, infuzarea continutului si aspectelor relationale cu valori raspandite larg in societate, inducerea unor sentimente de neincredere sau chiar de dispret fata de scoala, din cauza unor conjuncture economice nefavorabile etc.) sau indirect, prin selectie si prelucrare in interiorul unor compartimente ale sistemului de invatamant. Nu-i mai putin adevarat ca determinarile sunt si inverse, dinpre procesul de invataman catre spatiul social (consolidarea increderii in valorile sociale, infuzarea de noi mentalitati, modele comportamentale etc.) asupra carora factorii decizionali ai statului ar trebui sa mediteze mai profund.

5. Functiile educatieiSelectarea, prelucrarea si transmiterea valorilor de la societate la individ.

Educatia de realizeaza prin transmiterea experientei sociale, stocata sub forma valorilor cultural-stiintifice. Natural ca numai o parte din aceste valori vor fi utilizate in procesul educatiei. Selectarea si transmiterea lor urmeaza sa se faca pe baza unor principii pedagogice si in conformitate cu anumite particularitati psihice individuale si de varsta ale copiilor carora li se transmit. Pe masura ce societatea evolueaza, ritmul de acumulare a valorilor este tot mai intens, fapt pentru care principiile dupa care se face selectarea si transmiterea se restructureaza in continuu. Cele doua operatii, selectarea si transmiterea, se afla intr-o dependenta reciproca, o selectare adecvata se va rasfrange pozitiv asupra transmiterii dupa cum o rationalizare a acesteia va avea influente pozitive asupra selectiei.

5

Acesta functie asigura, deci, continutul educatiei. Volumul continutului s-a modificat de la o epoza la alta si de la un tip de educatie la altul, prin aceste transformari exprimandu-se caracterul istoric al educatiei.

Dezvoltarea constienta si progresiva a potentialului biopsihic al omului.Ca actiune sociala, educatia vizeaza omul conceput ca un tot unitar, ca fiinta biopsihosociala.

Desi actioneaza din exterior, educatia este intotdeauna dependenta de anumite particularitati biopsihice, urmarind in acelasi timp dezavoltarea lor. Este un adevar recunoscut ca valorificarea acestora se poate face numai prin exersare, prin actiune. Ori, educatia creeaza in mod constient posibilitatea aparitiei unor astfel de ocazii si imprejurari.

Functia despre care vorbim este realizata numai pe baza valorificarii descoperirilor biologiei si psihologiei a fundamentarii actiunii educationale pe aceste dprinderi. Dezvoltarea potentialului biopsihic raspunde unro nevoi individuale si, prin intermediul acestora, si unor nevoi sociale.

Pregatirea omului pentru integrarea active in viata sociala.Din definitia pe care am dat-o educatiei rezulta ca urmareste formarea unui timp de

personalitate solicitat de conditiile prezente si din perspective ale societatii.Sarcina educatiei este de a-l pregati pe om ca element activ al vietii sociale, ca forta de

munca si subiect al relatiilor sociale. Deoarece in integrarea in viata sociala, ca forta de munca si subiect al relatiilor sociale, este un proces continuu, neintrerupt, se apreciaza ca acesta functie este specifica educatiei, indiferent de varsta individului. Din aceasta perspective, putem considera ca asigurand pregatirea profesionistului, educatia este un factor al progresului social. Prin functia la care ne referim educatia raspunde unor necesitati sociale pe care societatea, in ansamblul sau, le pune in fata oamenilor ca agenti ai devenirii sociale.

Privinta din perspective pregatirii fortei de munca, educatia indeplineste si o funtie economica. Intrucat integrarea in viata sociala se face in primul rand prin activitatea de munca, putem considera functia economica ca un aspect al acesteia din urma.

Functiile educatiei prezentate mai sus trebuie private ca un tot, intrucat actiunea educationala vizeaza dezvoltarea personalitatii umane in concordanta cu anumite cerinte ale societatii. Prin aceste functii educatia poate fi apreciata ca o conditie indispensabila atat pentru existenta si dezvoltarea societatii, cat si a fiecarui individ in parte.

6. Continuturile, formele si tendintele educatieiContinuturile educatiei vizeaza dimensiunile principale ale activitatii de formare-dezvoltare

permanenta a personalitatii, proiectata-realizata in plan:intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic.

Formele educatiei vizeaza ansamblul actiunilor si al influentelor pedagogice realizate, simultan sau succesiv, la nivel institutional (educatia formala-educatia nonformala) si la nivel noninstitutional (educatia informala).

Tendintele de evolutie a educatiei, angajate, in perspectiva secolului XXI, la scara modelului cultural al societatii postindustriale, vizeaza:- formarea-dezvoltarea permanenta a personalitatii, posibila si necesara prin integrarea tuturor formelor si continuturilor educatiei pe verticala si pe orizontala sistemului de educatie;

6

- autoformarea-autodezvoltarea personalitatii umane, posibila si necesara prin proiectarea si realizarea superioara a ciclurilor de educatie permanenta, desfasurate, la nivel optim, pe verticala si pe orizontala sistemului de educatie;- valorificarea deplina a educabilitatii la nivelul corelatiei pedagogice existente intre factorii care asigura (auto)formarea-(auto)dezvoltarea personalitatii umane: educatia-mediul- ereditatea;- proiectarea curriculara a educatiei, centrata asupra obiectivelor formative si a corespondentelor pedagogice, posibile si necesare intre obiective-continuturi metodologie-evaluare.

Aceste orientari asigura integrarea tendintei de abordare sociala a educatiei, la nivel de produs, cu tendinta de abordare psihologica a educatiei, la nivel de proces. Educatia este astfel conceputa ca activitate de (auto)formare - (auto)dezvoltare permanenta a personalitatii, deschisa perfectionarii in plan intelectual-moral-tehnologic-estetic-fizic, la nivel formal-nonformal-informal.

Cele trei forme ale educatiei sunt: educatia formala, informala si cea nonformala.

B. TIPURILE SI FORMELE EDUCATIEI

Mediul educational reprezinta acea componenta cu caracter predominant psihosocial a mediului in care se desfasoara un proces educational mai mult sau mai putin intentionat, constient, organizat, planificat.

Pornind de la aceasta definitie de lucru putem identifica in structurarea si evolutia mediului educational grupuri psiho-sociale ca: familia, grupul de prieteni, de joaca, de vecini, institutii ca: scoala cu toate nivelele ei si chiar societatea ca sistem, in totalitatea subsistemelor sale integrale.

In aceste medii educationale se desfasoara tipuri si forme specifice de educatie.Cele mai cunoscute forme ale educatiei sunt considerate:I. EDUCATIA FORMALAII. EDUCATIA NON-FORMALAIII. EDUCATIA INFORMALA

O modalitate supraordonata acestor forme ale educatiei poate fi considerata EDUCATIA PERMANENTA.

EDUCATIA PERMANENTA. CONCEPTUL SI INCIDENTELE EDUCATIEI PERMANENTE ASUPRA INVATAMANTULUI.

I.Conceptul de educatie permanentaIdeea permanentei educatiei nu este noua, insa in sec XX ea a depasit etapa filozofica

devenind dupa cel de-al doilea razboi mondial un principiu activ al proiectelor de reforma sau al legilor privitoare la invatamint.

Educatia permanenta sau continua nu este o simpla educatie continuata , unde se adauga noi trepte ale educatiei adultilor ci reprezinta un sistem integrat de nivele flexibile, deschise spre autoeducatie.

In elaborarea conceptului de educatie permanenta sunt necesare anumite precizari(G.Vaideanu)

a. educatia permanenta este continua devenind modul de a fi , de a munci , de a se adapta al omului.Dreptul la educatie devine dreptul la educatia permanenta.

7

b. educatia permanenta este globala integrand intr-un continuum toate nivelurile si tipurile de educatie constituite sau existente in cadrul unei colectivitati nationale.Ea nu reprezinta deci un nou tip sau nivel de educatie si nu poate fi redusa la educatia adultilor.

c. educatia adultilor este integrala asigurand tineretului si adultilor o formatie multilaterala si echilibrata care sa le permita sa abordeze cu succes problemele complexe, interdisciplinare.

d. educatia permanenta este pentru participare si dezvoltare in spiritul initiativei si responsabilitatii pentru sine si pentru altii.

In concluzie educatia permanenta este un sistem educational deschis , compus din obiective, continuturi, fome si tehnici educationale care asigura intretinerea si dezvoltarea continua a potentialului cognitiv, afectiv si actional al personalitatii, formarea capacitatilor si deprinderilor de auto-aducatie, formarea de personalitati independente si creative.

OBIECTIVELE EDUCATIEI PERMANENTE sunt(I.BONTAS):intelegerea necesitatii educatiei permanente atat la nivelul factorilor de decizie , al unitatilor de invatamant cit si al individului tanar si adult;perfectionarea capacitatilor, a competentelor, a deprinderilor intelectuale , profesionale iar pentru educatori si a celor pedagogice, metodice;adaptarea pregatirii profesionale, a calificarii la schimbarile si mutatiile stiintifico-tehnice, profesionalescientizarea si culturalizarea vietii sociale etc.

FACTORII EDUCATIEI PERMANENTE sunt considerati:

a.scoala de toate gradele este primul si cel mai important factor de educatie si in acelasi timp de educatie permanenta. Dar pentru ca scoala sa-si indeplineasca rolul sau integral trebuie sa asigure : pregatirea pentru auto-educatie, pentru educatia permanenta.

b.factorii institutionali peri si extra-scolari.ca: - mass-media(radioul, TV.teatrul, cinematograful,)- universitatile populare;- expozitiile, muzeele, simpozioanele, sesiunile stiintifice;- cluburile, cenaclurile, casele copiilor si tineretului;- excursiile.

c.factorii generali (obiectivi si subiectivi):- progresul social,- mutatiile socioprofesionale,- restructurarea educatiei si invatamantului.

II SCOALA-ETAPA FUNDAMENTALA A EDUCATIEI PERMANENTEIn perspectiva educatiei permanente, rolul scolii se modifica.Educatia permanenta pune

capat unei serii intregi de monopoluri.Astfel procesul educativ nu mai are loc in mod exclusiv intr-o institutie specializata cum este scoala sau universitatea ci intr-un numar nelimitat de locuri, de situatii. De asemenea educatorul nu se mai confunda cu invatatorul, cu profesorul sau cu

8

animatorul de profesie.Dar aceasta nu inseamna ca rolul scolii scade ci dimpotriva devine tot mai complex si mai important.

Evaluarea eduatiei scolare in lumina educatiei permanente conduce la regandirea obiectivelor educationale, a continuturilor, a metodelor de invatare si a tehnicilor de evaluare.

In domeniul obiectivelor educationale accentul se va deplasa de pe transmitere si asimilarea cunostintelor pe formarea capacitatilor intelectuale si a atitudinilor superioare.Aceste achizitii educative se dovedesc esentiale pentru invatarea continua.

In domeniul continuturilor incidentele principiului educatiei permanente ii privesc atat pe autorii programelor si a manualelor cat si pe educatori care organizeaza procesele invatarii selectand, dozand si ilustrand continuturile cu exemple adecvate.Accentul va trebui sa cada pe codurile de referinta (conceptele de baza, idei si teorii fundamentale) si pe codurile de interpretare(criterii, principii) astfel incat elevul sa dobandeasca mijloacele necesare pentru dominarea, selectionarea si sistematizarea masei informationale din ce in ce mai vaste pe care o percep si o analizeaza.

In domeniul tehnologiei pedagogice ,educatia permanenta se caracterizeaza prin:a. renuntarea la magistrocentrism si sporirea raspunderii elevilor in alegerea metodelor

de invatare;b. stabilirea ponderii si a relatiei optime intre diferite categorii de metode:

clasice-moderne; verbale-active;c. elaborarea si utilizarea criteriilor pentru identificarea faptelor purtatoare de viitor,

d.sporirea coerentei procesului educational si inclusiv al randamentului de invatare la elevi.

FORMELE DE EDUCATIE PERMANENTAIn functie de obiectivele si factorii care contribuie la educatia permanenta se cunoaste o gama variata de forme astfel:

a. organizate de scoala;b. organizate de sistemul de educatie permanenta;c. libere, spontane.

Formele organizate de scoala se concretizeaza in: - participarea activa a elevilor/studentilor in predarea noilor cunostinte,- lucrari de laborator si cabinete de specialitate; - practica de productie; studiul individual , independent al bibliografiei recomandate;- referate, comunicari.

Formele organizate de sistemul de educatie permanenta constau in - cursuri postscolare si post-universitare,- cursuri de perfectionare,- cursuri de management si marketing,- cursuri de perfectionare stiintifica in tara si in strainatate.,- doctoratul.

Formele libere, spontane de educatie permanenta se concretizeaza in:- educatia pe teme libere prin mass-media;- activitati culturale, stiintifice,- cercuri, cluburi,- scoli populare, universitati populare,

9

- lectura libera.

TEHNICI DE EDUCATIE PERMANENTA: a. tehnica de a invata singur cu carteab. tehnica de a investiga si cerceta singur sau in echipa; c. tehnica de a reinvata sau a reinvestiga singur sau cu echipa.

Educatia permanenta trebuie sa se caracterizeze prin: flexibilitate, dinamism, diversitate,universalitate si creativitate pentra a asigura sporirea valentelor si eficientei formarii personalitatii.

III PREGATIREA ELEVILOR PENTRU EDUCATIA CONTINUASpecialistii sunt de acord ca institutionalizarea educatiei permanente presupune pe langa

eforturi financiare si decizii pertinente , o transformare profunda a mentalitatilor in materie de educatie si a stilului de munca al educatorilor .In ce priveste pregatirea elevilor pentru educatia continua cateva aspecte sunt importante:

a. In timpul scolaritatii obligatorii elevii trebuie sa-si insuseasca conceptia avansata despre educatie ca factor de cultura si civilizatie.

b. Conceptia despre educatie si rolul ei in dezvoltarea societatii trebuie sa se exprime intr-o atitudine pozitiva fata de auto-educatie.

c. A asimila invatarea adica a invata sa inveti constituie un obiectiv deosebit de important si de o deosebita complexitate(coduri de referinta, coduri de interpretare, insusirea si utilizarea tehnicilor de evaluare si autoevaluare).

d. Autoeducatia continua.

7. Educatia formalaTermenul provine din latinescul „formalis”, care inseamna formal, oficial, legal,

organizat.Educatia formala reprezinta ansamblul actiunilor pedagogice proiectate institutional prin

structuri organizate sistemic, pe niveluri si trepte de studii (gradinite, scoli, universitati, centre de perfectionare etc.), in cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate, in timp si spatiu: planuri, programe, manuale, cursuri, materiale de invatare etc. si procesul complex si oficial de transmitere a cunostintelor teoretice si practice, de asimilare a acestora de catre tanara generatie in special si de catre om in general, intr-un CADRU INSTITUTIONALIZAT in institutiile de invatamant de toate gradele: prescolare, scolare, post-scolare, universitare, postuniversitare.

Educatia formala valorifica activitatea de educatie/instruire organizata in cadrul sistemului de invatamant sub indrumarea unor cadre didactice specializate in proiectarea unor actiuni educationale, care asigura realizarea corelatiei subiect/educator-obiect/educat la niveluri de rigurozitate pedagogica maxima.

Educatia formala fiind un proces complex, intentionat, constient si organizat, care asigura predarea-invatarea-evaluarea cunostintelor teoretice si practice are PONDEREA, IMPORTANTA si EFICIENTA cea mai mare in formarea personalitatii, in pregatirea si perfectionarea pregatirii profesionale.

Educatia formala poate fi caracterizata astfel:a. complexitate, deoarece are in viziunea sa toate dimensiunile sau componentele educatiei:

- educatia intelectuala- educatia morala- educatia estetica

10

- educatia religioasa- educatia tehnica- educatia profesionala- educatia fizica- educatia sexuala- educatia economica- noile educatii: pentru mediu, pentru pace, pentru democratie, pentru schimbare, pentru

eficienta etc.b. unitate si integralitate, deoarece se realizeaza prin intermediul PLANULUI CADRU, al programelor analitice predominant unitare, al manualelor cu continut unitar;c. interactiune intre caracterul teoretic si cel practic-aplicativ, care tinde spre echilibru;d. dinamica intre caracterul instructiv si cel educativ al educatiei formale se realizeaza intr-o circularitate permanenta;e. disciplinele de invatamant reprezinta modalitatile principale de realizare a educatiei formale;f. este proiectata, planificata, organizata si evaluata dupa criterii comune, specifice scolii;g. este orientata stiintific si pedagogic dupa curentele, scolile, cercetarile stiintifice si pedagogice cele mai noi si mai eficiente pentru o anumita perioada social-istorica si culturala;h. este fundamentala pentru realizarea celorlalte forme ale educatiei;i. are rol coordonator si integrator fata de celelalte forme ale educatiei;j. este sistemica, dar si deschisa interactiunilor cu celelalte forme ale educatiei si innoirilor permanente, ca urmare a reformei stiintifice, culturale, profesionale etc.

Obiectivele pedagogice specifice educatiei formale angajeaza toate continuturile activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii in plan intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic operationalizabile in raport cu particularitatile fiecarei trepte si discipline scolare:

a. dobandirea cunostintelor fundamentale in interdependenta lor sistemicab. exersarea aptitudinilor si a atitudinilor general-umane intr-un cadru metodologic

stimulativ, deschis (auto)perfectionariic. aplicarea instrumentelor de evaluare sociala la diferite niveluri si grade de

integrare scolara, post scolara, universitara,profesionala.

Continutul si metodologia educatiei formale valorifica urmatoarele coordonate functionale, valabile la nivelul sistemului si al procesului de invatamant:

a. proiectarea pedagogica organizata pe baza de planuri, programe, manuale scolare, cursuri universitare, materiale de stimulare a invatarii etc.

b. orientarea prioritara a ,,finalitatilor,, spre parcurgere ,,programei,, pentru ,,asigurarea succesului unui numar cat mai mare de elevi si studenti.

c. invatarea scolara/universitara sistematica, realizata prin corelarea activitatii cadrelor didactice de diferite specialitati la nivelul metodologic al unei ,,echipe pedagogice,,

d. evaluarea pe criterii sociopedagogice riguroase, realizata prin: note, calificative, aprecieri, caracterizari etc.

Aceste coordonate functionale asigura substanta pedagogica a actiunii educationale de tip formal, a carei structura de proiectare si de organizare permite: intrarea ,,educatului,, in tainele muncii intelectuale sistematice; recunoasterea achizitiilor individuale in conditii de activitate

11

sistematica; deschiderea sistematicaa achizi tiilor individuale spre alte modalitati educative, existente la nivel social. (Cucos, Constantin, 1996).

Deschiderea educatiei formale spre alte modalitati de organizare a actiunii pedagogice permite depasirea limitelor sale inerente care tin de normativitatea excesiva a programelor, de tendinta didacticista a metodelor, de predispozitia spre rutina a organizatiei scolare, de orientarea spre informare si evaluare cumulativa a proceselor instructionale.

8. Educatia informalaTermenul provine din latinescul informis, informalis, care inseamna involuntar, spontan,

pe neasteptate. Educatia informala nu exprima o educatie fara caracter formativ, ci caracterul spontan al acestei influente educative. Educatia informala este determinata de o serie de actiuni socio-umane si culturale, care includ efecte educationale spontane, involuntare, fara a fi constientizate in mod expres.

Educatia informala reprezinta ansamblul influentelor pedagogice exercitate spontan si continuu asupra personalitatii umane la nivelul familiei, localitatii, strazii, (micro)grupurilor sociale, mediului social (cultural, professional, economic, religios etc.), a comunitatii (nationale, zonale, teritoriale, locale) a mass-mediei (presa scrisa, radio-televiziune etc.)

Educatia informala nu angajeaza o activitate/ actiune pedagogica bazata pe institutionalizarea corelatiei “subiect- obiect”. Acest fapt o deosebeste fundamental de educatia formala (bazata pe actiunea pedagogica de tip formal) si de educatia nonformala (bazata pe actiune pedagogica de tip nonformal).

In Franta s-a dezvoltat spectaculos dupa 1980 “miscarea retelelor de schimburi reciproce de cunoastere”. De asemenea, in cadrul asociatiilor de cartier, s-a dezvoltat scoala dupa scoala, care are ca obiectiv realizarea educatiei civice.

Caracteristicile educatiei informale:1. Continuturile educatiei informale sunt diverse, neunitare,

neorganizate, se caracterizeaza prin discontinuitate si valoare inegala.2. Metodologia folosita pentru realizarea educatiei informale este

specifica tipului de activitate desfasurata si nu educatiei.3. Autonomia crescuta a educatiei informale fata de celelalte forme

ale educatiei.Educatia informala evolueaza in plin camp psiho-social, preluand direct sau indirect

influentele cu efecte pedagogice rezultate din contextul situatiilor si al activitatilor cotidiene “care nu isi propun in mod deliberat atingerea unor teluri de ordin eductiv”.

EDUCATIA INFORMALA este realizata prin urmatoarele subcomponente:i. educatia in familie;

ii. educatia in grupul mic: de prieteni, de joaca, de vecini, de strada;iii. educatia prin mass-media;iv. educatia prin activitatile socio-culturale sportive;v. educatia prin activitati desfasurate in muzee, expozitii.

EDUCATIA IN FAMILIEFamilia reprezinta mediul educational primar, de baza si crucial – am putea spune –

pentru educatie, care asigura prima socializare a copilului.

12

Ca grup mic, restrans psiho-social, familia are cateva caracteristici, printre care comunicarea directa, fata-n fata, predominant afectiva este esentiala.

Familia reprezinta grupul psiho-social care indeplineste mai multe functii: economica, de perpetuare a speciei, afectiva, educationala. Dintre functiile familiei cea mai importanta este cea legata de cresterea si educarea copiilor, formarea acestora pentru viata, dezvoltarea personalitatii lor pentru integrarea in activitatea social-utila.

Functia economica a familiei suporta transformarile economice ale societatii in general, dezvoltandu-si totusi o anumita autonomie si specificitate. In conditiile societatii post-comuniste, functia economica a familiei romanesti este influentata de fenomene nou-aparute ca:

- schimbarea meseriilor si profesiunilor- aparitia somajului si cresterea ratei sale- dezvoltarea elementelor economiei de piata

In aceste conditii social-economice noi, functia economica a familiei are un nou profil, mai dinamic, mai flexibil si mai eficient decat in etapa de dezvoltare a economiei de stat. Statul isi pastreaza anumite parghii economice de sustinere a familiei: protectia sociala a familiei, legiferarea invatamantului gratuit, sprijinirea financiara a sanatatii. Dar accentul se deplaseaza de pe grija statului pentru familie pe cresterea autonomiei familiei in realizarea functiilor sale.

Functia economica a familiei consta in asigurarea bazei materiale necesare satisfacerii trebuintelor de alimentatie, imbracaminte, incaltaminte ale tuturor membrilor familiei. Dar aceasta functie economica nu se reduce la nivelul bazal al piramidei trebuintelor (A.Maslow), ci are si o componenta de educatie economica: - pentru chibzuirea fondurilor financiare; - pentru dezvoltarea respectului fata de munca; - pentru gestionarea eficienta a capacitatii de munca, dar si a timpului liber etc.

Una dintre cele mai speciale functii ale familiei este functia de SOCIALIZARE.Familia reprezinta primul mediu socio-educational al copilului. Relatiile dintre parinti,

dintre parinti si copii, relatiile familiei cu alte familii, sau cu alte persoane exterioare familiei, genereaza primele modele comportamentale, primele repere valorice ale copilului. Ca urmare, este necesar ca aceste comportamente si relatii intra si interfamiliale sa fie predominant pozitive, de colaborare si cooperare, si nu negative, conflictuale si insecurizante.

Familia actuala se confrunta cu noi probleme ca: planificarea familiala, educatia sexuala, educatia pentru viata in cuplu, in familie, in grup.

Functia sociala a familiei este prioritara pentru dezvoltarea imaginii si constiintei de sine, pentru descoperirea si antrenarea Eului social in relatie cu Eul pentru altii, pentru antrenarea unor capacitati si abilitati sociale cum ar fi: empatia, intrajutorarea, congruenta sociala etc.

Functia educativa a familiei se manifesta prin actualizarea tuturor functiilor mentale specifice omului, prin formarea si dezvoltarea deprinderilor, a priceperilor, a abilitatilor motrice, intelectuale, afective, volitiv-caracteriale, elementare (mersul, vorbirea, relationarea) prin insusirea primelor cunostinte, prin dezvoltarea capacitatii copilului de a se supune unei reguli de a intelege si respecta un anumit cod moral si comportamental.

Specificul educatiei in familie consta in caracterul ei predominant afectiv (prin intermediul unei metodologii specifice cum ar fi: metoda model-imitatie; metoda persuasiunii, metoda explicatie-intelegere, procedeul creditului personal).

Daca familia este predominant dezorganizata, dezechilibrata, daca ea nu-si poate indeplini functiile sale, apar efecte diferite de gravitate diferita, care uneori se pot prelungi pe perioada intregii vieti (conflicte, complexe, frustratii, manifestate in dificultati mai mici sau mai mari de adaptare si de integrare social-utila).

13

Luand in considerare aceste dificultati reale de realizare a functiilor familiei este necesar ceea ce se numeste “scoala parintilor” cu cateva directii importante:a. constientizarea necesitatii de a-si ridica nivelul pregatirii culturale si profesionale pentru caparintii sa poata deveni “modele potrivite” pentru copiii lor.b. edificarea unui colectiv familial unit si inchegat pentru care sa aiba forta socioeconomicanecesara pentru indeplinirea misiunii sale.c. cunoasterea de catre parinti si de catre alti membri ai familiei a indatoririlor socioeducationalece le revin, pentru a actiona cu eficienta in modelarea personalitatii copiilor lor.d. contributia parintilor, in functie de posibilitatile lor de pregatire, la realizarea tuturor dimensiunilor educatiei:

- intelectuala- profesionala- moral-civica- estetica- fizica etc.

EDUCATIA PRIN MASS-MEDIAMass-media reprezinta un mediu socio-educational mult mai vast, diversificat si

neuniform, comparativ cu familia. El este reprezentat (I.Bontas) de mijloacele de comunicare in masa ca: radio, T.V., ziare si reviste, carti, muzee, expozitii stiintificotehnice si cultural-artistice etc. cu functii specifice si implicit-educationale.

Receptarea informatiilor transmise prin aceste mijloace se face pe trei cai principale, separat sau combinat: audio, video, prin scris, cai prin care se transmit mesaje: stiintifico-tehnice, culturale, artistice, politice, etice, juridice, sportive, religioase, recreativ-distractive.

FUNCTIILE MASS-MEDIAIn corelatie cu aceste continuturi care se vehiculeaza prin mass-media aceasta

indeplineste urmatoarele functii (I.Bontas):

• Functia de informare a populatiei.Una dintre necesitatile intelectuale de baza ale populatiei este cea de a se informa, de a fi

la curent cu noile informatii din toate domeniile de activitate, de a se situa in mijlocul evenimentelor, de a fi in cursul vietii. Acestei necesitati ii raspunde functia informativa a mass-media. Ea este necesara si posibila datorita exploziei informationale care caracterizeaza societatea informatiei si a cunoasterii in care am intrat.

• Functia de socializare.Mass-media, desi reprezinta un ansamblu de mijloace inerte, reci, ea vehiculeaza

elemente “vii” (opinii, stari se spirit, informatii), mijloceste in acest fel relatiile inter-umane, facilitand socializarea si integrarea persoanelor in grup, in organisme si institutii. Caracterul inter-activ al emisiunilor T.V. si chiar al diverselor articole din presa determina cresterea functiei de socializare a mass-mediei.

• Functia de compensare.Viata, munca, educatia implica numeroase dificultati si probleme. Mass-media are rolul nu

numai de a informa pe oameni si de a le facilita socializarea, ci si de a compensa efortul depus de

14

acestia prin intermediul emisiunilor distractive, de umor si divertisment, de a compensa neimplinirile din viata reala cu realizarile proiective din filme, spectacole de teatru, carti. Mass-media are si o misiune anticipativ-proiectiva, prin modelele pe care le ofera: personalitati din domenii diferite de activitate, actori, oameni de stiinta si cultura, reprezentanti ai vietii politice, economice, juridice etc.

• Functia educativa a mass-media.Mass-media nu are o functie educativa predominanta, ci in stransa relatie cu celelalte

functii ale sale. Misiunea sa nu este de a face educatie, ci de a transmite informatii in anumite conditii, de a facilita anumite relatii sociale, de a compensa intr-un anumit fel dificultatile existentiale. Selectia informatiilor, a relatiilor sociale, a conditiilor de prezentare a lor, a modalitatilor de compensare a dificultatilor existentiale face trimitere la fenomenul educational. Criteriile valorice, de accesibilitate, de larg interes, de autenticitate si adevar, de competenta si prestigiu, se aplica continuturilor in mod necesar predominant pozitive si unor scopuri constructive si modelatoare. Continuturile vehiculate prin mass-media trebuie sa fie corecte, actuale, obiective, variate, dinamice, reflectand dinamismul realitatii. Aceasta nu inseamna copierea sau fotografierea realitatii, ci prezentarea acelor continuturi semnificative pentru majoritatea populatiei in mod echilibrat si constructiv. Varietatea categoriilor de varsta carora li se adreseaza massmedia impune emisiuni specializate pentru copii, tineri, adulti, batrani. Diferitele nivele si grade de calificare, profesionalizare si specializare care sunt vizate de mass-media impune accesibilitatea informatiilor, fara a le scadea valoarea si prestigiul stiintific.

Profesionalismul mass-media inseamna evitarea improvizatiei si amatorismului, respectarea deontologiei profesionale, argumentarea mesajelor transmise, evitarea metodelor de manipulare a opiniei publice.

Specificul educatiei mass-media consta in formarea si dezvoltarea opiniilor, convingerilor, stimularea aspiratiilor, obiective complexe predominant atitudinale carora scoala nu le poate raspunde satisfacator.

Specificul educatiei informale consemneaza doua tendinte contradictorii:a) diminuare functiei formative in conditiile inexistentei unei actiuni pedagogiceorganizate sistematic, la nivel functional-structural; b) accentuarea functiei informative, in conditiile extinderii (re) surselor de influenta pedagogica, dezvoltata in societatea moderna si postmoderna, contemporana.Influentele pedagogice spontane disponibile pe tot parcursul existentei umane, conditioneaza procesul de acumulare a unor cunostinte, capacitate si comportamente care probeaza resursele educatiei informale in plan cognitiv, afectiv, socioprofesional. In aceasta perspectiva sistemele (post) moderne de invatamant asigura valorificarea experientelor de viata a elevilor, studentilor, adultilor etc., angajate la nivelul planului de invatamant, a programelor si manualelor scolare/universitare elaborate pe criteriile pedagogice curriculare. In conditiile societatii contemporane, postindustriale aria de influente “educatiei informale” inregistreaza o crestere substantiala, constanta, sustinuta de “o masa informationala enorma ca volum dar eterogena, foarte variata si inegala de la zi la zi si de la persoana la persoana”.Pe de alta parte, ascensiunea mass-mediei, cu implicarea mijloacelor tehnologice de varf, generalizeaza fenomenul de “suprainformare” si de “hiperstimulare senzoriala”, care atinge proportii greu controlabile pedagogic, in special in cazul posturilor de televiziune prin cablu, emisiunilor de radio pe unde ultrascurte, retelelor de calculatoare/internet etc.

15

Influentele pedagogice tipice educatiei informale pot fi grupate la nivelul a doua coordinate orientative: a) influente neorganizate, spontane, difuze, eterogene, cantitative, neselectate, neprelucrate – provenite si giferite medii sociale: familie, strada, cartie, localitate, (micro)grup etc.;b) influente organizate, transmise de la nivelul unor institutii mass-media, care le proiecteaza si le orienteaza insa “din perspectiva altor instante si interese decat pedagogice.

Aceasta ultima categorie de influente mass-media se deosebeste fundamental de actiunea pedagogica organizata deliberat in cazul unor programe specifice institutionalizate la nivelul presei, radioului, televiziunii, etc. scolare sau universitare.

Extinderea institutiilor mass-media, fenomen specific societatii contemporane, plaseaza educatia informal ape terenul unei performante paradoxale. Pe de o parte, ea “precede si depaseste ca durata, continutul si modaliatati de insinuare, practicile educatiei informale” (ibidem). Pe de alta parte, educatia informala ramane in limitele unor sfere de influente care, prin largirea lor, devin tot mai aleatorii in lipsa unor scopuri si efecte pedagogicedirecte, specifice actiunii educationale de tip formal sau informal.

Deschiderea educatiei informale evidenteaza cresterea continua a influentelor pedagogice realizate in special prin intermediul mass-mediei.

Valorificarea lor presupune elaborarea unor raspunsuri semnificative la nivelulurmatoarelor intrebari-problema:a) “Cat din informatia perceputa devine cultura, adica informatie prelucrata si integrata in ansambluri (?)”;b) In ce masura elementele invatate in cadrul informal sustine optiunile si deciziile individuale si sociale (?);c) Care este beneficul formative produs in timpul celor 4-6 ore zilnice de vizionare a televiziunii (?);d) Ce procent din imaginile s-au datele percepute informal sunt (re) actualizate in dezbateri si analize, inainte de a patrunde “in depozitul imens al uitarii” (?) - ( Vaideanu, George, 1988)

Raspunsurile pedagogice posibile si necesare, valorifica doau fenomene social obiective: cresterea permanenta a potentialului informativ general al educatiei/instruirii informale realizate prin mass-media; si apoi de situarea educatiei /instruirii formale (realizata prin mass-media) in avangarda informatiei, in raport cu actiunile educatiei/instruirii formale si nonformale – vezi transmiterea imediata a noutatillor din stiinta (de exemplu: cucerirea cosmosului, primul pas pe luna etc.) si din viata sociala (de exemplu: evenimentele politice, economice, culturale etc. prezentate zilnic, la scara universala).

Aceste doua fenomene solicita o mediere pedagogica atenta si permanenta, realizabila prin intermediul institutiilor, specializate in proiectare unor actiuni specifice de educatie/instruiere formala si nonformala, care valorifica influentele pedagogice si experientele de viata, acumulate la nivel de educatie/instruire informala.

9. Educatia nonformalaTermenul provine din latinescul non-formales, care inseamna in afara formelor

organizate in mod oficial, pentru un anumit gen de activitate.Acest termen „desemneaza o realitate educationala mai putin formalizata sau neformalizata, dar intotdeauna cu efecte formative”(C. Moise). In pedagogie, educatia non-formala exprima sensul vechii sintagme de educatie extrascolara. Educatia nonformala exista de mult timp. La inceputul secolului al XX-lea s-a constituit in Germania o asociatie a tinerilor ca o reactie impotriva

16

caracterului livresc al scolii si care indemna pe tineri sa iasa din cadrul formal, pentru a calatori, pentru a cunoaste natura, tara.

In Romania, educatia non-formala cuprinde o gama larga de activitati:olimpiade, cercuri de discipline cu caracter tematic sau pluridisciplinar, competitii sportive, sesiuni de comunicari stiintifice, vizite, excursii, drumetii, tabere.

Educatia nonformala reprezinta ansamblul actiunilor pedagigice proiectate si realizate intr-un cadru institutionalizat extradidactic sau/si extrascolar constituit ca “o punte intre cunostintele assimilate la lectii si informatiile accumulate informal”.

Educatia nonformala valorifica activitatea de educatie/instruire organizata in afara sistemului de invatamant dar si in interiorul acestuia sub indrumarea unor cadre didactice specializate in proiectarea unor actiuni educationale, care asigura realizarea corelatiei subie/educator-obiect/educat la nivelul de flexibilitate complementara in raport cu resursele pedagogice formale.

Spre deosebire de educatia formala, EDUCATIA NON-FORMALA se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

1. Are un caracter facultativ sau optional;2. Elevii sunt implicati in proiectarea, organizarea si desfasurarea acestor activitati;3. Nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasa;4. Permite punerea in valoare a atitudinilor si intereselor copiilor si tinerilor;5. Permite o varietate de forme cu structuri flexibile;6. Cunoaste modalitati diferite de finantare;7. Faciliteaza promovarea muncii in echipa si a unui demers pluri- sau interdisciplinar;8. Accentueaza obiective de tip formativ-educativ. In ceea ce priveste desfasurarea

educatiei non-formale, L. Sirinivasan (1985) distingea patru mari optiuni metodologice generale:

a. centrata pe continuturi (sanatate, planing familial, formare agricola);b. centrata pe probleme (ale vietii cotidiene);c. pentru constientizare (in vederea cunoasterii si respectarii drepturilor si libertatilor

individuale);d. educatie umanista, cutivarea unei imagini corecte despre sine, a increderii in capacitatile

de initiativa, de creatie si decizie.

Educatia nonformala sprijina, direct si indirect, actiunile si influentele sistemului de invatamant pe doua circuite pedagogice principale:

A) Un circuit pedagogic situate in afara clasei: a) cercuri pe disciplina de invatamant, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice/transdisciplinare;b) ansambluri sportive, artistice, culturale etc.; c) intreceri competitii, concursuri, olimpiade scolare.

B) un circuit pedagogic situate in afara scolii:a) activitati periscolare, organizate special pentru valorificarea educative a timpului liber: cu resurse traditionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universitati populare, vizionari despectacole : (teatru, cinema, etc.) si de expozitii etc.; cu resurse moderne: videoteca, mediateca, discoteca; radioteleviziune scolara; instruire asistata pe calculator, cu retele cu diferite programe nonformale etc.;

17

b) activitati parascolare organizate in mediul socioprofesional, ca “solutii alternative” deperfectionare, reciclare, instruire permanenta, institutionalizate special la nivel de: presa pedagogica, radio-televiziune scolara; cursuri, conferinte tematice – cu programe speciale de educatie permanenta etc.

Obiectivele pedagogice specifice educatiei nonformale completeaza resusrsele educatiei formale la nivelul unor coordonate “de vocatie “: sprijinirea elevilor, studentilor adultilor etc. cu sanse speciale/minime-maxime, de reusita scolara, profesionala etc.;stimularea dezvoltarii personalitatii elevilor, studentilor etc. si a comunitatii educative locale, la niveluri de performanta si de competenta superioara, relevante in plan intelectula, moral, tehnologic, estetic, fizic; valorificarea adecvata a strategiilor de proiectare-realizare a actiunilor (de formare si perfectionare profesionala; de oreganizare a timpului liber; de alfabetizare functionala a grupurilor sociale defavorizate).

Continutul si metodologia educatiei nonformale evidentiaza urmatoarele note specifice care apar la nivel functional-structural pe fondul unui plus de flexibilitate-realizat in raport cu educatia formala – si de deschidere – asumat in raport cu educatia informala:a) proiectarea pedagogica neformalizata,cu programe deschise spre interdisciplinalitate si educatie permanenta – la nivel general-uman, professional, sportiv, estetic etc.;b) organizarea facultativa, neformalizata, cu profilare dependenta de optiunile elevilor si ale comunitatilor scolare si locale, cu deschideri speciale spre eveniment si inovatie; c) evaluarea facultative, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, faranote sau calificative oficiale.

Aceste note specifice explica avantajele dar si limitele educatiei nonformale dependente de incapacitatea momentana a acesteia de validare sociala a rezultatelor care “nu conduc decat rareori la o calificare oficiala a competentelor” .

Limitele amintite reflecta fluiditatea structurilor organizatorice focalizate in prea mare masura asupra obiectivelor pe termen scurt si asupra “libertatii” metodologice a educatorilor. Strategiile asumate nu asigura nici continuturile pedagogice necesare pentru sustinerea sociala a actiunilor educationale declansate, si nici resursele de adaptabilitate, individuale si comunitare, valorificabile in directia educatiei permanente.Ele comporta, astfel, trei riscuri pedagogice majore : promovarea unui activism de suprafata, dependent doar de indeplinirea obiectivelor concrete, rupte adesea de obiectivele specifice educatiei formale; avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelatia functionala dintre subiectul si obiectul educatiei; eludarea posibilitatilor de validare sociala reala a rezultatelor in raport cu “diplomele si certificatele” obtinute la nivelul educatiei formale.

Dezvoltarea educatiei nonformale ofera sugestii si chiar solutii pentru depasirea prelungitei “crize a scolii”.

Teoria “descolarizarii societatii” propune “patru retele ale cunoasterii” caracteristice pentru “ noile institutii educative” de tip nonformal:a) O retea de “servicii utilizata in activitatea zilnica in uzine, aeroporturi, ferme etc.”, care pun la dispozitia publicului diferite “obiecte educative”: instrumente, bibiloteci, laboratoare, sali de expozitie, sali de spectacol, muzee, etc.;b) O retea de “ schimburi de cunostinte” actualizate, bazata pe “o lista de personae” dispuse si capabile de asemenea activitati;c) O retea de comunicare sustinuta printr-un organism care faciliteaza intrunirile intre “semeni” si inregistrarea dorintelor in materie de educatie;

18

d) O retea de adrese ale persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de “servicii educative” diferite chiar la nivelul unui “anuar”. In comditiile societatii contemporane , dezvoltarea educatiei nonformale angajeaza “noile mass-media” care intervin din ce in ce mai mult in sprijinul educatiei: presa scrisa, radio-televiziunea, sistemele de retele video si de calculatoare- cu profil scolar, universitar, etc. Aceste mijloace, perfectionate si modernizate din punct de vedere tehnologic, vizeaza nu numai “difuzarea” surselor educatiei, ci , in primul rand, “determinarea unui tip superior de invatare” prin asumarea unor obiective-continuturi si metotdologii adecvate, valorificate de cadre didactice specializate in proiectarea si realizarea instruirii nonformale.

Obiectivele specifice acestui tip aparte de instruire nonformala vizeaza:· ridicarea nivelului genereal al educatiei prin “difuzarea programelor in scoli isolate sau incadrate necorespunzator”;· ridicare nivelului de pregatire a cadrelor didactice, din unele scoli sau zone, prin calitatea exemplara a modelelor pedagogice propuse;· extinderea proceselor de invatare sistematica pana la nivelul organizarii programelor universitare prin intermediul televiziunii;· completarea cunostintelor in domenii care solicita un grad ridicat de operativitate a informatiei: limbi straine, stiinte socioumane, matematica, biologie, tehnologie, etc;· stimularea “alfabetizarii functionale” in domenii productive care solicita perfectionarea si chiar (re)-calificare profesionala continua.

EDUCATIA NON-FORMALA poate fi influentata de teorie si de legitatile si strategiile pedagogice ale educatiei formale, care ii asigura o orientare stiintifica eficienta.

19

BIBLIOGRAFIE

1. G.Văideanu, „Pedagogie. Ghid pentru profesori”, EDP, Bucureşti, 19902. Landsheere, V. de, Landsheere, G. de – 1979, Definirea obiectivelor educaţiei, E.D.P.,

Bucureşti3. Bontaş, Ioan – 1994, Pedagogie, Ed. All, Bucureşti4. Ceghit Ioan; Vlasceanu Lazar – Curs de pedagogie, EDP, Bucureşti, 1988.

20