Nr. 17. Anul I.

FOIE L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă

APARE

IN S I B I I U , DE T R E I ORI P E LUNA.

PROPRIETAR-EDITOR ŞI REDACTOR

S I L V E S T R U M O L D O V A N .

SUMARUL: Victorie Ilie Demetrescu. Profesorul Iordache . . . Marg. Moldovan. E u nu 'nţeleg (trad.) . . . Carol Scrob. Un tablou I. E. Prodan. Pe munte 'n zori . . . . O. Bocea. Mărturisirile Dorettei (trad.) loan Cândea. Rămurele :

Tinerimea română . . . Silvestru Moldovan. Uituri (chiuituri) . . . I. Gr.

Feliuri te * * *

A p a r e :

î i i 1 0 , 2 0 ş i 3 0 a fiecărei l u n i .

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fl., pe jumătate de an 3 fl., pe pătrar de an V70 fl.

Pentru România şi străinătate pe an 16 franci. '

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldovan.

V I C T O R I E . Me 'ntâlnii odată 'n cale cu drăguţul Cupidon

Şi-i smulsei din arc săgeta ce-ar fi vrut se mi-o trimită, Iar la urmâ-i luai de-a rendid: aripi, tolbă şi baston, Şi-l lăsai plângând în urmâ-mi pe o stâncă părăsită.

Ce frumos plângea, drăguţul! Cât era de frumuşel, Naş fi vrut se-i fiu eu vina, nici se-i fac vr'o neplăcere Dar doream de multă vreme se-l supui şi eu pe el Şi se fac se simtă dorul, desarmându-l de putere.

De atunci, purtat pe aripi, lumi măreţe eu străbat, Şi, privind săgeta, tolba şi bastonul de mărire, Cânt durerea şi plăcerea, cânt pe q\eu-mi desarmat, Pe când el în vis, adesea, îmi propune 'mpâeiuire.

Bucuresci , 23 August, 1894. Ilie Demetrescu.

P R O F E S O R U L I O R D A C H E . Novelă. (Urmare.

usica începe şi Veran o angajază. '. — Nu pot Chită, sunt angajată la toura acesta . — Cu cine ? — Cu un cunoscut vechiu.

Lui Veran nu-i plăcu acest răspuns, dar tăcu. El observă cutezanţa , cu care Padu vorbea aşa

de mult Eleonorei în decursul dansului, şi cum Eleo­nora se apr indea la obrazi din când în când. Deveni indispus şi se duse între colegi.

Padu profită de ocasiune şi rămase în societatea Eleonorei.

Era cam târdiu când se re 'n torse Veran la Eleo­nora şi la mamă-sa , şi le petrecu acasă .

In diua următore e ra mare nelinişte şi supărare la Câldărescii.

Veran nu se ară tă totă diua. După ce le-a petrecut dela bal, densul se re 'n torse

erăşi la prietini. Spre surpr inderea lui însă, Padu încă părăsise balul, imediat dupu plecarea Eleonorei, aşa ii s 'a spus.

între

M a r g a r e t a M o l d o v a n . Atât i-a mai lipsit încă! Era convins acum, că

cepu

Padu şi Eleonora erau relaţii vechi de simpatie. Dimineţa când se duse acasă luă o hâr t ie şi în-a scrie şire multe, multe unul după altul, îşi scose apoi inelul din deget, îl pachetâ cu scri-

sorea în im plic şi scrjse adresa Eleonorei pe el. Mai rămase un t imp ore-care în meditaţ iune, apoi să culcă satisfăcut, că a isprăvit un lucru cuminte.

Era la unsprezece ore când să deşteptă. Iute se îm­bracă, îşi caută inelul în deget, înel nu-i. Atunci îi vin în minte ca prin vis cele întâmplate. Să uită incoce, încolo, dă cu ochii de plicul cu adresa Eleonorei, îl desface ve­hement şi îşi cetesce scrisorea. Rămâne pe un moment încremenit . Numai acum ii să limpedi s tarea lucrului.

— Da — îşi dise el — între ei trebuie să fie rela­ţii vechi, căci altfel cum ar veni el să se ţină grapă de e ă ? Nu să pote altfel. — Dar tot e prea prost aşa, o să merg în personâ să me conving cum stăm.

Abia avu timp se rupă plicul şi scris6rea, căci cineva bă tu uşe.

Erau prietinii lui. Fă ră a t răda nimic din cele ce simţea, petrecu

4 iua cu ei. La Căîdărescu era tdtă casa în nelinişte. Căldă-

rescu făcu mustrăr i Eleonorei, că pote pur ta rea ei se fi înstrăinat pe Veran. Domna Căîdărescu se căia de minutul, în care a t recut pragul se mergâ la bal. Eleo-onora nu putea alta, decât să se consoleze de tote prin lacrimi, se re trase într 'o odaie şi plângea. Fratele Eleo­norei Niţă, era pus încă de dimineţă se spioneze, dar tote aceste erau zadarnice.

Spre sară se opri o t răsură la portă. Toţi eăsenii a rdeau de neastâmpăr .

Din t răsură se cobora o fată t ineră cu o grămadă d e pachete .

Domna. Căîdărescu când o vădu nu se putu stă­pâni se nu bată în palme şi se nu-şi <lică: of, of se-racul de noi Domne, — nu este el, nu, nu.

— Tu eşti Vior ico? — Eu mătuşica, abia am sosit şi eu. — Cine este ? — Se aucli vocea lui Căîdărescu. — Nepoţica ta, dragă. — Aşa-a, Viorica'? — Da, da. Scii, că ne scrise, că vine astădi , dar

noi — — a m şi uitat. După ce au întrat în lăuntru apare şi Eleonora,

palidă şi cu ochii plânşi. Viorica nu îşi putea esplica ce este aici. Toţi erau

spăriaţ i , îngrijaţi, Eleonora cu ochii plânşi. îşi închipuia vre-o nenorocire .

•— Cei cu voi, pentru Dumnedeu, cum ve aflu a ş a ? •— Nu-i nimic, — tăia vorba domna Căîdărescu —

decâ t asară am fost la bal şi s 'a cam bolnăvit Leniţi. Viorica se îndestuli cu răspunsul deocamdată , dar

după ce s'a culcat, t imp îndelungat nu îşi putea da samă de cele ce a vădut şi audit. Ii era inesplicabiiă confusia casei.

III. Profesorul Iordache începuse a-şi încunjura mai

mult prietinii ca pană acum. Mai bine îi plăcea, se se încuie în odăiţa lui şi acolo se dea curs liber ideilor.

Lucra pană târdiu noptea, atunci îşi punea la o par te tot, şi adeseori se pierdea în gânduri .

Lucru ciudat era acum de un timp încoce cu el. Sara, când obosit se lăsa de lucru, se răzima de

părete , lângă ferestră şi căuta afară la lumina argintie a lunei.

Printre ramurile arborilor, cari încunjurau casa, radele lunei pă t rundeau în odăiţa lui. Afară era linişte. Câte-odată părea , că aude un glas duios, apoi ii se a ra tă un chip frumos de fee, cu per buclat, cu ochi sclipi-

1 tori, dar dispărea îndată. Profesorul Iordache t resărea la vedenia acesta,

inima începea se-i bată mai repede şi atunci ar fi voit se mai aucjă acel glas ângeresc, se mai vadă chipul cel dumnedeesc . îşi scotea capul afară pe ferestră, şi privea cu atenţ iune.

Afară era linişte, numai foşnetul frunduliţelor de pe arbori se audea .

Când îşi încorda a tenţ iunea mai ta re , atunci nu mai audea nimic, nu mai vedea nimic. Atunci observă, că totul era numai nălucire.

Dar glasul şi chipul acela semena cu cineva, şi nu îşi putea da sama cu cine.

Când se apropia ora de mers la Căîdărescu, îi era groză şi nu scia pentru-ce.

După ce se vedea însă acolo, după ce t recea ora de instrucţie a lui Niţă. mai s tă tea altă oră, sau chiar şi două de vorbă cu Eleonora. Desemna floricele şi bu­chete pe pânză, pe cari ea le cosea. Esplica din teo­riile lui filosofice, pe cari Eleonora le asculta cu aten­ţiune, privind la el. Arare-ori, când era mai bine dispus ruga pe Eleonora se-i cânte, dar ea nu se lăsa mult

: rugată, ci începea. Iordache se perdea atunci în gân-i duri şi nu îşi venea la sine, numai după-ce Eleonora

R Ă M U R E L E .

Tiner imea româna, in.

In doue schiţe anteriôre am caractér isât pe scurt rolul tinerimei academice române la 1848—9 şi în tim­pul după aceşti memorabili ani, pană la 1884.

începând cu acest an tinerimii române academice ii s 'au impus prin desvoltarea evenimentelor o activi­ta te duplă : de-o par te ea a t rebuit se continue lucra­rea culturală-naţională, începută de t inerimea de după 1848—9, desvoltând şi consolidând tot mai mult socie­tăţile culturale academice, ér de altă par te a trebuit să-şi ţ ină şi şi-a şi ţinut de sfântă datorinţE a lua par te în sfera ei de activitate la mişcările naţionale intensive, ce s'au Inaugurat de bărbaţii noştri politici în deceniul t recut , al căror scop este crearea unei stări favorabile pent ru poporul românesc , după cum îi compete lui în aces ta patrie.

Tinerimea nostră şi-a împlinit cu sfinţenie aceste dôuë datorinţe, identificându-să întru tôte eu aspiraţiu-nile naţiunii române, arătând, că iubesce poporul, din al cărui sin a eşit şi are durere de suferinţele, ce el le îndură. In luptele, ce ea a trebuit sfi le susţie în acest deceniu s'a pur ta t cu curagiu, devotament şi ab-negaţ iune admirabilă, a semenea tinerimii din 1848—9,

dovedind prin acesta, că „din vultur, vultur nasce, din, stejar, stejar resa re" .

La un resultat de m a r e însemnăta te a ajuns tine­r imea nostră în acest deceniu. Acest resultat este le­gătura, ce s'a inaugurat între tinerii din diferite locuri de studiu, este s o l i d a r i t a t e a dintre toţi tinerii români academici dela scolele superiore din patrie şi din stră­inătate , pent ru o purcedere uniformă în cestiunile na­ţionale. Acesta solidaritate, care l'a început n 'a esistat decât in un sentiment comun, am putea dice platonic, pornit din iubirea ferbinte de nem, comună la toţi ti­nerii, a produs, cum seim, pană acum rode bune şi de sigur va produce şi în viitor.

Ca se ne convingem despre adevărurile espuse aci, n 'avem decât să ne revocăm în memorie luptele, ce a avut să le suporte t inerimea română dela 1884 încoce şi faptele, ce le-a săvârşit ea în acest t imp.

Şirul evenimentelor din viaţa tinerimii a început se se desfăşure în pr imăvara anului 1884 în Cluş, în acest oraş de tristă aducere aminte în istoria desvoltă-rii nostre moderne .

După pactul dualistie încheiat la 1867 românii au fost scoşi încet cu încetul de pe tote terenele vieţii pu­blice şi în urmă nu le-a r ămas alt mijloc de apăra re naţionala, decât presa, terenul publicistic. Pe acest te ­ren au trebuit ei se începă o luptă mai intensivă, cu deosăbire după ce la 1881 conferenţa naţ ională a s ta­bilit programul politic naţional, care e susţinut şi adi de toţi românii . Astfel vedem, că la începutul anului

sfirşea şi îl t rezea din gândiri cu câte-un rîs copilăresc. Atunci nu mai stătea, ci îşi lua pălăria şi eşea. Se prim­bla ore întregi pe stradele mai pustii, până când obo­sit şi muncit de gânduri sS ducea acasă. Nu putea uita chipul şi glasul acel îngeresc, e ra persecuta t pretutin­deni de el.

Cărţile de studiu, cari erau vecinie deschise îna­intea lui, apoi s tarea sufletescă, persecuta t de chipul acela gingaş, întru atât i-au încordat mintea şi spiritul încât uitase de sine, se negligiase de tot.

Hainele de purtatul mult s'au învechit şi el nu se gândea la altele. Perul şi ba rba era mare şi în vecinică disordine. De al tcum to tă înfăţişarea lui a re ta pe omul serios şi adenc cugetător. Privirile îi erau blânde şi mo­latice, pe buze ii se vedea totdeuna un zimbet trist.

In sară balului profesorul Iordache era mai de timpuriu acasă, ca de alte ori. Nu voia se mai vadă veselia şi se audă glumele colegilor sei.

(Va urma.)

Eu nu 'nţeleg !. . . De-abia 'l zăresc Şi-mi simt obrajii cum roşesc/ Vorbeam cu alţii, altă dată, — Ce-arn fost atunci, acli nu mai sunt, — Le respundeam la ori ce vorbă . . . Lui . . . nu-i pot spune un cuvent.

E U N U ' N T E L E G ! . . . •i

(După Robert Reinick.)

Ei nu 'nţeleg !. . Când plecă el, — Nu seiu: aşa e, ori me 'nşel, — Că glasul lui tot îmi resună Blând în urechi... Cum f... Glasul lui E altfel ca la alţii âre ?... Şi vai: Nimic nu pot se-i spui f

Eu nu 'nţeleg!. . . Dacă 'ntâlnesc Privirea lui, me zăpăcesc Şi-mi pare că simt vinovată. — Cu alţii nu eram aşa, Rîdearn, glumeam; — spre densul înse Eu ochii nu-i pot ridica.

Eu nu 'nţeleg!... Doresc... aş vrea. Dar nu-mi pricep dorinţa mea, — Eu nu-i pot spune nici o vorbă; — Ca lebăda se cânt roiesc, Se-i spun ceva, se mor în urmă.'.... Nu!... Se trăiesc si... se-l iubesc!

Carol Scrob.

1884, afară de foile ce esistau, se întemeiază dóuè foi valoróse cotidiane : „ Gazeta Transilvaniei11 din Braşov, care pană atunci apărea de trei ori pe sep temânâ şi „Tribuna" în Sibiiu. Tot atunci, în vederea nóuèlor alegeri dietale, s'a convocat la Sibiiu o conferenţă na­ţională pe 1 Iuniu 1884.

Aceste mişcări şi manifestaţii ale vieţii naţ ionale au produs mult nècas în presa şi publicul unguresc, pe când românii de preste tot locul le-au primit cu bucu­rie şi entusiasm, manifestându-şi ade ra rea lor la pro­gramul naţional dela 1881 şi salutând cele dóué foi co­tidiane, cari îl susţ ineau.

Tinerimea română asemenea era entusiasmata de manifestaţiile aceste, dar o vie mişcare s'a produs cu deosebire la t iner imea universitară din Cluj, care discuta cu interes în întrunirile sale evenimentele, ce sé desfă­şurau şi trimise „Gazetei Transilvaniei" o adresă de fe­licitare, când acésta sé prefăcu în diar cotidian.

Tinerimea ungurescă din Cluş, întări tată mai cu samă prin diarele unguresci , a început a agita contra tinerimii române din Cluş, numindu-o pent ru iubirea sa de ném „trădâtore de pat r ie" , un termin, care de aci înainte tot mai des sé folosesce, mai apoi ìncepènd a o huidui şi în furia ei nu sé sfii de a recurge şi Ia acte violente. Fur ia tineretului era îndrepta tă contra tinerimii române, apoi contra profesorului de limba şi l i teratura română dela universitate, Dr. Gregoriu Silaşi, din causă, că el era român verde, ér nu maghiaron, pe care ro­

mânii îl iubeau şi stimau mult, şi în* fine contra societăţii academice din Cluş „Iulia".

Fur ia acesta a isbucnit în violenţe în presară me­morabilei dile de 3/15 Maiu 1884» când t iner imea un­gurescă a demonstra t t u m u l t u o i la locuinţa profesoru­lui Silaşi, p recum şi la locuinţa altor români din Cluş, apoi la localul societăţii „Iulia", voind se-l devasteze şi în fine intenţionând a a taca t inerimea română, care dimpreună cu mai mulţi inteligenţi din Cluş, serba în otelul „Biasini" memoria dilei de 3/15 Maiu. .

Serbarea t inerimei nostre, ce e drept, a fost. con­turba tă prin in t rarea furiosa a tineretului ungur în sa la de banchet , dar atacul proiectat nu s'a făcut, fiind că pur t a rea curagiosă şi calmă a tinerilor români a impus tinerimei unguresci şi a avut efect descuragiator asupra ei.

In dileie următore s'au continuat turburări le şi a ta­curile contra românilor din Cluş, dar tactul şi energia tineretului român a fost esemplară, pană ce alte eve­nimente şi încheierea anului academic a pus capei tu l ­burărilor. Dintre tinerii români a fost persecutat cu ace ­sta ocasiune cu deosebire drd-ul în drept Augustin A. Nicorâ, din Deva.

Contra societăţii „Iulia" t inerimea ungurescă în al ianţă cu foile din Cluj agitau sub pretecstul, că mem­brii ei, tinerii români universitari, fac politică în societate şi astfel se abat dela s tatute, cari nu conced politisafea. Uneltirile aceste 'şi-au avut efectul dorit, căci deşi din cercetările ce s 'au făcut din par tea rectoratului univer­sităţii a resultat, că societatea nu e vinovată de ce le

UN TABLOU. I. E. Prodan.

|e ja de mult timp un bun prietin me zorea să-i dau răspuns la o întrebare, pentru densul de mare însem­năta te . Ba adi , ba mâne aveam se-i răspund necon­diţionat. Aşa mi-a fost propusul. La adi şi m â n e însă

to tdeuna a intrevenit ceva, şi sermanul meu amic, după alte două scrisori solicitătore, urmate una alteia In t imp de-o săptămână, ne primind nici un respuns, îşi perde răbdarea şi-mi trimite o car tă de corespondenţă.

Trei rânduri scrise cu litere grase, şi ca să fie şi mai bătă tore la ochi, cu „ n e g r e l ă r o ş i e " — cum se numesce , şi de care se folosesc domnii profesori la co-r igarea temelor — şi rândurile sublienate erau.

Este de ajuns a spune, că nu înzadar obicinuita adresă gâdilitore la inimă : „Iubite amice* era înlocuită cu cuvântu l : „u l t imatum"; dar de fapt, şirele aceste trei, prin formă, cuprins şi stilisare, întruneau cerinţele unui ult imat.

Sciţi, e ra chiar ca o patalama, cum primesc în diua de adi din par tea procuratur i lor unguresci, lipsiţii de inimă soboli valachi.

Ei, bine, îţi ai înaintea ochilor ultimatul, nu e lu­cru de ş a g ă ; trebuie -se te gândesci serios, că în res-boiul ce ar urma, poţi fi scărmănat , mai ales, provo­catorul având pe par tea sa a rme, de care eu nu dis­puneam.

Ultimatul prietinului meu m 'a scos încâtva din ţîţîni, dar în curând m 'am liniştit.

Am să-i răspund la moment , mi-am dis. deşi năduful din luna lui Cuptor, (căci a tunci îmi veni ultimatul) a tâ t era de dilatator, încât numai te estindea prin tote părţi le oda ie i : pe sofă, fotele, parchetul casei şi mai sciu eu pe unde , dar îţi dilata şi gândirea, făcendu-te năuc de cap. Şi cumcă năduful din vara asta a causat năucie şi în ca­pete , care se cred mai luminate, despre ceea-ce eu nu me

îndoesc, fiind că îşi au locuinţa şi scaunul colo sus în vâr­ful Olimpului din ţâra nostra, o dovedesce cea mai nouă călătorie aer iană a unui luminat dintre luminaţii lumi­natei lumi dela noi, ca să oferă câte-o îngheţată celor ce nu se pot împăca cu idea de glob naţional patriotic.

Aşa-s efectele nădufului, ele produc zăpâcelă şi acésta, la un ném de ómeni se estinde preste tòte anotimpurile.

Dar să nu întârdiu cu răspunsul datorit amicu­lui meu !

M'a rugat să-1 informez în cest iunea . . . . Mi-am uitat. Óre unde-i voiu afla întâia sensóre , în care se cuprinde dorinţa s a ? ! Aid să c a u t ! Şi caut, şi caut şi nu i-o aflu, dar dau printre învălmâşala de scrisori de altceva.

Ochii mi se isbesc de un tablou. Ei, vremuri t re ­cute, dulci, incantatóre, deştepţi în sufletul meu scump tablou. Am rămas cu privirea înghiţită de acel tablou şi cu sufletul adâncit în momente le acelei dile, care i-a dat fiinţă.

Răspunsul datorit amicului îl lăsai să urmeze mai târdiu, căci tabloul îmi vorbea despre lucruri mal ta tóre de inimă, de însufleţire romanésca şi-mi reamintea tot­odată şi o comedie patriotică în mai multe acte .

Era diua de 3/15 Maiu 1886. Frumosă . senină şi plină de un sére dulce sé desvèlì dimineţa în cerésca armonie a cântatului paserilor, ce vesele şi uşore înăl­ţ a u de prin crengile arborilor şi a pomilor inverditi un imn cătră Dumnedeu. Par ' că na tura însăşi şi însuşi Cel-de-sus lua par te la sérbatórea, ce încălzea şi învi­ora inimile locuitorilor frumosului opid S. Lume multă în haine sărbă toreş t i şi representa ta din tote straturile vieţii, voiosă t recea pe piaţă şi se îndrepta spre cur tea bisericei. unde era scóla.

ce a fost acusată , ea a fost închisă din ordinul minis­trului de interne, Tisza Lâszlo, in anul scolastic urmă­tor, anume in 4 Decembre 1884.

Ultimul ei preşedinte a fost regretatul Pompiliu Pipoş, iurist. care în presenţa primarului orăşănesc a preda t în sensul statutelor averea societăţii, despăr ţă­mântului Cluş, al „Asociaţiunii transilvane*.

Scopul ce s'a urmărit prin cassarea „luliei" a fost, ca t inerimea română se fie lipsită de central seu cul­tural-social şi astfel să fie silită a întră în „cercul uni­versi tar" unguresc (Egyetemi kor) şi încet cu încetul să lapede de naţ iunea sa şi de legitimele ei aspiraţiuni. Acest scop l'a mărturisit t inerimea ungurescă în adu­n a r e a ei ţ inută în 4/16 Maiu 1884, când a pretins în­chiderea societăţii.

Dar calculaţia a fost greşită. Tinerimea română academică din Cluş a rămas şi mai depar te credinciosă poporului din al cărui sin a eşit, a rămas neatinsă de otrava renegatismului şi gata de luptă şi jertfă pentru idealele na ţ iona le !

Acesta a dovedit-o ea în mai multe rânduri de a tunci încoce şi mai curând în anul următor 1885.

Silvestru Moldovan.

Uituri (Chiuituri). Din literatura poporală a Zarandului. —

Fericat de tine fată Ramaseşi nemăr i ta tă Ca salca neturşunată .

Fer icat de tine june Ramaseşi neînsurat Ca gardul nestreşinat .

F rundă verde de măr dulce Am nevastă ca şi-o cruce Da la lucru n 'o pot duce. Dimineţa roua-i rece Pres te di se prea 'ncăldesce, Er când e pe la 'nserate Muşc'o ţînţarii de spate.

Susu-i luna, josu-i noru Departe-i mândru cu doru. Nu sciu Domne! ce m 'aş face Să mă duc, să văd ce face. Ori din dor să îi trimet Pe aripă de criveţ Ori pe rada sorelui Amarul sufletului.

/. G.

Două ore din di sunară la cesul turnului şi mo­mentul plecării era sosit .

Cu stegurile scolei în frunte, lungul şir al copiilor de scolă, ce t repta t se înălţa întocmai ca fluerii dela un nai, înainta în ordine perfectă spre un mic platou „Intre pă rae" . Alăturea colonei învăţătorii la distanţe potrivite şi în u rmă isteţii şi întreprindetorii părinţi ai şcolarilor şi alţi mulţi, proveduţi cu câte-o ploscă mare cu vin.

Clasica musică dintr 'un sat megieş, cu numele D. care în împregiurime s'a avântat la renume sub con­ducerea „Fânogiului" încă se ivise, adurmecând friptura de miel pe frigare şi ţine pas în u rma rindului.

Mergeam, mergeam voioşi cum numai soldaţii voi­nici la bătae merg şi cântam cu toţi întruniţi într 'un suflet şi-o inimă mârseil lesa r o m â n ă : Deşteptă-te Române . Şi cum urcam mica înălţime dinspre „Pă rae" un ven-tuleţ plăcut pă rea că ne aduce din când în când — din patru unghiuri — cu aripele sale recori tore resunetul cântăr i i : De fulgere se peră de t răsnet şi puciosă . . . Şi astfel cu inimile înălţate înaintam cu un gând şi un dor.

Am sosit la loc. U r a ! isbucni din mii de pepturi , ca şi când am fi fost cuceritorii Griviţei. Dar n u ! Noi nu

e r am cuceritori . Noi se rbam numai o di, care a fost vesti tă lumei de u n sore dulce, însă diua ei u rmă to re şi celelalte mai mult cu faţă posomorită ni se a ră ta ră .

Durerile de vecuri ale unui popor şi rămăşi ţe le lanţului la b ra ţe le nostre ne făcea să ne aducem aminte de diua, când lanţul întreg s'a rupt, şi cel de el legat pe glia cât e un loc de mormânt , sbuciumat între mor te şi viaţă, a devenit in câtva mai liber, — putea r e -sufla.

Resufiam deci în acesta di, nu de fericiţi, ce n e simţeam, ci numai în u rma unui mic contrast al senti­mentelor nostre dintre atunci şi acum.

Da, contrast plausibil. Căci mielul cumpăra t şi pă -şunat de tine atunci nu era al teu, er astădi, dacă cumva îţi scapă de dare , îl poţi pune în frigare. Şi noi în diua Domnului de 3/15 Maîu a anului 1886, vădut-am miei jupuiţ i svercolindu-se prin frigări la pa r a j ă ra te ­cului. Dar nu numai am vădut, ci i-am şi gustat, ba ne-am săturat . Şi ploşcele locuitorilor, t recând din m â n ă în mână mare gălăgie făceau, cădend din ele, ca din nesce ca tarac te vinul auriu în gurile nostre uscate de multul cântat .

(Va urma.)

• P E M U N T E ' N ZOEI. 0 magie tuturora

Frunq'a codrilor le pare Clătinată lin de vânturi, Când sub farmeci dulci de cânturi Dela răsărit apare

Aurora.

Paserile cântă 'n coruri Prin pădurea cea ascunsă; Le ascult eu cu plăcere Şi cum stau aşa 'n tăcere Simt, că inima-i petrunsă

Lin de doruri.

Ah ! atunce mult îmi place Se privesc din verf de munte Peste lunca recordsâ, Unde mii de flori mirdsâ; Pe a lor foi mici, merunte

Scris e: pace.

Totul e o armonie, Carea stă se nu se curme. Glas de clopote resună Peste-a munţilor cunună; Sus pe coste se ved turme

Alburie.

Jos Val delurihr pole Bîul curge 'n mare grabă; Murmur lin scot a lui valuri, Ce s'ating mereu de maluri, Par' că el de ceva 'ntrebă

Iarba mole.

Colo mai în depărtare Ved ţerani pornind la muncă După liniştea de nopte; Printre ei vorbesc în şapte Fete, ce se iau spre luncă

P'o cărare.

Ciobănaşii cântă 'n fluer Doine dulci şi mult doiose ; Dela margini de pădure Ei abat spre secăture Oile lor spăriose

Prin un şuer.

E frum,os, măreţ spectacol, Când petreci în zori pe munte. Unde 'n cesurile sfinte Poţi gândi l'cd teu Părinte Cu senină albă frunte

Far' obstacol.

Gândul meu atunci s'aventâ Lăsând sboml nebunatic, Spre cerescile palate Şi îndrept cu pietate Câtrâ tronul maiestatic

Bugă sfântă.

O. Bocea.

M Ă R T U R I S I R I L E D O R E T T E I . (Sftrsit.l E n r i c o C a s t e l n u o v o .

cumpa mea Doretta, tote acestea sunt forte frumose Jjk şi plăcute, îmi permiţi însă se fac şi eu o obser-

v a r e ? " „Poftesee".

„Dacă ai de gând a continua aşa, eu nu voiu sci ce voiesci să-mi spui . . . Noi pe rdem drumul" .

„îmi faceţi nedrepta te . Se pote povesti mai pe s c u r t ? Totuş eu me voiu grăbi. Acum cunosceţi starea, în care mă aflam, când am vedut pe Baraldi pent ru pr ima dată. A descrie acesta a fost neapăra t de trebu­inţă. Vă puteţi închipui, cum i-a fost şi lui de urît. Literatul l'a apucat în un unghe ţ ; acolo îi celi versurile sale. El voia se se convingă sigur, că este Baraldi un amic al poes ie i? In fine veni tinerul ofîcer spre mine, după ce i-a succes a scăpa de chinuitorul lui. El îmi des­crise cu colorile cele mai vii cumplita si tuaţiune din care abia scăpase. Tinerul lui Apollo îşi ţ inea băr­bia între degetul cel mare şi cel arătă tor dela mâna dreptă , şi numai focul, cu care recita a fost de vină, sau pote nu a voit se i se audă vocea şi de ceilalţi, el se apropie aşa t a re de Baraldi, încât sărmanul ofi-cer a fost silit să înghită nu numai resuflarea sa . . . ci şi altceva. El susţine adecă, că s 'ar afla plin de voie, ca şi când ar fi înaintea unei fântâni sări t6re, care îm-prăscie apa aşa de frumos, încât pă t runde prin hai­nele celor din apropiere . . . . Noi am ris mai întâiu de poet, apoi de celelalte lucruri măre ţe din socie­ta te aşa ne-am petrecut de minune, şi tote ar fi fost destul de bine şi frumose, dacă nu s 'ar fi aflat bărbatul meu în salon. Aceste priviri! Eu nu le voiu uita nici odată. Pote ar fi dorit ea se-mi pe t rec cu e l? In diua următore ne trimite Baraldi biletul lui de vi-sită. „Ludovico Baraldi, oficer de geniu". In eolţ corona de conte. Insă acesta m 'a lăsat rece . Cine nu are în diua de astădi aşa ceva. Aceste sunt încă de mai nainte t ipări te pe biletele de visită. In decursul septemânei , Baraldi aşa a fost de afabil încât a venit chiar în per­sană . Eu aveam vis i te : Rinucci a fost la mine, o sciţi Signor Anse lmo : aceea cu ochiul de sticlă şi cu talia de cauciuc. Mi s'a spus, că odată şi-ar fi pierdut tal ia. Se pote . Ce mă pr ivesce? Destul, vedeţi, că nu a fost tete-a-tete. Insă Rinucci are o gură r e a ; ea îi dase dru­mul, şi minune, că nu m 'a părăsit . După vorbele ei, eu mi-am dat cu locotenentul un rendez-vous în Cascine. Atari vorbe numai nesce femei urîte şi bă t râne pot scorni. Adevărul este, că eu numai a tâ ta am spus ofi-cerului Baraldi, că de câte-ori mă aflu în Florenţa ma i mult, fac regulat la 4 ore preumblări în Cascine . . . . Trebuiea să dic şi eu ceva . . . Sunt eu de vină, că şi

lui la 4 ore îi este timpul cel mai potrivit de plimbare *? Eu am plecat cu t răsura la Casc ine ; el mergea pe j o s ; şi însuşi Dv. o sciţi, că nime nu pote afla ceva sus­pect, dacă vr 'unul dintre pedestraşi vine la t răsura din pa rc şi povestesce cu cunoscuţii sei. Numai odată am părăsi t t răsura . Am voit să fac mişcare, şi am făcut o mică plimbare pe jos . . . "

„Cu oficerul?" „Da, cu oficerul. Inchipuiţi-vă frica mea, când am

zărit pe Marcheza Dai Pozzo, care plină de voie şi betă de amor să plimba de bra ţ în sus şi în jos pe o că­rare laterală cu un domn mie bine cunoscut. Ca­valerul ei este un deputat , şi făcea cu mult mai înţă-lepţesce, dacă pleca la Roma, unde camera nici oda tă nu e capabilă de a se deschide . . . Insă eu de obiceiu nu mă amestec în afaceri s trăine . . . Eu cred, că abia ne-am plimbat 10 minute . . . şi u rmăr i l e? Ter ibi le : în­tâiu — oprită de a mai face la patru ore plimbări în Cascine. a doua — poruncă, a pleca imediat la Bologna, spre a petrece „câte-va săptămâni" în cercul familiei. Acum vine un nou casus beli i : După opt dde vine de a semenea şi Baraldi în Bologna. Sunt eu responsabilă pent ru aşa ceva? Sunt eu căpitanul lu i? Nu pote omul pleca când voiesce şi unde voiesce? Trenurile sunt fă­cute dor pentru t o ţ i . . . Socra firesce a scris o epistolă lungă de 6 coţi şi plină de morală şi v i r tu te ; ea a r fi avut mai puţină ansă ca ori şi care pent ru atari p re ­dici. Să-şi aducă numai aminte de t inereţele ei Căci vedeţi Signor Anselmo, e de necredut , însă şi so­cra mea a fost odată t ineră . . . "

In momentul acesta începu a bate orologiul. „Trei ore. Nu e a ş a ? " în t reba Doretta. „Nu. Pat ru ore" . „Patru o r e ? Horrendum. Nu mai pot sta nici u n

m i n u t . . . Trăsura e comandată pe trei ore şi jumăta te . . . " „Inse Doretta, spune-mi numai . . ." „De altă dată. Astădi nu să pote . . . Mărturisirile

inele le-aţi audit". „Da, iubita m e a ; însă pănâ acum aţi mărturisit

păcatele al tora . . . ale Dtale proprii . . . ." „Păcatele mele proprii sunt atât de ne însemnate ,

încât meri tă totala absoluţiune. Eu sper cu totă încre­derea, că şi părinţii mei vor înţălege acesta" .

„Numai un moment" . „Nici o secundă. Iţi mulţumesc, Signor Anselmo.

La revedere !" Doretta să furişă din casă, iute ca o codobatură ,

duhovnicul ei rămase singur uimit şi cu buzele.umflate..

Ploeşci, în August, 1894. Trad. Ioan Cândea.

l l U t l î t Higiena.

Hig iena p ro fes iun i lo r . Profesiunea sau meseria prin mişcarea repetată a aceluiaşi obiect are duplâ influ­en ţă asupra corpului şi asupra sănă tă ţe i ; o influenţă mechanică şi una fisiologică.

Influenţa mechanică este la acele meserii , care lucreză cu tot corpul său plecat.

Influenţa fisiologică pote modifica eserciţiile func­ţiunilor prin influenţa meseriei nou adopta te .

Sunt mai multe feluri de profesiuni, şi fie-care din ele să rapor tă la două mari clase, a d e c ă : profesiuni in­telectuale (acelea care lucreză cu mintea) şi profesiuni corporale. Fie-care din aceste clase de profesiuni re­clamă regulele lor higienice, în par te ele însă fiind forte

numerose, ne vom mărgini a vorbi numai de câte-va din ele.

Profesiunea intelectuală. In acesta profesiune întră două clase.

In cea dintâiu clasă întră mai toţi amploiaţii (scrii­torii de pe la diferite oficii); deşi acesta clasă, nu este supusă unui lucru intelectual aşa de greu, deşi ocupa-ţiunile lor se mărginesc mai mult în lucrări aprope me­canice, copiind diferite sc r ie r i ; însă prin viaţa seden­tară (sedând) şi scrierea continuă îi predispun la con-stipaţiuni, la hemoroidi, la un fel de contracţiuni sau spasmuri ale celor dintâiu trei degete dela mâna dreptă, de care se servesc când scriu. In a doua clasă întră ju­decătorii, advocaţii, medicii, profesorii, e t c , ei au nevoie de cunoscinţe mai înalte, de o memorie fidelă, etc.

La omenii de acesta profesiune, care duc o viaţă sedentară fără a face mult eserciţiu, se observă bole di­ferite, p r e c u m : durere de s tomac, constipaţie, hemoroide, de multe-ori chiar şi piatră, dureri forte mari de cap şi slăbirea vederei. Nopţile pe t recute în lucrări de spirit şi ocupaţiuni sciinţifice şi lipsa de somn. încă sunt o causă de bolâ pentru cei dedaţi la aceste profesiuni. Aseme­nea şi şederea de mai multe ore pe scaun, înclinaţiu-n e a cea rea a corpului, lipsa de eserciţiu, şi încorda­rea necontenită a ereerilor sunt destule cause de boi-năvire.

Medicii prin greua lor misiune, ce le impune de a căuta tot felul de bole, cad de multe-ori victima. Obo­siţi de ostenelele carierei, ei îmbătrânesc înainte de eta­t ea betrâneţei , şi iinesc o esistinţă amărî tă de oboselă şi de tristeţă.

Profesorii sunt espuşi prin o silinţă prea mare , pen t ru pregătirea, lecţiunilor de a răspândi lumina în popor la două feluri de bole 'principale. Pr ima constă i n boia mintală (nebunie), care din causa multului lu­cru intelectual, ce-şi pun de a se p repara pentru a profesa, cad victima celor mai grele bole m e n t a l e ; şi al doilea sunt bolele căilor respiratore, p r e c u m : răgu-şire, angina, slăbiciunea peptului şi chiar tuberculosa (oftica).

Regulele higienice la aceste profesiuni ce se ocupă cu intebginţa, s u n t : să lucre moderat , să facă eserciţiu corporal uşor, nici odată să nu lucreze (să scrie sau să cetescă) continuu, mai mult de 3—4 ore. Camera de lucru va fi mare şi bine aerisată. Nici odată să nu se pună la lucru îndată după masă, ci se aştepte cel pu­ţin o o r ă ; să se hrănescă bine, să nu stee în camere întunecase şi rău ae r i sa t e ; să nu stee mult noptea la lucru, se dormă bine şi îndestul. îmbrăcămintea va fi largă dar căldurosă, fără a jena mişcările, vor lucra cu capul descoperit, sau numai uşurel acoperit .

Vor face eserciţiu cel puţin de două ori pe di îna­inte de mâncare . Băile calde iarna luate din t imp în timp şi băile reci vara sunt de mare necesi tate pen t ru întărirea corpului.

Lucrările intelectuale vor fi făcute cu răbdare , fără aprindere şi fără să fie înveninate în contra ope-rilor anteriore.

Somnul va fi de şapte ore şi nici odată mai pu­ţin. Şederea ia ţară în timpul verei şi voiagiurile de­părtate, le sunt forte folositpre prin respi rarea unui aer curat, care le -restabilesce sănăta tea lor sdruncinată prin lucrări in te lec tuale ; cu un cuvânt, să se păzescă de ori-ce fel de escese.

(Va urma.) Dr. Elefterescu..

Una şi alta-A n u n ţ . In o foie, ca re publică pe pagina ul t imă

anunţuri , a apăru t următorul a n u n ţ : „ 0 domniseră tinără, frumuşică, înţeleptă şi se racâ

vrea să facă cunoscinţa unui domn bătrân, urit, prost şi avut. Scopul cunoscinţei e s t e : Căsătorie fericită.

* * *

M u s t r a r e de c o n s c i i n ţ a . Unui domn ii s'a furat 100 de floreni. Făptuitorul nu s'a putut erua. Pres te o lună de dile însă d-1 cu paguba primesce u rmă to rea sc r i söre :

Stimate Die! Eu, subscrisul ţi-am furat banii. Acum mă mus­

tră consciinţa şi mă grăbesc a-ţi trimite aci 20 de fl. îndată ce mă va mustra consciinţa de nou, iţi voiu tri­mite eră p sumă, pană ce voiu împlini suta.

Al D-Tale devotat Făptuitorul.

* * *

î n m o r m â n t a r e ve se l ă . Acum nu de mult s'a să­vârşit o înmormântare curiosă în New-York. Un m e m ­bru al „reuniunii piraţilor", cu numele Jäger, repausând , a dispus în tes tament membrilor reuniunii, ca cadavrul lui să fie ars şi cenuşa aruncată în mare , în locul, unde i-a plăcut lui mai bine a-şi a runca rociul. Membrii reu­niunii s 'au conformat testamentului , au ars cadavrul , au pus cenuşa în o urnă mică, pe care preşedintele a luat-o subsuoră şi apoi au plecat cu toţii la malul mări i în sunetul de arii vesele. Aici s 'au imbarcat pe o naie şi au mers la locul designat de reposatul. Sosind acolo, pa t ru membrii s 'au coborît în o luntre şi au a runca t cenuşa în mare . Valurile ei au înghiţit-o în curând. După acesta musica a întonat fel de fel de melodii vesele şi s'a început o pet recere vială, cu mâncăr i şi beutur i . Aşa a dispus-o acesta reposatul în tes tament , spre care scop a lăsat 5000 de dolari. In fine s'au dus cu toţii la un l o c din apropiere, unde au aruncat rociurile şi în tâmplarea a adus cu sine, că au avut o pescuire a ş a de bogată, cum nici cei mai bătrâni din membrii n ' a u pomenit .

* * Ä n i m e r i t - o . Era sara şi profesorul A. s tătea adân­

cit în cetirea unei cărţi. Băiaţii lui mititei, voind a să culca, vin a-i pofti „nöpte bună" . ^

— Acum n 'am timp, le reflecteză profesorul necă ­jit, că e întrerupt în cetire, veniţi mâne dimineţă.

* * *

L a e s p o s i ţ i a de t a b l o u r i . A. agrăind pe pictorul E. îi d i s e :

— Gratulez, numai tabloul teu îl pöte omul privi cum se cade în intregă esposiţia.

— A, într 'adevăr '? Tu de sigur mă l i n g u ş e s c i . . . . — Nu, dar se vedi, la celelalte tablouri sunt a tâ ţ ia

omeni, încât nu pöte omul se le privescă cum să cade . Numai înaintea tabloului tău nu stă nimeni.

* * Cimi te r de cân i . In Londra esistâ în adevăr u n

cimiter de câni, în parcul Hyde. In apropiere de locu­inţa păzitorului parcului să află vre-o 80 de morminte de-ale cânilor. Păzitorul pentru o plată cuviineiosă da tă de amatorii fanatici de câni, cari sunt mai cu samă femei, îngropa cu totă cinstea pe cânii morţi şi le r i ­dică şi monument la mormânt . Spesele de înmormân­tare sunt diferite. O mormentare simplă costă 5 s ter-

lingi. Pent ru petra mormentală se plătesee deosăbit. Cel dintâi, care a înmormântat aici doi câni, este prin­ţul de Cambridge; el e întemeiătorul curiosului cimiter.

Anecdote. T o p u l ş i re t . Un ţop vindea doniţe şi c iubăre în

pia ţa unui oraş ardelen dela polele Munţilor-Apuseni. Intre cumpărători se afla şi o unguroică, care numai rupea limba nostră . I

— Ce cere, bagye pe aiaste. — întrebă ea, luând i o doniţă în mână şi arătându-o topului.

Topul îi spuse preţul. Unguroică visitând mai eu deameruntul doniţa,

observă la fundul ei un fel de crepătură. | — Au ni bagye — dise ea de nou — che doniţ j

ai as ta s p a r t . . . ^ j — Ba se urle smeul în coşul celuia, ce alice că e

spartă — răspunse topul. Unguroică eredîi, că topul se jură , că doniţa nu

e spar tă şi o cumpără. *

* * Ouăle b a b e i .

Muierea prin lăcomie Ajunge la sărăcie. E drept ve pot şi spune Că nu e dor minune Să ve spun cum s'a 'ntemplat Lucrul acesta ciudat: 0 femeie dela sate Ducea-un coş cu ouă 'n spate La oraş, se-şi facă bani Căci avea copii golani, In târg îşi pune coşul jos Mulţămindu-i lui Christos, Care i-a dat sănăta te De le-a putut duce 'n spate , Căci erau cam multişore Erau doue sutişore, Nici bin' nu s'a aşedat Lumea 'n jur s'a adunat Căci e ra cam cătră Pasci , Ş'atunci şi cei mai săraci Vreau oue se târguiască, Ca pe Pasci se le 'nroşescă.

*> Intre a tâ ta popor Să afla ş'un scamator Şi el da să târguiască Oue ca se le 'nroşescă. Ia un ou, şi îl privesce Şi c'o băncuţă îl plătesee, Apoi făr nici o sfială II făcu pe loc papară , Dar cum era el mişel Scose un galbin din el. Baba la galben privea Şi nu să putea mira. Tinerul cu sânge rece D ice : „Ce se-ţi dau acum pe d e c e ? " „Nu mai vend nimic din ele Că nu 's tdte ale mele - ' . Ci îşi ia cortul şi să duce Făcându-şi în t r 'una cruce, Tinărul o urmăresce

Păn ' când vede că s 'opresce, Ea anume s'a oprit In un loc cam părăsi t . Pune coşul jos din spate Şi se ia ia numărate . Ia un ou şi 'ncetinel Dă c'o petricică 'n el Şi cu galbenul în gând Mi le ia tdte la rând, Şi 'n un t imp de cinci minute, Spar t ' a ouă două sute Şi ea galbeni a găsit Numai cât au fost topiţi.

Ploesci, August, 1894. loan Cândea.

Gâcitură de sac. De C. Darabant.

Min-* ţă „Te me te ce

mă- de'n- fi- în- Es- ca

in- tea. fă- mi- té- Ce së fa- a

ră rese ce- nu- re un dor së, te

put 0- tru ge- n u t ! ză min- lu- Dóm-

tot sub ve­ Ca- mai ve­ ne Ca re-mi

de Pen­ chiul cea fia­ re stră- tea ces­

meu ce SÔ- pă­ la la ce ca- si

re sân- tru şi no­ ră un ţii ce­

tot fă- drép- De- nă om fer re- ai

ta-ţi Pen- tă - nop- lu- nor."

a ce cut, Mu- în şan.

A se deslega după săritura calului, începênd dela silaba sig-nată cu steluţă.

Terminul de deslegare este pană în 28 Septembre (10 Oc­tobre) a. c.

Intre deslegători së va sorta cartea întitulată „Lira Biho­rului" de Anton Pop.

Corespondenţa. Dr. El. în Buc. Mulţămitele nostre. Se publică. Stud. Blas. La cererea Dv. trimitem foia gratuit. Mihu din Ardei. Nu se pote publica. T. B. în Jure. Urmeză epistola. N. P. în B. şi H. I. în S. Cele trimise sunt slabe, nu se pot

publica. ' Red.