FOAIA BISERICII SFÂNTUL STELIAN - LUCACI · La jumătatea lunii octombrie, așa cum se cuvine, o...

2
FOAIA BISERICII SFÂNTUL STELIAN - LUCACI - nr. 3 octombrie 2019 Luna octombrie este o nouă etapă de desăvârșire pentru noi, cei care suntem ai lui Hristos Iisus. Doar răstignindu-ne trupurile împreună cu patimile și cu poftele, putem să devenim mădulare ale Trupului tainic al Domnului nostru, care este Biserica. Să te simți membru al Trupului Domnului trebuie să faci ce spune Evanghelia. Chipuri de sfinți și lumini din candelele pe care ei le-au avut aprinse până la vederea lui Hristos, ne călăuzesc astăzi, ca și în vremurile trecute. Luna aceasta, Biserica are în calendar spre mărturie cinstirea mai multor sfinți, pe care îi cunoaștem prin rugăciune și meditație profundă. La început de lună, cinstim Acoperământul Preasfintei Maicii Domnului, care ne acoperă la vreme de primejdii și grele încercări. La jumătatea lunii octombrie, așa cum se cuvine, o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva sau Sfânta Vineri, care este și ocrotitoarea Bisericii noastre. Spre sfârșitul lunii, ne amintim și cinstim după neputința noastră doi sfinți, pe primul ca ocrotitor al Balcanilor și cunoscut ca grabnic ascultător al rugăciunilor, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care a luptat cu bărbăție și curaj împotriva demonicelor obiceiuri și care este model pentru noi. Al doilea, smerit și simplu, locuitor al pădurilor de lângă Basarabov, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui sfinte moaște se află în Catedrala Istorică Patriarhală. Avem atâta sprijin și ajutor de la Maica Domnului și de la acești sfinți, că nu râmâne decât să ne punem încrederea în Dumnezeu atunci când le cerem sfinților ajutorul. Pr. Dr. Andrei-Mihai ZAIEȚ - parohul Bisericii Lucaci MIERCURI Preot slujitor Ioan Dobrescu telefon: 0746.019.974 Paroh, Preot Dr. Andrei Zaieț telefon: 0727.190.714 VINERI ora 8:30 ora 18:00 - Acatistul Sfântului Stelian și Cateheză SÂMBĂTĂ ora 9:00 ora 18:00 - Vecernia DUMINICĂ ora 8:30 - Utrenia și Sfânta Liturghie - Dezlegări ora 18:00 - Taina Sfântului Maslu și Dezlegări - Sfânta Liturghie - Sfânta Liturghie - Slujba Parastasului Date de contact și detalii JOI (în biserică, curte, casa parohială etc.) Program Biserica Sfântul Stelian – Lucaci, Str. Logofat Udriște, nr. 6-8, sector 3, București Cont pentru donații: RO 63 RNCB 00 82 04 41 79 13 00 01 BCR Sucursala Unirea Partea I-Începutul bucuriei În vremea aceea,de făptură mult cântată, Trăiau doi drepți părinți de vârstă înaintată, Bunul Dumnezeu mult îi iubea, Cu multe daruri alese viața le îndestula; Dar sfinții Domnului,aveau inima îndurerată, Casa lor era de oameni blestemată, Căsnicia lor era stearpă și neroditoare, Darul lor adus templului nu avea valoare. Cuprins de grea amărăciune, Dreptul Ioachim s-a retras în munte pentru rugăciune, Dreapta sa soție plângând nemângâiată, Implora stăruitor pe Domnul să fie ascultată; Roadă pântecelui ei cu ardoare cerea Și în schimb sfânta cu dragoste făgăduia Să închine Domnului pruncul ce-l va naște La trei ani de zile de când viața va cunoaște. Astfel rugându-se Ana cea mult mărită, Domnul S-a milostivit,pe îngerul Său la ea să-l trimită, Îngerul darului,solul Mântuirii, A fericit pe Ana cu vestea împlinirii Rugăciunii celei fierbinți A drepților și dumnezeieștilor părinți, Ei vor fi născători ai cortului preasfințit, De Însuși Stăpânul binecuvântat și preamărit. Partea a doua-Proorocia "Dalba Crăiasă cea preafrumoasă, A tuturor stihiilor Împărăteasă, Stăpâna întregii suflări, Și Doamna celor mai dulci îndurări, Născătoarea Luminii se va numi, Ce pe popor din moarte va izbăvi, Fiica Domnului preasfântă și preaaleasă, Ce Mielul Și-a ales spre a-I fi mireasă; Drepților săi părinți va face mărire, De ocara lumii ei vor primi slobozire, Sufletele lor de bucurie vor sălta, Întreaga lume prin dânsa se va mângâia." Acestea zicând,de la Ana el plecă Și în fața lui Ioachim,Arhanghelul se arătă, Bucurie și acestuia cu blândețe îi vesti, Sfântul părinte spre a se întoarce primi. Astfel proorocia lui David luminos se împlinea, Căci minunea mult așteptată în lume se năștea, Chivotul umbrei înaintea căruia săltând juca, Odrăslit din rădăcina lui Iesei ca o floare ce pururi nu se veștejea. Toiag înflorit,năstrapă cu mană binecuvântată, Rubrica dedicată copiilor Corbul cel ambițios Era mare foamete în țară. Toți oamenii sufereu de foame și nu mai știau unde să mai găsească de-ale gurii. Doar câinele reuși să șterpelească o bucată de carne de la măcelar. Foarte mulțumit, și-o puse în față pregătindu-se penttru un prânz pe cinste, dar în acea clipă, un corb mare se năpusti din înaltul cerului, înșfăcă bucata de carne și, cu ea în cioc, zbură într-un copac. Se uită în jur și spuse: - Sunt mai priceput decât toate celelalte animale, aș putea fi chiar stăpânul ținutului. O vulpe însă, care ghicea cu ușurință gândurile celorlalți, alergă spre copacul acela și începu să spună: - Vai corbule, ce puternic ești cum stai așa în vârful copacului! Ai putea deveni stăpânul nostru, păcat că nu ai glasul potrivit! Un stăpân trebuie să aibă o voce puternică și răsunătoare! Corbul vru să-i răspundă și scoase un croncănit cu vocea lui răgușită. Dar în acea clipă bucata de carne căzu pe jos. Vulpea o luă numaidecât și o zbughi în pădure. Seara, când corbul i se plânse bufniței celei înțelepte, ea îl dojeni: - Pentru a fi stăpân nu ajunge să știi să furi, nici să ai o voce puternică, mai trebuie să ai și o minte ascuțită pentru a putea judeca în toate împrejurările cu înțelepciune înainte de a trece la fapte. Și nu trebuie să dai crezare lingușitorilor! Anton Pann scriitor, poet, compozitor și fost cântăreț al Bisericii Lucaci Olga Greceanu Constantin Atanasiu ctitor al Bisericii Lucaci Preot Ioan Călărășeanu Paroh și ctitor al Bisericii Lucaci Icoană donată de breasla cofetarilor sec al XIX-lea Masa Sfântului Altar Iconostasul Bisericii Lucaci Poem închinat nașterii Născătoarei de Dumnezeu ora 17:00 - Program de curățenie Vă rugăm să sprijiniți această Biserică, iar cei care pot contribui la restaurare, vor fi pomeniți la ctitori de Tomáš Špidlík colorați imaginea Cu veșmânt de aur și stele încununată, Rug aprins ce poartă de-a pururi Foc,Văpaie și Lumină, De-o bunătate inefabilă și o strălucire lină. Partea a treia-a-Chipul adorat Lacrimi fierbinți de adâncă remușcare, Izvorâte din pronia și iubirea ta covârșitoare, Milostivirea ta nespusă și veșnic neobosită, Tămăduire deplină și pază nebiruită. Căldură și tandrețe ca într-o îmbrățișare maternă, Acoperire izbăvitoare de împietrirea eternă, Surâs strălucitor și bucurie curată, Povățuire delicată spre Slava mult așteptată. Blândețea ta întrece orice închipuire, Privirea ta dulce și iubitoare ne umple de uimire, Slava ta luminoasă ca un viu extaz, Icoană a paradisului într-o clipă de răgaz. Maria Bubulete, Studentă anul V, Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila

Transcript of FOAIA BISERICII SFÂNTUL STELIAN - LUCACI · La jumătatea lunii octombrie, așa cum se cuvine, o...

Page 1: FOAIA BISERICII SFÂNTUL STELIAN - LUCACI · La jumătatea lunii octombrie, așa cum se cuvine, o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva sau Sfânta Vineri, care este și ocrotitoarea

FOAIA BISERICII SFÂNTUL STELIAN- LUCACI -

nr. 3

octombrie 2019Luna octombrie este o nouă etapă de desăvârșire pentru noi, cei care suntem ai lui Hristos Iisus.Doar răstignindu-ne trupurile împreună cu patimile și cu poftele, putem să devenim mădulare ale Trupului tainic al Domnului nostru, care este Biserica. Să te simți membru al Trupului Domnului trebuie să faci ce spune Evanghelia. Chipuri de sfinți și lumini din candelele pe careei le-au avut aprinse până la vederea lui Hristos, ne călăuzesc astăzi, ca și în vremurile trecute. Luna aceasta, Biserica are în calendar spre mărturie cinstirea mai multor sfinți, pe care îicunoaștem prin rugăciune și meditație profundă. La început de lună, cinstim Acoperământul Preasfintei Maicii Domnului, care ne acoperă la vreme de primejdii și grele încercări. La jumătatea lunii octombrie, așa cum se cuvine, o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva sauSfânta Vineri, care este și ocrotitoarea Bisericii noastre. Spre sfârșitul lunii, ne amintim și cinstim după neputința noastră doi sfinți, pe primul ca ocrotitor al Balcanilor și cunoscut ca grabnic ascultător al rugăciunilor, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care a luptat cu bărbăție și curaj împotriva demonicelor obiceiuri și care este model pentru noi. Aldoilea, smerit și simplu, locuitor al pădurilor de lângă Basarabov, Sfântul Cuvios Dimitrie celNou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui sfinte moaște se află în Catedrala Istorică Patriarhală.Avem atâta sprijin și ajutor de la Maica Domnului și de la acești sfinți, că nu râmâne decât să ne punem încrederea în Dumnezeu atunci când le cerem sfinților ajutorul. Pr. Dr. Andrei-Mihai ZAIEȚ - parohul Bisericii Lucaci

MIERCURI

Preot slujitor

Ioan Dobrescu

telefon: 0746.019.974

Paroh,

Preot Dr. Andrei Zaieț

telefon: 0727.190.714

VINERI

ora 8:30ora 18:00

- Acatistul Sfântului Stelian și Cateheză

SÂMBĂTĂ

ora 9:00

ora 18:00 - Vecernia

DUMINICĂora 8:30 - Utrenia și Sfânta Liturghie

- Dezlegări

ora 18:00 - Taina Sfântului Maslu și Dezlegări

- Sfânta Liturghie

- Sfânta Liturghie- Slujba Parastasului

Date de contact și detalii

JOI

(în biserică, curte, casa parohială etc.)

Program

Biserica Sfântul Stelian – Lucaci, Str. Logofat Udriște, nr. 6-8,

sector 3, București

Cont pentru donații:RO 63 RNCB 00 82 04 41 79 13 00 01

BCR Sucursala Unirea

Partea I-Începutul bucuriei

În vremea aceea,de făptură mult cântată,Trăiau doi drepți părinți de vârstă înaintată,Bunul Dumnezeu mult îi iubea,Cu multe daruri alese viața le îndestula;

Dar sfinții Domnului,aveau inima îndurerată,Casa lor era de oameni blestemată,Căsnicia lor era stearpă și neroditoare,Darul lor adus templului nu avea valoare.

Cuprins de grea amărăciune,Dreptul Ioachim s-a retras în munte pentru rugăciune,Dreapta sa soție plângând nemângâiată,Implora stăruitor pe Domnul să fie ascultată;

Roadă pântecelui ei cu ardoare cereaȘi în schimb sfânta cu dragoste făgăduiaSă închine Domnului pruncul ce-l va nașteLa trei ani de zile de când viața va cunoaște.

Astfel rugându-se Ana cea mult mărită,Domnul S-a milostivit,pe îngerul Său la ea să-l trimită,Îngerul darului,solul Mântuirii,A fericit pe Ana cu vestea împlinirii

Rugăciunii celei fierbințiA drepților și dumnezeieștilor părinți,

Ei vor fi născători ai cortului preasfințit,De Însuși Stăpânul binecuvântat și preamărit.

Partea a doua-Proorocia"Dalba Crăiasă cea preafrumoasă,A tuturor stihiilor Împărăteasă,Stăpâna întregii suflări,Și Doamna celor mai dulci îndurări,

Născătoarea Luminii se va numi,Ce pe popor din moarte va izbăvi,Fiica Domnului preasfântă și preaaleasă,Ce Mielul Și-a ales spre a-I fi mireasă;

Drepților săi părinți va face mărire,De ocara lumii ei vor primi slobozire,Sufletele lor de bucurie vor sălta,Întreaga lume prin dânsa se va mângâia."

Acestea zicând,de la Ana el plecăȘi în fața lui Ioachim,Arhanghelul se arătă,Bucurie și acestuia cu blândețe îi vesti,Sfântul părinte spre a se întoarce primi.

Astfel proorocia lui David luminos se împlinea,Căci minunea mult așteptată în lume se năștea,Chivotul umbrei înaintea căruia săltând juca, Odrăslit din rădăcina lui Iesei ca o floare ce pururi nu se veștejea.

Toiag înflorit,năstrapă cu mană binecuvântată,

Rubrica dedicată copiilor

Corbul cel ambițios

Era mare foamete în țară. Toți oamenii sufereu de foame și nu mai știau unde să mai găsească de-ale gurii. Doar câinele reuși să șterpelească o bucată de carne de la măcelar. Foarte mulțumit, și-o puse în față pregătindu-se penttru un prânz pe cinste, dar în acea clipă, un corb mare se năpusti din înaltul cerului, înșfăcă bucata de carne și, cu ea în cioc, zbură într-un copac. Se uită în jur și spuse:- Sunt mai priceput decât toate celelalte animale, aș putea fi chiar stăpânul ținutului. O vulpe însă, care ghicea cu ușurință gândurile celorlalți, alergă spre copacul acela și începu să spună:- Vai corbule, ce puternic ești cum stai așa în vârful copacului! Ai putea deveni stăpânul nostru, păcat că nu ai glasul potrivit! Un stăpân trebuie să aibă o voce puternică și răsunătoare! Corbul vru să-i răspundă și scoase un croncănit cu vocea lui răgușită. Dar în acea clipă bucata de carne căzu pe jos. Vulpea o luă numaidecât și o zbughi în pădure. Seara, când corbul i se plânse bufniței celei înțelepte, ea îl dojeni:- Pentru a fi stăpân nu ajunge să știi să furi, nici să ai o voce puternică, mai trebuie să ai și o minte ascuțită pentru a putea judeca în toate împrejurările cu înțelepciune înainte de a trece la fapte. Și nu trebuie să dai crezare lingușitorilor!

Anton Pannscriitor, poet, compozitorși fost cântăreț al BisericiiLucaci

Olga Greceanu

Constantin Atanasiuctitor al Bisericii Lucaci

Preot Ioan CălărășeanuParoh și ctitor al Bisericii Lucaci

Icoană donată de breasla cofetarilorsec al XIX-lea

Masa Sfântului Altar

Iconostasul Bisericii Lucaci

Poem închinat nașterii Născătoarei de Dumnezeu

ora 17:00- Program de curățenie

Vă rugăm să sprijiniți aceastăBiserică, iar cei care pot contribuila restaurare, vor fi pomeniți la ctitoride Tomáš Špidlík

colorați

imaginea

Cu veșmânt de aur și stele încununată,Rug aprins ce poartă de-a pururi Foc,Văpaie și Lumină,De-o bunătate inefabilă și o strălucire lină.

Partea a treia-a-Chipul adorat

Lacrimi fierbinți de adâncă remușcare,Izvorâte din pronia și iubirea ta covârșitoare,Milostivirea ta nespusă și veșnic neobosită,Tămăduire deplină și pază nebiruită.

Căldură și tandrețe ca într-o îmbrățișare maternă,Acoperire izbăvitoare de împietrirea eternă,Surâs strălucitor și bucurie curată,Povățuire delicată spre Slava mult așteptată.

Blândețea ta întrece orice închipuire,Privirea ta dulce și iubitoare ne umple de uimire,Slava ta luminoasă ca un viu extaz,Icoană a paradisului într-o clipă de răgaz.

Maria Bubulete, Studentă anul V, Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila

Page 2: FOAIA BISERICII SFÂNTUL STELIAN - LUCACI · La jumătatea lunii octombrie, așa cum se cuvine, o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva sau Sfânta Vineri, care este și ocrotitoarea

OriginileTrecutul Bisericii Sfântul Stelian –

Lucaci este legat, printre altele, mai ales în conștiința enoriașilor, de numele poetului, folcloristului, dascălului și compozitorului de muzică bisericească Anton Pann. În virtutea faptului că despre viața și activitatea ilustrului nostru înaintaș s-au scris de-a lungul timpului multe studii importante, am considerat că ar fi potrivit să sistematizăm, pentru cei care trec cu regularitate pragul acestei biserici și nu numai, cele mai semnificative informații cu privire la cel numit de marele nostru poet național, Mihai Eminescu, în poezia „Epigonii”, „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”. Prin urmare vom inaugura în prezentul număr al foii bisericii noastre o serie de articole dedicate acestuia. Vom începe cu originea și nașterea sa.

Cu privire la data venirii pe lume a lui Anton Pann au existat multă vreme serioase controverse, datorate în mare măsură și celor două prevederi testamentare în versuri lăsate de el posterității. Cea de la 21 februarie 1849 suna astfel:

„Am fost prunc, mă văzui June,Mai pe urmă și cărunt,Ș-acum vârsta mea se puneLa cincizeci și trei ani punct.” De aici, cercetătorii au dedus că

poetul s-ar fi născut în 1796. În schimb, la 20 august 1854, cu mai puțin de trei luni înainte de moarte, tot el spunea într-o altă diată:

Prunc am fost, mă văzui June,Mai pe urmă și cărunt,Ș-acum vârsta mea se puneL-ani cincizeci și șapte punct.” Astfel, unii au tras concluzia că

autorul acestor versuri s-a născut în 1797. Cu toate acestea, problema datei

la care a văzut lumina zilei Anton Pann pare a fi fost rezolvată definitiv de Șerban Cioculescu. Cunoscutul critic și istoric literar a găsit, într-un „Catalog de școlari ce urmează franțozesce în clasul al 4-lea în Școala Centrală din București subt d. I. Pop”, din anul 1832, o însemnare cu privire la „Pan Antonie de 36 de ani”. În temeiul acesteia, poetul s-a născut cel mai probabil în 1796, dată acceptată de majoritatea specialiștilor în istorie literară.

Dacă anul nașterii a stârnit discuții aprinse, locul ei nu a ridicat niciun semn de întrebare, cu toate că Anton Pann însuși nu a făcut nicio mențiune despre locurile natale. Este vorba despre târgul Sliven, situat în Bulgaria, la poalele versantului sudic al Munților Balcani. Localitatea respectivă a reprezentat multă vreme un autentic bastion al luptei poporului bulgar de eliberare de sub dominația otomană.

Despre tatăl poetului se știu foarte puține lucruri. Îl chema Pantoleon Petrov, ori Petrovitis, în grecește, iar, prin românizare, Petroveanu. Conform afirmațiilor lui G. Dem. Teodorescu, cel dintâi care a scris o biografie a lui Anton

Pann, publicată în 1897, acesta era român, iar de meserie era arămar sau căldărar.

Mama poetului , Tomaida, era grecoaică. Până să-l nască pe Antonachi, cum îi plăcea să-l alinte pe mezin, ea a mai adus pe lume o fată, care a murit înainte de vreme, și doi băieți. Primul dintre ei a deprins meșteșugul tatălui, iar cel de-al doilea a ajuns abagiu. Cel mai mic, „dotat din natură cu agerime de spirit și cu putere de inițiativă”, cum spune același G. Dem. Teodorescu, înzestrat de Dumnezeu cu ureche muzicală și glas încântător, avea să fie atras de slujbele bisericești și de psaltichie. (Continuarea, într-un număr viitor.)

Dan CRISTE

EvenimenteMarți 1 octombrie - Acoperământul Maicii Domnului

Luni 14 octombrie - Sfânta Cuvioasă Parascheva

Sâmbătă 26 octombrie - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Duminică 27 octombrie - Sfântul Dimitrie cel Nou, OcrotitorulBucureștilor

oate că nici o altă sfântă nu se bucură, în Prândul poporului român, de aceeași cinste precum Sfânta Cuvioasă Parascheva, de a cărei sărbătoare ne apropiem. An de an, la 14 octombrie, credincioșii din toată țara își îndreaptă fie pașii, fie numai gândul și rugăciunea, către Sfânta ocrotitoare a Moldovei și a întregului pământ românesc. Cu toții o cunoaștem drept Cuvioasa Parascheva de la Iași, cu toate că, de loc, sfânta era de prin părțile Traciei de sud, mai precis din satul Epivata, numit astăzi Selimpașa, o mică așezare de pe țărmul Mării Marmara, aproape de Constantinopol, adică de actualul Istanbul. Viața pământească a sfintei s-a desfășurat în secolul al XI-lea, aflându-se necontenit sub semnul Proniei cerești. De mică a urmat calea și învățăturile Bisericii, inima sa făcându-se un viu și neîncetat ecou al chemării la milostenie, smerenie și priveghere. Averea moștenită de la părinți a împărțit-o săracilor, iar pașii i-au fost călăuziți de Domnul mai întâi spre Constantinopol, apoi mult mai departe, până în Țara Sfântă, unde a pustnicit întru nevoințe și rugăciuni fierbinți, până când, din purtarea de grijă a Domnului, un înger a îndemnat-o să se întoarcă în ținutul său natal, unde, în cele din urmă, și-a sfârșit nevoințele, fără ca nimeni s-o fi recunoscut. După ce, tot printr-o minune dumnezeiască, îi este descoperit trupul neschimbat și izvorâtor de bună mireasmă, Sfânta ajunge să fie cinstită mai întâi în Epivata natală, apoi vestea despre sfințenia și minunile sale ajunge până la Constantinopol și în tot spațiul răsăritean. moaștele sfintei poposesc, rând pe rând, în diferite cetăți, până când, prin lucrarea

dumnezeiască, ajung și în țara noastră. După ce binecredinciosul voievod al Moldovei, Vasile Lupu, izbutește să plătească toate datoriile Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol, în semn de recunoștință, Patriarhul dăruiește sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva pământului moldav. Astfel ajung sfintele moaște la Iași, în 1641, adică acum 378 de ani, fiind așezate în vestita biserică a Sfinților Trei Ierarhi (”Treisfetitele”), pentru ca din 1887 să fie strămutate în noua Catedrală Mitropolitană, unde se găsesc și astăzi. Pașii pelerinului care se îndreaptă astăzi spre cetatea Iașilor cu greu știu unde să se oprească mai întâi, căci orice colț de stradă și orice sfânt locaș au auzit și văzut mii de lacrimi, dar și de bucurii, mii de rugăciuni fierbinți, dar și mii de minuni. Golia, Galata, Frumoasa și toată salba de mănăstiri ce înconjoară orașul sunt, fără îndoială, adevărate nestemate de viețuire duhovnicească. Totuși, cele două catedrale, cea veche, a Sfinților Trei Ierarhi, și cea nouă, a Mitropoliei Moldovei, cu impozanta ei structură, și cu neprețuitul odor al moaștelor Sfintei Parascheva, rămân, cred eu, simbolul nu numai al cetății Iașilor, ci al întregii creștinătăți românești. Căci sfânta se bucură de cinste și dragoste din partea credincioșilor nu numai înținutul Moldovei, ci în toate părțile locuite de români. Avem, de pildă, la București, nu departe de parohia noastră, o piață numită ”Sfânta Vineri”, nu mare, dar relativ cunoscută, și o stradă cu același nume. Ambele păstrează amin t i r ea vech i i b i se r i c i î nch ina t e SfinteiParascheva (cum paraskevi în limba greacă înseamnă ”vineri”, cuvioasa mai este cunoscută șisub numele de Sfânta Vineri),

Sfânta Cuvioasă Parascheva, odor al creștinătățiibiserică demolată în 1987 și reclădită de curând, aproape delocul inițial. Nu este singura biserică din București cu hramul Sfintei, multe locașuri fiindu-i închinate fie cu hramul principal, fie cu unul dintre hramurile secundare, sau, cel puțin, adăpostind icoane ale Sfintei spre cinste și închinare, așa cum este și cazul bisericii noastre. Un prilej în plus de a întâmpina ziua de prăznuire a Sfintei cu cinstea și bucuria ce i se cuvin,rugând-o, încă o dată mai mult, să ocrotească întreg neamul românesc, așa cum a făcut-o și până acum.

Asistent Universitar Drd. Maria BOGHIU, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București

Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca oslujire a voastră cuvântătoare. Și să nu vă potrivițicu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții,ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit.

din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel,capitolul 12, versetele 1-2.

Îndemn la sfințenie

Să ne cunoaștem înaintașiiANTON PANN

ANUL BISERICESC

De ce începe anul bisericesc la 1 septembrie?Potrivit Sfintei Scripturi, în Cartea Facerii se vorbește despre creația lumii. Dumnezeu, prin bunătate, din nimic a creat lumea și în special pe om. Tradiția vorbește despre perfecțiunea creației, actul creator ar fi fost încheiat spre toamnă. Fructele erau în pârg. Lumea a început toamna, anul bisericesc începe toamna, iar anul evreisc începe tot toamna, așa se explică de ce evreii sărbătoresc anul nou, după Legea Veche, la început de septembrie.

Păcatul înjurăturilor

Gândiți-vă că sunt surd și mut și că mă prețu-iți mai puțin decât pe o piatră din drum. După ciocnire, câte înjurături ați arunca asupra mea? Și câte asupra Tatălui vostru Ceresc? Câte asupra puterilor cerești? Câte asupra soarelui? Câte asupra aproapelui vostru? „Să știți că cel care vă învață aceste înjurături, așteaptă să vă vâneze sufletele ca apoi, pe veci să vă fiarbă în hula lui și să vă chinuiască sufletul.”„Priviți la Răstignirea Mea, aceasta este dreptatea prin care v-am răscumpărat înaintea Tatălui Ceresc și i-am mântuit pe toți cei care cred că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii.” „Uitați de Carf, de Africa și de Nagimagiar, de unde ați adus lăcomiile, aviditățile, bolile. Și să știți că oricine uită cine l-a făcut ceea ce a devenit, piere.” „Nu este nimic mai urât decât hula asupra lui Dumnezeu, nimic nu este mai negru decât fărădelegea.” „Astfel vă recunosc ori de câte ori gândiți că sunt surd și mut și mai puțin însemnat decât o piatră din drum.”

Sfântul Nicolae Velimirovici, Dicționarul Vieții VeșniceHeruvim, pictură din Biserica de lemn Valea

Largă, comuna Sălciua, județul Alba, anul 1782