FLOARE-ALBASTRA-

3
Floare albastră , de Mihai Eminescu Eseu în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume reflectate întrun text poetic studiat aparţinând lui MEminescu: evidenţierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea întro tipologie; perioadă; curent literar sau orientare tematică; prezentarea temei prin referire la două imagini/ idei poetice; sublinierea a patru elemente semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a poetului; exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate în textul poetic ales Poezia Floare albastră este o meditaţie pe tema iubirii, o idilă desfăşurată într-un cadru feeric şi este o capodoperă a lirismului eminescian din etapa de tinereţe. Viziunea romantică este dată de tema şi motivele literare, simbolul central al poeziei referindu-se la mitul fericirii prin iubire şi aspiraţia spre ideal. La romantici, tema iubirii apare în corelaţie cu natura, întrucât natura vibrează la stările sufleteşti ale eului liric. Tema iubirii este redată din două perspective, care corespund, in structura poeziei celor două planuri lirice : cel feminin şi cel al bărbatului, care ilustrează cele două modalităţi de a înţelege lumea şi iubirea. Planul iubitei are forma unui monolog alcătuit dintr-un reproş, o provocare inocentă şi o încercare de seducţie. Planul bărbatului conferă poeziei caracter de meditaţie, subliniind condiţia geniului. Vocea lirică feminină reproşează geniului înstrăinarea, preocuparea pentru absolut, avertizându-l că fericirea nu stă în „câmpiile asire”, ci în iubirea specifică lumii terestre : „Nu căta în depărtare / Fericirea ta, iubite !”. Principiul masculin este contemplativ : „Eu am râs, n-am zis nimic” ; „Ca un stâlp eu stam in lună” şi meditativ : „Totuşi este trist în lume”. Încă din titlu apare motivul florii albastre, care, la Eminescu semnifică aspiraţia spre iubirea ideală posibilă, proiectată în viitor, dar şi imposibilitatea împlinirii

description

sdxxcsddvassxzxss x x

Transcript of FLOARE-ALBASTRA-

Floare albastr, de Mihai Eminescu

Eseu n care s prezini tema i viziunea despre lume reflectate ntrun text poetic studiat aparinnd lui MEminescu: evidenierea trsturilor care fac posibil ncadrarea ntro tipologie; perioad; curent literar sau orientare tematic; prezentarea temei prin referire la dou imagini/ idei poetice; sublinierea a patru elemente semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a poetului; exprimarea unei opinii argumentate despre modul n care tema i viziunea despre lume sunt reflectate n textul poetic ales

Poezia Floare albastr este o meditaie pe tema iubirii, o idil desfurat ntr-un cadru feeric i este o capodoper a lirismului eminescian din etapa de tineree. Viziunea romantic este dat de tema i motivele literare, simbolul central al poeziei referindu-se la mitul fericirii prin iubire i aspiraia spre ideal. La romantici, tema iubirii apare n corelaie cu natura, ntruct natura vibreaz la strile sufleteti ale eului liric. Tema iubirii este redat din dou perspective, care corespund, in structura poeziei celor dou planuri lirice : cel feminin i cel al brbatului, care ilustreaz cele dou modaliti de a nelege lumea i iubirea. Planul iubitei are forma unui monolog alctuit dintr-un repro, o provocare inocent i o ncercare de seducie. Planul brbatului confer poeziei caracter de meditaie, subliniind condiia geniului. Vocea liric feminin reproeaz geniului nstrinarea, preocuparea pentru absolut, avertizndu-l c fericirea nu st n cmpiile asire, ci n iubirea specific lumii terestre : Nu cta n deprtare / Fericirea ta, iubite !. Principiul masculin este contemplativ : Eu am rs, n-am zis nimic ; Ca un stlp eu stam in lun i meditativ : Totui este trist n lume. nc din titlu apare motivul florii albastre, care, la Eminescu semnific aspiraia spre iubirea ideal posibil, proiectat n viitor, dar i imposibilitatea mplinirii cuplului, idee mbogit de poet cu accente filozofice profunde privind incompatibilitatea a dou lumi diferite, din care fac parte cei doi ndrgostii. O alt interpretare pe care critica romneasc a dat-o acestui motiv este aceea a florii de nu-m-uita, simbol al credinei autohtone c iubirea mplinit rmne mereu n amintirea, n mintea i n sufletul omului ndrgostit. De asemenea, titlul poeziei este alctuit din dou sintagme : floare, reprezentnd efemeritatea, delicateea i albastr, sugernd infinitul cosmic, dar i aspiraia. Pe lng titlu, un alt element al textului poetic semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume l reprezint relaia de opoziie i simetria. Poezia este alctuit din patru secvene lirice, dou ilustrnd monologul fetei, iar celelalte dou monologul lirico-filozofic al poetului. Strofa a patra poate fi considerat o strof de tranziie care face legtura ntre cele dou moduri de a nelege lumea. Primul mod, al femeii, poate fi considerat unul al aproapelui, iar cel al brbatului al departelui. Aceste denumiri capt semnificaie dac ne gndim la opoziia dintre lumea natural, real n care l invit femeia i lumea ideilor i misterelor la care viseaz eul liric. Timpul trecut al verbelor (am rs, stam, a murit etc. ) subliniaz aceeai idee. Datorit acestor elemente se creaz senzaia unui joc ntre prezen i absen care poate fi extins pn la jocul dintre via i moarte. Ceea ce pare prezent se dovedete a fi, n final, doar o amintire, o meditaie asupra iubirii pierdute. Moartea poate fi reprezentat n text de lucrurile abstracte spre care tinde brbatul. Acestea sunt considerate zadarnice de ctre iubit, care, n locul acestei lumi a cerurilor nalte, cu stelele i norii lor, i ofer codrul cu verdea, adic viaa. Urmtorul element semnificativ pentru ilustrarea viziunii poetului asupra lumii este incipitul care const ntro interogaie retoric a iubitei adresat brbatului vistor cufundat n stele i n ceruri nalte Adverbul iar arat repetabilitatea brbatului asupra cilor omului de a fi fericit iar versul de nu mai uita ncalte sugereaz dorina inocent a fetei de a nu fi uitat de brbatul meditativ Elementele de prozodie sunt un alt element semnificativ n ilustrarea viziunii despre lume i se caracterizeaz prin rim mbriat msur de apteopt silabe i ritm trohaicn spiritul metricii populare care confer muzicalitate textului n concluzie; Floare albastr este nu numai o poezie de dragoste ci i o meditaie cu rezonane asupra aspiraiei n iubire Mihai Eminescu dezvoltnd un motiv de circulaie european ntro viziune liric proprie