Fisa de Monument Biserica

4
1 STUDIU DE CAZ Denumire : biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Localizare : satul Almaș-Săliște, județul Hunedoara, așezată într -o og satului, la confluența dintre valea ce coboară de sub Vf. Rotundulu Autor : necunoscut Datare :nu se cunoaște cu precizie anul, dar se apreciază că a fost r secolului al XVII-lea Descriere : Materialul din care a fost construită biserica este lemnul. Planimetria: Pereții din lemn, tencuiți la exterior și spoiț dreptunghiular, cu capătul răsăritean semicircular și cel apusean p Elevația: Deasupra pronaosului se ridică clopotnița înaltă și vig șiță până sub foișorul deschis, pe console, cu fleșa de factură bar lucitoare. Intrarea de pe partea de vest este protejată de o polată pe pi pe latura sudică s -a adăugat un pridvor deschis. Acoperișul bisericii este Decorația pictată , ce-și păstrează prospețimea, a fost realizată în zugravului fiind din păcate necunoscut. Din decorul pictat un inter de apoi”, într -una din cele mai „lumești” și mai pline de haz interpretări. Damnații sunt distribuiți pe trei registre (Fig.1). În cel de „morariu care ia prea multă vamă” și „crijmariu care mestică vinul cu apă și-l vinde în v de dracul „Căpitan Potelici”, „muierea care nu face prunci” are sânii î , „vrăjitoarea care scoate pe dracu și -l trimite la slujbă ” este re dracul Cocoti (Fig.2). În registrul mijlociu dracul Râija areîn grijă „curvarii șicurvele, tâlharii, fermecătoarele și descântătoarele laptelui”. Dracul Noțea duce cu r „biraiele și jurații care fac judecată strâmbă”. În cel de-al treilea registru, dracii Câfu și Pufu au în grijă dimineață”, „muierea somnoroasă și lenioasă” (I. Cristache-Panait, Stare de conservare : bună

Transcript of Fisa de Monument Biserica

STUDIU DE CAZ

Denumire: biserica Sfinii Arhangheli Mihail i Gavril Localizare: satul Alma-Slite, judeul Hunedoara, aezat ntr-o ograd mare pe la mijlocul satului, la confluena dintre valea ce coboar de sub Vf. Rotundului i Valea Almaului Autor: necunoscut Datare: nu se cunoate cu precizie anul, dar se apreciaz c a fost ridicat pe la mijlocul secolului al XVII-lea Descriere: Materialul din care a fost construit biserica este lemnul. Planimetria: Pereii din lemn, tencuii la exterior i spoii cu var, nscriu planul dreptunghiular, cu captul rsritean semicircular i cel apusean poligonal, cu trei laturi. Elevaia: Deasupra pronaosului se ridic clopotnia nalt i viguroas, mbrcat n i pn sub foiorul deschis, pe console, cu flea de factur baroc, cu bulb, nvelit n tabl lucitoare. Intrarea de pe partea de vest este protejat de o polat pe pilatri, iar n dreptul uii de pe latura sudic s-a adugat un pridvor deschis. Acoperiul bisericii este nvelit cu i. Decoraia pictat, ce-i pstreaz prospeimea, a fost realizat n anul 1819, numele zugravului fiind din pcate necunoscut. Din decorul pictat un interes aparte revine Judecii de apoi, ntr-una din cele mai lumeti i mai pline de haz interpretri. Damnaii sunt distribuii pe trei registre (Fig.1). n cel de sus, morariu care ia prea mult vam i crijmariu care mestic vinul cu ap i-l vinde n vase prea mici sunt nhai de dracul Cpitan Potelici, muierea care nu face prunci are snii ncolcii de erpi, vrjitoarea care scoate pe dracu i-l trimite la slujb este reprezentat ducndu-l n spate pe dracul Cocoti (Fig.2). n registrul mijlociu dracul Rija are n grij curvarii i curvele, tlharii, fermectoarele i descnttoarele laptelui. Dracul Noea duce cu roaba, ajutat de Deneadic biraiele i juraii care fac judecat strmb. n cel de-al treilea registru, dracii Cfu i Pufu au n grij omu care doarme duminic diminea, muierea somnoroas i lenioas (I. Cristache-Panait, op. cit.). Stare de conservare: bun

1

Bibliografie: Ioana Cristache-Panait, Arhitectura de lemn din judeul Hunedoara, Editura ARC 2000, Bucureti, 2000, p. 220; Nicu Jianu, Vechi biserici de lemn din judeul Hunedoara, Editura Corvin, Deva, 2004, p.105-106

Fig. 1

Sursa: Nicu Jianu, op.cit., p.106

Fig. 2

2

Sursa: Nicu Jianu, op.cit., p.106

Fig. 3. Biserica Sfinii Arhangheli Mihail i Gavril din Alma-Slite, jud. Hunedoara

Sursa: Nicu Jianu, op.cit., p.107

3