UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE ISTORIE FILOSOFIE GEOGRAFIE

MASTERCERCETAREA ŞI CONSERVAREA MĂRTURIILOR ISTORICE

REFERAT

ISTORIA UNIVERSALA A ARTELOR PLASTICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC, LECT. UNIV. DR. LUCIAN AMON

MASTERAND,MIRA (BALAŞ) FLORENTINA CLAUDIA

ANUL I

CRAIOVA2008

0

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE ISTORIE FILOSOFIE GEOGRAFIE

MASTERCERCETAREA ŞI CONSERVAREA MĂRTURIILOR ISTORICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC, LECT. UNIV. DR. LUCIAN AMON

MASTERAND,MIRA (BALAŞ) FLORENTINA CLAUDIA

ANUL I

CRAIOVA2008

1

I. ARTA ARABĂ

Arta arabă s-a dezvoltat începând din secolul al VII-lea până în 1571, când cultura islamică este total dominată de turci. Perioada ei de maximă înflorire se înscrie între secolele VIII- XII.

Aria ei de răspândire cuprinde popoarele arabe şi celelalte popoare din Orientul Apropiat şi Mijlociu, din Africa de Nord şi nord-vest (Tunisia, Algeria, Marocul), precum şi Spania, unde califatele arabe imprimă culturii Peninsulei Iberice un caracter specific.

La est s-a întins până în îndepărtata Indie, în perioada cuceririi mogule din nord (sec. al XVI-lea). Ştiinţa şi arta arabă au la bază moştenirea artei popoarelor vechi din vestul Asiei, influenţe ale artei egiptene, siriene, persane, indiene şi bizantine. La baza acestei arte stă învăţătura profetului Mahomed, cuprinsă în Coran, cartea sacră a cultului. Textele religioase mahomedane sunt scrise în semne cufice, inventate în vechiul oraş chaldeean Kuffa, nu departe de Bagdad.

Din semnele (literele) cufice, combinate cu elemente decorative, florale ori geometrice, s-au creat ornamentele care au fost denumite arabescuri.

De la bizantini, arabii au luat exemplul clădirilor proporţionate, al interioarelor fastuoase. La aceste trăsături, arabii au adăugat preferinţa lor pentru strălucire, bogăţie de culori şi detalii precise.

II. ARHITECTURA ISLAMICĂ

Ca şi arhitectura bizantină, cea islamică acoperă o zonă transnaţională, din moment ce credinţa în Allah, în mila căruia se abandonează credinciosul (islam înseamnă a te lăsa în voia Domnului), uneşte culturi aflate la distanţe foarte mari. La un secol după hegira lui Mahomed de la Mecca la Medina (622), islamismul cunoscuse deja o răspândire de nestăvilit: domina un teritoriu imens, de la graniţele Indiei până în sudul Spaniei (Occidentul european a fost salvat de victoria lui Carol Martel din 732, în bătălia de la Poitiers).

Modulaţiile stilistice ale arhitecturii islamice se conformează principiului evitării reprezentărilor antropomorfe. Raţiunile acestui refuz trebuie căutate în tradiţia religioasă. Deşi Coranul se limitează la interzicerea reprezentării divinităţii şi a eventualei veneraţii a imaginilor acesteia, în realitate, comentariile tradiţionale extind interdicţia la imaginea tuturor vieţuitoarelor. Singura concesie priveşte reprezentarea plantelor care, alături de motivele geometrice şi de caracterele arabe antice, constituie aparatul decorativ al arhitecturii islamice.

2

Caracteristicile acestei culturi sunt arcele excedente, carenate, polilobate şi împletite, precum şi cupolele în formă de bulb. O formă ornamentală tipică este reprezentată şi de plafoanele şi suprafeţele decorate cu muqarnas (succesiune descrescătoare de alveole, care dinamizează aspectul acestora). Ceea ce nu exclude posibilitatea ca arhitectura islamică să se inspire din moştenirea greco-romană şi bizantină, aşa cum o dovedeşte folosirea unor elemente precum coloana sau capitelul la construirea moscheilor.

Arhitectura maură şi mozarabă. În Spania, fuzionarea unor tradiţii stilistice diferite s-a produs mai întâi

în timpul dinastiei Almoravizilor (1056-1147), apoi în timpul dinastiei Almohazilor (1130-1269) care şi-au extins controlul asupra Spaniei şi Africii de Nord (Maroc, Tunisia, Algeria). Pentru a ilustra acest moment artistic de excepţie, putem menţiona palatul Alhambra, în apropiere de Granada.

III. PALATUL ALHAMBRA

Rudyard Kipling a scris: „Estul este est iar vestul este vest şi cele două lumi nu se vor întâlni niciodată”. Islamul şi creştinismul par să fi devenit monoliţi ideologici, citadele ale căror porţi sunt ferecate una în faţa celeilalte. A fost o vreme când nu au dus vieţi atât de separate.

În anul 711 a.Hr., forţele musulmane au invadat Spania şi au creat o societate atât de bogată şi de puternică, invidiată de lumea cunoscută. Nu era islamul cel rigid şi feroce din imaginaţia noastră, ci o cultură progresivă, senzorială, curioasă din punct de vedere intelectual, care a fost determinată timp de mulţi ani să influenţeze întreaga Europă.

În 1492, Cristofor Columb, înainte de a se îmbarca în răsunătoarea sa călătorie spre Americi, s-a oprit în Granada. Aici, el este oaspetele de onoare al unei ceremonii găzduite de regele şi de regina Spaniei, Ferdinand şi Isabela. Se sărbătorea o măreaţă victorie: cucerirea Granadei. Până atunci, Granada fusese condusă de musulmani.

Granada a fost ultimul refugiu al stăpânirii islamice în Peninsula iberică. Marile oraşe în care această putere se afirmase ca stăpânitoare fuseseră cucerite de creştini: Cordoba, capitala fostului califat, în 1236, iar sevilla în 1248. Fondatorul dinastiei Nasrid, Muhamad I (1232-1272) a reuşit să păstreze autonomia micului regat al Granadei, acceptând să fie vasal al regelui Castiliei, până în anul 1492.

După ce monarhii catolici au preluat Granada, au început să distrugă toate dovezile că musulmanii ar fi fost vre-odată prezenţi în Spania. În secolul următor, autorităţile spaniole au persecutat şi au expulzat 300.000 de musulmani şi au ars un milion de cărţi în limba arabă. Se punea capăt unei civilizaţii care înflorise în Spania timp de 700 de ani. Purtătorii ei au devenit

3

cunoscuţi drept „mauri”. Propaganda iniţiată de cruciaţi ne-a transmis imaginea diabolicului maur, duşmanul străin, sălbatic, cu pielea închisă la culoare.

Dacă exisă un loc care provoacă stereotipul maurului trădător şi însetat de sânge, acesta se găseşte în Palatul Alhambra, din Granada. Alhambra este unul dintre cele mai complete palate islamice medievale din întreaga lume.

Palatele suveranilor orientali alcătuiesc un capitol special al arhitecturii islamice. Înclinaţiile arhitectonice ale musulmanilor îşi găsesc expresia în amenajarea pereţilor cu somptuozitate şi mergând până la ultimele amănunte.

Unul din cele mai importante monumente de arhitectură islamică este palatul Alhambra din Granada, fiind totodată şi cel mai frumos şi mai faimos castel medieval din Europa. Acesta, împreună cu Moscheea din Cordoba sunt cele mai prestigioase dovezi ale prezenţei musulmane în Spania din secolul al VIII-lea până în secolul al XV-lea.

Alhambra este un ansamblu de clădiri într-o fortăreaţă care domină câmpia şi oraşul Granada, situat în faţa unui cartier popular şi pitoresc, Albaicin. De acolo se văd vârfurile înzăpezite din Sierra Nevada. Aici se găsesc edificii proeminente din epoci diferite, precum Palatul renascentist al regelui Carlos al V-lea, unde se află Muzeul Alhambra şi Muzeul Artelor Frumoase (Museo de Bellas de Artes). Ansamblul Alhambra se prezintă ca o conglomerare de edificii, fortificaţii şi grădini, toate acestea fiind dispuse admirabil, într-o compoziţie emoţionantă, fiind învăluite într-o mantie de vegetaţie verde, care acoperă toate laturile colinei.

Grădinile Alhambra simbolizează apogeul unei lungi tradiţii de grădinărit, care a început în Cordoba la mijlocul secolului al VIII-lea. Datorită faptului că economia lumii islamice medievale se pregătea să intre în agricultură, schimbările agricole au avut profunde repercursiuni asupra Andaluziei. Toate acestea au dus la formarea unui nou habitat peisager cu ramificaţii în designul de grădină. Grădinile formează un ţesut în interiorul căruia se extind edificii şi construcţii în armonie cu oragrafia terenului şi cu exigenţele rezidenţiale şi defensive. Elementele de grădină apar atât în spaţiile interioare, cât şi în cele exterioare.

Printre clădirile ansamblului se află şi un palat maur care glorifică acest complex. Numele său vine de la Qalat al Hambra, care înseamnă literalmente „castelul roşu”, pentru că solul întunecat la culoare care îl înconjoară dă pietrelor şi pământului nuanţa roşiatică.

În ciuda dorinţei regilor catolici de a şterge urmele islamului din teritoriile recucerite de creştini după căderea Granadei, palatul maur era atât de frumos încât nu a putut fi distrus şi a rămas în folosinţă ca palat regal al acestora.

Construcţia a început în anul 1231, în timpul sultanului Nasrid Ibn al Ahmar şi a durat 100 de ani. Muhamed al II-lea, fiul primului suveran nasrid, Muhamed ben Nazar, va fortifica palatul. Stilul nasrid atinge apogeul în

4

secolul al XIV-lea, în timpul regilor Youssouf I şi Muhamed al V-lea care ridică cele mai prestigioase părţi ale edificiului, între 1333 şi 1354.

Planul de construcţie al palatului este confuz. El se organizează în mai multe săli dreptunghiulare, parţial integrate în incintă, legate între ele prin vestibule şi dispuse în jurul celor două bijuterii – curtea mirţilor (patio de los arrayanes) şi curtea leilor (patio de los leones). Exteriorul este sobru, în timp ce decorul interior este fascinant, bazat pe trei componente ale artei clasice: caligrafia, decorarea florală stilizată şi motive geometrice.

Alhambra, fortăreaţa din Granada, este o citadelă puternic fortificată, are 23 de turnuri şi patru porţi. În interior se găseau locuinţe, moschei, garnizoane, băi, o turnătorie şi magnifice palate – complexul Camares şi complexul Lion Court. Acestea sunt adevărate bijuterii ale unei structuri impunătoare.

Arhitectura este, fără îndoială, cel mai reuşit exemplu de artă islamică aflată în afara spaţiului misulman.

Perfecţiunea, detaliile mozaicului, complexitatea, nu au fost egalate nicăieri. Dar Alhambra înseamnă mai mult decât arhitectură şi istorie, este, înainte de toate, o senzaţie specială şi copleşitoare. De la construirea sa, Alhambra a trăit cu adevărat momente memorabile, iar amintirea acestora a rămas. După ce a fost transformată în fortăreaţă în secolul al XI-lea, Alhambra a fost reconstruită, s-au adăugat ziduri şi turnuri, fiind completată şi în 1238.

Cel care s-a ocupat de această adevărată operă arhitectonică, Nasrid Ibn al- Ahmar, a încercat să aducă între zidurile cetăţii cât mai multă verdeaţă. Apa venea printr-un ingenios sistem de irigaţie din Darro, Alhambra fiind plină de fântâni şi mici bazine.

Intrarea principală este Poarta Granadas, acoperită cu trei arcade construite în 1536 de regele Carlos al V-lea. După ce treci de poartă ajungi chiar la fortăreaţă, al cărei turn de observare impresionează prin dimensiuni. Din acest turn se anunţa odinioară locuitorilor începutul lucrărilor agricole. În interior se găseşte Plaza de Armas, iar în apropiere Palatele Nastrid, alcătuite din trei structuri distincte. Prima este Mexaur, unde erau luate deciziile administrative şi juridice. În interiorul acestei clădiri se găseşte un altar special, numit Mihrab, orientat spre Mecca. Între Mexaur şi Serrallo se găseşte curtea Camerei Aurii.

Palatul Serrallo, care a fost reşedinţa sultanilor, construit pentru a fi pe placul lui Youssouf I, se deschide spre curtea mirţilor (patio de myrtles), unde totul este centrat în jurul unui bazin de mari dimensiuni.

Luxul oriental şi fantezia neîngrădită sunt dublate, în aceste construcţii, de un gust, de un simţ al măsurii şi de un rafinament intelectual cum nu cunoscuseră suveranii orientali. Punctul central al palatului din Granada este constituit de cele două curţi deschise: o curte mare cu două şiruri de mirţi aşezaţi pe ambele laturi ale bazinului din mijloc şi o curte cu aşa-numita Fântână a leilor.

Planurile pot fi comparate cu acelea ale peristilului antic. Privită dinspre portic, curtea cea mare face o impresie deosebit de clasică. Ea se

5

conturează, în ansamblu, cu un tablou plin de armonie şi de simţ al măsurii. Compoziţia regulată a întregului şi ritmul calm al coloanelor care împrejmuiesc curtea, poate fi cuprins, fără dificultate, dintr-o privire. În faţa acestei privelişti înţelegi imediat că oamenii care au trăit aici trebuie să fi preţuit speculaţiile filosofice, să fi cunoscut plăcerile intelectuale şi să fi preconizat moderaţia în viaţă.

Această impresie produsă de Alhambra nu exclude însă o bogăţie şi un lux ca-n basme. Curţile principale sunt aşezate în unghi una faţă de cealaltă, în aşa fel încât privitorul, atunci când trece dintr-una în cealaltă, să fie nevoit, fără să vrea, să destrame ordinea strict arhitectonică şi să comtemple compoziţia în „raccourci”. Pereţii de aici sunt împodobiţi cu versuri arabe. Trecerea este copleşitoare. Cu acest prilej privitorul trebuie să remarce marea libertate a întregii concepţii din celebra Curte a leilor.

Aceasta este, pentru cei mai mulţi, punctul de maximă atracţie. Aici se găsesc 142 de coloane împodobite cu frunze de palmier sculptate, iar fântâna este, la rândul ei, decorată cu migală cu versuri. Coloanele se dublează, alcătuiesc grupuri şi par să se desprindă din perete. Îţi amintesc, fără să vrei, de moscheea din Cordoba, care datează dintr-o epocă anterioară. De fapt, în ciuda oricărei logici şi utilităţi, coloanele nu sunt câtuşi de puţin în concordanţă cu sarcina pe care trebuie să o susţină, sunt fie supraîncărcate, fie nu susţin nimic, se contopesc cu peretele, ori alcătuiesc o întreagă pădure.

Curtea leilor reflectă tradiţia curţilor cu peristil ale marilor reşedinţe seniorale romane, reluată apoi în conceperea curţilor interioare ale mănăstirilor. Această curte mică are o formă dreptunghiulară. Un peristil cu coloane elegante formează – pe laturile mici – două pavilioane. În centrul acestui patio, 12 lei de marmură neagră, reprezentare animală rară în arta musulmană, susţin un mare havuz rotund, din alabastru, din secolul al XI-lea, de unde ţâşneşte un izvor. Pe Fântâna leilor s-a păstrat o veche inscripţie: „ Priveşte apa şi priveşte havuzul, şi nu vei putea să-ţi dai seama dacă apa e liniştită sau dacă marmura clocoteşte. Aşa cum, sub privirile invidiosului, pe chipul îndrăgostitului trece o umbră fugară de supărare şi nelinişte, tot astfel apa pizmaşă se ridică împotriva pietrii, iar piatra invidiază apa”. Printr-un ingenios sistem de canalizare şi de rigole, apa este distribuită în toate direcţiile, traversează peristilul şi, de acolo, pătrunde în interiorul sălii Abencerrajes şi al sălii Dos Hermanas. Astfel, apa uneşte într-o singură compoziţie geometrică părţile acoperite şi pe cele descoperite ale edificiului. Se stabileşte o osmoză între apă şi piatră, supleţea fiecărei coloane capătă alura unui jet de apă ţâşnind din pământ, care cade asemenea unor picături peste dantelele stalactitelor sculptate pe arcade. Se stabileşte astfel un ritm perpetuu, care dă un aspect mirific acestei Curţi a leilor.

Decoraţia supraajurată, care, în spiritul nostru clasic, ocupă un loc secund, devine esenţială în lumea onirică de la Curtea leilor.

Sala regilor este una dintre cele mai misterioase, datorită efectului pe care îl au umbrele, lumina slabă şi arcadele, dând impresia unei geometrii

6

copleşitoare. Camera personală a sultanului are şi un balcon impresionant, care oferă o privelişte superbă.

Pe drumul spre grădinile încărcate de vegetaţie şi plante luxuriante, un simbol al credinţei islamice că paradisul înseamnă prospeţime şi verdeaţă, se ajunge la reşedinţa de vară a lui Nasrid.

Concepţia arhitecturală se adaptează perfect la temperaturile ridicate ale verii andaluze. Circulaţia apei aduce prospeţime în cele mai adânci colţuri ale palatului. Trecerile acoperite şi arcadele, care protejează împotriva soarelui, se îmbină cu ferestre deschise pentru producerea curenţilor de aer proaspăt.

O fantezie deosebit de luxuriantă îşi găseşte expresia în ornamentaţia decorativă a palatului. Arcurile au formă de trifoi, iar contururile lor se pierd într-un bizar joc de linii. Foilor mici ale arcului le corespunde bolta celulară, care se transformă în stalactite atârnate.

Constructorii din vechiul Orient, care nu au putut să exprime legea staticii în construcţiile lor cu ziduri masive şi coloane uriaşe, au fost întrucâtva sclavii materiei. În schimb, arhitecţii din vechea Grecie şi din Roma s-au străduit să dea legilor staticii o expresie clară şi armonioasă. Constructorii mauri au luat însă, pentru prima oară în istoria arhitecturii, hotărârea să treacă, pur şi simplu, peste legile staticii. Ei şi-au îndreptat fantezia asupra unei diversităţi infinite de bizare forme ornamentale şi au vrut să-i convingă pe privitori de faptul că, în împărăţia de basm creată de ei, logica a cedat întâietate unei fantezii extrem de rafinate şi că materia a pierdut atributele ei imanente. Prin decoraţia policromă în stuc, care acoperea pereţii în întregime, această impresie era intensificată şi mai mult.

Creatorii acestei imateriale şi policrome lumi feerice şi-au înţeles bine misiunea. Prin luxul lor, prin impresiile multiple pe care le produc, prin policromia lor veselă, prin jocul frământat al liniilor, prin sclipitoarele fâşii de lumină scânteietoare şi prin semiîntunericul tremurător, prin clocotitoarele lor fântâni arteziene şi prin havuzurile în care se oglindesc construcţiile, prin atmosfera saturată de mireasma portocalilor, lămâilor şi mimozelor, acest palat aminteşte de un basm oriental, în care oamenii întâlnesc în fiecare clipă neprevăzutul, în care totul este hotărât la întâmplare, în care înţeleptul aşteaptă răbdător izbânda, fără a grăbi destinul, şi prinde uşor norocul, pentru a-l lăsa să-i scape apoi iar, la fel de uşor.

Încăperile intime ne transpun în atmosfera de seră a rafinamentului şi exceselor orientale şi doar turnurile care umbresc construcţia mai amintesc de faptul că viaţa fără griji dusă de suverani în castel nu era decât una din feţele existenţei lor agitate, plină de lupte.

În interiorul zidurilor palatului, arhitectura îţi taie respiraţia. Fiecare detaliu din decorarea palatului pare a fi parte integrantă a unei scheme: rând după rând de modele geometrice complicate sunt sculptate în lucrătura zidurilor şi ferestrelor.

Centrul simbolic al palatului era reprezentat de sala tronului. Aici, sultanul avea un avantaj psihologic asupra supuşilor lui. Când stătea aici,

7

părea o siluetă imaterială, iar aceştia erau orbiţi de lumina ce pătrundea prin ferestrele viu colorate.

Scriitorul din secolul al XIX-lea, Washington Irving spunea: „Este imposibil să priveşti această locuinţă a obiceiurilor orientale fără să simţi conexiunile cu aventurile arabe. Te aştepţi să vezi ochi închişi la culoare sclipind printre zăbrele. Însăşi frumuseţea trăieşte aici, ca şi cum ar fi fost locuită până în ziua de ieri”.

Însă palatul Alhambra este mai mult decât o clădire frumoasă. Motivul datorită căruia apare totul atât de armonios este acela că cel care a construit palatul avea complexe cunoştinţe de geometrie, originare din lumea antică.

Totul este atât de frumos pentru că totul este sub influenţa proporţiilor. Profesorul Antonio Fernandez Puertas a studiat întrega viaţă palatul Alhambra. El a descoperit că toată construcţia, de la sol până la decoraţiunile zidurilor, este bazată pe o singură proporţie. Aria pentru construcţia palatului era limitată la vest, est şi sud. Arhitecţii au armonizat fiecare spaţiu din interiorul palatului potrivit unui singur model de proporţii: o familie de dreptunghiuri, fiecare legat unul de celălalt.

Minunea Alhambrei este reprezentată de misterul acesteia. Nu a supravieţui nici o relatare despre viaţa de aici. Toate arhivele au fost incinerate în focurile Inchiziţiei. Însă catolicii nu au reuşit să distrugă acest loc. Alhambra este una dintre minunile lumii medievale şi conservând-o, ei au păstrat o cutie plină de secrete care aşteaptă să fie utilizate pentru a decoda civilizaţia care a construit-o.

Palatul Alhambra, construit iniţial ca o fortăreaţă în secolul al IX-lea, transformat într-un complex de palate în secolele al XII-XIV-lea, a fost declarat monument naţional în anul 1870. Din anul 1984 a fost înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Bibliografie:M. Alpatov , Istoria artei, vol. I, Bucureşti, 1965.M. Nicolau-Golfin, Istoria artei, vol. I, Bucureşti, 1970.Marco Bussagli, Să înţelegem arhitectura, Bucureşti, 2003.Jean-François Favre, Istoria artei-pictură, sculptură, arhitectură, Bucureşti, 1998.

8

Palatul Alhambra- vedere generală

9

Grădinile generalife- Alhambra

10

Panoramă din Palatul Alhambra

11

Curtea mirţilor

12

Curtea mirţilor

13

Curtea mirţilor

14

Curtea leilor

15

Curtea leilor

16

Detalii de arhitectură

17

Detalii de arhitectură

18

Detalii de arhitectură

19

Palatul Maxor

20

0