Fiecare persoana are una sau mai multe pasiuni, eu am una singura, si anume DANSUL. Daca ma intrebati de cand am descoperit aceasta pasiune, o sa va spun ca probabil de cand m-am nascut, de cand am facut primii pasi, muzica si dansul au fost mereu prezente in viata mea.

Dansez de cand ma stiu…asa cum imi ziceau parintii mei , care nu au stat nepasatori vazand inclinatia mea spre dans. M-au dus la Palatul Copiilor la dansuri modern (asta era la moda pe vremea aia). Nu m-au atras foarte mult aceste dansuri pentru ca aveam de ales intre gimnastica si balet iar eu percepeam dansul in alt mod. Am stat cateva luni apoi am renuntat iar parintii mei au renuntat si ei sa mai caute altceva, punand scoala pe primul loc.

Dansam tot timpul si oricum, fie ca era acasa in fata oglinzii, la petreceri, pe strada…oriunde auzeam muzica. Pana cand m-am facut mare si am inceput sa dansez in cluburi. Imi placea sa dansez pe orice fel de muzica dar mai ales pe cea latino….si asa am ajuns si in cluburile de SALSA.

Prima data cand am pasit intr-un astfel de club am fost absolut fascinata, era prima oara cand am stat pe scaun aproape toata noaptea neputand sa imi iau ochii de la dansatori. Mi se parea ca sunt intr-o alta lume, oamenii de acolo dansau atat de bine, erau atat de veseli si dezinvolti si mai ales atat de profi. Eram uimita pentru ca toata lumea avea acelasi “limbaj” in dans. Aveam impresia ca eu nu as putea niciodata sa dansez in felul ala. Dansau SALSA, BACHATA, CHA-CHA, MERENGUE…. stiluri latino pe care stiam sa le deosebesc din punct de vedere muzical dar nu stiam sa dansez in pereche asa cum o faceau ei.

Credeam ca doar la dans sportiv se poate dansa asa, dar ei dansau social dance (dans la liber fara coregrafie). Am continuat sa merg in astfel de cluburi si incepusem sa prind pasii de baza de salsa si bachata. Cautam pe net filmulete si incercam sa reproduc dansand in oglinda. Bachata a fost genul de muzica si dans care m-a atras cel mai mult. Imi placea la nebunie si imi

doream cu disperare sa invat si sa pot dansa ca oamenii din club, desi eram constienta ca singura nu o sa reusesc.

Pana intr-o seara… o seara care mi-a schimbat intreaga viata. Era vara, luna iunie, anul 2009. M-am hotarat sa ies cu o prietena in SALSA 4U, un club nou deschis pe la Universitate. La intrare am avut surpriza sa ma intalnesc cu Corina, o fata cu care am copilarit, dar cu care nu ma mai vazusem de foarte multi ani. Am intrebat-o ce cauta acolo si daca frecventeaza astfel de cluburi. Raspunsul ei a fost tot ceea ce puteam sa imi doresc si anume: “Anca, eu am o scoala de dans si sunt instructor… predau salsa, bachata…”.

A doua zi eram in sala de curs. Cursurile se tineau la Palatul Copiilor, locul in care cu ani in urma faceam dansuri moderne (de ar fi existat salsa pe vremea aia ). Ma duceam de 2 ori pe saptamana la cursuri si in club de Miercuri pana Duminica. As fi dansat incontinuu fara oprire, simteam ca salsa imi curge prin vene si deveneam din ce in ce mai addicted. Era o lume in care daca intrai era foarte greu sa mai iesi. Prietenii incepusera sa imi spuna ca sunt intr-o secta, ca ies mereu cu salsistii si dansam numai intre noi in cluburile in care oamenii de afara nu prea veneau…. dar eu eram dovada vie ca nu e asa, ca oricine e binevenit.

Dupa cateva cursuri Corina mi-a spus ca sunt talentata si ca, daca ma tin de dans, pot sa ajung departe, sa ajung instructor si chiar sa urc pe scena. Bineinteles ca nu am crezut-o in acel moment, credeam ca asa le spune tuturor, dar ea a avut intotdeauna incredere in mine mai mult decat am avut eu.

In luna Noiembrie s-a organizat in scoala un concurs de dans. Am participat si am castigat locul 1. A fost primul si singurul concurs la care am participat vreodata. Nu imi placea ideea de concurs. Asa a aparut si primul festival, locul 1 castiga un fullpass la CONGRESUL NATIONAL DE SALSA de la Brasov, care avea loc in fiecare an in luna Ianuarie. Eram foarte nerabdatoare sa ajung acolo. Habar nu aveam ce inseamna un festival dar eram super fericita ca o sa iau parte la cel mai mare eveniment de salsa de la noi din tara.

A venit momentul mult asteptat si m-am trezit intr-o incapere foarte mare a Hotelului Aro din Brasov, unde se tinea evenimentul, impreuna cu vreo 2000 de oameni, toti dansatori, de la toate scolile de salsa din toata tara. A fost o adevarata experienta si am aflat si ce inseamna un festival. Ziua, fiecare instructor de la fiecare scoala de dans sustinea cate un workshop (de salsa, bachata…), exista si un program de unde puteai sa iti alegi la care workshop vrei sa participi. Seara, dupa ce se terminau cursurile aveam o mica pauza in care aveai timp sa mananci si sa te schimbi apoi incepea nebunia.

Fiecare scoala de dans avea o trupa de dansatori cu care urca pe scena sa sustina show-uri. Scoala noastra nu avea trupa pe vremea aia. Am fost atat de uimita sa vad la ce nivel se poate ajunge… din nou aveam impresia ca sunt atat de

mica si ca niciodata nu o sa pot dansa la acel nivel. Dupa show-uri, incepea party-ul pana dimineata si aveai ocazia sa dansezi cu dansatori de la celelalte scoli si sa experimentezi dansul la toate nivelele… era WOW… o super senzatie… dar asta era doar inceputul.

Au urmat foarte multe festivaluri, atat in tara cat si in afara tarii. Primul festival in afara a fost la Berlin, un eveniment la un nivel foarte inalt, cu mult, mult mai ridicat decat in Romania. Acolo am cunoscut o parte din dansatorii pe care ii urmaream pe youtube la inceputuri si ii imitam in oglinda. Am avut ocazia sa ii cunosc pe idolii mei de bachata si sa iau parte la workshopurile lor, Ataca y La Alemana.

Acum, invatam de la cei mai buni dansatori din lume, eram si eu la un alt nivel. A fost un festival la superlativ din toate punctele de vedere si m-a ajutat sa cresc enorm in dans. Am fost surprinsa intr-un mod placut la un workshop de bachata dominicana (bachata este originara din Republica Dominicana), si anume sa fiu chemata pe scena de Inaki Fernandez, un dansator foarte bun din Spania, pentru a-l ajuta in predarea cursului. Partenera lui nu a putut veni la acest festival si atunci a ales o persoana din public pentru a tine cursul. Norocoasa am fost eu Am stat alaturi de el 3 ore pe scena…. o experienta pe care nu o s-o uit niciodata.

Corina a decis la un moment dat sa faca o trupa a scolii, sa participam si noi pe scena la festivaluri, si a insistat foarte mult sa fac parte din aceasta trupa. Desi nu am vrut sa ma bag la inceput, am acceptat pana la urma si uite asa am urcat pe scena festivalului de la Brasov, scena pe care mi se parea imposibil de ajuns. Eram acolo si nu imi venea sa cred.

Muncisem enorm… nu a fost deloc usor. Ziua eram la serviciu, pentru ca si munceam in tot acest timp, apoi dupa program eram in sala de dans pana la 1-2 noaptea. A fost greu, dar si frumos in acelasi timp: aveam satisfactia muncii mele si asta era cel mai important pentru mine.

A venit si propunerea de a preda, care m-a luat putin prin surprindere. Corina zicea ca sunt pregatita, desi eu nu ma simteam in stare. Ca de obicei, ea avea incredere in mine si mi-a demonstrat ca tot ce mi-a zis a fost adevarat. Mi s-a propus sa particip si la concursuri, dar am respins din start aceasta propunere; dupa cum ziceam, nu mi-a placut niciodata ideea de concurs, de a demonstra ca sunt mai buna decat ceilalti. Nu asta aveam de demonstrat, ci doar vroiam sa ma

exprim prin dans, sa transmit celor din jur bucuria mea de a dansa, nu sa fiu intr-o competitie. Simteam o fericire interioara atunci cand dansam, fluturasi in stomac, ma regaseam acolo.

Aceste sentimente aveau sa devina si mai puternice odata cu aparitia unui nou stil de dans in lumea salsei, si anume KIZOMBA. A venit ca o provocare pentru ca era un stil African, nu latino cum erau salsa si bachata. A fost un trend care s-a dezvoltat in cadrul festivalurilor de salsa in afara si a ajuns si la noi. Am fost captivata de acest stil inca de la inceput. Urmaream pe youtube filmulete si m-am inscris imediat la primul curs de kizomba care s-a facut in Bucuresti. Tipul care preda fusese plecat sa invete in afara tarii de la un instructor angolez (kizomba este un dans originar din Angola), deci invatase direct de la sursa.

Am invatat ce era la baza kizombei dar vroiam mai mult. Odata ajunsa in Europa, kizomba a luat amploare si a fost modificata din ce in ce mai mult. Am inceput sa merg la foarte multe festivaluri doar de kizomba si sa invat si stilul European. Imi placea atat de mult incat am lasat in urma salsa si bachata dar nu le-am uitat, dansez oricand cu aceeasi placere. M-am axat doar pe acest stil si am cautat sa ma perfectionez atat ca dansator cat si ca instructor, deoarece am inceput sa predau kizomba si in scoala.

Am avut marea placere sa il cunosc pe maestrul Kwenda Lima, care este unul dintre cei mai mari dansatori si instructori din lume. Am invatat multe de la Kwenda, atat in dans cat si spiritual. Kizomba este un dans care se bazeaza foarte mult pe conexiune. Dansul se simte mai mult in interior decat se vede in exterior. Am invatat sa dansez cu sufletul nu numai cu corpul, am invatat sa ma descopar pe mine si sa ii pot invata si pe ceilalti sa se descopere prin dans.

As mai avea foarte multe sa va povestesc dar cred ca pentru asta ar trebui sa scriu o carte, nu doar un articol , caci sunt foarte multe lucruri care mi s-au intamplat in decursul anilor. Am calatorit mult, am cunoscut foarte multa lume, mi-am facut multi prieteni si nu o sa ma opresc aici; am de gand sa continui in aceeasi maniera, pentru ca dansul este parte din viata mea.

Anca Ionita, August 2017