Nr. 28. Anul I.

F O I E L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă ,

A P A R E

IN S I B l 117, DE T R E I O R I P E L U N A .

P R O P R I E T A R - E D I T O R SI R E D A C T O R

SILVESTRU MOLDO VAN.

SUMARUL Episod din resboiul.indepen

denţei române . Steua României Profesorul lordaclie . O, cât regret . Pour passer le temps . Durere R&murele:

Blăstemuri . . . Impresii de căletorie

Feliuri te . . . . . . .

Iosif Popescu. Ilie Demetrescu. Marg. Moldovan. Elena din Ardei. Fidelio, loan Scurtu.

loan Muntean. Il ie din Urseni.

*

Nr. 28. Anul I

: ~ Apare

•-. î n 1 0 , 2 0 ş i 3 0 a fiecărei l u n i .

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fl.. pe jumetate de an 3 fl., pe

Pentru România şi străinătate pe pătrar de an 1-70 fl. an tfi franci.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moidocan.

EPISOD din résboiul independenţe i r o m â n e

de l o s i f P o p e s c u .

ntr 'o sară de iarnă me aflam în familia S . . . din Moldova la masa de r a m s 3 ) împreună cu doctorul B . . . şi soţia sa.

^ Part idele se succedaseră fără întrerupere în curs de câte-va cesuri şi acum ne găseam în momente le de armistiţiu, când ciaiul de-abia servit, aburind din păhă­rele de Azuga, îşi respândea parfumul delicios şi ne redeştepta spiritele amorţi te de o ocupaţiune monotonă.

Pe când s tăpâna casei oferea musafirilor zahărul şi romul, se încinse între noi -o conversaţ iune uşoră, acompania tă de susuzul samovarului -) şi de zângănitul pahare lor .

F i e -ca re din noi părea, că simte a c e a bunăstare fisică; pe care o produce dulcea căldură a sobei şi aburii parfumaţi ai unui bun ciaiu. pe când afară cr i­văţul urlă şi t roiene căletore se plimbă din văgăună în văgăună. Lătratul cânelui de pază şi gorna, 3 ) ca re tr imitea la odihna nopţei pe pompierii casa rmei din apropiere, sporea aces t sentiment de bunăstare prin liniştea sufletescă, ce ne-o producea siguranţa şi stabi­l i tatea posiţiei nostre.

Doctorul B . . . de origine din Transi lvania, părea forte dispus la vorbă. Obrajii sei grăsulii şi rumeni stră­luceau de sănătate , er ochii sel mici şi căprii trădau o deosebită mulţămire internă. Perul scurt, deja cărunt, Mustaţa stufosâ şi ba rba rasă cu îngrijire îi dedeau o înfăţişare militară, deşi scur t imea taliei împreunată cu un început de borţoşie l 'ar fi genat pote într 'o campa­nie obositore. Prin vioiciunea sa şi o recare limbuţie, ca re înse nu obosea pe ascultători , doctorul forma cen­trul conversaţiunei nostre.

') Un j o c de cărţi.

*) Vasul de metal, în care se prepară ciaiul în Rusia şi Ro-

' ) Trâmbiţa.

Dómna B . . . , o persóna slabă, cam suferindă, dar' încă t ineră, îl. privea cu mulţămire, c a şi când a r fi fost încânta tă de a c e a sanètate ìnfloritóre ce dăruise natura simpaticului ei s o ţ ; se părea în acel moment , c ă o parte din escesul de putere vitală, al doctorului t r e c e a cu încetul în figura ei palidă şi uscată.

Nu ne puturăm opri de a da espresi une admira-ţiunei nostre pentru buna înfăţişare a escelentului doctor.

— „Da", (.lise dómna B . . . privind încă odată cu p lăcere la soţul ei. „acum este forte bine, pare mai ti-nér de cât când Tarn luat" .

- „Acesta îţi servesce dtale spre laudă", dise dl S . . . „se vede că i-ai făcut viaţa forte dulce, de vreme ce timpul l 'a întinerit, în loc se-1 îmbe t rânescă" .

— „Da", observa ridènd doctorul, „de bine c e mi-a mers am înflorit, sunt în primăvara vieţei", şi a ră ta mâna Ja perul seu încărunţit . •

— „Oh! nu poţi dice, că te-a încărunţit cocóna , doctore" , protes ta dómna S . . . „deoreee petreci c a m puţin în socie ta tea e i" .

— „Adeverul e s t e" , dise doctorul devenind de-o-dată serios, „că aşa , cum me vedeţi, am albit într 'o singură nópte. o ìngrozitóre nópte !"

— „ B r ! doctore, me faci se me înfiorez", strigaiu eu în glumă.

— „Nu, nu g lumesc" , repeta el cu seriositate, „am albit într 'o singură nópte" .

— „Ce spui, f r a t e ? " dise domnul S . . . „ian' is to-r isesce-ne aces ta minune, pană când vom b e a ciaiul ; scii , c ă e plăcut sé audi aventuri teribile, când şedi l i­niştit în jurul samovarului".

— „Un tăciune şi-un cărbune, Spune, doctore, spune".

Adăugai eu, pentru a împrăscia norul ce se grămădise pe fruntea dlui B . . .

— „Da, da, spune, doctore, spune!" repetară cu toţii în cor .

— „Ei bine, dacă o doriţi, vă voiu spune ce-am păţit, deşi parcă nici acum nu-mi vine bine, când me gândesc la a cea memorabi lă nopte. Ascultaţi dar!" Di-c e n d aces t ea , doctorul mai înghiţi odată din ciaiu.

— „Sciţ i , c ă am luat şi eu parte la campania R o -mâno-Ruso-Turcâ din 1877 , ca medic în corpul sanitar român. Vi s'au istorisit a tâ tea verdi şi uscate , din a c e a campanie , încât pote ve vine greţă se mai autjiţi de ea . dar în sfîrşit, dacă mi-aţi pretins, se ve istorisesc causa , pentru care am încărunţit, trebuie se mă ascul­taţi pană în capăt" .

— „Spune, spune", dise domna S . . . „nu ne vine greţă nici odată de povestirile din a c e a campanie glo-r iosă pentru no i ; din potrivă ascul tăm cu plăcere ori c â t ni s 'ar vorbi de ea" .

— „Dacă e aşa, cu atât mai b ine" , continua doc­torul înveselit , „voiu avea cel puţin nesce ascultători simpatici şi binevoitori!"

— „Ce se pot r ivesce!" aprobarăm toţi cu o se-riositate comică .

— „Ei bine, me aflam înaintea Plevnei pe lângă un batalion de Curcani, ca re era detaşat ca acoperire pentru două bateri i de artilerie, aşedate pe culmea unei col ine în faţa fortului tu rcesc Griviţa Nr. 1. In ajunul memorabi le i d'le dela 3 0 August se împărţi ordinul, ca a doua di în zorii dilei baterii le aminti te să începă a bombarda fortul Griviţa, er pe la 11 ore dimineţa să înce teze canonada şi batalionul nostru să* dea asalt . Planul era , după cum am aflat mai târdiu, c a bom­bardamentul nostru se a t ragă atenţ iunea Turci lor asu­pra nostră, er Ruşii , cari să aflau la s tânga nostră, să profite de aces t moment , pentru a a t aca fortul".

„Abia răsărise diua de 3 0 August, când baterii le nostre începură a fulgera cu obusele lor asupra faimosei Griviţa. Batal ionul nostru, adăpostit în şanţuri la po-lele colinei, vedea t recând pe de-asupra capului său bombele ucigetore a le artileriei nostre şi răspunsul s traj-

nic al Turci lor . Cum să vă descriu, ce se petrecu atunci în sufletul meu. O supraescitaţ ie nervosâ, pe care nu o pot numi frică, dar ' care-i semăna forte mult, îmi furnica prin tote v i n e l e ; t remuram c a varga şi perul mi se făcuse măciucă . Căutam a mă stăpâni, câ t pu­team, dar vedeam întregul batalion cutremurându-se ca un singur om, gata cu tote aces t ea a înfrunta mor-tea la cel dintâiu semnal . Pes te vre-un ces audii o pâ-răitură spăimântătore, a s emenea unei ploi nesfirşite de rachete , ce s 'ar sparge în atmosferă. Curios de a afla,

| c e se petrece, urcai col ina pe la spate în fuga mare \ şi despreţuind ploia de obuse. ca re se spărgea în apro-I e rea bateri i lor nostre, năvălii în mijlocul tunarilor". ; „Căpitanul Ş . . ., comandantul bateri i lor întrunite, | supraveghia tirul şi comanda focul. Abia avui timpul

de a-i strânge mâna, când de odată maiorul G . . . nă­văli înfuriat în mijlocul nostru. Era aces ta un maior nesuferit, ca re avea şi ore ca re ură personală în con-

'• t ra căpitanului Ş . . . i — „Domnule căpitan !" striga el ca afară din sine,

„tunurile Dtale trag miserab i l ; tote obusele t rec peste Griviţa".

' — „Nu-i adevărat, domnule maior" , răspunse că­pitanul cu voce tare . şi-apoi întorcându-se spre mine

j cu faţa aprinsă şi ochii sclipitori, „vei fi martor, dom-| nule doctor", dise el, „la ancheta ce voiu c e r e " .

„Picând aces t ea căpitanul Ş . . . fără t emă de pe-| ricol, arătându-se în fie-caie moment ca ţintă obuselor

inimice, a lerga la fie-care tun şi indreptându-1 singur comanda cu o voce tună to re :

— „Bater ia 1, foc ! B a t e r i a a 2-a, f o c ! „Detunările teribile sguduiau pământul, er obusele

dirigeate admirabil, cădeau în fort împărţind mortea şi destrucţiunea în tote părţile. — Maiorul ruşinat voia se

! pă răsescă baterii le, când un oficer de ordonanţă sosind în galop la noi se opri un moment" .

— „Muscalii au mânca t borş" , ne dise el, „atacul lor a fost respins cu pierderi înfricoşate, trebuie să fie

: mii de mor ţ i ; un frumos dar pentru împăratul de diua

R Ă M U R E L E .

Blâstemuri. Insoră-te dragul meu,

Când vei fi dragă 'uşurat, S 'aud ca te-ai spândurat. Ş i nevasta să-ţi remâie S e umble prin sat pustie S ă mai am şi eu soţie.

Mândra mea , mândră iubită Nu te fac nenoroci tă Dă mâna cu ori şi c ine Măcar mai frumos ca mine, Că eu pe unde-oiu umbla Tot de tine-oiu întreba Pană 'n mormânt te-a băga. Şi la mormânt voiu veni Şi-oiu dice că t ră mormân t : Morminte gropă săpată Mai descopere-te-odată Să-mi mai văd dragostea totâ.

loan Muntean.

Impresi i de că le tor ie | de I l i e din U r s e n i .

F e t e s c i , Septembre 1894

Unele momente înainte de începerea balurilor le-am folosit spre a face cunoscinţă mai de aprope cu colegii

I din Bucovina şi cu domnişorele studente, dintre cari cele mai multe studiezâ medicina ori sciinţele naturale.

Aces tor sări de cunoscinţă le-am dat un ca rac te r nemţesc , aranjând câte-un comers absolutis'tic. Aces ta am făcut-o, ca nu cum-va se uităm referinţele de pe acasă , unde numai „de-a asculta" avem.

De altcum tot răul are în sine şi ceva bine. Aşa şi absolutismul comerselor nostre. Regula şi ordinea ce

j a domnit în decursul lor a impus tuturor şi a a tras in | ce ta , ce sta la discreţi unea preşedintelui bucovinean

ori ardelean întreg publicul din şalele, unde ne aflam, civili şi oficeri. — B a s'au ivit din partea unor oficeri propunerea să se aranjeze .un comers festiv, la ca re se se dee ocasiune întreg publicului din Constanţa a participa. Durere, că planul a, trebuit se se abandoneze din lipsa timpului şi mai ales a unei sale uriaşe, de care ar fi fost lipsă.

Şi era mare nevoie de-o a semenea sera tă spre a da esemplu despre aceea , cum trebuie unul să se su-

i puie voinţei deapropelui său, daca e vorba să ajungi | Ia înţelegere comună şi impunătore.

numelui. Alerg să dau semnalul de a tac trupelor ro­mâne . Nici un cuvânt însă despre pierderile rusesci , pentru c a se nu. demoral isăm trupele nos t re" . Dicend a c e s t e a oficerul dispăru".

„Mişcat de mii de sent imente opuse, părăsii ba ­teriile şi alergai la batalionul meu. Comandantul bata­lionului, căpitanul N . . . primise ordinul de a t ac şi aler­gând printre rândurile soldaţilor, îi încuragea cu vorba şi cu gestul, pentru a reaprinde în vinele lor focul sa­cru al străbunilor".

— „Ţineţi-ve bine, bă ie ţ i !" le dicea el. „Astădi veţi da mai întâiu piept cu păgânii. împăratul şi Vodă cu totă oştea muscă jescă privesce la voi. Arătaţi-le ce pote Românul , arătaţi-vă vrednici de vitejia s trămoşilor voştri. Pe mormântul vostru se va ridica Român ia ne-a te rna tă şi din sângele vostru vor c r e sce lauri neperi-tori pentru a împodobi stegul românesc . Curagiu, cop i i ! Priviţi la mine şi veniţi după mine, unde vă voiu con­d u c e ! "

„Pe de o parte mila de aceşt i sermani flăcăi, ca­rii se pregăteau pentru o morte sigură, mă îndemna se comunic căpitanului pierderile Ruşilor, pe de a l tă parte îngrij irea şă nu-i descuragez printr 'o indiscreţie şi se compromit astfel gloria armelor române, me făcea se t a c " .

„De odată focul bateri i lor amuţi şi batalionul se urni din loc folosindu-se de adăpostele , ce- i oferea te­renul accidentat . Cu gr6za in suflet, dar hotărît a îm­părţi sor tea aces tor viteji copii ai Românie i , mergeam lângă căpitanul N . . ."

„îndată ce ne zări inimicul, ne t rămise o pr imă salvă de împuşcătură, primele rânduri ale batalionului se prăbuşiră ca sece ra t e .

— „Nu-i n i m i c ! curagiu! înainte copi i ! " răcni că ­pitanul, aprins de focul luptei".

„Erâşi îmi veni în -gând să-i spun, c ă Ruşii au fost bătuţ i" .

— „ C ă p i t a n e , . . . " începui eu. — „Las ' că-i b i n e ! merge b i n e ! înainte copi i ! "

m e întrerupse el. fără se scie c e voiam să-i spun.

„Atunci o a doua salvă turcescă rări încă odată frumosele renduri ale curcani lor noştri. Chipiul căpi ta­nului sburâ c a o mingie, er mantaua mea e ra c iur .

— „Curagiu. cop i i ! îna in te !" răcni din nou căpi­tanul şi morţii se înlocuiră ca prin farmec, er bata l io­nul înjumătăţit înainta mereu fără şovăire" .

„Inima-mi sângera la vederea acestui măce l în­fricoşat, şi ca şi când aş fi căuta t mântuire de înfrân­gerea neapărată a a rmelor române, privirea mea tur­burată de lacrimi rătăci in tote direcţiunile. — Atunci, într 'o adânci tură de teren deseoperii un cal şi chipiul unui oficer rusesc , ca re părea c ă se aplecă asupra uhor omeni cu lca ţ i " .

„Nici pană astădi nu-mi pot esplica, ce sent iment me împinse să me apropiu de locul, unde se pe t r ecea a c e s t a scenă. E r a pote dorinţa de a scăpa de priveliş­tea măcelului, de vederea respingerei Români lor , pe c a r e eram sigur, că-i aştepta sor tea Ruşilor, e ra pote t emerea de a slăbi curagiul căpitanului N . . . prin des­tăinuirea nenorocitului a t ac rusesc, destul, că părăsii batalionul, pe când se apropia de Griviţa şi alergai spre adâncitura, unde zărisem chipiul rusesc. S e vede, c ă un fel de destin me împingea spre nenorocire" .

„Muscalul era un doctor militar, ca re recunoscân-du-me îmi a ră tă mulţ imea de răniţi c e z ă c e a în jurul seu şi cadavrele nenumărate acoperind terenul cât ve­deai cu ochi i" .

— „Etă" , îmi dîse el în franţozesce, „isprava n6 -stră de adi dimineţâ. Am întrebuinţat tot materialul de pansament- c e aveam asupră-mi şi privesce mul ţ imea de răniţi, car i cer încă ajutorul meu" . *

„Fă ră a dice o vorbă, îi oferii tot materialul ce purtam cu mine şi privii cu groză la numeral înf r ico­şat al vict imelor unui dar împără tesc" .

— „Peste două cesur i" , îmi disei, „bietul meu ba­talion încă va acoperi pământul" , şi o întristare de morte me cuprinse.

„Medicul rus, fără a urmări mişcarea sufletescă ce trebuia se se oglindeze pe faţa mea, cu totul cu-

Lipsa de ordine suficientă s'a observat mai a les ¡ cu ocas iunea banchetului festiv dat in sara ultimă din | par tea primăriei sub ceriul liber pe t e rasa dintre mare j şi Hotel Carol . la ca re pe lângă autorităţile publice au j participat mai multe notabilităţi ale Constanţei . ¡

Toas te in poesie şi prosă, poesii ocas iónale mai ; a les la adresa principelui Gr. Sturza , melodii a lese re­produse de cor şi de musica unui regiment de infante­rie n 'au lipsit nici cu aces ta ocas iune .

S tudenţ imea a predat primarului în semn de mul-ţămită un prea frumos „Album1- lucrat în stabilimentul j d-lui S o c e c şi provădut cu subscrieri le tuturor studen- < ţilor participanţi .

După banchet unii s'au dus la baL în „Salonul de : cură" eră alţii s 'au retras la locuinţele lor spre a se ¡ r e c r ea şi odihni, căc i în dimineţa procs imă avea să se re începă călător ia spre casă .

Depăr tarea din Constanţa s'a făcut în aee laş mod | sărbătoresc ca şi primirea, cu deosebirea, că pană la : staţiune studenţii au mers în grupe de 4 cu trăsuri.

S ta ţ iunea era şi de as tădată îndesuită de public j din diferite pături sociale în frunte cu neobositul pri- ! mar, căruia preşedintele ardelenilor i-a mai mulţămit i odată în numele tuturor pentru primire şi ospitalitate j asigurându-1, că neşterse le va r ămânea memoria dile- ; lor petrecute în Constanţa. In sfîrşit stringendu-şi cu dragoste manile , publicul din ju r ridică pălăriile în semn

; de adio, er musica militară întoneză h o r a : „Hai să dăm | mâna cu mână" , între acordele căre ia trenul părăsesce j ospitaia Constanţa , luând direcţia spre Cernavoda. ! Drumul până la Cernavoda strătae curmeziş totă

Dobrogea, care înfâţişeză „o câmpie lungă şi tăcută, lungă • ca pustiul, ca mortea de mută".

Sate le sunt de tot rare . locuite în parte de Turc i şi Tătar i , a că ror port urît să mes tecă cu frumosul cos -

; turn al Săliştenilor şi Mărginenilor noştri, aşedaţi aci pe veci ori numai pe timp mai îndelungat.

| Am vedut Mărginence chiar şi aplicate la mai I multe halte, unde cu stegul a mână salutau trenul t re­

cător. Câmpurile dintre sa te sunt în mare parte necul-

i t ivate şi tocmai de-aceea ofere păşuni bune harnici lor i şi neobosiţi lor noştri oieri, cari duc o viaţă de nomadi, | dar culţi şi civilisaţi. I Cârdurile lor de oi, în mijlocul că rora ce l mai I mare „urechiatul pesimist" îşi duce a lene trupul som­

nolent, mi-au reaminti t versurile lui N. G a n e : „Oile pasc liniştite pe 'nverditele câmpii,

! „Resăritul e în raze, sus se 'ngână ciocârlii;

I „ E r ciobanul fărâ grige cântă 'n fluer şi gândesce

I „ L a Ilena cea bălae, care vieţa-i indulcesce . . .

fundat în ocupaţiunea sa umani tară , îmi dise re­p e d e :

— „Pes te câ teva minute voiţi fi erăşi cu traista góla. T e rog. domnule doctor, in numele umanităţii , ia calul meu şi a lergă la ambulanţa DYstră , care e s t e rna i apropiata, pentru a-mi aduce material de pansament" .

„Uitând preocupaţi unea teribilă, ce me cuprinsese, încăl icai calul Muscalului. Când eram înse gata sé por-

i nesc , un obuz turcesc vâjăi pe de-asupra capului m e u î şi se înfipse în pământ la câţi-va paşi dincolo de mine. ; Calul meu se spăriâ şi cabrându-se me trânti la pâ-| men t ; în ace laş moment obuzul turcesc , pâtrundând la | ore-care adâncime în terenul afenat de ploi, făcu es-| plosiune şi a runcă asupra mea un morman de pământ, j c a re me acoperi . Nebun de spaimă şi durere l e ş i n a i . . . I (Va urma.)

STÉUA ROMÂNIEI.*) — Monolog. —

Ascultă-me, copile, — toesc se-ti povestesc Legenda vitejiei, cu -care me~ fălesc. Mi simt prea slab, de-aceea nu vrom se dau uitărei O pagină fruntaşă din eroismul ţerei.

Ţi-am spus şi altădată, că tatăl meu muri Pe când eram cât tine, — dar mama me 'ngriji In urmă cu ar dor e şi me iubea, sermana, Cu-atâta 'înflăcărare, precum iubea -icâna Madonei din părete.

Trecu un şir de vreme De basme şi nimicuri; — N'aveam de ce me teme. Căci biata mamă, totul îmi procura de-a gata, — Qh da! Cu totc astea . . . nu şi-a vedut răsplata. Dar într'o di primarul mi 'nscrise la armată. Me revoltai, ce-i drephd, — fiind orfan de tată, — Dar, uitai se-fi spun, era prin şapte-<\eei şi şapte, Şi eroismul nostru cerea măreţe fapte; Lucefertd mărirei ne xechiema la luptă Şi haina umilirei cerea se fie ruptă-, Destul un şir de veeuri sclavia suferisem, Voiam se rumpem lanţul, în care amorţisem. —

Plecai şi eu ca. alţii, cu dor de vitejie, Lăsând, pe biata mamă eu inima pustie De dorul ei de mamă, — şi tot cântând, voios, Sosii în focul luptei eu bine sânăos. Aci vecini cu ochii, aceea ce bitrânii Spuneau la şedetore. ee pot face Românii Când vor si-arafe lumii bravura stratnoşe-scâ.

Sfîrşisem prima, luptă, o luptă vitejescâ, Atâta de 'ndârjită, cum n'am -ve~djrf vr'odată -Şi ne odihneam o clipă de lupta însetată Când. — Domne! ce durere! Sergentul meu Marin, îmi dete o scrisore trimisă eu Sorin, Scriso'rc, care 'ntrensa elicea atât nunta: „Repede-te acasă; pe -morte-ti, este muma". Cu mintea- turburată, me duc la colonel, Un militar cam straşnic, şi fără simt în el, Şi-l rog se-mi dea concediu măcar vr'o doue dile. „Nu pot" îi fu respunsul. Oh nu 'nţilegi, copile In câtă sbuciumare eram atuncea eu, — Simţeam un dor de mamă! şi -mi gândeam mereu, Că de-o iu fugi din luptă, comit o crimă mare; Dar îmi djeeam că 'n urmă, de sigur voiu fi 'n stare Ouorea se-mi recapăt, luptând înflăcărat. — Ne mai sciind de nimeni, munitia-am lăsat Şi 'ncet ca criminalii, fugii mereu- 'nainte, Şi tot în noptea-aceea sosii, mi-aduc aminte, Acasă, lângă mama. O Domne, ce durere! Era aprâpe mortă, nu mai avea putere Nici chiar se mai vorbeScă, — De-abia m'a sărutat Ş'apoi de bucurie, ţipând, a leşinat. De-odată-atunci şi uşa, silită, sare 'n lături,

Cinci omeni se aruncă spre mine, dar alături De mine dând de-o armă o iau şi dau m,ereu, Şi fug ; — dar astfel erăşi făceam .. . din reu mai reu Veni a dóua, sară se mai reced pe mama, Dar am găsit-o mortă, — o doborîse teama Că voiu fi prins şi 'n urmă la morte condamnat. Vecţend durerea-acésta, plecai atunci din sat Sdrobit de disperare. Sosii la regiment, Me presentai eu singur la bunul meu sergent, Şi,-— aşteptând pedépsa, pe care o sciam Cât e de 'ngrozitóre, — la mama cugetam. l'e câmpul de bâtae sbucneau vulcani de bombe, Părea că, veci nainte-mi imense catacombe. In care se. asvtrlă cadavre, mutilate, Mugea întréga fire în răcnete forţate. — Sentinţa mi se spuse de chiar sergentul meu M'au eondamnat la morte. „Ei bine, nu — strig eu, „Nu vreau se mor de-un glonte trimis chiar de ai mei, „E mişelesc, e barbar". — „Atuncea dar, ce vrei?" „Me'ntrebă colonelul, — pedépsa c ficsată". „La mòrte, die atuncea, plecai întâiaş dată „Când am venit aicea. Ce crimă am comis „ Că am vecfid pe mama, ? Şi-apoi... se fiu ucis „De-un glonte din o armă purtată de-un Român?! „De morte nu mi-i frică, cum numi-e de-un păgân; „Căci altfel nici odată nu mai veneam aci; „Dar vreau se mor eroic, luptând printre voinici „Şi vreau s'arăt şi liimei. că mi-am iubit şi ţara „Precum iubeam pe mama. Voi face ca, se~ piară „O cetă cât de mare din -armia duşmană, „ Ve jur, — .şi jur de-asemeni, că chiar avéna vr'o rană „Me voiu lupta 'nainte se mor ca un erou. Mi-au dat atuncea arma şi m'au pornit din nou Intr'un atac teribil, fiind în primid rend. Mi-aduc şi-acum aminte cum a plecat, jurând Că-mi recâştig onórea, luptând cu bărbăţie.

Era un zid, de petră, cum nu cred se mai fie, Cetatea întărită, părea de neînvins. Voiam së spargem zidul. Din ce în ce aprins, Cerui se-mi dea toporul şi, singur me avêntai Spre zid şi dau întrcnsul puternic; îl crăpai Puţin apoi cu alţii. Pe când zoream de morte, Soldaţii din cetate ăărîmă astă parte Şi zidul se prăvale vuind asurzitor. De şi rănit de morte la cap şi la picior, Me asvîrl cu 'nflăcărare în céta inimică Şi-mi fac cărare largă. Simţeam că e prea mică lsbânda ce-avusesem ; — zărind un oficer, Il desarmez cu'totul şi-l fac prisonier

* * *

* ) Subiect imitat după Guérin Catelain.

Islanda fu a nostră; dar rănile primite Me doborîse groznic. Sforţările-mi silite De-abia îmi dete timpul se-l ved pe colonel.

Bucureş t i , 2 9 Nov. 1 8 9 4 .

M'am, deşteptat spre sară slăbit de-acel măcel. In sala ăe-ambulanţâ fu plata vitejiei: Mi~au dat şi graţiarea şi „Stăm României".

Me Demetrescu.

P R O F E S O R U L I 0 R D A C H E . Novelă. (Urmare.) Margareta Moldovan.

i a am dis, pentru că nu am voit se îl cunosc . — Ş i nu a provenit aces ta tot din conflictul

de mai n a i n t e ? Griji domnule, c ă îţi contradici . — In fine ace le au trecut, eu înse aş voi se sciu, c e

planuri aveai dta şi pentru ce ai voit chiar prin mine se îţi r e sbun i ?

— N'am avut. intenţiuni de rgsbunare, domnnişoră. — Nu, atunci pentru ce ai provocat duelul ? — Me rog eu am fost provocat din partea lui Veran . — D t a ? — Da. — Prin cine ? Aha — îşi gândi Padu în viclenia lui, acum venim

I a lucru de căpetenie . — P r i n . . . şi adecă ce te importă, — prin secun­

danţi. — A ş a ? Sc i i domnule, că din espunerile dtale nu

pot se deduc al ta , de cât , că dta nu vreai se îmi spui n imic din adever, c e e a ce mi-ai promis că o vei face şi un om de onore trebuie se se ţ ină de cuvent.

— Dşora Leni se me scuzi, sunt în lume multe lucruri, de car i o femeie trebuie se fie scuti tă — dise Padu cu voce linguşitore — eu aş avea multe de spus, dar nu me lasă simţul de amici ţ ie şi s t imă faţă de dta se le spun pe tote.

— Nu me cruţa — respunse Eleonora cu ton mai blând, — căc i cu-tote că î i vedea acum falsi tatea, tot nu putea crede în o făţărnicie aşa de mare a lui, c a se nu spună barem încâtva aşa precum simte.

— Nu pot dşora Leni, căci înainte de tote aş fi silit aţi aduce la cunoş t in ţă unele lucruri, prin cari pote te-ai lipsi de un amic precum. îl ţii dta, forte bun.

— Eu nu am amici dle — d > s e E leonora tristă — nu am acum afară de familie pe nimeni, care ar avea faţă de mine ce le mai mici sent imente de amici ţ ie .

— Nu este aşa, domnişoră, — ai şi dta, şi unul din aceş t ia , ca re pote e cel mai s incer şi cel mai de­votat, este cu totul desconsiderat de dta, este pus în o categor ie cu inimicii dtale, cu tote că aces ta ţi-a dat dovedi încă în copilărie . . .

— A, dta vorbesci de persona dtale, îţi mărturi­se sc s incer , c ă după loviturile sorţii ce le-am îndurat din pricina dtale, şi amici ţ ia faţă de dta mi s'a reci t în mod simţit.

— Sciu, nu mi-o spune, te rog înse se nu judec i a ş a aspru, judecă-me după copilăria nostră — dise Padu împreunându-şi manile.

— Nu pot j udeca altfel, după ce dta mi-ai omorît mirele.

— Inse fără voie. Regre t din inimă şi nu sciu cu c e sS reparez aces ta .

— S e reparez ? Despre asta nu pote fi nici vorbă.

— Nu, cred că nu, pentru că dta ai încredere în omeni , cari umblă sé î ţ i câştige simpatia prin minciuni şi învinuiri mârşave.

— De cine vorbesci , domnule ? — De-e pro-feso-rul Iordache, a c e s t . . . — Pe domnul Iordache ai sé îl laşi în paee, el

nu a contribuit nici cât e mai puţin la nenoroc i rea mea , din c o n t r ă . . .

— Etă , nu îţi spuneam, c ă ai încredere în o m e n i . . . — Ca profesorul Iordache. — S é scii c ine este aces t om, ai vorbi a l t fel! Nu

ai avut ocas ie de a te convinge despre carac teru l lui, prin urmare nu îl cunosci — deşi v 'a umblat mult la casă .

— II cunosc ca om de onóre. — Dacă vreai sé scii dşoră Leni — dise Padu

uitându-se la E leonora sé observe sch imbarea — Iorda­che a fost urzitorul duelului nostru.

— S é p o t e ? — Precum ţi-am spus. — Ce spui domnule, — dise E leonora eşi tâ din

t o t ă răbdarea — Iordache, aces t om blând, n o b i l . . . — Generos , om de - onóre, cum o spuneai adi­

neaori . — Aces ta nu aş fi presupus-o nici când. S é pote

ore, —• domnule vorbesci adevérul ? — Da. — îmi jur i ? — Audi aci , sé îti jur, n'ai încredere nici măca r

a tâ ta în m i n e ? — 0 nenoroci ta de mine, eu m'am incredut în

aces t om . . . dar nu, nu pot crede. . . ' — Ei bine, pentru ce nu a venit el, Iordache, c a

amic al casei , sé vé însciinţeze despre mórtea fatală a lui Veran ?

— Din aces ta încă nu poţi j udeca pe cineva, pote . . .

— Aşa credi dta domnişoră. omenii c red înse alt­fel. Eu îl sciu bine pe Iordache, ce om este . — Şi acum domnişoră Leni , sé me scuzi pentru supérarea ce ţi-am causat-o, cred că va veni timp, când îmi vei da drept.

Dicénd aces te Padu sé despărţi de Eleonora , lă­sând-o în c e a mai mare nelinişte şi superare.

Abia se simţi singură şi erupse în plâns amar. Pes te câte-va cjile Eleonora era erăş bolnavă în pat. Vorbele lui Padu au impresionat-o întru atât . în­

cât boia îi recidiva. Acum nu mai suferea aprópe pe nimeni pe lângă dinsa. Abia schimba câte-va vorbe pe di chiar şi cu membri i familiei, cari erau forte îngrijaţi.

Dómna Câldârescu era mai îngrijată « a toţi. Ei Ii t r eceau prin cap idei din nou cernute. E a adecă da cu socotéla , că Eleonora s 'a bolnăvit din causa plecări i lui Iordache, singura fiinţă, cu care Eleonora s t ă tea bucuros de vorbă. ( V a urma.)

O, C Â T R O, cât regret, o cât regret,

Că-mi porţi recelă şi rnănie; Tu dulce suflet de poet, Nu-mi ierţi, ce ţi-am greşit eu ţie ?

Pe-atuncea nu te-am înţeles Si-am rîs de sfânta ta simţire. Dar adi din rîsu-mi m'am ales C'un plâns amar de ispăşire.

E G R E T . Eu astădi numai înţeleg

Fimţa ta cât e de bună, Şi cum stă sufletu-ţi întreg De sus, de lumea cea comună.

0, dragă de te-ai încăldi Şi dulce de-ai mai fi cu mine, Intrega viată te-asi slăvi Pe tine. —•

JSlertct clin jlrcLexxZ.

P O U R P A S S E R L E T E M P S . . .

f otul e numai con t inuare ! Ce e adi, â fost şi eri , va fi şi mâne însă sub o altă mască , altă Infâţi-şare . To te se repet, deşi nu tocmai ritmic şi in

g 8 s ordine perfectă. T o t e să succed după legi ta inice şi puţin înţelese . . .

Prin grădina lui Dorin erăş a dat tomna. Peste sărmanele flori şi frunde, podoba firei, şi-a aşedat sufe­rinţa. Ingălbenitele frunde mor şi pică fără sgomot în mormântul t r i s t ; floricelele se 'nclină despoiate şi se dau învinse suferinţei. Câte un fluturaş cu aripi sflrti-ca te mai r ă tăcesce printre straturi zăpăci t în ultimul seu sbor , visând a primăvară. Melancol ia învălesee gră­dinile, j a ln ica melancol ie . . .

Dorin, copleşit de un povoiu de impresiuni şede la m a s a de petră sub per. F a ţ a palidă ş'o ţine razi mată între mâni, privirile lui, înrudite cu firea tomnei, să pierd compătimitore peste j a l e a de afară. Pe masă e hârt ie şi creion. Dorin se nisuesce a depărta de pe hârtie frundele, ce cad cu droia scuturate de vântul tomnatic . P e hâr t ie îşi scrie impres iuni le :

„Sermanâ , draga mea grădină! Tu ai fost vecinica mea plăcere, unicul meu as i i ! Aici în tine ani putut şi pot abandona griji în tunecate , aici pot odihni in bra­ţele fantasiei, ce me portă 'n alte lumi, lipsite de co ­lorile crudei, în lumi de dulci desfătări, la sinul idea­lului. Gândul meu, îmbăta t de parfumul dulce al flori­lor se înalţă cuvios că t ră sublimele taine din natură. In totă frunda, în tot potirul domnesce o taină, în tote fenomenele văd o putere înaltă. Dumnede i rea ! Atât de drag e de-a trăi în tine g r ă d i n ă ! . . . Dragostea faţă de tine c resce cu dragostea faţă de ea . . . Ţ ie ţ ' am des­tăinuit întâiaş dată grozava mea fe r ic i re ! T a i n spus. că nu mai sunt tândălii copilăresc! ci e dragoste, cu­ra tă şi mare dragoste între mine şi între Leana . Ah, mi-aduc aminte, când abia la multa rugăminte mi-a dat întâia sărutare la pâ r l az ! Sfiicios am căutat în giur. sg văd, nu cum-va ne-a zărit vre-un suflet rău! 0 , erau numai nesce floricele, ce ne vădură, şi e le păreau a zimbi cu mulţămire. F lor ice le le sunt bune, s incere, dis­c re te mărturii şi au păstrat mult timp secretul, pană fără voie l 'au trădat şăgalnicului vânt, ce să 'ngână blând cu ele, pana le despoia şi înşela pe t6te . Ei, şi ventul hoţul meşter firea întregă a umplut cu vestea despre noi. Dar pasă-mi m i e ? Leana- i flore, Leana-i ânger, Leana-mi e viaţa ! . . . ' •

Atât din impresiunile lui Dorin. El să nisuiesce a depărta nămeţi i de frunde, ce cad peste impresiuni,

scuturate de ventul de t6mnă. Deodată câr ţă ie portiţa gradinei megieşe . L a pârlaz apare Leana , cu cosiţa ne-gră purtată pe ispititorul sîn. L a pârlaz să întâlnesc. Sunt amândoi frumoşi, el chipul tomnei , melancol ic , e a — cont ra ru l !

Laola l tă ce t e sc impresiunile. Ea-i încânta tă şi îi dă răsplată ce are mai drag, dar pentru el mai ief­t i n . . .

„Fantastule , iubitul meu fantas t !" *

T r e c e t 6mna vine erna. L e a n a s 'a mutat cu pă­rinţii la oraş . Alte fenomene, alte privelisci ii să des­făşură înaintea ochilor ei. In noianul veseliei apună po­somoritul chip al lui Dorin. E timpul balurilor. Cine se­c e r a mai multe laude, mai multe complimente, c ine cuce re sce inimile, cine e regina adorată ? Leana , şi er L e a n a . . . căc i ea-i frumosă, flore, ânger, păreche nu are . Sa la de j o c e intensiv luminată. Lumina se sporesce prin strălucirea damelor, cari tote să închină modei, pen-

i tru a place. Fracul rivaliseză cu rocul tivit cu găi tane | al oficerilor. In zadar, aceşt i din urmă au preferinţă. \ L e a n a i încungiurată de un club întreg, şi pentru fie-| ca re are un zimbet, are o privire de prisos. Şi z imbe-

tul ei, ce atât de drăgălaş îi despică buzele, e fa rmec pentru toţi. privirea otravă binevenită. Mai mult se în-

i t re ţ inea însă cu locotenentul B . . . şi o invidiau fetele tote pentru el, c ă c i era fără semen de „interesant" , purta perul neted pe frunte şi povestia cu „chic" .

In vârtejul jocului , în mijlocul desfătării trecutul să j uită uşor, căci presentul e încântător . Ş i apoi inimi

mici uită bucuros. , Cu paşi uşori, cu inima scăldată 'n bucurie sboră

L e a n a prin sală, urmărită rîvnă de privirile lui B . . . De câ te ori să întâlnesc, el a re pentru e a o şoptă nouă, dulce, şi ea-1 ascultă bucur6să , ascul tă cu un fericit cu­t remur .

„Aş vrea se strig în gura mare,

Că pentru tine pătimesc . . . 0 declaraţ ie în totă forma din parte-i, şi L e a n a

e fericită de noua cucer i re . Ce-i pasă de gelosia prie­t inelor ei, el cel mai mândru oficer, e a — d'nă în t re f e t e ! Aflase mai bună potr ivelă!

Afară ninge din greu şi viscol turbat p r imesce 6 s -peţii ce să împrăştie dela bal . p ior i le t remură 'n orb. Din t răsura închisă gata de p lecare mai întinde încă

odată L e a n a mâna locotenentului B . . . spre sărutare , apoi p lecă .

* * Şedend pe canapea ţine în mână un buchet de

flori tr imise de el, pe care acum îl iubesce cu tot focul. Din flori se năcă jesce a-i interpreta sent imentele . Un trandafir r o şu : dragă te i ubesc ; altul de colore mai în­tuneca tă : căc i ce e viaţa mea fără t i n e ; romoni ţ e : ini­mile nostre una sunt! To te aces te sunt încungiurate cu frunde de iederă, ce însemneză s inceri ta te . Pe tote le sărută. „ 0 , cât îl i u b e s c ! "

Afară er a mai t recut v remea pribegă şi e pri­măvară . Prin ferestrile deschise bate aerul mola tec şi dulce. F i r e a pare a avea cunoscinţa despre dragostea ei cu B . . . E fericită diu s e m ă în afară !

Intră mamă-sa şi îi aduce un jurnal . In el stau tipărite impresiunile lui Dorin.

„ . . . Te-a i dus, cum fericirea se duce şi nu să mai re 'n torce . In inimă mi-ai lăsat dor şi dorinţe, ce veci­nie ard şi o mistuesc cu încetul. Leană , înşelătore L e a n ă .

„O. am fost destul de neghiob de a nu te socoti în rendul celorlal te femei, când la pârlaz statornicie mi-ai jura t . Inima, fiinţa mea era a ta. Tu mi-ai fost reg ina gândurilor mele . Via ţa mi-o închipuiam o pribe-gire frumosă prin văi încântâ tore alăturea cu tine, un

lanţ nesfîrşit de desfătări, — dar vai. tu tote 'n j a l e le-ai s c h i m b a t ! Te-a i dus, şi dorul meu nu te-a ajuns, în­chipuirea ta nu ţi-a şoptit, că un nefericit ofteză greu în urma ta. Te-a i dus Leană , înşelătore L e a n ă !

„Ce-a fost iubirea de care-mi povesteai ? Cuvânt gol şi fără însemnăta te , a ramă rece , ce sună dar nu simte, simţire s imula tă ! 0 , nu-i iubirea pentru inimi mici c a t ine ! Te plâng Leană , şi cu mine florile te plâng, mărturiile nefericitei nostre i u b i r i . . .

. .Trece-va timpul, va avea sfirşit nesaţu-ţi femeiesc şi vedi, — eu nu doresc c a se blastemi clipa în ca re r ece ai rupt jurământul şi ai sdrobit nepăsătore o v ia ţă !"

A cetit pană în sfirşit! Din faţă i-a dispărut ru-menela , palidă mai sorbe încă odată cu ochi şirurile. Buchetul de fiori i-a cădut din polă j o s . Cu capul ră-dimat între mâni pare a să visa pe un moment în fru­mosul trecut, când la pârlazul din grădină îi dedea răs­plată pentru impresiunile lui ce avea mai drag, dar pen­tru el mai ieftin . . .

— „Aş, tândălii c o p i l ă r e s c i ! . . . E un fantast bol­năvicios fantast!" — Aruncând jurnalul într 'un colţ de odaie, ridică buchetul de flori şi zimbind îl sărută, de nenumăra te ori îl sărută.

Budapes ta , Novembre. 1 8 9 4 . Fidelio.

D U R E R E . 'Melancolic cad din nouri fulgii albi şi 'nveluesc Şi pe când întreg pământul pe încet se tot albesce,

Ca 'ntr'un giulgiu pământul negru, ce de mult a amorţit! Mi se redeşteptă 'n suflet năbuşitele-mi dureri, Şi 'nălbite de troiene delurile se zăresc. — Ce-acum viscolul năprasnic neîncetat le rescolesc, Farmecul senin al verei dureros a asfinţit! . . . Spulberând cu ne'ndurare ale mele mângâieri!! . . .

loan Scurtu.

Una si alta. S u c c e s e — d o r i n ţ e . Redacţ iunea diarului „Fremden-

blat t" din Viena a adresat mai multor celebrităţ i din Europa întrebarea, că ce ţin de cel mai mare succes al anului 1 8 9 4 pe terenul sciinţei, al literaturei, artelor, politicei e tc . şi ce dorinţe au pentru 1895 ? Răspunsu­rile le-a publicat numita ioie în numărul de anul nou. Intre aces te este d. e. răspunsul lui Dr. Otto Hernie de pe RJdna, c a re e de părere, că în anul 1 8 9 4 nu s'a rea-lisat nici un progres adevărat, er dela anul 1 8 9 5 aş­teptă reforme socia le . Nigra din Viena scrie, că cel mai mare succes al anului 1 8 9 4 este descoperirea serului antidifteritic, er dela anul 1895 aşteptă desarmare ge­nerală . Ferd. de Saar răspunde: „Să se scrie mai pu­ţin, dar să se ce t e scâ mai mult".

Mulţi dintre cei cari au răspuns, ţin de cel mai mare succes al anului espirat, aflarea serului. De pă­rerea aces ta sunt şi ce le două femei, ale căror răspun­suri le aflăm intre celelal te . Aces te sunt : Katalia de Knebelsdorf-Brenliendorf'din Sehwerin şi princesa Paulina Metternich din Viena . La dorinţe au respuns, — c e a din-t â iu : „Ca anul ce vine să-mi conserve iubirea cet i to­rilor mei şi mie să-mi dee putere, se ajung a face bi­nele, ce doresc" , er pr incesa Metternich s c r i e : „Un mi­lion, ca cu o jumăta te să edific un asii pentru recon-

valescenţi . şi cu ceala l tă se fac case bune şi sănătose • pentru muncitori".

* * *

P r u n c i c u b i l e t e de v i s i t â . In Londra, unde viaţa • familiară a păstrat multe din vechile moravuri engleze

şi astfel membrii de familie ţin strins la olaltă, nasce-r e a unui băiat este un eveniment forte mare in familie. Famil i i le de elită engleze anunţă un astfel de eveni­ment îmbucurător rudeniilor şi cunoscuţi lor prin i i l e t e de visită a noului născut . Să fac adecă pentru prunci bilete de tot mici şi legându-se aces ta cu fire de mă­tase de biletul părinţilor, se trimit astfel cunoscuţilor. In modul aces ta pruncii însuşi îşi anunţă nasce rea .

* * *

V i a ţ ă şi m o r t e . Kronecker , rectorul universităţii | din Be rna , vorbind în discursul său de Introducere des­

pre viată şi morte, a constatat între altele u rmă to re l e : ' Fără de respiraţie şi fără de funcţionarea inimei • nu esistă viaţă. Aces te manifestaţii însă pot să se re-: ducă la o măsură înfimâ. Aces ta să pote observa mai : cu samă la. animalele , cari dorm iarna. Tempera tura

murmuterei , ca re dorme în decursul iernei , nu este mai mare de 4' ' şi animalul are o respiraţie forte slabă. Inima nu face mai mult de 10 palpitaţiuni pe minu tă ; animalul în aces ta stare e lipsit de simţiri şi nu piere un timp ore-care nici în apă. Via ţa aces ta minimală să află şi

la alte animale de soiul aces ta , mai puţin înse la urs. Multe animale cu sânge rece dorm peste iarnă, in ţi- i miturile tropice unele vara. Aligatorul din America de | nord dorine în decursul iernii, cel din America de sud in decursul verii. Intre paseri nu este nici una, ca re se" dorină in decursul iernii, pe când florile dorm iarna. Seminţe le sunt mult timp productive, păpuşoiul, după cum se alirină, şi la 2 0 0 de ani. Sunt musce . cari nu j au viaţă mai lungă de 0 ore. pe când pescii t răiesc sute de ani. La 1197 au prins la Kaiserslautern o ştiucă mare, ca re apăsa trei niăji. La coda ei s 'a ailat o ve- ; rigă de aramă, pe care s tă tea scris , că la anul 1230 aces t pesce a fost prins şi pe urmă aruncat erăş in \ apă. Intre aces te doua date sunt 267 de a n i ! Vulturii şi corbii t răiesc adese câte-o sută de ani, papagali au etate şi mai lungă, elefanţii t răiesc 2 0 0 de ani. După însemnările istorice numai doi omeni sunt cunoscuţi ,

•cari au trăit fiecare câ te 1 8 0 de ani. Unul a fost un : scoţian, cu numele Kintingern, celalat din Ungaria. P e -tru Tar tan , după nume probabil român. Unii arbori vi-eză mii de ani, mai mult t ră iesce teiul şi stejarul.

. * , Dialog. Pentru ce nu treci la noi în R o m â n i a ? —

întrebă un român din România pe un român ardelen, persecutat de unguri.

— Pentru-ce ? Pentru că aici au trăit moş de stră­moşii mei, pentru că îmî iubesc ţara şi în sfîrşit . . . . pentru că la voi n'atn pe cine înjura (ţilnic, căc i pe ro­mâni nu-mi vine se-i înjur, cum fac aici lu noi cu, un­gurii . . .

Anecdote . Ce face dedarea . Un om sg căsă tor ise a doua-oră

şi Iote ar ii mers bine. numai o pricina era. B ia t a fe­meie, ori cum îşi da silinţa sS pregătescâ bucatele . sS nu le prea săreze , se nu le a f u m e . . . nu putea nimeri gustul bărbatului s6u.

— Nu scii tu face mâncăr i , ca fie iertată nevasta mea c e a dintâiu, D-deu s6-o odichnescă — îi d 'cea el c.lilnic şi cu ton trist şi desperat.

Odată s'a intemplat de s'au afumat bucatele din nebăgare de samă. Bărbatul cum le gustă, e sc lamâ v e s e l : ;

— „Li, nevastă, acum au gust bun bucatele . Ai nimerit şi tu odată. Vedj aşa fc pregătea ţotdeuna fie iertata nevas tă-mea c e a dintâiu . . .

Sciri c u l t u r a l e - l i t e r a r e . Anunţăm apariţ iunea urmâtorelor publicaţii, asu­

pra cărora atragem atenţ iunea cetitorilor noştri : La Crăciunul nostru a apărut : Ţara nâstră. Des­

crierea părţilor Ardeiului dela Mureş spre m n / r i i / i şi va­lea Mureşului. Sibiiu. 1804 , scrisă de redactorul foiei nostre. Cartea are format 8-av, portativ, X V şi 4 4 6 pagini. D e s c r i e r e a este făcută in formă de câ lS-torie, urmărind mai cu samă cursul rîurilor sau diferi­tele căi de comunicaţ ie , ce t rec din un ţinut în al­tul şi s6 ocupă cu portul, dat'mele şi obiceiurile, mo­dul de traiu e tc . a românilor, precum şi diferite tradi­ţii, ce sunt legate de anumite locuri. înainte de des­criere sunt indicate i s v o r e l e , de cari s 'a folosit au­torul, er în urmă sS află un indice alfabatic al locali­

tăţilor român, nemţesc şi unguresc. Preţul opului e 2 corone, pentru România 3 lei.

O altă car te , apărută acum de curend este tomul I. al unui r o m a n , intitulat \lora t i i n Şi$eşti de loan Costin. preot român. Baia Mare, 1894 . Obiectul roma­nului este faptele şi act ivi tatea martirului nostru din temniţele Seghedinului, Dr. Vasile Lucaciu, sau cum s& esprimă autorul : „oglinda c e a mai curată a cugetelor, ideilor şi voinţei lui firme". Tomul I. are 196 de pag. şi costă 2 corone. Întreg romanul va forma 6 tomuri sau 3 volume. Abonat Înainte va cos ta 10 corone.

Cu începutul anului 1895 vor apărea dou6 foi noue la noi. Una este Revista Oreştiei, ca re va apărea in Orgştie. odată în s6pt6niână. va fi o ioie economică-culturală, redactată de dl. Dr. Silviu Moldovan. Abo­namentul este 4 fl. pe an. — A doua foie este Lu­mina, ca re apare de douS ori pe lună, in Giula. R e ­dactor este 1). Voniga. „Lumina" este organ eclesi-astic-didactic. social şi literar. Abonamentul e 3 fl. pe an. Nrul de probă, ce a apărut, este bogat şi variat.

G â c i t u r ă t r iungh iu lară de Mihail ('. Jìranca.

Lkerile următore: 5 a, 4 c,"e, 3 i, 2 1, 3 n. 2 o, 4 r, 4 u. se se aşedo in cuadratele triunghiului acestuia astfel, ea se formeze şase cuvinte de următorul înţeles:

1 Numele unui martir romanesc. 2. Numele unei deităţi an­tice. 3. Numele unui rege. 4. Nume de bărbat. 5. O specie de ar­bore pentru foc 'i. O plantă. 7. Un vocal.

Literile iniţiale din rîndul prim cetite din stânga spre drepta şi de sus in jos se dec numele aceluiaş martir românesc.

Terminul de deslegare este până in 18/30 lanuariu 1895. Intre deslegători se vor sorta broşurile: Amintiri de student (ver­suri şi prosă) şi Cont abilitai m sanitarilor (versuri) de 1. Dimitresrii.

C o r e s p o n d e n ţ a . V. A. in Oul. si / . 8. Miinrluii. Mnlţămitele nostre. SS vor

publica. V. M. în Ee. Mulţămite; mmeză sensóre. Ant. P. în Gini. Cele trimise sé publică. Ve mulţămim. Scri­

eri de cari amintiţi publicăm. /. V. în Sibiiu. Poesiile sunt slabe; nu se pot publica.

Red.

S i b i i u . 3 0 D e c e m b r e , 1 8 9 4 . Tipariul tipografiei archidiecesane.