Fazele Lunii

45
Fazele Lunii Faza curentă a Lunii. Foto: USNO Pentru a observa Luna prin instrumentele noastre trebuie să știți când trebuie să veniți. Cel mai bine este să vizitați Observatorul (sau să priviți Luna prin telescop) când este Primul Pătrar, atunci fiind observabil ușor relieful selenar datorită poziției favorabile a iluminării Solare. De la Observator Luna se poate observa cel mai bine cu trei zile înainte de Primul Pătrar până la Lună Plină. Acest interval în care Luna este vizibilă durează 9 zile. Fazele Lunii, sunt date pentru fiecare lună calendaristică. Informații despre cum se produc fazele Lunii și când se poate vedea Luna . Fazele Lunii în 2012 Lună Nouă Primul Pătrar Lună Plină Ultimul Pătrar lună zi oră lună zi oră lună zi oră lună zi oră ian 1 20h15m ian 9 09h30m ian 16 11h09m ian 23 09h39m ian 31 06h10m feb 7 23h54m feb 14 19h04m feb 22 00h35m mar 1 03h22m mar 8 11h38m mar 15 03h25m mar 22 16h37m mar 30 22h41m apr 6 22h19m apr 13 13h50m apr 21 10h18m apr 29 12h58m mai 6 06h35m mai 13 00h47m mai 21 02h47m mai 28 23h16m iun 4 14h11m iun 11 13h41m iun 19 18h27m iun 27 06h30m iul 3 21h52m iul 11 04h48m

Transcript of Fazele Lunii

Page 1: Fazele Lunii

Fazele Lunii

Faza curentă a Lunii. Foto: USNO

Pentru a observa Luna prin instrumentele noastre trebuie să știți când trebuie să veniți. Cel mai bine este să vizitați Observatorul (sau să priviți Luna prin telescop) când este Primul Pătrar, atunci fiind observabil ușor relieful selenar datorită poziției favorabile a iluminării Solare.

De la Observator Luna se poate observa cel mai bine cu trei zile înainte de Primul Pătrar până la Lună Plină. Acest interval în care Luna este vizibilă durează 9 zile.

Fazele Lunii, sunt date pentru fiecare lună calendaristică.

Informații despre cum se produc fazele Lunii și  când se poate vedea Luna.

Fazele Lunii în 2012 

Lună Nouă Primul Pătrar Lună Plină Ultimul Pătrar

lună zi oră lună zi oră lună zi oră lună zi oră

ian 1 20h15m ian 9 09h30m ian 16 11h09m

ian 23 09h39m ian 31 06h10m feb 7 23h54m feb 14 19h04m

feb 22 00h35m mar 1 03h22m mar 8 11h38m mar 15 03h25m

mar 22 16h37m mar 30 22h41m apr 6 22h19m apr 13 13h50m

apr 21 10h18m apr 29 12h58m mai 6 06h35m mai 13 00h47m

mai 21 02h47m mai 28 23h16m iun 4 14h11m iun 11 13h41m

iun 19 18h27m iun 27 06h30m iul 3 21h52m iul 11 04h48m

iul 19 07h24m iul 26 11h56m aug 2 06h27m aug 9 21h55m

aug 17 18h55m aug 24 16h53m aug 31 16h58m sep 8 16h15m

Page 2: Fazele Lunii

sep 16 05h11m sep 22 22h41m sep 30 06h19m oct 8 10h33m

oct 15 15h02m oct 22 06h32m oct 29 21h50m nov 7 02h36m

nov 14 00h08m nov 20 16h31m nov 28 16h46m dec 6 17h32m

dec 13 10h42m dec 20 07h19m dec 28 12h21m

 

Orele sunt date în Timp Legal Român şi în ora de vară între 25 martie 2012 şi 28 octombrie 2012. Nu trebuie să aduceţi nici o modificare orelor din tabel.

 

Fazele Lunii

În diagramele de mai jos se dă aspectul Lunii pentru fiecare zi a anului în curs. Pe lângă an, luna și zi, sub fiecare fază a Lunii este trecut o valoare în procente care reprezintă procentajul din emisfera lunară iluminată de Soare.

0% înseamnă Lună Nouă 50% înseamnă Primul sau Ultimul Pătrar 100% înseamnă Lună Plină

Fazele de mai jos sunt cele de la miezul nopții. Seara Luna va arăta ca faza din ziua următoare (în seara de 1 februarie faza Lunii va fi de fapt cea de pe 2). 

Page 3: Fazele Lunii

ianuarie 2012 februarie 2012

Page 4: Fazele Lunii

martie 2012 aprilie 2012

mai 2012 iunie 2012

Page 5: Fazele Lunii

iulie 2012 august 2012

Page 6: Fazele Lunii

septembrie 2012 octombrie 2012

noiembrie 2012 decembrie 2012

1000 de faze ale Lunii

Mai jos găsiți tabele (txt) cu fazele Lunii calculate între anii 1970 și 2050:

Lună Nouă Primul Pătrar Lună Plină Ultimul Pătrar

Punctele cardinale

Nu puteți face astronomie fără a cunoaște poziția punctelor cardinale. Una din metodele cele mai ușoare de a afla poziția lor este urmărirea Soarelui la răsărit, mijlocul zilei și apus. 

Etimologia numelor punctelor cardinale este germanică și din ceea ce înseamnă vă puteți da seama cam unde se află acestea pe orizont.

est – înseamnă "zori de zi"; sud – înseamnă "regiunea Soarelui"; vest – înseamnă "seară"

Page 7: Fazele Lunii

nord – înseamnă "la stânga Soarelui care răsare".

Estul și vestul

Cu o mică aproximație, Soarele răsare de la est și apune la vest. Soarele răsare fix de la est și apune la vest

la momentele echinocțiilor sau în preajma lor.

Iarna, in preajma solstitiului, Soarele rasare la sud-est, iar vara rasare la nord-est. Numai la momentele echinocțiilor răsare dinspre est.

Punctele cardinale de la care răsare Soarele de-a lungul anului

 

Vara Soarele apune la nord-vest, iar iarna la sud-vest. Numai la momentele echinocțiilor apune înspre vest.

Page 8: Fazele Lunii

Punctele cardinale la care apune Soarele de-a lungul anului

Sudul

Sudul se mai poate afla într-un mod: urmăriți poziția Soarelui la mijocul zilei (ora 13 vara și toamna, ora

12 în celelate anotimpuri). Dacă priviți înspre Soare la mijlocul zilei, vă veți uita înspre sud. Direcția opusă este nordul. Această metodă este valabilă în toate anotimpurile.

Traiectoria Soarelui pe cer în funcție de anotimp

Page 9: Fazele Lunii

În concluzie, pentru a afla unde este sudul trebuie să știți când este mijlocul zilei ca să vă uitați atunci la Soare. În tabelul de mai jos găsiți aceste momente pentru diferite locuri din țară, calculate de două ori pe lună. Și mai jos aveți tabele complete. 

DATAMOMENTUL MIJLOCULUI ZILEI

București Centrul/nordul/sudul țării Estul țării Vestul țării

1 ian 12:18 12:23 12:10 12:40

15 ian 12:24 12:29 12:16 12:46

1 feb 12:29 12:33 12:21 12:50

15 feb 12:30 12:34 12:21 12:51

1 mar 12:28 12:32 12:19 12:49

15 mar 12:24 12:29 12:16 12:46

1 apr 13:19 13:24 13:11 13:41

15 apr 13:15 13:20 13:07 13:37

1 mai 13:12 13:17 13:04 13:34

15 mai 13:12 13:16 13:03 13:33

1 iun 13:13 13:17 13:05 13:34

15 iun 13:16 13:20 13:07 13:37

1 iul 13:19 13:23 13:11 13:40

15 iul 13:21 13:25 13:13 13:42

1 aug 13:21 13:26 13:13 13:43

15 aug 13:19 13:24 13:11 13:41

1 sept 13:15 13:19 13:07 13:36

15 sept 13:10 13:14 13:02 13:31

1 oct 13:04 13:09 12:56 13:26

15 oct 13:01 13:05 12:52 13:22

1 nov 11:58 12:03 12:50 12:20

15 nov 12:00 12:04 11:51 12:21

1 dec 12:04 12:09 11:56 12:26

15 dec 12:10 12:15 12:02 12:32

Tabele (txt) cu momentele de mijloc al zilei pe parcursul unui an.

Bucurețti nordul țării

Page 10: Fazele Lunii

centrul tățrii sudul țării estul țării vestul țării

În tabel sunt trecute următoarele date: data, ora și minutul mijlocului zilei în timpul oficial român; azimutul (ar trebui să fie în jur de 180° adică sud); înățimea Soarelui deasupra orizontului; distanța de Soare în unități astronomice (o unitate astronomică = 149.600.000 km); constelația în care se află Soarele la data respectivă.

Nordul

După ce ați aflat unde este vestul puteți afla cu ușurință unde este nordul, sudul și estul. Privind înspre vest, în stânga se află sudul iar în dreapta nordul. Privind înspre est, în stânga se află nordul și în dreapta sudul.

Pentru cei mai pretențioși

Poziția Soarelui pe orizont poate fi măsurată în felul următor: se măsoară unghiul de la nord, înspre est, către Soare. Acesta se numește „azimut”. Nordul are prin definișie 0°, estul 90°, sudul 180° iar vestul 270°. Dacă Soarele răsare înspre est înseamnă că va avea azimutul de 90°.

Am calculat azimutul Soarelui la răsăti de-a lungul unui an pentru vedea cum variază și din ce loc răsare astrul zilei. Vedeț graficul mai jos, cu data pe axa y și azimutul pe x.

Învățarea constelațiilor

Descărcați ghidul cerului  

pe anotimpuri

Fiecare începător în astronomie crede că are nevoie de un telescop. După lungi căutări și după procurarea unui instrument astronomic, va descoperi că nu poate găsi nimic pe cer. Problema este, desigur,

Page 11: Fazele Lunii

necunoașterea constelațiilor și a stelelor principale. Din păcate mulți nu găsesc ajutor și își depozitează instrumentul astronomic în dulap sau debara.

Dar, cu puțin ajutor și câteva ore petrecute afară, noaptea, pot transforma un novice într-un maestru al găsirii obiectelor ceresti, prin orice fel de instrument astronomic.

Dacă citiți aceste rânduri înseamnă că ați găsit ajutor și sunteți deja la câteva zile înainte de a recunoaște o constelație.

Primul lucru de care aveți nevoie este o hartă stelară. Dar ce fel de hartă stelară?

Nu aveți nevoie de un atlas scump ci de o hartă stelară simplă pe care sunt trecute stele strălucitoare. Găsiți acest tip de harti în acest ghid sau la rubrica harta unde sunt date din lună în lună. Acestea vă vor ajuta să găsiți cele mai ușoare constelații, cum ar fi Carul Mare (Ursa Major), steaua Polară, Orion și chiar triunghiul de vară.

Dar odată ce ați găsit o harta trebuie să și învățați să o cititi. Chiar dacă pare complicat să știti că este mai usor de descifrat decât o hartă geografică.

Cele mai evidente simboluri sunt cercurile de diferite mărimi. Acestea reprezintă stelele. Observați că

cercurile vin în mărimi diferite: cercurile mari reprezintă stele strălucitoare iar cele mici stele slabe ca strălucire.

Pe hărțile noastre sunt trecute toate stelele care pot fi văzute cu ochiul liber dintr-un oraș. Unele stele sunt

unite cu linii. Acestea sunt liniile imaginare care ne dau formaconstelațiilor. Toate aceste figuri sunt

denumite într-un fel. Denumirile sunt date lângă fiecare constelașie și sunt în limba latină.

Se mai observă un cerc ce delimiteaza harta de restul hârtiei. Este orizontul. Desigur că voi nu aveti un orizont atât liber decăt dacă vă aflați pe câmp. În orașele aglomerate clădirile ne împiedică sa vedem orizontul deci nu începeți să căutați stelele aflate în acea zonă.

Pe orizont sunt trecute punctele cardinale, acestea ajutând la orientarea hărții.

Acum vă puteti întreba unde este trecut punctul cel mai ridicat de pe cer, adică cel de deasupra capului. Ați

ghicit: este trecut în mijlocul hărții. În astronomie se numeste zenit. Punctul opus zenitului se numeste

nadir și se află sub orizont și sub picioarele dumneavoastră. 

Pe hartă sunt trecute și alte obiecte, împreună cu numele stelelor (nume propriu sau litera din alfabetul grecesc). Calea Lactee este dâra gri iar cu linie întreruptă este trecut traseul aparent al Soarelui,

numit ecliptică. Numai pe ecliptică puteți găsi planetele și Luna. Dacă vedeți un astru care nu e stea și

pare planetă, căutați constelația în care se vede și dacă pe acolo trece ecliptica sunt șanse mari ca astrul să fie o planetă. 

Începutul

Odată ce afară s-a întunecat, luați una din hărțile ce corespund lunii în care vă aflați, ieșiți afară și priviți cerul. Înainte să încercați să identificați prima constelație trebuie să aflați unde sunt punctele cardinale.

O puteți face după Soare sau după stele, prima variantă fiind recomandată începătorilor. De fapt este simplu: Soarele răsare dinspre est, apune înspre vest și se află la mijlocul zilei înspre sud.

Page 12: Fazele Lunii

Există însă o stea ce întodeauna indică nordul, în orice luna, zi, oră sau an. Se numește steaua Polară și

sigur ați auzit de ea. Poate aveți impresia că steaua Polară este cea mai strălucitoare stea de pe cer, fiind atât de importantă. Nu este așa. Este o stea slabă ca strălucire, a 50-a de pe cer. Din fericire steaua Polară este usor de găsit. Dacă o faceți veți învăța și câteva constelații.

Pentru a identifica steaua Polară trebuie să recunoașteți Carul Mare. Este cea mai ușor de găsit constelație și se vede tot timpul anului. Priviți înspre nord și căutați pe cer un grup de șapte stele ce formează un dreptunghi cu un mâner. Arată mai mult ca un polonic. Cum poziția constelației pe cer variază de-a lungul anului, vă rugăm să folosiți hărțile de mai jos.

Ați găsit Carul Mare sau Ursa Major cum i se spune în astronomie.

Dupa ce ați identificat Carul Mare priviți ultimele două stele din patrulater (din car). Acestea indică drumul spre steaua Polară. Trasați o linie imaginară de la steaua mai slabă la cea strălucitoare și mergeți cu privirea până când întâlniți o stea cu strălucire asemănătoare cu a stelelor de la care ați pornit. Aceasta este steaua Polară.

Dacă nu sunteți siguri că ați identificat-o bine, mergeți în casă (sau așteptați) o jumătate de oră, apoi ieșiți și vedeți dacă steaua Polară s-a mișcat în raport față de clădirile de pe teren (fata de copaci sau orizont). Daca nu s-a mișcat este steaua Polară. 

Intructiuni iarna primavara vara toamna

1. Priviți către nord

2. Căutaţi o linie curbată de trei stele şi un trapez, acesta este Carul Mare

3. Prelungiţi ultimele

două stele din Carul

Mare, de la cea mai

slabă spre cea mai

strălucitoare, până ce daţi

de o stea mai

strălucitoare,

Page 13: Fazele Lunii

steaua Polară.

4. Pentru a va verifica, căutaţi în

partea opusă Carului Mare, constelaţia Cassiopeia,

ce are forma de W.

Acum știți să identificați Carul Mare și steaua Polara. Steaua Polara indică nordul ceresc. Punctul cardinal nord este proiecția punctului ceresc nord pe orizont (linia dusă din stea perpendicular pe orizont). Dacă știti unde e nordul găsiți uțor celelalte puncte cardinale.

Punctele cardinale vă ajută sa orientați hărțile din aceasta publicație. Luați o hartă și orientați-o astfel încât

nordul, estul, sudul și vestul de pe hartă sa corespundă cu cele de pe teren. Va trebui să priviți harta de jos în sus pentru o corespondența mai bună. Acum puteți să căutați alte constelații.

 

Iarna

În lunile de iarnă se poate observa, la orizontul sudic, o stea foarte strălucitoare. Este steaua Sirius, cea mai strălucitoare de pe cer. Căutați-o și voi după cum urmează: în decembrie după ora 22, în ianuarie după 20 și în februarie de când se întunecă.

Acum priviți în dreapta-sus față de Sirius. Vă atrag atenția trei stele asemanătoare ca strălucire, dispuse într-o linie dreaptă. Aceste trei stele fac parte din constelația Orion și se numesc „centura lui Orion”.

Dacă observați cu atenție: ele sunt încadrade de patru stele, două strălucitoare în dreapta jos și stânga sus și două mai slabe în dreapta sus și stânga jos. Acestea formează constelația Orion, un fel de dreptunghi cu o linie de trei stele la mijloc.

Page 14: Fazele Lunii

Constelaţiile de iarnă

 

În stânga lui Sirius, cam la aceeași înălțime față de orizont cu stelele din Orion, se află o altă stea strălucitoare cu încă trei situat putin mai sus. Este Procyon din constelația Canis Minor (Cainele Mic).

Sirius, Procyon și steaua din colțul din stânga sus al lui Orion, Betelgeuse, formează un triunghi ce se numește de "triunghiul de iarnă". Nu este o constelație, dar este ușor de identificat. Triunghiul de iarnă se vede și în martie/aprilie dar seara.

Cam atât pentru iarnă. Restul îl puteși face voi.

 

Primăvara

În luna martie observați cum constelațiile de iarnă apun din ce in ce mai devreme, în timp ce dinspre est răsar altele noi. Alte stele, alte zone de cucerit.

La mijlocul ți sfârșitul primăverii observați cum Ursa Mare (Carul Mare) se vede din ce în ce mai bine, adică din ce în ce mai sus pe cer. Tot cu ajutorul acestuia puteți identifica alte constelații.

Page 15: Fazele Lunii

Porniti de la oiștea Carului Mare, adică cele trei stele care formează un arc. Mergeți după curbura arcului și dați de steaua Arcturus, mult mai strălucitoare decât ele. Arcturus face parte din constelația Bootes sau Văcarul pe românește.

Constelaţiile de primăvară

 

Desigur că este greu sa vă imaginați un văcar din stelele ce formeaza constelația dar asta este. Înspre est (stânga) observați alt arc format din câteva stele mai puțin strălucitoare decât cele din carul Mare. Este constelația Corona Borealis (Coroana Boreală).

De la Arcturus spre sud, trageți o linie ca în figura noastră și dați de steaua Spica din constelatia Virgo (Fecioara).

Între Spica și Ursa Mare se observă o siluetă compusă din cinci stele, una mai strălucitoare. Este constelația Leo (Leul), cea mai strălucitoare stea numindu-se Regulus. 

 

Vara

Page 16: Fazele Lunii

Odată cu venirea verii noaptea începe să scadă ca durată și constelațiile de primăvară să dispară repede în lumina crepusculului.

La sud, înspre orizont, se observă o stea roșiatică ce are la vest încă trei stele dispuse pe o linie verticală. Este steaua Antares din constelația Scorpius. Antares înseamnă "rivalul lui Ares" și vine de la culoarea roșie a stelei.

Pentru a vedea cleștii scorpionului priviși în dreapta lui Antares unde se află trei stele relativ strălucitoare, dispuse vertical. Dacă orizontul de sud este liber veți remarca și coada scorpionului, un traseu cu formă de semicerc. În zona aceasta Calea Lactee este destul de strălucitoare.

Constelaţiile de vară

 

Înspre est se observa constelația Sagittarius care are o formă de ceainic. Cea mai strălucitoare stea din constelație se numește Nunki.

În Sagittarius se proiectează centrul galaxiei noastre, o zonă înspre care se văd multe stele și alte obiecte spectaculoase.

 

Page 17: Fazele Lunii

Toamna

Vara și toamna Calea Lactee este bine situată pentru noi. Însă că să o vedeți trebuie să iesiți din orașele poluate luminos.

Calea Lactee se observă cel mai bine în constelațiile Sagittarius, Scutum (Scutul), Aquila (Vulturul) și Cygnus (Lebada).

Observați în lunile iulie, august și septembrie, seara la zenit, o stea strălucitoare. Este Vega din constelația Lyra.

Constelaţiile de toamnă

 

La est și sud de Vega se observă alte două stele strălucitoare: Deneb, la est, și Altair, la sud. Aceste trei stele formează "triunghiul de vară". Triunghiul de vară se află sus pe cer seara dar se apropie de orizontul vestic în timpul nopții.

Meteori

Page 18: Fazele Lunii

În nopţile senine se pot vedea multe obiecte şi fenomene astronomice pe cer, dar aproape toate pălesc când sunt comparate cu o stea căzătoare. Ori de câte ori vezi o stea căzătoare simţi că ai primit un cadou special din partea cosmosului.

Meteorii (denumirea ştiinţifică a stelelor căzătoare) se produc tot timpul. Mai mult ca sigur că aţi văzut un asemnenea fenomen într-una din serile lungi de vară. Dacă ştiţi unde să vă uitaţi şi când şansele de a vedea mulţi meteori într-o singură seară cresc foarte mult.

Se ştie că în luna august se pot vedea meteorii numiţi Perseide. Sunt cei mai des observaţi pentru că atunci este perioada concediilor când mulţi stau afară până noaptea târziu. Există şi în luna decembrie o perioadă când se văd mai multi meteori decât de obicei. De asemenea, mai sunt şi în alte luni astfel de momente. 

Vizitatori din spațiul cosmic

Câţiva meteori din curentul Leonide, observaţi de satelitul MSX, aflat pe orbită

în jurul Pământului. Se observă cum dârele luminoase se află sus în atmosferă. 

Imagine din 1997. Credit Peter Jenniskens

În sistemul solar există mult mai multe obiecte cosmice în afară de Soare şi planete. Avem resturi rămase de la formarea planetelor, ce vin mărimi de la 1 atom până la sute de kilometri. Cele mai mari bucăţi se numesc asteroizi şi comete iar cele medii ca mărime (de la bolovani imenşi până la praf foarte fin) se numetesc meteoroizi.

Toată această materie se afla în spaţiul dintre planete. Din acest motiv, zilnic pe Terra, cad milioane de meteorioizi. Aceştia intră în atmosferă cu o viteză între 15 şi 65 km/s. Ca o comparaţie: cea mai rapidă armă lansează un glonţ cu o viteză de 1,5 km/s.

Când meteoroizii intră în atmosferă cu această viteză enormă, aerul din jurul lor precum şi ei se aprind din cauza frecării cu aerul. Aerul din jurul lor se încălzeşte la o temperatură de câteva mii de grade. Astfel noi vedem o dâră luminoasă pe cer, numită meteor.

Page 19: Fazele Lunii

Meteoroizii se încălzesc atât de tare încăt se sfărâmă în atmosferă. Uneori ei chiar explodează, producând o lumină puternică, numită bolid.

Destul de rar, meteoroidul nu arde complet în atmosferă şi o parte din el cade pe Pământ. Acesta este un meteorit. 

Curenți de meteori

Fiind particule uşoare, meteoroizii nu pot sta un timp îndelungat pe o orbită stabilă în jurul Soarelui (se pot menţine pe orbite în jurul Sorelui câteva milioane de ani maxim). Interacţia cu vântul solar face ca aceştia să fie expulzaţi din sistemul solar sau să fie trimişi spre Soare. Dar există totuşi un mare număr de meteoroizi în sistemul solar. De ce? Pentru că mereu se creează alţii.

Responsabile de această situaţie sunt cometele, bulgări imenşi de gheaţă şi praf. Cometele sunt total neinteresante când sunt departe de Soare. Dar când se apropie de acesta, gheaţa se topeşte şi praful este expulzat cu viteză în spaţiu. Astfel se formează cozile cometelor.

O expunere de patru ore, în luna noiembrie 1998,a astronomului Juraj Toth de la Observatorul din Modra,

arată câteva zeci de meteori. Toţi par că vin dintr-un anumit loc de pe cer, 

numit radiant. Este doar un efect de perspectivă

Tot acest praf rămâne în urma comete, pe acelaşi drum. În câteva mii de ani, după mai multe treceri pe lângă Soare ale cometei, tot traseul acesteia va fi plin de particule de praf.

Uneori planeta noastră trece prin aceste regiuni bogate în meteoroizi. Astfel, pentru câteva ore, în atmosferă vor intra mii şi mii de asemenea obiecte. Atunci avem aşa numitele ploi de stele.

Cele mai importante asemenea momente se produc în aprilie, august, noiembrie şi decembrie.

Page 20: Fazele Lunii

În momentele când se văd mai mulţi meteori aceştia par că vin dintr-o singură regiune de pe cer. Această regiune se numeşte radiant. Efectul de perspectivă, acelaşi care face ca şinele de tren să pară că se unesc în departare, face ca meteorii ce fac parte dintr-un curent să vina din aceeaşi regiune de pe cer. Această regiune se numeşteradiant.

Chiar dacă vin din aceeaşi direcţie meteorii pot apărea oriunde pe cer, neexistând o direcţie preferenţială.

Veţi vedea că curenţii de meteori poartă numele constelaţiilor unde sunt situaţi radianţii: avem curenţii Perseide (constelaţia Perseu), Leonide (constelaţia Leo).

Cum pot să văd meteorii?

Pe lângă calitatea de a fi spectaculoase, stelele căzătoare mai au un plus: se văd (numai) cu ochiul liber! Nu aveţi nevoie de instrumente astronomice pentrui a-i observa.

Vă trebuie totuşi puţină răbdare, îmbrăcăminte groasă şi cer senin.

Un meteor la fel de strălucitor ca Luna, numit „bolid”,a fost surprins în această fotografie. Credit: Rick Schmidt

În serile când se produc maximele cureţilor de meteori, ieşiţi afara la ora indicată, aşezaţi-vă confortabil pe un şezlong sau pătură şi aşteptaţi, privind pe cer. Aşteptaţi 15 minute pentru ca ochiul să se acomodeze cu întunericul şi...

...nu vor trece nici 5-10 minute şi veţi vedea stelele căzătoare, în funcţie de intensitatea maximului!

O seară plăcută poate include snacksuri, băuturi calde (nealcoolice - alcoolul scade acuitatea vizuală), muzică şi nişte prieteni.

Astfel sunteţi exact unde trebuie pentru a observa stelele căzătoare.

Cu cât locul de unde observaţi este mai întunecat, adică nu aveţi lumini împrejur, cu atât veţi vedea mai mulţi meteori. Dacă nici Luna nu se află pe ce, puteţi observa în condiţii ideale meteorii. 

Curenți de meteori celebri

Page 21: Fazele Lunii

În fiecare an avem câţiva curenţi de meteori bogaţi. Numele lor provine de la constelaţia în care se află radiantul. Momentele cele mai bune pentru observare, dacă doriţi să vedeţi meori mulţi sunt în preajma maximului curentului.

Anul începe cu Quadrantidele, un curent de meteori ce are radiantul în constelaţia Bootes, lângă Carul

Mare. Maximul curentului se produce în ziua de 3 sau 4 ianuarie. Este unul din cei mai puternici curenţi de meteori, producând, în timpul maximului între 100 şi 140 de meteori pe oră. Meteorii acestui curenţi sunt slabi ca strălucire, fiind nevoie de un cer curat, fără lumini, pentru a îi putea observa.

Lunile februarie şi martie nu sunt foarte bune pentru observarea meterilor. Nu sunt curenţi de meteori bogaţi.

Primăvara vine cu porţia sa de meteori, începând cu luna aprilie. Curentul de meteori Lyride are maximul

în perioada 20-22 aprilie. În timpul maximului se pot vedea aproximativ 20 meteori pe oră, ce vin din constelaţia Lyra, de lângă strălucitoarea stea Vega. Uneori Lyridele produc surprize, cu erupţi de până la 100 de meteori pe oră.

Locul în atmosferă unde ard meteorii

Urmează curentul de meteori eta-Aquaride. Acesta are maximul în data de 5 sau 6 mai şi poate fi

observat în condiţii bune, fiind destul de cald afară, noaptea. În timpul maximului se văd numai între 40 și 85 de meteori pe oră, aceştia sunt destul de intersanţi pentru că provin din celebra cometă Halley.

În iunie nu sunt şanse să vedeţi meteori mulţi, dar începând cu mijlocul lui iulie, spectacolul începe.

A doua jumătate a lunii iulie este foarte bogată în meteori. Sunt activi câţiva curenţi de meteori, care au radianţii apropiaţi pe cer, în constelaţiile Aquarius şi Capricornus. Astfel, în fiecare seară, se pot vedea între 15 şi 30 de meteori pe oră.

În luna august, in 11, 12 sau 13 se produce maximul curentuluiPerseide. Este cel mai celebru curent de

meteori, pentru câ în acea perioadă mulţi pameni sunt în concediu şi pot sta până mai târziu în noapte. Acest curent produce între 50 şi 80 de meteori pe oră, existând şi ani când activitatea este mai numeroasă.

Luna septembrie este linistită. De abia în octombrie apare următorul curent de meteori mai

important: Orionidele. Între 21 şi 22 octombrie, Orionidele produc până la 30 de meteori pe oră. Toate

fragmentele ce ard în atmosferă provin de la cometa Halley.

Page 22: Fazele Lunii

În noaptea de 4 spre 5 noiembrie se produce maximul curentului Tauride. Aceşti meteori sunt foarte

strălucitori, acest curent producând foarte mulţi bolizi. În principiu nu se potvedea mai mult de 10 Tauride pe oră, dar acestea fiind foarte strălucitoare, merită aşteptarea.

Leonidele au maximul în zilele de 16, 17 sau 18 noiembrie. În timpul maximului se pot vedea 10-15

meteori pe oră. Între 1998-2002 Leonidele au fost foarte bogate în meteori, pentru că sursa acestui curent, cometa Tempel-Tuttle, a trecut la periheliu.

În decembrie apare, poate cel mai spectaculos curent de meteori, Geminidele. Geminidele produc în

timpul maximului între 60-80 meteori pe oră, o mare parte din ei fiind foarte strălucitori (bolizi). Maximul vine între 13 şi 14 decembrie.

Ultimul curent meteoric al anului este curentul Urside. Maximul acestuia vine în zilele de 22 sau 23

ocotmbrie, cu un număr de 5-10 meteori pe oră. Uneori se produc adevărate erupţii cu până în 100 de meteori pe oră.

Aceasta este o trecere în revistă a curenţilor de meteori mai importanţi. Detalii despre fiecare veţi găsi la momentul potrivit. Vedeţi că dacă doriţi să observaţi meteori, aveţi ce face tot anul!

Calendarul curenților de meteori pe 2012

Curent

Perioada de

activitate

MaximulPoziţia

radiantului pe cer

Viteza meteori

lorZHR

Data

Longitudinea

eclipticăR.A. Dec. km/s

Quadrantide (QUA) dec 28-ian 12

ian 04 283°16 15:20 +49° 41 120

Lyride (LYR) apr 16-apr 25

apr 22 032°32 18:04 +34° 49 18

Eta Aquaride (ETA) apr 19-mai 28

mai 05

045°5 22:32 -01° 66 85

Bootide de iunie (JBO)

iun 22-iul 02

iun 27 095°7 14:56 +48° 18 var

Delta Aquaride (SDA)

iul 12-aug 23

iul 29 125° 22:36 -16° 41 16

Perseide (PER) iul 17-aug 24

aug 12

140° 03:04 +58° 59 100

Draconide (DRA) oct 06-oct 10

oct 08 195°4 17:28 +54° 20 var

Page 23: Fazele Lunii

Orionide (ORI) oct 02-nov 07

oct 21 208° 06:20 +16° 66 25

Leonide (LEO) nov 06-nov 30

nov 17

235°27 10:12 +22° 71 15

Alpha Monocerotide (AMO)

nov 15-nov 25

nov 21

239°32 07:48 +01° 65 var

Geminide (GEM) dec 07-dec 17

dec 13

262°2 07:28 +33° 35 120

Urside (URS) dec 17-dec 26

dec 23

270°7 14:28 +76° 33 10

Explicaţii:

curent: numele curentului de metori şi codul său; numele vine de la constelaţia din care vin meteorii, iar uneori se trece şi o stea mai apropiată de radiant;

perioada de activitate: perioada încare este activ curentul; maximul: momentul de maxim al curentului; atunci veţi putea vedea cel mai mare număr de

meteori din respectivul curent; longitudinea ecliptică: locul pe ecliptică unde se află situat radiantul; poziţia radiantului pe cer: coordonatele radiantului pe cer, ascensie dreaptă şi declinaţie; viteza meteorilor: viteza cu care intră în atmosferă meteorii; cu cât este mai mare viteza cu atât

vor fi mai rapizi meteorii; ZHR: numărul de meteori pe oră ce pot fi văzuţi în noaptea de maxim; 

Constelațiile

Lista constelațiilorLista constelațiilor cu detaliiForme pe cerÎnvață constelațiile

Dacă vrei să înveți constelațiile citește articolul special.

Privește cerul într-o seară senină și vei vedea câteva mii de stele. Vei observa că nu sunt dispuse uniform pe cer, nu au aceeași strălucire și dacă te străduiești poți identifica stele care par aranjate în anumite forme. Poți vedea foarte ușor forme geometrice dar în trecut oamenii și-au imaginat ca vad diferite animale, obiecte sau eroi din povesti. 

În acest mod au apărut constelațiile, adevărate regiuni în care este împărțit cerul. În timpurile moderne termenul de constelație se referă la o anumită regiune de pe cer, bine delimitată, care conține și una dintre figurile formate de către cei din vechime.

Conceptul de constelație reprezintă un reper al locului de pe cer unde se poate afla un obiect cosmic. Nu trebuie „luate în serios” pentru că sunt delimitări subiective ale cerului.

O constelatie, trei viziuni

Page 24: Fazele Lunii

Constelatia Orion in trei ipostaze: in imaginea din stanga observam constelatia asa cum se vede ea pe cer; in mijloc se vede figura constelatiei (stelele unite cu linii) si granita ei (liniile

drepte); in dreapta se vede figura mitologica a eroului Orion, suprapusă peste stelele din constelatie.

Văzute de pe Pământ toate stelele strălucitoare dintr-o constelație par a fi legate fizic. Nu putem observa doar privind la stele, adâncimea în spațiu a fiecăreia: unele sunt mai apropiate, altele mai depărtate de noi. Din aceasta cauză toate stelele par să se afle la aceeași depărtare, diferența dintre ele fiind de strălucire.

Page 25: Fazele Lunii

Constelația Orion și adâncimea în spațiu a stelelor care o compun

Desigur ca nu este așa, unele stele strălucitoare putând fi situate mai departe decât unele mai slabe ca strălucire. Totul depinde de diametrul și luminozitatea (strălucirea intrinsecă) stelei. Există stele nu mai mari decât Pământul care, situate la numai câțiva ani lumină departare, sunt mai slabe ca strălucire decât stele de câteva mii de ori mai mari decat Pamantul și situate la câteva sute de ani lumină depărtare (adică foarte departe).

Cine a inventat constelațiile?

Este imposibil de spus cine a inventat primele constelații. Avem informații că babilonienii, indienii, grecii, romani, chinezii, amerindienii. Cei de mai sus locuiau in emisfera nordica și de aceea au creat constelațiile vizibile din această parte a planetei noastre. Ptolemeu, astronomul greco-egiptean care a trăit în al doilea secol era noastră, a catalogat mai mult de 1022 de stele și a menționat existența a 48 de constelatii în lucrarea sa Almagesta (150 e.n.). Aceste 48 de constelații sunt numite „constelații antice” și o parte se folosesc chiar în prezent. 

Ptolemenu nu a inventat constelațiile antice (în afară de câteva) ci le-a menționat pe cele care se foloseau în zilele sale. 

Constelațiile lui Ptolemeu (anul 150 e.n.)

1. Ursa Minor: Ursa Mică 24. Gemini: Gemenii

Page 26: Fazele Lunii

2. Ursa Major: Ursa Mare3. Draco: Dragonul

4. Cepheus: Regele Etiopei5. Bootes: Boarul

6. Corona Borealis: Coroana Boreală7. Hercules: Hercule

8. Lyra: Lira9. Cygnus: Lebăda

10. Cassiopeia: Regina Etiopiei11. Perseus: Perseu; tine capul Meduzei

12. Auriga: Vizitiul13. Ophiuchus: Omul cu Șarpele (Esculap)

14. Serpens: Șarpele .15. Sagitta: Săgeata16. Aquila: Vulturul

17. Delphinus: Delfinul18. Equuleus: Calul mic sau Mânzul19. Pegasus: Pegas, calul înaripat

20. Andromeda: Andromeda, prințesa Etiopiei21. Triangulum: Triunghiul

22. Aries: Berbecul23. Taurus: Taurul

25. Cancer: Racul26. Leo: Leul

27. Virgo: Fecioara28. Libra: Balanța

29. Scorpius: Scorpionul30. Sagittarius: Săgetătorul31. Capricornus: Capricornul

32. Aquarius: Vărsătorul33. Pisces: Peștii34. Cetus: Balena

35. Orion: Orion, vânătorul36. Eridanus: Rîul

37. Lepus: Iepurele38. Canis Major: Câinele Mare

39. Canis Minor (Procyon): Câinele Mic40. Argo: Nava argonauților; în prezent este

divizată în trei constelații (Carina, Puppis și Vela)41. Hydra: Hidra, șarpele de apă

42. Crater: Cupa43. Corvus: Corbul

44. Centaurus: Centaurul45. Lupus (Bestia): Lupul sau Bestia

46. Ara: Altarul47 Corona Australis: Coroana Australă

La începutul secolului XVI navigatorii europeni au început să exploreze emisfera sudică și pe lânga animale și locuri ne mai vazute, au întâlnit și stele necunoscute. Nevoia de orientare precisă a dus la catalogarea stelelor și la creearea de noi constelații. Așa au apărut constelațiile emisferei sudice care au nume mai tehnice. 

Doi navigatori olandezi aveau să compună câteva constelații în anul 1597. Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman au realizat un catalog de 303 stele și au creat 12 constelații pe cerul sudic. Finanțatorul celor doi, Petrus Plancius, a încropit alte nouă constelații dintre care în prezent se folosesc doar trei: Camelopardalis (Girafa), Columba (Porumbelul) și Monoceros (Licornul, Inorogul).

Constelatiile lui Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman (1597) plus Peter Plancius (1600)

1. Antila: Pompa pneumatică 2. Caelum: Dalta

3. Carina: Carena (navei Argo)4. Circinus: Compasul5. Fornax: Cuptorul

6. Horologium: Orologiul7. Mensa: Platorul (muntele din Cape Town)

8. Microscopium: Microscopul9. Norma: Echerul

10. Octans: Octantul

Page 27: Fazele Lunii

11. Pictor: Șevaletul12. Puppis: Pupa (navei Argo)

13. Pyxis: Compasul14. Reticulum: Reticulul15. Sculptor: Sculptorul

16.Telescopium: Telescopul17. Vela: Velele (navei Argo)

La începutul secolului XVII, astronomul Johann Bayer a creat alte 12 constelatii sudice iar compatriotul său Jakob Bartsch a alte trei. Marele astronom Johannes Hevelius, în 1687,  a inventat alte șapte constelații.

Constelatiile lui Hevelius (1690)

1. Canes Venatici: Câinii de vânătoare2. Cerberus: monstru cu trei capete (în Hercules)

3. Lacerta: Șopârla4. Leo Minor: Leul Mic

5. Lynx: Linxul6. Mons Maenalus: Muntele Mainalo (în Bootes)

7. Musca: Musca8. Scutum: Scutul lui Sobieski al treilea

9. Sextans: Sextantul10. Triangulum minor: Triunghiul Mic (lângă Triangulum)

11. Vulpecula: Vulpea

 

În urma unei calatorii în Africa de Sud, Nicolas-Louis de Lacaille a creat încă 14 constelații și a catalogat 10,000 de stele. Aceste noi constelatii sunt cunoscute sub numele de „constelatii moderne”. Temele constelațiilor lui Lacaiile nu erau mitologice ci moderne. Inspirat de mișcarea renascentistă, astronomul francez crează constelații care redau descoperirile științifice ale perioadei.

Constelatiile lui Lacaille (1750)

1. Canes Venatici: Câinii de vânătoare2. Cerberus: monstru cu trei capete (în Hercules)

3. Lacerta: Șopârla4. Leo Minor: Leul Mic

5. Lynx: Linxul6. Mons Maenalus: Muntele Mainalo (în Bootes)

7. Musca: Musca8. Scutum: Scutul lui Sobieski al treilea

9. Sextans: Sextantul10. Triangulum minor: Triunghiul Mic (lângă Triangulum)

11. Vulpecula: Vulpea

Page 28: Fazele Lunii

În general constelațiile antice sunt numite după figura pe care o reprezintă. Constelații ca Leo și Orion seamănă cu personajul dupa care au fost create (un leu și un om), dar majoritatea nu aduc a animalele, personajele și obiectele pe care la reprezintă. 

Constelațiile moderne, majoritatea vizibile din emisfera sudică, au fost numite dupa prieteni, patronii expeditiilor și după diferite invenții (cum ar fi telescopul și microscopul). Nefiind nici o regulă în vigoare formele constelațiilor erau arbitrare și variau de la o harta la alta.

Unele constelații conțin grupari evidente de stelecare ajută la găsirea constelației mari. Cele mai cunoscute se află în tabelul de mai jos. Le găsiți pe toate la articolul special.

Nume Constelație Descriere

Carul Mare Ursa Major O parte din stelele din Ursa Major

Pleiadele Taurus Cloșca cu pui, roi stelar vizibil cu ochiul liber

Hyadele Taurus Litera V din stele; tot un roi stelar

W-ul din Cassiopeia

Cassiopeia Litera W formată de stelele din Cassiopeia

Marele Pătrat al lui Pegasus

Andromeda - Pegasus

Trei stele din Pegasus și una din Andromeda formează un mare pătrat

Centura lui Orion Orion Trei stele de strălucire asemnătoare în linie

Sabia lui Orion OrionStelele aflate în stânga-jos față de centură, una fiind

Marea Nebuloasă din Orion

Triunghiul de iarnă

Canis Major - Canis Minor - Orion

Triunghi echilateral format din stelele Sirius - Procyon - Betelgeuse

Triunghul de varăCygnus - Lyra -

AquilaTriunghi aproape isoscel format din stelele Vega - Altair -

Deneb

Inelul din Pisces PiscesO parte a constelației Pisces formată din șapte stele

dispuse ca un cerc; sunt vizibile de unde cerul este curat

Înainte de anul 1922 orice astronom putea să inventeze constelații și din acauza acestui lucru s-au creat multe confuzii. Pentru a elimina orice problemă, Uniunea Astronomică Internațională, formată din astronomi din toată lumea, a decis să stabilească un numar fix de constelații cu granițe precis delimitate. Astfel, prin

Page 29: Fazele Lunii

convenție, s-au stabilit 88 de constelații care au numele în latină, o limbă universală.

În 1930 a fost publicată lucrarea „Délimitation scientifique des constellations”, de catre Eugène Delporte, în care sunt trecute delimitările științifice ale constelațiilor. Această lucrare constituie referința pricipală în domeniul constelațiilor. 

Este important de știut că, științific vorbind, constelațiile reprezintă o zonă de pe cer și nu un desen format din stele strălucitoare.

Avem pe cer constelații mai cunoscute. În primul rând constelațiile „zodiacale”, străbătute aparent de

Soare, Lună, planete, asteroizi și unele planete. Acestea sunt constelațiile aflate în planul sistemului solar

sau planul orbitei Pământului. Avem și constelațiile „circumpolare” care nu apun niciodată și sunt

vizibile tot timpul anului precum și constelațiile prin care trece Calea Lactee.

Constelații „speciale”

Constelații zodiacale (prin care trec planetele, Soarele și Luna): Aquarius, Aries, Auriga, Cancer,

Capricornus, Cetus, Corvus, Crater, Gemini, Hydra, Leo, Libra, Ophiucus, Orion, Pegasus, Pisces, Sagittarius, Scorpius, Scutum, Sextans, Taurus, Virgo.

Constelații circumpolare pentru România (care nu apun): Ursa Major, Draco, Ursa Minor, Cepheus,

Cassiopeia, Camelopardalis, Lynx (parțial), Lacerta (parțial), Perseus (parțial), Cygnus (parțial), Auriga (parțial), Hercule (parțial).

Constelații prin care se deplasează polul nord ceresc, folosind granițele actuale ale

acestora: Ursa Minor (între 478 î.e.n. și 2236 e.n.), Cepheus (2236-9080), Cygnus (9080-12380), Lyra cu Vega stea Polară (12380-14332), Hercules (14332-18900), Draco (18900-19190), Bootes (19190-19380), Draco cu Thuban stea Polară (19380-22686y), Ursa Minor (22686-22910), Draco (22910-23530), Camelopardalis (23530-26720). Polul ceresc face o rotație completă pe cer la fiecare 25.800 de ani. În viitor constelațiile se vor modifica și la fel și granițele. Nu garantăm că în anul 20.000 constelațiile vor mai avea numele de azi

Constelațiile prin care trece Calea Lactee. Urmăriți în orice anotimp brâul luminos al Căii

Lactee prin aceste constelații. Este recomandat să le observați prin binoclu dintr-un loc lipsit de lumini artificiale (veți vedea forte multe stele): Monoceros, Canis Minor, Orion, Gemini, Taurus, Auriga, Perseus, Camelopardalis, Cassiopeia, Lacerta, Cepheus, Cygnus, Lyra, Sagitta, Vulpecula, Aquila, Ophiucus, Sepens Cauda, Scutum, Sagittarius, Scorpius, Corona Australis, Lupus, Norma, Ara, Centaurus, Circinus, Triangulum Australe, Crux, Musca, Carina, Vela, Puppis, Pyxis, Canis Major.

Sistemul solar

Termenul de sistem solar se referă la Soare şi la toate corpurile ce se rotesc în jurul său. Sistemul solar se termină acolo unde gravitaţia Soarelui este egală cu cea a stelelor vecine. O altă margine a sistemului solar este locul în care vântul solar se ciocnește cu gazul interstelar.

Cel mai mare corp din sistemul solar este Soarele, o stea, care conţine 99,86% din masa întregului sistem solar. Celelate procente de masă rămase, sunt dominate de plantele Jupiter şi Saturn.

Page 30: Fazele Lunii

Orbitele planetelor din sistemul solar. Se observă și poziția centurii de asteroizi

Din cauza masei mari, interiorul Soarelui este foarte fiebinte, acolo având loc procesul de fuziune nucleară. Acest proces creează energie, emisă de Soare în domeniul vizibil, dar şi în alte lungimi de undă.

În jurul Soarelui se rotesc 8 planete, 5 planete pitice, 171 de sateliţi ai planetelor, sute de mii de asteroizi şi câteva mii de comete. Aceste cifre se referă la obiectele descoperite, existând posibilitatea să existe multe alte asemenea obiecte.

Există mai multe tipuri de obiecte în sistemul solar. Astfel, fără a lua în considerare clasificarea lor (în planete, planete pitice, etc.), în sistemul solar avem corpuri gazoase mari (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun), obiecte telurice, solide (restul planetelor și asteroizii din centura principală), obiecte formate dintr-un melanj din gaze înghețate și minerale/metale (obiectele din centura lui Kuiper) precum și obiecte formate predominant din gaz înghețat amestecat cu praf (cometele).

Planetele sunt: Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şiNeptun. Numele lor vin din mitologia greco-romană, în afara de numele de Terra.

Planetele pitice sunt: Ceres, Pluto, Eris, Makemake și Haumea.

Asteroizii se găsesc în două regiuni, numite centuri de asteroizi: una se află între Marte şi Jupiter, centura principală, iar alta după Neptun, centura lui Kuiper.

Mai departe se găseşte norul lui Oort, loc unde se află milioane de nuclee de comete.

Un tabel cu date esențiale despre planete se găsește aici. Un tabel cu sateliții planetelor și planetelor pitice se găsește aici.

PlaneteNumăr de sateliţi (la data de 15

martie 2012)

Mercur 0

Venus 0

Pământ 1

Page 31: Fazele Lunii

Marte 2

Jupiter 66

Saturn 62

Uranus 27

Neptun 13

Planete pitice

Număr de sateliţi

Ceres 0

Pluto 4

Eris 1

Makemake 0

Haumea 2

 

Mărimea sistemului solar

În sistemul solar se află multe obiecte: 8 planete, 5 planete pitice, peste un miliard de asteroizi, câteva miliarde de comete, miliarde de tone de praf înterplanetar plus o stea. Totuși distanțele dintre aceste corpuri sunt foarte mari, de milioane de km.

Marginea sistemului solar se poate stabili în funcție de două subiecte: vântul solar și gravitația Soarelui.

Vântul solar este emisia de particule încărcate electric a Soarelui. Când vântul solar ajunge în zonele unde se întâlnește cu plasma din mediul interstelar, se creează o undă de șoc. Acolo se afla marginea sistemului solar, o regiune numită heliopauză. Heliopauza se află la o depărtare de patru ori mai mare decât distanța Soare-Pluto, adică 120 Unități Astronomice (120 de ori distanța Pământ-Soare). Pentru că Soarele se deplasează prin mediul interstelar, coliziunea dintre vântul solar și plasma din mediul interstelar se produce la o distantă de 80-100 Unități Astronomice în direcția de depasare a Soarelui și la o distanță de 200 Unități Astronomice în direcția opusă deplasării Soarelui. Astfel sistemul solar este înconjurat de o bulă elongată, un fel de învelis de gaz, numită „helioînveliș” sau „heliomanta”. În prezent sondele spațiale Voyager 1 și Voyager 2 au ajuns în această regiune.

Page 32: Fazele Lunii

Marginea sistemului solar în funcție de vântul solar. Ilustrație: NASA

O altă graniță a sistemului solar este dată de depărtarea de Soare la care gravitația acestuia este mai mare decât a stelelor vecine. În prezent se estimează că gravitația Soarelui acționează asupra obiectelor până la o distanță de 2 ani lumină (125.000 de Unități Astronomice = 125.000 de ori distanța Pământ-Soare). 

Cel mai îndepărtat obiect descoperit, care se rotește periodic în jurul Soarelui, se numește Sedna. Cea mai mare depărtare de Soare a asteroidului Sedna este de 928 Unități Astronomice, dar gravitația Soarelui se extinde și mai departe.

Cam pe la 50.000 de Unități Astronomice (un an lumină) se găsește o regiune în care se află miliarde de nuclee de cometă. Regiunea poartă numele de „Norul lui Oort”. Nici o cometă din norul lui Oort nu a fost observată direct, dar se consideră că acolo este marginea sistemului solar.

Page 33: Fazele Lunii

Marginea sistemului solar în funcție de gravitația Soarelui

 

Origine și evoluție

Cele mai vechi roci de pe Pământ au o vechime de 3,6 miliarde de ani. Aceste roci sunt foarte rare, pentru că suprafaţa planetei noastre este într-o continuă transformare.

Pentru a data corect vârsta sistemului solar, se folosesc meteoriţii. Datările radiometrice au arătat că aceştia au o vârsta de 4,6 miliarde de ani.

Sistemul solar s-a format imediat după formarea Soarelui, când din gazul şi praful rămas, adunat sub formă de disc în jurul Soarelui, au apărut primele condensări de materie, numite planetezimale.

Ilustratie in care se vede discul de gaz din care s-au format planetele (discul protoplanetar), Soarele 

si cateva planete deja formate. Aceasa imagine este o reprezentare artistica. Credit:NASA

Totalitatea gazului şi prafului din care s-a format sistemul solar se numeste nebuloasă solara. Avea un diametru de 15 miliarde km şi avea de două ori mai multă masă decât are Soarele acum.

În urma unei unde de şoc de la o supernovă, materia a început să se adune în nuclee din ce în ce mai mari. Aşa nebuloasa a început să colapseze, formându-se un nucleu foarte masiv, viitorul Soare.

Conservarea momentului unghiular, a făcut ca materia să înceapa să se rotească, şi mai mult, a făcut ca materia din jurul viitorului Soare să se aplatizeze. Astfel a aparut un disc de gaz şi praf.

Particulele de praf (silicaţi şi metale) şi gaz (hidrogen) au început să se formeze, iar acestea au atras din ce în ce mai multă materie spre ele. Astfel s-au format planetezimalele, compuse din roci şi metale.

Page 34: Fazele Lunii

Pe lângă planetezimale s-au format şi corpuri de gaz ce imediat au atras gazul din discul protplanetar. Aceste corpuri au crescut foarte mult, în comparaţie cu planetezimalele. Astfel au apărut planetele gigante.

Dupa 100.000.000 de ani, protosteaua ce s-a format la mijlocul discului, a început să emita energie, prin procesul de fuziune nucleară. Astfel se năştea Soarele pe care îl cunoastem acum. Pe lângă energie luminoasa, Soarele emite în mod constant un flux de particule încarcate (electroni, protoni, atomi de gaz). Acest flux este numit vânt solar.

Vantul solar a curăţat discul protoplanetar de gazul şi praful ramas, sfârşind astfel formarea planetelor.

Modelul curent al evoluţiei sistemului solar, estimează ca după alte 600.000.000 de ani, planetele Jupiter şi Saturn şi-au schimbat orbita. Acest fapt a dus la aruncarea planetei Neptun la o distanţă de două ori mai mare decât se afla imediat după formare.

Modificarea orbitelui lui Neptun a făcut ca o mare parte din resturile din discul protoplanetar (ce şi-au găsit locul după orbita lui Neptun) să fie trimise spre Soare. Acestea au produs un bombardament foarte puternic, creând cratere pe planetele de tip teluric. Urmele acestui mare bombardament se pot vedea şi acum pe Lună şi pe Mercur.

Viitorul

În cazul în care cataclismele cosmice ocolesc această parte a galaxiei, sistemul solar va mai exista în starea în care se află acum încă 2-3 miliarde de ani.

Apoi, după ce hidrogenul din Soare se va consuma, astrul zilei se va deveni foarte strălucitor. Condiţiile de pe Terra vor semăna cu cele de pe Venus. În numai 3,5 miliarde de ani Terra va deveni de nelocuit iar viaţa va dispărea

În nucleul Soarelui heliul va începe să se transforme în oxigen. Peste 7,5 miliarde de ani (de acum înainte) Soarele va deveni o gigantă roşie. Planeta Mercur va fi carbonizată. Soarele îşi va fi pierdut 28% din masă şi gravitaţia lui va slăbi. Din acest motiv Terra şi Marte vor fi aruncate în sistemul solar, sfărșind pe orbite mult mai îndepartate decât acum.

Pământul va fi o planetă fără atmosferă, cu suprafața de consistenţa cleiului, fără pic de apă. 

 

Sistemul solar azi. Se observa orbitele planetelor Mercur,

Sistemul solar peste 7,1 miliarde de ani. Soarele a devenit o

Sistemul solar peste

Page 35: Fazele Lunii

Venus, Terra si Marte. Soarele este punctul portocaliu din

centru.

subgiganta, dar orbitele planetelor sunt la fel.

aproximativ 8 miliarde de ani. Soarele este o stea giganta, ce a depasit orbita lui Mercur. Din cauza masei mici a Soarelui,

orbitele planetelor s-au schimbat.

Soarele va rămâne în faza de gigantă roşie câteva sute de milioane de ani, după care atmosfera sa va fi expulzată în spațiu, rămânând numai nucleul său, o „pitică albă”. Timp aproximativ 100.000 de ani pitica albă va fi încojurată de o bulă de gaz care emite lumină, un obiect numit „nebuloasă planetară”.

Un lucru care să ne liniştească exista totuşi: pe câţiva dintre sateliţii îngheţaţi ai planetelor Jupiter şi Saturn, vor apărea condiţii propice apariţiei, existenţei şi dezvoltării vieţii, asemănătoare cu cele de pe planeta noastră acum.

Sistemul solar

Termenul de sistem solar se referă la Soare şi la toate corpurile ce se rotesc în jurul său. Sistemul solar se termină acolo unde gravitaţia Soarelui este egală cu cea a stelelor vecine. O altă margine a sistemului solar este locul în care vântul solar se ciocnește cu gazul interstelar.

Cel mai mare corp din sistemul solar este Soarele, o stea, care conţine 99,86% din masa întregului sistem solar. Celelate procente de masă rămase, sunt dominate de plantele Jupiter şi Saturn.

Orbitele planetelor din sistemul solar. Se observă și poziția centurii de asteroizi

Din cauza masei mari, interiorul Soarelui este foarte fiebinte, acolo având loc procesul de fuziune nucleară. Acest proces creează energie, emisă de Soare în domeniul vizibil, dar şi în alte lungimi de undă.

În jurul Soarelui se rotesc 8 planete, 5 planete pitice, 171 de sateliţi ai planetelor, sute de mii de asteroizi şi câteva mii de comete. Aceste cifre se referă la obiectele descoperite, existând posibilitatea să existe multe alte asemenea obiecte.

Există mai multe tipuri de obiecte în sistemul solar. Astfel, fără a lua în considerare clasificarea lor (în planete, planete pitice, etc.), în sistemul solar avem corpuri gazoase mari (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun), obiecte telurice, solide (restul planetelor și asteroizii din centura principală), obiecte formate dintr-un melanj

Page 36: Fazele Lunii

din gaze înghețate și minerale/metale (obiectele din centura lui Kuiper) precum și obiecte formate predominant din gaz înghețat amestecat cu praf (cometele).

Planetele sunt: Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şiNeptun. Numele lor vin din mitologia greco-romană, în afara de numele de Terra.

Planetele pitice sunt: Ceres, Pluto, Eris, Makemake și Haumea.

Asteroizii se găsesc în două regiuni, numite centuri de asteroizi: una se află între Marte şi Jupiter, centura principală, iar alta după Neptun, centura lui Kuiper.

Mai departe se găseşte norul lui Oort, loc unde se află milioane de nuclee de comete.

Un tabel cu date esențiale despre planete se găsește aici. Un tabel cu sateliții planetelor și planetelor pitice se găsește aici.

PlaneteNumăr de sateliţi (la data de 15

martie 2012)

Mercur 0

Venus 0

Pământ 1

Marte 2

Jupiter 66

Saturn 62

Uranus 27

Neptun 13

Planete pitice

Număr de sateliţi

Ceres 0

Pluto 4

Eris 1

Makemake 0

Page 37: Fazele Lunii

Haumea 2

 

Mărimea sistemului solar

În sistemul solar se află multe obiecte: 8 planete, 5 planete pitice, peste un miliard de asteroizi, câteva miliarde de comete, miliarde de tone de praf înterplanetar plus o stea. Totuși distanțele dintre aceste corpuri sunt foarte mari, de milioane de km.

Marginea sistemului solar se poate stabili în funcție de două subiecte: vântul solar și gravitația Soarelui.

Vântul solar este emisia de particule încărcate electric a Soarelui. Când vântul solar ajunge în zonele unde se întâlnește cu plasma din mediul interstelar, se creează o undă de șoc. Acolo se afla marginea sistemului solar, o regiune numită heliopauză. Heliopauza se află la o depărtare de patru ori mai mare decât distanța Soare-Pluto, adică 120 Unități Astronomice (120 de ori distanța Pământ-Soare). Pentru că Soarele se deplasează prin mediul interstelar, coliziunea dintre vântul solar și plasma din mediul interstelar se produce la o distantă de 80-100 Unități Astronomice în direcția de depasare a Soarelui și la o distanță de 200 Unități Astronomice în direcția opusă deplasării Soarelui. Astfel sistemul solar este înconjurat de o bulă elongată, un fel de învelis de gaz, numită „helioînveliș” sau „heliomanta”. În prezent sondele spațiale Voyager 1 și Voyager 2 au ajuns în această regiune.

Page 38: Fazele Lunii

Marginea sistemului solar în funcție de vântul solar. Ilustrație: NASA

O altă graniță a sistemului solar este dată de depărtarea de Soare la care gravitația acestuia este mai mare decât a stelelor vecine. În prezent se estimează că gravitația Soarelui acționează asupra obiectelor până la o distanță de 2 ani lumină (125.000 de Unități Astronomice = 125.000 de ori distanța Pământ-Soare). 

Cel mai îndepărtat obiect descoperit, care se rotește periodic în jurul Soarelui, se numește Sedna. Cea mai mare depărtare de Soare a asteroidului Sedna este de 928 Unități Astronomice, dar gravitația Soarelui se extinde și mai departe.

Cam pe la 50.000 de Unități Astronomice (un an lumină) se găsește o regiune în care se află miliarde de nuclee de cometă. Regiunea poartă numele de „Norul lui Oort”. Nici o cometă din norul lui Oort nu a fost observată direct, dar se consideră că acolo este marginea sistemului solar.

Page 39: Fazele Lunii

Marginea sistemului solar în funcție de gravitația Soarelui

 

Origine și evoluție

Cele mai vechi roci de pe Pământ au o vechime de 3,6 miliarde de ani. Aceste roci sunt foarte rare, pentru că suprafaţa planetei noastre este într-o continuă transformare.

Pentru a data corect vârsta sistemului solar, se folosesc meteoriţii. Datările radiometrice au arătat că aceştia au o vârsta de 4,6 miliarde de ani.

Sistemul solar s-a format imediat după formarea Soarelui, când din gazul şi praful rămas, adunat sub formă de disc în jurul Soarelui, au apărut primele condensări de materie, numite planetezimale.

Ilustratie in care se vede discul de gaz din care s-au format planetele (discul protoplanetar), Soarele 

si cateva planete deja formate. Aceasa imagine este o reprezentare artistica. Credit:NASA

Totalitatea gazului şi prafului din care s-a format sistemul solar se numeste nebuloasă solara. Avea un diametru de 15 miliarde km şi avea de două ori mai multă masă decât are Soarele acum.

În urma unei unde de şoc de la o supernovă, materia a început să se adune în nuclee din ce în ce mai mari. Aşa nebuloasa a început să colapseze, formându-se un nucleu foarte masiv, viitorul Soare.

Conservarea momentului unghiular, a făcut ca materia să înceapa să se rotească, şi mai mult, a făcut ca materia din jurul viitorului Soare să se aplatizeze. Astfel a aparut un disc de gaz şi praf.

Particulele de praf (silicaţi şi metale) şi gaz (hidrogen) au început să se formeze, iar acestea au atras din ce în ce mai multă materie spre ele. Astfel s-au format planetezimalele, compuse din roci şi metale.

Page 40: Fazele Lunii

Pe lângă planetezimale s-au format şi corpuri de gaz ce imediat au atras gazul din discul protplanetar. Aceste corpuri au crescut foarte mult, în comparaţie cu planetezimalele. Astfel au apărut planetele gigante.

Dupa 100.000.000 de ani, protosteaua ce s-a format la mijlocul discului, a început să emita energie, prin procesul de fuziune nucleară. Astfel se năştea Soarele pe care îl cunoastem acum. Pe lângă energie luminoasa, Soarele emite în mod constant un flux de particule încarcate (electroni, protoni, atomi de gaz). Acest flux este numit vânt solar.

Vantul solar a curăţat discul protoplanetar de gazul şi praful ramas, sfârşind astfel formarea planetelor.

Modelul curent al evoluţiei sistemului solar, estimează ca după alte 600.000.000 de ani, planetele Jupiter şi Saturn şi-au schimbat orbita. Acest fapt a dus la aruncarea planetei Neptun la o distanţă de două ori mai mare decât se afla imediat după formare.

Modificarea orbitelui lui Neptun a făcut ca o mare parte din resturile din discul protoplanetar (ce şi-au găsit locul după orbita lui Neptun) să fie trimise spre Soare. Acestea au produs un bombardament foarte puternic, creând cratere pe planetele de tip teluric. Urmele acestui mare bombardament se pot vedea şi acum pe Lună şi pe Mercur.

Viitorul

În cazul în care cataclismele cosmice ocolesc această parte a galaxiei, sistemul solar va mai exista în starea în care se află acum încă 2-3 miliarde de ani.

Apoi, după ce hidrogenul din Soare se va consuma, astrul zilei se va deveni foarte strălucitor. Condiţiile de pe Terra vor semăna cu cele de pe Venus. În numai 3,5 miliarde de ani Terra va deveni de nelocuit iar viaţa va dispărea

În nucleul Soarelui heliul va începe să se transforme în oxigen. Peste 7,5 miliarde de ani (de acum înainte) Soarele va deveni o gigantă roşie. Planeta Mercur va fi carbonizată. Soarele îşi va fi pierdut 28% din masă şi gravitaţia lui va slăbi. Din acest motiv Terra şi Marte vor fi aruncate în sistemul solar, sfărșind pe orbite mult mai îndepartate decât acum.

Pământul va fi o planetă fără atmosferă, cu suprafața de consistenţa cleiului, fără pic de apă. 

 

Sistemul solar azi. Se observa orbitele planetelor Mercur,

Sistemul solar peste 7,1 miliarde de ani. Soarele a devenit o

Sistemul solar peste

Page 41: Fazele Lunii

Venus, Terra si Marte. Soarele este punctul portocaliu din

centru.

subgiganta, dar orbitele planetelor sunt la fel.

aproximativ 8 miliarde de ani. Soarele este o stea giganta, ce a depasit orbita lui Mercur. Din cauza masei mici a Soarelui,

orbitele planetelor s-au schimbat.

Soarele va rămâne în faza de gigantă roşie câteva sute de milioane de ani, după care atmosfera sa va fi expulzată în spațiu, rămânând numai nucleul său, o „pitică albă”. Timp aproximativ 100.000 de ani pitica albă va fi încojurată de o bulă de gaz care emite lumină, un obiect numit „nebuloasă planetară”.

Un lucru care să ne liniştească exista totuşi: pe câţiva dintre sateliţii îngheţaţi ai planetelor Jupiter şi Saturn, vor apărea condiţii propice apariţiei, existenţei şi dezvoltării vieţii, asemănătoare cu cele de pe planeta noastră acum.

Azimutul Soarelui la răsărit pe parcursul unui an

Cel mai estic răsărit de Soare se produce pe 21 iunie, iar cel mai vestic pe 22 decembrie.