Fata Babei Şi Fata Moşneagului-De Ion Creanga
7
Fata babei şi fata moşneagului de Ion Creangă Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara- n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei. Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu- şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane. Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; ş-apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu- i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei. Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vrea să-i ziceţi, se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfânt era. Din inimă, bietul moşneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, şi cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş- apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul; căci baba şi cu fiică-sa îl umplea de bogdaproste.
description
Fata Babei Şi Fata Moşneagului-De Ion Creanga
Transcript of Fata Babei Şi Fata Moşneagului-De Ion Creanga
Fata babei i fata moneagului
Fata babei i fata moneagului
de Ion Creang Erau odat un moneag i-o bab; i moneagul avea o fat, i baba iar o fat. Fata babei era slut, lene, fnoas i rea la inim; dar, pentru c era fata mamei, se alinta cum s-alint cioara-n la, lsnd tot greul pe fata moneagului. Fata moneagului ns era frumoas, harnic, asculttoare i bun la inim. Dumnezeu o mpodobise cu toate darurile cele bune i frumoase. Dar aceast fat bun era horopsit i de sora cea de scoar, i de mama cea vitreg; noroc de la Dumnezeu c era o fat robace i rbdtoare; cci altfel ar fi fost vai -amar de pielea ei.
Fata moneagului la deal, fata moneagului la vale; ea dup gteje prin pdure, ea cu tbuieul n spate la moar, ea, n sfrit, n toate prile dup treab. Ct era ziulica de mare, nu-i mai strngea picioarele; dintr-o parte venea i-n alta se ducea. -apoi baba i cu odorul de fiic-sa tot crtitoare i nemulumitoare erau. Pentru bab, fata moneagului era piatr de moar n cas; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cnd se duceau amndou fetele n sat la eztoare seara, fata moneagului nu se ncurca, ci torcea cte-un ciur plin de fuse; iar fata babei ndruga i ea cu mare ce cte-un fus; -apoi, cnd veneau amndou fetele acas noaptea trziu, fata babei srea iute peste prlaz i zicea fetei moneagului s-i dea ciurul cu fusele, ca s-l ie pn va sri i ea. Atunci fata babei, viclean cum era, lua ciurul i fuga n cas la bab i la moneag, spunnd c ea a tors acele fuse. n zadar fata moneagului spunea n urm c acela este lucrul minilor sale; cci ndat o apucau de obraz baba i cu fiic-sa i trebuia numaidect s rmie pe-a lor. Cnd veneau duminica i srbtorile, fata babei era mpopoat i netezit pe cap, de parc-o linseser vieii. Nu era joc, nu era clac n sat la care s nu se duc fata babei, iar fata moneagului era oprit cu asprime de la toate aceste. -apoi, cnd venea moneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umbl melia; c fata lui nu ascult, c-i uernic, c-i lene, c-i soi ru... c-i laie, c-i blaie; i c s-o alunge de la cas; s-o trimit la slujb unde tie, c nu-i de chip s-o mai ie; pentru c poate s nnrveasc i pe fata ei.
Moneagul, fiind un gur-casc, sau cum i vrea s-i zicei, se uita n coarnele ei, i ce-i spunea ea sfnt era. Din inim, bietul moneag poate c-ar fi mai zis cte ceva; dar acum apucase a cnta gina la casa lui, i cucoul nu mai avea nici o trecere; -apoi, ia s-l fi pus pcatul s se ntreac cu dedeochiul; cci baba i cu fiic-sa l umplea de bogdaproste.
ntr-una din zile, moneagul, fiind foarte amrt de cte-i spunea baba, chem fata i-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune m-ta de tine: c n-o asculi, c eti rea de gur i nnrvit i c nu este de chip s mai stai la casa mea; de-aceea du-te i tu ncotro te-a ndrepta Dumnezeu, ca s nu se mai fac atta glceav la casa asta, din pricina ta. Dar te sftuiesc, ca un tat ce-i sunt, c, oriiunde te-i duce, s fii supus, blajin i harnic; cci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost i mila printeasc la mijloc! dar prin strini, Dumnezeu tie peste ce soi de smn de oameni i da; i nu i-or putea rbda cte i-am rbdat noi.
Atunci biata fat, vznd c baba i cu fiic-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, srut mna tat-su i, cu lacrimi n ochi, pornete n toat lumea, deprtndu-se de casa printeasc fr nici o ndejde de ntoarcere!
i merse ea ct merse pe-un drum, pn ce, din ntmplare, i iei nainte o celu, bolnav ca vai de capul ei i slab de-i numrai coastele; i cum vzu pe fat, i zise:- Fat frumoas i harnic, fie-i mil de mine i m grijete, c i-oi prinde i eu bine vrodat!
Atunci fetei i se fcu mil i, lund celua, o spl i-o griji foarte bine. Apoi o ls acolo i-i cut de drum, mulumit fiind n suflet c a putut svri o fapt bun.
Nu merse ea tocmai mult, i numai iaca ce vede un pr frumos i nflorit, dar plin de omizi n toate prile. Prul, cum vede pe fat, zice:
- Fat frumoas i harnic, grijete-m i cur-m de omizi, c i-oi prinde i eu bine vrodat.
Fata, harnic cum era, cur prul de uscturi i de omizi cu mare ngrijire i apoi se tot duce nainte s-i caute stpn. i, mergnd ea mai departe, numai iaca ce vede o fntn mlit i prsit. Fntna atunci zice:
- Fat frumoas i harnic, ngrijete-m, c i-oi prinde i eu bine vrodat!
Fata rnete fntna i-o grijete foarte bine; apoi o las i-i caut de drum. i, tot mergnd mai departe, numai iaca ce d de-un cuptor nelipit i mai-mai s se risipeasc. Cuptorul, cum vede pe fat, zice:
- Fat frumoas i harnic, lipete-m i grijete-m, c poate i-oi prinde i eu bine vrodat!
Fata, care tia c de fcut treab nu mai cade coada nimnui, i suflec mnecile, clc lut i lipi cuptorul, l humui i-l griji, de-i era mai mare dragul s-l priveti! Apoi i spl frumuel minile de lut i porni iari la drum.
i mergnd ea acum i zi i noapte, nu tiu ce fcu, c se rtci; cu toate aceste, nu-i pierdu ndejdea n Dumnezeu, ci merse tot nainte pn ce, ntr-una din zile, dis-diminea, trecnd printr-un codru ntunecos, d de-o poian foarte frumoas, i n poian vede o csu umbrit de nite lozii pletoase; i cnd s-apropie de acea cas, numai iaca o bab ntmpin pe fat cu blndee i-i zice:
- Da' ce caui prin aceste locuri, copil, i cine eti?, Cine s fiu, mtu? Ia, o fat srac, fr mam i fr tat, pot zice; numai Cel-de-sus tie cte-am tras de cnd mama care m-a fcut a pus minile pe piept! Stpn caut i, necunoscnd pe nime i umblnd din loc n loc, m-am rtcit. Dumnezeu ns m-a povuit de-am nimerit la casa d-tale i te rog s-mi dai slluire.
- Srman fat! zise btrna. Cu adevrat numai Dumnezeu te-a ndreptat la mine i te-a scpat de primejdii. Eu sunt Sfnta Duminic. Slujete la mine astzi i fii ncredinat c mine n-ai s iei cu minile goale de la casa mea.
- Bine, micu, dar nu tiu ce trebi am s fac., Ia, s-mi lai copilaii, care dorm acum, i s-i hrneti; apoi s-mi faci bucate; i, cnd m-oi ntoarce eu de la biseric, s le gsesc nici reci, nici fierbini, ci cum s mai bune de mncat.
i, cum zice, btrna pornete la biseric, iar fata suflec mnecile i s-apuc de treab. nti i-nti face lutoare, apoi iese afar i ncepe a striga:
- Copii, copii, copii! Venii la mama s v lie! i cnd se uit fata, ce s vad? Ograda se umpluse i pdurea fojgia de-o mulime de balauri i de tot soiul de jivine mici i mari! ns, tare n credin i cu ndejdea la Dumnezeu, fata nu se sperie; ci le ia pe cte una i le l i le ngrijete ct nu se poate mai bine. Apoi s-apuc de fcut bucate, i cnd a venit Sfnta Duminic de la biseric i a vzut copiii lui frumos i toate trebile bine fcute, s-a umplut de bucurie; i dup ce-a ezut la mas, a zis fetei s se suie n pod i s-i aleag de-acolo o lad, care-a vrea ea, i s i-o ia ca simbrie; dar s n-o deschid pn-acas, la tat-su. Fata se suie n pod i vede acolo o mulime de lzi: unele mai vechi i mai urte, altele mai noi i mai frumoase. Ea, ns, nefiind lacom, -alege pe cea mai veche i mai urt dintre toate. i cnd se d cu dnsa jos, Sfnta Duminic cam ncreete din sprncene, dar n-are ncotro. Ci binecuvnteaz pe fat, care i ia lada n spate i se ntoarn spre casa printeasc cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise.
Cnd, pe drum, iaca cuptorul grijit de dnsa era plin de plcinte crescute i rumenite... i mnnc fata la plcinte, i mnnc, ht bine; apoi i mai ia cteva la drum i pornete.
Cnd, mai ncolo, numai iaca fntna grijit de dnsa era plin pn-n gur cu ap limpede cum i lacrima, dulce i rece cum i gheaa. i pe colacul fntnii erau dou pahare de argint, cu care a but la ap pn s-a rcorit. Apoi a luat paharele cu sine i a pornit nainte.
i mergnd mai departe, iaca prul grijit de dnsa era ncrcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, i dulci ca mierea. Prul, vznd pe fat, i-a plecat crengile-n jos; i ea a mncat la pere i i-a luat la drum cte i-au trebuit.
De-acolo mergnd mai departe, iaca se ntlnete i cu celua, care acum era voinic i frumoas, iar la gt purta o salb de galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulumit pentru c a cutat-o la boal. i de aici, fata, tot mergnd nainte, a ajuns acas la tat-su. Moneagul, cnd a vzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi i inima de bucurie. Fata atunci scoate salba i paharele cele de argint i le d ttne-su; apoi deschiznd lada mpreun, nenumrate herghelii de cai, cirezi de vite i turme de oi ies din ea, nct moneagul pe loc a ntinerit, vznd attea bogii! Iar baba a rmas oprit i nu tia ce s fac de ciud. Fata babei atunci i-a luat inima-n dini i a zis:
- Las', mam, c nu-i prdat lumea de bogii; m duc s-i aduc eu i mai multe.
i cum zice, pornete cu ciud, trsnind i plesnind. Merge i ea ct merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moneagului; se ntlnete i ea cu celua cea slab i bolnav; d i ea de prul cel ticsit de omide, de fntna cea mlit i seac i prsit, de cuptorul cel nelipit i aproape s se risipeasc; dar cnd o roag i celua, i prul, i fntna, i cuptorul ca s ngrijeasc de dnsele, ea le rspundea cu ciud i n btaie de joc:
- Da' cum nu!? c nu mi-oi feteli eu mnuele ttucuei i a mmucuei! Multe slugi ai avut ca mine?
Atunci, cu toatele, tiind c mai uor ar putea cpta cineva lapte de la o vac stearp dect s te ndatoreasc o fat alintat i lene, au lsat-o s-i urmeze drumul n pace i n-au mai cerut de la dnsa nici un ajutor. i mergnd ea tot nainte, a ajuns apoi i ea la Sfnta Duminic; dar i aici s-a purtat tot hursuz, cu obrznicie i prostete. n loc s fac bucatele bune i potrivite i s lie copiii Sfintei Duminici cum i-a lut fata moneagului de bine, ea i-a oprit pe toi, de ipau i fugeau nebuni de usturime i de durere. Apoi bucatele le-a fcut afumate, arse i sleite, de nu mai era chip s le poat lua cineva n gur... i cnd a venit Sfnta Duminic de la biseric, i-a pus minile-n cap de ceea ce-a gsit acas. Dar Sfnta Duminic, blnd i ngduitoare, n-a vrut s-i puie mintea c-o sturlubatic i c-o lene de fat ca aceasta; ci i-a spus s se suie n pod, s-i aleag de-acolo o lad, care i-a plcea, i s se duc n plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit i i-a ales lada cea mai nou i mai frumoas; cci i plcea s ia ct de mult i ce-i mai bun i mai frumos, dar s fac slujb bun nu-i plcea. Apoi, cum se d jos din pod cu lada, nu se mai duce s-i ia ziua bun i binecuvntare de la Sfnta Duminic, ci pornete ca de la o cas pustie i se tot duce nainte; i mergea de-i priau clciele, de fric s nu se rzgndeasc Sfnta Duminic s porneasc dup dnsa, s-o ajung i s-i ieie lada.
i cnd ajunge la cuptor, frumoase plcinte erau ntr-nsul! Dar cnd s-apropie s ia dintr-nsele i s-i prind pofta, focul o arde i nu poate lua. La fntn, aijderea: phruele de argint, nu-i vorb, erau, i fntna plin cu ap pn-n gur; dar cnd a vrut fata s puie mna pe pahar i s ia ap, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fntn ntr-o clip a secat, i fata de sete s-a uscat! Cnd prin dreptul prului, nu-i vorb, c parc era btut cu lopata de pere multe ce avea, dar credei c-a avut fata parte s guste vro una? Nu, cci prul s-a fcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile n nouri! i-atunci... scobete-te, fata babei, n dini! Mergnd mai nainte, cu celua nc s-a ntlnit; salb de galbeni avea i acum la gt; dar cnd a vrut fata s i-o ia, celua a mucat-o de i-a rupt degetele i n-a lsat-o s puie mna pe dnsa. i muca fata acum degeelele mmucuei i ale ttucuei de ciud i de ruine, dar n-avea ce face. n sfrit, cu mare ce a ajuns i ea acas, la m-sa, dar i aici nu le-a ticnit bogia. Cci, deschiznd lada, o mulime de balauri au ieit dintr-nsa i pe loc au mncat pe bab, cu fat cu tot, de parc n-au mai fost pe lumea asta, i apoi s-au fcut balaurii nevzui cu lad cu tot.
Iar moneagul a rmas linitit din partea babei i avea nenumrate bogii: el a mritat pe fiic-sa dup un om bun i harnic. Cucoii cntau acum pe stlpii porilor, n prag i n toate prile; iar ginile nu mai cntau cucoete la casa moneagului, s mai fac a ru; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atta, c moneagul a rmas pleuv i spetit de mult ce-l netezise baba pe cap i de cercat n spatele lui cu cociorva, dac-i copt mlaiul.
