Tarile Române în epoca fanariotaEpoca domniilor fanariote reprezinta o perioada controversata în istoria româneasca, fiind considerata la o prima vedere un regres în evolutia societatii românesti, data fiind subordonarea mai accentuata a Tarilor Române fata de Poarta otomana însotita de stirbirea grava a autonomiei de care acestea se bucurasera pâna atunci. La o analiza mai atenta însa, în sirul domnitorilor impusi de Poarta se pot distinge si figuri remarcabile care dincolo de interesul propriu au încercat sa determine o evolutie în domeniul juridic-fiscal-social-cultural în acord cu conceptia iluminsta din Europa acelei vremi. Punctele de vedere diferite au determinat aparitia unei istoriografii vaste pe aceasta tema. Prin introducerea regimului fanariot în Principatele Române, Moldova si Tara Româneasca, Poarta otomana a urmarit consolidarea controlului ei asupra acestora în conditiile în care în Transilvania se instaurase (din 1699, pacea de la Karlowitz) stapânirea habsburgica iar în Europa de sud-est îsi facuse aparitia, ca factor de putere, Rusia. Aceste evenimente au dus la decaderea pronuntata a puterii otomane, respectiv la schimbarea raportului de forte pe plan international. Un rol important în instaurarea domniilor fanariote l-a avut si criza regimului boieresc intern care s-a manifestat si prin stabilirea unor aliante cu Rusia si Austria, principalele inamice ale Imperiului Otoman. “Fanariotismul ale carui radacini au aparut înca din secolele XVI-XVII reprezinta un fenomen extrem de controversat în istoriografia româna veche si noua. Cei mai multi istorici au pinegrit fanariotismul, insistând asupra laturilor sale negative, altii din Scoala lui Iorga mai ales, au cautat oarecum sa-l reabiliteze.” Unii dintre domnitorii investiti de sultan dupa 1711/1716 în Modova si Tara Româneasca au fost, într-adevar, preocupati numai de câstiguri materiale imediate; alaturi de ei întâlnim însa si domnitori care au încercat sa cârmuiasca cu întelepciune întelegând ca, de fapt, buna stare a tarii nu poate fi decât si în folosul cârmuitorului. Fiind influentati de ideile epocii luminilor si de modelele europene ale despotilor luminati ei au încercat sa introduca si în principate reforme sociale si administrative moderne care sa întareasca puterea centrala, sa ordoneze administratia, sa sporeasca autoritatea domnului asupra unei boierimi pamântene cam turbulente.Tarile Române s-au integrat reformismului european în concordanta cu specificul lor. Regimul fanariot înfatiseaza efectele absolutismului luminat care a initiat un proces de renovare si rationalizare a institutiilor statului. Iluminismul este o miscare cultural europeana din secolul al XVIII-lea. Termenul trimite la “lumina” ratiunii prin care se propunea sa fie combatute “tenebrele” ignorantei si superstitiei. Considerând rânduielile feudale ca fiind irationale, iluminismul a militat pentru înlocuirea feudalismului cu o rânduire rationala. În lupta lor împotriva obscurantismului clerical iluministii au adus o contributie de seama la dezvoltarea stiintei si la raspândirea culturii în mase. Ei au opus privilegiilor feudale teza egalitatii oamenilor prin nastere.

Cele mai vechi constructii existente azi in Bucuresti, in majoritatea lor covarsitoare datand abia dupa mijlocul secolului 19, nu reflecta in nici un caz spiritul specific autohton. Ele oglindesc modelele arhitecturii europene ale epocii, mai ales frantuzesti, adoptate o data cu inceputul veacului 19 cand Principatele au inceput sa iasa de sub influenta orientala (otomana si greceasca) deschizandu-se calea modernizarii, adica occidentalizarii

Arhitectura romaneasca in secolul fanariotLocuintele boieresti, exponentele arhitecturii urbane culte, au ca referinta indepartate modele bizantine si locuintele fortificate de tip “cula” din Oltenia si nord-vestul Munteniei comune spatiului balcanic insa avand in plus foisorul ca element arhitectural traditional romanesc. Casele boieresti, foarte asemanatoare conacelor de tara, erau solide si incapatoare, cu parter si etaj sau parter asezat pe pivnita inalta, cu foisor pe fatada spre curte si scara de acces. Erau invelite cu sita si protejate de streasina lata. In curte se aflau multe acareturi (grajduri, remiza trasurilor, casele slugilor) si gradina cu pomi. Curtea boiereasca era atat de larga incat vornicul Fotache Stirbei ce isi avea casele pe Podul Calitei a vrut prin diata data in 1828 sa ctitoreasca o biserica chiar in curtea caselor sale.

- conacele boiereşti s-au construit în stil neoclasic; şi-au modificat interioarele ca decoraţie şi mobilier;

- casa boierească s-a adaptat noilor condiţii ale habitatului şi s-a mărit;

- cula - un tip aparte, casă fortificată răspândită în Muntenia în special în Oltenia la: Pojogeni, Curtişoara, Măldăreşti;

- casele boiereşti îşi modifică confortul în raport cu cerinţele veacului; palatele domneşti de la Bucureşti şi Iaşi au fost reconstruite după incendii şi distrugerile războaielor,

- în 1816-1818 în Bucureşti erau menţionate 43 hanuri, dintre care 15 mari hanuri, ca o dovadă a intensificării activităţii comerciale şi sporirii populaţiei;

- în Transilvania - se resimte influenţa stilului baroc; în acest stil au fost ridicate palate şi castele precum cele ale familiilor nobiliare Haller, Teleki, Bruckenthal şi case în oraşele Sibiu, Bistriţa, Gherla. Habsburgii au edificat în această perioadă şi două cetăţi la Cluj şi Alba-Iulia; 

- s-au ridicat numeroase biserici în lemn, cu precădere în Transilvania, şi din zid la Brusturi, Sălişte, Răşinari, Cuhea şi Jeud - în Transilvania, Stavropoleos, Batiste şi Sf. Elefterie vechi - la Bucureşti, Sf. Teodor, Talpalari - la Iaşi.

Casa boiereasca (dupa Ionescu-Gion);

Influenta indelungata a capitalei imparatiei turcesti, Constantinopol, devenita intensa in perioada

fanariota (veacul al 18-lea) in toate aspectele vietii, de la imbracaminte si mancaruri pana la

elemente ale constructiei caselor, a dus la asimilarea de elemente specifice arhitecturii oriental-

balcanice: geamlacul (veranda inchisa prin ochiuri de geam prinse in cercevele de

lemn), bovindoul pe console din lemn si tipul constructiv caracteristic al hanurilor.

Ulita in Bucuresti la 1841, gravura in lemn. Ne putem imagina cum din bovindou ori sacnasiu (acele

iesituri ale fatadei care prelungesc spre exterior camera, sacnasiul fiind pe coltul casei) boierul invelit

in caftan si tolanit confortabil in jilt privea forfota ulitei tragand din ciubuc.

 

 Casa veche negustoreasca in stil oriental cu bovindou, 1860 (gravura in lemn). Casele negustorilor,

in majoritatea lor armeni si greci, aveau pravalii si depozite la parter si locuinte la etaj;

Case bucurestene in stil otoman reconstituite la Expozitia “Luna Bucurestiului” din Parcul Carol,

1935. Mai multe fotografii la acest link: http://octavdoicescu.blogspot.com/2010/09/luna-bucurestilor-

1935-cartierul-vechi.html

Casa boiereasca cu geamlac in stilul unui conac muntenesc (fotografie de pe la mijlocul sec. 19);

Aceste vechi case boieresti se aflau mai ales pe Podul Mogosoaiei si pe Ulita Coltei (inainte de a se

largi si a se transforma inBulevardul Bratianu). Ele au disparut in timp datorita incendiilor,

cutremurelor, razboaielor ori au fost demolate ca fiind perimate in decursul agitatului veac 19.

Ultimele dintre ele au pierit la inceputul secolului 20:

Casa boiereasca batraneasca (casa Al. Filipescu) de pe Calea Victoriei fotografiata cu putin inainte

de a fi demolata (foto Frederic Dame). Remarcam aceleasi trasaturi caracteristice, masivitatea,

simplitatea fatadelor si geamlacul care se poate distinge la etaj pe fatada dinspre curte.

Tot o casa boiereasca de secol 18, casa Grigore Cantacuzino de pe Calea Victoriei, ramasa

aproape neschimbata pe la 1900 cand a fost fotografiata de Frederic Dame. Istoricul Emanuel

Badescu ne spune ca fusese pe la 1830 doar putin modificata prin inchiderea foisorului (pe latura

dinspre curte) si ca a fost demolata in 1941 odata cu prelungirea Bd. Dacia spre vest…

1724: A început construcția Bisericii Stavropoleos din București, una dintre cele mai importante

monumente de arhitectură din perioada fanariotă.

Biserica Stavropoleos a fost construită în 1724 de către arhimandritul Ioanichie, în timpul domniei lui

Nicolae Mavrocordat.  Biserica este de rit ortodox și a fost construită în stil brâncovenesc. Hramul

bisericii este de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, însă este cunoscută sub numele de Mănăstirea

Stavropoleos. Numele său vine de la cuvântul grecesc Stauropolis, care înseamnă“Orașul Crucii”