Familia Paramyxoviridae

Caractere generale• virusuri pleomorfe mari (150-300 nm), cu genom de tip

ARN cu polaritate negativă, nesegmentat, capsida cu simetrie helicală, anvelopa cu două glicoproteine sub forma de spiculi

- glicoproteine H/N, H sau G cu rol de ligant la receptori celulari ;

• proteina F: sau factorul de fuziune care devine activ prin clivaj proteolitic – determina aparitia de sincitii prin fuziunea membranelor citoplasmatice; este implicată în infectivitate şi este prezentă la toate genurile; are şi activitate hemolitică;

• proteina M, prezentă la nivelul feţei interne a învelişului are rol în asamblare.

• replică în citoplasmă cu formare de incluzii acidofile intracitoplasmatice (excepţie v. rujeolic);

• sunt antigenic stabile.

Paramixovirusuri de interes medical Familia Paramyxoviridae

• subfamilia Paramyxovirinae- genul Paramyxovirus:

v. paragripale (tip 1 şi 3);

- genul Rubulavirus v. parotiditei epidemice (v. urlian); v. paragripale (tip 2 şi 4);

- genul Morbillivirus v. rujeolic;

• subfamilia Pneumovirinae- genul Pneumovirus

v. respirator sinciţial (VRS).

V. rujeolos – sinciţiu si celule gigante

Virusul paragripal

• particularităţi structurale: posedă glicoproteina H/N cu proprietăţi hemaglutinante şi de neuraminidază;

• determină infecţii ale tractusului respirator (mai frecvent tipurile 1 şi 3)

- manifestări severe la sugari: crup, bronşiolite, pneumonii;

- infecţii respiratorii superioare banale la copii şi adulţi;

• diagnosticul de laborator este direct (cultivare pe culturi de celule cu evidenţiere precoce prin hemadsorbţie), cel serologic fiind limitat de răspunsul slab imunologic;

• nu dispunem de chimioterapice şi profilaxie specifică.

Virusul urlian

• aceleaşi caractere structurale şi de replicare cu v. paragripal;

• posedă un singur tip antigenic;

• transmis pe cale respiratorie;

• replicare la nivelul tractusului respirator superior urmată de viremie, cu localizare la nivelul diferitelor ţesuturi:

- glande salivare (parotide, submaxilare);

- SNC (meningite – 15%, meningoencefalite);

- pancreas (pancreatite – 2-5%);

- testicol (orhi-epididimite – 20-50%), ovar (ooforite – 5%)

Virusul urlian

• imunitate postinfecţioasă de durată prin IgG;• diagnostic pe criterii clinice, în formele atipice

se recurge la diagnostic direct (izolarea virusului pe culturi de celule din salivă, urină) sau serologic (Ac specifici în dinamică sau IgM);

• nu există tratament antiviral;• profilaxie specifică cu vaccin viu atenuat în

unele ţări.

Imunitatea:

• răspunsul inflamator este responsabil de instalarea acestui tablou clinic.

• Deşi aparţine familiei Paramyxoviridae este mai apropiat de virusul paragripal tip 2, fără ca imunitatea între cele 2 virusuri să fie încrucişată.

• VPE există sub forma unui singur tip antigenic care induce Ac faţă de proteinele HN, F, SH, NP ce persistă toată viaţa, fără ca infecţiile secundare să fie semnalate.

• Variaţia antigenică nu este importantă.

Imunitatea:

• Studiile de biologie moleculară au pus în evidenţă, funcţie de produşii genei SH, două genotipuri majore:

• A, circulant în Japonia (cu trei subtipuri) • B, predominant circulant în Europa şi

America de Nord.

Imunitatea:

• Antigene structurale: antigenul viral (V) şi antigenul solubil (S), ambele fixatoare de C’ şi antigenul sensibilizant, posibil de evidenţiat printr-o reacţie intradermică la foştii bolnavi.

• Răspunsul umoral constă în apariţia după 5-7 zile a Ac-lor anti-NP, neprotectori, care persistă cam 6 luni şi a celor anti-HN, după 2-3 săptămâni, protectori, persistând probabil toată viaţa.

• Ac anti-NP se pot evidenţia prin RFC iar cei anti-HN prin RN, RIH, RFC sau ELISA.

• Intervenţia imunităţii celulare poate fi susţinută prin creşterea la debut a producţiei de IFN dar şi prin teste in vitro.

Diagnostic de laborator:

• formele tipice nu necesită diagnosticul de laborator.

• Produse patologice: exsudat faringian, salivă, urină, LCR.

• Important de reţinut, perioada de 2 săptămâni de eliminare a VPE.

• Diagnosticul direct

• Evidenţierea de antigene virale la nivelul TRS sau LCR prin IF şi a genomului viral prin PCR.


• VPE cultivă pe culturi primare umane (ex. rinichi embrionar uman) sau de maimuţă (rinichi de maimuţă Rhesus) şi pe celule fibroblastice de embrion de găină.

• ECP este inconstant şi constă în apariţia de celule gigante multinucleate sau sinciţii;

• mai util, este testul de hemadsorbţie cu eritrocite de cobai, care permite identificarea virusului, deoarece adsorbţia VPE poate fi inhibată de Ac specifici.

• Identificarea virusului secundar izolării pe CC este posibilă şi utilizând Ac monoclonali în IF, sau, cu seruri policlonale, prin RN, RIH, RFC.

Evidentierea virusului prin hemadsorbtie


• Izolarea pe ouă embrionate: se inoculează ouă embrionate de 7-8 zile, în cavitatea amniotică.

• Incubarea la 36ºC, timp de 5-6 zile este urmată de evidenţierea de virus prin RH şi de identificarea acestuia prin RIH, utilizând hematii de găină, de cobai sau umane, de grup 0.


• Diagnosticul clinic poate fi confirmat serologic prin evidenţierea anti-VPE IgM sau prin evidenţierea dinamicii semnificative, pe seruri perechi.

• RIH, RN, EIA, IF pot fi utilizate atât pentru identificarea antigenelor cât şi a Ac-lor.

• RFC este un test util; foloseşte atât antigen solubil (S) asociat nucleoproteinei cât şi antigen viral (V), asociat proteinei M.


• Ac anti-S apar cel mai precoce, aproximativ la 1 săptămână de la debut; sunt urmaţi de cei anti-V care persistă timp îndelungat.

• RFC este utilizat mai ales pentru diagnosticul infecţiei acute, pe baza dinamicii semnificative sau seroconversiei, pe seruri perechi.

• ELISA este deosebit de sensibilă pentru evidenţierea de titruri foarte reduse de IgG în LCR.

Virusul rujeolic

• particularităţi structurale şi de replicare: glicoproteina H, numai cu activitate hemaglutinantă; incluzii i.c. şi i.n.;

• este unic antigenic;

• determină o infecţie sistemică foarte contagioasă, cu poartă de intrare respiratorie;

• replică la nivelul TRS şi gg. limfatici regionali, urmează o viremie primară cu replicare la nivelul SRE şi apoi o viremie secundară cu prezenţa virusului la nivelul tegumentului, pulmonului, rinichiului şi SNC;

Virusul rujeolic

• manifestări clinice: febră, coriză, tuse, conjunctivită, pete Kőplik, raş tegumentar maculo-papulos generalizat;

• complicaţii posibile, unele cu evoluţie mortală: encefalite, PESS – panencefalita sclerozanta subacuta (infecţie persistentă abortivă), pneumonie virală cu celule gigante, suprainfecţii bacteriene;

• imunitate umorală şi celulară postinfecţioasă;• diagnostic de laborator numai în formele atipice de boală; in

principal, serologic (IgM anti v. rujeolic);• nu există chimioterapie;• profilaxie generalizată cu vaccin viu atenuat.

Virusul rujeolic• Pentru rujeolă sunt caracteristice: • celulele reticuloendoteliale “Wartin-Finkelday” (celule de

100 m, multinucleate) rezultate din fuziunea celulară.• Sunt prezente la nivelul ţesuturilor limfatice (amigdale,

ganglioni, plăci Peyer, splină, apendice) în timpul viremiei primare;

• celulele gigante epiteliale la nivelul tegumentelor, mucoaselor, conjunctivei, tractusului respirator şi celulelor intestinale observate în viremia secundară; în endotelii sunt detectabile antigenele virale;

• interesarea limfocitară se traduce prin: leucopenie importantă, leziuni cromosomiale importante, izolarea virusului din leucocite.

Imunitate:

• trecerea prin boală conferă imunitate pentru toată viaţa.

• Ac materni asigură protecţie în primele 6-8 luni.

• Răspunsul umoral: Ac faţă de HA, proteina F şi NP sunt prezenţi la apariţia rash-ului şi ating titrul maxim în convalescenţă.

• Se evidenţiază prin RIH, RFC, RN sau ELISA şi persistă toată viaţa.

Imunitate:

• Primii Ac care apar sunt faţă de proteina NP, urmaţi de cei anti –HA, F si M.

• Absenţa Ac anti-NP exclude diagnosticul de rujeolă. • Ac de clasă IgM apar precoce fiind decelabili în paralel cu

apariţia rash-ului la 70% dintre pacienţi şi în 100% din cazuri după primele 3 4 zile;

• ulterior apar Ac de clasă IgA şi după 3‑4 săptămâni, IgG. • Ac evidenţiaţi prin RIH pot deveni nedecelabili; • reinfecţia induce un răspuns anamnestic precoce, cu un

titru maxim după aproximativ 10-14 zile.

Imunitate:

• Răspunsul celular este foarte important în instalarea vindecării.

• De exemplu, copiii cu agamaglobulinemie se vindecă secundar rujeolei, graţie răspunsului imun celular.

• IC este preponderent datorată celulelor T citotoxice. • In rujeolă este asociat, temporar, un oarecare grad de

imunosupresie caracterizată prin suprimarea răspunsurilor de hipersensibilizare întârziată, timp de 4-5 săptămâni, după boală (ex. i.d.r. pozitiv la tuberculină, devine negativă).

Diagnostic de laborator

• diagnosticul este, cel mai frecvent clinic. • Diagnosticul de laborator este rar necesar: la

imunosupresaţi la care rash-ul poate evolua atipic, sau poate fi absent.

• Produse patologice: secreţii nazale şi respiratorii, urină, sânge (ser).

• Diagnosticul poate apela la:• demonstrarea celulelor Wartin-Finkelday pe amprenta de

mucoasă nazală, frotiuri de secreţii nazale;• IF, practicată pe probe recoltate de la nivelul mucoasei

respiratorii, secreţii nazofaringiene, sau sediment urinar;• izolare şi identificare: nu se face curent.


• VR se izolează pe CC primare umane (rinichi embrionar, amnios) sau simiene.

• Multiplicarea virală se evidenţiază prin ECP caracteristic şi teste de HA a lichidelor de cultură, cu hematii de maimuţă.

• In PESS, fragmente de ţesut cerebral sunt co-cultivate cu celule susceptibile la infecţia rujeoloasă (linii celulare Vero).

• Identificare prin: RIH, RN, RFC (mai puţin sensibilă) cu seruri standard sau prin ELISA;

• secvenţierea nucleotidică a tulpinilor sălbatice utilă pentru supravegherea epidemiologică a rujeolei.


• Serodiagnosticul pe seruri perechi prin RFC, RN, RIH sau ELISA, pe probă unică.

• Dificultăţile legate de obţinerea de hematii de maimuţă pentru RIH au impus trusele ELISA.

• Ac de clasă IgM pot fi evidenţiaţi prin IF, ELISA sau RIA.

• Factorul reumatoid normal prezent în ser poate induce reacţii fals pozitive, evitate prin utilizarea de teste ELISA de tip “captură”.

• Prezenţa în paralele a Ac în ser şi LCR este constant semnalată în PESS.

ECP - rujeola

V rujeolos – incluzii i.n.

Pneumonie cu celule gigante

Virusul respirator sinciţial

• este lipsit de proprietăţi hemaglutinante şi neuraminidazice;

• unic din punct de vedere antigenic;• determină infecţii respiratorii severe la sugari şi

vârstnici (crup, bronşiolite, pneumonii), uneori cu evoluţie epidemică;

• la copii mari şi adulţi infecţia acută evoluează ca o răceală banală;

VRS – sincitii si incluzii eozinofile i.c.

Virusul respirator sinciţial

• Ac umorali faţă de glicopeptidele virale contribuie la protecţia tractusului respirator inferior dar nu şi a celui superior;

• diagnosticul este în special direct, prin tehnici rapide (identificare antigenică în secreţii nazale);

• ribavirinul administrat sub formă de aerosoli în formele severe de infecţie;

• nu dispunem de profilaxie specifică.

Imunitate

• Intervenţia sistemului imun pare să aibă un rol hotărâtor în eliminarea VRS.

• Niveluri înalte ale Ac materni sunt detectabile în primele 2 luni de viaţă.

• Mai târziu, la 2-4 luni, nivelul începe să scadă; în jurul acestei vârste se notează cele mai severe cazuri.

• Ambele tipuri de Ac, serici şi secretori apar ca răspuns la infecţia cu VRS.

Imunitate

• Rolul sistemului imun nu este foarte clar:• Ac secretori, IgA de la nivelul secreţiilor

nazale sunt implicaţi în protecţia faţă de o nouă reinfecţie şi, probabil, imunitatea mediată celular are rol în vindecarea completă.

• VRS nu induce creşterea IFN aşa cum se întâmplă în cazul virusurilor gripale sau paragripale.

Diagnosticul de laborator

• Izolarea şi identificarea este posibilă în timpul fazei acute.

• Produse patologice: exsudatul nasofaringian, lichidul de spălătură nazală.

• Diagnosticul rapid, în mai puţin de 1 oră este posibil prin IF sau ELISA.

• Este posibil şi diagnosticul direct prin cultivarea VRS (culturi HeLa, cultivare în 4-8 zile, cu apariţia de sinciţii), urmată de identificare.

Diagnosticul de laborator

• Spre deosebire de alte infecţii virale, diagnosticul serologic nu este foarte util în timpul bolii acute, dar joacă un rol important în studiile epidemiologice.

• Ac serici se pot evidenţia prin : RFC, ELISA, IF, sau RN.

Familia TogaviridaeGenul Rubivirus

Virusul rubeolic

• unic reprezentant al genului, agent etiologic al rubeolei;

• virus ARN monocatenar cu polaritate pozitivă, capsida cu simetrie icosaedrică învelită în peplos în care sunt implantate glicoproteine cu proprietaţi hemaglutinante;

• cultivă pe diferite tipuri de culturi celulare, cu sau fără efect citopatic, în ultima eventualitate prezenţa virusului fiind evidenţiată prin fenomenul de interferenţă;

Virusul rubeolic

• corespunde unui singur tip antigenic;• unicul togavirus transmis pe cale respiratorie,

replică la nivelul căilor aeriene superioare şi ganglionii cervicali, viremia care urmează persistând până la apariţia Ac;

• rubeola este o infecţie eruptivă uşoară, care evoluează la copii şi adolescenţi, posibil la adulţi, virusul persistând în secreţii nazofaringiene mai multe săptămâni;

RubeolaSindrom rubeolic congenital

• infecţie transplacentară a embrionului sau fătului în cursul rubeolei la femeia gravidă;

• n.n. poate prezenta malformaţii congenitale oculare, cardiace sau nervoase, virusul fiind eliminat 1-2 ani prin secreţii nazo-faringiene, urină, fecale (infecţie persistentă echilibrată).

Imunitate • conferită de Ac de tip IgM şi IgG;• Ac IgG transmişi de la mamă la făt, cu

persistenţa după naştere până la 6 luni.

RubeolaDiagnostic de laborator

• diagnostic serologic prin ELISA- IgM specifice în diagnosticul infecţiei

recente sau la n.n.;- IgG pentru evaluarea stării de imunitate la

gravide.

Profilaxie• vaccin viu atenuat în perioada prepubertară;

este contraindicat la gravide şi înainte cu trei luni de sarcină.

Imunitatea în infecţia postnatală

• Virusul pătrundere pe cale respiratorie şi a fost izolat din lichidul de spălătură NF dar şi din sânge, leucocite, MF sau urină.

• De la copii cu SRC virusul se izolează timp îndelungat ceea ce denotă persistenţa VR.

• Ac specifici de tip IgA, IgM şi IgG apar precoce de la apariţia rash-ului.

• Ac de clasă IgG persistă toată viaţa dar titrul lor scade la bătrâni.

Imunitatea în infecţia postnatală

• Ac sunt mai ales IgG1;• cei de tip IgG3 apar în stadiile precoce, în

majoritatea serurilor. • Ac de tip IgM apar la aproximativ 4 zile de la

apariţia rash-ului şi persistă timp de 4-12 săptămîni;

• evidenţierea lor depinde de sensibilitatea tehnicii folosite.

• Ac IgM pot persist uneori mai mult de un an, atât după infecţia naturală, cât şi post-vaccinal.

Diagnostic

• Rubeola post-natală• Diagnosticul clinic este uneori dificil iar în

sarcină, certitudinea este obligatorie.• Izolarea, deşi posibilă, este tardivă iar virusul

nu este citopatogen direct. • De aceea diagnosticul serologic este cel mai

util. • Creşterea semnificativă a titrului poate fi pusă

în evidenţă cu ajutorul: RIH, ELISA sau LA.• Seroconversia mai poate fi evidenţiată şi prin

testul hemolizei radiale.

Diagnostic• Ac hemaglutinanţi apar la 2 zile de la apariţia rash-

ului iar cei detectabili prin ELISA sau LA, după 7-8 zile.

• Ac de tip IgM pot fi evidenţiaţi printr-un test ELISA indirect sau, mai bine, printr-un test de tip “captură”.

• Unele laboratoare folosesc RIA tip captură (M-antibody capture radioimmuno assay -MACRIA) dar, în ultimul timp, sunt preferatele trusele tip ELISA.

• Testul ales pentru diagnostic trebuie să fie foarte sensibil şi specific.

Diagnostic

• Ac de tip IgM apar la 4 zile de la debut şi persistă între 4-12 săptămâni.

• Ac IgG şi IgM pot fi detectaţi şi în salivă prin MACRIA iar rezultatele se corelează cu prezenţa Ac-lor în ser.

• Reinfecţia este asociată, de regulă, cu creşterea titrului anticorpilor, uneori la valori mari.

• Deşi Ac IgM pot reapare, titrul acestora este mai mic iar prezenţa de durată mai scurtă, comparativ cu primoinfecţia.

Familia RhabdoviridaeGenul Lissavirus

Virusul rabic

• aspect de glonţ (180/75 nm), genom tip ARN monocatenar de sens negativ, capsida helicală cu peplos în care sunt implantaţi spiculi constituiţi din glicoproteina G cu rol de ligant (stimulează Ac cu rol protector);

• prezintă neurotropism, fixându-se pe receptorii pentru acetilcolină de pe suprafaţa neuronilor din creier şi măduvă, pătrunde prin endocitoză, replică în citoplasmă şi părăseşte celula prin înmugurire;

Virusul rabic

• propagare pe cale centrifugă prin nervii periferici spre glandele salivare si alte ţesuturi;

• nucleocapside acumulate în citoplasma neuronilor infectaţi formează incluzii i.c. (corpusculi Babeş-Negri);

• cultivă pe culturi de celule, embrioni de raţă, animale de laborator (inoculare intracerebrală la şoricei n.n.).

RabiaInfecţia rabică la om

• zoonoză acută mortală care afectează animale sălbatice sau domestice, transmisă la om prin saliva acestora care ajunge în plaga muşcată sau zgâriată;

• incubaţie variabilă, virusul migrând centripet pe cale nervoasă spre SNC;

• encefalomielita rabică evoluează în 3 stadii clinice: prodromal (2-4 zile), de excitaţie (3-5 zile) şi paralitic;

• deces prin insuficienţă acută cardio-respiratorie;

Rabia - surse

• Transmiterea prin

muscatura liliecilor

Tulpina infectanta

nu se suprapune

antigenic cu cea

vaccinala!

Rabia – surse (animale salbatice)

• Vulpi• Lupi• Etc.

Rabia – surse (animale domestice: caini, pisici)

RabiaDiagnostic de laborator

• intravitam: evidenţierea virusului în biopsie de piele sau în salivă prin IF, ELISA sau prin inoculare pe culturi de celule;

• la cei decedaţi: amprente sau secţiuni de creier (cornul Amon) cu evidenţierea corpusculilor Babeş-Negri sau mai specific prin IF.

Diagnostic direct

• Intravitam• Postmortem

ME – v rubic intracerebral

Nu există tratament al infecţiei rabice manifeste clinic!

Profilaxia specifică• la persoanele cu risc de a face infecţie rabică se

administrează o doză de Ig specifice şi 5 doze de vaccin (zilele 0, 3, 7, 14 şi 28 zile) reprezentat de virus cultivat pe culturi de celule, inactivat;

• când animalul suspect este ţinut sub observaţie şi rămâne sănătos în ziua a 10-a de la muşcătură, se sistează vaccinarea;

• la persoanele expuse riscului profesional se recurge la o schemă diferită de vaccinare care asigură o protecţie timp de 2 ani;

• vaccinarea animalelor de agrement (câini, pisici);• în experiment, un vaccin viu atenuat pentru profilaxia

infecţiei rabice la animale sălbatice (vulpi).

Familia Paramyxoviridae

Documents

Transcript of Familia Paramyxoviridae