ŞCOALA ANIMALELOR- fabulă din folclorul pedagogic-

1. Odată, demult, animalele au hotărât că ceva trebuie făcut pentru a rezolva problemele lumii contemporane. Aşa că au făcut o şcoală şi au ales un consiliu de administraţie al şcolii, compus dintr-un urs, un viezure şi un castor. Au angajat ca profesor un arici.

Curriculumul cuprindea alergări, căţărări, înot şi zbor. Pentru a face mai uşoară organizarea instruirii, tuturor animalelor trebuia să li se asigure aceeaşi pregătire la toate disciplinele.

2. Raţa a fost cea mai bună la înot; de fapt, a fost chiar mai bună decât profesorul, dar la zburat avea note proaste, iar la alergări era un dezastru... Pentru că era slabă la alergare, a trebuit să ia lecţii suplimentare, aşa încât, în timp ce celelalte animale urmau lecţii de înot, ea trebuia să facă alergare. După ce s-a antrenat astfel o vreme, picioarele îi erau aşa de obosite, încât nu mai putea obţine decât note mediocre la înot.

3. Veveriţa avea cele mai bune note la căţărări, dar, pe de altă parte, se simţea frustrată la lecţiile de zbor. Profesorul îi cerea cu tot dinadinsul să înceapă zborul de la pământ, dar ea vroia să zboare dinspre vârfurile copacilor în jos. Veveriţa a căpătat ticuri, şi-a depăşit condiţia de antrenament şi s-a obosit într-atât, încât, după o vreme, a luat note slabe la căţărări şi chiar mai slabe la alergări.

4. Iepurele a început foarte bine, afirmându-se ca cel mai strălucit elev al clasei la alergări, dar s-a pierdut complet la exerciţiile pentru înot. Din acest motiv a avut o cădere nervoasă şi a trebuit să consulte un specialist pe probleme de consiliere a animalelor.

5. Cu toate acestea, de ce să nu vedem partea bună a lucrurilor? La sfârşitul anului şcolar, un ţipar puţin mai special, care era remarcabil înotător şi care, în cele din urmă, a fost în stare şi să alerge, şi să se caţere, şi să zboare un pic, a obţinut cele mai bune medii. Drept urmare, a fost numit să prezinte cuvântarea la banchetul de absolvire.

6. Câinele de preerie a refuzat să-şi înscrie copiii la această şcoală, deoarece consiliul de administraţie al şcolii nu a vrut să recunoască săpatul în pământ ca disciplină de studiu. Aşadar, el şi-a dus odraslele să facă ucenicie la un viezure. Mai târziu, câinii de preerie s-au asociat cu câteva cârtiţe şi cu porcii mistreţi şi au înfiinţat o instituţie privată, cu numele de Institutul de Arte Pătrunzătoare în Profunzime pentru Săpătorii deosebit de Talentaţi. Vecinii numesc adesea şcoala respectivă „Şcoala cu fundul în sus” sau SFS. Dar cine poate avea încredere în bârfele şi şuşotelile vecinilor?

1. Formulaţi morala acestei fabule.

2. Ce asemănări şi deosebiri există între şcoala din text şi şcoala în care lucraţi?

3. Dacă aţi modifica textul, ce animale aţi adăuga şi la care aţi renunţa? De ce?