Expozitie Arina Muntean; Alba Iulia

2
„Când lucrez, cum a zis și domnul Mârza, e inspirație de moment. Nu tot timpul ai deschidere. Da când o ai, o simți și vezi imediat. În general, lucrurile e bine să le lași să se așeze.” Seara de luni, 15 decembrie, și-a așteptat iubitorii de artă la un vernisaj semnat de Arina Muntean. Expoziția poate fi vizitată până în data de 5 ianuarie, la cafeneaua Framm's, în apropiere de biblioteca Bathyaneum, în cetatea Marii Uniri, Alba Iulia. Lucrările Arinei Muntean au un farmec aparte și atrag prin simplitate și culoare. Un neștiutor al picturii are posibilitatea să își plimbe gândurile în lumea naturii moarte, cu motive simbolice - scoica, florile, zborul. La vernisaj atmosfera e caldă, la un pahar de vin, discuțiile se prind foarte ușor. Se vorbește de artă, de istorie. Arina se ferește să vorbească despre arta ei, are o doză de timiditate, poate și pentru că arta are nevoie mai mult de ochi decât de cuvinte. Nu suferă contradicții. Îi mulțumesc Arinei pentru seara de ieri. Motiv pentru care vă îndemn să iubiți frumosul în toate formele lui de manifestare. -Acestea sunt temele pe care le abordezi, natură moartă? -Da, și portret ar fi mai puțin. Eu sunt pe culorile toamnei. Mie astea îmi plac...și cam asta e gama de culoare. -Câte tablouri ai în expoziție? -Aici sunt 34 și tapiseriile, și tablourile mici. -Altfel, unde ai mai expus? -Păi, mai am la Salonul Anual, mai sunt și ceva în colecții particulare și mai sunt și cu grupul, dacă sunt membră, particip și la expoziții de grup. -Cum pictezi? Cum ți-e mai ușor s-o faci? Sunt poeți sau pictori care simt, de exemplu, nevoia să bea, sau să se izoleze, să picteze noaptea, să scrie.. -În general, îmi place să fiu numai eu cu lumea mea, știi. Așa privită, nu prea lucrez sau lucrez mai greu. Da mai în particular cumva, în atelier sau depinde…când ceva într-adevar mă atrage sau simt nevoia să fac, atunci fac indiferent de cine-i în jurul meu. Dar, acestea sunt rare, că de obicei atmosfera e în atelier sau acolo unde mă apucă. Mie pastelul îmi place, uleiul e mai greu de cărat. Cam ăsta-i modul meu de lucru.

Transcript of Expozitie Arina Muntean; Alba Iulia

Page 1: Expozitie Arina Muntean; Alba Iulia

„Când lucrez, cum a zis și domnul Mârza, e inspirație de moment. Nu tot timpul ai deschidere. Da când o ai, o simți și vezi imediat. În general, lucrurile e bine să le lași să se așeze.”

Seara de luni, 15 decembrie, și-a așteptat iubitorii de artă la un vernisaj semnat de Arina Muntean.Expoziția poate fi vizitată până în data de 5 ianuarie, la cafeneaua Framm's, în apropiere de biblioteca Bathyaneum, în cetatea Marii Uniri, Alba Iulia.Lucrările Arinei Muntean au un farmec aparte și atrag prin simplitate și culoare. Un neștiutor al picturii are posibilitatea să își plimbe gândurile în lumea naturii moarte, cu motive simbolice - scoica, florile, zborul. La vernisaj atmosfera e caldă, la un pahar de vin, discuțiile se prind foarte ușor. Se vorbește de artă, de istorie.Arina se ferește să vorbească despre arta ei, are o doză de timiditate, poate și pentru că arta are nevoie mai mult de ochi decât de cuvinte.Nu suferă contradicții. Îi mulțumesc Arinei pentru seara de ieri. Motiv pentru care vă îndemn să iubiți frumosul în toate formele lui de manifestare.

-Acestea sunt temele pe care le abordezi, natură moartă?-Da, și portret ar fi mai puțin. Eu sunt pe culorile toamnei. Mie astea îmi plac...și cam asta e gama de culoare.-Câte tablouri ai în expoziție?-Aici sunt 34 și tapiseriile, și tablourile mici.-Altfel, unde ai mai expus?-Păi, mai am la Salonul Anual, mai sunt și ceva în colecții particulare și mai sunt și cu grupul, dacă sunt membră, particip și la expoziții de grup.-Cum pictezi? Cum ți-e mai ușor s-o faci? Sunt poeți sau pictori care simt, de exemplu, nevoia să bea, sau să se izoleze, să picteze noaptea, să scrie..-În general, îmi place să fiu numai eu cu lumea mea, știi.Așa privită, nu prea lucrez sau lucrez mai greu. Da mai în particular cumva, în atelier sau depinde…când ceva într-adevar mă atrage sau simt nevoia să fac, atunci fac indiferent de cine-i în jurul meu. Dar, acestea sunt rare, că de obicei atmosfera e în atelier sau acolo unde mă apucă.Mie pastelul îmi place, uleiul e mai greu de cărat. Cam ăsta-i modul meu de lucru.-Un pictor preferat? Câțiva?-Mie îmi place în general grafica, desenul în primul rând. Să zicem idoli, Rembrandt, Durer, și iară, artiștii francezi, culoarea...Degas, Monet.- Dintr-ai noștri ?-Dintr-ai noștri, Corneliu Baba, Pătrașcu.-În familia ta e o tradiție pictatul..-Am început-o de timpuriu și având influiență în jurul meu. Dar, în general, n-a fost nevoie să fiu trasă sau împinsă pe la spate.-Din tablourile expuse, ai unul care te atrage ?-Asta-i greu de spus. Toate.-E greu să alegi? Bănuiesc că e ca și cum ți-ai expune sufletul pe pânză.-Cam așa e. Atunci când te implici în toate, e foarte greu să alegi.E foarte greu să dai deoparte..:

Interviu realizat de Anna CIORBA

Page 2: Expozitie Arina Muntean; Alba Iulia