Exploatarea rationala a marilor si oceanelor

Aproximativ trei sferturi (71%) din suprafața Pământului este acoperită de oceane, fiind un corp global de ape sărate. Oceanele dețin aproximativ 96,5% din toată apa de pe Pământ. Marea este o intindere de apa statatoare, adanca si sarata, de obicei legate cu oceanul printr-o stramtoare.

Oceanul Planetar constituie un imens depozit ce conține toate substanțele minerale utile care sunt exploatate în regiunile continentale. Aici există mari cantități de minerale, atât pe fundul mării, cât şi dizolvate în apă. însă, adeseori, costul recuperării lor depăşeşte cu mult valoarea acestora. In masa sedimentelor marine sau pe suprafața lor se găsesc numeroase substanțe minerale de interes economic. Extragerea mineralelor din oceane este costisitoare, mai ieftină fiind exploatarea celor găsite pe uscat. Odată cu consumul din ce în ce mai mare, resursele uscatului se vor micşora. Atunci se va dovedi că adâncurile oceanelor conțin adevărate comori – şi nu doar cele ascunse de pirații vechilor vase sau cele oferite de natură.

De peste 4000 ani oamenii extrag sarea din mări. Apa de mare conține aproximativ 2,5 % de sare. Cele două elemente chimice, sodiul şi clorul, sunt spălate din roci si purtate de râuri până în mări. Primii care au extras sarea din mări au fost cei care locuiau pe țărmurile țărilor calde, aride, unde activitatea solară are loc în fiecare zi. Sarea se produce astfel şi astăzi în multe țări, printre care Franța, Italia si Spania din Marea Mediterană si China, India şi Japonia din estul Asiei. Apa de mare este depozitată în recipiente mari, adânci, numite cazane de sare sau de evaporare. Odată cu evaporarea apei din recipient acesta rămâne umplut doar cu sare. Producția mondială de sare provenită din apele mărilor este de aproximativ 6 milioane tone pe an.

Primul combustibil important extras din mări a fost cărbunele. In intreaga lume există depozite uriaşe de cărbune situate sub mări. Ele sunt plasate sub platforme continentale, extensiile subacvatice ale continentelor, şi nu în zonele abisale ale Oceanului. Majoritatea depozitelor sunt situate adânc sub platforma marină şi sunt neexploatate.

În prezent cele mai valoroase elemente extrase din mări sunt petrolul şi gazele naturale. Ca si cărbunele, petrolul şi gazele sunt localizate sub platformele contonentale. Primul puț de forare marin a fost inaugurat în 1896 în apele de coastă ale Californiei. Mulți ani puțurile de forare marină erau situate doar în apele puțin adânci, relativ apropiate de țărm.

Cauzele poluării apelor mărilor şi oceanelor sunt nenumărate. Cu toate acestea, câteva dintre ele se evidențiază a fi cele mai periculoase. Prima cauză de poluare cu efecte devastatoare sunt scurgerile de petrol. Petrolierele şi cargourile au devenit printre cele mai amenințătoare nave pentru mediul marin întrucât eliberează în ape, intenționat sau accidental, tone de uleiuri nocive. In incidentele majore de poluare este intotdeauna implicat titeiul. Practica obisnuita de spalare a tancurilor petroliere reprezinta echivalentul a opt pana la 20 milioane de barili de petrol pe an care s-ar deversa in oceane in mod deliberat. Aceasta practica, raspandita in lumea intreaga, ramasa adesea neobservata, este astazi detectata prin intermediul satelitilor si cei vinovati pot fi trimisi in judecata.

După petroliere, urmează materialele toxice precum mercur şi dioxine, împreună cu alte deşeuri radioactive, care apar în urma deversării deşeurilor în apă. În urma răspândirii uleiurilor nocive, multe dintre animelele marine mor sufocate sau intoxicate, iar trupul lor neînsufletit constituie încă un tip de poluare extrem de nociv mediului marin. Materia organică moartă omoară, la rândul ei, prin toxinele emanate, alte vietăți marine. Și astfel cercul supraviețuitoarelor se micşorează şi mai mult. Eliminarea deşeurilor toxice are atât efecte directe cât şi efecte indirecte asupra vieții marine, fiind la fel de periculoase pentru omenire. Toxinele deversate în apele oceanelor, împreună cu gunoiul, diminuează conținutul de oxigen din apă, lucru ce duce la imposibilitatea de supraviețuire a mai multor forme de viață, inclusiv a speciilor marine de mari dimensiuni precum balene, delfini şi rechini.

Unul dintre cele mai periculoase deseuri sunt apele uzate. In cantitati mici apele uzate imbogatesc apa si reprezinta un ingrasamant pentru plante si pesti, dar in cantitati mari ele sunt un pericol pentru ecosisteme. Imaginile din satelit prezinta foarte clar cum poluatii sunt purtati de curentii care pornesc dinspre aceste canale. Imaginile video subacvatice ofera privelistea mortii si a distrugerilor asupra organismelor marine

provocate de apele uzate, dar politicile de remediere a situatiei din ultimii ani au adus o imbunatatire semnificativa. S-au facut eforturi pentru a transforma cat mai multi poluanti solizi in lichid deoarece diluarea scade mult riscul accidentelor si lumina soarelui poate distrugere bacteriile. Poluarea afecteaza toate oceanele globului, dar apele de coasta sunt mai afectate decat cele din largul marilor , deoarece acolo exista , in prezent , mult mai multe surse de poluare , de la instalatiile industriale de coasta pana la transportul maritim mai intens . Amenintarea majora pentru sanatatea, productivitatea si biodiversitatea mediului marin , provine din activitatea umana desfasurata in zonele de coasta si insulare . Mai mult de 80 % din incarcatura poluanta provine din scurgeri , din evacuari ale activitatilor economice : industriale , agricole , turistice , orasenesti . Zonele de coasta si insulare reprezinta zone economice producatoare de materii prime , bunuri materiale si de interes turistic . Conform comisiei de experti in domeniul protectiei mediului marin ( GPA ) , valoarea totala a bunurilor si serviciilor din zonele ecosistemelor marine , este dubla fata de a acelora provenite din ecosistemele terestre de interior . Aproape un miliard de oameni locuiesc in mod curent in centrele urbane din zonele de coasta . Existenta lor depinde de sanatatea si productivitatea ecosistemelor costiere.Poluarea mediului marin , distrugerea habitatelor submineaza folosirea durabila a marilor , oceanelor si zonelor de coasta , afecteaza sanatatea umana prin contactul direct al populatiilor cu apele poluate sau prin consumul surselor nutritive marine contaminate . Poluarea marina apare de-odata cu prezenta umana in zonele costiere , dar manifestarile pregnante apar in a doua jumatate a sec. XX . Diversitatea surselor de poluare , a efectelor acestora ca intindere si intensitate , au declansat semnalul de alarma care a condus , pe de-o parte la modificarea si adaptarea preocuparilor de cercetare la noile cerinte , iar pe de alta parte la intarirea colaborarii dintre formatiunile de cercetare care capata caracter institutionalizat in cadrul unor programe de cercetare regional, zonal, nationale si internationale . Efectele poluării marine sunt la fel de variate şi uriaşe precum cauzele. Rezultatele poluării cu hidrocarburi constau în perturbarea ciclului de recifuri de corali, colmatarea branhiilor peştilor şi la întreruperea procesului de fotosinteza a plantelor marine. Poluarea cu petrol afectează în mod indirect şi zonele în care nu se produc scurgerile.

Cercetatorii spanioli au efectuat teste biochimice asupra pescarusilor care traiesc pe malurile din Galicia, care au fost expuse deversarii de petrol în anul 2002, când a naufragiat nava „Prestige”. Ei au masurat 16 concentratii de hidrocarburi din tesuturile pasarilor, pe care le-au comparat ulterior cu rezultatele testelor care au fost efectuate pe colonii de pescarusi care nu au fost supusi dezastrului. La 17 luni dupa accidentul ecologic, au fost obtinute rezultate îngrijoratoare. Testele biochimice au relevat leziuni ale organelor interne vitale, rinichi si ficat, în rândul pasarilor adulte. Puii au fost afectati într-o mai mica masura, efectele grave survenite în rândul adultilor fiind justificate prin faptul ca acestia au fost expusi contaminarii o perioada mai lunga dupa deversare. Asupra alimentatiei nu a fost sesizat niciun efect, principalele consecinte ale infestarii cu petrol facându-se simtite prin disfunctiile organelor vitale ale pasarilor. Hidrocarburile pot afecta însa în întregime componenta lanturilor trofice. Oamenii de stiinta sustin ca, deocamdata, exista prea putine cercetari asupra expunerii mediului înconjurator la poluarea cu petrol. O cunoastere mai buna a impactului pe termen lung a deversarilor de petrol poate aduce un avantaj major în gestionarea si combaterea efectelor asupra mediului si vietii marine.

Reducerea poluarii poate fi realizata pe mai multe cai : introducerea pe scara larga a unor tehnologii nepoluate in procesele industriale;

reducerea cantitatii de ape uzate, evacuate in rauri prin introducerea practicii recircularii apei; recuperarea materialelor utile din apele uzate, avand astfel evantajul asigurarii unei adevarate surse

de materie prima; extinderea procedeelor de colectare si evacuare pe cale uscata a rezidurilor, mai ales la crescatoriile

de animale; imbunatatirea randamentului de epurare prin perfectionarea tehnolohiilor, instalatiilor si exploatarii

acesteia.

Pescuitul excesiv reprezintă capturarea speciilor acvatice sălbatice din oceane într-un ritm mai accelerat decât acela de regenerare al acestora. Cel mai timpuriu exemplu de pescuit excesiv a avut loc la începutul

anilor 1800 când oamenii, în căutare de grăsime de balenă pentru alimentarea lămpilor, au decimat populația acestei specii. Unii peşti pe care-i consumăm, între care codul de Atlantic, heringul şi sardinele din California, au fost şi ei pescuiți până la limita extincției până spre mijlocul anilor 1900. Cu un efect perturbator puternic asupra lanțului trofic, aceste secătuiri izolate, regionale, au devenit fenomene globale şi catastrofice către sfârşitul secolului al XX-lea. Cercetătorii marini ştiu când a început pescuitul excesiv la scară mare. Și au o idee destul de clară, de asemenea, despre când se va încheia, dacă nu se iau măsuri. La mijlocul secolului al XX-lea, eforturile internaționale de a creşte disponibilitatea şi accesibilitatea alimentelor bogate în proteine au dus la eforturi guvernamentale concertate pentru a dezvolta capacitatea de pescuit. O serie de politici favorabile, împrumuturi şi subvenții au determinat o intensificare rapidă a operațiunilor de pescuit industrial, care a înlocuit curând pescuitul local tradițional ca şi sursă globală de hrană marină. Navele comerciale mari, doritoare de profituri, erau extrem de agresive, cutreierând oceanele lumii şi dezvoltând metode şi tehnologii tot mai sofisticate pentru a găsi, extrage şi procesa speciile vizate. Consumatorii s-au obişnuit în scurt timp să aibă acces la o mare varietate de specii piscicole la prețuri accesibile. Până în 1989, când aproximativ 90 de milioane de tone (tone metrice) de peşte a fost capturat din ocean, industria a atins apogeul, iar capturile au scăzut sau au stagnat de atunci. Pescăriile care furnizau cele mai cerute specii, precum peştele aspru-portocaliu şi tonul roşu, au falimentat. În 2003, un raport ştiințific a estimat că pescuitul industrial a redus numărul peştilor mari de ocean la doar 10% din populația lor inițială, înainte de apariția acestei activități comerciale.

Confruntați cu declinul populațiilor de peşti mari, flotele comerciale au început să cutreiere oceanele în căutarea unor specii de peşti viabile aflate pe o treaptă inferioară în lanțul trofic. Aşa-numitul ”pescuit în jos” atrage o reacție în lanț care tulbură străvechiul şi delicatul echilibru al sistemului biologic al mării. Un studiu cuprinzând datele despre peştele capturat, publicat în 2006 în jurnalul Science, prezicea în mod sumbru că, dacă activitatea de pescuit continuă în acelaşi ritm rapid, toate pescăriile din lume vor da faliment până în anul 2048.

Pe parcursul ultimilor 55 de ani, pe măsură ce peştele capturat a devenit tot mai puțin, oamenii au început să înțeleagă că oceanele despre care am presupus că sunt infinit de vaste şi bogate, sunt, de fapt, extrem de vulnerabile şi sensibile. Dacă pe lângă pescuit excesiv adăugăm poluare, schimbări climatice, distrugerea habitatului şi acidificarea oceanelor, avem imaginea unui sistem în criză.Mulți cercetători cred că majoritatea populațiilor de peşti ar putea fi regenerate printr-un management agresiv al activităților de pescuit, o mai eficientă aplicare a legilor privind capturile de peşte şi o utilizare crescută a acvaculturii. În multe regiuni există motive de speranță. Dar pescuitul ilegal şi capturarea nedurabilă încă afectează industria. Pe de altă parte, un public obişnuit cu hrană marină din abundență şi în mare parte indiferent la drama oceanelor complică eforturile de a repara răul comis.

Oamenii vor folosi intotdeauna oceanele pentru recreere , extractia de resurse si pentru activitati comerciale . Scopul protectiei mediului marin actual , este sa facem aceste lucruri intr-un mod sustenabil , astfel incat , oceanele sa ramana intr-o stare de sanatate optima si sa continue sa furnizeze resursele pe care le dorim si care ne sunt necesare .