Cap. 1. Organizarea activităţii de expertiză. Tipologia expertizelor şi categorii de experţi

(cursul conţine şi lectură: extrase din Codurile juridice)Terminologie specificăTipologia expertizelorOrganizarea activităţii de expertiză în RomâniaCategorii de experţiStructuri de organizare

........................................................

Terminologie specificăCuvintele expertiză şi expert sunt de origine latină (experior - a proba, a încerca şi expertus – specialist care cercetează o problemă) şi au formă lexicală apropiată în multe din limbile moderne (expertise – franceză, ekspertiza - rusă). Frecvent, termenul expertiză poate fi definit printr-o expresie: raport de experţi, probă prin experţi etc.

Termenul expertiză are semnificaţia de mijloc probant venit din partea unui specialist în domeniul de referinţă, într-o situaţie controversată dată, litigioasă sau nelitigioasă.

În literatura de specialitate (Mihuleac, 1971), expertiza este definită ca „un mijloc de probă prin care, în baza unei cercetări metodice folosind procedee ştiinţifice, expertul aduce la cunoştinţa organului care l-a împuternicit concluzii motivate ştiinţific cu privire la faptele pentru a căror elucidare sunt necesare cunoştinţe specializate“.

În general, cele mai multe expertize sunt efectuate de experţi. Sunt situaţii, însă, când, în lipsa unor experţi într-o anumită specialitate, chiar expertizele judiciare se efectuează de specialişti cu reputaţie în specialitatea lor, care deşi nu au calitatea de expert, îndeplinesc toate condiţiile obţinerii acestei calităţi.

Domenii de aplicare a expertizei: - ştiinţific: expertiza de impact, expertizarea potenţialului aplicativ etc., - tehnic: expertizarea uzurii echipamentelor, expertizarea nivelului tehnic etc., - economic: expertize de mărfuri, expertize financiare etc.,- medical: capacitate de exerciţiu, evaluarea recuperării unor funcţii vitale;- social: stabilirea capacităţii de muncă; - politic: elucidarea unui context socio-politic, evaluarea potenţialului conflictual;- artistic: stabilirea autenticităţii operei, stabilirea perioadei realizării operei etc.

În mod frecvent, au nevoie de expertize:- mediul ştiinţific: mediul academic, universităţi, institute de cercetare;- suprastructura societăţii: factorii decidenţi;- mediul de afaceri: firme de producţie, de distribuţie, de comerţ, de servicii;- serviciile publice: justiţia, organele de odine, serviciile medicale si de igienă;- structurile asociative: ONG, asociaţii ale consumatorilor;

- persoanele fizice: consumatori, contribuabili, părţi în litigii etc.Raţiunea expertizei este generată de principiul imposibilităţii de cuprindere

suficientă a problemelor profesionale sau de viaţă de către o singură persoană. Pentru situaţii deosebite, prin importanţa lor, este necesară apelarea la persoane care au mai multe cunoştinţe şi competenţe în problema care se cere lămurită sau rezolvată. Treptat, s-a consacrat practica solicitării intervenţiei persoanelor - referinţe în domeniile lor pentru aceste situaţii deosebite.

Societatea modernă a reglementat statutul expertului, chiar profesia de expert, activitatea de expertiză şi a creat cadrul normativ şi instituţional în domeniu. Pentru interesele organelor judiciare şi de urmărire penală s-au constituit instituţii specifice, iar pentru interesele ştiinţei şi afacerilor s-a constituit o adevărată piaţă a expertizei.

Statutul expertizei este evidenţiat de următoarele trăsături:- forţa probantă a expertizei este dată de caracterul ştiinţific al demersurilor pe care le desfăşoară expertul şi al metodelor la care apelează în vederea elucidării problemelor disputate;- frecvenţa mare a unor situaţii care reclamă expertiză a generat nevoia de dezvoltare a unor instituţii care desfăşoară activităţi de expertiză şi de consacrare a unor reglementări riguroase cu privire la experţi;- expertiza este un mijloc probant, dar nu absolut; rezultatele expertizei şi concluziile expertului ajută doar la formarea de convingeri ale celor ce judecă / arbitrează problema disputată, aceştia nefiind obligaţi să-şi însuşească punctele de vedere ale expertului;- expertiza se dispune / solicită pentru a fi formulată o opinie fundamentată ştiinţific şi, foarte frecvent, pentru a fi desfăşurată o aplicaţie pe care instanţa nu are posibilitatea să o efectueze;- expertiza nu poate avea ca obiect sarcina judecării cauzei, sarcina expertului rezumându-se numai la a emite şi consemna o opinie competentă asupra situaţiei în dispută.

Tipologia expertizelorCriteriile de clasificare a expertizelor: - după caracterul expertizei, respectiv mediul de soluţionare a disputei:

*expertize judiciare: se dispun exclusiv de instanţe penale, civile, comerciale etc., după natura cauzei judecate; în practică, expertizele judiciare sunt foarte numeroase ca specialitate în cadrul aşa numitelor expertize tehnice (aproape tot atâtea specialităţi câte specializări inginereşti sunt);

*expertize extrajudiciare: sunt expertizele solicitate de entităţi interesate în obţinerea unei opinii foarte calificate în probleme specifice activităţii lor.- după contingenţa cu reglementările juridice:

*expertize de strictă specialitate: sunt demersuri cu obiect strict într-o specialitate consacrată (date, fapte, constatări cu caracter pur tehnico-ştiinţific), fără elemente juridice; este cazul expertizelor chimice, fizice etc.;

2

*expertize cu conţinut tehnic şi juridic, care în mod obligatoriu trebuie să facă referiri la cadrul normativ specific obiectului cercetat; este cazul expertizelor tehnice şi al celor contabile.- după conţinut, respectiv reflectarea în conţinutul expertizei a domeniilor consacrate ale practicii:

*expertize ştiinţifice: aplicaţii de vârf din domeniile ştiinţelor consacrate realizate fie pentru scopuri judiciare ori ale altor organe interesate, fie pentru scopuri ştiinţifice ori de aplicaţie a ştiinţei;

*expertize medicale: au o largă răspândire în criminalistică (identificare persoane, stabilire capacităţi psihomotorii), în practica socială, în ştiinţă;

*expertize tehnice (inginereşti): au aplicaţii largi în speţe judiciare (accidente, avarii), în practica economică, în afaceri, în ştiinţă;

*expertize tehnice evaluatoare de bunuri: expertizele judiciare din această categorie sunt realizate de experţi - arhitecţi sau ingineri constructori (pentru bunurile imobile), economişti – (pentru bunurile mobile), specialişti ai Băncii Naţionale sau bijutieri (pentru bijuterii, pietre şi metale preţioase); expertizele extrajudiciare din această categorie sunt specifice domeniilor bancar şi de asigurări, ca parte a stabilirii valorii garanţiilor, respectiv bunurilor asigurate;

*expertize economice: efectuate de economişti specializaţi în domeniile de referinţă (contracte, raporturi de muncă, financiar-contabil, licitaţii etc.); aplicaţii numeroase ale expertizei economice extrajudiciare vizează oportunităţile de afaceri, evaluarea de active, fundamentarea de prognoze, studii de impact ş.a.*expertizele evaluatoare de artă: sunt specifice speţelor judiciare dar sunt şi numeroase expertize extrajudiciare (evaluări pre-licitaţii, estimare patrimonii, constituire garanţii ş.a.); sunt realizate de specialişti din domeniu, curatori, artişti.- după numărul experţilor implicaţi:

*singulare: efectuate de un expert; sunt cele mai frecvente;*colegiale: efectuate de mai mulţi experţi, de aceeaşi specialitate (sunt

specifice in situaţiile cu volum mare de activitate);*mixte / complexe: presupun experţi mai mulţi şi din specialităţi diferite.

- după modul de desemnare a experţilor:*simple: expertize judiciare curente, care se desfăşoară sub administrarea

organului judiciar care a dispus expertiza;*supravegheate: alături de experţii desemnaţi oficial se admit şi experţi

solicitaţi de părţile aflate în litigiu, care pot supraveghea activitatea experţilor desemnaţi şi pot face observaţii;

*contradictorii: la aceste expertize participă, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii, experţi desemnaţi şi experţi propuşi de către părţi şi acceptaţi de instanţă.- după locul efectuării expertizei în raport cu locul judecării cauzei:

*expertize coordonate de instanţa care judecă speţa;*expertize coordonate de comisia rogatorie - organ judiciar de acelaşi grad,

din altă localitate / ţară, căruia i se solicită preluarea unor aspecte procedurale neesenţiale de la organul solicitant, care nu are posibilitatea normală de a realiza

3

însuşi sarcina respectivă (v. C.p.p., art. 132-135).- după modul de finalizare a expertizei:

*expertize finalizate cu raport scris: reprezintă situaţia tipică a celor mai multe expertize;

*expertize fără raport scris: prestaţia expertului constituie doar prezentarea sa în faţa instanţei şi răspunsuri la întrebările puse în instanţă.

Caracterizare sumară a expertizelor contemporaneExpertiza judiciară are statut de mijloc de probă, fapt care impune expertului cunoaşterea elementelor procedurale specifice pentru desfăşurarea corectă a demersului său şi asigurarea caracterului profesionist prestaţiei sale. Dat fiind numărul foarte mare al specialităţilor de expertize, în practica judiciară se procedează la delimitarea ariei de aspecte ce trebuie elucidate într-o speţă astfel încât să se grupeze sarcini distincte pentru expertize de specialităţi distincte (de exemplu, la un partaj se pot dispune / solicita expertize: imobiliară, topografică, de bunuri mobile, de artă, auto etc.). Expertiza judiciară constituie atributul exclusiv al experţilor judiciari şi al specialiştilor testaţi la Ministerul Justiţiei.

Expertiza extrajudiciară este efectuată la cererea persoanelor fizice sau juridice cu privire la situaţii care nu au legătură nemijlocită cu activitatea judiciară; se desfăşoară în situaţii foarte variate, fiind generată de situaţii specifice vieţii social-economice, culturale, artistice, politice etc. Câteva din cele mai frecvente situaţii în care se solicită expertize extrajudiciare sunt: iniţierea / dezvoltarea unei afaceri, separarea patrimonială, actele de vânzare-cumpărare, realizarea de contracte etc. În aceste ipostaze, expertul este un arbitru dacă părţile agreează condiţia supunerii opiniilor acestuia. Cerinţele esenţiale se referă la caracterul profesionist şi moralitatea prestaţiei. Aceste expertize pot fi desfăşurate atât de experţi judiciari, cât şi de experţi extrajudiciari. Expertiza extrajudiciară se desfăşoară în afara instanţelor judecătoreşti şi cunoaşte o varietate largă de aplicaţii şi ipostaze. O activitate foarte coerentă se desfăşoară în cadrul instituţiilor de profil: institute, centre, societăţi cu profil exclusiv sau mixt, instituţii de credit, societăţi de asigurări. Relaţiile expertului cu solicitantul expertizei extrajudiciare sunt consemnate în contractul dintre părţi.

Expertize de mărfuri desfăşoară diverse entităţi desfăşurate în marile porturi şi antrepozite, aerogări de mărfuri, instituţiile vamale, camerele de comerţ, bursele de mărfuri etc.

Câteva trăsături ale expertizei merceologice:- este apropiată de expertiza tehnică, deşi nu sunt totdeauna necesare analize de laborator;- este evocată alături de expertizele comerciale, industriale, economico-financiare, economice, şi are ca obiect elemente specifice: proprietăţile produselor, starea şi calitatea acestora, natura şi calitatea ambalajelor, corespondenţa dintre calitatea reală şi calitatea prescrisă, cauzele modificărilor calitative, probleme legate de perisabilităţi;

4

- reprezintă activitatea de studiere şi analiză a problemelor referitoare la calitatea mărfurilor, structura sortimentală, aspecte privind cantitatea mărfurilor;- prin conţinutul său, expertiza merceologică este o expertiză care are obligatoriu elemente juridice; în practică, este asimilată expertizei tehnice;

Organizarea activităţii de expertiză în RomâniaActivitatea de expertiză judiciară este organizată riguros de Ministerul Justiţiei, în cadrul căruia funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare - BCETJ. La nivelul unităţilor teritorial-administrative funcţionează Birouri locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile –BLEJTC, pe lângă tribunalele judeţene şi al Municipiului Bucureşti.

Între atribuţiile BCETJ sunt precizate: coordonarea naţională a activităţii de expertiză, publicarea listei de experţi în Monitorul Oficial al României, comunicarea cu birourile locale referitor la experţii valizi, organizarea de examene pentru atribuirea calităţii de expert, monitorizarea activităţii de expertiză şi îmbunătăţirea activităţii în domeniu, îndrumare metodologică şi alte aspecte specifice domeniului.

Birourile locale ţin evidenţa experţilor locali, comunică numele acestora către instanţele de judecată, urmăresc realizarea la termen a expertizelor, verifică şi vizează rapoartele depuse şi deconturile ataşate, transmit rapoartele de expertiză la instanţe, urmăresc achitare onorariilor de expertiză şi realizează situaţii statistice specifice.

Principalul act normativ privind activitatea de expertiză în România îl constituie Ordonanţa nr. 2/2000 a Guvernului României privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, devenită Legea nr. 156/2002. Ordonanţa stabileşte cadrul general al expertizelor judiciare şi extra-judiciare din România şi aspectele referitoare la experţi. Acest act normativ se completează cu prevederile din codurile de procedură civilă şi de procedură penală, care conţin părţi distincte referitoare la administrarea probelor cu expertiză.

Categorii de experţiCuvântul expert desemnează un specialist de înaltă calificare în domeniul său, la care adaugă experienţă şi competenţă recunoscută. Expertul este un auxiliar al instanţei, cu statut special. În unele ţări (SUA, Anglia) este considerat un martor ştiinţific, iar expertiza o mărturie, accepţiune care nu este agreată de doctrina şi practica românească. Conform reglementărilor şi tradiţiei româneşti, expertul nu este nici martor şi nu are nici drept de a judeca în cauză. Chiar dacă expertiza este o parte a probelor administrate în cauză, ea este prezentată distinct, atât în teorie cât şi în codurile juridice.

Sunt deosebiri nete între statutul expertului şi cel al martorului: elementele cu care operează expertul trebuie să aibă o bază ştiinţifică, organizată pe elemente conţinute în dosarul cauzei şi nu pe elemente percepute senzorial direct de martor. Expertul are o poziţie activă şi bine statuată (drept de consultare a dosarului, drept

5

de solicitare de precizări din partea judecătorului şi a părţilor, drept de a derula investigaţii la cercetarea de teren), situaţii care nu-i sunt admise martorului.

Calitatea de expert judiciar se obţine pe bază de examen, în care sunt testate cunoştinţe profesionale avansate, cunoştinţe privind reglementările din Codurile de procedură penală şi procedură civilă referitoare la expertize şi cunoştinţe asupra reglementărilor din specialitate. La examenul de expert, persoanele care au titluri academice, titlul de doctor în ştiinţe în domeniu sau au funcţia de profesor universitar ori conferenţiar universitar sunt scutite de testarea cunoştinţelor de specialitate.

Principalele condiţii prevăzute pentru candidaţii la examenul de expert judiciar se referă la: cetăţenie (cetăţean român) şi cunoaşterea limbii române, capacitate de exerciţiu deplină, studii (studii superioare în specialitate), experienţă profesională (minim cinci ani în specialitatea de studii), aptitudine medicală pentru activitatea de expert, lipsa antecedentelor penale şi o bună reputaţie profesională şi socială. În privinţa pregătirii profesionale, la nivel universitar, pentru viitoarele profesii de expert, trebuie remarcat că multe universităţi au o adevărată tradiţie în includerea disciplinelor omonime (în ASE: expertiză merceologică, expertiză contabilă etc.) în planurile de învăţământ.

Între cele mai importante îndatoriri ale expertului judiciar se regăsesc: efectuarea expertizei numai personal, cu maximum de conştiinciozitate şi obiectivitate, depunerea la termenul fixat a raportului de expertiză, prezentarea la instanţă pentru oferirea de informaţii suplimentare, pentru efectuarea unui supliment de expertiză ori refacerea acestuia, păstrarea secretului profesional, informarea organului judiciar cu privire şi la alte date pe care le descoperă.

O obligaţie critică pentru expertul judiciar este aceea de a informa organul care l-a desemnat asupra situaţiei sale care conduce la recuzare, situaţie car conduce la prezumţia lipsei de obiectivitate a expertului. Aceste situaţii se referă la existenţa unei relaţii de rudenia cu una din părţi, implicarea expertului sau a rudelor sale într-o cauză asemănătoare, exprimarea de către expert a unor opinii referitoare la cauză, înainte de a fi numit, primirea de daruri sau făgăduieli de la una din părţile în cauză.

Drepturile expertului judiciar se referă la: posibilitatea consultării dosarului cauzei în sediul arhivei, degrevarea de unele sarcini de serviciu pe durata efectuării expertizei, solicitarea de lămuriri de la judecător şi părţi, primirea unui onorariu şi recuperarea cheltuielilor speciale (deplasare în teritoriu etc.)

Activitatea expertului judiciar se caracterizează prin rigoare înaltă: abaterile de la conduita specifică sunt sancţionate sever, prin sancţiuni cu caracter disciplinar, civil sau penal, după caz. Sancţiunile aplicabile experţilor sunt: avertismentul scris (pentru refuzul nemotivat de efectuare a expertizei, pentru încredinţarea sarcinii unei alte persoane ori pentru neinformarea asupra cazului de recuzare în care se află), suspendarea drepturilor conferite de calitatea de expert pe o perioadă de trei până la 12 luni în cazul repetării unei abateri pentru care a primit avertisment scris şi retragerea calităţii de expert, atunci când repetă abateri care au

6

fost sancţionate cu retragerea temporară a calităţii de expert sau pentru abateri mai grave. Nedepunerea raportului la termen, fără motive temeinice şi alte abateri mai grave pot atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute de Codurile juridice.

Calitatea de expert extrajudiciar se poate obţine în urma unui examen similar celui organizat de Ministerul justiţiei pentru experţii judiciari, care se organizează de alte ministere sau instituţii centrale, pentru domeniile lor de activitate. Examenul va verifica pregătirea de specialitate, actele normative din domeniul specialităţii şi OG nr. 2/2000.

Calitatea de specialist, care are dreptul să efectueze expertize judiciare (în acele specialităţi în care nu sunt experţi judiciari), se obţine în urma testării prin interviu şi constă în verificarea însuşirii cunoştinţelor privind expertizele şi experţii (codurile judiciare şi alte acte normative şi cadrul normativ din domeniul de specialitate).

Structuri de organizareAşa cum rezultă din prevederile OG nr. 2/2000, lista experţilor judiciari se face publică şi se menţine în actualitate prin grija Biroului Central pentru Expertize Tehnice Judiciare (BCETJ). Lista experţilor judiciari activi din România este publicată şi pe site-ul Ministerului Justiţiei (v. www.just.ro). În afara structurilor aparţinând Ministerului Justiţiei, care cuprind exclusiv experţi judiciari şi specialişti cu drept de a efectua expertize judiciare, există numeroase organizaţii care cuprind deopotrivă experţi judiciari şi experţi extrajudiciari.

Cele mai importante dintre aceste organizaţii sunt: Corpul Experţilor Tehnici din România (CETR), Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR), Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) etc.

În ultimii ani se fac eforturi pentru agregarea reţelelor care au ca membri experţi şi evaluatori într-o reţea unică – Registrul Naţional al Experţilor (RNE).RNE are ca scop „crearea unui loc virtual (www.experts.ro) în care să se întâlnească cererea cu oferta de servicii profesionale“, un „registru pluridisciplinar de competenţe profesionale din România“. Asociaţia are structură eterogenă (experţi, specialişti, membrii fondatori, membrii instituţionali, membrii onorifici) şi un program de acţiune de foarte largă anvergură.

BibliografieMihuleac, E., Expertiza judiciară, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1971Petrescu, V. şi Pâslaru, Constanţa, Expertiza merceologică, Metropol, Bucureşti, 2000Petrescu, V., Pâslaru, Constanţa şi Sârbu, Roxana, Expertiză merceologică, ASE,

Bucureşti, 2000Sârbu, Roxana, Expertiză merceologică (cazuri), Oscar Print, Bucureşti, 2000Schileru, I., Expertize şi evaluări, suport de aplicaţii, ms., ASE, Bucureşti, 2009*** - www.e-juridic.ro/*** - www.just.ro/

7

..................................

Material lectură

Codul de procedură civilă - C.p.c., feb. 20095. Expertiza    Art. 201 Cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt instanta considera necesar sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi, la cererea partilor ori din oficiu, unul sau trei experti, stabilind prin incheiere punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte si termenul in care trebuie sa efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel incat depunerea expertizei la instanta sa aiba loc conform dispozitiilor Art. 209.    Cand este necesar, instanta va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.    In domeniile strict specializate, in care nu exista experti autorizati, din oficiu sau la cererea oricareia dintre parti judecatorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat in camera de consiliu sau in sedinta publica, partile fiind indreptatite sa puna si ele intrebari.    Dispozitiile referitoare la expertiza, cu exceptia celor privind aducerea cu mandat, sanctionarea cu amenda si obligarea la plata de despagubiri, sunt aplicabile in mod corespunzator in cazurile prevazute la alin. 2 si 3.    La efectuarea expertizei in conditiile alin. 2 pot participa si experti desemnati de parti, daca prin lege nu se dispune altfel.    Art. 202   Daca partile nu se invoiesc asupra numirii expertilor, ei se vor numi de catre instanta, prin tragere la sorti, in sedinta publica, de pe lista intocmita si comunicata de catre biroul local de expertiza, cuprinzand persoanele inscrise in evidenta celor autorizate, potrivit legii, sa efectueze expertize judiciare.    Incheierea de numire va stabili si plata expertilor.    Art. 203     Abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.    Art. 204    Expertii se pot recuza pentru aceleasi motive ca si judecatorii.    Recuzarea trebuie sa fie ceruta in termen de 5 zile de la numirea expertului, daca motivul ei exista la aceasta data; in celelalte cazuri termenul va curge de la data cand s-a ivit motivul de recuzare.    Recuzarile se judeca in sedinta publica, cu citarea partilor si a expertului.    Art. 205    Dispozitiile privitoare la citare, aducerea cu mandat si sanctionarea martorilor care lipsesc sunt deopotriva aplicabile expertilor.    Daca expertul nu se infatiseaza, instanta poate dispune inlocuirea lui.    Alineatul 3 Abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.    Art. 206 Abrogat    Articolul 206 a fost abrogat prin Decretul nr. 38/1959.    Ulterior Art. 206 a fost reintrodus prin punctul 67 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. Punctul 67 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005.    Art. 207    Daca expertii pot sa-si dea de indata parerea, vor fi ascultati chiar in sedinta, iar parerea lor se va trece intr-un proces-verbal, intocmit potrivit Art. 198.    Art. 208    Daca pentru expertiza este nevoie de o lucrare la fata locului, ea nu poate fi facuta decat dupa citarea partilor prin carte postala recomandata, cu dovada de primire, aratand zilele si orele cand incepe si continua lucrarea. Dovada de primire va fi alaturata lucrarii expertului.    Partile sunt obligate sa dea expertului orice lamuriri in legatura cu obiectul lucrarii.    Art. 209    Expertul numit este dator sa-si depuna lucrarea cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru judecata.    Alineatul 2 Abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.    Alineatul 3  Abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.    Art. 210    Cand sunt mai multi experti cu pareri deosebite lucrarea trebuie sa cuprinda parerea motivata a fiecaruia.

8

    Art. 211    Expertii sunt datori sa se infatiseze inaintea instantei spre a da lamuriri ori de cate ori li se va cere, caz in care au dreptul la despagubiri, ce se vor stabili prin incheiere executorie.    Art. 212    Daca instanta nu este lamurita prin expertiza facuta, poate dispune intregirea expertizei sau o noua expertiza.    Expertiza contrarie va trebui ceruta motivat la primul termen dupa depunerea lucrarii.    Art. 213    Expertii care vor cere sau vor primi mai mult decat plata statornicita se vor pedepsi pentru luare de mita.    La cererea expertilor, tinandu-se seama de lucrare, instanta le va putea mari plata cuvenita prin incheiere executorie data cu citarea partilor.    Art. 214    Daca expertiza se face de o alta instanta prin delegatie, numirea expertilor si statornicirea platii ce li se cuvine se va putea lasa in sarcina acestei instante.

..................................

Codul de procedura penalaConstatarea tehnico-stiintifica si constatarea medico-legala

Art. 112:  Folosirea unor specialisti(1) Cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt si este  necesara  lamurirea  urgenta  a  unor  fapte  sau  imprejurari  ale cauzei, organul de urmarire penala poate folosi cunostintele unui specialist sau tehnician, dispunand, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constat ari tehnico-stiintifice.(2) Constatarea  tehnico-stiintifica  se  efectueaza,  de  regula,  de catre specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de urmarire  penala.  Ea  poate  fi  efectuata  si  de  catre  specialisti  sau  tehnicieni  care functioneaza in cadrul altor organe.Art. 113:  Obiectul si materialul constatarii tehnico-stiintifice(1) Organul  de  urmarire  penala  care  dispune  efectuarea  constatarii  tehnico-stiintifice stabileste  obiectul  acesteia,  formuleaza  intrebarile  la  care  trebuie  sa  se  raspunda  si termenul in care urmeaza a fi efectuata lucrarea. (2) Constatarea tehnico-stiintifica  se efectueaza asupra materialelor  si datelor puse la dispozitie  sau  indicate  de  catre  organul  de  urmarire  penala. Celui   insarcinat  cu efectuarea  constatarii  nu  i  se  pot  delega  si  nici  acesta  nu-si  poate  insusi  atributii  de organ de urmarire penala sau de organ de control.(3) Specialistul  sau  tehnicianul   insarcinat  cu  efectuarea  lucrarii,  daca socoteste ca materialele  puse la dispozitie  ori  datele  indicate  sunt  insuficiente,  comunica  aceasta organului de urmarire penala in vederea completarii lor.Art. 114:  Constatarea medico-legala(1) In caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este suspecta, sau cand este necesara o examinare corporala asupra invinuitului ori persoanei vatamate pentru a constata pe corpul acestora existenta urmelor infractiunii, organul de urmarire penala dispune efectuarea unei constat ari medico-legale si cere organului medico -legal, caruia ii revine competenta potrivit legii, sa efectueze aceasta constatare.(2) Exhumarea  in  vederea  constatarii  cauzelor  mortii  se  face  numai  cu  incuviintarea procurorului.Art. 115:  Raportul de constatare tehnico-stiintifica sau medico-legala(1) Operatiile si concluziile constatarii tehnicostiintifice sau medico-legale se consemneaza intr-un raport.(2) Organul  de  urmarire  penala  sau  instanta  de  judecata,  din  oficiu  sau  la  cererea oricareia  dintre  parti,  daca  apreciaza  ca  raportul  tehnico-stiintific  ori  medico-legal  nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatarii

9

tehnico-stiintifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.(3) Cand refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale este dispusa de instanta de judecata, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia masuri in vederea completarii sau refacerii lui..................................................Codul de procedura penala – ExpertizeleArt. 116:  Ordonarea efectuarii expertizei(1) Cand  pentru  lamurirea  unor  fapte  sau  imprejurari  ale  cauzei,  in  vederea  aflarii adevarului,  sunt  necesare  cunostintele  unui  expert,  organul  de  urmarire  penala  ori instanta de judecata dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.Art. 117:  Expertiza obligatorie(1) Efectuarea  unei  expertize  psihiatrice  este  obligatorie   in  cazul  infractiunii  de  omor deosebit  de  grav,  precum  si  atunci  cand  organul  de  urmarire  penala  sau  instanta  de judecata are indoiala asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului.(2) Expertiza  in  aceste  cazuri  se  efectueaza  in  institutii  sanitare  de  specialitate.  In vederea efectuarii expertizei, organul de cercetare penala cu aprobarea procurorului sau instanta de judecata dispune internarea  invinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta  masura  este  executorie  si  se  aduce  la  indeplinire,  in  caz  de  opunere,  de organele de politie.(3) De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele mortii, daca nu s-a intocmit un raport medico-legal.Art. 118:  Procedura expertizei(1) Expertiza se efectueaza potrivit dispozitiilor din prezentul cod, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel. Dispozitiile art. 113 se aplica in mod corespunzator.(2) Expertul este numit de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata, cu exceptia expertizei prevazute in art. 119 alin. 2.(3) Fiecare dintre parti are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei. Art. 119:  Experti oficiali(1) Daca exista experti medico-legali sau experti oficiali in specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o alta persoana, decat daca imprejurari deosebite ar cere aceasta. (2) Cand  expertiza  urmeaza  sa  fie  efectuata  de  un  serviciu  medico-legal,  de  un laborator  de  expertiza  criminalistica  sau  de  orice  institut  de  specialitate,  organul  de urmarire  penala  ori  instanta  de  judecata  se  adreseaza  acestora  pentru  efectuarea expertizei. (3) Cand serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau sa-si dea parerea si specialisti de la alte institutii, poate folosi asistenta sau avizul acestora.Art. 120:  Lamuriri date expertului si partilor(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, cand dispune efectuarea unei expertize,  fixeaza  un  termen  la  care  sunt  chemate  partile,  precum  si  expertul,  daca acesta a fost desemnat de organul de urmarire penala sau de instanta.(2) La termenul fixat se aduce la cunostinta partilor si expertului obiectul expertizei  si intrebarile la care expertul trebuie sa raspunda si li se pune in vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste  intrebari si ca pot cere modificarea sau completarea lor.(3) Partile mai sunt incunostintate ca au dreptul sa ceara numirea si a cate unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sa participe la efectuarea expertizei.(4) Dupa  examinarea  obiectiilor  si  cererilor  facute  de  parti  si  expert,  organul  de urmarire penala  sau instanta de  judecata  pune  in vedere  expertului termenul  in care urmeaza a fi efectuata expertiza, incunostintandu-l totodata daca la efectuarea acesteia urmeaza sa participe partile.Art. 121:  Drepturile expertului(1) Expertul  are  dreptul  sa  ia  cunostinta  de  materialul  dosarului  necesar  pentru efectuarea  expertizei.   In  cursul  urmaririi  penale  cercetarea  dosarului  se  face  cu incuviintarea organului de urmarire.

10

(2) Expertul poate cere lamuriri organului de urmarire penala sau instantei de judecata cu privire la anumite fapte ori imprejurari ale cauzei.(3) Partile, cu  incuviintarea si in conditiile stabilite de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata, pot da expertului explicatiile necesare.Art. 122:  Raportul de expertiza(1) Dupa efectuarea expertizei, expertul  intocmeste un raport scris.(2) Cand sunt mai multi experti se intocmeste un singur raport de expertiza. Daca sunt deosebiri de pareri, opiniile separate sunt consemnate  in cuprinsul raportului sau  intr-o anexa. (3) Raportul de expertiza se depune la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata care a dispus efectuarea expertizei.Art. 123:  Continutul raportului(1) Raportul de expertiza cuprinde:a) partea introductiva,  in  care  se  arata  organul  de  urmarire  penala  sau instanta de judecata care a dispus efectuarea expertizei, data cand s-a dispus efectuarea acesteia, numele  si  prenumele  expertului,  data  si  locul  unde  a  fost  efectuata,  data  intocmirii raportului  de  expertiza,  obiectul  acesteia  si  intrebarile  la  care  expertul  urma  sa raspunda, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata si daca partile care au participat la aceasta au dat explicatii in cursul expertizei;b) descrierea   in  amanunt  a  operatiilor  de  efectuare  a  expertizei,  obiectiile  sau explicatiile  partilor,  precum  si  analiza  acestor  obiectii  ori  explicatii  in  lumina  celor constatate de expert;c) concluziile, care cuprind raspunsurile la intrebarile puse si parerea expertului asupra obiectului expertizei.Art. 124:  Suplimentul de expertiza(1) Cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de catre acelasi expert, fie de catre altul.(2) De asemenea, cand se socoteste necesar, se cer expertului lamuriri suplimentare  in scris,  ori  se  dispune  chemarea  lui  spre  a  da  explicatii  verbale  asupra  raportului  de expertiza.  In  acest  caz,  ascultarea  expertului  se  face  potrivit  dispozitiilor  privitoare  la ascultarea martorilor.(3) Lamuririle suplimentare  in scris pot fi cerute  si serviciului medico-legal, laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.Art. 125:  Efectuarea unei noi expertize(1) Daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata are indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize.Art. 126:  Lamuriri cerute la institutul de emisiune(1) In  cazurile  privitoare  la  infractiunea  de  falsificare  de  moneda  sau  de  alte  valori, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate cere lamuriri institutului de emisiune.Art. 127:  Prezentarea scriptelor de comparatie(1) In  cauzele  privind  infractiuni  de  fals  in  inscrisuri,  organul  de  urmarire  penala  sau instanta de judecata poate ordona sa fie prezentate scripte de comparatie.(2) Daca scriptele se gasesc in depozite publice, autoritatile in drept sunt obligate a le elibera.(3) Daca  scriptele  se  gasesc  la  un  particular  care  nu  este  sot  sau  ruda  apropiata  cu invinuitul sau inculpatul, organul de urmarire penala ori instanta de judecata ii pune in vedere sa le prezinte.(4) Scriptele  de  compara tie  trebuie  vizate  de  organul  de  urmarire  penala  sau  de presedintele completului de judecata si semnate de acela care le prezinta.(5) Organul de urmarire penala ori instanta de judecata poate dispune ca  invinuitul sau inculpatul sa prezinte o piesa scrisa cu mana sa, ori sa scrie dupa dictarea ce i s-ar face.(6) Daca invinuitul sau inculpatul refuza, se face mentiune in procesul-verbal

.........................

11