EXPERIMENTUL ÎNCHISORII STANFORD

AUTOR: PROF. JAGĂ IOANA MIHAELALICEUL TEORETIC „AUREL VLAICU” BREAZA

Unul dintre cele mai cunoscute și influente studii din istoria psihologiei a fost Experimentul Închisorii

Stanford, inițiat de Phillip Zimbardo și colaboratorii săi, care s-a finalizat cu o serie de descoperiri de senzație în

domeniul psiholgiei sociale, prezentând degenerarea umană.

Experimentul Stanford a tratat fenomenul puterii punând în prim plan calitatea rolurilor sociale care pot

determina indivizilor un comportament imoral și agresiv. În urma acestui experiment, Zimbardo a demonstrat că

persoanele stabile psihic, în circumstanțe deosebite pot deveni agresive, chiar malefice, iar mediul reprezintă un reper

esențial în comoprtamentul uman. S-a demonstrat astfel că, la baza disfuncțiilor sociale stau situațiile extreme și nu

personalitatea deviantă a indivizilor.

• Phillip Zimbardo este un psihologamerican și profesor emerit laUniversitatea Stanford.

• El a devenit cunoscut în anul 1971datorită experimentului său și datorităunor serii de publicații, dintre acestea seremarcă „The Lucifer Effect:Understanding how good people turnevil” în 2007, carte care conține detaliiale experimentului Stanford.

• Acest experiment s-a desfășurat cufinanțare din partea Oficiului AmericanNaval de Cercetare, sub forma uneianchete, în vederea stabilirii cauzelor deconflict dintre gardieni și prizonieri.

În urma unui anunț dat în ziar, s-a organizat o ședință de recrutare a participanților în care li s-a explicat că

vor participa la o simulare de închisoare pe o perioadă de 2 săptamâni. Din cei 75 de participanți au fost admiși 24 de

subiecți, toți de sex masculin, sănătoși fizic și psihic, și care erau de proveniență caucaziană și de clasă socială medie.

Subiecții și-au exprimat acordul de a participa la acest experiment pentru care erau plătiți cu 15 dolari pe zi, echivalentul

a aproximativ 100 de dolari în zilele noastre. Celor 24 de participanți li s-au atribuit rolul de gardieni sau prizonieri.

Erau 12 gardieni împărțiți în 3 serii a câte 3 și 3 rezerve, și 12 deținuți împărțiți în 3 serii a câte 3 și 3 rezerve. Directorul

închisorii era chiar Phillip Zimbardo.

Prima zi a experimentului a debutat cu arestarea și acuzarea de jaf armat a participanților. Astfel, luați prin surprindere,

ei nu au știut de acest mod de acțiune. Cu ajutorul poliției, subiecții au fost duși la secție cu o dubă și au fost amprentați, apoi au

fost transferați la închisoarea fictivă amenajată la subsolul Facultății de Psihologie ,,Jordan Hale” a Universității Stanford. În locul

numelor, prizonierii au primit numere cusute pe uniformele lor. Aceștia au fost dezbrăcați, percheziționați și tunși pe piele, și au

fost îmbrăcați cu niște ținute asemănătoare unor cămăși de noapte, iar în jurul gleznelor aveau lanțuri pentru a li se crea o stare de

disconfort și frustrare. Cercetătorii au furnizat gardienilor bastoane împrumutate de la poliție, îmbrăcăminte similară cu cea a

paznicilor din închisoare și ochelari de soare cu lentile oglindă pentru a preveni contactul vizual direct cu prizonierul.

În închisoare au fost amenajate celule mici, cu câte 3 prizonieri în fiecare. Era lipsită de curte interioară, de ferestre și de ceasuri, și

avea o toaletă improvizată la capătul holului.

În prima zi a experimentului nu au fost evenimente importante, însă în cea de-a doua zi, lucrurile au luat o altă turnură, deținuții

blocând ușile celulelor refuzând să urmeze instrucțiunile gardienilor. Pentru a opri revolta din așa zisa închisoare, gărzile s-au oferit să lucreze

ore suplimentare. Au început să atace deținuții cu stingătoarele și cu bastoanele din dotare, dar, considerând că supravegherea celor 9 prizonieri

de către doar 3 paznici este dificilă, unul dintre paznici a sugerat ideea folosirii unor tactici psihologice, în vederea controlului deținuților. Astfel,

au dorit ca cei care nu au participat la revoltă sa aibă parte de o serie de privilegii, amenajând astfel o ,,celulă privilegiu” în care deținuții erau

tratați cu hrană de calitate superioară, se puteau spăla pe cap și pe dinți, însă aceștia au refuzat păstrând solidaritatea cu amicii lor deținuți.

În închisoare, lucrurile au degenerat, mulți dintre gardieni devenind extrem de violenți cu prizonierii, având chiar tendințe sadice.

Gărzile îi hărțuiau pe deținuți cu numărătoarea cu scopul de a întări ideea că numerele alocate erau noua lor identitate. Îi obligau pe aceștia să

urineze și să defecheze în găleți care nu erau golite. De asemenea, erau obligați să doarmă pe ciment și forțați să se dezbrace. Aceste presiuni

urmăreau degradarea umană a celor implicați. Deși paznicii deveneau tot mai cruzi, experimentul a continuat.

După 36 de ore de la începerea experimentului, unul dintre deținuți a început să se comporte haotic, și eliberat.

În închisoare, lucrurile au degenerat, mulți dintre gardieni devenind extrem de violenți cu prizonierii, având chiar tendințe sadice.

Gărzile îi hărțuiau pe deținuți cu numărătoarea cu scopul de a întări ideea că numerele alocate erau noua lor identitate. Îi obligau pe aceștia să

urineze și să defecheze în găleți care nu erau golite. De asemenea, erau obligați să doarmă pe ciment și forțați să se dezbrace. Aceste presiuni

urmăreau degradarea umană a celor implicați. Deși paznicii deveneau tot mai cruzi, experimentul a continuat.

În ziua a patra, unii gardieni au declarat că au auzit zvonuri cum că, deținutul eliberat se va întoarce și va provoca o evadare în masă

a celor de acolo. În acest timp, Zimbardo și gardienii au demolat închisoarea și au mutat experimentul la etajul întâi al clădirii. În cazul în

care deținutul eliberat ar fi apărut, i-ar fi spus acestuia că tot experimentul s-a sfârșit, însă, deținutul nu s-a mai întors, iar închisoarea a fost

reconstruită și experimentul s-a reluat. Unii deținuți și-au exprimat dorința de a fi eliberați condiționat, plătind drept cauțiune banii obținuți

prin participarea lor la acest experiment. Cererile lor de eliberare au fost negate.

În închisoare a fost introdus un nou prizonier cu numărul de identitate #416, care a încercat să atragă atenția asupra condițiilor aspre

din închisoare, însă gardienii s-au opus cu vehemență. Deținutul intrase în greva foamei, iar gardienii l-au izolat închizându-l într-un dulap și

obligându-i pe ceilalți prizonieri să lovească cu pumnii în mod repetat în ușa dulapului în timp ce strigau la el.

Experimentul a luat sfârșit după numai 6 zile de la debutul său, prin obiecțiile lui Zimbardo la rugămințile Cristinei Maslach, o

absolventă în psihologie, cu care acesta se întâlnea. Cei mai mulți gardieni au fost indignați de încetarea experimentului. La sfârșitul

studiului, prizonierii erau dezintegrați, atât ca grup, cât și ca indivizi.

• Experimentul s-a asemănat cu cel al luiStanley Milgram din 1963 de laUniversitatea din Yale.

• De altfel, Milgram a fost coleg de clasă cuPhillip Zimbardo. Din cele 50 de persoanecare au urmărit experimentul, doar Maslacha pus la îndoială caracterul lui moral.

• Studiul a primit numeroase critici etice,inclusiv lipsa unui consimțământ completinformat de către participanți, deoareceZimbardo însuși nu știa ce s-ar puteaîntâmpla în experiment, totul fiindimprevizibil.

CONCLUZIE:

• Oamenii se vor conforma rolurilor sociale pe care se așteaptă să le joace.

• Rolul pe care îl au oamenii într-o situație are un efect semnificativ asupra comportamentului lor.

• Efectul personalității înnăscute este mai slab decât situația externă.

Participanții care au jucat rolul prizonierilor nu au fost protejați de traumele psihologice, trăind incidente

de umilință și suferință. Zimbardo ar fi trebuit să pună capăt întregului experiment încă din momentul în care a

eliberat deținutul care prezenta simptome psihice.

A încălcat principiile etice prin asumarea rolului de director al închisorii.

Peste ani, în 2008 Zimbardo afirma că: ,, cu puțin timp în urmă am realizat cât de departe am mers cu

experimentul. La un moment dat gândeam exact ca un director de închisoare și nu ca un psiholog.”

Prima dată când am vorbit

public despre Experimentul

Închisorii Stanford, Stanlley

Milgram mi-a spus:,,studiul

tău îmi va lua toată greutatea

de pe umeri. Oamenii vor

spune acum că studiul tău este

cel mai neetic studiu realizat

vreodată, și nu al meu.”

https://www.youtube.com/watch?v=7LviGTHud5w