Experiment Privind Dezvoltarea Rezistentei La Juniorii de 17-18 Ani, In Fotbal

UNIVERSITATEA « DUNĂREA DE JOS » GALAŢIFACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Coordonator ştiinţific:Lector univ. dr. Aurelian Drăgan

Absolvent:

GALAŢI2012

UNIVERSITATEA « DUNĂREA DE JOS » GALAŢIFACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

EXPERIMENT PRIVIND DEZVOLTAREA REZISTENŢEILA JUNIORII DE 17-18 ANI, ÎN FOTBAL

Coordonator ştiinţific:Lector univ. dr. Aurelian Drăgan

Absolvent:

GALAŢI2012

2

CUPRINS

CAP. 1 INTRODUCERE………………………………………………………. 4 1.1. Gradul de actualitate şi importanţa practică a temei……………………. 4 1.2. Motivaţia alegerii temei……………………………………………………. 7 1.3. Scopul şi sarcinile lucrării…………………………………………………. 9 1.4. Ipotezele cercetării…………………………………………………………10 CAP. 2 FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI……………………… 11

2.1. Calitatea motrică "Rezistenţa"……………………………..……………. 11 2.1.1. Indicaţii metodice privind antrenamentul de rezistenţă………… 14 2.1.2. Mijloace specifice privind dezvoltarea rezistenţei……………….. 15 2.1.3. Metodele şi conţinutul antrenamentului de rezistenţă………….. 16

2.2. Orientări şi concepte majore în pregătirea fizică a juniorilor…………. 17 2.2.1 Metode şi orientări metodologice moderne……………………….. 19

2.2.1.1. Metoda eforturilor continue sau metoda maraton………..22 2.2.1.2. Metoda cu intervale…………………………………………22 2.2.1.3. Metoda eforturilor de intensităţi variabile………………..24 2.2.1.4. Metoda prin retragere…………………………………….. 25 2.2.1.5. Metoda prin joc sau metoda competiţională…………….. 26 2.2.1.6. Antrenamentul la altitudine………………………………. 27 2.2.1.7. Alergări cu schimbări de ritm tip fartlek………………….27 2.2.1.8. Alergări în pantă……………………………………………27 2.2.1.9. Alergări cu pas sărit……………………………………….. 27 2.2.1.10. Antrenamentul pliometric……………………………….. 28 2.2.1.11. Antrenamentul în circuit………………………………….28

2.3. Mijloace de refacere a capacităţii de efort………………………………..31 2.4. Particularităţile de vârstă ale juniorilor………………………………….40

2.4.1. Perioadele de vârstă favorabile dezvoltării calităţilor motrice…..41

CAP. 3 ORGANIZAREA CERCETĂRII………………………………….42 3.1. Subiecţii, perioada şi locul cercetării……………………………………..42 3.2. Metodele de cercetare utilizate……………………………………………43

3.3. Probe de control aplicate în cercetare şi sistemul de punctaj pentru evaluarea rezultatelor…………………………………………………….. 43

CAP. 4 PREZENTAREA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR………………………………………………….45

4.1. Prezentarea şi prelucrarea datelor……………………………………….. 45 4.2. Interpretarea rezultatelor………………………………………………….57

CONCLUZII ………………………………………………………………………..59

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………62

3

CAPITOLUL IINTRODUCERE

1.1. Gradul de actualitate şi importanţa practică a temei

Fotbalul de performanţă cunoaşte o puternică dezvoltare, atât sub aspectul

parametrilor de conţinut şi structură, cât şi al nivelului de evoluţie superioară a

factorilor de instruire şi de joc. Aceste aspecte au fost fundamentate de metodele

tot mai complexe şi eficiente de pregătire, care au venit în sprijinul cerinţelor

actuale ale jocului de fotbal, acesta fiind caracterizat ca un joc sportiv cu o

dinamică deosebit de ridicată.

Maniera modernă de antrenament şi de joc tinde spre realizarea unei

organizări perfecte, în care jucătorii îşi modelează activitatea, devenind adepţii

principiilor care le oferă libertatea de acţiune şi decizie, dar sunt obligaţi să

respecte ideile tactice, care-i determină să confere oricărei acţiuni individuale, o

conotaţie colectivă.

Se poate deci pe bună dreptate, susţine afirmaţia că, în prezent fotbalul

mondial este supus unor mutaţii importante privitoare la pregătirea, activitatea şi

mentalitatea antrenorilor şi specialiştilor, la atitudinea jucătorilor faţă de meseria

pe care o practică şi la unele aspecte organizatorice privind desfăşurarea

sistemului competiţional tot mai complex şi mai încărcat. Toate aceste mutaţii

sunt resimţite şi în activitatea fotbalistică din ţara noastră. ele fiind consecinţe

ale trecerii treptate la structurile fotbalului profesionist.

Problematica fotbalului contemporan, perfecţionat în toate compartimentele

sale, este mult mai complexă, prin însăşi transformările la care este supus jocul

in sine, fiind diferenţiat de cel practicat cu doar câteva decenii în urmă.

Evoluţia mereu crescândă a fotbalului contemporan este rezultatul aportului

adus de către reprezentanţii fiecărei "şcoli", în privinţa instruirii şi a jocului. În

funcţie de temperamentul jucătorilor şi de tradiţia fiecărei "şcoli" în parte. Pe

bună dreptate, se spune că dialectica progresului înregistrează şi în fotbal lupta

4

dintre vechi şi nou, între rutină şi profesionalismul novator.

În performanţă, în toate etapele de dezvoltare ale jocului de fotbal au

existat contradicţii între vechi şi nou. dar nicicând acestea nu au fost aşa de

evidente ca în etapa actuală.

Procesul de antrenament modern este supus înnoirilor permanente, bazate

pe legităţi ştiinţifice şi este fundamentat de către antrenori şi jucători, deci de

practicieni care, de multe ori, lasă în urmă aspectele teoretice şi metodice

elaborate de către specialişti.

Aşa se explică faptul că, fotbalul modern, bazat pe principiile fotbalului

total nu reprezintă rezultatul aplicării unei idei geniale, ci o operă colectivă

rezultată ca urmare a acumulării unor soluţii noi privind diversificarea instruirii

şi a componentelor jocului.

Oricare studiu cu tentă de cercetare trebuie să se pornească de la ideea că,

fotbalul actual se desfăşoară într-o evidentă lipsă de spaţiu şi de timp, iar

aspectele teoretice trebuie să descopere soluţii privitoare la depăşirea acestor

realităţi ce guvernează fotbalul contemporan.

De la aceste legităţi fundamentale trebuie să pomenească specialiştii care

au ca domeniu de activitate jocul de fotbal indiferent de eşalonul valoric sau de

vârstă cu care lucrează.

Ştiinţa jocului de fotbal este o ştiinţă a jocurilor sportive în general cu

aplicaţii specifice la condiţiile intime ale jocului de fotbal şi cu multe

similitudini pentru jocul de fotbal.

O cerinţă de bază a fotbalului este aceea ca întregul efort de pregătire, să

asigure fiecărui fotbalist o dezvoltare multilaterală, o complexă pregătire

atletică, pe fondul căreia însuşirea tehnicii şi tacticii specifice fotbalului, să

permită formarea unui fotbalist complet, cu un înalt spirit de dezvoltare

biofiziologică a calităţilor fizice cu o tehnică şi tactică însuşită, capabil să facă

faţă cu succes tuturor situaţiilor ivite în joc, deci să aibă o evoluţie extrem de

dinamică.

5

Fotbalul actual recomandă ca pregătirea să fie desăvârşită în aşa fel încât să

poată răspunde cerinţelor din ce în ce mai crescute ale fotbalului modern.

Concluziile ultimelor campionate mondiale şi europene au demonstrat

nivelul superior de pregătire fizică a tuturor echipelor participante.

Acest grad avansat de pregătire fizică demonstrează progresele obţinute pe

plan mondial în metodica antrenamentului, ceea ce a dus la valorificarea la

maximum a posibilităţilor fizice ale sportivilor:

- jucătorul îşi valorifică în joc posibilităţile tehnico-tactice, calităţile morale

şi de voinţă numai în măsura în care îl va ajuta în acest sens;

- cu ajutorul pregătirii fizice se pune în mişcare mecanismul de funcţionare

al echipei;

- acţiunile fără minge, care reprezintă aproximativ 95% din durata jocului

cât şi mişcările cu mingea, vor fi executate cu promptitudine, economic, la

momentele oportune şi în condiţiile impuse de necesităţile jocului, în funcţie

numai de nivelul pregătirii fizice;

- între menţinerea formei sportive şi nivelul pregătirii fizice există o strânsă

legătură.

Helenio Herera spunea că „mulţi antrenori cred că atunci când preiau o

echipă, trebuie să facă altfel decât predecesorul său”. Unii încearcă să

îmbunătăţească pregătirea fizică, alţii mizează pe scheme tactice sau

perfecţionează tehnica jucătorilor.

Pentru mine, toate acestea formează o unitate indisolubilă.

Marii jucători vin cu o seamă de aptitudini de la natură, dar şi ei trebuie să

înveţe modalităţi de a-si servi talentul.

Miguel Munoz spune că "exerciţiile pentru îmbunătăţirea vitezei, forţei şi

rezistenţei, trebuie făcute colectiv".

Fotbalul este un joc sportiv care solicită din partea jucătorilor eforturi

complexe, ce se caracterizează prin alergări aritmice, cu dese schimbări de

direcţie şi ritm, contacte dure cu adversarii, sărituri, etc. În aceste solicitări sunt

6

angrenate toate calităţile motrice - dezvoltate într-un anumit raport specific.

Tema lucrării fiind „Experiment privind dezvoltarea rezistenţei la juniorii

de 17-18 ani, în fotbal”, pot afirma că aceasta reprezintă factorul esenţial în

jocul de fotbal, dar nu singurul ci împreună cu celelalte calităţi motrice.

Asta înseamnă că între calităţile motrice există o anumită corelaţie, în

sensul că orice mişcare în fotbal le cuprinde pe toate, însă una predomină asupra

celorlalte.

În concluzie, lucrând pentru dezvoltarea unei calităţi, le solicităm şi pe

celelalte, fiecare dintre ele dezvoltându-se şi manifestându-se în regimul altora.

Orientarea pregătirii fizice se face către un fotbal total, bazat pe o pregătire

fără cusur, până la limita maximă a posibilităţilor umane şi axat în principiu pe

dinamism, combativitate, generozitate la efort şi forţă, mai bine spus putere,

absolut necesară în relaţiile de adversitate directă (vorbim deci despre

agresivitate).

Solicitările unui joc modern pretind jucătorilor indiferent de post, să poată

acţiona direct şi eficace în toate zonele terenului, atât în fazele de atac cât şi în

cele de apărare - deci avem nevoie de jucători polivalenţi.

1.2. Motivaţia alegerii temei

Tema lucrării se încadrează într-o problematică amplă ce vizează cercetarea

ştiinţifică privind perfecţionarea mijloacelor de pregătire în scopul dezvoltării

calităţilor motrice.

Personal am manifestat un deosebit interes fată de această temă, fiind

convins că reprezintă o cale a creşterii eficienţei procesului de instruire în fotbal.

Deşi ar trebui să mă refer strict la dezvoltarea rezistenţei generale şi

specifice, consider că ea nu poate fi disociată de celelalte calităţi motrice "mai

ales în jocul de fotbal " unde datorită specificităţii acestuia nu vom găsi

niciodată o calitate motrică singulară (poate numai în antrenament, şi asta doar

în perioada pregătitoare).

7

Primul şi cel mai important motiv ar fi că în antrenamentul modern, un rol

deosebit îl ocupă noutăţile ce apar în domeniu.

La ultimul Campionat Mondial, cel din Africa de Sud, am observat că toate

echipele s-au prezentat cu o pregătire fizică fără cusur, dispunând de jucători

puternici care etalau calităţi deosebite şi care puteau face faţă efortului foarte

susţinut pe toată durata jocului şi chiar în inferioritate numerică sau prelungiri.

Al doilea motiv este că în fotbal nu există performanţe superioare fără o

dezvoltare a calităţilor motrice corespunzătoare cerinţelor (tot mai mari).

Al treilea motiv este acela de a demonstra legătura indisolubilă între cele

două laturi ale pregătirii fizice "generală şi specifică" lucru ce se face evident în

două sensuri:

A) În primul rând se lucrează pentru asigurarea bazei generale şi numai

după aceea cu mijloacele specifice se desăvârşeşte aspectul particular specific şi

care se îmbină armonios cu tehnica şi tactica jocului;

B) În al doilea rând această legătură se extinde pe toată durata anului, în

funcţie de perioadele antrenamentului sportiv.

În psihologie, cunoaşterea motivaţiei răspunde totdeauna la întrebarea de

ce? Motivaţia se referă la faptul că actele comportamentale nu se produc în mod

gratuit, la baza lor existând totdeauna o serie de mobiluri interne, care

impulsionează activitatea şi o susţin energetic.

Rolul motivaţiei în reglarea comportamentului decurge din însăşi natura

umană, care pentru a-şi menţine existenţa trebuie să realizeze schimburi

energetice şi informaţionale cu mediul.

Motivele activităţii sportive sunt:

afirmarea de sine;

tendinţele sociale;

interesul pentru competiţii;

dorinţa de a câştiga;

aspiraţia de a fi primul;

8

căutarea compensaţiei;

nevoia de mişcare;

agresivitatea, combativitatea;

gustul riscului.

Iată o serie de argumente care m-au determinat să elaborez această lucrare,

considerând că perfecţionând permanent mijloacele de dezvoltare a rezistenţei

adaptate la cerinţele jocului modern, se vor noi performanţe care nu pot duce

decât la progres.

1.3. Scopul şi sarcinile lucrării

Plecând de la premiza că ipoteza lucrării este valabilă, scopul

experimentului este acela de a demonstra că prin selectarea judicioasă a

mijloacelor specifice jocului de fotbal, se pot atinge parametrii superiori în ceea

ce priveşte capacitatea de efort, lucru ce se reflectă pe parcursul campionatului

în jocurile oficiale.

În cazul în care experimentul meu se dovedeşte a fi eficace, consider că

metodele folosite vor reprezenta un mijloc de orientare pentru antrenori până

când şi ele vor ajunge să fie depăşite, corespunzător evoluţiei fotbalului în timp.

Poate este prea mult spus înlocuire dar sunt convins că termenul de

îmbunătăţire sau adaptare s-ar potrivi mai bine. Spun aceasta pentru faptul că

este foarte greu să descoperi lucruri noi, dar mult mai uşor să le ajustezi pe cele

cunoscute, adaptate noilor cerinţe.

Investigaţia iniţială şi finală a capacităţii motrice din grupele ce participă la

experiment.

Sarcinile lucrării sunt următoarele:

- să formeze deprinderi motrice generale şi specifice cât mai corecte;

- să formeze şi să desăvârşească personalitatea elevilor; -Să vizeze

creşterea şi dezvoltarea potenţialului motric specific jocului de fotbal;

- să folosească la maxim posibilităţile fizice ale sportivilor atât în

9

antrenament cât şi în joc;

- să atingă un înalt grad de conştientizare a subiecţilor pentru a urca pe

culmile înaltei performanţe;

- să creeze caractere puternice, cu un deosebit simţ al dreptăţii şi al

corectitudinii fată de adversari si arbitrii;

- să dezvolte la sportivi mentalitatea de învingător, de autodepăşire;

- să creeze lideri - modele demne de urmat (atât în sport cât şi în afara

lui) care sunt capabili să câştige singuri jocul, sau să ridice moralul

coechipierilor când echipa este condusă, prin exemplul personal.

1.4. Ipoteza cercetării

Consider că aplicarea metodelor folosite asigură o creştere valorică a

tuturor componenţilor echipei, lucru reflectat prin rezultatele obţinute în

întrecerile oficiale la care au participat.

Am vrut să stabilesc pe cale experimentală, care sunt metodele şi

mijloacele cu cel mai mare transfer la joc.

În acest sens, ipoteza cercetării poate fi formulată astfel: presupunem că

prin folosirea acestora se obţine o creştere vizibilă a ritmului de joc pe toată

durata unei partide, în conformitate cu cerinţele actuale pe plan naţional si

mondial.

Bineînţeles că dezvoltarea rezistenţei se regăseşte în pregătirea fotbaliştilor

în diferite combinaţii cu celelalte calităţi motrice.

10

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

2.1. Calitatea motrică "Rezistenţa"

Rezistenţa reprezintă capacitatea organismului de a menţine un timp

îndelungat activitatea motrică în regim variat de viteză, forţă şi îndemânare.

Ea este determinată de înalta capacitate de lucru a sistemului circulator,

respirator, de coordonare perfectă a aparatului locomotor şi a organelor interne

precum şi de existenţa marilor resurse energetice din organism.

Rezistenţa dezvoltată la un înalt nivel, dă posibilitatea jucătorilor să

execute toate procedeele tehnico-tactice în condiţii de joc fără eforturi vizibile şi

fără ca eficacitatea şi precizia lor să scadă.

În fotbal efortul se caracterizează prin neuniformitatea lui ca intensitate.

În desfăşurarea acţiunilor de joc sunt momente de efort intens prelungit, dar

sunt şi momente când intensitatea scade pentru ca imediat să crească brusc.

În funcţie de modul de solicitare, distingem mai multe forme de

manifestare a rezistentei:

1. Din punct de vedere al consumului de oxigen, avem:

rezistenţă aerobă;

rezistenţă anaerobă.

2. Din punct de vedere al duratei, avem:

de scurtă;

de medie;

lungă durată.

3. Din punct de vedere al solicitărilor motrice (combinării calităţilor

motrice), distingem:

rezistentă – forţă;

rezistenţă – detentă;

11

rezistenţă - viteză.

4. Din punct de vedere al masei musculare care participă, avem:

rezistenţă generală;

rezistenţă locală.

5. Din punct de vedere al specificităţii sportului, avem:

rezistenţă generală (atletism)

rezistenţă specifică (jocuri sportive).

Procedee metodice pentru dezvoltarea rezistenţei

a. Procedee bazate pe variaţia volumului efortului;

a.l. Procedeul eforturilor uniforme - efortul îşi menţine, permanent, aceeaşi

intensitate; se modifică în sens de creştere, pentru ia se putea realiza progres în

dezvoltarea rezistenţei, volumul (durata, distanţa, numărul de repetări);

a.2. Procedeul eforturilor repetate („relativ standard")-se efectuează aceeaşi

„unitate" de efort (distanţă, repriză, serie etc), cu un număr variabil de repetări.

b. Procedee bazate pe variaţia intensităţii efortului;

b.l. procedeul eforturilor variabile - presupune modificarea tempoului de

lucru, a intensităţii efortului, pe parcursul repetării unei porţiuni de distanţă, a

unei reprize etc:.

b.2. procedeul eforturilor progresive - presupune tot variaţia intensităţii

efortului, dar numai în sensul creşterii acesteia; această creştere progresivă - se

poate realiza fie pe parcursul repetării unei porţiuni de distanţă, a unei reprize

etc, fie de la o repetare la alta.

c. Procedeul "cu intervale" (numit frecvent „antrenamentul cu/pe

intervale") - presupune atât variaţia volumului (de la o lecţie la alta) -cit şi a

intensităţii (în cadrul aceleiaşi lecţii). Câteva cerinţe trebuie să reţinem pentru

acest procedeu metodic:

Se poate aplica nu numai la ramurile sau probele sportive ciclice (alergări,

ciclism, înot, schi fond etc), ci şi la cele aciclice (jocuri sportive, box, lupte etc);

12

Efortul etalon stabilit (distanţa de parcurs, durata „reprizei" etc.) trebuie să

fie repetat, în aceeaşi lecţie, de atâtea ori încât prin însumare să fie depăşit

modelul competiţional pentru ramura sau proba sportivă respectivă;

Elementul care determină reglarea intensităţii efortului pe parcursul

repetărilor din aceeaşi lecţie este Frecvenţa Cardiacă (F.C.), adică pulsaţiile pe

minut. Se apreciază că organismul este apt să efectueze acest procedeu dacă

reuşeşte, prin „încălzirea" din lecţia respectivă, să ajungă cu F.C. la aprox. 120

—130 pulsaţii/minut. Intensitatea cu care se efectuează prima repetare trebuie să

ridice valorile F.C. la aprox. 170—180 pulsaţii/minut. Dacă nu se ating aceste

valori, la următoarea repetare trebuie să crească intensitatea efortului; dacă sânt

depăşite aceste valori, la următoarea repetare va fi micşorată - intensitatea

efortului. Pauza dintre repetări, adică „intervalul" (de aici provine si denumirea

procedeului!), este de maximum 90 secunde.

În timpul intervalului F.C. trebuie să coboare către valorile de la-care s-a

plecat (aprox. 120-130 pulsaţii/minut). Dacă valorile nu coboară aproape de

aceste valori, în cele 90 secunde cât durează intervalul, înseamnă că intensitatea

a fost prea mare şi trebuie redusă la repetarea următoare; dacă se ating valorile

iniţiale, chiar mai repede decât în 90 secunde, înseamnă că intensitatea efortului

a fost prea mică şi trebuie crescută la repetarea următoare.

În timpul „intervalului" dintre repetări subiectul poate să facă unele

exerciţii cu o intensitate scăzută (pauză activă) sau să întrerupă efortul

complet(pauză pasivă).

Factori determinanţi

stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitaţia şi inhibiţia, în

sensul menţinerii unui raport constant între acestea (în „favoarea" excitaţiei!) un

timp cît mai îndelungat;

posibilităţile de activitate a sistemelor şi funcţiilor organismului, mai ales

pe plan cardio-vascular şi respirator;

13

tipul fibrelor musculare implicate în activitate (fibrele roşii sânt „lente",

deci favorabile pentru eforturile de rezistenţă);

calitatea metabolismului şi resursele energetice ale organismului,;

capilarizarea şi reglarea periferică;

calitatea proceselor volitive, determinate motivaţional, şi mai ales nivelul

de perseverenţă şi dârzenie

2.1.1. Indicaţii metodice privind antrenamentul de rezistenţă

Rezistenţa generală se dobândeşte în prima parte a perioadei pregătitoare,

când trebuie să se realizeze o capacitate crescută a marilor funcţiuni şi

acumularea unor mari resurse energetice în organism.

Rezistenţa organică generală este condiţionată la omul sănătos de stadiul de

dezvoltare a aparatului cardio-vascular şi apreciată din punct de vedere biologic

prin consumul maxim de oxigen pe minut.

Inima, principalul organ al aparatului cardio-vascular, atinge volumul ei

maxim de dezvoltare si nivelul cel mai înalt al consumului maxim de oxigen

după 19 ani, vârstă la care substratul morfo-funcţional al rezistenţei organice

generale poate fi considerat maturizat şi capabil să răspundă solicitărilor

specifice.

Depistarea (selecţia) copiilor şi adolescenţilor pentru fotbal se poate face

însă mult mai înainte de această vârstă.

Treptat, cu cât se înaintează în pregătire, distanţa de parcurs scade, iar

intensitatea creste. Este indicat să se pornească în alergare numai după ce

organismul jucătorilor a fost suficient de bine pregătit.

Crosul va fi programat la minim 3 ore de la luarea mesei sau în cursul

dimineţii. O atenţie deosebită trebuie acordată mişcărilor de respiraţie în timpul

alergărilor (reglarea respiraţiei la ritmul şi distanţa de alergare).

Rezistenţa specifică se formează şi se dezvoltă cu cât ne apropiem de etapa

precompetiţională, se desăvârşeşte şi se menţine în etapa competiţională.

14

2.1.2. Mijloace specifice privind dezvoltarea rezistenţei

A. Pentru rezistenţa generală

a. cros - alergări în teren variat

b. alergări cu îngreuiere - în zăpadă mare, pe teren arat sau cu nisip, etc.

c. alergări uniforme şi repetate (200-400-600-800-1000 m), alergări

moderate, apoi mers normal 50-60 m pentru respiraţie-revenire, se execută 10-

20 de repetări.

B. Pentru rezistenţa specifică

- alergări repetate şi în ritm variat (20-30 m, alergare uşoară, apoi 20-30 m

sprint cu şi fără balon)

- alergări de viteză repetată şi crescândă: prima parte pe 10 m, apoi 15-20

m până la 60 m, cu intercalări de alergări în regim moderat cu si fără balon

- alergări în apnee şi viteză mare pe 30 m (10-20 repetări)

- conducerea balonului în viteză mare pe 10-50 m, terminată cu tras la

poartă (10-20 de repetări)

- individualizare - tras la poartă cu 10 mingii aşezate pe 16 m, jucătorul

pleacă la semnal de la 25 m, sprintează, şutează în prima minge, revine la 25 m

(poziţia de plecare) în alergare accelerată cu spatele, din nou sprint înainte,

şutează în cea de a doua minge, ş.a.m.d. până şutează în toate cele 10 mingii. La

sfârşit se ia pulsul - revenirea şi se contabilizează câte goluri a marcat şi câte

şuturi a dat pe spaţiul porţii.

- individualizare - lovirea mingii cu capul din săritură - 3 serii x 20 de

sărituri cu pauze

- menţinerea în posesie - 6 x 6 joc pe Vi teren, 3 serii ori 5 min. cu pauză de

3 min. între serii (activă)

- jocuri pe spaţii reduse cu număr mic de jucători - număr egal, inferioritate

şi superioritate numerică, 2 contra 1, 2 contra 2, 3 contra 2, 3 contra 3, ş.a.m.d.

- jocuri cu temă - 1, 2, 3, atingeri şi sprint după pasare, marcaj om la om

- joc de pregătire - 2 x 60 min. sau 3 x 45 min.

15

2.1.3. Metodele şi conţinutul antrenamentului de rezistenţă

Sunt în funcţie de diverse capacităţi de rezistenţă: scurtă, medie şi lungă

durată.

Având în vedere specificitatea efortului, în jocul de fotbal este necesară

orientarea procesului de pregătire către toate formele de rezistenţă, dar mai ales

către dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză.

Iată câteva exemple:

- antrenamentul cu alergări de durată - 45 şi 60 min. în pădure, pe teren

variat, crosurile, pentru îmbunătăţirea capacităţii de efort aerob;

- antrenamentul cu alergări de lungă durată - crosuri pe şosea de 1 - 2 ore ;

- alergări cu schimbarea ritmului de alergare (tip fartlek) respectiv cu

intensităţi variabile date de dificultatea terenului (urcări, coborâri, ocoliri sau

escaladări de obstacole);

- alergări de lungă durată cu intervale.

Este important de reţinut că aplicarea unei singure metode nu poate

contribui la îmbunătăţirea eficientă a capacităţii de rezistenţă.

În cadrul lucrării şi în concordanţă cu tema propusă, voi descrie o serie de

metode de pregătire pentru dezvoltarea rezistenţei, care au constituit baza

experimentului meu, cum ar fi:

A. Metode pentru dezvoltarea rezistenţei cu caracter general:

1. metoda eforturilor continue sau metoda maraton;

2. metoda cu intervale (scurte, medii şi lungi);

3. metoda prin refacere;

4. antrenamentul la altitudine (cu accent pe alergările în pantă, sau teren

variat);

5. metoda eforturilor de intensităţi variabile (tip fartlek);

6. antrenamentul în circuit şi pliometric.

16

B. Metode pentru dezvoltarea rezistenţei cu caracter specific:

1. metoda prin joc;

2. individualizarea;

3. circuite cu caracter tehnico - tactic;

4. jocuri cu temă (intensităţi variabile pe diferite perioade de timp).

2.2. Orientări şi concepte majore în pregătirea fizică a juniorilor

Progresele înregistrate în fotbalul actual creează o efervescenţă creatoare în

toate ţările indiferent de tradiţie.

Nivelul atins şi practicat de unii jucători şi echipe, a fost posibil datorită

cunoaşterii exacte a fenomenelor specifice jocului şi pregătirii lui superioare.

Pătrunderea în intimitatea domeniului, în cele mai mici amănunte, a fost

deschisă pe calea unor informaţii care au furnizat date certe, a căror prelucrare

au evidenţiat cu suficientă precizie: când? cât? şi cum? Trebuie pregătiţi

jucătorii şi echipa. Importanţa vitală a informaţiei permanente ne obligă deci, să

gândim şi să căutăm noul, fără întrerupere.

Fotbalul nostru rămâne încă tributar acestor orientări datorită faptului că nu

toată lumea e preocupată de autodepăşire, avidă de nou sau de a fi mereu la

limita superioară a cunoaşterii în domeniu.

Practica rutinei, la care se limitează unii, este de neconceput la nivelul

fotbalului actual.

Numai corelarea şi prelucrarea datelor individuale ne pot dezvălui

realitatea, valoarea şi capacitatea jucătorului, pe baza cărora să ne putem orienta

metodica şi mijloacele cele mai eficiente pentru atingerea marilor performanţe.

Procesul de informaţie si cunoaştere a tuturor elementelor şi parametrilor

ce compun jocul şi antrenamentul pentru joc, ne conduce la realizarea concepţiei

unitare, a acestor două aspecte, la un proces de cauzalitate între două activităţi

ale aceluiaşi proces, al cărui obiectiv final este calitatea şi eficienţa jocului.

17

Prin respectarea liniei metodice care ne conduce de la joc la antrenament şi

înapoi la joc, realizăm un sistem de obiectivizare a unui proces unitar, ce se

bazează pe dimensiuni şi date reale, a cărui certificare permite aprecierea

lucrului efectuat, precum şi emiterea unor prognoze reale pentru viitoarea etapă

de joc şi pregătire.

Respectând gradul de dificultate, structura tehnică, tehnico-tactică a

procedeelor, a combinaţiilor şi acţiunilor prin care se desfăşoară jocul, precum şi

suportul acestora exprimat prin deprinderile motrice şi capacitatea de efort, se

pot obţine indicatori cantitativi şi calitativi specifici jocului.

Numai pe baza acestora antrenamentul poate concepe şi opera în mod

eficient, un proces valoros de pregătire.

În mod obiectiv se impune deci să identificăm şi să stabilim un număr de

indicatori cu conţinut metodologic, care să ne furnizeze utilitatea, calitatea şi

valoarea muncii, într-un antrenament sau ciclu săptămânal.

În aceeaşi măsură apare necesară realizarea unor modele de pregătire, care

să se adreseze unui jucător, post sau echipei.

Ţinând seama de existenţa grupelor eterogene caracteristice prin diferenţa

de vârstă, fond genetic, temperament, pregătire şi valoare, se recomandă

stabilirea unor modele de pregătire pentru unii jucători sau grupe de jucători,

evitându-se impunerea unui model exhaustiv pentru tot lotul.

Modelul conceput trebuie să urmărească în primul rând realizarea unui

model perfecţionat care să conducă spre cel final.

Mijloacele selecţionate pentru realizarea unui model de pregătire pe care-l

programăm în procesul de antrenament în tot timpul anului trebuie să răspundă

solicitărilor şi structurii jocului.

Respectând aceste cerinţe se impune cuantificarea mijloacelor de pregătire

şi evidenţa efortului, stabilindu-se:

a) un număr de mijloace cu maximă eficienţă practică;

b) distanţele şi structura (din joc) după care se desfăşoară exerciţiul;

18

c) intensitatea şi cantitatea repetării acestuia;

d) eşalonarea mijloacelor într-un ciclu de antrenament;

e) locul şi ponderea tuturor mijloacelor în lecţia de antrenament, în toate

etapele de pregătire din an.

Referindu-ne la menţinerea si îmbunătăţirea nivelului rezistentei, prin

mijloace de atletism, contribuim în acelaşi timp şi la compensarea efectelor

negative, generate de efortul specific cu mingea.

Deoarece atunci când este în posesia mingii, jucătorul realizează în general,

o amplitudine limitată a mişcărilor, o insuficientă stare de relaxare a actului

motric specific jocului, cu implicaţii negative asupra manifestării corecte a

deprinderilor de bază.

Trebuie să avem în vedere că, în economia antrenamentului, mijloacele

selecţionate în vederea realizării unui proces tehnologic superior, să stabilească

ce probă de control trebuie să se încadreze într-o serie de cerinţe ca:

structura probei să se identifice cu natura efortului specific;

să fixeze calităţile motrice predominante în joc, care asigură declanşarea

actului motric specific;

încadrarea în etape şi perioade, care să evidenţieze calitatea acumulărilor

şi nivelul formei sportive;

planificarea şi îndeplinirea normelor fizice şi tehnico-tactice să se facă în

toate etapele de pregătire a anului competiţional în strategia desfăşurării

întregului proces de pregătire, deosebit de important este modul de organizare a

timpului, care trebuie folosit la maximum şi fără rabat.

2.2.1 Metode şi orientări metodologice moderne

În pedagogie se pune mare accent pe metodele de acţiune practică

(operaţionale) respectiv pe metoda exerciţiului, care constă în repetarea

conştientă a unei activităţi, urmărind formarea deprinderilor, consolidarea

cunoştinţelor şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale.

19

Există mai multe tipuri de exerciţii clasificate astfel:

exerciţii individuale, în echipă, frontale;

după funcţia îndeplinită: de bază, introductive, operatorii;

după obiectivul didactic urmărit: mentale, de comunicare, de rezolvare, de

formare a deprinderilor intelectuale, de creativitate, de autocontrol etc.

Aş pune accent mai mare pe creativitate, sau mai bine spus pe dezvoltarea

creativităţii la juniori care, după părerea mea prezintă una dintre cele mai

moderne si totodată mai eficiente metode de antrenament.

Creativitatea este un proces complex care angajează întreaga personalitate a

individului.

Dintre metodele care dezvoltă creativitatea, importante sunt cele activ-

participative, cum ar fi:

învăţarea prin problematizare şi descoperire dirijată;

metoda modelării;

exerciţiile creative.

Ca metode imaginare putem folosi:

braingstormingul-asaltul de idei, sau în traducere directă furtună în creier;

sinectica sau asocierea unor elemente diverse;

invectica sau elaborarea unor idei noi.

O metodă modernă o reprezintă raţionalizarea şi standardizarea mijloacelor

antrenamentului sportiv, ce reprezintă măsuri cu caracter metodic, absolut

necesare în antrenamentul sportiv.

Întrucât numărul de antrenamente efectuate zilnic şi durata acestora,

precum şi volumul şi intensitatea efortului nu pot creşte la infinit, este necesară

alegerea celor mai eficiente mijloace şi dozarea corespunzătoare a acestora,

sistematizare după anumite criterii şi constituie într-un sistem unitar de

acţionare, după ce au fost bine analizate caracteristicile concursurilor (jocurilor).

20

Raţionalizarea

Raţionalizarea reprezintă operaţia de selectare şi folosire a exerciţiilor şi

procedeelor metodice cele mai eficiente.

Reducerea mijloacelor la un număr mai restrâns, este urmarea unei

activităţi laborioase, întinsă pe mulţi ani şi completate de rezultatele

investigaţiilor funcţionale, psihice, biochimice, etc. ale colectivelor de

cercetători.

Standardizarea

Este operaţia de tipizare a mijloacelor, a antrenamentelor şi microciclurilor

pe baza cunoaşterii valorilor biologice.

Cele două metode sunt operaţii absolut necesare în sportul de performanţă,

acolo unde accentul se pune în special pe eficienţa activităţii.

Raţionalizarea şi standardizarea sunt măsuri cu caracter metodic întreprinse

în cadrul procesului de obiectivizare a antrenamentelor şi concursurilor. Acest

proces de analiză dezvăluie şi inventarul de mijloace cu cea mai mare eficienţă

în fiecare din formele de organizare şi în special în pregătirea pentru concurs.

Ansamblul de exerciţii raţionalizate şi standardizate se sistematizează după

anumite criterii constituind un sistem unitar de acţiuni, după ce au fost analizate

şi desprinse caracteristicile concursurilor.

Standardizarea se realizează în urma operaţiilor de cunoaştere a

concursurilor, desprinderea celor mai importante trăsături şi transferul la

exerciţiile cu înalt grad de utilitate, ce determină tipizarea aplicării lor cu

eficientă maximă.

Exerciţiul standardizat poate imprima lecţiei profilul standardizării sale,

situaţie ce poate fi extinsă şi la microciclul de antrenament.

O formă de raţionalizare, standardizare şi în final de stabilire a modelelor

de pregătire, se realizează prin metoda corelaţiei statistice dintre două variabile:

exerciţiul pregătitor (x) şi performanţa de concurs (y). Pa baza gradului de

legătură dintre aceşti factori la unele ramuri de sport (cum este cazul atletismului

21

- probele de sprint) din 120 exerciţii pregătitoare utilizate s-au reţinut ca având

un grad mare de corelare cu probele de concurs numai 12, care, practic,

constituie modelul operaţional de pregătire.

M-aş referi în continuare la câteva din metodele de antrenament care

consider că au o mare eficienţă prin procentul foarte ridicat de transfer la joc.

2.2.1.1. Metoda eforturilor continue sau metoda maraton

Aceasta vizează cu precădere dezvoltarea rezistenţei generale. în timpul

jocului predomină alergările de intensitate medie, ceea ce corespunde unor

solicitări de 10' - 20', cu parcurgerea unor distanţe de aproximativ 2000 m în 10'

şi respectiv 4000 m în 20', în medie un efort de 28" -30" pe 100 m.

Aceste alergări se folosesc în perioada pregătitoare pentru adaptarea

organismului la efort în cea de-a doua parte a perioadei, distanţele respective se

parcurg cu o viteză mai mare (între 20" - 22" pe 100 m), fapt care permite

parcurgerea a 2500 - 3000 m în 10' sau 3000 -3400 m în 12".

Testul Cooper poate fi folosit atât ca mijloc de antrenament cât şi ca test de

verificare.

Solicitările la efort se fac treptat, în funcţie de gradul de pregătire şi

particularităţile de vârstă ale jucătorilor.

2.2.1.2. Metoda cu intervale

Această metodă, datorită variantelor multiple care pot fi utilizate, este cel

mai des folosită în antrenamentul fotbaliştilor. Caracteristic acestei metode este

precizarea distanţei, timpului în care se parcurge, numărului de repetări şi durata

pauzei.

Varianta I-a

Metoda cu intervale scurte

În care durata este între 15" - 60", pregăteşte organismul pentru eforturi

22

maximale repetate (rezistenţă în regim de viteză); exemplu: 10 x 100 m cu pauză

60" după fiecare.

Efortul optim este considerat 70-80% din viteza maximă, pulsul să

depăşească 180 de pulsaţii pe minut.

Durata pauzei se fixează în funcţie de revenirea pulsului între 120 -140 de

pulsaţii pe minut, care la un sportiv antrenat se face în 60". Dacă timpul necesar

revenirii este peste 90", înseamnă că efortul a fost prea mare.

Intensitatea efortului şi numărul de repetări se menţin constante un ciclu de

lecţii până ce intensitatea şi numărul de repetări sunt scăzute, deci nu mai sunt

utile. în acest caz este indicată creşterea numărului de repetări şi menţinerea

duratei pauzei sau menţinerea numărului de repetări şi scurtarea duratei pauzei.

Se pot influenţa şi ambii factori deodată, cu alte cuvinte se jonglează cu

factorii antrenamentului volum şi intensitate în scopul dezvoltării rezistenţei.

Varianta a II-a

Metoda cu intervale medii

În care efortul este între 1" şi 7", care pregăteşte organismul pentru eforturi

submaximale (rezistenţă de intensitate). Distanţele sunt variabile şi ritmul de

alergare este mediu.

Următoarea alergare va începe când frecvenţa cardiacă revine la 120 - 140

pulsaţii pe minut, nu se face revenirea completă.

De exemplu:

300m alergare - pauză 65"-70";

400m alergare - pauză 90" - 100";

500m alergare - pauză 120" - 140";

600m alergare - pauză 150" - 160".

Programul poate fi repetat de 2 - 4 ori pe zi.

Varianta a III-a

Metoda cu intervale lungi

În care efortul este ca durată între 13" - 15" şi care pregăteşte organismul

23

pentru eforturi de rezistenţă de volum.

Se stabileşte un program care poate fi repetat de 2 - 5 ori pe zi, de exemplu:

1500m - 1000m - 500m - 100m, pauza este incompletă (120 - 140 pulsaţii

pe minut) iar între serii pauza este de 5" - 6".

Metoda antrenamentului cu intervale se poate adapta la aspecte specifice

jocului de fotbal prin variaţia distanţelor care pot fi alternate: scurte - lungi sau

invers, important este ca reluarea următorului efort să se facă după ce revenirea

pulsului atinge valori între 120 - 140 pulsaţii pe minut.

În pauzele de revenire se vor executa mişcări de gimnastică, respiraţie,

relaxare, stretching, (pauză activă).

Traseele care se parcurg în alergare pot fi completate şi cu execuţii tehnice,

cu schimbări de direcţie şi ritm, mişcări înşelătoare, deposedări (alunecări),

sărituri (lovirea mingiei cu capul), alergări cu paşi adăugaţi sau alergări cu

spatele, conduceri de balon şi tras la poartă.

Traseele vor fi bine precizate, cu stabilirea duratei de parcurgere a pauzelor

şi a numărului de repetări, după modelul prezentat în variantele descrise

anterior.

2.2.1.3. Metoda eforturilor de intensităţi variabile

Este o metodă care îmbină metoda eforturilor continue cu cea a eforturilor

variabile.

Această metodă se foloseşte pentru menţinerea capacităţii de efort în final,

de perioada pregătitoare şi la începutul celei competiţionale.

Metoda constă în variaţia solicitărilor la efort, câteva exemple sunt

edificatoare:

1. Alergare pe o durată de 12' care însumează cca. 3200m, se desfăşoară cu

acţiuni diferite, alternând intensitatea efortului după fiecare 100m.

2. Alergări pe lungimea terenului, cu variaţii de ritm, schimbări de direcţie,

sărituri, etc, combinate cu exerciţii de gimnastică articulară asociată cu respiraţii

24

(se imită secvenţe de joc în ritmurile cerute de acţiunile respective).

Se repetă de mai multe ori pentru a parcurge o distanţă de 3000 -3200m.

3. Program combinat alcătuit din:

800m alergare uşoară (1/4; 2/4);

10 minute gimnastică articulară combinată cu exerciţii de respiraţie;

6 x 30m sprint, la prima alergare cu viteză de 3/4 şi apoi 4/4;

complex de exerciţii pentru dezvoltarea forţei compus din 6 exerciţii,

fiecare repetându-se de 10 ori (flotări, ridicări din culcat dorsal, extensii,

genunflexiuni, sărituri) executându-se cu maximum de viteză;

alergare 800m în ritm de 2/4.

Acest complex se execută de 2 - 3 ori fără pauză.

2.2.1.4. Metoda prin retragere

Această metodă are efecte asupra dezvoltării capacităţii de rezistenţă-

viteză. Ea se caracterizează prin solicitări intense care nu permit un număr mare

de repetări.

Repetarea efortului se face totdeauna după ce toţi parametrii (respiraţie,

circulaţie, metabolism) revin la starea normală - refacere totală. Efortul se face

cu maximum de viteză.

Metoda se aseamănă cu cea a intervalelor de scurtă durată cu excepţia

pauzelor care aici durează până la revenirea pulsului la iniţial, 90 pulsaţii pe

minut.

Cele mai indicate pentru eforturi maximale sunt între 10 şi 150m, sau ca

timp, eforturi până la 7 sec, eforturi până la 45 sec. şi eforturi până la 2 minute.

De exemplu, repetarea distanţei de 150m în 22 sec. - pauză, până la

revenirea pulsului la normal. Se repetă de 6 ori sau 50 - 60 sec. Alergare cu

viteză maximă, repetată de 5 - 6 ori cu pauză până la revenirea la normal a

pulsului. Pentru a da posibilitatea manifestării vitezei maxime, nu se vor face

exerciţii decât sub formă de alergare.

25

2.2.1.5. Metoda prin joc sau metoda competiţională

Este o metodă destul de des folosită, deoarece modelează cel mai bine toate

componentele.

Ea este aplicată cu un conţinut al antrenamentului şi se utilizează în general

în perioada precompetiţională şi competiţională.

Metoda constă în practicarea unui joc bilateral, cu echipe formate din 11

jucători, desfăşurat în două reprize a 45 de minute, cu pauze de 10 minute,

precedat de încălzire, aşa cum s-ar desfăşura un joc oficial. Practicarea jocului

reprezintă maximum de specificitate, deoarece solicitările sunt complete sub

aspect psiho-fizic şi tehnico-tactic.

Jucătorii câştigă experienţă competiţională, putând să exerseze diferite

sisteme de joc, care exersate în condiţii izolate, nu asigură toţi parametrii ceruţi

de competiţie.

Această metodă reprezintă şi o formă specifică de control a structurii

antrenamentelor, conţinutului, metodelor şi mijloacelor folosite anterior, măsura

în care ele au fost bine alese şi dacă se aplică corespunzător.

Alegerea adversarului joacă un rol important deoarece el poate stimula într-

o măsură mai mică sau mai mare participarea jucătorilor.

Metoda competiţională nu poate constitui o metodă cu frecvenţă mare de

utilizare în cadrul unui ciclu de antrenament deoarece nu este suficient de

stimulativă pentru solicitările maxime.

Jucătorii evită contactele cu adversarul, renunţă cu uşurinţă la rezolvări

tehnico-tactice pe care le cere situaţia de joc, etc, fapt pentru care eficienta

acestei metode scade.

Voi prezenta în continuare alte forme de antrenament pentru dezvoltarea

rezistenţei.

26

2.2.1.6. Antrenamentul la altitudine

Este o formă specială de antrenament, deoarece provoacă modificări

fiziologice: de adaptare a organismului (aclimatizare), care, la întoarcere la şes

pot produce o creştere a capacităţii de rezistenţă.

2.2.1.7. Alergări cu schimbări de ritm tip fartlek

Alergările cu accelerări periodice, solicită temporar produceri de energie

aerobă, anaerobă sau mixtă şi favorizează capacitatea de a suporta eforturi de

diferite intensităţi, fenomen fiziologic specific jocului de fotbal. Această metodă

este foarte bună şi deci indicată în pregătirea fotbaliştilor.

2.2.1.8. Alergări în pantă

Alergările pe pante înclinate 10-15 grade sunt foarte eficace.

În practica antrenamentului se folosesc două distanţe. Pe distanţa de 150 m,

după metoda intervalelor, se dezvoltă capacitatea anaerobă, iar pe distanţa de

400 m se dezvoltă şi se stabilizează capacitatea aerobă.

2.2.1.9. Alergări cu pas sărit

Această formă de antrenament, asemănătoare parţial cu alergările la deal,

are ca efect dezvoltarea rezistenţei şi elasticităţii, şi în plus a forţei de învingere-

cedare, învingere a propriei greutăţi, influenţând pozitiv şi componenta viteză.

În încheierea acestui capitol precizăm că, pentru a creşte eficienţa

antrenamentelor de rezistenţă, nu este suficient să se cunoască în detaliu efectele

fiecărei metode şi mijloc de antrenament, ci este necesară o cunoaştere cât mai

aprofundată a fenomenelor fiziologice ale diferitelor capacităţi de rezistenţă.

27

2.2.1.10. Antrenamentul pliometric

Antrenamentul pliometric, cunoscut şi sub numele de antrenament de

sărituri în adâncime.

Această metodă realizează o combinare a efectelor antrenamentului pozitiv,

dinamic, cu cele ale antrenamentului negativ, dinamic. Metoda se foloseşte

pentru sportivii de performanţă care se presupune că au un nivel corespunzător

de dezvoltare a forţei aparatului locomotor.

Exerciţiile sunt precedate de o bună încălzire a segmentelor respective,

deoarece prezintă riscul producerii de accidente.

Exerciţiul constă în săritura în adâncime de pe un obiect, aterizare şi

desprindere imediată, cu săritură maximă şi verticală.

Înălţimea obiectului este fixată în aşa fel încât, după "aterizare" jucătorul să

realizeze maximum de săritură în înălţime.

Pe măsură ce jucătorii acumulează forţă în picioare, creşte înălţimea

obiectului de pe care se sare.

Numărul de sărituri într-o serie este de 6 - 8 dacă se execută succesiv.

Numărul de serii se stabileşte în funcţie de scăderea nivelului săriturii maxime.

Când jucătorul nu mai atinge nivelul maxim, încetează exerciţiul.

2.2.1.11. Antrenamentul în circuit

Este o metodă de antrenament frecvent folosită, adesea extinsă şi la alte

forme de pregătire tehnică, fizico-tehnică-tactică.

Metoda de antrenament în circuit este numai pentru dezvoltarea forţei,

celelalte adaptări au numai aspect organizatoric, efectele nefiind adesea cele

scontate.

Aplicarea acestei metode comportă respectarea anumitor indicaţii:

jucătorii trec succesiv de la o staţie (atelier) la alta, după un anumit număr

de repetări, sau după scurgerea unui anumit timp;

28

un circuit cuprinde de la 6 la 12 ateliere (după vârsta şi capacitatea de

performanţă);

timpul de lucru la o staţie este de 20 - 40 secunde;

pauza între staţii este egală cu durata lucrului.

Pentru jucătorii începători, raportul între lucru şi pauză este de la 1 la 2

minute. Fiecare exerciţiu este repetat în viteză şi de câte ori este posibil (aspect

de diferenţiere).

Antrenamentul în circuit contribuie la dezvoltarea rezistenţei-forţei şi

determină creşterea tonusului muscular în general. Un exemplu de circuit cu 6

staţii:

1. tracţiuni în braţe;

2. sărituri cu coarda;

3. exerciţiu de abdomen;

4. genuflexiuni cu haltera (30% din capacitatea maximă);

5. flotări cu bătaia palmelor (plesnituri);

6. sărituri cu genunchii la piept.

Indicaţii metodice privind antrenamentul în circuit

a) antrenamentul în circuit trebuie să se repete săptămânal, pe o perioadă de

timp, adăugându-se permanent caracteristicile pe care vârsta, perioada şi timpul

le impun;

b) în toate formele de circuit încălzirea este intensă şi scurtă;

c) la început se fac 1 - 2 antrenamente pentru învăţarea exerciţiilor şi a

ordinii în serii, după care se trece la stabilirea gradării dificultăţii lor, pentru

antrenamentele următoare;

d) se urmăreşte primordial calitatea execuţiei fiecărui exerciţiu, indiferent

dacă se execută cu un număr mai mare sau mai mic de repetări;

e) toate exerciţiile se succed respectând principiul multilateralităţii si

alternând:

29

exerciţiile pentru forţă cu cele pentru viteză şi mobilitate;

exerciţii pentru trenul superior cu cele pentru trenul inferior,

exerciţiile statice cu cele dinamice.

f) creşterea sistematică a dificultăţilor exerciţiilor este legată de calităţile

psihice ale jucătorilor, de capacitatea lor de a se învinge pe sine, lucru

determinant în fotbal pe baza unei bune pregătiri fizice.

Exemple pentru cazul în care antrenamentul în circuit se desfăşoară fără

executarea unor exerciţii specifice:

câte 2 sărituri faţă în faţă, sărituri pe verticală, fiind în săritură, palmele se

ating de 10 ori;

unul din jucători în şezând, al doilea îl apucă de glezne. Primul îşi

întoarce trunchiul şi capul descriind un arc de cerc mare. Urmează rotarea

trunchiului cu capul coborât aproape de sol; după o rotare spre stânga, urmează

o alta spre dreapta, apoi se schimbă rolurile;

săritura ca broasca (din ghemuit); după două sărituri într-o direcţie,

urmează alte două în altă direcţie. Se execută câte 10 sărituri;

2 jucători faţă în faţă, cu mâinile apucate, îndoiri şi întinderi de braţe de

câte 10 ori;

câte 10 sărituri cu picioarele lipite, înainte şi înapoi;

aruncarea mingii medicinale partenerului din faţă (10 împingeri) cu

braţele paralele, împingând mingea cu putere din faţa pieptului;

alergare pe loc cu ridicarea genunchiului la piept;

din şezând, rotarea piciorului cât mai aproape de sol, de câte 10 ori în

ambele sensuri;

Seriile sunt urmate de exerciţii de decontractare musculară, respiraţie,

gimnastică.

Pentru o mai bună supraveghere a jucătorilor, se pot efectua exerciţiile cu

tot lotul.

Exemple pentru metoda alternării exerciţiilor pentru forţă şi rezistentă cu

30

exerciţiile de tehnică.

Condiţii de desfăşurare:

- fiecare exerciţiu se desfăşoară în grup 4 - 5 minute în aer liber;

- se intercalează pauze de câte un minut între exerciţii, când jucătorii se

relaxează;

- timp total de desfăşurare 10 x 5 = 50 minute;

- timp total de pauză 9 x 1 = 9 minute;

1. menţinerea mingii în aer, lobarea ei înainte cu alergare: înainte după

minge, preluare şi conducere;

2. sărituri de pe loc;

3. pasarea mingii medicinale, în 2 sau în 3 de pe loc, în diferite feluri;

4. dribling cu deposedări 1/1, 2/2 sau 3/2 în formă de joc.

2.3. Mijloace de refacere a capacităţii de efort

Eforturile depuse în antrenamente şi concursuri implică de multe ori o

rapidă refacere a capacităţilor fizice şi psihice, astfel încât după anumite

intervale de timp (chiar câteva ore) sportivii să fie capabili să acţioneze în

plenitudinea forţelor fizice şi deplinătatea capacităţilor psihice. In actuala etapă

de dezvoltare a antrenamentului sportiv, datorită creşterii numărului de

competiţii, refacerea organismului constituie o preocupare de primă importanţă

pentru specialişti şi cercetători în vederea stabilirii cât mai exacte a conţinutului

şi metodologiei acesteia.

Numeroşi specialişti consideră refacerea organismului după efort ca factor

al antrenamentului - pregătirea biologică pentru concurs evidenţiind importanţa

ce-i trebuie acordată. Refacerea capacităţii de efort este o condiţie esenţială a

progresului în antrenament. Fără o bună şi completă refacere nu se pot realiza

volume mari de pregătire şi intensităţi maxime, care determină creşterea

continuă a capacităţii de performanţă. Sloganul modern de a te antrena cât mai

mult şi cât mai tare (8-10 ore zilnic cu intensităţi de 85%-100%) arată că

31

restabilirea spontană, naturală, a organismului este depăşită, expunând

organismul sportivului la riscuri ce pot merge până la instalarea unei stări

morbide severe - nevroza de suprasolicitare, supraantrenamentul24.

În aceste condiţii, refacerea este considerată un veritabil feed-back ce se

repercutează asupra momentului precedent, ergotrop, devenind un mijloc de

susţinere cu rol reglator a efortului ce urmează, de impulsionare a performanţei

biologice şi psihice.

Refacerea reprezintă o componentă a antrenamentului sportiv care foloseşte

în mod raţional şi dirijat o serie de mijloace medico-pedagogice naturale şi/sau

artificiale provenite din mediul exterior şi/sau intern al organismului, în scopul

restabilirii homeostaziei dinaintea efortului şi, mai ales, depăşirea acestuia prin

„supracompensare funcţională”.

Refacerea se supune unor legităţi fiziologice ale antrenamentului şi ca atare

trebuie antrenată, la care se adaugă faptul că refacerea se adresează unor

mecanisme integre din punct de vedere morfologic sau funcţional; refacerea

dirijată nu se substituie refacerii naturale, fiziologice, ci o completează, o

întăreşte şi o accelerează; eficienţa ambelor forme de refacere este

condiţionată de roiul integrator, coordonator al sistemului neuro-endocrino-

vegetativ; refacerea ca şi efortul are caracter individual, ţinând seama de vârstă,

sex, nivel de pregătire, condiţii de mediu, ramura de sport, starea de stres, natura

şi durata efortului, nivelul măiestriei sportive, momentul de aplicare în cadrul

macro-, mezo- sau microstructurilor etc. Refacerea trebuie dirijată de către cadre

de specialitate, de medic, mai ales în cazul sportivilor de performanţă, când

eforturile sunt extrem de dure.

Mijloacele utilizate în refacere sunt eşalonate în:

specifice, care se dirijează medical;

nespecifice (pedagogice, igienice), care pot fi aplicate de către

antrenor şi sportiv.

O categorie specială de mijloace de refacere este cea a mijloacelor

32

pregătirii psihologice, care se constituie de altfel şi în componentă a

antrenamentului. Mijloacele pregătirii psihologice asigură un climat favorabil

amplificării efectelor exerciţiilor fizice programate. Aceasta este în primul rând

o condiţie favorizantă care implică folosirea unor mijloace psihologice

dinamizatoare.

Altă categorie de mijloace ale pregătirii psihologice se utilizează pentru

intervenţia directă asupra proceselor şi fenomenelor psihice, în sensul activării

sau refacerii lor.

Deci, mijloacele pregătirii psihologice se constituie în instrumente folosite

direct în procesul de antrenament cu contribuţie la optimizarea stărilor psihice

cu efecte favorabile asupra capacităţii de performanţă.

Evidenţiem aici că mijloacele celorlalte componente ale antrenamentului

(pregătire fizică, tehnică, tactică, artistică etc) influenţează şi sfera psihică cu

condiţia ca acestea să fie folosite orientat în acest scop şi realist formulate . In

aceste condiţii, un exerciţiu pentru dezvoltarea forţei sau rezistenţei, care

angajează anumite grupe musculare, folosit cu număr maxim de repetări,

dezvoltă implicit şi voinţa, capacitatea de "a îndura", mai ales dacă sportivului îi

sunt adresate încurajări şi este conştientizat permanent. În acelaşi sens,

exerciţiile acrobatice noi din gimnastica sportivă duc implicit şi la dezvoltarea

curajului ş.a. Important este ca antrenorii să precizeze şi scopurile

psihoeducaţionale în aplicarea diferitelor exerciţii.

Mijloacele pregătirii psihologice sunt preluate din psihologie, pedagogie şi

sociologie, fiind asociate cu metodele generale ale educaţiei: exerciţiul,

exemplul, convingerea, aprobarea şi dezaprobarea, întrecerea etc.

Mijloacele pregătirii psihologice se aleg din rândul tehnicilor şi metodelor

psihoterapiei şi psihoigienei cu consultarea şi sprijinul psihologilor sportivi

(tehnici de relaxare, de concentrare, de autosugestie, de sugestie). De remarcat

faptul că mijloacele şi tehnicile pregătirii psihologice au la bază cuvântul,

comunicarea prin limbaj extern sau intern care sugerează sau imaginează

33

(antrenament mental).

Clasificarea mijloacelor de refacere:

A. După efectele exercitate:

neuropsihice;

neuromusculare;

endocrino-metabolice;

cardio-respiratorii.

B. După apartenenţa mijloacelor de refacere:

balneo-fizio-hidro-terapice;

psihoterapice;

dietetice;

farmacologice;

odihnă activă, odihnă pasivă (somn).

Mijloacele care accelerează refacerea neuropsihică:

psihoterapice (convorbiri, yoga, sugestie etc);

acupunctura, presopunctură;

oxigenare (naturală sau artificială);

aeroionizare negativă (naturală sau artificială);

odihnă activă - pasivă;

hidroterapie caldă;

masaj;

medicaţie.

Mijloacele care accelerează refacerea neuromusculară:

hidroterapie caldă, saună, masaj;

training autogen, yoga, acupunctura, presopunctură;


dietă (alcalină, hidrozaharată, mineralizată, vitaminizată);

farmacologie (glucoza, glicocol, Na, K, P, Mg, vitamina B, C,

miorelaxante, folcisteină, carnitină etc).

34

Mijloacele care accelerează refacerea endocrino-metabolică:

oxigenare (naturală sau artificială) şi aeroionizare negativă;

tehnici de relaxare neuro-musculară;

reechilibrare hidroelectrolitică;

masaj, acupunctura;

medicaţie (piracetam, pirovitan, aspartat de Mg, vitamine etc).

Mijloacele care accelerează refacerea cardio-respiratorie:

oxigenare (naturală, artificială);

reechilibrare hidroelectrolitică;


hidroterapie caldă;

saună (15 mm/săptămână), masaj (zilnic);

training autogen;

dietă alcalină, glucidică, vitaminizată;

medicaţie (P, Na, K, Mg, Ca, glucoza, vitamine B, C, E, tirozină).

Mijloace de bază ale refacerii corelate cu natura efortului

1. Eforturi anaerobe (până la 2 minute):

neuromusculare;

neuropsihice;

endocrino-metabolice.

2. Eforturi aerobe (peste 3 minute):

refacerea metabolică;

refacerea cardio-respiratorie;

refacerea neuromusculară.

3. Eforturi mixte

refacerea neuropsihică;

refacerea cardio-respiratorie şi metabolică;

refacerea neuromusculară.

4. Eforturi neuropsihice: refacerea neuropsihică; refacerea neuromusculară.

35

Mijloacele de refacere se aplică în funcţie de accesibilitatea şi eficacitatea

lor, cu prioritate pentru acele aparate şi sisteme angrenate prioritar în efort.

Mijloacele respective se aplică coordonat, după structura antrenamentului:

lecţie, zi, săptămână, mezo- sau macrociclu. Medicina sportivă din România,

prin Centrul de Medicină Sportivă, deţine priorităţi mondiale în ce priveşte

refacerea, elaborând produse farmaceutice deosebit de eficiente. Menţionăm aici

polimineralizant S, eleutal, vitaspol, pirovitan şi altele.

Prezentăm în continuare câteva scheme de refacere după antrenament,

întocmite de Centrul de Medicină Sportivă.

Schema de refacere după efortul predominant anaerob (efort neuropsihic, neuromuscular):

1. psihoterapie - 8-10min. (cu antrenorul, medicul, Psihologul);

2. duş cald - (38°-42°) 15min. sau cadă (sare Bazna,

muşeţel, tei, iodură de potasiu)

3. saună - 8-10min. (lmin. saună, lmin. bazin)

4. masaj - 15 min. manual sau 10 min. instrumental

(vibromasaj, hidromasaj)

5. antrenament psihoton

sau alte tehnici de relaxare

sub supraveghere specializ.

6. reechilibrare hidro- - 300 ml suc de fructe sau apă minerală

Electrolitică alcalină_+ Vi lămâie, 25 gr. glucoza sau

miere; în lipsă se poate folosi iaurt, lapte

bătut sau ceai cu Vi lămâie.

7. oxigenare sau - 10-15 min. după tehnici individuale sau

aeroionizare negativă colective.

8. medicaţie - Polivitaminizant S - 2 tablete, Polimine-

ralizant S 2-3 tablete; Vitaspol 1-3 fiole,

Energin 2-3 tablete, Nootropil 1-2 capsule

pentru tir, scrimă (Piravitan)

9. alimentaţie - bogată în legume, fructe, lactate,

normoproteică, hipolipidică,

bogată în fibre şi gelatine, organe.

10. odihnă activă

11. odihnă pasivă

36

Pentru şah, tir, scrimă se recomandă cu precădere aplicarea mijloacelor de

la punctele 1, 2, 4, 5, 8, (Nootropil), 10, 11.

Pentru celelalte sporturi incluse în această categorie (inclusiv jocurile

sportive) se recomandă utilizarea sistematică, zilnică a mijloacelor cuprinse la

punctele 2, 3, 4, 6, 8, 9, 11 - cel puţin o şedinţă pe zi; de două ori pe săptămână

(la mijlocul curbei efortului de vârf săptămânal sau la sfârşitul ciclului

săptămânal) se indică organizarea unor şedinţe de antrenament de refacere ce

vor include într-o înlănţuire logică toate mijloacele expuse mai sus.

Antrenamentul de refacere se desfăşoară pe baza indicaţiei şi sub

supravegherea personalului medical al lotului (cantonamente).

Schema de refacere după efortul predominant aerob (efort cardio-respirator, metabolic şi muscular):

1. duş cald - (38°-42°) 15 min. sau cadă (sare Bazna,muşeţel, tei, iodură de potasiu 1%)- 10 min. (l min. saună, l min. bazin sau

2. saună duş)- 10 min. manual sau 6 min. instrumental

3. masaj (vibromasaj, hidromasaj)

4. relaxare autogenă sau - 10 min. după tehnici individuale sau

alte tehnici de relaxare sub Colectivesupravegherea specialistului

5. oxigenare sauaeroionizare negativă6. rehidratare reechilibrare -300 ml lapte, suc de fructe, ceai cu Vihidroelectrolitică lămâie, la care se poate adăuga glucoza

Sau miere

7. medicaţie -Polivitaminizant S - 2 tablete, Polimine-ralizant S 2 tablete; Vitaspol 1-2 fiole,Eleutal 2-3 tablete.

8. alimentaţie -hidrozaharată, alcalină, bogată înlegume, fructe, lactate, normoproteică,hipolipidică.

9. psihoterapie10. odihnă activă11. odihnă pasivă

37

După fiecare antrenament (cu excepţia antrenamentelor de refacere sau a

celor cu caracter de odihnă activă), se vor aplica mijloacele prevăzute la

punctele 1, 3, 6, 7, 8, 11.

De două ori pe săptămână (la mijlocul microstructurii, după momentul de

vârf al curbei eforturilor săptămânal şi la sfârşitul microstructurii) se vor efectua

antrenamente de refacere, cu o durată de 60-90 minute, în funcţie de indicaţia

medicului, în care se vor utiliza toate cele 11 mijloace de refacere descrise.

În aceste şedinţe durata saunei poate creşte la 15 min. şi a procedurilor de

masaj la 20 min. pentru cel manual şi 10 min. pentru cel instrumental.

Antrenamentul de refacere se desfăşoară la indicaţia şi sub supravegherea

personalului medical al lotului (cantonament).

Schema de refacere după eforturile de tip mixt (aerob-anaerob) şi neuropsihic: jocuri sportive, alergări atletism (400-1500m), box, scrimă, tenis de câmp:

1. psihoterapie - 8-10 min. (cu antrenorul , medicul,psihologul);

2. duş cald -(38°-42°) 15 min. sau cadă (sare Bazna,iodură de potasiu)

3.saună - 15min. (2min. saună, lmin. bazin,duş)4. masaj - 10 min. zilnic, manual sau instrumental

(vibromasaj, hidromasaj)5. reechilibrare - 300 ml suc de fructe, ceai, lactate sauhidro-electrolitică 300ml apă minerală alcalină + vitamina C

200-400 mg +100 mg.Vit.Bb şi Vi lămâiesau sirop (15g glucoza).

6. medicaţie - Polivitaminizant S-2 tablete după masă,Polimineralizant S-3 tablete la masa dedupă efort; Vitaspol 1-2 fiole dupăantrenament, Eleutal 4-5 tablete,

7. alimentaţie - predominant alcalină, legume, fructe,lactate, normoproteică, hipolipidică,hidrozaharată, cu proteine.

8. odihnă activă şi pasivă9. tehnici de relaxare

38

Schema de refacere după efort predominant neuropsihic (tir, pistol viteză, tir cu arcul, scrimă, portari la jocuri):

1. psihoterapie

2. tehnici de relaxareNeuropsihică şi neuromusc.3. training autogen4. duş cald sau cadă - (38°-42°) 10 min. (sare Bazna, iodură de

potasiu) şi masaj 10 min.

5. aeroionizare negativă,oxigenare6. odihnă activă - 30-60 minute7. medicaţie - Polivitaminizant S - 2 tablete, Polimine-

ralizant S - 2 tablete, Eleutal 4-5 tabletedupă efort, Nootropil sau Piravitan 2capsule. Cu indicaţie medicală se poateadministra Glicocol-Nevrosthenin 1-2fiole în antrenament cu 10-15zile înaintede competiţie, ca mijloc de refacere

8. alimentaţie - conform cerinţelor şi consumului deefort (echilibrată, bogată în lichide,lactate, crudităţi, organe, peşte).

9. odihnă pasivă (somn)

După fiecare antrenament se vor folosi mijloacele de la punctele 1,2 sau

3,4,7, 8, 9.%

La sfârşitul ciclului săptămânal şi eventual la mijlocul săptămânii se va

efectua o şedinţă de antrenament de refacere cu o durată de 90-120 minute (în

funcţie de durata odihnei active, 30 sau 60 minute) în care se vor utiliza toate

mijloacele descrise. In aceste antrenamente se vor folosi şi sauna 10-15 minute

(2 min. saună şi 2 min. bazin sau duş) la sfârşitul săptămânii, iar masajul va dura

15 min. (manual cu caracter genqral).

Antrenamentul de refacere, zilnic sau la sfârşit de săptămână, se desfăşoară

la indicaţia şi sub supravegherea personalului medical, a psihologului sau altor

specialişti pentru psihoterapie şi tehnicile de psihorelaxare-training autogen.

39

2.4. Particularităţile de vârstă ale juniorilor

La 17 - 18 ani se poate spune că s-a ajuns la vârsta maturizării biologice dar

nu şi a maturităţii fotbalistice.

Această vârstă nu trebuie privită ca o etapă de criză sau de menajare.

Din contră, în cadrul acestei vârste, aproape toţi indicii fizici sunt în

creştere, iar din punct de vedere motric, sportul ajunge la o capacitate fizică de

muncă optimă.

Dereglările cere pot apărea, în special sub aspectul îndemânării, se

datorează insuficientei "fixări" a coordonării în perioadele anterioare.

În aceste cazuri se recomandă renunţarea la însuşirea unor acţiuni motrice

noi si corectarea si consolidarea elementelor învăţate.

Tot în această etapă se realizează o consolidare şi chiar o finalizare a

dezvoltării unor calităţi motrice.

Se poate acţiona intens şi cu rezultate foarte bune asupra dezvoltării

rezistentei si forţei:

- forţa dă transfer negativ pentru rezistenţă, iar aceasta dă transfer negativ

pentru forţă şi mai puţin viteză.

Un alt aspect este acela că dozarea exerciţiului este particulară fiecărei

calităţi motrice, nu poate fi abordată la general ci separat pentru fiecare calitate

motrică.

Perioada junioratului, din punct de vedere al dezvoltării morfofuncţionale,

urmează perioadei critice a pubertăţii.

După 15 ani se revine la echilibrul biologic, prin stabilirea relativă a

ritmului de creştere, datorat terminării, în mare, dezvoltării scheletului.

Musculatura ajunge din urmă dezvoltarea scheletului, inima prezintă o adaptare

mai bună la efort, atât pe baza frecvenţei cardiace cât şi a tensiunii arteriale, iar

plămânii au o mai mare capacitate de absorbţie a oxigenului. De asemenea, se

constată o concentrare a proceselor corticale, gândirea devenind mai complexă

40

datorită înţelegerii conştiente a fenomenelor, iar senzaţiile şi percepţiile au un

caracter conştient.

Revenirea la o dezvoltare fizică armonioasă, capacitatea funcţională

crescută şi ca urmare a adaptibilităţii treptate la efort în cadrul pregătirii de bază,

multilaterale, formează premisele pentru consolidarea şi perfecţionarea

procesului de instruire.

Dacă la începutul perioadei de instruire a juniorului, ne apropiem de

posibilităţile adultului, după un an sau doi de pregătire sistematică, acestea se

suprapun.

Etapa junioratului se adresează educării calităţilor motrice, adaptării

efortului şi structurilor de joc la cerinţele reclamate de competiţie: efort susţinut

în regim de viteză.

2.4.1. Perioadele de vârstă favorabile dezvoltării calităţilor motrice

VITEZA şi formele ei de manifestare pot fi influenţate pentru dezvoltarea

lor între 10-18 ani; acţiunile pentru dezvoltarea lor pretind a se începe de la 5 - 6

ani. Trebuie reţinut faptul că există o perioadă mai puţin favorabilă cuprinsă

aproximativ între 13-14 ani, determinată de apariţia tulburărilor de pubertate.

ÎNDEMÂNAREA se dezvoltă între aceleaşi limite de vârstă ca şi viteza.

FORŢA ŞI REZISTENŢA, calităţi motrice uşor perfectibile, se pot educa

sistematic de la vârsta de 9 - 10 ani, având o evoluţie ascendentă şi posibilităţi

maxime după maturizarea organismului.

Din cele prezentate mai sus, afirmaţii cu care toţi specialiştii sunt de acord,

rezultă că vârstele cele mai favorabile din punct de vedere al randamentului

pentru dezvoltarea cu mijloace specifice vitezei şi îndemânării, sunt cele mai

mici, iar pentru rezistenţă si forţă, vârstele mai mari.

41

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1. Subiecţii, perioada şi locul cercetării

Experimentul a fost făcut pe lotul de juniori A al Liceul cu Program Sportiv

Galaţi, în perioada 15 septembrie 2011 – 25 mai 2012. Antrenorii celor două

echipe au fost: Bedreaga George si Paunescu Silviu.

Lotul a fost împărţit în două grupe valorice: o grupă care participa în

campionatul naţional de juniori republicani şi o grupă în campionatul judeţean

de juniori.

Cu ambele grupe s-a lucrat conform indicaţiilor metodice date de F.R.F. şi

a prevederilor Şcolii de antrenori din Bucureşti cu privire la clasele cu program

sportiv şi anume:

- grupa l-a valorică 8 + 4, 12 ore/săptămână, plus jocul oficial;

- grupa a II - a valorică, 8 ore/săptămână, plus jocul oficial, înregistrările

au fost făcute individual dar şi pe echipă.

Cele 4 ore în plus de pregătire la grupa I - a valorică, reprezintă baza

experimentului şi în care apare evident diferenţa dintre cele două grupe valorice.

Grupa experiment

Juniori republicani "A" şi participă în campionatul naţional rezervat

juniorilor:

Nr.

crt.

NUME ŞI PRENUME POSTUL Nr. crt. NUME ŞI PRENUME POSTUL

1. B.G. Portar 11. A.T. Mijlocaş

2. C.H. Portar 12. O.J. Mijlocaş

3. G.I Fundaş dreapta 13. E.V. Mijlocaş

4. F.O. Fundaş dreapta 14. U.P. Mijlocaş

5. S.R. Fundaş de marcaj 15. S.C. Mijlocaş

6. C.T. Fundaş de marcaj 16. B.M. Mijlocaş

7. T.U. Fundaş de marcaj 17. C.I. Atacant

8. D.A. Fundaş de marcaj 18. V.M. Atacant

9. P.T. Fundaş stânga 19. G.L. Atacant

10. I.H. Fundaş stânga

Grupa martor

42

A fost formată din următorii subiecţi:

Nr.

crt.

NUME ŞI PRENUME POSTUL Nr. crt. NUME ŞI PRENUME POSTUL

1. N.U. Portar 11. D.D. mijlocaş

2. G.A. Portar 12. P.L. Mijlocaş

3. H.P. Fundaş dreapta 13. B.G. Mijlocaş

4. T.D. Fundaş dreapta 14. S.V. Mijlocaş

5. U.H. Fundaş de marcaj 15. R.H. Mijlocaş

6. A.R. Fundaş de marcaj 16. A.V. Mijlocaş

7. P.I. Fundaş de marcaj 17. L.P. Atacant

8. D.U. Fundaş de marcaj 18. G.O. Atacant

9. I.O Fundaş stânga 19. D.O. Atacant

10. T.U. Fundaş stânga

3.2. Metodele de cercetare utilizate

Pentru efectuarea cercetării la tema propusă, am folosit următoarele

metode:

1. Determinarea capacităţii motrice folosindu-se baterii de probe fizice:

testul Cooper;

alergare de rezistenţă 3 x 1600m;

alergări de tip Fartlek;

înregistrări la jocuri oficiale.

2. Observaţia pedagogică.

3. Documentaţia biologică.

4. Experimentul pedagogic cu durata de un an, când a fost aplicat sistemul

de acţionare diferenţiat pe grupe valorice.

3.3. Probe de control aplicate în cercetare şi sistemul de punctaj pentru evaluarea rezultatelor

PROBA NR. 1.

Alergare de rezistenţă testul COOPER ;

Normă de control sub 12` /3200m.

PROBA NR. 2.

43

Alergare de rezistenţă 3 x 1600m cu P=6';

Normă de control sub 6`/1600m.

PROBA NR. 3.

Alergare de rezistenţă 3 x 1000m cu P=3';

Normă de control sub 3'45/1000m.

PROBA NR. 4.

Alergare de rezistenţă 3 x 800m cu P=90";

Normă de control sub 3'/800m.

Note N Puncte P

Proba nr.1 Testul CooperT-12"/3200 m

Proba nr.2 1 x 1600 mT-6'/1600 m

Proba nr. 33 x 1000 m

T-3'45"/1000m

Proba nr.43 x 800 mT-3'/800 m

20 10 sub 12' sub 6' sub 3'45" sub 3'19 9 12'05" 6'05" 3'50" 3'05"18 8 12'10" 6'10" 3'55" 3'10"17 7 12'15" 6'15" 4,0" 3'15"16 6 12'20" 6"20" 4'05" 3'20"15 5 12'25" 6'25" 4'10" 3'25"14 4 12"30" 6'30" 4'15" 3'30"13 3 12'35" 6'35" 4,20" 3'35"12 2 12'40" 6'40" 4'25" 3'40" 11 1 12"45" 6'45" 4,30" 3'45"

CAPITOLUL IV

44

PREZENTAREA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

4.1. Prezentarea şi prelucrarea datelor

Tabelul nr. 1 Rezultatele grupei I –a valorice care s-au înregistrat la

testarea iniţială

Nr. crt

Postul Numele şi prenumele

Proba 1 Testul Cooper 3600mT-12"

Proba 23x1600mT-671600

Proba 3 3x1000mT-3'45" /1000m

Proba 4 3x800m T-3‘/800m

1 p B.G. 12’35" 6'20" 4'00" 3'10"

2 p C.H. 12'35" 6'20" 4'00" 3'10"

3 FD G.I 12'20" 6'05" 3'50" 3'02"

4 FD F.O. 12'30" 6'15" 4'00" 3'08"

5 FCM S.R. 12'25" 6'10" 3'55' 3'05"

6 FCM C.T. 12'10" 6'00" 3'45" 3'00"

7 FCM T.U. 12'10" 6'05" 3'50" 3'02"

8 FCM D.A. 12'25" 6'10" 3'52" 3'06"

9 FS P.T. 12'10" 6'00" 3'48" 3'04"

10 FS I.H. 12'30" 6'15" 3'46" 3"08"

11 MA A.T. 12'15" 6'10" 3'52" 3'04"

12 MC O.J. 12'15" 6'10" 3'45" 3'02"

13 MS E.V. 12'20" 6'05" 3'50" 3'06"

14 MS U.P. 12'00" 5'50" 3'40" 2'58"

15 MD S.C. 12'10" 6'15" 3'45" 3'06"

16 MD B.M. 12'00" 6'00" 3'46" 3'02"

17 AT C.I. 12'05" 5'55" 3'50" 3'00"

18 AT V.M. 12"25" 6'10" S'55" 3'04"

19 AT G.L. 12'20" 6'05" 3'52" 3'05"

45

Tabelul nr. 2 Rezultatele grupei I-a valorice care s-au înregistrat la

testarea finală

Nr. crt

Postul Numele şi prenumele

Proba 1 Testul Cooper 3600m T-12'

Proba 23x1600mT-671600m

Proba 3 3x1000mT-3'45" /1000m

Proba 4 3x800mT-37800m

1 p B.G. 12'00" 6'25" 3'45" 3'00"

2 p C.H. 12'00" 6'10" 3'45" 3'00"

3 FD G.I 11'55" 6'15" 3'40" 2,55"

4 FD F.O. 12'00" 6'15" 3'45" 2'58"

5 FCM S.R. 12'00" 6'00" 3'40' 2'56"

6 L C.T. 11'50" 5'45" 3'38" 2'32"

7 FCM T.U. 11'45" 5'50" 3'35" 2'35"

8 FCM D.A. 11'55" 6'05" 3'42" 2'40"

9 FS P.T. 11'55" 5'45" 3'40" 2'38"

10 FS I.H. 12'00" 6'10" 3'45" 2'45"

11 MA A.T. 12'00" 5'50" 3'42" 2'40"

12 MC O.J. 11'55" 5"55" 3'40" 2"42"

13 MS E.V. 11'35" 6'05" 3'44" 2'40"

14 MS U.P. 11'55" 5'30" 3'30" 2'30"

15 MD S.C. 11'55" 6'05" 3'40" 2"36"

16 MD B.M. 11'55" 5"35" 3'38" 2'36"

17 AT C.I. 11'50" 5'35" 3'40" 2'34"

18 AT V.M. 11"55" 5'55" 3'44" 2'35"

19 AT G.L. 11'55" 6'00" 3'42" 2'32"

46

Tabelul nr. 3 Rezultatele grupei a II-a valorice care s-au înregistrat la

testarea iniţială

Nr. crt

Postul Numele şi prenumele Proba 1 Testul Cooper 3600m T-12"

Proba 23x1600mT-6'/1600m

Proba 3 3x1000mT-3'45" /1000m

Proba 4 3x800mT-3’/800m

1 P N.U. 12'50" 6'25" 4'05" 3'10"

2 P G.A. 12'50" 6'25" 4'05" 3'10"

3 FD H.P. 12'20" 6'15" 3'55" 2'58"

4 FS T.D. 12'45" 6'10" 4'00" 3'05"

5 FCM U.H. 12'05" 6'05" 3'45' 2'58"

6 FD A.R. 12'35" 6'20" 3'55" 3'08"

7 FCM P.I. 12'40" 6'10" 3'58" 3'05"

8 MD D.U. 12'40" 6'25" 3'58" 3'08"

9 MS I.O 12'35" 6'20" 3'55" 3'06"

10 FCM T.U. 12'05" 6'00" 3'45" 3'00"

11 MC D.D. 12'15" 6'10" 3'50" 3'00"

12 MA P.L. 12'10" 5'55" 3'48" 3'02"

13 MC B.G. 12'25" 6'05" 3'45" 3'02"

14 MD S.V. 12'30" 6'15" 3'48" 3'06"

15 MA R.H. 12'25" 6'20" 3'52" 3'08"

16 AT A.V. 12'20" 6'10" 3'55" 3'05"

17 AT L.P. 12'20" 6'15" 3'52" 3'05"

18 AT G.O. 12'15" 6'00" 3'45" 3'00"

19 AT D.O. 12'10" 6'15" 3'50" 3'00"

47

Tabelul nr. 4 Rezultatele grupei a II-a valorice care s-au înregistrat la

testarea finală

Nr. crt

Postul Numele şi prenumele Proba 1 Testul Cooper 3600mT-12'

Proba 23x1600mT-6’/1600m

Proba 3 3x1000m T-3'45" /1000m

Proba 4 3x800mT-3’/800m

1 p N.U. 12'35" 6'25" 4'00 3'05"

2 p G.A. 12"35" 6'25" 3'55" 3'00"

3 FD H.P. 12'05" 3'45" 3'45" 2"56"

4 FS T.D. 12'05" 6'10" 3'51" 3'00"

5 FCM U.H. 11'45" 6'05" 3'42' 2'50"

6 FD A.R. 12'15" 6'10" 3'48" 3'02"

7 FCM P.I. 12'15" 6'05" 3'48" 3'00"

8 MD D.U. 12'10" 6'15" 3'50" 3'05"

9 MS I.O 12'10" 6'10" 3"50" 3'02"

10 FCM T.U. 11'45" 5'55" 3'40" 2'50"

11 MC D.D. 12'05" 6'05" 3'45" 2'54"

12 MA P.L. 12'00" 5'50" 3'43" 2'56"

13 MC B.G. 12'05" 6'00" S'43" 2'58"

14 MD S.V. 12'10" 6'05" 3'48" 3'02"

15 MA R.H. 12'05" 6'00" 3'45" 3'05"

16 AT A.V. 12'10" 6'05" 3'48" 3'02"

17 AT L.P. 12'05" 6'10" 3'46" 3'02"

18 AT G.O. 12"00" 5'50" 3'43" 2'47"

19 AT D.O. 12'10" 6'05" 3'45" 2'55"

48

PROBA NR.1

TESTAREA INIŢIALĂ

TESTUL "COOPER" 3200m.

NORMA DE CONTROL T= 12".

PROCENTAJ

GRUPA I- a VALORICĂ

12'00" - 2 sportivi - 10,53%

12’05" – 1 sportiv - 5,27%

12'10" - 4 sportivi - 21,06%

12'15" - 2 sportivi - 10,53%

12'20" - 3 sportivi - 15,79% MEDIA: 12'18"

12'25" - 3 sportivi - 15,79%

12'30" - 2 sportivi - 10,53%

12'35" - 2 sportivi - 10,53%

GRUPA a II-a VALORICĂ

12'00" - 1 sportiv - 5,27%

12'05" - 1 sportiv - 5,27%

12'10" - 2 sportivi - 10,53%

12'15" - 2 sportivi - 10,53% MEDIA: 12'26"

12'20" - 3 sportivi - 15,79%

12'25" - 2 sportivi - 10,53%

12'30" - 1 sportiv - 5,27%

12'35" - 2 sportivi - 10,53%

12'40" - 2 sportivi - 10,53%

12'45" - 1 sportiv - 5,27%

12'50" - 2 sportivi - 10,53%

49

PROBA NR. 1

TESTAREA FINALĂ

TESTUL "COOPER" 3200m.

NORMA DE CONTROL T= 12'

PROCENTAJ

GRUPA l-a VALORICĂ

11'35" - 1 sportiv - 5,27%

11'40" - nici unul - 0,00%

11'45" - 1 sportiv - 5,27%

11'50" - 2 sportivi- 10,53% MEDIA: 11'52"

11'55" - 8 sportivi-42,11%

12'00" - 7 sportivi- 36,85%


11'45" - 2 sportivi - 10,53%

11'50" - nici unul - 0,00

12'00" - 2 sportivi - 10,53%

12'05" - 6 sportivi - 31,58%

12'10" - 5 sportivi - 26,32% MEDIA: 12'14"

12'15" - 2 sportivi - 10,53%

12'20" - nici unul - 0,00

12'25" - nici unul - 0,00

12'30" - nici unul - 0,00

12'35" - 2 sportivi - 10,53%

50

PROBA NR. 2

TESTAREA INIŢIALĂ

ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1600m; P = activă 6'.

NORMA DE CONTROL sub 6'/1600m.

PROCENTAJ

GRUPA I -a VALORICĂ

5'55" - 2 sportivi - 10,53%

6'00" - 3 sportivi - 15,79%

6'05" - 4 sportivi - 21,06% MEDIA: 6'03"

6'10" - 5 sportivi - 26,32%

6'15" - 3 sportivi - 15,79%

6'20" - 2 sportivi - 10,53%


5'55” - 1 sportiv - 5,27%

6'00” - 2 sportivi -10,53%

6'05" - 2 sportivi - 10,53% MEDIA: 6'11"

6'10" - 4 sportivi - 21,06%

6'15" - 4 sportivi - 21,06%

6'20" - 3 sportivi - 15,79%

6'25" - 3 sportivi - 15,79%

51

PROBA NR. 2

TESTAREA FINALĂ


NORMA DE CONTROL sub 6'/1600m.

PROCENTAJ

GRUPA I-a VALORICĂ

5'30” - 1 sportiv - 5,27%

5'35" - 2 sportivi - 10,53%

5'40" - nici unul - 0,00

5'45" - 2 sportivi - 10,53%

5'50" - 2 sportivi - 10,53% MEDIA: 5'55"

5'55" - 3 sportivi - 15,79%

6'00" - 2 sportivi - 10,53%

6'05" - 4 sportivi - 21,06%

6'10" - 2 sportivi - 10,53%

6'15" - 1 sportiv - 5,27%


5'50" - 2 sportivi - 10,53%

5'55" - 1 sportiv - 5,27%

6'00" - 2 sportivi - 10,53%

6'05" - 6 sportivi - 31,58% MEDIA: 6'00"

6'10" - 5 sportivi - 26,32%

6'15" - 1 sportiv - 5,27%

6'20" - nici unul - 0,00

6'25" - 2 sportivi - 10,53%

52

PROBA NR. 3

TESTAREA INIŢIALĂ


NORMA DE CONTROL T = 3'45''/1000m.

PROCENTAJ

GRUPA I-a VALORICĂ

3'40" - 1 sportiv - 5,27%

3'45" - 3 sportivi - 15,79%

3'46" - 2 sportivi - 10,53%

3'48" - 1 sportiv - 5,27% MEDIA: 3'56"

3'50" - 4 sportivi - 21,06%

3'52" - 3 sportivi - 15,79%

3'55" - 2 sportivi - 10,53%

4'00" - 3 sportivi - 15,79%


3'45" - 1 sportiv - 5,27%

3'48" - 3 sportivi - 15,79%

3'50" - 2 sportivi - 10,53%

3'52" - 1 sportiv - 5,27%

3'55" - 4 sportivi - 21,06% MEDIA: 3'59"

3'58" - 3 sportivi - 15,79%

4'00" - 2 sportivi - 10,53%

4'05" - 3 sportivi - 15,79%

53

PROBA NR.3

ETAPA FINALĂ

ALERGARE DE REZISTENTĂ 3 x 1000m; P = activă 3'

NORMA DE CONTROL T = 3'45''/1000m.

PROCENTAJ

GRUPA I-a VALORICĂ

3'30" - 1 sportiv - 5,27%

3'35" - 1 sportiv - 5,27%

3'38" - 2 sportivi - 10,53%

3'40" - 6 sportivi - 31,58% MEDIA: 3'40"

3'42" - 3 sportivi - 15,79%

3'44" - 2 sportivi - 10,53%

3'45" - 4 sportivi - 21,06%


3'40" - 1 sportiv - 5,27%

3'42" - 1 sportiv - 5,27%

3'43" - 3 sportivi - 15,79%

3'45" - 4 sportivi - 21,06% MEDIA: 3'50"

3'46" - 1 sportiv - 5,27%

3'48" - 4 sportivi - 21,06%

3'50" - 2 sportivi - 10,53%

3'51" - 1 sportiv - 5,27%

3'55" - 1 sportiv - 5,27%

4'00" - 1 sportiv - 5,27%

54

PROBA NR. 4

ETAPA INIŢIALĂ


NORMA DE CONTROL T = 3'/800m

PROCENTAJ

GRUPA I-a VALORICĂ

2'58" - 1 sportiv - 5,27%

3'00" - 2 sportivi - 10,53%

3'04" - 4 sportivi - 21,06%

3'04" - 3 sportivi - 15,79% MEDIA: 3'02"

3'05" - 2 sportivi - 10,53%

3'06" - 3 sportivi - 15,79%

3'08" - 2 sportivi - 10,53%

3'10" - 2 sportivi - 10,53%


2'58" - 2 sportivi - 10,53%

3'00" - 4 sportivi - 21,06%

3'02" - 2 sportivi - 10,53%

3'05" - 4 sportivi - 21,06% MEDIA: 3'00"

3'06" - 2 sportivi - 10,53%

3'08" - 3 sportivi - 15,79%

3'10" - 2 sportivi - 10,53%

55

PROBA NR. 4

ETAPA FINALĂ


NORMA DE CONTROL T = 3'/800 m

PROCENTAJ

GRUPA l-a VALORICĂ

2'3" - 1 sportiv - 5,27%

2'32" - 2 sportivi - 10,53%

2'34" - 1 sportiv - 5,27%

2'35" - 2 sportivi - 10,53%

2'36" - 2 sportivi - 10,53%

2'38" - 1 sportiv - 5,27%

2'40" - 3 sportivi - 15,79% MEDIA: 2'46"

2'42" - 1 sportiv - 5,27%

2'45" - 1 sportiv - 5,27%

2'55" - 1 sportiv - 5,27%

2'58" - 1 sportiv - 5,27%

3'00" - 1 sportiv - 5,27%


2'47" - 1 sportiv - 5,27%

2'50" - 2 sportivi - 10,53%

2'54" - 1 sportiv - 5,27% MEDIA: 2'81"

2'55" - 1 sportiv - 5,27%

2'56" - 2 sportivi - 10,53%

2'58" - 1 sportiv - 5,27%

3'00" - 3 sportivi - 15,79%

3'02" - 5 sportivi - 26,32%

3'05" - 3 sportivi - 15,79%

56

4.2. Interpretarea rezultatelor

PROBA NR. 1

La grupa I-a valorică progresia este 12'18" - 11 '52" = 0'66"

La grupa a II-a valorică progresia este 12'26" - 12'14" = 0'12"

Diferenţa progresiei este de 0'54" în favoarea grupei l-a valorice.

Au trecut norma de control:

grupa I-a valorică: 19 sportivi = 100%

grupa a II-a valorică 4 sportivi = 21,06%.

Diferenţa progresiei între cele două grupe e semnificativă, ceea ce

demonstrează că la grupa I-a valorică s-a lucrat foarte bine, aici contribuind în

mare măsură faptul că această grupă a beneficiat şi de cantonament, de pregătire

centralizată la munte.

De asemenea, remarcăm faptul că toţi sportivii au îndeplinit norma de

control la grupa l-a valorică, pe când la cea de a doua doar 4 sportivi.

PROBA NR. 2

La grupa I-a valorică progresia este: 6'03" - 5'55" = 0'48"

La grupa a II-a valorică progresia este: 6'11" - 6'00" = 0'11"

Diferenţa progresiei este de 0'48" - 0'11" = 0'37", în favoarea grupei I-a

valorice.


la grupa I-a valorică - 12 sportivi = 64%;

la grupa a II-a valorică - 5 sportivi = 26%.

Fiind vorba de alergarea de rezistenţă, tragem concluzia că diferenţa

progresiei este destul de mică, dar că procentajul de promovare a normei de

control este net în favoarea grupei l-a valorice, cu 12 sportivi faţă de grupa a II-a

valorică, cu doar 5 sportivi.

57

PROBA NR. 3

La grupa I-a valorică progresia este: 3'56" - 3'40" = 0'16";

La grupa a II-a valorică progresia este 3'59" - 3'50" = 0'09".



la grupa I-a valorică 19 sportivi = 100%;

la grupa a II-a valorică 9 sportivi = 49%

La această probă progresia este minoră, dar procentajul de îndeplinirea

baremului este dublu în favoarea grupei l-a valorice.

PROBA NR. 4

La grupa I-a valorică progresia este de 3'02" - 2'46" = 0'19"

La grupa a II-a valorică progresia este de 3'00" - 2'81" = 0'19"



la grupa I-a valorică 19 sportivi = 100%;

la grupa a II-a valorică 11 sportivi = 63%.

Cu cât distanţele de alergare scad, cu atât diferenţa progresiei este mai

mică.

Din nou grupa I-a valorică are procentaj maxim de promovare a normei de

control, dar şi grupa a II-a are un procentaj destul de bun, de 63%.

58

CONCLUZII

1. În antrenamentul fotbaliştilor urmărim formarea unei rezistenţe

specifice pentru 90—120 minute, prin lucru de viteză şi forţă în condiţii de

îndemânare, cu sau fără minge (în atac şi apărare).

2. În funcţie de valoarea jucătorilor şi obiectivele propuse, se urmăreşte să

formeze o rezistenţă specifică a linei calităţi în funcţie de toate celelalte, aşa cum

jocul o necesită.

3. În timpul formării rezistenţei specifice diferitelor distanţe (20—30—40

—50—60 m) sunt neapărat necesare pauze de la câteva secunde până la un

minut şi jumătate. În acest timp pulsul poate reveni până la 150—140 şi chiar

120 pulsaţii pe minut, situaţie în care se reia alergarea pe distanţele stabilite.

4. Stabilirea distanţei de alergare şi a pauzei determină formarea unor

deprinderi ale organismului, care în joc nu se întâlnesc niciodată.

5. Încordarea fizică antrenată ciclic determină şi o concentrare psihică

(volitivă) corespunzătoare ca durată timpului cât executăm eforturi, după care o

dată cu relaxarea fizică urmează şi cea psihică.

6. Se impune ca în antrenamente, indiferent care este calitatea, factorul,

elementul sau procedeul, să ţinem seama de:

condiţiile în care se desfăşoară efortul;

cerinţele stricte ale jocului, adaptate la particularităţile jucătorilor;

numărul şi valoarea adversarilor etc., în aşa fel încât antrenamentul pentru

rezistenţă să reprezinte antrenamentul părţilor componente ale jocului, într-o

succesiune stabilită de antrenor în concordanţă cu necesităţile echipei.

7. Deci repetarea exerciţiilor caracteristice jocului de un număr de ori

conduce la rezistenţa multilaterală specifică în fotbal. Important este că de

fiecare dată când se urmăreşte dezvoltarea rezistenţei exersările să fie continuate

până dincolo de prima senzaţie de oboseală, fără a merge însă la epuizare. Cu

timpul senzaţia de oboseală va apare din ce în ce mai târziu, formându-se o

59

rezistenţă din ce în ce mai bună. Rezistenţa are însă şi ea anumite limite.

8. Problemele eforturilor maxime executate astăzi constituie preocupări

importante ale antrenamentului actual, care interesează deopotrivă antrenorii,

jucătorii şi medicii sportivi.

9. Indicaţiile metodice principale privind adoptarea metodelor de

dezvoltare a rezistenţei la specificul jocului, sunt următoarele :

— alegerea metodei să aibă loc în raport cu etapa de antrenament, cu

vârsta şi nivelul de pregătire al jucătorilor, cu obiectivele ciclurilor săptămânale

etc.;

— antrenorii să selecţioneze, conform acestor criterii, un complex de

metode specifice, pe care să-1 aplice o anumită perioadă de timp, suficientă

pentru apariţia efectelor de rezistenţă, rezistenţă-viteză;

— includerea în cicluri săptămânale şi în lecţii a metodelor specifice să

se facă ţinând seama de consecinţele lor asupra formei sportive şi asupra stării

fiziologice şi psihice generale a sportivului;

— metodele specifice pot fi incluse în lecţii şi parţial, nu numai integral.

— datorită folosirii deprinderilor tehnico-tactice ca elemente de conţinut

ale intervalelor de efort, nu mai este totdeauna necesară includerea lor

suplimentară în aceleaşi lecţii de antrenament;

— condiţiile organizatorice ale antrenamentului trebuie să permită

desfăşurarea continuă a exersării, posibilitatea de măsurare a distanţelor,

duratelor efortului şi ale pauzelor, disciplina şi corectitudinea participării la

lucru.

10. Studiind cu atenţie cifrele obţinute în probele cu caracter pur fizic,

putem spune că ele sunt foarte concludente, progresia este evidentă în cadrul

ambelor grupe, dar mai ales la grupa l-a valorică, ceea ce demonstrează că s-a

lucrat bine, evidenţiindu-se la jocuri (oficiale şi amicale) prin ritmul alert impus

în joc dar şi la distanţele net superioare parcurse pe toată durata jocului, fie în

tempo de 4/4; 3/4; 2/4 din potenţial, în funcţie de cerinţele momentului de joc.

60

11. Am observat că numărul mai mare de ore de pregătire alocat grupei l-a,

a făcut diferenţa, şi apare ca o necesitate în sportul de performanţă.

12. Este îmbucurător faptul că s-au înregistrat progresii însemnate, ceea ce

demonstrează că folosirea metodelor şi mijloacelor, au fost eficiente atât în

timpul antrenamentelor cât şi la jocuri.

PROPUNERI

Practica a demonstrat că trebuie acordată o foarte mare atenţie în cadrul

selecţiei, asupra calităţilor motrice, baza de pornire în fotbalul de performanţă.

Se recomandă o restrângere (la strictul necesar) a mijloacelor şi metodelor

de pregătire, la punerea accentului doar pe acelea care dau randament.

Cercetarea să se facă pe durata unui ciclu (4 ani) pentru grupele aflate în

studiu.

Acordarea unei mai mari atenţii conştientizării sportivilor în practicarea

sportului de performanţă şi stimularea lor pentru lucrul individual, independent

şi organizat.

Acces mai mare la informaţiile de specialitate apărute în literatura internă,

dar mai ales la cea externă.

Pentru că numai aşa putem fi la curent cu cerinţele fotbalului pe plan

naţional, european şi mondial.

61

BIBLIOGRAFIE

1. Apolzan D. –”Fotbal 2010”, F.R.F., 1998.

2. Bompa T.O. –„Periodizarea – Dezvoltarea calităţilor biomotrice”, Ed. Ex

Ponto, Constanţa, 2001.

3. Bompa T.O. –„Periodizarea – Teoria şi metodologia antrenamentului

sportiv”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001.

4. Cernăianu C. –“Fotbal manualul antrenorului profesionist”, Ed. Rotech

Pro, Bucureşti, 2001.

5. Cojocaru V. –“Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă

performanţă”, Ed. Axis Mundi, Bucureşti,2000.

6. Colibaba, Evuleţ D., Bota I. – „Culegere de materiale tehnico-metodice”

prezentate la cursul intensiv, modulul II al noii promoţii a Şcolii Naţionale de

Antrenori. Bucureşti, 8-18 iulie 2002.

7. Constantinescu Dan - “Fotbal - curs de bază”, Iaşi, Editura Universităţii

“Al.I.Cuza”.

8. Dragnea A. –“Antrenamentul sportiv”, Ed. Didactică şi Pedagogică R. A. ,

Bucureşti, 1996.

9. Dragnea A., Mate-Teodorescu S. –„Teoria sportului”, Bucureşti, Edit. Fest,

2002.

10. Drăgan A. –„Fotbal pentru juniori”, Ed. Valinex, Chişinău, 2006.

11. Drăgan A. –„Fotbal – concepţii, metode şi mijloace”, Ed. Mongabit, Galaţi,

2006.

12. Drăgan A., Oprea A. –„Abordări interdisciplinare în fotbal”, Ed.

Academică, Galaţi, 2007.

13. Drăgan A. –„Optimizarea lecţiei de antrenament la disciplina fotbal”, Ed.

Galati University Press, Galaţi, 2009.

14. Epuran M., Holdevici I., Toniţa Fl. –„Psihologia sportului de

performanţă”, Bucureşti, Edit. FEST, 2001.

15. Epuran M. –„Metodologia cercetării activităţilor corporale”, Bucureşti,

62

Edit. FEST, 2005.

16. Fiedler Paul - “Metodica Educaţiei Fizice şi Sportive”. Iaşi, Editura

Universităţii “Al.I.Cuza”, 1996.

17. Ionescu I. V. – “Football”, Ed. Helicon, Timişoara, 1995.

18. Manolache G. –« Lucrări practice », Ed. Mongabit, Galaţi, 2005.

19. Miu Şt., Velea Fl. –“Fotbal – Specializare”, Bucureşti, Edit. Fundaţiei

România de Mâine, 2002.

20. Motroc I. –„Fotbal de la teorie la practică”, Editura Rodos, Bucureşti,

1994.

21. Pârvu C.M. –„ Elemente de iniţiere în jocul de fotbal”, Bucureşti, Ed.

Tehnică, 2001.

22. Ploieşteanu C. –« Curs de bază », Ed. Academica, Galaţi, 2005.

23. Rădulescu C. –« Fotbal Principii Metode Mijloace », Ed. Sarmis, Cluj-

Napoca, 2000.

24. Rădulescu M., Cojocaru V., Drăgan A. –„Ghidul antrenorului de fotbal la

copii şi juniori”, Ed. Axis-Mundi, Bucureşti, 2003.

25. Rădulescu M. –„Fotbal, tehnică – factor prioritar” Ed. Răzeşu, 2007.

26. Stănculescu G. –„Fotbal pentru studenţi”, Editura Ex Ponto, Constanţa,

2002.

27. Stănculescu V. – „Aspecte moderne de antrenament şi joc”, Ed. Sport-

Turism, 1977.

28. Stănculescu V. – „Ghidul antrenorului de fotbal profesionist”, Ed.

Axis-Mundi, Bucureşti, 2003.

29. Stănculescu V. – „Sistemul tridimensional de pregătire”, Bucureşti,

I.N.C.S., SDP 447, 2002.

63

Experiment Privind Dezvoltarea Rezistentei La Juniorii de 17-18 Ani, In Fotbal

Documents

Transcript of Experiment Privind Dezvoltarea Rezistentei La Juniorii de 17-18 Ani, In Fotbal