Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

23

Click here to load reader

description

activitati

Transcript of Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

Page 1: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

Exemple de activități ce vizează dezvoltarea socio-emoțională la vârsta

preșcolarăProfesor psiholog

LIBEG CERASELA

8 martie 2012

Dezvoltarea socio-emoţională

Dezvoltarea socială şi emoţională reprezintă fundamentul relaţiilor şi interacţiunilor care

dau semnificaţie experienţelor copiilor de acasă, de la grădiniţă, din comunitate. Ea influenţează

semnificativ succesul copiilor în viaţă şi la şcoală.

Dezvoltarea socială

Relaţiile pe care le stabileşte copilul cu ceilalţi copii necesită siguranţă, receptivitate,

disponibilitate şi confort emoţional. Încetul cu încetul copiii dezvoltă în grădiniţă abilităţi de

cooperare, de negociere, de a conduce şi a fi conduşi, de a lega prietenii, de a-şi exprima

sentimentele într-o manieră acceptată social.

Relaţiile sociale ale copilului cu adulţii vizează capacitatea copilului de a avea încredere

şi a interacţiona cu uşurinţă cu aceştia, precum şi capacitatea lor de a recunoaşte diferitele roluri

sociale ale acestora.

Dezvoltarea emoțională

Exprimarea şi înţelegerea propriilor emoţii şi a emoţiilor celorlalţi, de la emoţiile primare

(bucurie, frică, mânie,tristeţe) la cele mai complexe (mîndrie, ruşine, vină), constituie

competenţe specifice domeniului emoţional. Copilul învaţă să le simtă, învaţă să le exprime şi să

le recunoască.

Standarde de dezvoltare

Standardele de dezvoltare reprezintă un set de afirmaţii care reflectă aşteptările privind

ceea ce ar trebui copiii să ştie şi să poată să facă .

Standardele de învăţare şi dezvoltare socio-emotionla timpurie recunosc:

• unicitatea copilului;

• caracterul global şi integrat al dezvoltării lui;

Page 2: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• rolul activ al copilului în construcţia sinelui şi a propriei învăţări;

• importanţa respectării drepturilor fundamentale ale copilului;

• rolul fundamenal al adultului în îngrijirea, creşterea, dezvoltarea şi educaţia copilului în perioada

timpurie.

Corelarea domeniilor de dezvoltare sociala si emotionala cu standardele și a standardelor cu

indicatorii și cu activități de învățare propuse

• Fiecare standard cuprinde indicatori care explicitează aria generală desemnată de standard.

• Pentru fiecare indicator sunt sugerate activităţi şi contexte de învăţare pe care le putem utiliza

pentru a sprijini atingerea aşteptărilor formulate prin standarde.

Domeniul dezvoltării socio-emoționale

1.Dezvoltarea socială

Aspecte specifice subdomeniului:

• Interacţiunile cu copiii de vârstă apropiată

• Interacţiunile cu adulţii

• Acceptarea şi respectarea diversităţii

2. Dezvoltare emoţională

Aspecte specifice subdomeniului:

• Dezvoltarea conceptului de sine

• Dezvoltarea auto-controlului

• Dezvoltarea expresivităţii emoţionale

Dezvoltare socială

• Interacțiuni cu copiii de vârstă apropiată

• Standard 1: Copilul ar trebui să fie capabil să stabilească relaţii pozitive şi de respect cu

copiii de aceeaşi vârstă sau de vârstă apropiată

• Standard 2: Copilul ar trebui să poată manifesta empatie faţă de copiii cu care

interacţionează.

• Interacțiuni cu adulții

• Standard 3: Copilul ar trebui să fie capabil să stabilească relaţii pozitive cu adulţii.

• Standard 4: Copilul ar trebui să fie capabil să manifeste încredere şi respect în

comunicarea cu adulţii din anturajul său

• Interacțiune în grup

Page 3: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Standard 5: Copilul ar trebui să demonstreze abilităţi de cooperare în interacţiunile de

grup. Respectarea diversităţii

• Standard 6: Copilul ar trebui să fie capabil să recunoască asemănările şi deosebirile

dintre oameni.

• Standard 7: Copilul ar trebui să fie capabil să manifeste respect faţă de deosebirile

dintre oameni.

Dezvoltare emoțională

• Dezvoltarea conceptului de sine

• Standard 8: Copilul ar trebui să fie capabil să demonstreze cunoaşterea însuşirilor

proprii

• Standard 9: Copilul ar trebui să manifeste satisfacţie pentru propriile reuşite şi încredere

în sine

• Dezvoltarea autocontrolului

• Standard 10: Copilul ar trebui să fie capabil să îşi controleze propriile emoţii.

• Standard 11: Copilul ar trebui să demonstreze responsabilitate personală

• Standard 12: Copilul ar trebui să manifeste independenţă în acţiunile sale

• Dezvoltarea expresivității emoționale

• Standard 13: Copilul ar trebui să fie capabil să recunoască şi să îşi exprime

corespunzător emoţiile.

Aspect specific: Interacţiunile cu copiii de vârstă apropiată

Standard 1: Copilul ar trebui să fie capabil să stabilească relații pozitive și de

respect cu copiii de aceeași vârstă sau de vârstă apropiată

• Indicator:Interacţionează din proprie iniţiativă cu copii de aceeaşi vârstă sau de vârstă

apropiată în diferite contexte.

• Activitate de învăţare recomandată

• Oferiţi frecvent copiilor oportunitatea de lucru în grup, de a-şi alege partenerii de joc

sau de activitate.

• Încurajaţi copiii să se apropie şi să facă cunoştinţă cu nou veniţii în grup; să formuleze

propuneri de joc, de prietenie.

Page 4: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Demonstraţi personal modele de iniţiere a contactelor cu persoane noi.

• Indicator:Cere ajutor altor copii atunci când are nevoie.

• Activitate de învăţare recomandată

• Oferiţi copiilor sarcini în grup mic care necesită colaborarea între copii, ajutorul reciproc.

• Indicator:Oferă ajutor copiilor din jurul său atunci când au nevoie.

• Activitate de învăţare recomandată

• Demonstraţi personal modele de a acorda ajutor copiilor.

• Încurajaţi sprijinul reciproc între copii.

• Selectaţi din viaţa cotidiană şi din poveşti, povestiri situaţiile când cineva are nevoie de

ajutor. Întrebaţi ce ar face ei dacă s-ar afla într-o situaţie asemănătoare.

• Indicator:Se identifică drept prieten al unor copii din diverse medii apropiate (la

grădiniţă, la bloc, la serviciul părinţilor, la bunica) şi îi identifică pe ei ca prietenii săi.

• Activitate de învăţare recomandată

• Realizaţi un studiu tematic despre prietenie. Discutaţi cu copiii despre relaţii de

prietenie; propuneţi să relateze despre prietenul (prietena) său (sa); despre ce înseamnă să fii

prieten cuiva şi să ai prieteni.

• Indicator:Caută soluţii pentru rezolvarea problemelor apărute în interacţiunea cu copiii,

fără a-l implica pe adult.

• Activitate de învăţare recomandată

• Selectaţi situaţii problematice în interacţiunea dintre copii din diverse povestiri, imagini.

Discutaţi şi căutaţi soluţii împreună cu copiii, întrebîndu-i ce ar face dacă ei ar fi în acea situaţie.

• Apreciaţi copiii care găsesc soluţiile unor situaţii problematice fără a apela la adult.

• Indicator:Recunoaşte greşelile în relaţiile cu alţi copii şi încearcă să le repare, cerându-şi

scuze, propunând alte soluţii.

• Activitate de învăţare recomandată

• Observaţi situaţiile conflictuale şi încurajaţi copiii să-şi ceară iertare; îndemnaţi-i să

încerce să repare situaţia; să compenseze pierderile. Oferiţi-le soluţii.

Standard 2: Copilul ar trebui să poată manifesta empatie față de copiii cu care

interacționează.

• Indicator:Ţine cont de dorinţele şi nevoile altor copii.

• Activitate de învăţare recomandată

Page 5: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Selectaţi situaţii din viaţa copiilor şi demonstraţi copiilor că fiecare copil are dorinţele şi

nevoile sale.

• Valorificaţi momentele potrivite din situaţiile cotidiene pentru a aprecia copiii care ţin

cont de dorinţele şi nevoile altora (de ex. cedarea unei jucării, a unui material, a unei opţiuni,

acceptarea unei propuneri/dorinţe diferite).

• Indicator:Demonstrează compasiune faţă de alţi copii din grupă.

• Activitate de învăţare recomandată

• Îndemnaţi copiii să se apropie şi să-i sprijine pe cei care au o neplăcere; să se bucure de

succesele colegilor.

• Atrageţi atenţia copiilor asupra acţiunilor reuşite ale altor colegi şi propuneţi-le sa-i

felicite.

• Apreciaţi copiii care demonstrează compasiune.

• Indicator:Îşi exprimă emoţiile fără a răni alţi copii.

• Activitate de învăţare recomandată cadrului didactic

• Citiţi poveşti despre întîmplări cu copii cărora nu le păsa de ceea ce simt ceilalţi.

Valorificaţi situaţii de viaţă pentru a discuta despre cât de important este să îţi pese de ce simte

cel de alături. Folosiţi proverbe precum „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”.

Aspect specific: Interacţiunile cu adulţii

Standard 3: Copilul ar trebui să fie capabil să stabilească relații pozitive cu adulții.

• Indicator:Urmează indicaţiile adultului.

• Activitate de învăţare recomandată

• Formulaţi permanent indicaţii clare. Explicaţi copiilor necesitatea de a urma indicaţiile

adulţilor, încurajaţi-i să le îndeplinească.

Indicator:Identifică diferite tipuri de relaţii între copii şi adulţi în experienţa sa (familiale,

de prietenie, copil - educator/învăţător, etc.)

• Activitate de învăţare recomandată

• Acordaţi copiilor posibilitatea să vorbească despre persoane din viaţa lui şi clarificaţi ce

tipuri de relaţii pot exista între oameni.

• Discutaţi cu copiii despre relaţiile dintre copii şi educator, copii şi învăţător.

• Indicator:Acordă ajutor adultului fiind solicitat.

• Activitate de învăţare recomandată

Page 6: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Solicitaţi sprijinul copiilor în variate situaţii şi apreciaţi permanent ajutorul acordat.

Explicaţi copiilor ca şi adulţii au nevoie de ajutorul lor. Întrebaţi copiii cum îşi ajută părinţii în

diverse situaţii.

• Indicator:Acceptă adultul în anumite situaţii de joc.

• Activitate de învăţare recomandată

• Implicaţi-vă în jocul copiilor în diverse ipostaze: organizator, partener, consilier.

• Indicator:Recunoaşte greşelile în relaţiile cu adulţii şi încearcă să le repare.

• Activitate de învăţare recomandată

• Demonstraţi, în interacţiunea cu copilul, capacitatea de a vă recunoaşte greşelile şi de a

le repara. Oferiţi exemple de modalităţi de a repara situaţia.

Standard 4:Copilul ar trebui să fie capabil să manifeste încredere și respect în comunicarea

cu adulții din anturajul său

Indicator:Demonstrează încredere într-un adult apropiat.

• Activitate de învăţare recomandată

• Trataţi copilul cu respect, grijă şi sinceritate; demonstraţi bunăvoinţă, corectitudine şi

înţelegere.

Indicator:Se comportă adecvat şi cu respect cu adulţii.

• Activitate de învăţare recomandată

• Discutaţi şi demonstraţi copiilor regulile de comportare, încurajaţi respectarea lor. Discutaţi

despre întîmplări cotidiene sau povestiri în care copiii s-au comportat sau nu s-au comportat

respectuos.

• Invitaţi adulţi în sala de grupă (cadre didactice, părinţi, alţi invitaţi) şi salutaţi-i şi vorbiţi-le

politicos de fiecare dată cînd vă adresaţi acestora. Apreciaţi copiii care utilizează formulele de

politeţe.

• Organizaţi plimbări şi vizite în locuri publice. Atrageţi atenţia asupra modului de adresare. Jocul

„Cuvinte magice”.

Indicator:Caută ajutor, protecţie şi confort la adulţii apropiaţi.

• Activitate de învăţare recomandată

• Remarcaţi cazuri din viaţa cotidiană, din poveşti, filme, care ilustrează cum să procedeze copiii

când au nevoie de ajutor, de sprijin, de confort. Selectaţi situaţii şi moduri de a cere ajutor de la

adulţi şi antrenaţi copiii să formuleze cererea de ajutor, când au nevoie.

Page 7: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

Aspect specific: Interacţiune în grup

Standard 5: Copilul ar trebui să demonstreze abilități de cooperare în interacțiunile de

grup.

• Indicator:Face schimb de jucării şi alte obiecte cu alţi copii.

• Activitate de învăţare recomandată

• Demonstraţi copiilor cum pot fi distribuite jucăriile într-un joc sau alte obiecte. Propuneţi-le

copiilor sarcini care necesită schimbul de materiale între ei.

• Indicator:. Cooperează cu alţi copii în activităţile în grupuri mici.

• Activitate de învăţare recomandată

• Propuneţi copiilor sarcini care pot fi realizate în grupuri mici, demonstraţi-le cum pot fi

distribuite rolurile. Oferiţi-le copiilor posibilitatea de a-şi alege grupul în care doreşte să lucreze.

• Indicator:Respectă regulile în activităţi desfăşurate în grup.

• Activitate de învăţare recomandată

• Propuneţi copiilor să stabilească împreună reguli de joc în grup. Amintiţi regulile înainte de

începerea activităţilor şi apreciaţi respectarea lor.

• Indicator:Corelează acţiunile şi interesele sale cu ale altor copii din grup.

• Activitate de învăţare recomandată

• Selectaţi un joc potrivit şi explicaţi copiilor necesitatea de a coopera cu alţi copii;

• Modelaţi situaţii în care copiii trebuie să acţioneze coordonându-şi acţiunile proprii cu cele ale

altor copii şi încurajaţi-i să coopereze.

• Învăţaţi copiii să aştepte la rând.

• Indicator:Acceptă roluri diferite în joc şi în alte activităţi.

• Activitate de învăţare recomandată

• Demonstraţi copiilor, prin exemple, importanţa fiecărui rol pentru succesul activităţii;

• Indicator:Acceptă sugestii din partea altui copil, ca de exemplu, despre cum să termine un joc.

• Activitate de învăţare recomandată

• Atrageţi atenţia copiilor asupra ideilor interesante expuse, propuse de fiecare dintre ei,

apreciaţi-le şi acceptaţi-le ca variante pentru finalizarea unei activităţi.

Page 8: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Indicator:Propune idei pentru dezvoltarea/continuarea unei activităţi sau pentru soluţionarea

cu succes a unei sarcini în grup.

• Activitate de învăţare recomandată

• Solicitaţi copiilor să se gândească şi să propună variante de dezvoltare a activităţii. Propuneţi

copiilor să alegă varianta cea mai atractivă de continuare a activităţii.

• Aspect specific: Respectarea diversităţii

Standard 6: Copilul ar trebui să fie capabil să recunoască asemănările și deosebirile

dintre oameni.

• Indicator:Identifică existenţa asemănărilor şi diferenţelor dintre persoane după diferite criterii

(aspect exterior, gen, vârstă, cultura, etc.)

• Activitate de învăţare recomandată

• Învăţaţi copiii să deosebească persoanele după diferite criterii (aspect exterior, gen, vârstă,

cultura, etc.), pe baza observărilor şi a descrierilor, pe baza ilustratelor, a imaginilor.

• Atrageţi-le atenţia că toţi suntem diferiţi şi totodată ne asemănăm.

• Puneţi la dispoziţia copiilor imagini cu persoane diferite din punct de vedere al genului, vârstei,

etniei, religiei. Introduceţi-le ca personaje în jocuri de rol.

• Indicator:Este capabil să observe că aceeaşi persoană poate avea mai multe roluri sociale

(mama este mama lui, este angajată la..., este fiica bunicii lui, etc.)

• Activitate de învăţare recomandată

• Acordaţi copiilor posibilitatea să observe şi să relateze despre rolurile diferite ale părinţilor (spre

exemplu, tată, mamă, copii ai bunicilor, vecini, angajat, etc.). Implicaţi-i în jocuri simbolice în

care trec de la un rol la altul.

Standard 7: Copilul ar trebui să fie capabil să manifeste respect față de deosebirile dintre

oameni.

• Indicator:Manifestă atitudine pozitivă şi echidistantă faţă de toate persoanele din mediile

familiare, indiferent de caracteristicile fizice, sociale, profesionale, culturale ale acestora.

• Activitate de învăţare recomandată

• Sugeraţi copiilor ideea ca fiecare persoană merită să fie tratată cu respect şi bunăvoinţă.

Selectaţi modele pozitive de atitudine şi atrageţi atenţia copiilor asupra acestora.

• Indicator:Respectă drepturile altor persoane, copii şi adulţi.

• Activitate de învăţare recomandată

Page 9: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Relataţi-le copiilor despre drepturile proprii şi drepturile altor persoane, amintiţi-le despre

necesitatea respectării drepturilor altor persoane.

• Indicator:Participă cu plăcere la activităţi cu caracter intercultural.

• Activitate de învăţare recomandată

• Pregătiţi, la diferite ocazii, împreună cu copiii, surprize pentru persoanele de altă cultură, etnie

sau cu nevoi speciale, atrageţi atenţie copiilor la emoţiile pozitive trăite de cei care au sărbătorit

împreună cu ei şi au simţit că fac parte din aceeaşi comunitate.

• Audiaţi cântece şi prezentaţi imagini ale diverselor popoare şi ţări. Arătaţi interes pentru

cunoaşterea caracteristicilor altor culturi şi a frumuseţii acestora.

Aspect specific: Dezvoltarea conceptului de sine

Standard 8: Copilul ar trebui să fie capabil să demonstreze cunoașterea însușirilor proprii

• Indicator:Cunoaşte informaţii cu caracter personal (numele său, al părinţilor, al rudelor

apropiate, al educatorilor, adresa domiciliului, date biografice).

• Activitate de învăţare recomandată

• Adresaţi-vă copiilor pe nume şi cereţi lor să se adreseze unul altuia pe nume. Folosiţi jocuri

pentru a memoriza numele celorlalţi.

• Propuneţi-le copiilor să realizeze desene despre ei, despre familie, despre locul unde locuiesc

etc.

• Propuneţi-le copiilor să realizeze interviuri între ei în care să se prezinte.

• Indicator:Caracterizează aspectul său exterior.

• Activitate de învăţare recomandată

• Încurajaţi copiii să-şi examineze şi să-şi caracterizeze verbal exteriorul, să se autocaracterizeze

după gen şi vârstă; după preferinţe, interese. Propuneţi copiilor să-şi facă, dacă doresc,

autoportretul.

• Indicator:Cunoaşte abilităţile sale, ce poate să facă.

• Activitate de învăţare recomandată

• Încurajaţi copiii să descrie acţiunile sale, ale copiilor în general; discutaţi despre ce poate face

fiecare din ei. Jocul „Să facem cunoştinţă”(copilul se prezintă, povesteşte despre sine).

• Propuneţi o lucrare colectivă, la care fiecare copil să spună cu ce poate ajuta, ce poate face, cu

ce poate contribui.

Page 10: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Indicator: Îşi cunoaşte preferinţele personale în privinţa activităţilor, a persoanelor, a obiectelor,

a mâncării.

• Activitate de învăţare recomandată

• Propuneţi copilului să-şi aleagă activităţi în sala de grup, reflectând la ce poate face mai bine şi

ce preferă; discutaţi individual şi în grupuri mici despre preferinţele copiilor. Convorbiri pe teme

„Activitatea mea preferată”, „Locul meu preferat”, Jocul meu preferat”, etc.

Standard 9: Copilul ar trebui să manifeste satisfacție pentru propriile reușite și încredere

în sine

• Indicator: Are o imagine pozitivă despre sine.

• Activitate de învăţare recomandată

• Pentru formarea imaginii pozitive menţionaţi succesele copiilor, apreciaţi eforturile lor.

Consolidaţi imaginea pozitivă prin evidenţierea calităţilor copiilor, a faptelor bune pe care le fac,

a reuşitelor lor. Propuneţi părinţilor să facă acelaşi lucru.

• Propuneţi copiilor exerciţii de autoevaluare a succeselor, de evidenţiere a propriilor abilităţi.

• Indicator: Îi oferă satisfacţie faptul că adultul observă reuşitele lui.

• Activitate de învăţare recomandată

• Observaţi permanent copiii şi progresele pe care le fac. Găsiţi ocazii pentru a lăuda copiii.

Menţionaţi eforturile depuse pentru a obţine un rezultat mai bun. Expuneţi lucrările copiilor de

fiecare dată când le realizează. Apreciaţi-i şi în faţa părinţilor lor.

• Indicator: Îşi exprimă liber ideile şi opiniile sale.

• Activitate de învăţare recomandată

• Încurajaţi copiii să-şi expună ideile şi opiniile sale în diverse situaţii cotidiene. Apreciaţi

contribuţiile lor. Valorificaţi-le. Dezvoltaţi, nu criticaţi opiniile copiilor.

• Indicator: Se implică cu încredere în activităţi şi relaţii noi.

• Activitate de învăţare recomandată

• Susţineţi copilul când acesta încearcă să facă ceva nou, când vrea să realizeze ceva independent

sau găseşte o soluţie bună în interacţiunea cu alţi copii.

Aspect specific: Dezvoltarea autocontrolului

Standard 10: Copilul ar trebui să fie capabil să își controleze propriile emoții.

• Indicator: Aşteaptă înainte de a acţiona în anumite situaţii.

• Activitate de învăţare recomandată

Page 11: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Organizaţi jocuri cu mişcare la semnale; încurajaţi copiii să-şi amâne realizarea dorinţelor pe un

timp. Susţineţi şi încurajaţi copilul să se gândească înainte de a face o acţiune („Eşti sigur? Te-ai

gîndit bine?”)

• Indicator: Respectă regulile de joc şi de conduită în medii diferite.

• Activitate de învăţare recomandată

• Explicaţi şi exersaţi regulilor de joc şi de conduită în situaţii potrivite din cotidian. Implicaţi

părinţii pentru a susţine memorizarea regulilor şi aplicarea lor în afara instituţiei preşcolare.

• Indicator:Îşi poate controla emoţiile negative şi impulsive.

• Activitate de învăţare recomandată

• Discutaţi despre emoţii pozitive şi negative, apelând la experienţa copiilor, a personajelor din

operele de artă. Insistaţi asupra consecinţelor controlului asupra acestor emoţii.

• Indicator:Poate trece intenţionat de la o activitate la alta

• Activitate de învăţare recomandată

• Inventaţi şi propuneţi copiilor ritualuri de trecere de la o activitate la alta; propuneţi să

inventeze ei ritualuri, semnale, cântecele etc.

Standard 11: Copilul ar trebui să demonstreze responsabilitate personală

• Indicator:Are grijă de obiectele personale.

• Activitate de învăţare recomandată

• Exersaţi copiii să diferenţieze obiectele personale de ale altor copii şi de cele colective. Exersaţi

cu copiii acţiunile de aranjare a hainelor, jucăriilor, obiectelor de desen, cărţilor proprii.

• Apreciaţi comportamentele care exprimă grijă pentru obiecte.

• Indicator:Are grijă de jucăriile şi obiectele colective.

• Activitate de învăţare recomandată

• Stimulaţi copiii să participe la aranjarea obiectelor în sala de grup. Folosiţi momente cotidiene

potrivite pentru a forma copiilor abilităţi de menţinere a ordinii în grup, de păstrare a obiectelor

de uz comun.

• Propuneţi copiilor să îşi asume responsabilităţi la nivelul grupei: să aibă grijă de flori, de anumite

centre de activitate, de aranjarea mesei. Schimbaţi periodic responsabilităţile.

• Indicator:Poate aprecia consecinţele acţiunilor sale din punctul de vedere al impactului lor

asupra sa sau a altor persoane.

• Activitate de învăţare recomandată

Page 12: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Discutaţi cu copiii individual şi în grup despre acţiuni, despre fapte şi consecinţele lor. Solicitaţi

copiii să reflecte şi să compare, ce se poate produce după anumite acţiuni: pregătesc pentru

fratele mai mare o surpriză; beau apă rece etc.

• Indicator:Încearcă să repare sau să corecteze consecinţele eventual distructive ale acţiunilor

sale.

• Activitate de învăţare recomandată

• Pe baza exemplelor din poveşti, poezii, familiarizaţi copiii cu modele de conduită în situaţiile

când au comis o greşeală. Selectaţi situaţii cotidiene pentru a demonstra copiilor modele de

recuperare.

• Standard 12: Copilul ar trebui să manifeste independență în acțiunile sale

• Indicator:Realizează acţiuni de autoservire (se îmbracă, pregăteşte locul şi obiectele necesare

pentru activităţi, îşi aranjează lucrurile proprii)

• Activitate de învăţare recomandată

• Solicitaţi copiilor în situaţii cotidiene să acţioneze independent cu lucrurile sale personale (haine,

cărţi, jucării, etc.). Încurajaţi copiii să caute mai întâi singuri soluţii, apoi să apeleze la ajutorul

adulţilor, dacă simt că este nevoie.

• Indicator:Aplică independent regulile într-o gamă largă de activităţi.

• Activitate de învăţare recomandată

• Solicitaţi copiilor să-şi amintească regulile înainte de activitate. Exersaţi prin jocuri şi dramatizări

regulilor de conduită.

• Apreciaţi de fiecare dată aplicarea independentă a regulilor.

• Familiarizaţi părinţii cu unele reguli şi recomandaţi-le să-i ajute pe copii să le respecte oriunde.

• Indicator:Este capabil să opereze o alegere dintre mai multe oportunităţi.

• Activitate de învăţare recomandată

• Acordaţi copiilor ocazii de a face alegeri (centrul de activitate, sarcina, partenerul de joc, felul de

mâncare, culoarea preferată etc.)

• Susţineţi copii în alegeri, propunând modele de examinare a oportunităţilor.

Aspect specific: Dezvoltarea expresivităţii emoţionale

Standard 13: Copilul ar trebui să fie capabil să recunoască și să își exprime corespunzător

emoțiile.

• Indicator:Identifică emoţiile proprii şi emoţiile altor persoane.

Page 13: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• Activitate de învăţare recomandată

• Dialogaţi cu copiii despre emoţiile trăite la activităţile din grup (vizionarea filmelor, audierea

muzicii, dansuri, audierea poveştilor, etc.). Examinaţi poze, fotografii, propuneţi copiilor să

identifice emoţiile. Aplicaţi jocuri de tip „Omul vesel, omul trist”

• Indicator:Poate relata verbal despre emoţiile sale.

• Activitate de învăţare recomandată

• Stimulaţi copiii să vorbească despre emoţiile lor, să redea verbal şi prin mimică emoţiile

personajelor din filme şi cărţi.

• Utilizaţi jocuri de selectare a cuvintelor despre emoţii, a poeziilor, poveştilor despre dispoziţie,

sentimente.

• Indicator:Îşi exprimă emoţiile prin joc, pantomimă, dans, cânt, desen, versuri, prin comparaţii cu

personaje din literatură.

• Activitate de învăţare recomandată

• Propuneţi jocuri de asociere a sunetelor, a culorilor, a mişcărilor cu diverse emoţii. Demonstraţi

unele variante de exprimare a emoţiilor. Discutaţi cu copiii despre muzică şi emoţii.

Bibliografie selectivă:

• Kagan, S.L, Rebello, P. et al., Washington State Early Learning and Development Benchmarks. A

Guide to Young Children’s Learning and Development: From Birth to Kindergarten Entry, The

State of Washington, 2005.

• Kagan, S.L., Rebello, P., Early Learning & Development Standards: An Overview, ELDS Orientation

Workhop, UNICEF, 2007.

• *** Early Learning and Development Standards, Macedonia, UNICEF, 2007 (in print).

Page 14: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

• *** llinois Early Learning Standards, Illinois State Board of Education, Division of Early childhood

Education, 2002.

• *** Missouri Early Learning and Development Standards, Misssouri Department of Elementary

and Secondary Education, Early childhood Section, 2005.

• *** Pennsilvania Early Learning Standards for pre-kindergarten, Pennsylvania Department of

Education and Department of Public Welfare, 2005.

• *** Pennsylvania Standards for Kindergarten, Pennsylvania Department of Education and

Department of Public Welfare, 2006.

Anexa

Materiale ce pot fi utilizate in gradinita

Colecţie de materiale terapeutice pentru dezvoltare emoţională

Autor: Ioana Drugaş

Editura Primus, Oradea

Anul apariţiei: 2011

Elemente componente: "Emoţii în culori" - carte color cartonată; "Carte de colorat"; "Caiet cu teme pentru acasă"; "Călătorie spre curcubeu" -board-game; "Găseşte-i jumătatea" - puzzle 16 piese; "Emoţii diferite, comportamente diferite" - puzzle 24 piese; semn "Nu deranjaţi! Activitate de consiliere"; Orar; "Ghid de utilizare".

Preţ: 100 lei - produs disponibil

E ducăm şi vindecăm prin... poveşti

Autori: Ioana Drugaş, Delia Bîrle, Elena Bonchiş, Alina Decsei-Radu, Laura Bochiş, Carmen Ilisie

Editura Universităţii din Oradea

Anul apariţiei: 2008

Număr de pagini: 323

Preţ: 40 lei - produs disponibil

Page 15: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

Poezia dragă mie, Mă învaţă tot ce ştie!

Poezii pentru educatie socio-emotionala

Autori: Ioana Drugaş, Ioana Graţiana Potra

Editura Primus, Oradea

Anul apariţiei: 2012

Număr de pagini: 146 (include 34 anexe detaşabile)

Preţ: 35 lei - produs disponibil

SOS AJUTOR PENTRU EMOŢII. MANAGEMENTUL ANXIETĂŢII, FURIEI ŞI DEPRESIEI

Autor: Lynn Clark, Ph.D

Traducere autorizată din limba englezăTraducerea din limba engleză: Oana Alexandra GavitaNumăr de pagini: 296Anul publicării: 2011Preţ: 50 RON (cu TVA inclus)

SOS AJUTOR PENTRU PĂRINŢI:GHID PRACTIC DE REZOLVARE A PROBLEMELOR COMPORTAMENTALE ALE COPIILOR

Autor: Lynn Clark, Ph.D

Traducere autorizată din limba englezăTraducerea din limba engleză: Iulia Kirschner, Florian KirschnerNumăr de pagini: 270Anul publicării: 2011Preţ: 50 RON (cu TVA inclus)

RETMAGIA ŞI MINUNATELE AVENTURI ALE LUI RETMAN. POVEŞTI RAŢIONALE PENTRU COPII ŞI ADOLESCENŢI

AUTOR: PROFESOR UNIVERSITAR DR. DANIEL DAVID (COORDONATOR)

Page 16: Exemple+de+activități+ce+vizează+dezvoltarea+socio

GRAFICA: SILVIU GHERMAN

NUMĂR DE PAGINI: 130ANUL PUBLICĂRII: 2010PREŢ: 50 RON (CU TVA INCLU

DEZVOLTAREA COPILULUI DE LA INTREBARI SI NELINISTI, LA SPRIJIN

ISBN: 87Editura: DianaAnul publicării: 2010Ediţia: 1Pagini: 106Format: 16 X 23Categoria: (Carti pentru gradinita) Învăţămant preşcolarDisponibilitate: daPreţ (cu tva):  10,00  leiOferta este valabilă până la 31.03.2012

MAPA EXPRESIILE FETEI

ISBN: 331Editura: DianaAnul publicării: 2010Ediţia: 1Pagini: mapaFormat: A4Categoria: (Carti pentru gradinita) Învăţămant preşcolarDisponibilitate: daPreţ (cu tva): 12,00  lei

Dezvoltarea competentelor emotionale si sociale la prescolari - Ghid Practic pentru

PARINTIPret: 35,00 LEI

Autor(i): Kallay Eva, Catrinel A. Stefan

Editura: Asociatia de Stiinte Cognitive din Romania