1 Examenul clinic şi examenul radiologic Etichete: Anul 4, Chirurgie Examenul clinic → stabilirea indicaţiei de extracţie → evaluarea gradului de dificultate al extracţiei : - abordul dintelui; - starea coroanei; - mobilitatea dintelui; - imposibilitatea deschiderii gurii: - trismus - constricţie; - poziţia dintelui pe arcadă sau în afara acesteia Examenul radiologic : - radiografia retrodentară, ortopantomograma : - numărul, mărimea şi dimensiunea rădăcinii; - direcţia rădăcinilor; - septul interadicular; - spaţiul periradicular; - densitatea osoasă; - prezenţa sau absenţa leziunilor periapicale ; - raporturile cu elementele anatomice adiacente. - gradul de dificultate al extracţiei depinde de o serie de factori locali: - accesul chirugical; - mobilitatea dinţilor; - gradul de distrucţie coronară; - relaţia cu structurile vecine; - examenul radiologic al dintelui ce va fi extras; - configuraţia rădăcinilor ; - raportul dinţilor temporari cu foliculii dinţilor permanenţi. Pregătiri preextracţionale § extracţia dentară – intervenţie programată !!!!! § se va explica pacientului pe înţelesul său necesitatea extracţiei şi eventualele riscuri legate de complicaţiile postextracţionale; § înainte de extracţie – clătirea gurii cu soluţii antiseptice (clorhexidină); § instrumentele de extracţie şi câmpurile trebuie să fie sterile; § medicul va purta mânuşi de protecţie; § pacientul va fi aşezat în poziţie şezândă cu capul fixat pe tetieră; § poziţia medicului va fi de regulă în dreapta pacientului şi în faţă (în poziţia de la ora 2); § cu mâna stângă va menţine maxilarul sau mandibula ; § cu mâna dreaptă va efectua manoperele de extracţie Instrumentarul pentru extracţie sindesmotoamele: mâner + parte activă; Ø lama foarte subţire şi tăioasă se insinuează: Ø între dinte şi marginea gingivală la colet; Ø între rădăcină şi alveolă secţionând ligamentul alveolo-dentar cât mai apical; elevatoarele: asemănătoare sindesmotoamelor ◊ lama mai robustă în formă de : - jgheab; - vârf de lance; ◊ pot fi : - drepte – maxilar; - curbe (perechi) – mandibulă;

2 ◊ elevator „picior de ciută” – activ frontal folosit la extracţia resturilor radiculare; ◊ elevator „Lecluse” sau „în limbă de crap” – indicat în extracţia molarului 3 inferior cu rădăcini curbe. cleştii : - există o mare varietate în funcţie de forma şi poziţia dinţilor; Ø cu fălcile în prelungirea mânerului sau paralel cu acesta pentru dinţii maxilari; Ø fălcile fac un unghi drept sau obtuz cu mânerul pentru dinţii mandibulari; Ø cleştii drepţi – pentru maxilar – în zona anterioară, frontală; Ø cleşti „în baionetă” pentru dinţii posteriori; Ø cleşti cu fălci rotunde pentru dinţii monoradiculari; Ø cleşti cu fălci prevăzute cu pinteni pentru dinţii pluriradiculari; Ø cleşti pentru molarii maxilari sunt pereche – stânga-dreapta – excepţie: un singur cleşte pentru molarul 3; Ø cleştii pentru mandibulă pot fi : Ø îndoiţi pe muchie; Ø îndoiţi pe lat – folosiţi la pacienţii cu deschiderea arcadelor dentare limitată mai ales pentru molarul 3; Ø cleştii au partea activă cu striaţii pentru o priză fermă asupra dintelui şi prevenirea derapajelor. Instrumentarul ajutător extracţiei: ◊ depărtătoare; ◊ bisturiu; ◊ decolatoare; ◊ freze dentare; ◊ freze de os; ◊ ace şi fire de sutură; ◊ port-acul; ◊ forfecuţe de plastie ◊ pense chirurgicale Etapele extracţiei dentare ◊ sindesmotomia; ◊ dilatarea osului alveolar; ◊ aplicarea cleştelui de extracţie; ◊ luxarea dintelui cu ajutorul cleştelui de extracţie; ◊ extracţia propriu-zisă; ◊ chiuretajul alveolei postextracţional; ◊ sutura postextracţională ©Extracţia dinţilor maxilari © Poziţia pacientului © Pacientul priveşte în faţă pentru extracţia dinţilor anteriori sau pentru cei situaţi în cadranul drept. © Capul rotat uşor spre dreapta pentru dinţii din cadranul stâng. © Gura este larg deschisă, pentru a asigura o vizibilitate maximă. © Operatorul aşezat de partea dreaptă, îndepărtează buza şi obrazul cu indexul stâng şi menţine policele la nivelul procesului alveolar palatin pentru dinţii din regiunea anterioară sau de partea stângă. © Acestă poziţie permite: © îndepărtarea părţilor moi ale obrazului © stabilizarea capului pacientului © sprijinirea procesului alveolar © asigurarea informaţiilor tactile privind evoluţia extracţiei © pentru dinţii situaţi de partea dreaptă, indexul se sprijină pe faţa palatinală a procesului alveolar, iar policele este aşezat în vestibul. © Incisivii maxilari © IC maxilar are o rădăcină groasă, conică, de obicei dreaptă. © IL maxilar are o rădăcină mai subţire şi mai lungă, prezentând uneori o recurbare distală la nivelul 1/3 apicale. © Osul alveolar are o grosime mai redusă vestibular.

3 © Anestezia © plexală vestibular, asociată cu anestezie la nivelul găurii incisive bilateral (din cauza anastomozelor nervoase) © la gaura infraorbitală bilateral, asociată cu anestezie la gaura incisivă bilateral. © Se decolează gingivo-mucoasa de la nivelul coletului cu elevatoarele sau sindesmotoamele drepte pentru a mări dimensiunile coroanei clinice a dintelui, permiţând fixarea fălcilor cleştelui cât mai apical posibil. © Se aplică mai întâi falca palatinală a cleştelui, apoi se aplică falca vestibulară. © Luxarea dintelui se realizează V-O, fiind mai fermă şi mai amplă spre V. © După dilatarea alveolei în sens V-O se folosesc forţe de rotaţie lente. © Rotaţia va fi minimă în cazul IL dacă radiologic s-a confirmat prezenţa recurbării distale. © După luxare, dintele va fi tracţionat în sens V-I. © Caninii maxilari © Prezintă cea mai lungă rădăcină. © Deşi corticala V este subţire, destul de frecvent extracţia este mai dificilă, din cauza lungimii rădăcinii. © Anestezia © anestezie plexală şi infiltraţie palatină © anestezie la gaura infraorbitală şi la nivelul găurii incisive. © După decolarea gingivo-mucoasei la nivelul coletului cu ajutorul elevatorului sau a sindesmotomului drept, se aplică cleştele cât mai profund în alveolă şi se dilată alveola prin mişcări de basculare vestibulo-orală, mişcarea fiind mai amplă spre V. © Pe măsură ce se obţine dilatarea alveolei, se repoziţionează cleştele cât mai apical. © După luxaţie, dintele este eliberat pe o direcţie V-I. © Premolarul 1 maxilar © De obicei (65-75%) este biradicular. © Chiar în cazul în care are o singură rădăcină, este posibil ca aceasta să prezinte o bifurcaţie în 1/3 apicală. © Rădăcinile pot fi foarte subţiri şi se pot fractura mai uşor decât în cazul altor dinţi maxilari. © Corticala V este mai subţire decât cea palatinală. © Anestezia: © plexală cu infiltraţie palatinală © gaura infraorbitară cu palatină mare. © După decolarea gingivomucoasei de la nivelul coletului cu ajutorul elevatorului sau a sindesmotomului drept, se aplică cleştele cât mai apical şi se exercită forţe în sens V-O. © Forţele sunt relativ reduse în special în sens palatinal pentru a evita fracturarea rădăcinii palatine. © Trebuie evitată exercitarea oricărei forţe de rotaţie. © Dintele va fi extras prin tracţiune în sens ocluzal şi uşor vestibular. © Premolarul 2 maxilar © Dinte monoradicular cu rădăcină groasă. © Osul alveolar este relativ subţire V © Anestezia © plexală asociată cu infiltraţie în şanţul palatin © în canalul infraorbitar, asociată cu anestezie în şanţul palatinal sau la gaura palatină mare. © După decolare gingivomucoasei se aplică cleştele sub nivelul coletului, extracţia necesitând mişcări în sens V şi apoi în direcţie V-O cu forţe rotaţionale de tracţiune. © Molarul 1 maxilar © Prezintă 3 rădăcini groase şi relativ puternice. © Osul alveolar are o structură spongioasă. © Tabla V prezintă o proeminenţă compactă – creastă zigomato-alveolară, dar este mai subţire decât cea palatinală. © Sinusul maxilar poate fi situat în imediata apropiere a rădăcinilor sau se poate insinua între apexuri existând un risc crescut de perforare. © Anestezia: © anestezie la tuberozitatea maxilară, asociată uneori cu anestezie plexală pentru rădăcina MV şi anestezie la gaura palatină mare. © După practicarea sindesmotomiei se aplică cleştele cu pintenul de pe falca V la nivelul bifurcaţiei rădăcinilor V. © Se efectuează mişcări de luxare V-O, apoi tracţiune în ax asociată o o mişcare de basculare V. © Extracţia M2 superior

4 © Anatomie radiculară similară M1, dar rădăcinile sunt mai scurte şi mai puţin divergente, dintele fiind extras mai uşor, folosind aceeaşi tehnică descrisă pentru M1 maxilar. © Anestezie: l la tuberozitatea maxilară şi la gaura palatină mare. © Molarul 3 maxilar (erupt) © Are de obicei rădăcini conice şi se extrage cu uşurinţă, osul alveolar V fiind subţire. © Când prezintă rădăcini multiramificate sau recurbate, bascularea V-P se va practica prin mişcări de amplitudine redusă, pentru a evita fracturarea rădăcinilor efilate sau a tuberozităţii. © Se poate extrage doar cu ajutorul elevatoarelor atunci când prezintă o rădăcină unică, de formă conică. ©Extractia dinţilor mandibulari © Pentru dinţii frontali şi cei din partea stângă, operatorul va menţine indexul în vestibulul bucal, mediusul lingual, iar policele sprijină mandibula. © Pentru dinţii din cadranul 4, mâna stângă a operatorului va înconjura capul pacientului, operatorul fiind situat în dreapta şi în spatele pacientului, policele fiind aşezat în şanţul lingual, indexul V, iar celelalte degete sprijinind mandibula. © Dinţii anteriori maxilari © Incisivii şi caninii mandibulari au forme similare. © Rădăcinile incisivilor sunt mai scurte şi mai subţiri, astfel încât vor fi îndepărtate numai după ce li s-a realizat o luxare corectă. © Osul alveolar are grosime relativ egală la nivel V şi L. © osul L poate fi ceva mai gros la nivelul C. © Anestezia: © vestibular: l anestezie plexală l anestezie la gaura mentonieră l anestezie la Spina Spix l pentru IC, anestezia se practică bilateral datorită anastomozelor © lingual l infiltraţie în şanţul mandibulo-lingual l anestezia nervului lingual la nivelul M3 inferior l în cadrul anesteziei la Spix © după realizarea sindesmotomiei cu elevatoarele sau sindesmotoamele curbe, se aplică cleştele cât mai apical. © Se realizează basculare V-L cu amplitudine egală în ambele sensuri. © După mobilizarea dintelui, acesta e ridicat din alveolă prin tracţiune în ax combinată cu o mişcare de basculare vestibulară. © Premolarii mandibulari © Dinţi monoradiculari, cu rădăcini lungi, groase şi rezistente. © Extracţia lor poate fi dificilă când rădăcina prezintă recurbări, bifurcaţii la nivelul apexului sau îngroşări apicale prin cementoză. © Osul alveolar este gros, compact, fiind ceva mai subţire spre V. © Anestezia: © tronculară periferică la Spina Spix © infiltraţie în vestibul pentru nervul bucal © După decolarea gingivo-mucoasei cervicale, se aplică cleştele cât mai apical posibil. © Luxarea dintelui se realizează prin basculare V-L. © dacă radiologic nu există recurbări radiculare, se poate folosi şi mişcarea de rotaţie. © În final, dintele este ridicat prin tracţiune în sens V-O. © Molarii mandibulari © Au de obicei 2 rădăcini, cele ale M1 fiind mult mai divergente decât cele ale M2. © în plus, rădăcinile pot fi convergente în 1/3 apicală, accentuând dificultatea extracţiei. © Osul alveolar este dur şi compact, cu corticalele V şi L groase, întărite de LOI şi LOE. © Anestezia: © nervul bucal l infiltraţie V l Veisbrem

5 © nervul alveolar inferior şi lingual l anestezie la Spina Spix l Veisbrem © după sindesmotomie se aplică cleştele cât mai apical posibil. © Se folosesc mişcări puternice de basculare V-L pentru a dilata alveola şi pentru a permite eliberarea dintelui în sens V-ocluzal. © M2 mandibular © mişcarea de basculare va avea o amplitudine mai mare spre V, unde corticala alveolară este mai subţire. © M3 mandibular (erupt) © are de obicei rădăcini conice, fuzionate. © osul alveolar este mai subţire lingual, având o duritate mare la nivel vestibular şi retromolar. © Se aplică cleştele cât mai apical după sindesmotomie. © Luxarea se realizează prin mişcări de basculare V-L cu amplitudine mai mare spre L. © După luxare se asociază mişcarea de basculare cu tracţiune în ax. © Consideraţii generale privind extracţia cu elevatorul Există câteva reguli care trebuie să fie respectate la folosirea elevatorului drept: © elevatorul drept trebuie ţinut în mâna dreaptă cu degetul arătător aplicat de-a lungul părţii active, lăsând liber capătul activ care se foloseşte pentru luxarea dintelui; © întotdeauna se aplică vestibular, niciodată lingual sau palatinal; © suprafaţa concavă a părţii active trebuie să fie în contact cu dintele care urmează a fi extras; © aplicarea elevatorului la nivelul dinţilor superiori şi posteriori trebuie să fie perpendicular pe axul dintelui. La ceilalţi dinţi poate fi aplicat perpendicular, orizontal sau în anumite unghiuri; © în timpul luxaţiei nu trebuie să folosim ca sprijin dinţii adiacenţi, pentru că există pericolul lezării sau luxării dintelui pe care ne sprijinim. © elevatorul drept nu trebuie folosit pentru extracţia dinţilor pluriradiculari pentru că există pericolul de a se fractura rădăcinile dacă acestea anterior nu au fost separate. © Extracţia dentară cu separaţie interradiculară Este o tehnică indicată la dinţii pluriradiculari, atunci când: © examenul radiologic relevă prezenţa unor rădăcini divergente - în aceste cazuri se poate decide încă de la început separaţia interradiculară, care va uşura manevrele de extracţie; ©examenul radiologic relevă prezenţa unei rădăcini curbe, foarte divergente, sau cu fenomene de hipercementoză sau solidarizare interradiculară ("dinte barat"), care nu ar permite extracţia în bloc a rădăcinilor; © dinţi cu distrucţie a unei porţiuni coronare, care nu permite o aplicare eficientă a cleştelui de extracţie, iar extracţia monobloc cu elevatorul nu este posibilă; © dinţi cu distrucţie coronară extinsă, la care rădăcinile sunt încă unite la nivelul podelei camerei pulpare; © în cazul producerii unei fracturi coronare sau corono-radiculare în timpul manevrelor de extracţie cu elevatorul sau cleştele; © molari temporari fără rizaliză semnificativă a rădăcinilor, la care există riscul de smulgere a mugurelui dintelui permanent, situat între rădăcini. © în cazul restului radicular aflat la nivelul osului alveolar → rădăcinile se separă cu instrumentarul rotativ → şanţ adânc→ se secţionează în totalitate podeaua camerei pulpare → separaţia se definitivează cu elevatorul inserat în şanţul creat prin mişcare uşoară de rotaţie→ rădăcinile se extrag separat fie cu elevatorul fie cu cleştele de rădăcini; ©!!! dacă restul radicular este situat sub rebordul osului alveolar → asocierea alveolotomiei + separaţia radiculară © separaţia radiculară este în general aplicată: - molarilor superiori (separaţie radiculară în „T” sau în „Y”) - rădăcini divergente; - molarilor inferiori – separaţie liniară vestibulo-orală → datorită densităţii osoase ce nu permite o dilatare suficientă a alveolei ; ©Extracţia resturilor radiculare - în situaţia în care partea coronară a dintelui este distrusă prin procese carioase extinse , traumatisme, sau în timpul extracţiei. © rădăcinile dentare pot fi extrase prin următoarele tehnici: - extracţia cu cleştele de rădăcini; - extracţia cu ajutorul elevatoarelor; - extracţia prin alveolotomie.

6 © Extracţia cu cleştele de rădăcini indicaţii: © partea extraalveolară a rădăcinii este suficient de înaltă şi de rezistentă pentru o bună adaptare a cleştelui de rădăcini; © rădăcina dentară este situată sub limita procesului alveolar, însă se poate practica un şanţ pericervical cu instrumentar rotativ pentru a permite o mai bună adaptare a cleştelui. © decolarea gingivomucoasei la nivelul coletului (sindesmotomul sau decolatorul); © se aplică cleştele de rădăcini cât mai apical ; © luxaţia se face prin mişcări de basculare în sens vestibulo-oral asociate cu rotaţia în ax dacă rădăcinile sunt drepte; © se extrage prin mişcări de tracţiune în ax; © în cazul rădăcinilor divergente cleştele se aplică după separarea rădăcinilor © Extracţia-rezecţie – descrisă de Witzel indicaţii: - anchiloză dento-alveolară severă; tehnică: - este necesară crearea unui lambou „plic” → aplicarea fălcii vestibulare a cleştelui peste peretele alveolar; ©aplicarea cleştelui pe creasta alveolară – când pătrunderea cleştelui în alveolă nu este posibilă; © se extrage dintele împreună cu un mic fragment de corticală osoasă; METODA VECHE NEUTILIZATA IN ZILELE NOASTRE © Extracţia rădăcinilor dentare cu ajutorul elevatoarelor Indicaţii: - în cazul rădăcinilor cu importantă lipsă de substanţă Tehnică: - se prinde elevatorul în palmă , indexul este aplicat de-a lungul tijei pentru a limita partea activă a elevatorului şi pentru a avea un control mai bun al mişcării ; © - partea concavă spre rădăcină , partea convexă spre osul alveolar; © - se fac mişcări de basculare şi rotaţie cu punct de sprijin pe marginea alveolei; © - pe măsură ce se obţine luxaţia rădăcinii se va insera elevatorul cât mai profund; © !!! atenţie la molarii şi premolarii superiori →IMPINGEREA rădăcinilor în sinus. © - uneori este necesară realizarea unui şanţ urmând ca extracţia să se facă cu elevatorul sau este necesară crearea unui mic orificiu în peretele lateral al rădăcinii - extracţia se face cu elevatorul curb, ascuţit © Extracţia resturilor radiculare mici, situate profund în alveolă © se încearcă insinuarea unui elevator fin între rădăcini şi peretele alveolar; © se poate crea un şanţ în peretele alveolar pentru inserarea elevatorului; © la dinţii pluriradiculari: - rezecţia septului interradicular: - cu pensa ciupitoare de os; - cu instrumentar rotativ; © dacă o rădăcină a fost îndepărtată este posibil ca restul radicular restant să fie îndepărtat prin alveola dentară rămasă goală odată cu rezecarea septului interdentar („trans-septal”); © dacă restul radicular este luxat şi se poate vedea orificiul canalului – se foloseşte acul Hedstrom care se introduce în canal prin înfiletare după care restul radicular va fi tracţionat în ax; © Extracţia prin alveolotomie Indicaţii: © rădăcini situate profund intraalveolar, ce nu pot fi extrase cu elevatoarele; © rădăcini deformate prin procese de hipercementoză; © dinţi/rădăcini cu anchiloză dento-alveolară; © dinţi cu rădăcini divergente, care nu permit extracţia obişnuită, cu sau fără separaţie interradiculară; © dinţi cu rădăcini convergente, care cuprind un sept interradicular gros (dinte "barat"); © resturi radiculare profunde, rămase mult timp intraosos; © rădăcini situate sub lucrări protetice conjuncte, la care se doreşte conservarea respectivei lucrări protetice. © alveolotomia poate constitui prima indicaţie în extracţia unor dinţi → radiologic → - hipercementoză; - osteotoame satelite; - pentru alveolotomie este necesar crearea unui lambou © tipuri de lambouri: © lamboul "plic" este un lambou rezultat prin incizia la nivelul şanţului parodontal, fără a prezenta incizii de descărcare © lamboul triunghiular (sau "în L") constă în realizarea unei incizii orizontale, la nivelul şanţului gingivo-dentar (sau pe coama crestei în zonele edentate) şi a unei incizii de descărcare, vertical-oblice, în mucoasa vestibulară, plasată mezial de zona de trepanare osoasă;

7 © lamboul trapezoidal este delimitat de o incizie orizontală, plasată la nivelul şanţului gingivo-dentar şi 2 incizii de descărcare, vertical oblice, divergente, plasate la nivelul mucoasei vestibulare; © lamboul trebuie să cuprindă în grosimea lui : - mucoasa; - submucoasa; - periostul; © după decolare – lamboul va fi îndepărtat cu ajutorul depărtătorului (decolatorului) sprijinit întotdeauna pe os şi nu pe lambou; © alveolotomia propriu-zisă → instrumentar rotativ cu răcire! Alveolotomia cu rezecţie marginală limitată a tablei osoase vestibulare Indicaţii: - rădăcini situate în imediata apropiere a marginii alveolare; Alveolotomia cu rezecţie marginală parţială/totală a tablei osoase vestibulare Indicaţii: © resturi radiculare mici, situate profund; © rădăcini deformate în regiunea apicală (hipercementoza); © anchiloze dento-alveolare pe toata lungimea rădăcinii. © trepanarea osoasă se realizează la nivelul corticalei vestibulare, cu instrumentar rotativ (freze de os sferice, apoi cilindrice / Lindemann), progresiv, de la marginea alveolei spre apex. © după expunerea completă a rădăcinii, aceasta va fi extrasă cu ajutorul elevatoarelor Alveolotomia cu crearea unei ferestre osoase în corticală Indicaţii :- resturi radiculare profunde de mici dimensiuni Extracţia pe cale alveolară înaltă (Tehnica Wassmundt) pentru resturile radiculare împinse sub mucoasa sinusală Indicaţii: în cazul în care în timpul extracţiei , rădăcinile premolarilor sau ale molarilor superiori sunt împinse submucos în cavitatea sinusală; Tehnică: © se realizează un lambou trapezoidal, prin trasarea a două incizii de descărcare, oblic divergente, mezial şi distal de alveola dentară. © se decolează lamboul mucoperiostal, expunându-se corticala vestibulară. © se rezecă tabla osoasă vestibulară cu pensa ciupitoare de os sau cu instrumentar rotativ, până se descoperă restul radicular. © se îndepărtează restul radicular cu o pensă sau cu o chiuretă. © se repoziţionează lamboul mucoperiostal şi se suturează © Chiuretajul, regularizarea osoasă şi sutura după alveolotomie © indiferent de metoda aplicată se impune chiuretajul alveolei postextracţionale; © după alveotomie pot rezulta margini osoase ascuţite ceea ce impune regularizarea acestora cu: - instrumentar rotativ - piesă sferică de os; - pensa ciupitoare de os; © după chiuretajul alveolar şi regularizarea osoasă → sutura lamboului : - I – unghiurile lamboului; - II - papilele dentare; - III - mucoasa din dreptul alveolei postextracţionale; - IV - inciziile de descărcare. © Principii de tehnică pentru extracţia dinţilor temporari © cleştii sunt de dimensiuni mai mici cu partea activă ascuţită şi subţire; © tehnica este aceeaşi ca şi la dinţii permanenţi; © !!! atenţie să nu lezăm sau să extragem concomitent mugurii dintelui permanent subiacent; © nu se recomandă sindesmotomia pentru a nu leza mugurii dinţilor permanenţi; © dacă la examenul radiologic rădăcinile dintelui temporal sunt ataşate de coroana premolarului permanent → extracţie cu separaţie radiculară; © dacă se fracturează rădăcina dintelui temporal → extracţia se face cu elevatorul prin manevre uşoare fără a veni în contact cu dintele permanent; © dacă resorbţia radiculară a dintelui temporal este parţială şi resturile radiculare se blochează între coroana dintelui permanent şi pereţii alveolari este necesară extracţia deoarece fragmentul radicular poate determina tulburări de erupţie.

8 © Atitudinea după extracţia dinţilor temporari © dacă dintele temporar a fost extras cu mai mult de 1 an înainte de perioada normală de erupţie poate fi necesară utilizarea unor menţinătoare de spaţiu; Clasificarea dispozitivelor menţinătoare de spaţiu: © după tipurile de menţinătoare de spaţiu, acestea pot fi clasificate astfel: © fixe: - inel ortodontic cu arc de sârmă; - inel ortodontic cu dinte din acrilat ataşat; - două inele ortodontice cu element inermediar; © mobile: - proteze tip Kemeny. © după rolurile pe care le îndeplinesc, menţinătoarele de spaţiu mai pot fi clasificate în: © aparate izolate care au doar rolul de a asigura menţinerea spaţiului; © dispozitive ataşate altor aparate ortodontice © Indicaţii şi îngrijiri postextracţionale Se recomandă pacientului următoarele: © se menţine pansamentul supraalveolar timp de o oră; dacă hemoragia persistă după îndepărtarea pansamentului, se recomandă ca pacientul să revină de urgenţă în cabinet; © dieta se va relua după îndepărtarea pansamentului, dar în ziua intervenţiei aceasta va fi semilichidă, la temperatura camerei. - masticaţia alimentelor pe hemiarcada opusă, pentru a evita lezarea plăgii postextracţionale sau pătrunderea alimentelor în alveolă; © se va evita clătirea gurii, precum şi consumul de băuturi carbo-gazoase în primele zile după extracţie, pentru a nu disloca cheagul format la nivelul alveolei postextracţionale (cauză de hemoragie postextracţională); © se pot face clătiri uşoare cu soluţii antiseptice pe bază de clorhexidină, după 24 de ore de la extracţie; preferabile sunt spray-urile bucale cu soluţie antiseptică; © spălatul dinţilor este permis doar începând cu dimineaţa următoare după ziua extracţiei, menajând însă zona plăgii postextracţionale. Pacientul va fi avertizat şi asupra fenomenelor inerente reacţiei inflamatorii postextracţionale: © edemul postoperator - poate dura 3-6 zile şi poate fi redus folosind un prişniţ rece aplicat pe obraz, în dreptul zonei extracţiei; © durerea postextracţională - este în general moderată, dar se corelează de obicei cu gradul de dificultate al extracţiei şi pierderea de substanţă osoasă rezultată; poate fi combătută cu antiinflamatorii şi antialgice uzuale; © trismusul moderat - poate fi prezent în cazul extracţiei laborioase a molarilor inferiori, şi în special a celor de minte; severitatea sa evoluează de obicei în paralel cu edemul şi durerea. © antibioterapia nu este necesară în cazul extracţiilor simple. © în cazul unor alveolotomii laborioase, cu pierderi semnificative de substanţă osoasă, după extracţii multiple, sau la pacienţi cu afecţiuni asociate este recomandată antibioterapia. © controlul pacientului a doua zi după extracţii laborioase, pentru a evalua prezenţa unui eventual hematom. © firele de sutură neresorbabile vor fi suprimate la 7-10 zile de la extracţie. © Accidente şi complicaţii ale extracţiei dentare În producerea acestor accidente sunt implicaţi o serie de factori : © particularităţile morfologice ale dintelui ce urmează a fi extras © particularităţile morfologice ale structurilor de vecinătate © leziuni patologice preexistente © greşeli de tehnică prin folosirea unor instrumente sau manopere neadecvate În mod didactic accidentele extracţiei dentare pot fi clasificate: © leziuni dentare © leziuni ale parţilor moi perimaxilare © leziuni osoase © accidente sinusale © împingerea dinţilor în spaţiile perimaxilare © leziuni nervoase © luxaţia ATM

9 1. Leziuni dentare © Fractura coronară a dintelui de extras © Fractura radiculară a dintelui de extras - este un accident frecvent care poate să apară chiar în cazul utilizării unei tehnici chirurgicale corecte. Factorii de risc sunt: - rădăcini subţiri, efilate - rădăcini curbe, cudate, în "baionetă" - rădăcini divergente (în special la primii molari superiori) - sept interradicular gros - fenomene de hipercementoză - os alveolar dens - anchiloză dento-alveolară © Fractura coronară a dintelui vecin - accidentul poate să apară şi din cauza unor erori în manevrarea instrumentarului de extracţie: Ø utilizarea unui cleşte inadecvat (fălci prea late); Ø aplicarea incorectă a cleştelui de extracţie în afara axului dintelui; Ø aplicarea corectă a cleştelui de extracţie fără adaptarea la conturul dintelui; Ø aplicarea defectuoasă a elevatorului cu punctul de sprijin pe dintele vecin; Ø deraparea instrumentarului de extracţie. © Luxaţia dintelui vecin © Fractura coronară a dinţilor antagonişti; © Extracţia unui alt dinte decât cel de extras; © Smulgerea sau lezarea mugurilor dinţilor permanenţi; 2. Leziuni ale părţilor moi perimaxilare : - plăgi gingivale liniare – deraparea elevatorului sau aplicarea incorectă a cleştelui pe mucoasă; - plăgi întinse cu decolări osoase importante produse în timpul extracţiilor laborioase; - plăgi ale mucoasei palatine – deraparea elevatoarelor; - plăgi ale limbii – deraparea elevatoarelor – hematomul disecant; - plăgi ale planşeului bucal – prin înţeparea mucoasei; 3. Leziuni osoase - fractura corticalei vestibulare – la nivelul caninului superior şi molarilor superiori; - corticala vestibulară de la nivelul grupului frontalilor inferiori; - corticala linguală din dreptul molarilor inferiori; - tuberozitatea maxilară; - podeaua sinusului maxilar. - fractura mandibulei; 4. Accidente sinusale : - deschiderea sinusului maxilar; - împingerea rădăcinilor sub mucoasa sinusală sau în plină cavitate sinusală; 5. Împingerea dinţilor în spaţiile perimaxilare - împingerea molarului de minte superior în spaţiul pterigomaxilar - împingerea molarului trei inferior în planşeul bucal; 6. Leziuni nervoase - lezarea nervului alveolar inferior şi a nervului mentonier; - lezarea nervului lingual în timpul extracţei molarilor inferiori; - lezarea nervului nazopalatin.

10 7. Luxaţia ATM 8. Alte accidente: - înghiţirea sau aspiraţia unor fragmente dentare sau osoase; - fracturarea unor instrumente , uneori cu retenţia în spaţiul parodontal, în os sau în structurile învecinate. © COMPLICAŢIILE EXTRACŢIEI DENTARE © Durerea, tumefacţia, trismusul; © Hemoragia postextracţională : - hemoragie imediat prelungită - hemoragie precoce – sângerarea reapare la 2-3 ore de la extracţie ; - hemoragie tardivă – sângerarea se declanşează la câteva zile de la extracţie. © Echimoza şi hematomul; © Complicaţii infecţioase – favorizate de : - nerespectarea riguroasă a asepsiei şi antisepsiei ; - extracţie atraumatică cu delabrări de gingivo- mucoasă şi prezenţa de eschile osoase; - utilizarea intempestivă , fără răcire, a instrumentarului rotativ; - chiuretajul alveolar incomplet; - efectuarea extracţiei în plin proces inflamator („la cald”) ; © Alveolita – formă de osteită locală care poate apărea ca o complicaţie specifică extracţiei dentare. © Alveolita uscată („dry socket”) © Vindecarea întârziată este influenţată de: - dehiscenţa plăgii; - boli generale asociate şi medicaţia cronică - malnutriţia; - radioterapia; - vârsta pacientului