Evreii, majoritari în Iaşi, au pornit spre „Ţara Făgăduinţei“

Au rămas amintirile. Imnul Iaşului este de fapt un cântec folcloric evreiesc14.04.2015 03:01:00

AUTOR: DIEGO CIOBOTARU

GALERIE Foto

8

-+În decurs de câteva decenii, urbea şi-a pierdut o parte importantă din moştenirea ei spirituală şi etnică care a contribuit la modernizarea edilitară, dar şi culturală. Totuşi, o mână de oameni, cei mai mulţi în vârstă, ţin în continuare vie amintirea străbunilor şi au ales să rămână aici, spunând că dragostea pentru oraş i-a determinat să nu aleagă calea exilului către „Ţara Făgăduinţei“. Puţini sunt cei care astăzi mai ştiu că, spre exemplu, imnul Iaşului are la origine o melodie folclorică evreiască şi romanţele interbelice au linia melodică inspirată din aceeaşi zestre culturală, iar versurile imnului de stat al Israelului au fost scrise în fosta capitală a Moldovei. Dacă în anul 1930, potrivit recensământului realizat atunci, populaţia evreiască din municipiul Iaşi depăşea 35.000 de suflete, acum, abia sunt cu puţin peste 200, însă la nivel de judeţ. La începutul secolului XX, aproape jumătate din populaţia Iaşului era formată din evrei. „Urmele vieţii evreieşti în Iaşi şi în restul României au fost şterse sistematic de-a lungul secolului 20. Astăzi pot fi văzute ici-colo, doar în filigran, de către ochiul versat şi care vrea să vadă. A existat un fel de consemn al tăcerii pe subiectul acesta, inclusiv între istorici, care au văzut documentele, dar au dat pagina mai departe - un tabu ideologic, dacă nu ostilitate naţionalistă pe faţă“, spun istoricii ieşeni.Interacţiunea dintre cultura românească şi cea evreiască a fost foarte puternică, iar influenţa uneia asupra celeilalte este o realitate istorică. Atât

de puternică, încât chiar unul din cele mai cunoscute cântece ale oraşului are la bază o melodie folclorică evreiască din Rusia. Aşa susţine istoricul Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naţionale Iaşi, care vede o legătură puternică între „Iaşule, mândră cetate“ şi „Tumbalalaika“, ultima descriind, în idiş, povestea unui tânăr evreu foarte inteligent care îşi caută o soţie pe măsură, iar pentru aceasta inventează mai multe ghicitori spre a-i testa isteţimea.„Din punctul meu de vedere, identitatea evreiască este foarte importantă pentru memoria, tradiţiile şi istoria Iaşului. Nu doar pentru că aici au fost comunităţi puternice, ci pentru că în raporturile

dintre evrei şi ieşenii creştini-ortodocşi erau cam 50 la 50. Astfel, interacţiunea a fost foarte clară, fără echivoc. Dacă se vorbeşte de partea românească că imnul statului Israel are la origine o melodie din folclorul românesc, în egală măsură am descoperit că imnul oraşului, «Iaşule, mândră cetate», este în totalitate bazat de fapt pe linia melodică a uneia dintre cele mai cunoscute melodii evreieşti, care se cheamă «Tumbalalaika»“, a spus Cîntic.În secolul XIX, în Imperiul Ţarist, exista o politică antisemită de stat, fiind şi locul de unde au pornit pogromurile în formă organizată şi, ca efect al acesteia, exilul evreiesc din România vine din spaţiul rus, dar şi din Galiţia.„Asta explică de ce melodiile făceau parte din ambientul sonor al oraşului Iaşi. Iar, de asemenea, eu nu sunt specialist muzicolog, dar, după păre-rea mea, obişnuinţa românească din perioada interbelică de a se asculta romanţe este tot o influenţă evreiască. Romanţele sunt o proiecţie a modului de muzică ce se asculta în cadrul comunităţilor evreieşti, chiar dacă cuvintele nu sunt legate de tradiţia acestora. Acest tip de muzică care însoţea întâlnirile amicale sau lucrurile de la un moment de sărbătoare au fost transferate în comunitatea românească. Nu putem vorbi de Iaşi fără această componentă identitară evreiască“, a adăugat directorul Arhivelor din Iaşi.Marele Dicţionar Geografic al României din anul 1901 consemna existenţa, la Iaşi, a 59.427 de suflete, dintre care 24.087 ortodoxe, 31.814 mozaice şi restul de alte religii. Evreii erau majoritari în oraşul Iaşi, unde se găseau 24.780 de români şi 31.829 de israeliţi, restul fiind germani, ruşi, poloni, greci etc.Carnea se ia acum de la supermaket, nu de la hahamAcum însă, evreii ieşeni se înscriu în ritm galopant în hora globalizării, iar moştenirea spirituală, trecută prin marile vicisitudini ale unui secol nebun şi criminal, pierde teren în faţa modernităţii şi consumerismului. Faţă de Iaşul de odinioară, Abraham Ghiltman, preşedintele Comunităţii Evreieşti, spune că se fac eforturi ca tradiţiile să nu se piardă, însă oamenii sunt mai moderni când vine vorba de practicile religioase.„Societatea în general s-a modernizat, dar sărbătorile au rămas aceleaşi“, observă acesta. Interviul este oprit câteva momente de secretara acestuia, venită să aducă nişte produse comandate pentru Comunitate şi să ia banii de la şef pentru a plăti. „Banii jos şi ochii la uşă!“, glumeşte Ghiltman. Imediat însă, preşedintele îşi continuă analiza despre transformarea cutumelor mozaice în anii ce-au trecut. „Oamenii nu mai sunt aşa de religioşi ca înainte. Îmi aduc aminte, în anii copilăriei mele, ca să se introducă un aliment nou trebuia întrebat un rabin. Era vorba dacă se poate mânca usturoi de Paşte. Tata s-a dus la rabin să îl întrebe, şi acesta a spus că se poate. Până atunci nu se mânca în familie usturoi pentru că se spunea că nu este voie. Ca să vă daţi seama cum se respecta tradiţia înainte şi cum acuma!“, îşi aminteşte Ghiltman.În ultimii ani, de Hanuka şi Purim comunitatea sărbătoreşte la Hotel Traian. În schimb, Paştele evreiesc (Pesah) este momentul de adunare într-un cadru mai intim, unde se rememorează eliberarea poporului ales din robia egipteană. „Paştele nu este o sărbătoare veselă ca să poţi avea şi program artistic. Îl sărbătorim în cadrul comunităţii printr-o masă, «Seder», ce înseamnă «ordine»“, a zis acesta. Pe vremuri, când comunitatea evreiască era numeroasă, masa de „Seder“ nu se sărbătorea la comunitate, ci în mijlocul familiei extinse, care era foarte unită.„Acum, familiile nu mai sunt aşa numeroase şi se face la comunitate. La anumite rugăciuni trebuie să fie zece bărbaţi. Acum, de unde să mai fie într-o familie zece bărbaţi?“, spune Ghiltman. Totodată, în decursul vremii, şi obiceiurile alimentare s-au modificat. Astfel, dacă pe vremuri, evreii ieşeni nu cumpărau carne decât de la un „haham“, cel care tăia vite şi păsări, cu respectarea anumitor prescripţii religioase, acum, lipsa banilor a schimbat acest obicei în unele familii.„La comunitate se mai respectă, dar pentru acasă, fiind mai ieftin, oamenii mai cumpără şi carne din supermarketuri... ce se găseşte pe piaţă. Hahamul spunea o rugăciune înainte de a tăia vita sau pasărea. Era un anumit sistem de a se tăia ca să se scurgă sângele. Sunt nişte principii care din punctul de vedere al igienei erau foarte necesare. Erau preluate aceste norme din Israel, unde, din cauza căldurii foarte mari, vă daţi seama ce se poate întâmpla cu o pasăre tăiată şi din care nu se scurge bine tot sângele“, explică şeful evreilor ieşeni.

Puţini evrei mai vin la SinagogăRitualurile specifice cultului le îndeplinesc acum într-o sală ce anterior servise drept restaurant ritualic, situat lângă Palatul de Justiţie, dar mai ales în lipsa unui rabin. Înainte de 1940, în Iaşi erau peste 130 de sinagogi. Numai în Târgu Cucu funcţionau trei. Exista chiar şi o stradă denumită a Sinagogilor datorită numărului mare de lăcaşe de cult dispuse de-a lungul acesteia. Acum, doar două mai stau în picioare, ambele fiind în faza de renovare. Sinagoga Mare este situată pe această stradă, la numărul şapte, spune Ghiltman.„Puţini mai vin. Fiecare găseşte o scuză că nu poate veni şi face rugăciunea acasă. Unii nu pot veni din cauza sănătăţii, alţii din cauza serviciului. Acum se ţin rugăciunile dimineaţa. Pe vremuri se făceau rugăciuni la sinagogă şi dimineaţa, dar şi seara“, îşi aminteşte acesta. Până nu demult, comunitatea avea în mijlocul ei şi un rabin, venit temporar tocmai din Ţara Sfântă şi de a cărui remuneraţie se ocupau coreligionari din Statele Unite ale Americii. Totuşi, misiunea acestuia de propovăduire a învăţăturilor l-a purtat spre alte comunităţi aflate în nevoie de Cuvântul Domnului, astfel că acum, Iaşul nu are niciun rabin, iar înţelepciunile Torei nu mai pot fi ascultate la Iaşi în forma originală. Spre comparaţie, în anul 1939 erau 62 de rabini în urbe.„Tora nu este scrisă în idiş, nici în ebraică, ci în aramaică. Bineînţeles, dacă nu eşti pregătit, nu ai cum să citeşti. Sunt pe Internet traduceri, dar una e să citeşti o traducere, şi alta e să citeşti direct Tora“, spune cu un of în voce Ghiltman. Se înseninează însă numai la gândul că, cel mai probabil, din toamnă, Anul Nou iudaic (Roş Aşana) şi Yom Kippur vor fi celebrate în Sinagoga Mare, unde lucrările sunt în toi.Relaţii strânse cu Mitropolia Ortodoxă şi cu Episcopia Romano-CatolicăFiind puţini la număr şi având multe neajunsuri, întrajutoarea membrilor este în schimb foarte puternică. Evreii cu posibilităţi financiare limitate sunt ajutaţi cu sume de bani, iar cei bătrâni şi cu venituri mici primesc bani pentru medicamente. Mai mult decât atât, odraslele născute în familii evreieşti sărace, numiţi „copiii nevoii“, primesc îmbrăcăminte, rechizite când merg la şcoală, dar şi bani. Din când în când mai primesc o mână de ajutor şi din partea familiei Fiterman, prezentă în cel mai recent top Capital al celor mai bogaţi români pe poziţia a doua în judeţ şi locul 71 naţional, cu o avere estimată între 70 şi 75 de milioane de euro, cu afaceri grupate îndeosebi în industria medicală şi în imobiliare.Preşedintele Comunităţii Evreieşti întreţine relaţii foarte strânse cu Mitropolia Ortodoxă şi cu Episcopia Romano-Catolică. Actualul Patriarh Daniel a şi dat o mână de ajutor Comunităţii pentru demararea reparaţiilor la Sinagoga Mare. „Pe vremea când Preasfinţitul era mitropolit ne-a ajutat şi a intervenit la Ministerul Culturii şi Cultelor ca să se repare Sinagoga Mare din Iaşi, care este de fapt şi prima de pe teritoriul României, de la 1671. Iniţial, era de lemn dar într-un puternic incendiu a ars şi a fost refăcută din piatră şi cărămidă“, spune Ghiltman. Despre puternicele legături dintre iudaism şi creştinism, şeful evreilor ieşeni ne-a povestit o mică întâmplare anecdotică petrecută cu câţiva ani în urmă, când nu era preşedinte. „Atunci când a venit secretarul general al comunităţii, din Israel, am fost cu el în oraş să vadă o proprietate a comunităţii şi, trecând pe lângă Bi-serica Bărboi, a spus: «Hai să intrăm înăuntru!» Ce să cauţi tu ca evreu într-o biserică, l-am întrebat nedumerit. «Vreau să văd picturile unor evrei!», mi-a răspuns“, îşi aminteşte Ghiltman.Cum a dispărut un cimitir de 7 ha din TătăraşiÎntre cei care au ales să se stabilească în Israel şi diasporă este în continuare o strânsă legătură. În Ţara Sfântă trăieşte o mare comunitate provenită din România, plecaţi în mai multe valuri, iar în Tel Aviv şi la Haifa sunt foarte mulţi evrei originari din zona Iaşului. Dacă în 1930 în judeţul Iaşi erau 46.028 de evrei, în 1956 rămăseseră aproximativ 14.000. La distanţă de zece ani numărul lor scăzuseră dramatic, până la 3.719

suflete, restul alegând să înceapă o viaţă nouă în statul Israel. În anul 1977 mai erau în judeţ puţin peste 2.000 de vrei, iar imediat după Revoluţie, în 1992 comunitatea număra 581 de membri.O parte dintre cei plecaţi în timpul regimului comunist în Israel revin la locurile natale mai ales atunci când se comemorează Pogromul din iunie 1941, căruia au căzut victime mii de evrei ieşeni, şi în preajma sărbătorilor evreieşti de toamnă. Aceştia merg îndeosebi la cimitir, pentru a-şi plân-ge rudele decedate. Foştii ieşeni găsesc un oraş schimbat complet din care doar zona centrală o mai recunosc, susţine Ghiltman. Unii mai ţin legătura cu prietenii şi vecinii lor de confesiune creştină, pe care i-au lăsat în urmă când au emigrat spre Israel. Ghiltman spune că, prin stabilirea liniei directe Iaşi - Tel Aviv, numărul evreilor care vor vizita Iaşul va creşte, mai ales că înainte călătoria era una anevoiasă, până în Bucureşti şi de acolo plecau cu autocare spre Iaşi.În prezent, comunitatea are un singur cimitir propriu, cel din Păcurari, dar puţini mai ţin minte că, până la cel de-al Doilea Război Mondial, mai exista unul. Acesta era situat în Tătăraşi, pe strada Ciurchi, unde acum este un teren viran, de sport, dar unde mai mult îşi fac veacul numeroşii maidanezi. „Acela a fost primul cimitir evreiesc şi avea 7,3 hectare. Era plin. Ca să fac o mică paranteză, la evrei, mormântul unde e îngropată o persoană este «locul mortului». Nu poţi să pui deasupra pe altul, ca la creştini după ce se face dezgroparea. Din ordinul lui Antonescu a fost distrus cimitirul. Atunci, în cartierul Ţicău era alunecare de teren. S-au luat pietrele din ordinul lui Antonescu şi au fost puse să consolideze malul. Unele au folosite şi la pavaje“, spune cu regret. Măsura face parte din politica antisemită a statului român din acei ani.„Un fel de consemn al tăcerii pe subiectul acesta, inclusiv între istorici“

„Urmele vieţii evreieşti în Iaşi şi în restul României au fost şterse sistematic de-a lungul secolului 20. Astăzi pot fi văzute ici-colo, doar în filigran, de către ochiul versat şi care vrea să vadă. A existat un fel de consemn al tăcerii pe subiectul acesta, inclusiv între istorici, care au văzut documentele, dar au dat pagina mai departe - un tabu ideologic dacă nu ostilitate naţionalistă pe faţă. Suntem în situaţia de a explica aproape de la zero cum au stat lucrurile de fapt. Modernita-tea României nu poate fi explicată fără contribuţia evreiască. Lumea se miră când aude, ridică din umeri sau refuză să creadă. Şi nici nu este de mirare, de vreme ce profesorii şi părinţii nu le-au spus ce era de spus, ba dimpotrivă unii s-au lăsat mânaţi de mituri antisemite şi rudimente propagandistice. Expunerea crimelor antisemite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial provoacă blocaje psihologice şi mai mari. Este greu să admiţi, după ce ţi s-a spus în şcoală că faci parte dintr-un popor eroic, paşnic şi neprihănit, că unii dintre bunicii noştri au participat la grozăvii, pe teritoriul României şi al fostei Uniuni Sovietice, împotriva evreilor, şi încă la o scară inimaginabilă. Dar, chiar aşa mai greu, vom pricepe până la urmă, pentru că standardele lumii civilizate spun că atrocitatea trebuie recunoscută ca atare pentru a putea merge mai departe

împreună cu lumea bună“, a subliniat istoricul Adrian Cioflâncă, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). 

SURSA: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/au-ramas-amintirile-imnul-iasului-este-de-fapt-un-cantec-folcloric-evreiesc--93307.html