Evaziunea fiscală

Legislaţia Republicii Moldova nu prevede nici noţiunea şi nici deosebirea de bază a definiţiilor

sintagmelor evaziune fiscal şi fraudă fiscală. Evaziunea fiscală poate fi interpretată ca o metodă sau o

totalitate de procedee prin intermediul cărora persoanele interesate ocolesc in mod intenţionat pe cale

legală obligaţiunile prevăzute de legislaţia fiscală sau prezintă date eronate cu privire la sursele şi

veniturile impozabile. Pentru definirea anumitor sintagme, noţiuni in domeniul fiscal a fost utilizată

informaţia şi prezentate definiţii din culegerea „Evaziunea fiscală”, Chişinău 2001, care reprezintă

materialele conferinţei practico-ştiinţifice a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. In această carte sunt

incluse articolele specialiştilor din domeniul fiscal participanţi ai conferinţei respective şi se tratează un

aspect al economiei ilegale care este cunoscută sub denumirea de evaziune fiscală. Noţiunea de evaziune

fiscală poate purta diferite sensuri după conţinut. In sens mai larg, evaziunea fiscală reprezintă totalitatea

procedeelor legale şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la

obligaţiunile prevăzute de legislaţia fiscală. In domeniul fiscal precum şi in literatura de specialitate

intalnim aşa expresie ca ocolirea pe cale legală a prevederilor fiscale, altfel spus aceasta ar reprezenta

sustragerea intenţionată de la executarea obligaţiei fiscale, comisă nu prin incălcarea directă a normei

fiscale concrete, dar prin evitarea intenţionată, prin ocolirea acesteia prin intermediul unor

acţiuni şi acte simulate şi numai aparent reale. Deci am putea defini evaziunea fiscală ca - sustragerea de

la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile, ori

reprezintă acţiunile bine orientate ale contribuabilului, care-i permit să evite sau intr-o măsură sau alta să

reducă plăţile sale obligatorii la buget.

Evaziunea fiscală frauduloasă sau ilegală, spre deosebire de evaziunea fiscală legală ce se desfăşoară in

mod prudent privind sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor in limitele legii, incalcă legea in mod

flagrant cu scopul de a sustrage de la plata impozitelor şi taxelor la buget. In afară de cele menţionate

evaziunea fiscală ilegală poate avea şi alte scopuri. De exemplu sustragerea totalmente de la impozitare –

care prevede desfăşurarea activităţilor fără inregistrarea de stat, nedeclararea materiei impozabile,

neţinerea evidenţei documentelor, crearea intreprinderilor fantome, distrugerea documentelor etc. Un alt

scop este micşorarea mărimii obligaţiei fiscale prin tăinuirea venitului, prin falsificarea documentelor de

evidenţă, inclusiv prin neintocmirea unor documente primare fictive.

Evaziunea fiscală ilegală se concretizează sub multiple forme de manifestare, cum sunt:

intocmirea de declaraţii false;

intocmirea de documente de plăţi fictive;

alcătuirea de registre contabile ireale;

nedeclararea materiei impozabile;

declararea de venituri inferioare celor reale;

intocmirea de registre de evidenţă duble: un exemplar

real şi altul fictiv;

diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea

cifrei de afaceri prin inregistrarea in cheltuielile unităţii

a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori

inregistrarea de cheltuieli neefectuate in realitate;

vanzările făcute fără factură, precum şi emiterea de

facturi fără vanzare efectivă, care ascund operaţiuni

reale supuse impozitării;

falsificarea bilanţului;

neachitarea impozitelor deja stabilite

În ţările cu o experienţă vastă în fiscalitatea adaptată cerinţelor economiei de piaţă, evaziunea fiscală,

specifică mai ales T.V.A., poate fi întâlnită sub următoarele forme:

frauda pe termen lung, care apare atunci când un agent economic, care şi-a creat în timp o

bună reputaţie prin comportament şi rezultate, încetează brusc plăţile, declarându-se în stare de faliment,

după ce în prealabil a avut grijă să-şi trensfere profitul în altă ţară;

frauda pe termen scurt, care poate fi întâlnită atunci când o nouă întreprindere înfiinţată

înaintează organelor fiscale o cerere justificată de rambursare a T.V.A., însă după rambursare

întreprinderea în cauză îşi încetează activitatea, iar plătitorul dispare;

sindromul „ PHOENIX”, când o firmă ce avea obligaţii de plată a T.V.A. se declară în stare

de faliment sau se lichidează, dar apare o altă firmă cu acelaşi director. În acest caz, organelor fiscale le

revine sarcina de a încerca să incaseze impozitul de la unitatea falimantară sau lichidată;

sindromul „ COMPANIILOR MULTIPLE” apare în cazul în care sunt înregistrate mai multe

firme printre care şi una fantomă. Acasta din urmă solicită rambursarea taxei pe valoarea adaugată fără să

fi participat la plata T.V.A. colectate, după care dispare;

manipulările insignifiante care se concretizează în efectuarea unei serii de modificări

mărunte în contabilitate, ca, de exemplu: omiterea de la însumare a unor pagini, înregistrarea repetată a

unor facturi de intrare, raportare greşită, etc. Toate acestea conduc la întocmirea unui decont TVA

incorect.

Combaterea si prevenirea evaziunii fiscale Fenomenul inflationist este unul complex si necesita multa munca pentru a putea fi combatut.

Populatia trebuie educata si informata in legatura cu obligatiile lor (declaratiile de venit) dar si in legatura

cu pedepsele si sanctiunile aplicate celor ce incalca legea.

   Masuri de limitare a evaziunii fiscale:

   - sistematizarea cadrului legislativ din economie;

   - eliminarea actelor normative ce pot favoriza evaziunea fiscala;

   - legislatia fiscala trebuie sa determine un comportament economic normal;

   - restructurarea aparatului Ministerului Finantelor pentru a se evita suprapunerile, paralelismele

activitatii de control fiscal;

   - existenta unei publicatii a Ministerului Finantelor ce ar putea facilita interpretarea unitara a

cadrului legislativ;

   - trecerea pe primul loc a controlului prin exceptie (sondaj) si pe unul secund a celui permanent;

   - stabilirea unui raport aproximativ optim intre salariu si stimulentele pentru cointeresarea

aparatului fiscal;

   - implementarea unui sistem informatic ce va furniza datele necesare analizei si combaterii

evaziunii;

   - o pregatire permanenta a personalului aparatului ministerului finantelor;

   - implicarea mai directa a Ministerului Finantelor Publice si a Ministerului Industriilor si

Resurselor in organizarea si buna functionare a sistemului de control financiar intern (preventiv,

ulterior,de gestiune etc.);

   - verificarea prin sondaj a circuitului diferitelor marfuri la comercializarea carora apare

evaziunea;

   - constituirea unei evidente cantitative si valorice pe principalii cumparatori/importatori de

diferite marfuri la comercializarea carora apare evaziunea fiscala.

   Deci trebuie o analiza profunda si sistemica a fenomenului inflationist pentru a se ajunge la

elaborarea instrumetelor necesare combaterii lui.

   Evaziunea fiscala frauduloasa e un fenomen antisocial care trebuie combatut cu toata energia,

deoarece lipseste societatea de importante surse de venituri necesare pentru finantarea unor activitati

sociale, economice si altele.

   Eradicarea acesteia presupune un complex de masuri:

   - elaborarea de reglementari clare cu privire la tinerea contabilitatii, intocmirea documentelor

justificative, inregistrarea fenomenelor, incheierea bilantului contabil, determinarea beneficiului

impozabil si calculul impozitului;

   - incriminarea faptelor ce favorizeaza evaziunea fiscala si sanctionarea acestora pe masura

gravitatii lor;

   - reglementarile legale trebuiesc facute cunoscute contribuabililor;

   - organizarea unui aparat fiscal numeros, ce poate cuprinde intreaga masa de contribuabili, si bine

pregatit pentru a descoperi cele mai abile forme de evaziune dar si bine retribuit pentru a minimaliza

posibilitatile de corupere a acestora.

   Un factor deosebit de important generator de evaziune este nivelul cotelor impozitelor si taxelor.

Reforma fiscala va trebui sa vizeze nu numai veniturile persoanelor fizice, dar si pe cel al persoanelor

juridice. Obiectivele pot fi de doua feluri: fie reducerea cotelor de impunere, fie largirea bazei de

impunere, fie limitarea diferitelor incitatii (aceste obiective pot fi aplicate toate, sau pe rand doar primele

doua ori doar primul, in functie de politica tarii).

   Nivelul cotelor nu e concludent deoarece sarcina finala este influentata nu numai de marimea

cotelor de impozitare, dar si de facilitati acordate sub forma de deduceri de cheltuieli din venitul

impozabil sau de reduceri ale impozitului datorat sub forma de credite fiscale. Important este ca nivelul la

care se ajunge sa asigure echilibrul intre doleantele contribuabililor, necesitatile bugetare ale statului

astfel incat sa nu mai fie incurajata evaziunea fiscala.