Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

9
Revelaţia lui Ioan 1 Revelaţia lui Ioan Notă introductivă Revelaţia lui Ioan Teologul a fost editata mai întâi de către Birch în 1804, pe baza unui manuscris aflat la Vatican, după o prealabilă colaţionare a acestuia cu un manuscris vienez. Pentru propria sa ediţie, Tischendorf a colationat alte cinci manuscrise, două aflate la Paris şi trei la Viena, toate fiind redactate între secolele XIV-XVI. După înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, eu, Ioan, mă aflam singur pe Muntele Tabor 1 , acolo unde Domnul ne arătase desăvârşita Sa dumnezeire pe care, neputând-o eu îndura, m-am aruncat la pământ şi rugându-L pe Domnul am zis: „Oh, Doamne Dumnezeul meu, care m-ai găsit vrednic să-ţi fiu rob, ascultă glasul meu şi învaţă-mă despre venirea Ta. Şi ce va fi atunci când Te vei întoarce? Ce se va petrece cu cerul şi pământul, cu soarele şi luna în vremurile acelea? Descoperă-mi mie lucrurile acestea; fiindcă am căpătat îndrăzneală către Tine, ştiind că-ţi pleci urechea la glasul robilor Tăi”. Următoarele şapte zile le-am petrecut în rugăciune. Apoi am fost învăluit într-un nor de lumină, care m-a luat de pe munte şi m-a dus înaintea cerurilor. Atunci am auzit un glas -mi zicea: „Priveşte Ioane, robule al lui Dumnezeu, şi înţelege”. Şi uitându-mă eu, am văzut cerurile deschise şi ieşind dinăuntru o mireasmă plăcut mirositoare. Şi am mai văzut un puternic şuvoi de lumină, mai strălucitor decât soarele. Din nou am auzit un glas zicând: „Priveşte, dreptule Ioan”. Atunci am căutat iarăşi cu luare aminte şi am văzut o carte a cărei grosime mi se părea că întrecea şapte munţi puşi laolaltă 2 ; iar lungimea cărţii era mai mare decât ar putea pricepe mintea omenească. Şi cartea era pecetluită cu şapte peceţi. Aşadar am spus: „Oh, Doamne Dumnezeule, arată-mi mie cele scrise în cartea aceasta”. Şi am auzit un glas zicându-mi: „Ascultă, dreptule Ioan. În cartea aceasta pe care o vezi au fost însemnate lucrurile din cer, lucrurile de pe pământ, şi lucrurile din străfunduri, împreună cu judecăţile şi dreptatea întregului neam omenesc” 3 . ______________________________ 1 Vezi Mt. 17,1-9. 2 Într-un MS. grosimea cărţii este de „700 de coţi.” 3 MS. B adaugă: „Iar toate aceste lucruri vor fi arătate la plinirea vremurilor, la vremea Judecăţii. Căci tot aşa cum proorocul Daniel a văzut Judecata , m-am aşezat şi eu înaintea cărţii iar cărţile s-au deschis. Apoi vor şedea şi cei doisprezece Apostoli, judecând cele douăsprezece neamuri ale lui Israel”. Când am auzit acestea de la Domnul meu, am cerut iarăşi: „Arată-mi, Doamne, când vor veni acele lucruri, etc.[N reprezintă data unui MS din Paris, 1523. Toate manuscrisele sunt comparativ recente; vezi Tischendorf, pp xviii., xix.-R.]

description

"Deci am întrebat din nou: „Doamne, oare câţi ani va face el acestea pe pământ?” Atunci glasul mi-a răspuns: „Ascultă, dreptule Ioan; timpul acelor răutăţi va fi de trei ani

Transcript of Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Page 1: Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Revelaţia lui Ioan

1

Revelaţia lui Ioan

Notă introductivă

Revelaţia lui Ioan Teologul a fost editata mai întâi de către Birch în 1804, pe baza unui manuscris aflat la

Vatican, după o prealabilă colaţionare a acestuia cu un manuscris vienez. Pentru propria sa ediţie,

Tischendorf a colationat alte cinci manuscrise, două aflate la Paris şi trei la Viena, toate fiind redactate între

secolele XIV-XVI.

După înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, eu, Ioan, mă aflam singur pe Muntele

Tabor1, acolo unde Domnul ne arătase desăvârşita Sa dumnezeire pe care, neputând-o eu

îndura, m-am aruncat la pământ şi rugându-L pe Domnul am zis: „Oh, Doamne Dumnezeul

meu, care m-ai găsit vrednic să-ţi fiu rob, ascultă glasul meu şi învaţă-mă despre venirea Ta.

Şi ce va fi atunci când Te vei întoarce? Ce se va petrece cu cerul şi pământul, cu soarele şi

luna în vremurile acelea? Descoperă-mi mie lucrurile acestea; fiindcă am căpătat îndrăzneală

către Tine, ştiind că-ţi pleci urechea la glasul robilor Tăi”.

Următoarele şapte zile le-am petrecut în rugăciune. Apoi am fost învăluit într-un nor

de lumină, care m-a luat de pe munte şi m-a dus înaintea cerurilor. Atunci am auzit un glas

că-mi zicea: „Priveşte Ioane, robule al lui Dumnezeu, şi înţelege”. Şi uitându-mă eu, am

văzut cerurile deschise şi ieşind dinăuntru o mireasmă plăcut mirositoare. Şi am mai văzut un

puternic şuvoi de lumină, mai strălucitor decât soarele.

Din nou am auzit un glas zicând: „Priveşte, dreptule Ioan”. Atunci am căutat iarăşi cu

luare aminte şi am văzut o carte a cărei grosime mi se părea că întrecea şapte munţi puşi

laolaltă2; iar lungimea cărţii era mai mare decât ar putea pricepe mintea omenească. Şi cartea

era pecetluită cu şapte peceţi.

Aşadar am spus: „Oh, Doamne Dumnezeule, arată-mi mie cele scrise în cartea

aceasta”. Şi am auzit un glas zicându-mi: „Ascultă, dreptule Ioan. În cartea aceasta pe care o

vezi au fost însemnate lucrurile din cer, lucrurile de pe pământ, şi lucrurile din străfunduri,

împreună cu judecăţile şi dreptatea întregului neam omenesc”3.

______________________________ 1 Vezi Mt. 17,1-9.

2 Într-un MS. grosimea cărţii este de „700 de coţi.”

3 MS. B adaugă: „Iar toate aceste lucruri vor fi arătate la plinirea vremurilor, la vremea Judecăţii. Căci

tot aşa cum proorocul Daniel a văzut Judecata, m-am aşezat şi eu înaintea cărţii iar cărţile s-au deschis. Apoi

vor şedea şi cei doisprezece Apostoli, judecând cele douăsprezece neamuri ale lui Israel”. Când am auzit

acestea de la Domnul meu, am cerut iarăşi: „Arată-mi, Doamne, când vor veni acele lucruri, etc.” [N reprezintă

data unui MS din Paris, 1523. Toate manuscrisele sunt comparativ recente; vezi Tischendorf, pp xviii., xix.-R.]

Page 2: Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Revelaţia lui Ioan

2

Atunci am spus: „Doamne! Când se vor petrece acestea? Şi ce vor aduce timpurile

din urmă?” Şi am auzit un glas zicând: „Ascultă, dreptule Ioan4, lucrurile de care ai auzit se

vor întâmpla în vremurile când va fi mare belşug de grâne şi de vin, aşa cum n-au mai fost

altele până atunci şi nici nu vor mai fi vreodată, în zilele acelea spicul grâului va da o litră de

făină5 iar o singură mlădiţă va rodi o mie de ciorchini de struguri, iar un ciorchine va da o

jumătate de vas de vin. Însă în anul ce va urma acestuia, nu se va găsi pe faţa pământului nici

măcar o jumătate de litră de făină ori o jumătate de vas cu vin”.

Atunci iarăşi am zis: „Atunci ce vei face?” Şi am auzit un glas zicându-mi: „Ascultă,

dreptule Ioan; atunci va fi când se va arăta Tăgăduitorul şi cel al cărui loc este pregătit în

adânc, care se numeşte Antihrist“. Aşadar am zis: „Doamne, desluşeşte-mi felul lui”. Glasul

mi-a zis: „Faţa îi este întunecată foarte; părul capului îi este aspru precum nişte suliţe;

sprâncenele îi sunt ca ale unei fiare; ochiul lui drept este precum luceafărul de dimineaţă, iar

cel stâng ca ochiul unui leu; gura îi este de un stânjen, dinţii precum nişte colţi, degetele-i

sunt ca nişte seceri; pasu-i este lung de o prăjină, iar pe chipul lui stă scris un nume:

Antihrist. Se va încumeta să se ridice până la ceruri, dar va fi azvârlit în iad. Şi îşi va lua

multe chipuri amăgitoare6. Apoi voi închide cerul, ca să nu mai învioreze cu rouă lui faţa

pământului; voi ascunde norii în tainiţele cerului, ca aceştia să nu mai ude pământul cu

ploaie; iar vântului îi voi porunci să nu mai sufle peste faţa pământului”7.

Deci am întrebat din nou: „Doamne, oare câţi ani va face el acestea pe pământ?”

Atunci glasul mi-a răspuns: „Ascultă, dreptule Ioan; timpul acelor răutăţi va fi de trei ani; dar

Eu voi face ca cei trei ani să fie ca trei luni, iar cele trei luni ca trei săptămâni, iar cele trei

săptămâni ca trei zile, după cuvintele proorocului David: «Nimicit-ai curăţenia lui şi scaunul

lui la pământ l-ai doborât. Micşorat-ai zilele vieţii lui, umplutu-l-ai de ruşine»8. Apoi îi voi

trimite pe Enoh şi pe Ilie ca să-i vădească fărădelegea; iar ei îl vor arăta ca mincinos şi

înşelător, pentru care [Antihrist] îi va omorî pe altar9, precum a zis proorocul: «Atunci vor

pune pe altarul Tău viţei»“10

.

______________________________ 4 Manuscrisul B inserează aici pasajul din Luca 21,11.

5 Este vorba de măsura ce indica necesarul zilnic al unui om (aproximativ o jumătate de kilogram).

6 MS. B adaugă: „Iar cel mai mult îi va îndrăgi pe cei din neamul iudeilor, însă drepţii vor fugi de el,

ascunzându-se în munţi şi-n peşteri. Deci acesta se va arăta neîndurător faţă de mulţi drepţi, însă fericit este cel

care nu va crede în Antihrist”. 7

La această descriere a lui Antihrist, MS. E adaugă: „Acesta ţine în mâna sa un potir plin cu Moarte;

toţi cei care se vor închina lui vor bea din potir. Ochiul lui drept este precum luceafărul de dimineaţă, iar cel

stâng ca ochiul unui leu; căci a fost luat rob de Arhanghelul Mihail, care a smuls slava de la el. Fost-am trimis

din sânurile Tatălui pentru a tăia capul Hulitorului - atunci i a fost ars ochiul. Iar când se vor închina lui, el va

scrie pe mâinile lor drepte că vor sălăşlui cu el în focul cel mai dinafară. Iar cei care n-au fost botezaţi şi nu vor

voi să creadă, vor fi rânduiţi la toată osânda mâniei”. Deci am zis: „Doamne, dar ce fel de minuni va face

înşelătorul?” „Ascultă, dreptule Ioan: acela va netezi munţi şi dealuri şi va face semn cu mâinile lui hulitoare,

chemându-i pe toţi la sine. Şi pentru arătările şi vicleniile lui îi va aduce pe toţi în locul stăpânirii lui. Şi va învia

morţi, în toate arătându-se precum un Dumnezeu. [E este unul din manuscrisele veneţiene. -R.] 8 Ps. 88, 43-44.

9 Literatura apocaliptică (mai ales cea de inspiraţie creştină) acordă un rol însemnat profeţilor Enoh şi

Ilie în demascarea Antihristului şi pregătirea omenirii pentru cea de a Doua Venire a Domnului. Relatări ample

întâlnim în Apocalipsa (siriacă) a lui Petru; Apocalipsa (siriacă) a lui Ezdra, Apocalipsa (etiopiana) a lui

Page 3: Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Revelaţia lui Ioan

3

Petru sau în Sibila lui Bede: „Şi doi oameni dintre cei mai de preţ, Enoh şi Ilie, vor vesti venirea Domnului; şi

pe ei îi va ucide Antihristul, iar după trei zile vor fi readuşi la viaţă”. 10

Ps. 50, 20.

Iarăşi am îndrăznit a zice: „Doamne, dar apoi ce va mai fi?” Glasul mi-a răspuns:

„Ascultă, dreptule Ioan. După ce se vor întâmpla acelea, neamul omenesc va pieri, şi nici un

om viu nu va mai umbla pe faţa pământului”. Deci am zis: „Doamne, ce vei face atunci?” Şi

am auzit glasul spunând: „Ascultă, dreptule Ioan; atunci îi voi trimite pe îngerii Mei care vor

lua coarnele berbecului ce aleargă pe nori. Iar Mihail şi cu Gavriil vor coborî din ceruri şi vor

sufla în aceste coarne, după cum a spus proorocul David, «cu trâmbiţe şi în sunet de corn»11

.

Iar glasul trâmbiţei va răsuna de la un capăt al lumii la altul. La auzirea ei tot pământul se va

cutremura, după cum a profeţit Proorocul «la ciripitul păsărilor toată verdeaţa creşte»12

adică

la glasul arhanghelilor tot neamul omenesc va învia”13

.

Şi iarăşi am spus: „Doamne, în ce fel vor învia cei care au adormit de la Adam şi

până în ziua aceasta şi care au zăcut în iad până acum?” Atunci am auzit glasul zicându-mi:

„Ascultă, dreptule Ioan; la înviere, tot neamul omenesc va fi ca de treizeci de ani”.

Am zis din nou: „Doamne, când îi vine ceasul, omul moare fie ca bărbat, fie ca

femeie, după cum unii mor de bătrâni, alţii de tineri iar alţii prunci. Deci cum vor fi ei când

se vor scula din morţi?” Şi am auzit un glas răspunzându-mi: „Ascultă, dreptule Ioan; după

cum toate albinele sunt la fel, fără ca vreuna să se deosebească de cealaltă, tot aşa vor fi şi

oamenii la înviere. Nu vor mai fi unii bruneţi, alţii roşcaţi, sau alţii negri, şi nici vreo altă

deosebire în înfăţişare, ci toţi vor fi la fel după chip şi statură. Tot neamul omenesc va învia

fără trupuri, şi după cum ţi-am mai spus, după ce vor învia, oamenii nu se vor mai căsători, ci

vor fi precum îngerii lui Dumnezeu”14

.

Iarăşi am zis: „Doamne, atunci cum ar fi cu putinţă ca în lumea ce vine oamenii să se

recunoască între ei, fratele pe frate, tatăl pe copii, copiii pe părinţi?” Atunci mi-a răspuns un

glas: „Ascultă, Ioane; numai cei drepţi se vor recunoaşte unul pe celălalt, dar pentru păcătoşi

lucrul acesta nu va fi cu putinţă”. Atunci eu, Ioan, am grăit: „Doamne, oare acolo va fi cu

putinţă aducerea aminte a lucrurilor din această viaţă, a câmpurilor mănoase sau a viilor sau a

oricărui alt lucru de aici?” Glasul mi-a răspuns: „Ascultă, dreptule Ioan; Proorocul David

grăieşte astfel: «Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem. Omul

ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi

şi nu se va mai cunoaşte locul său»15

. Şi tot el a mai spus: «Ieşi-va duhul lor şi se vor

întoarce în pământ, în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor»“16

.

______________________________ 11

Ps. 97, 8. 12

Adaptare după Eccl. 12,4. 13

În această porţiune, MS. E adaugă numeroase detalii: „Cei care vor avea aur şi argint îl vor arunca în

stradă; pretutindeni vor sta grămezi de avuţii, dar nimeni nu va lua aminte la ele. Vor azvârli vase de fildeş şi

veşminte împodobite cu mărgăritare. Dar împăraţii şi stăpânii acestei lumi se vor stinge la un loc cu patriarhi

şi stareţi şi căpetenii, popoarele toate se vor nimici. Unde sunt vinurile scumpe, mesele îmbelşugate şi toate

desfătările lumii acesteia? Cu ce îi mai ajută acum? Iată, oamenii vor pieri în munţi ca şi pe străzile cetăţii, precum şi

Page 4: Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Revelaţia lui Ioan

4

în toate colturile lumii. Iar cei vii vor pieri din pricina putorii celor morţi, etc. Dar cel care nu se va închina Fiarei şi

slavei ei se va numi martor (sau martir) în împărăţia Cerurilor şi va moşteni viaţa veşnică dimpreună cu toţi

sfinţii Mei". 14

Compară cu Mt. 22, 30 şi celelalte pasaje corespondente. [Pasajul evanghelic amintit nu spune însă că

oamenii vor învia „fără trup". Lucrul acesta ar contrazice toate textele evanghelice care vorbesc despre învierea lui

Iisus Hristos. - N.tr.] 15

Ps. 102,14-16. 16

Ps. 145, 4.

Şi am zis din nou: „Doamne, după aceea ce vei face?” Iar un glas mi-a răspuns:

„Ascultă, dreptule Ioan; atunci voi trimite îngerii Mei peste faţa pământului, iar ei vor lua în

văzduh tot ce-i curat în lume, şi tot ce este de preţ, şi toate sfintele şi cinstitele icoane, şi toate

slăvitele şi măritele cruci, şi toate sfintele vase ale altarelor, şi toate cărţile dumnezeieşti şi

sfinte, şi tot ce este nepreţuit şi sfânt va fi luat şi dus de nori în văzduh. Apoi voi porunci să-

Mi fie adus înfricoşătorul sceptru17

pe care îl voi lua în Mâini şi toţi îngerii se vor închina lui.

După aceasta va fi răpit la nori tot neamul omenesc, după cum a proorocit Apostolul Pavel18

.

Împreună cu ei vom fi luaţi pe nori pentru a-1 întâmpina pe Domnul în văzduh19

. Apoi se vor

aduna toate duhurile rele de peste tot unde sunt răspândite, din aer, din adânc şi de pe toată

faţa pământului de la Răsărit la Apus şi se vor uni sub stăpânirea celui slujit de diavol, care

este Antihristul, şi se vor ridica şi ei pe nori”.

Atunci am zis: „Doamne, şi ce vei face când vor veni acestea?” Deci am auzit un glas

zicând: „Ascultă, dreptule Ioan; atunci voi trimite îngerii Mei peste toată faţa pământului din

care vor pârjoli opt mii cinci sute de coţi20

iar munţii cei înalţi vor fi mistuiţi de foc; toate

stâncile vor fi topite de pară şi se vor preface în praf, toţi pomii vor ajunge cenuşă. Se va

şterge urma oricărei fiare ce umblă pe faţa pământului şi a oricărei târâtoare ce mişună, şi

nici o pasăre ce zboară-n văzduh nu va mai fi; nimic nu va mai mişca pe pământ, iar

pământul însuşi va rămâne nemişcat”.

Aşadar iarăşi am zis: „Doamne, şi ce vei face apoi?” Şi am auzit un glas zicându-mi:

„Ascultă, dreptule Ioan; atunci voi dezveli cele patru părţi ale răsăritului şi iată că vor sufla

patru vânturi grozave care vor curăţa21

faţa pământului de la un capăt la celălalt. Apoi

Domnul va mătura păcatul de pe pământ, care va rămâne în urmă alb ca zăpada, făcându-se

curat precum o foaie de hârtie, fără peşteri, munţi, dealuri ori stânci; drept şi alb ca zăpada va

fi pământul de la un capăt la celălalt. Iar frâiele pământului vor fi arse în foc; pentru aceea va

striga către Mine: «Sunt ca o fecioară înaintea Ta, Doamne, şi păcat nu se află în mine».

După cum şi proorocul David a grăit mai demult: «Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curaţi;

spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi»22

. Şi iarăşi a zis23

: «Toată valea să se

umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi

netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea»“24

.

______________________________ 17

Sau cruce. 18

1 Tes. 4,17. 19

[Textul este probabil corupt aici. - N. tr.] 20

Două MSS indică această măsură; în celelalte patru găsim 500, 1800, 30 şi între 60-100 de coti. 21

Sau „despărţi" (cu sensul de „a alege".)

Page 5: Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Revelaţia lui Ioan

5

22 Ps. 50, 8.

23 MS. D spune: „Şi încă un alt prooroc a zis." [D este un alt manuscris parizian din secolul al XV-lea.-

R] 24

Is. 40, 4.

Şi am mai întrebat eu: „Doamne, şi apoi ce vei face?” Şi am auzit un glas zicându-mi:

„Ascultă, dreptule Ioan; atunci pământul va fi curăţat de păcat şi se va umple de o bună

mireasmă, fiindcă Eu voi veni pe pământ împreună cu măreţul sceptru căruia i se vor închina

miile de îngeri, după cum ţi-am zis. Apoi se va arăta din cer şi semnul Fiului omului, venind

în mare putere şi slavă25

. Atunci lucrătorul nedreptăţii împreună cu slujitorii lui vor fi

alungaţi, însă biruiţi fiind de puterile nevăzute şi neavând unde fugi, aceştia îşi vor dezveli

colţii împotriva stăpânului lor, strigându-i: «Unde îţi este puterea cu care te făleai? De ce ne-

am lăsat amăgiţi? Iată că ne-am îndepărtat şi am căzut din slava care este peste Cel ce vine să

ne judece pe noi şi pe întregul neam omenesc. Vai nouă! Căci ne va alunga pe noi în

întunericul cel mai dinafar㻓.

Însă eu am mai întrebat: „Doamne, şi apoi ce vei face?” Şi am auzit un glas zicându-

mi: „Atunci voi trimite un înger din cer care va striga cu glas mare, zicând: «Ascultă,

pământule, şi pregăteşte-te, spune Domnul. Căci mă voi coborî la tine». Iar glasul îngerului

se va auzi de la un capăt al pământului la celălalt şi până în cel mai adânc loc din iad. Şi apoi

se vor cutremura toate puterile îngereşti împreună cu făpturile cu mulţi ochi, şi va fi o mare

larmă în ceruri; toate cele nouă ceruri vor fi scuturate iar îngerii vor fi cuprinşi de frică şi

uimire. Atunci cerurile vor fi sfâşiate de la răsărit la apus şi o mulţime nenumărată de îngeri

va coborî pe pământ. Apoi vor fi deschise vistieriile cerului din care îngerii vor aduce toate

lucrurile de preţ, aducând pe pământ în miros de tămâie Ierusalimul ceresc luat precum o

mireasă26

. După aceasta vor merge înaintea Mea mulţimea oştilor cereşti purtându-mi Tronul

şi strigând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot; plin este cerul şi pământul de mărirea

Ta»27

. Atunci voi veni Eu însumi cu putere şi nespusă slavă şi fiecare ochi de pe nori mă va

vedea; şi tot genunchiul se va pleca, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de

dedesubt28

. Apoi cerurile vor rămâne goale. Iar Eu mă voi pogorî pe pământ şi tot ceea ce

este în văzduh va fi adus pe pământ, iar oamenii care i-au slujit lui Antihrist împreună cu

duhurile rele vor fi aduşi înaintea Mea goi şi înlănţuiţi de după grumajii lor”.

______________________________ 25

Vezi Mt. 24, 30. 26

Vezi Apoc. 21, 2. 27

Is. 6, 3. 28

Filip. 2,10.

Aşadar iarăşi am zis: „Doamne, ce va fi oare cu cerurile, cu soarele şi cu luna

dimpreună cu stelele?” Şi am auzit un glas zicându-mi: „Priveşte cu luare aminte, dreptule

Ioan”. Deci am privit şi am văzut un Miel cu şapte ochi şi şapte coarne29

. Şi din nou am auzit

glasul zicându-mi: „îi voi cere Mielului să vină înaintea Mea şi voi zice: «Cine va deschide

Cartea aceasta?» Atunci toată mulţimea îngerilor va răspunde: «Dă-i Cartea Mielului ca să o

deschidă El». Atunci voi porunci să fie deschisă Cartea. Iar când El va deschide prima

pecete, stelele vor cădea din ceruri de la un capăt la celălalt al lui. Iar când va deschide cea

Page 6: Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Revelaţia lui Ioan

6

de-a doua pecete, luna se va ascunde şi lumina ei nu se va mai arăta. Când va deschide cea

de-a treia pecete, soarele îşi va opri lumina, iar pământul nu va mai fi luminat. Când va

deschide a patra pecete, cerurile vor dispărea, iar văzduhul se va clătina, după cum a spus

proorocul: «Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale sunt

cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca pe un

veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba»30

. Iar când va deschide cea de-a cincea pecete,

pământul se va rupe şi toate casele de judecată de pe faţa pământului se vor nimici şi ele.

Atunci când va deschide pecetea a şasea, jumătate din mare va dispărea. Iar când va deschide

pecetea a şaptea, Iadul se va arăta”.

Deci am spus: „Doamne, cine va intra primul la Judecată şi îşi va primi osânda?” Şi

am auzit un glas zicându-mi: „Duhurile necurate dimpreună cu Vrăjmaşul. Le voi porunci să

meargă în întunericul cel mai dinafară, în genunea fără fund”.

Atunci am întrebat: „Doamne, unde este locul acesta?” Şi am auzit un glas zicându-

mi: „Ascultă, dreptule Ioan. Dacă ai lua un bolovan atât de mare încât un bărbat de treizeci

de ani de-abia l-ar putea urni, şi dacă ai da drumul acestui bolovan în genunea aceea, ea nu ar

ajunge în fundul iadului nici dacă ar cădea timp de douăzeci de ani. Căci aşa a glăsuit mai

înainte proorocul David: «Şi negura era sub picioarele Lui»31

.

Am zis: „Doamne, iar după aceea care neam va fi judecat?” Şi am auzit un glas

zicându-mi: „Ascultă, dreptule Ioan. Din neamul lui Adam vor fi cercetaţi atât elinii cât şi cei

care s-au închinat idolilor, soarelui, stelelor şi toţi aceia care şi-au prihănit credinţa prin

erezie nevoind să creadă în sfânta înviere, şi toţi aceia care nu l-au mărturisit pe Tatăl, pe

Fiul şi pe Sfântul Duh. Apoi îi voi alunga pe toţi aceştia în iad, după cum a proorocit profetul

David: «Să se întoarcă păcătoşii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu»32

. Şi tot el a

zis: «Ca nişte oi în iad sunt puşi, moartea îi va paşte pe ei»“33

.

Şi am zis iarăşi: „Doamne, pe cine vei judeca apoi?” Şi am auzit un glas zicându-mi:

„Ascultă, dreptule Ioan; apoi va intra la Judecată neamul iudeilor, care M-a pironit pe Cruce

ca pe un tâlhar”. Iar eu am zis: „Ce osândă vor primi aceştia şi în ce loc vor fi trimişi pentru

cele care le-ai pătimit de la ei?” Şi am auzit un glas zicându-mi: „Vor merge adânc în Tartar,

după cum a proorocit David profetul când a zis: «Strigat-au către Domnul, şi nu era cel ce

mântuieşte; şi nu i-a auzit pe ei»34

. Şi cum a spus şi Apostolul Pavel: «Câţi, deci, fără lege,

au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi»35

.

______________________________ 29

Apoc. 5, 6. 30

Ps. 101, 26-27. 31

Ps. 17,11. 32

Ps. 9,17. 33

Ps. 48,14. 34

Ps. 18,45. 35

Rom. 2,12.

Page 7: Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Revelaţia lui Ioan

7

Deci iarăşi am zis: „Doamne, dar cu cei care au primit Botezul, ce va fi?” Şi am auzit

un glas zicându-mi: „Apoi va fi judecat neamul creştinesc, al celor care au primit Botezul;

atunci cei drepţi se vor aduna la porunca Mea, iar îngerii se vor duce şi îi vor lua dintre

păcătoşi, după cum a proorocit profetul David, când a zis: «Nu va lăsa Domnul toiagul

păcătoşilor peste soarta drepţilor»36

. Iar toţi drepţii vor fi la dreapta Mea37

, strălucind precum

soarele38

. Căci, după cum vezi că stelele se deosebesc în strălucire39

, tot astfel va fi şi cu

drepţii faţă de păcătoşi: drepţii vor străluci precum stelele şi soarele, dar păcătoşii vor fi

întunecaţi şi vor rămâne în întuneric.

Şi am zis iarăşi: „Doamne, dar oare dintre creştini nu va fi nimeni scutit de judecată?

Vor merge cu toţii, împăraţi, patriarhi, preoţi, bogaţi şi săraci, liberi şi robi?” Şi am auzit un

glas zicându-mi: „Ascultă, dreptule Ioan; după cum a proorocit profetul David, «Nădejdea

sărmanului nu va pieri în veci»40

. Iar despre împăraţi, să ştii aceasta: vor fi duşi ca robi şi vor

plânge ca nişte prunci; iar preoţii şi patriarhii şi mai marii Bisericii care au păcătuit vor fi

duşi după păcatul lor - unii în iezerul de foc, alţii vor fi daţi viermelui neadormit, iar alţii în

prăpastia cu şapte guri. Acestea vor fi osândele lor”.

Atunci am spus: „Doamne, dar unde va fi locaşul celor drepţi?” Şi am auzit un glas

zicându-mi: „Atunci se va arăta Raiul; lumea şi Raiul se vor face una, iar drepţii vor umbla

pe faţa pământului dimpreună cu îngerii Mei, după cum a vorbit Duhul Sfânt prin proorocul

David: «Iar drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el»“41

.

Iarăşi am zis: „Cât de mare este numărul îngerilor? Şi care sunt mai mulţi, oamenii

sau îngerii?” Şi am auzit un glas zicându-mi: „Neamul oamenilor este pe măsura numărului

îngerilor, după cum a zis proorocul: «A statornicit hotarele neamurilor după numărul

îngerilor lui Dumnezeu»“42

. Deci am zis: „Doamne, şi după toate acestea, ce vei face? Şi ce

se va alege din lumea aceasta? Arată-mi mie toate”. Şi am auzit un glas zicându-mi:

„Ascultă, dreptule Ioan; după ce vor trece toate acestea nu va mai fi nici o durere, nici o

întristare, nici un suspin. Nu va mai fi nici o aducere aminte a răului, nici o lacrimă, nici o

patimă, nici o pizmuire a fratelui, nici o nedreptate, nici o trufie, nici o defăimare, nici o amă-

răciune, nici una din grijile vieţii, nici o îngrijorare pentru copii sau părinţi, nici o trudă

pentru agoniseală, nici un gând ticălos, vor lipsi diavolul, moartea, şi noaptea, căci totul va fi

luminos precum lumina zilei43

. După cum am mai spus oarecând: «Am şi alte oi care sunt din

staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un

păstor»“44

.

______________________________ 36

Ps. 124, 3. 37

Mt. 25, 33-34. 38

Mt. 13,43. 39

l Cor. 15, 41. 40

Ps. 9,18. 41

Ps. 36, 29.

42 Deut. 32, 8.

43 Apoc. 7,17; 21, 4.

44 In. 10,16.

(Cu mai multe detalii vezi „O revelaţie Divină despre Iad”, n.r.)

Page 8: Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Revelaţia lui Ioan

8

Şi din nou am auzit un glas zicându-mi: „Iată că ai auzit totul despre zilele cele de pe

urmă, dreptule Ioan; împărtăşeşte-le aşadar celor credincioşi, pentru ca şi ei să-i înveţe pe

alţii; dar să nu creadă despre acestea că sunt lucruri de neluat în seamă, şi nici să nu arunce

mărgăritare porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare”45

.

Şi pe când încă ascultam glasul acesta, norul m-a adus jos şi m-a lăsat pe Muntele

Tabor. Atunci a venit un glas către mine, zicând: „Fericiţi sunt aceia care ascultă de judecată

şi lucrează cu dreptate în tot ceasul46

. Şi fericit este locaşul căruia i se potrivesc cuvintele

spuse de Domnul: «Cel care Mă iubeşte păzeşte cuvintele Mele”47

, în Iisus Hristos, Domnul

nostru, a Căruia îi este slava în veci. Amin48

.

______________________________ 45

Mt. 7, 6. 46

Ps. 105, 3. 47

In. 14, 23. 48

Vezi nota lui Tischendorf de mai jos.

Nota lui Tischendorf

[Ca o mostră specifică eshatologiei acestor documente, Tischendorf dă următoarele

extrase din finalul manuscrisului E:]

„Ascultă, dreptule Ioan; toţi aceştia vor fi adunaţi şi vor fi duşi în adâncul tânguirilor.

Iar Eu îmi voi aşeza Tronul şi voi şedea împreună cu cei doisprezece Apostoli, cu cei

douăzeci şi patru de Bătrâni cărora te vei alătura şi tu din pricina vieţii tale neprihănite. Iar

pentru a ţine trei slujbe, vei primi din mâinile Domnului o haină albă şi o cunună veşnică”,

etc.

Apoi se vor înfăţişa îngeri purtând cădelniţe de aur şi candele strălucitoare; toţi aceia

care au trăit cum se cuvine şi au împlinit voia Domnului se vor aduna la dreapta Lui, iar El le

va da lor să locuiască pe vecie în slavă şi bucurie, primind viaţa veşnică. Iar când Domnul va

despărţi oile de capre, adică pe drepţi de păcătoşi, drepţii vor merge de-a dreapta iar păcătoşii

de-a stânga; apoi îi va porunci îngerului Rafail: „Mergi şi suflă trâmbiţa pentru ca îngerii să

adune gerul, zăpada şi gheaţa, şi să aducă toată mânia asupra celor care stau de-a stânga.

Căci nu-i voi ierta pe ei, [deşi] vor vedea slava lui Dumnezeu, pe hulitori, pe cei învârtoşaţi şi

pe preoţii care nu au făcut ce li s-a poruncit. Voi cei care aveţi lacrimi, plângeţi pentru

păcătoşi”.

Iar Temeluh a strigat spre Taruh: „Dă drumul chinurilor, păzitorule al cerului; dă

drumul osândirilor, viermelui neadormit, şi balaurului răutăţii. Pregăteşte iadul, desferecă

întunericul, slobozeşte iezerul de foc şi umbrele înfricoşătoare din pântecele iadului”. Atunci,

nefericiţii păcătoşi, cunoscându-şi faptele lor şi văzând că nu mai au nici o scăpare, începură

să plângă cu lacrimi de sânge. Dar nu era nimeni care să-i mângâie, nici un tată care să-i

ajute, nici o mamă care să-i aline, ci doar îngeri care-i ocărau, zicând: „O ticăloşilor, pentru

ce plângeţi? Cât aţi fost în lume nu aţi ştiut ce este mila pentru cei slabi şi nu aţi vrut să

ajutaţi pe nimeni. De aceea, mergeţi în osânda veşnică. Căci nu veţi putea îndura vederea

Page 9: Evanghelii apocrife - Revelaţia Lui Ioan

Revelaţia lui Ioan

9

Celui născut din Fecioară. Aţi trăit în lume fără să vă fi pocăit, şi pentru aceea nu veţi primi

acum nici un fel de milă, ci doar chinuri nesfârşite”.

Iar Temeluh îi zise lui Taruh: „Dă-i drumul marelui şarpe cu trei capete; sună

trâmbiţa la sunetul căreia se adună fiarele înfricoşătoare, ca să vină să rupă [din păcătoşi]; dă

drumul celor douăsprezece molime, ca toate târâtoarele să se adune peste cei necuraţi şi peste

cei împietriţi”.

Iar Temeluh va strânge la un loc mulţimea păcătoşilor, după care va lovi pământul.

Atunci pământul se va desface în mai multe părţi, păcătoşii fierbând în grozave chinuri.

Apoi, Dumnezeu îl va trimite pe Mihail, căpetenia oştirilor cereşti. Şi pecetluind locul cel de

chin, Temeluh va lovi cu crucea, iar pământul se va face la loc precum fusese la început.

Atunci îngerii [care fuseseră încredinţaţi sufletelor osândite] se vor tângui foarte, Preasfânta

Fecioară şi toţi sfinţii vor plânge pentru soarta păcătoşilor, dar nimic nu le va ajuta

[păcătoşilor].

Dar Ioan zice: „Pentru ce sunt păcătoşii pedepsiţi în felul acesta?” Şi am auzit un glas

spunându-mi: „Ei sunt pedepsiţi astfel pentru că şi-au împlinit numai voia lor cât timp au fost

în lume”.

Fericit este omul care citeşte scrierile acestea; fericit este cel care le copiază şi le dă

mai departe altor Biserici; fericiţi sunt toţi aceia care se tem de Domnul. Luaţi aminte, voi

preoţi, voi cititori şi toţi oamenii, etc.

(Vezi şi alte Evanghelii apocrife, n.r.)