EU Jandarm

11
Numărul 4 - noiembrie 2012 Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani www.scoaladragasani.ro „DOCENDO DISCIMUS” Depunerea Jurământului Militar Valențe (in)formative ale comunicării Stagiu de pregătire EU Jandarm

Transcript of EU Jandarm

Page 1: EU Jandarm

Numărul 4 - noiembrie 2012Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani

www.scoaladragasani.ro

„DOCENDO DISCIMUS”

Depunerea Jurământului Militar

Valențe (in)formative ale comunicării

Stagiu de pregătire

EU Jandarm

Page 2: EU Jandarm

EU Jandarm 0250 810 471 www.scoaladragasani.ro EU Jandarm2 3

Redactor-şef col. Marin ANDREIANA

Redactori col. Ion GRIGORESCU mr. Sorin DRĂGUŞIN lt. Jenica NIŢU lt. Melania PADINĂ

Tehnoredactare lt.col. Adrian NIŢĂ p.c. Valentina PREDA

Responsabil de număr col. Ion GRIGORESCU

Fotografii plt.maj. Dragoș DINA

Difuzare-marketing mr. Marian ZAMFIR

Adresa str. I.C. Brătianu, nr. 25, mun. Drăgăşani, jud. Vâlcea

ISSN 2069 – 9425

ISSN-L 2069 – 9425

EU Jandarm

SumarMesaj adresat elevilor cu prilejul depunerii Jurământului militar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .3Managementul – arta de a conduce . . . . . . . . . .4Cheia spre calitate şi performanţă în învăţământ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5Au trecut 45 de zile de şcoală militară… . . . . . .6Cuvânt de ordine - Profesionalism . . . . . . . . . .7Rezultate deosebite pentru lotul . . . . . . . . . . . .8sportiv al şcolii la cupa instituţiilor de învăţământ ale M .A .I . Câmpina 2012 . . . . . . . .8De la admitere . . . la absolvire . . . . . . . . . . . . . .11Gânduri de la an la an . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .12Un vis împlinit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .12Tineri cu o altfel de preocupare . . . . . . . . . . . .12Mesaj partenerului meu de „scenă” . . . . . . . . .13Valenţele (in)formative ale comunicării . . . . .14Trepte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .16Pasul care ne-a schimbat viaţa . . . . . . . . . . . . .1825 octombrie – Ziua Armatei Române . . . . . . .19Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Ocrotitorii Jandarmeriei Române . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .19

MESAJadresat elevilor Şcolii Militare de

Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” seria 2012 – 2014 cu prilejul

depunerii Jurământului militarPiatra de temelie a acestei instituţii pusă de

înaintașii noștri acum aproape 74 de ani, la 1 noiembrie 1938 când a luat fiinţă Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Drăgășani, ne oferă însăși dimensiunea istorică a existenţei învăţământului militar în cadrul Jandarmeriei Române. De-a lungul celor șapte decenii, Şcoala a purtat mai multe denumiri, a cunoscut o evoluţie sinuoasă și a avut parte de redislocări numeroase, revenirea în actuala cazarmă având loc în anul 2000. De atunci și până astăzi, sub îndrumarea unui corp profesoral valoros și a unui colectiv devotat de instructori militari, de pe băncile Şcolii Militare „Grigore Alexandru Ghica” – purtătoarea numelui ilustrului domnitor al Moldovei de la mijlocul secolului XIX, consacrat ca fondator al Jandarmeriei Române după modelul francez al vremii – au luat viaţa în piept dedicându-se carierei oamenilor de arme peste 1.600 de tineri care au completat corpul subofiţerilor de elită ai instituţiei noastre.

Îmi permit să citez cuvintele unei alte personalităţi marcante ale românilor, Mihail Kogălniceanu, om de stat, rămas în istorie prin legătura indisolubilă cu momentul obţinerii independenţei naţionale la 1877, care afirma că „Dacă ţara trebuie să aibă un loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge prin industrie ori prin comerţ, decât numai prin învăţământ”.

Consider că afirmaţia aceasta este fundamentală și în anul 2012, când formarea unui militar-jandarm a devenit rodul unui management complex al educaţiei care urmărește definitivarea unor competenţe recunoscute azi pe plan naţional și european, printre care: instruirea militară, abilităţile fizice, comunicarea profesională dar și într-o limbă străină, utilizarea tehnicii moderne din dotare, lucrul în echipă ș.a., toate subsumate necesităţii de protecţie a cetăţenilor, a ordinii și siguranţei publice, prin respectarea drepturilor omului și a principiilor statului de drept în misiunile specifice, interne și internaţionale.

Evident, atingerea standardelor enumerate de către cei 56 de tineri și tinere, selectaţi prin probele dure ale concursului de admitere este responsabilitatea autorităţilor care administrează acest sistem de învăţământ militar, a

conducerii școlii și a întregului corp didactic, dar trebuie să devină, începând de astăzi, ziua d e p u n e r i i J u r ă m â n t u l u i de credinţă faţă de Patrie și principala preocupare a elevilor pentru că implicarea lor intelectuală și fizică certifică garanţia unui învăţământ deopotrivă performant pentru ţară și benefic carierei personale. Indiscutabil, suportul afectiv al familiilor, al celor apropiaţi, prezenţi la ceremonialul depunerii Jurământului, care înţeleg că drumul spre afirmare în domeniul militar are povârnișuri de neocolit, trebuie să fie un aliat pe tot parcursul școlarizării și nu numai.

Stimaţi părinţi, profesori şi instructori,Dragi elevi,Cultura organizaţională și tradiţiile care înnobilează

Arma noastră, consolidate de-a lungul generaţiilor, dublate de efortul instituţional pentru un învăţământ de calitate, sunt premisele de bun augur ale unei frumoase cariere militare, ce vă va da cu certitudine satisfacţii dumneavoastră tinerilor, care astăzi aţi jurat să slujiţi ţara sub drapel, familiilor care v-au îndrumat să pășiţi pe porţile Jandarmeriei, dar și dascălilor, ce vă vor fi alături în această sensibilă și importantă etapă din viaţă.

Cu cele mai bune gânduri pentru toţi cititorii revistei,

Colonel dr. Mircea OLARU,

Împuternicit Inspector general al Jandarmeriei Române

Editorial pentru Revista „EU Jandarm” a Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani

Page 3: EU Jandarm

EU Jandarm 0250 810 471 www.scoaladragasani.ro EU Jandarm4 5

Managementul – arta de a conduceEvaluează-ţi permanent potenţialul în funcţie de

natura atribuţiilor pe care le ai şi în funcţie de consecinţele pe care trebuie să ţi le asumi!- spunea recent Neculai Fântânaru într-un articol intitulat „Calităţile unui lider”.

Originile cuvântului „manager” sunt încă disputate. O orchestră, o companie teatrală, o echipă sportivă, toate alcătuite din indivizi strălucitori, nu pot funcţiona armonios dacă fiecare nu se supune baghetei dirijorului, indicaţiilor scenografului sau directivelor antrenorului. 

O întreprindere, o administraţie, o instituţie de învăţământ, o bibliotecă se pot dezvolta, căpătând o excelentă reputaţie numai graţie unor colaboratori creativi, competenţi, disponibili, ce sunt puși în valoare de activitatea managerilor, a conducătorilor lor. 

Cuvântul „manager” derivă din vechiul cuvânt francez „ménager”=cel care administrează, care girează bunurile, termen apărut în 1765 în literatura franceză într-un context semnificativ: „conducătorul, șeful ceremoniilor” și vine de la englezescul „to manage” = a coordona.

Diferite studii au arătat că meseria de manager poate fi învăţată ca oricare alta. Însușirile de manager nu se moștenesc, ereditatea putând cel mult oferi unele predispoziţii pentru conducere, care trebuie însă cultivate pe parcurs.

Atunci când un om ajunge într-o funcţie foarte înaltă, inevitabil este prins  în intersecţia mai multor responsabilităţi, obligaţii și presiuni, iar în cazul unui eșec el este primul care dă socoteală pentru că nu a împiedicat apariţia lui. Întotdeauna un lider trebuie să-și asume integral responsabilitatea pentru orice decizie pe care o ia, pentru orice acţiune pe care o întreprinde, pentru modul în care își face datoria, pentru rezultatele pe care le obţine, pentru orice probleme și pentru orice greșeli.

Liderii nu dau niciodată înapoi în faţa dificultăţilor, ba mai mult, s-ar zice că tocmai în aceste clipe dificile acţionează cu mai mult interes. Ei știu ce trebuie să facă în situaţiile de urgenţă, știu la ce riscuri se expun, dar intervin prompt și eficient când e vorba de vieţi umane.

Liderii buni trebuie să dispună de anumite calităţi. Una dintre acestea este supunerea. Doar un lider care a fost un bun ucenic poate să-i conducă pe alţii bine. Liderii care nu s-au supus niciodată unei autorităţi au tendinţa de a fi mândri și nerealiști.

O altă calitate este auto-disciplina. Pentru a lua decizii bune un lider trebuie să aibă un caracter bun și auto-disciplină. Eseistul britanic John Foster scrie: „Un om fără hotărâre de caracter nu poate fi cunoscut drept un om care își aparţine sieși. El aparţine oricărui lucru care îl poate ţine prizonier.”

În al treilea rând, răbdarea. Liderii privesc înainte, gândesc în perspectivă și vor să înainteze. Asta îi face lideri. Dar adevăratul scop al unui lider nu este să treacă primul linia de sosire. Ci să ia cu el cât de mulţi oameni posibil. Din acest motiv, trebuie să-ţi încetinești ritmul în mod deliberat, să-ţi păstrezi legătura cu oamenii, să-i ţii la curent și să-i inspiri, să te bazezi pe ajutorul lor pentru a-ţi împlini viziunea și să continui. Şi nu poţi face toate acesta dacă distanţa dintre ţine și restul este prea mare.

Nu în ultimul rând, simţul responsabilităţii. Mulţi cred că responsabilitatea este disponibilitatea de a da socoteală de faptele tale. În realitate, adevărata responsabilitate începe cu mult înainte de a face ceva. Cele mai multe fapte greșite se întâmplă pentru că nu suntem responsabili suficient de devreme.

Aș dori să citez, în încheiere, cuvintele scriitorului John Maxwell: „Liderii trebuie să fie suficient de apropiaţi de ceilalţi ca să-i poată înţelege, dar suficient de înaintea lor ca să-i poată motiva la progres”.

Colonel Marin ANDREIANA

Cheia spre calitate şi performanţă în învăţământ Ceea ce merită să fie făcut, merită să fie bine făcut! – Nicolas Poussin

Pornind de la cuvintele lui Nicolas Poussin și făcând legătura cu domeniul educaţiei, fiecare dintre noi poate concluziona că societatea acordă din ce în ce mai multă atenţie calităţii.

În școala noastră, această calitate se realizează prin unificarea mai multor factori, rolul cel mai important fiind atribuit dascălilor. Din definirea educaţiei ca activitate sau „sistem de acţiuni de formare-dezvoltare a personalităţii educabilului, de influenţare conștientă, orientată și reglată către anumite finalităţi”, rezultă cu necesitate și existenţa unei abordări explicite a conceperii, organizării, coordonării, evaluării, optimizării continue a elementelor procesului educaţional. Acesta devine chiar domeniul de studiu al managementului educaţional, văzut și ca teorie, și ca practică, ca știinţă și artă, căci însăși educaţia este tot astfel concepută și realizată.

Ţinând cont de concepţia europeană a calităţii educaţiei, putem adăuga una din cerinţele societăţii românești, și anume: „să gândim global și să acţionăm local”, întrucât școala ca instituţie a cunoașterii deţine o poziţie fundamentală și prioritară.

În vederea dezvoltării unei societăţi, trebuie să ţinem cont nu numai de indicatorii economici și de calitate a vieţii, ci și de cei care privesc educaţia și calitatea instituţiilor generatoare de educaţie, organizarea cunoașterii și învăţării, calitatea activităţii educative și modul de livrare a educaţiei în societate.

Cheia spre performanţă și calitate în învăţământul preuniversitar este adaptarea: la vârsta elevilor, la stilul de învăţare, la valorile societăţii românești, la nevoile elevilor și perspectivele acestora de viitor. Ca să vorbim de învăţământ de calitate, trebuie ca fiecare dintre noi, respectiv dascăli și elevi să ne supunem valorilor și principiilor democratice, învăţământul fiind conceput în spirit de transparenţă, responsabilitate și implicare atât a școlii ca furnizor de educaţie, cât și a familiei, elevi și părinţi, ca beneficiari ai serviciului educaţional.

Deși educaţia este una dintre cele mai complexe activităţi, datorită elementelor subiective și obiective antrenate, datorită specificului ca proces și ca fenomen, conducerea ei este mai mult decât utilă, de la stabilirea finalităţilor, până la analiza și optimizarea realizării lor, condiţia de bază a realizării formării-dezvoltării personalităţii.

Cercetările în domeniu au demonstrat că managementul educaţiei nu se rezolvă decât interdisciplinar, că urmărește criterii de eficienţă, de succes educaţional, prin utilizarea superioară a resurselor umane, a conţinuturilor, a proceselor, a relaţiilor si a strategiilor specifice.

Managementul de succes în educaţie depinde însă și de relevarea și respectarea altor cerinţe de bază: prioritatea calităţii, claritatea obiectivelor, motivarea și participarea factorilor implicaţi,

utilizarea raţională a resurselor și a elementelor educaţiei, adaptarea continuă la cerinţele societăţii.

Un sistem de învăţământ poate fi considerat eficient doar în măsura în care asigură accesul continuu la educaţie și formare și oferă deschiderea către mediul muncii.

Oamenii cer, tot mai insistent, calitatea, indiferent dacă este vorba de produse sau servicii și inclusiv pentru serviciile publice, educaţia fiind unul dintre acestea.

Pentru ca dezvoltarea sistemului educaţional să devină „intensivă” și orientată spre calitate, este nevoie ca toate elementele legate de asigurarea calităţii, fie că este vorba de criterii, de indicatori, de standarde sau de descriptori, să fie înţelese și utilizate în mod unitar.

După cum am afirmat mai sus, dascălii au un rol central în dezvoltarea unei educaţii de calitate. Învăţarea centrată pe elev, care presupune cunoașterea minuţioasă a acestuia, a culturii, a capacităţilor și înclinaţiilor sale către anumite domenii, reprezintă un principiu care dă posibilitatea instructorului să răspundă cerinţelor și nevoilor sale de cultură.

Pentru realizarea misiunii extrem de importante pe care o are școala noastră, întreaga echipă de formare are în vedere problemele ce vizează calitatea învăţământului și anume: dezvoltarea multilaterală a elevilor prin a le forma o personalitate integră, modernizarea învăţământului ca o garanţie a calităţii instruirii și, nu în ultimul rând, asigurarea serviciilor de calitate în biblioteca școlară, aceasta fiind o cerinţă majoră pentru promovarea unui învăţământ modern.

Colonel Dumitru CÎRJAN

Page 4: EU Jandarm

EU Jandarm 0250 810 471 www.scoaladragasani.ro EU Jandarm6 7

Au trecut 45 de zile de şcoală militară…Au trecut 45 de zile de scoală militară… cu bune, cu

rele, cu momente frumoase și altele mai puţin frumoase, cu zâmbete, cu lacrimi… S-au scurs 45 de zile și experienţele timpului mă fac să cred că aţi crescut aici în școala militară, că aici aţi învăţat să preţuiţi și binele și răul, că aici aţi descoperit că trebuie să vă bucuraţi și de ploaie și de soare și tot aici aţi învăţat că trebuie să creșteţi drepţi precum brazii și strălucitori precum stelele nopţii.

Sunt 45 de zile de Şcoală Militară… Au trecut ca ploaia de vară, ca albina care zboară la stup, au trecut ca soarele care apune după un deal. S-au scurs atât de repede… și, totuși, atât de încet.

Parcă ieri aţi venit să susțineți examenul de admitere. 8 septembrie - proba sportivă: emoţii, transpiraţie, reușită. Emoţii cu atât mai mari, cu cât vă vedeaţi trecuţi la fiecare probă în parte. Fiecare minut care trecea era o oră în mintea voastră și, în sfârșit, au venit rezultatele. Fericire și lacrimi, zâmbete și tristeţe, familii și prieteni care râdeau și se bucurau de reușită, alţii care nu mai puteau decât să le ureze celor admiși „Mult noroc!”. Fericire pentru cei admiși, lacrimi pentru cei cu ghinion.

O nouă etapă – 1 octombrie - a început școala. Emoţii din nou, o etapă necunoscută urma sa înceapă…

Şi au trecut aproape 2 luni. Şi sunteţi jandarmi. Sunt aproape 2 luni cu bucurii și tristeţi. Cu dor de casă, de familie, de prieteni și dor de mai multă libertate.

Au trecut zilele în care visaţi să fiţi aici. Acum visul vi s-a împlinit și mai aveţi o familie, sau poate mai multe: colegii de clasă, comandanţii, personalul didactic. Au fost zile când aţi râs împreună, au fost și zile când „aţi plâns” împreună.

Sunt și clipe de durere, de dor, de singurătate. Dar multe sunt și clipele de bucurie, de mulţumire pentru ceea ce faceţi și pentru ceea ce aţi realizat. Sunt clipe când vă

„doare” sufletul la gândul celor de acasă, la prieteni, dar nu sunteţi singuri, pentru că noi comandanţii, profesorii suntem aproape de voi ca să reușiţi să treceţi mai ușor peste aceste momente.

Lacrimile sufletului vă alină durerea și vă dau puterea

să mergeţi mai departe. O fată pe stradă, în parc, este văzută ca fiind o floare delicată, un ghiocel gingaș, o mângâiere. Voi, fetele cu uniformă, sunteţi văzute ca pietrele de munte, ca o apă curgătoare și gata să sfărâme tot ceea ce întâlnește.

Puteţi fi și voi (și sunteţi) gingașe, tandre, fiinţe iubitoare. Doar că uniforma și instituţia pe care o reprezentaţi vă fac altfel. Vă ridică în ochii unora și, în același timp, vă coboară în faţa altora.

Sunteţi fete și băieţi din toate colţurile ţării, fiecare cu personalitate proprie, fiecare cu educaţia lui, aţi venit aici să învăţaţi să fiţi oamenii care-i ajută pe ceilalţi la nevoie. Pe scara vieţii și pe drumul pe care îl deschide ea, voi mergeţi ca să urcaţi cât mai sus și să culegeţi laurii victoriei primiţi din partea oamenilor și a instituţiei pe care o serviţi.

Aceasta reprezintă viaţa… iar viaţa noastă și a voastră este Jandarmeria Română. O mare familie de oameni cu calităţi extraordinare, înzestraţi cu inteligenţă deosebită, mereu lângă cetăţenii români, gata să-i apere și să le ofere sprijinul, precum o leoaică care își apără puii.

Şi voi, bobocii Jandarmeriei, faceţi parte din această minunată familie. Munciţi să fiţi la fel ca cei mari, cei cu experienţă în acest domeniu, să nu-i dezamăgiţi pe cei care v-au pregătit.

Urmează pentru voi un moment crucial în viaţa militarului, căci acum am ajuns la depunerea jurământului militar – el exprimă legământul solemn de a sluji cu abnegaţie ţara și poporul său.

Așa cum spunea Tudor Mușatescu: jurământul militar se depune o singură dată și nu se uită toată viaţa. Iar versurile cântecului militar exprimă esenţa acestuia:

A venit şi jurământul;/Ziua scrisă-n calendar,/Am jurat ca şi străbunii,/Să apărăm acest hotar.

O picătură de ploaie îmi atinge obrazul, iar soarele îmi va mângâia faţa în zilele și anii ce urmează pentru că în curând voi o să deveniţi jandarmi adevăraţi.

Comandantul Batalionului 1 eleviLocotenent-colonel Ion CIOBANU

Cuvânt de ordine - ProfesionalismO etapă importantă în pregătirea viitorilor

subofiţeri de jandarmi este cea în care elevii de anul al doilea parcurg un stagiu de pregătire de specialitate

cu durata de două săptămâni în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri.

Pentru seria de elevi 2010-2012, stagiul de pregătire s-a desfășurat în perioada 07-18.05.2012 și a vizat perfecţionarea deprinderilor elevilor de a acţiona în cadrul elementelor de dispozitiv adoptate pentru asigurarea și restabilirea ordinii publice, precum și dezvoltarea deprinderilor de acţiune individuală și de acţiune în cadrul echipei.

Timp de două săptămâni, zilnic în intervalul orar 08.00 – 18.00, cu pauză de masă și repaus în intervalul 12.00 – 14.00, elevii, sub conducerea instructorilor militari, au desfășurat activităţi practice în teren, conform orarului aprobat.

În cadrul programului de pregătire a fost executată o instruire complexă din care nu au lipsit executarea ședinţelor individuale de tragere cu pistolul mitralieră, pușca mitralieră și pușca semiautomată cu lunetă, folosirea forţei fizice, a mijloacelor de protecţie/intervenţie și tehnicile de progresie tactică, de pătrundere și investigare a spaţiilor interioare.

Pentru călirea fizică și psihică a elevilor, programul de instruire a cuprins atât parcurgerea pistei galbene de antrenament semicolectiv, precum și a pistei albastre de antrenament individual. Cele două piste au reprezentat o grea încercare pentru elevi, dar și momentul de a demonstra că sunt profesioniști în devenire. Toţi elevii au parcurs fără incidente pistele de antrenament sub coordonarea instructorilor de

specialitate.În perioada 14 – 18.05.2012 în cadrul C.P.P.J.

Ochiuri s-a desfășurat o misiune de sprijin temporar (expertiză tehnică) în domeniul intervenţiei profesionale, sub coordonarea a doi ofiţeri francezi și asigurată de maior Etienne Peltier, șeful detașamentului de cooperare al Jandarmeriei Române. Partea franceză, pe lângă activităţile nemijlocite de pregătire desfășurate cu ofiţerii instructori (monitori și instructori de intervenţie profesională), a asistat și la o parte a activităţilor didactice desfășurate cu elevii, fiind plăcut impresionaţi de nivelul de pregătire la care au ajuns elevii.

La activitatea de bilanţ, comandantul școlii col. Andreiana Marin a subliniat faptul că obiectivele stabilite pentru stagiul de pregătire 2012 în cadrul C.P.P.J. Ochiuri au fost atinse. Au contribuit la această reușită instructorii militari: lt.col. Răducu Mihai, lt.col. Ciobanu Ion, mr. Cocoși Viorel, cpt. Florica Cristian, cpt. Padină Alin, cpt. Lixandra Marius, lt. Lontoș Cristian și plt.adj. Radu Constantin.

Au asigurat condiţii excelente pentru pregătire, cazare, masă, precum și asistenţă medicală permanentă comanda C.P.P.J. Ochiuri, col. Puiu Gheorghe, col. Ţambrea Eugen și mr. Stanca Viorel.

Rezultatele bune și foarte bune obţinute de

absolvenţii Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani la finalizarea studiilor și semnalele primite de la unităţile operative despre subofiţerii proveniţi din școală ne îndreptăţesc să spunem că profesionalism este, într-adevăr, cuvânt de ordine la Drăgășani.

Lt.col. Mihai Răducu

Page 5: EU Jandarm

EU Jandarm 0250 810 471 www.scoaladragasani.ro EU Jandarm8 9

Rezultate deosebite pentru lotulsportiv al şcolii la cupa instituţiilor de învăţământ ale M .A .I . Câmpina 2012

Având o experienţă îndelungată în a participa la astfel de competiţii, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani reprezentată de echipele de atletism, judo, tenis de masă, minifotbal și tir, nu s-a dezis nici anul acesta prin participarea în perioada 26.05-01.06.2012 la campionatul instituţiilor de învăţământ ale M.A.I. desfășurat în orașul Câmpina la Şcoala de Agenţi de Politie „Vasile Lascăr “.

Pentru a participa la acest campionat, reprezentanţii loturilor au început pregătirea cu mult timp în urmă, renunţând la timpul lor liber în favoarea desfășurării antrenamentelor, pentru a obţine rezultate dintre cele mai bune.

Împreună cu instructorii, care s-au implicat activ și intens la ședinţele de antrenament planificate, sportivii au urmat pas cu pas, cu rigurozitatea caracteristică militarului jandarm, etapele de pregătire fizică și tactică ajungând astfel la vârful de formă sportivă chiar în perioada desfășurării competiţiei.

Performanţele obţinute de colegii noștri mai mici întăresc cele afirmate mai sus. Astfel, lotul de minifotbal al școlii a reușit să obţină locul I după o semifinală aprig disputată împotriva colegilor de la Fălticeni, semifinală în care am fost conduși cu scorul de 2-0 în primele 5 minute din prima repriză. Iar scorul

final după încheierea partidei fiind de 5-5, după multiple răsturnări de situaţii. Golul victoriei a fost înscris în cea de-a doua repriză de prelungiri după o mobilizare extraordinară a sportivilor noștri și, nu în ultimul rând, în urma unei tactici ingenios aplicate de către conducătorul lotului de minifotbal. Deși întregul lot de fotbaliști a dovedit o mobilizare și o determinare extraordinară, portarul echipei (elev frt. Fricosu Eugen) a fost piesa de rezistenţă în câștigarea campionatului de minifotbal, acesta câștigând de altfel și titlul de cel mai bun portar. Din echipa de minifotbal au făcut parte elevii: Antonache Ionuţ, Vlăsceanu Petre, Bărbos Vlăduţ, Fricosu Eugen, Tudosie

Bogdan, Bădoi Costinel, Miheș Cătălin, Nistor Florin, Ivan Andrei, Roșu Traian și Vișinescu Alin.

O altă surpriză plăcută a fost locul II ocupat de echipa de tenis de masă, componenţii acestui lot concurând cu foști

sportivi de înaltă performanţă. Astfel, la poziţiile din clasamentul individual elevul frt. Băciuţ Adriana a ocupat locul I iar elevii frt. Mihăiţă Ionuţ și Măgurean Cornel au obţinut locul IV. Cu toate acestea, efortul unitar și determinarea celor trei componenţi ai lotului au făcut ca echipa de tenis de masă să se claseze pe locul II după echipa Academiei de Poliţie.

Lotul de judo al școlii este o altă prezenţă pe podiumul de premiere cu care ne-am obișnuit în ultimii ani, sportivii obţinând rezultate care au propulsat echipa pe locul III după Academia de Poliţie și Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina. De menţionat este faptul

că lotul a fost compus din elevi de anul I, care în marea lor majoritate nu au practicat acest sport decât în școală și care totuși au reușit să atingă această performanţă notabilă. Îl menţionăm în acest sens pe elevul Tătar Cristian, care a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Din lotul de judo au făcut parte: Ilina Roxana - open, Şugubete Mădălin - categoria 61 kg, Vieru Bogdan - categoria 66 kg, Stancu Cristian - categoria 73 kg, Staicu Daniel - categoria 81 kg, Toader Claudiu - categoria 90 kg și Tătar Cristian - categoria +90 kg .

Nu în ultimul rând, trebuie menţionate loturile de atletism și tir. Astfel, la categoria individual, lotul de atletism a obţinut următoarele poziţii: Serafim Cătălin – 100 m, locul II; Mican Cătălin – 1500 m și cros, locul VI; Dîngă Ana Maria – 800 m și cros, locul II; Gogoașe Bogdan – 800 m și cros, locul IV; Băciuţ Adriana - săritură în lungime, locul II; Guran Mihai – aruncarea mingii de oină,

locul III; Gheorghișan Ionuţ – cros, locul X; Ciochină Cristina- cros, locul VI. Tot la categoria individual, lotul de tir s-a clasat astfel: Arsene Valentin, locul III; Proteasa Diana, locul V; Dragnea Mădălina, locul VIII și Antonache Ionuţ, locul XI. Chiar dacă de data aceasta nu au reușit să ocupe decât locul V, prin punctajul atribuit au contribuit la ocuparea locului III pe școli a instituţiei noastre de învăţământ, după Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina și Academia de Poliţie.

Maior Marius LIxANDRALocotenent dragoș Simoiu–VaSiLe

Page 6: EU Jandarm

EU Jandarm 0250 810 471 www.scoaladragasani.ro EU Jandarm10 11

De la admitere... ...la absolvire

Page 7: EU Jandarm

EU Jandarm 0250 810 471 www.scoaladragasani.ro EU Jandarm12 13

Un vis împlinitŞcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi

„Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani! La început a fost un vis, acela de a urma o școală militară. Ulterior, prin intermediul unui bun prieten, am conștientizat în linii mari ce atribuţii și responsabilităţi le revin subofiţerilor de jandarmi, precum și relaţionarea lor cu publicul larg, ceea ce m-a determinat să mă înscriu la această școală și să susţin examenul pentru a deveni și eu subofiţer jandarm. Am reușit să trec cu brio de acest examen obţinând punctajul cel mai mare și, peste nu mai puţin de o lună, eram eleva acestei școli.

Cei doi ani de școală au trecut relativ repede, dar din punctul meu de vedere cu folos, pentru că aici ne-au fost puse bazele de către instructorii școlii care au o bună pregătire în domeniu, indiferent că este vorba de cel juridic, intervenţie profesională, asigurarea și restabilirea ordinii publice, asigurarea securităţii bunurilor și valorilor sau de domeniul socio-uman care te ajută să fii un bun comunicator.

Pe tot timpul școlii, cu cât timpul trecea, în mintea și sufletul meu era tot mai bine împământenită ideea că am făcut alegerea cea bună și că, după absolvirea acestei școli, voi avea și eu un cuvânt de spus, o

contribuţie în ceea ce privește o societate sigură, o comunitate în care oamenii nu se vor mai teme de tot felul de acte antisociale îndreptate împotriva lor, rolul nostru fiind de a sprijini cetăţenii și de a-i ajuta în orice împrejurare.

Desigur, nu va fi ușor, mai ales în acest început de mileniu cu posibile conflicte: militare, economice, dar și sociale, etnice. Cei doi ani de școală militară ne-au pregătit însă tocmai pentru astfel de provocări, ceea ce justifică și convingerea pe care o am împreună cu camarazii mei că vom reuși să fim adevăraţi profesioniști ai legii și ordinii.

Am absolvit această școală spre bucuria mea în calitate de șefă de promoţie, acesta fiind în cea mai mare măsură feedback-ul tuturor eforturilor depuse pentru a putea și realiza până la urmă scopul propus. Este o reușită, dar și o obligaţie, de care sunt conștientă că se cere confirmată zi de zi în anii care urmează. Iar când voi simţi poate că încercările mă copleșesc, știu că aici, la Drăgășani, voi găsi sprijinul necesar. Sergent-major cristina eTeGaN

șef de promoție promoţia 2012

Tineri cu o altfel de preocupareDeși majoritatea celor care au ales să lucreze în

instituţii poliţienești spun că visau de mici să ajungă detectivi faimoși, a existat o parte căreia le-a surâs ideea de a face parte din echipa, ce-i drept anonimă, de intervenţie care la nevoie îi va scoate din încurcături chiar și pe acei detectivi.

De la o idee de genul acesta a plecat totul. Urmărind structurile poliţienești din ţară, am decis că flexibilitatea și dinamismul misiunilor Jandarmeriei pot să facă obiectul unei slujbe interesante. Un plus în luarea acestei decizii l-a avut și imaginea instituţiei, respectul impus în rândul cetăţenilor, care văd personalul Jandarmeriei drept incoruptibil și incisiv în combaterea faptelor antisociale, și astfel am decis să mă înscriu la această școală.

Fiind mai tânăr, mi se părea incredibil câtă diferenţă poate să facă un grad… Odată ajuns în interiorul unităţii, impactul creat de contrastul dintre

ceea ce cunoaștem din exteriorul instituţiei și munca pe care trebuia să o depui în școală pentru a crea acea imagine era enorm.

Începutul a fost confuz, pentru că ieșind de pe băncile liceului și intrând direct în servituţile militare nu înţelegi de ce toate persoanele, despre care ai aflat că se numesc comandanţi, dau ordine, iar nu sfaturi, și încearcă să se asigure că vei executa întocmai.

Ulterior mi-am dat seama că toate acele acţiuni sunt întreprinse pentru crearea unor condiţii de stres, care te călesc și care-ţi scutură „puful”, totodată contribuind și la legarea unor prietenii trainice între colegii de clasă. Cu cât s-au executat mai multe activităţi, cu atât mai mult am fost nevoiţi să fim laolaltă și implicit să relaţionăm, descoperind oameni extraordinari despre care pot spune că a fost o onoare să îi am colegi. Odată ce înaintezi și începi să cunoști persoanele cu care ai de-a face, vezi în fiecare metodă folosită și la fiecare

Mesaj partenerului meu de „scenă”    „A învăţa să ne cunoaştem limitele proprii înseamnă a  face primul pas pentru a le depăşi. (Hans Eysenck)

Educaţia, această „scenă a lumii cunoașterii” aduce la reprezentare de fiecare dată „alţi actori” cu nevoi și cerinţe diferite, dar care în actul educaţional converg spre același ideal.

Stratagemele care aparţin formatorului clasei nu sunt fundamente teoretice foarte solide, multe dintre ele făcând parte din „arta” și „cultul” profesiei de dascăl. Sistematizate, analizate, dar și îmbunătăţite, ele pot reprezenta la un moment dat un stil pregnant, de neconfundat, care aparține profesorului.

Sistemul de reguli care funcţionează în clasă se negociază permanent. Negocierea ca acţiune impune implicarea elevilor, activarea lor și, într-o pondere foarte mare, responsabilizarea pentru fiecare acţiune. Dacă în școală elevul este subiect pasiv, nu i se va putea cere ulterior să manifeste atitudini și comportamente specifice unui om al cetăţii, unui cetăţean.

Cunoscându-se elementele care pledează pentru ascultarea activă, trebuie sensibilizată comunicarea nonverbală care este aptă să diagnosticheze cu mici erori relaţionarea indivizilor.

Partenerul nostru de cunoaștere

este fie timid, tăcut, irascibil, hotărât, consecvent, fie pesimist, sensibil, respectuos, prietenos. Fiecare clasă are minim câte un reprezentant din fiecare tip, iar arta de a fi dascăl ne obligă să răspundem cu eficienţă fiecărui mod de a fi. Răspunsul este dat prin formele comunicării interpersonale. Pentru elevi diferiţi, alegem forme diferite de comunicare.

Pregnant, profesorul va trebui să dovedească iniţiativă în a face dese specificări, motivări, precizarea punctelor de vedere, anticiparea unor nonsensuri sau să prevină unde s-ar putea întrerupe mesajul. Partenerul de negociere, elevul, va trebui să fie informat în mod concret cu aceste precizări, dar și prevenit de modalităţile decodificării lor.

Se știe că rezultatul pozitiv se datorează unei consecvenţe, dar să nu uităm că nu avem dreptul să creăm și să dăm alte semnificaţii mesajelor transmise. La masa negocierii cele două părţi, elevul și profesorul, trebuie să fie negociatori transparenţi, să înţeleagă faptul că a crea. Este marea plăcere; este marele triumf, dar a înţelege este marea reușită!

Elevul ca partener de negociere va demonstra în viaţă că „libertatea este dreptul de a face ceea ce permit

legile” cum arăta Montesquieu, iar „viaţa nu este atât de darnică cu cei care nu dau nimic în schimb”.

Pentru această conlucrare, elevul și profesorul zi de zi în faţa noţiunilor concrete și complexe trebuie să demonstreze că negocierea este cea mai bună metodă de a atinge Virtutea. Cetăţeanul de dincolo de zidurile cetăţii așteaptă să i se răspundă nevoilor, fiind „curios” să negocieze cu elevul devenit specialist.

Elevul rămâne în actul educaţional, partenerul de negociere.

Modelul dascălului rămâne pentru elev imaginea reală a aspiraţiilor lui, pentru care trebuie să-l respectăm și să-i urăm să atingă reușitele noastre în activitatea lor.

La moment de final, dăruim colegului nostru, absolventul, imaginea pe care o considerăm reală a virtuţilor de dascăl și cerem în schimb rigurozitate, consecvenţă și verticalitate în îndeplinirea misiunilor sale de profesionist. Ca arc peste timp, reușitele lui să fie și reușitele noastre! Şi nu uitaţi: „Virtutea constă în a nu depăși măsura cu nimic.” (Socrate)

Colonel Maria CrîNGuş

acţiune desfășurată un scop. Am înţeles riscul cu care se confruntă instructorii și de ce sunt nevoiţi să afișeze acea asprime militărească, fiind răspunzători pentru integritatea corporală și sănătatea noastră. Până la urmă, câţi tineri au executat tragerea la 19 ani cu armă de asalt ori au detonat o încărcătură de trotil?

După ce am trecut de acea perioadă de adaptare, mi-a fost mai ușor să mă axez pe pregătire, dându-mi seama că, în paralel, dobândești o experienţă de viaţă puternică, te maturizezi forţat având anumite responsabilităţi specifice școlii militare, conform R.O.I. sau cerinţelor comandantului de batalion/companie presupunând un efort cotidian semnificativ. Nu mulţi știu că pentru un elev de școală militară activitatea începe la 06:00 când își încalţă bocancii și se încheie la 20:00 când și-i dă jos, având 13 ore de pregătire sau alte activităţi plus o oră de odihnă, care uneori este numită „activităţi gospodărești”.

Cu bune, cu rele cei doi ani au trecut și roadele muncii trebuie să se vadă, a venit momentul în care trebuie să punem în aplicare deprinderile formate în școală.

La finalul celor doi ani suntem tineri pregătiţi, cu o responsabilitate mare și cu armament în dotare, care trebuie să vegheze la apărarea ordinii și liniștii publice, a deprinderilor și libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice și private, la prevenirea și descoperirea infracţiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum și la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism. Specific vârstei, vom merge la fel ca ceilalţi tineri la concerte pentru a asigura ordinea și buna desfășurare, la discoteci… pentru a executa acţiuni punctuale specifice. Sergent-major Octavian DOBRESCU

promoţia 2012

Gânduri de la an la an

Page 8: EU Jandarm

EU Jandarm 0250 810 471 www.scoaladragasani.ro EU Jandarm14 15

Valenţele (in)formative ale comunicăriiIdealul educaţional al oricărei școli trebuie să

fie formarea unei personalităţi armonioase, prin valorificarea potenţialului aptitudinal al elevilor. Numai o astfel de personalitate își poate asuma provocările unei lumi marcate de un dinamism extraordinar, fără a se dilua, fără a risca opţiuni indezirabile. Racordarea la acest dinamism presupune dublarea demersurilor curriculare prin activităţi extracurriculare. De altfel și perspectiva etimologică permite evidenţierea c o m p l e m e n t a r i t ă ţ i i celor două: curriculum = „cursă”, „alergare”, rezultatul unei curse nefiind doar în funcţie de alergarea propriu-zisă, ci și de numeroasele jocuri derulate în prealabil pentru îmbunătăţirea rezistenţei, a detentei sau a vitezei „atletului”.

Centrarea actului educaţional pe elev se realizează și prin derularea unor astfel de „jocuri”, prin proiectarea și desfășurarea unor activităţi cu rol formativ, cu impact asupra personalităţii elevului. Competenţele profesionale pe care școala le formează se îmbină astfel cu competenţele civice, morale și chiar artistice într-o personalitate armonioasă, cu impact asupra climatului instituţional și asupra procesului educaţional.

În acest sens Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani a organizat în ziua de 1 iunie 2012 simpozionul cu tema Valenţele (in)formative ale comunicării. Premisa de la care a pornit proiectul nostru a fost aceea că în procesul gestionării ordinii într-o societate comunicarea este o resursă esenţială. Valorificarea ei presupune formarea unor vectori comunicatori care, pentru a fi cu adevărat eficienţi, trebuie să stăpânească diversele forme ale

limbajelor de comunicare, pe fundalul unei gândiri euristice, rezultat care se poate realiza prin îmbinarea demersurilor curriculare cu activităţi extracurriculare. Prin intermediul activităţilor extracurriculare școala reușește să devină un spaţiu în care se exprimă voinţa comunităţii de a convieţui armonios, o comunitate a elevilor care se pregătește să devină o comunitate a oamenilor mari, în care rolurile și statusurile sociale

sunt asumate congruent cu ordinea moral-juridică.

S o c i e t a t e a contemporană cunoaște o explozie a mijloacelor de comunicare prin care se vehiculează mesaje extrem de diverse. Simpla prezentare prin mass-media a unor fapte antisociale, bombardarea cu scene de violenţă generează efecte problematice, în sensul în care consecinţele intenţionate – informarea populaţiei – sunt estompate de consecinţele neintenţionate – formarea și inducerea unui comportament violent, deci extinderea fenomenului de devianţă socială.

Complexitatea acestor fenomene a permis derularea proiectului Valenţele (in)formative ale

comunicării pe două secţiuni:• o sesiune de comunicări știinţifice

în care a fost abordat rolul comunicării în gestionarea vieţii comunitare (dedicată cadrelor didactice și specialiștilor);

• concursuri pe trei subsecţiuni (dedicate elevilor):

- subsecţiunea creaţii literare (eseu, proză scurtă, epigramă);

- subsecţiunea arte vizuale (fotografie, grafică, pliant, poster);

- subsecţiunea film de scurtmetraj.

După deschiderea sesiunii de comunicări de către domnul colonel Cîrjan Dumitru, locţiitorul comandantului, au fost prezentate următoarele lucrări: mr. dr. Drăgușin Sorin, de la Şcoala Militară de Subofiţeri Drăgășani, Comunicare şi ordine publică; mr. Etienne Peltier, din partea Jandarmeriei Naţionale Franceze, cms. șef Cora Liviu, Consolidarea şi evaluarea competenţelor de comunicare dobândite la modulul de Comunicare profesională prin desfăşurarea unor exerciţii practice complexe, col. Grigorescu Ion, șef de catedră în cadrul Şcolii Militare Drăgășani, Formarea comportamentului prosocial în procesul educativ, prof. Dumitrașcu Viorica, prof. Hâlcu Carmen, de la Grupul Şcolar „General Magheru” din Rm. Vâlcea, Educaţia nonformală pentru dezvoltarea sentimentelor civice, prof. Drăgușin Alina, de la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu”, Drăgășani, Comunicare şi discriminare, slt. Nistor Anișoara, de la Şcoala Militară Fălticeni, Influenţa

mijloacelor mass-media asupra comportamentului deviant.

Partea a doua a manifestării s-a derulat la Biblioteca municipală unde elevii participanţi au surprins prin originalitatea și forţa mesajelor prosociale și antidelincvenţiale. De la grafică la fotografii, de la pliante la postere, de la eseu la proză scurtă și de la epigramă la film de scurt metraj, toate produsele de comunicare realizate au ilustrat foarte bine tema simpozionului și au încântat publicul. Fără îndoială, reușita manifestării nu ar fi fost posibilă fără extraordinara dăruire a unor elevi precum: Etegan Cristina, Daniliuc Sorin, Rusu Catinela, Sanda Maria, Şerban Iuliana, Ciochină Cristina, Mutu Alexandra, Mazilu Cristian, Duţă Bogdan, Mitroi Andrei, Paralescu Aurel, Robaș Daniel, Dumitrache Corina, Golea Marian, Manda Violeta, Niţu Cristina, Proteasa Maria, de la anul II și a elevilor: Lupu Diana, Miheș Cătălin, Moldovan

Mircea, Rotaru Robert, Salomiea Marius, Sandu Gabriela, Liliac Tiberiu, Cidoiu Alin, de la anul I.

Concluzia care s-a impus a fost aceea că fiecare din noi este rezultatul mereu în schimbare al interacţiunilor pe care le derulează prin comunicare. Simpozionul în sine a reprezentat o ocazie pentru a construi un cadru în care comunicarea să fie valorificată și prin care fiecare participant să aibă șansa unei îmbogăţiri spirituale. Şi pentru că omul cât trăiește învaţă, ne simţim datori cu ediţii viitoare ale acestui simpozion, care poate deveni unul de tradiţie pentru Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani.

maior Sorin drăGuȘiN

Page 9: EU Jandarm

EU Jandarm 0250 810 471 www.scoaladragasani.ro EU Jandarm16 17

Trepte Adolescenţa este momentul în care treptat facem cunoștință cu maturitatea, în care preluăm

responsabilități și învățăm să le îndeplinim. Tot acum descoperim societatea, mediul în care trăim cu variatele lui peisaje: unele pastelate, altele în culori tari, iar altele pe care doar ni le imaginăm. Totodată, este și vremea la care ispitele de tot felul dau navală ca o ploaie torențială peste tânărul fără școala vieții.

Dacă aș opri o bătrână, la întâmplare, pe stradă și aș pune o întrebare de felul acesta: „Ce părere aveți despre adolescenții de astăzi?”, ar spune probabil că ei sunt copiii care fumează în scările de bloc, care nu-i cedează locul în autobuz, nu prea mai știu să salute, nici să se îmbrace decent, să nu mai vorbim de ce însemna altădată respectul. Iată deci o enumerare de negații care nu face altceva decât să evidențieze ca un stilou cu penița groasă co m p o r t a m e nt u l neadecvat al tinerilor. Este adevărat, trebuie să admitem că există adolescenți cărora descrierea li se potrivește ca o mănușă. Dar toți oamenii sunt identici?

Sunt sigură că zilnic elevii silitori învață cu sârg sau merg în biblioteci studiind cu spor, însă aceștia ies mai puțin în evidență când merg pe stradă. Cred că este totuși destul de veche această tendință a noastră, a oamenilor de a evidenția aspectele negative și de generaliza în loc să apreciem adevăratele valori. Nu suntem noi cei care creștem seară de seară audiența canalelor ce difuzează noutăți mondene sau din lumea showbizului autohton?

În perioada frumoasă a adolescenței te definești ca om, îți șlefuiești cu măiestrie conturul clar al personalității, emani prin toți porii disponibilitate spre schimbare și ce poți schimba dacă nu tot ceea ce ai primit prin efortul permanent al părinților tăi timp de 7 ani? Ai grijă totuși, schimbul să fie corect pentru că astfel pierzi, fără posibilitatea de a te răzgândi peste trei-patru zile.

Acum ai ocazia fie să te îmbogățești sufletește nespus, inestimabil, să iei tot ceea ce este mai bun de la cei pe care îi cunoști și te înconjoară sau să rămâi în stadiul unui om neșlefuit, să aduni doar spini care vor amorți mintea și trupul curând: să fumezi, să stai nedormit nopțile pentru a bea prin diferite cluburi ori să lipsești de la școală. Ce simplu ar fi dacă ar exista, ca în aritmetică, reguli și formule după care să te poți ghida și care să dea un rezultat exact întotdeauna! Atunci fiecare părinte ar aplica formula cu atenție și… gata! Copilul ar fi pe calea cea bună. Pentru că nu există și sigur nu se va inventa în curând, ar trebui să pornim în căutarea altor metode de a-i face pe copii să conștientizeze că fiecare este unic și de el depinde cum, cât și în ce fel se va dezvolta.

Ideal ar fi să conștientizeze fiecare importanța lui, a existenței sale și să aleagă cea dintâi cale. Totuși să-i ajutăm cu un sfat, multă înțelegere și, de ce nu, cu prietenia noastră. Familia va face minuni și fără formule, doar bazându-se pe sentimente, așa că adolescența rămâne o perioadă din viața oricui, plină de amintiri frumoase!

Sergent-major corina dumiTracHe promoția 2012

SOLUȚIE

Prima doză-i gratuităTe atrage, adrenalină.Tu-ți dorești euforie,Dacă-ți injectezi e bine?

ALEGERE

Te-ai hotărât, pornești, pleci,Te aranjezi, te îmbraci la modă,Dar cu „munca” ce-ai ales, se poateSă revii în „dungi” de-ndată.

Sergent-major daniel roBaȘ promoția 2012

AbandonulConflictul dintre generaţii e unul al luptelor de ton și replici sau unul al ideilor constructive, al argumentelor

care să ducă la evoluţie, la îmbunătăţire, la formarea noastră?Se poate spune că cei care nu-și văd decât interesul personal sunt lași. Cât și în ce măsură depinde de

mediul în care trăiesc? Oare abandonând te poţi numi cinic și egoist? Devii doar al tău și nu-ţi pasă de cei din jurul tău?

Aș asocia cuvântul „trădare” cu genul acesta de comportament. Există totuși remediu, îndreptare, când îţi apare mustrarea de conștiinţă. Cugetul tău, eul te face să iei atitudine faţă de această libertate a ta născută din motive pur egoiste. Nu putem să avem decât compasiune pentru acea persoană. Se poate întâmpla oricui dintre noi să pășim acel prag. E un fel de a te gândi doar la plăcerile tale, devenind un mincinos rafinat, gândind că duci un trai cinstit, înșelându-te. Crezând că tu ești adevărata fiinţă.

Î n g r o z i t o a r e a schimbare rezultă din pricina că încetezi să mai crezi în tine și te abandonezi în imagini și în obiecte. Trăind prin plăceri ușoare devii vanitos, orgolios, vânător de recompense facile, înlănţuit într-un joc al nepăsării solitare, iar ceilalţi imaturi nu fac decât să te împingă încet spre nepăsare.

Învingător prin renunţare, vei simţi că duci o luptă tare grea. Până la urmă te vei da bătut, încetezi să mai fii om și această renunţare îţi creează la început poate un sentiment neplăcut.

Dar acea stare sufletească nu ţine mult și foarte curând ajungi să nu mai simţi nimic, nici neplăcerea măcar, ba chiar vei încerca o mare ușurare, abandonându-te, iar glasul lăuntric nu te va mai deranja.

Multă vină în acest huzur desăvârşit, o lipsă a unei munci raţionale şi folositoare. Iar soci-etatea în care trăieşti nu poate masca maniera unor persoane de a fi frate cu „abandonul”, acel mod ruşinos, defectuos de trai pe care îl duc, cu care se laudă şi se mândresc. Poate o dată în adâncul sufletului, ruşinea le va face să se dezmorţească din ceea ce trăiesc.

Lipsa de dragoste te poate transforma în alt om. De noi depinde totul, de trăirile şi de tot binele pe care îl vom face. Să avem speranţa că vom crea o altă lume, o lume fără bariere între noi.

Totu-i orb pentru cel ce abandonează se abandonează, se uită, uită. Cu asemenea gânduri nedesluşite, cu mintea ce-o crede nevinovată înaintează acel om, fără a fi urmărit de constrângerile morale. Se poate trăi fără, dar asta s-ar putea numi a avea o stare de egoism cronic. Merită să fii cu adevărat trăitor al acestei vieţi abandonându-te?

Chibzuind atent orice faptă a noastră, căpătăm puterea de a transforma slăbiciunea în speranţă şi forţă, de la care să nu ne abatem, luptând în urcuşul vieţii.

Sergent-major Sorin DANILIUC

Page 10: EU Jandarm

EU Jandarm 0250 810 471 www.scoaladragasani.ro EU Jandarm18 19

Pasul care ne-a schimbat viaţaTotul avea să înceapă într-o zi

frumoasă de septembrie, când nici măcar nu știam ce ne așteaptă. Şcoala Militară și-a deschis porţile în faţa noastră, iar noi pășeam timizi cu pași mărunţi către locul care avea să ne schimbe viaţa.

Pentru probele peste care urma să trecem am fost împărţiţi în detașamente despre care habar n-aveam ce și cum sunt.

Am urmat probele eliminatorii și proba scrisă peste care unii au trecut mai greu, iar alţii mai ușor. Important este că am trecut peste aceste probe și am fost admiși în Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”, Drăgășani.

Ziua 29 septembrie a fost cea care a început să ne schimbe viaţa atât din punct de vedere al disciplinei, cât și al statutului în societate. Am pășit cu emoţie și cu dorinţa de a ne împlini visul și de a ne croi un drum în viaţă; ne-am cunoscut colegii despre care nu știam nimic.

Am primit uniforma militară care ne-a surprins prin modelul ei și care nu semăna cu nimic din ceea ce știam noi.

Am trecut de la adidașii comozi cu care eram obișnuiţi la bocanci, de la tricoul lejer la cămașa în care urma să stăm echipaţi cel puţin 12 ore pe zi. Ne amintim cu plăcere de aceste clipe, dar cu o satisfacţie deplină că putem îmbrăca uniforma militară regulamentar și că facem parte din colectivul elevilor de Şcoală Militară.

Au fost zile pline de emoţii, teamă, stres din cauza lipsei de experienţă în acest domeniu, însă nimic nu este dificil atunci când este făcut din suflet și cu dorinţa de a reuși.

Sunt diferenţe vizibile între viaţa civilă și cea militară, dar statutul dobândit în această școală ne întărește să devenim tot mai puternici, mai siguri pe noi și bineînţeles să putem să punem în aplicare atât în stagiile

de practică, cât și în cursul vieţii atunci când vom deveni subofiţeri de jandarmi, toate cunoștinţele asimilate aici în școală și deprinderile pe care le vom căpăta datorită ședinţelor practice.

Nimic nu se poate compara în școala militară cu viaţa civilă, fiind plecaţi de acasă, obișnuiţi cu familia, prietenii, dorul de mâncarea mamei, căldura sufletească a părinţilor. În școala militară ne lipsesc toate acestea, fiind înlocuite cu cadrele și colegii care ne tratează cu respect și încredere. Dar toate sunt satisfacţiile pe care le avem datorită reușitei noastre de a deveni viitoare cadre militare.

Zilele sunt uneori grele din cauza trezitului dimineaţă la o oră cu care nu eram obișnuiţi și a programului încărcat.

Orele de instrucţie militară la început păreau dificile, deveneam obosiţi, supăraţi, dorul de acasă ne întrista din ce în ce mai mult, dar am reușit să trecem peste momentele acestea datorită cadrelor care ne oferă protecţie, cât și colegilor.

Toate acestea pe moment ni se par a fi grele, însă satisfacţia sufletească este atunci când ne vedem persoanele dragi cu ochii plini de lacrimi și bucurie

care ne fac să luptăm tot mai mult pentru a face faţă tuturor activităţilor și a deveni un bun jandarm.

„Lex et ordo”. Acesta a fost principiul care ne-a condus în această instituţie. La fel ca majoritatea tinerilor care a ales această cale putem mărturisi că nu am avut o idee foarte clară despre ceea ce semnifică o viaţă militară, însă acum, după ce am petrecut aceste zile și am cunoscut ceea ce semnifică Jandarmeria putem spune că principiile noastre sunt destul de clare, știm ce ne dorim, unde vrem să ajungem și mai presus de toate știm cine vrem să fim.

Pe parcursul acestor doi ani vom înţelege mai bine faptul că a ajuns în școala militară nu datorită unui impuls de moment, ci am fost determinaţi de un puternic spirit civic și de admiraţia faţă de disciplină, regulament, ordine și devotament faţă de ţară.

Am putea spune ca o concluzie a noastră, „boboci”, într-o perioadă scurtă, că merită să depui efort, să faci sacrificii pentru a avea ocazia să trăiești toate aceste clipe oferite de Şcoala Militară, care îţi formează integrarea într-un colectiv, respectarea cu stricteţe a programului, acomodarea cu bine și rău.

SOLEMNITATEMă aflu-n ziua-n careUn sentiment măreţÎn suflet îmi apare

Având un mare preţ.

E ziua-n care jurCă ţara-mi voi apăra,

E ziua-n care jur,Că legea voi apăra.

De astăzi înainteUn singur ţel mai am,Îl am mereu în minte.

Vreau să devin jandarm!

clasele 101, 102, 103, promoţia 2014

25 octombrie – Ziua Armatei RomâneÎn fiecare an ziua de 25 octombrie vine cu o încărcătură emoţională deosebită. Este ziua în care, cu aproape

șapte veacuri în urmă, la 25 octombrie 1944, brava Armată română elibera ultima brazdă de pământ românesc. Putem spune că poporul român, pe lângă faptul că nu a dus războaie de cotropire sau ocupare a altor naţii, nu a putut rămâne nici sub vreo ocupaţie străină, gândul de libertate dând aripi luptătorilor noștri.

Jandarmeria, ca parte componentă a Armatei Române, a contribuit pe câmpurile de bătălie, dar și în misiunile interne de ordine publică, dându-și tributul de sânge pentru apărarea valorilor supreme ale României și poporului român.

De aceea astăzi, la ceas aniversar, gândul nostru pios se ridică la toţi cei care, de veacuri, și-au jertfit viaţa pentru păstrarea și apărarea valorilor românești. Amintim astfel pe voievozii întemeietori ai Ţărilor Române, domnitorii care au ţinut piept invaziilor otomane, ţăranii care s-au ridicat la luptă împotriva asupritorilor sau ostașii căzuţi pe câmpurile de luptă în Războiul de Independenţă, în Primul și al Doilea Război Mondial. Aceștia, alături de luptătorii anticomuniști, dar și de tinerii luptători ai Revoluţiei din1989, au contribuit fundamental la afirmarea noastră ca popor creștin și independent.

Glorie eternă eroilor neamului românesc!

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil Ocrotitorii Jandarmeriei Române

Prăznuirea Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil în Şcoala de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani se bucură de o deosebită însemnătate, atât pentru instituţia noastră, cât și pentru credincioșii din oraș. Pe de o parte Sfinţii Îngeri sunt ocrotitorii Jandarmilor, iar pe de altă parte, cu această ocazie are loc o importantă procesiune cu icoana Arhanghelilor pe străzile municipiului Drăgășani. Întreaga acţiune devine un eveniment pentru locuitorii urbei, căci atrage în fiecare an 1500-2000 de credincioși. Participarea acestora vine să întărească evlavia creștină faţă de puterile îngerești, dar și încrederea că, precum îngerii sunt mesageri și apărători ai voii lui Dumnezeu, și jandarmii sunt apărătorii bunei rânduieli în societatea civilă.

Anul acesta activităţile se vor desfășura după următorul program:- 7 noiembrie 2012 de la ora 15.30 – Slujba Vecerniei cu litie; începând cu ora 17.00 – Procesiune cu icoana

Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil; - 8 noiembrie 2012 de la ora 07.30 – Utrenie, Sf. Liturghie, Panegiric la Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail și

Gavriil; de la ora 11.00 - Parastas la troiţa ridicată în cinstea eroilor jandarmi căzuţi în Al Doilea Război Mondial.Activitatea se va încheia în 9 noiembrie 2012 când, de la ora 07.30, se va săvârși Utrenie, Sf. Liturghie, Predică

la Sf. Nectarie de la Eghina (ocrotitorul bolnavilor de cancer) după care va fi săvârșită Taina Sf. Maslu.Prezenţa credincioșilor la slujbe și la procesiune reprezintă un moment de împreună vieţuire cu îngerii lui

Dumnezeu, o întărire în credinţă după modelul îngeresc și nădejde de mântuire. Procesiunea simbolizează călătoria omului spre transcendent, spre starea de sfinţenie. De aceea binecredincioșii creștini se roagă neîncetat Sfinţilor Mihail și Gavriil:

„Mai-marilor Voievozi ai oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei care cădem cu deadinsul şi strigăm: izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai-mari peste cetele puterile celor de sus. ”

Şi în acest an ne exprimăm punctul de vedere că cea mai potrivită zi pentru sărbătorirea Zilei Jandarmeriei este 8 noiembrie așa cum și celelalte arme românești sunt sub ocrotirea unor sfinţi: Forţele Terestre Române au ca patron și ocrotitor pe Sfântul și Mare Mucenic Gheorghe, Maica Domnului este ocrotitoarea Marinei Române, Sfântul Prooroc Ilie este ocrotitorul Aviaţiei Române, pompierii au ca ocrotitor și păzitor pe Sfântul Iosif cel Nou de le Partoș, iar poliţiștii își serbează ziua de Bunavestire.

Preot militar marin drăGuȚ

Page 11: EU Jandarm