Etica şi procesul decizional

Dimensiunea etică a procesului de luare a deciziei este afectată de mai mulţi factori; mulţi dintre ei sunt de natură personală, variind de la un decident la altul, iar alţi factori ţin de organizaţie.

Etica poate avea una din variatele sale dimensiuni, în procesul decizional. Componenta etică a unei decizii este “ascunsă” atunci când nu există vreo dilemă de ordin moral asociată deciziei. Dar ea devine relevantă atunci când dilema etică este evidentă.

De asemenea, problemele etice diferă în funcţie de poziţia managerială; un manager din domeniul financiar are în faţă probleme de ordin etic strâns legate de domeniul său; top-managerii se confruntă mai ales cu probleme etice de natură strategică, iar ceilalţi, de pe nivelurile ierarhice mai joase, mai degrabă cu probleme tactice cu substrat moral. De aici rezultă că tipul problemei puse în faţa decidentului poate influenţa calitatea etică a deciziei.

Etica personală (a managerului). Deciziile în afaceri sunt luate de indivizi sau grupuri de conducere; de aceea, etica afacerilor este de fapt etica indivizilor care desfăşoară o activitate economică.

Etica personală este influenţată de o serie de factori incluzând: valori personale, putere, autocontrol, stadiul de evoluţie morală, cultura organizaţională.

De exemplu, valorile personale pot fi următoarele: Valori “obiectiv” sau “finale” – o viaţă confortabilă, o viaţă activă,

stimulatoare, pace, o lume a naturii şi a artelor, egalitate, securitate familială, libertate, fericire, mulţumire, armonie, dragoste, securitate naţională, plăcere, respect de sine, recunoaştere socială, prietenie etc.;

Valori “instrumentale” (sau dezirabile în comportament) – ambiţie, deschidere, competenţă, bună dispoziţie, curaj, putere de iertare, curăţenie, ajutor, onestitate, imaginaţie, creativitate, inteligenţă, logică, tandreţe, politeţe, responsabilitate, autocontrol etc.

Orice manager are şi o responsabilitate morală; aceasta presupune:- să dea dovadă de un înalt profesionalism;- să urmărească obţinerea profitului, să conducă oamenii spre acţiune, spre atingerea acestui scop;- să contribuie la etica în cadrul firmei (scopuri, mijloace, cultură, reguli, obiceiuri, practici etc.).

Etica trebuia să însoţească întregul proces de luare a deciziei, în toate etapele sale (identificarea problemei, stabilirea criteriilor în elaborarea soluţiei, găsirea variantelor decizionale, decizia propriu-zisă, aplicarea deciziei). Managerul ar trebui să-şi pună unele întrebări, aşa cum sugerează Octave Gélinier, sub forma unui test de etică:

1. Este legal? Această decizie va încălca legea sau regulile interne ale firmei?

2. Această decizie este echitabilă pentru toate părţile interesate, atât pe temen scurt cât şi pe termen lung?

3. Mă voi simţi mândru de această decizie? Dar dacă familia mea ar afla? Dar dacă s-ar publica?

Calitatea morală a organizaţiei şi a personalului său va depinde de fapt de calitatea morală şi capacităţile de conducere ale managerilor săi

Etica organizaţiei. Este strâns legată de cultura organizaţiei, reprezentând un set de presupuneri, credinţe, valori dezvoltate în cadrul firmei pentru a învinge mediul intern şi extern şi pentru a ajuta noii membri să-şi ghideze acţiunile în acest mediu.

O organizaţie etică poate fi cea care:- produce bunuri şi servicii de calitate;- caută eficienţa economică;- favorizează dezvoltarea resurselor umane;- respectă mediul înconjurător;- respectă comunitatea, prin plata impozitelor etc.

In final, am putea trage câteva concluzii privind complexitatea eticii manageriale:

1. Cele mai multe decizii (etice) au consecinţe extinse; cel mai adesea, rezultatele se extind asupra societăţii şi această extindere reprezintă esenţa argumentului de ordin etic: deciziile manageriale au impact asupra altora atât în interiorul organizaţiei cât şi în societate – impactul fiind adesea sub controlul decidenţilor şi acest lucru ar trebui considerat mai întâi de toate, atunci când se ia o decizie. Mita poate schimba procesele guvernamentale. Poluarea afectează sănătatea mediului. Produsele dăunătoare distrug vieţile oamenilor. Deşi cei mai mulţi recunosc faptul că aceste consecinţe extinse există, trebuie menţionat că existenţa multiplelor alternative, rezultatelor contradictorii, incertitudinilor şi implicărilor personale complică procesul decizional.

2. Cele mai “etice” decizii au multilple variante. Ar trebui un manager să păatească mită sau nu? Ar trebui o fabrică să polueze aerul sau nu? O companie ar trebui să fabrice produse nesigure sau nu? Unele dileme pot fi rezolvate cu “ da” sau “ nu”, dar cele mai multe necesită luarea în calcul a mai multor variante.

3. Cele mai multe decizii (etice) au rezultate contradictorii: a plăti ciubuc pentru a menţine volumul importurilor pentru o livrare promptă; a polua aerul şi apa, pentru a evita costurile foarte mari ale instalării echipamentelor antipoluante; proiectarea unui produs mai puţin sigur, dar reducând costurile materiale şi munca vie. Această prezentare a rezultatelor contradictorii vrea să demonstreeze că pe

lângă rezultatele financiare, în considerarea alternativelor etice trebuie incluse şi rezultatele sociale.

4. Majoritatea deciziilor etice au consecinţe incerte. Unele consecinţe sunt clare: plăteşti ciubuc şi recepţionezi prompt marfa importată; investeşti în echipamente antipoluante şi emisia de noxe se va reduce cu x% la un cost y al operaţiei; produci un bun absolut sigur la un cost adiţional de z$/buc etc. Un model determinist simplifică procesul de analiză, dar nu poate descrie exact o dilemă managerială. Nu sunt însă foarte clare toate consecinţele plăţii unui ciubuc vameşilor, ca şi ale celorlalte variante.

5. Majoritatea deciziilor etice au implicaţii personale. Se obişnuieşte să se spună că, în management, deciziile etice sunt impersonale, detaşate de viaţa şi cariera managerilor. Unii cred că, la prima vedere, o decizie poate reduce profitul unei companii dar nu şi salariul executivului sau oportunităţile de promovare. Controlul însă are menirea să analizeze rezultatele funcţionale ale operaţiilor, dar nu şi calitatea etică a deciziilor care au condus la acele rezultate. Dar dilemele manageriale nu pot fi descrise printr-un model impersonal; beneficiile si costurile individuale (personale), la fel ca pentru cele funcţionale, sunt asociate în luarea oricărei decizii.

In balanţa dintre performanţele economice şi sociale ale firmei, managerii de mijloc sau managerii operaţionali vor înclina în favoarea performanţelor economice, deoarece performanţele lor sunt măsurate în criterii economice, iar viitorul lor depinde de rezultatele economice. Si atunci, responsabilitatea morală a firmei cade mai mult în sarcina top-managerilor, inclusiv ca parte a planificării strategice. Cele mai grele probleme etice trebuie rezolvate la acest nivel, pentru că ele afectează întreaga organizaţie.