ETICA IN AFACERI. NOTIUNI INTRODUCTIVE

Etica în afaceri a devenit o preocupare în multe zone ale Globului, ca o reacţie împotriva practicilor imorale cu efecte negative în societate, dar şi ca o conştientizare a necesităţii respectării unor reguli morale şi în domeniul economic, ca şi în viaţa de zi cu zi.Etica afacerilor defineste un sistem de principii, valori, norme si coduri de perceptie si conduita, în baza unei filosofii a firmei, care se impun ca imperative morale inducând obligativitatea exprimarii lor. Contextualizata astfel, discutia despre etica porneste de la ipoteza ca afacerile ar trebui sa contina si acea dimensiune numita responsabilitate sociala. Sustinatorii acestei idei cred ca atat marile corporatii, cat si firmele mici au obligatii si fata de societate, obligatii care se situeaza deasupra celei de maximizare a profitului. Unul dintre argumentele aduse in discutie este acela ca, fiind atat de puternice, corporatiile au datoria sa-si asume responsabilitati sociale. In ultimii ani, organizatiile tind sa devina din ce in ce mai constiente la nivel global de responsabilitatile lor fata de totalitatea celor pe care activitatile operationale – si nu numai – ii implica. intr-o prima faza, aceasta se manifesta prin elaborarea si aplicarea unui plan de masuri menit a imbunatati comunicarea dintre organizatie si toti reprezentantii grupurilor de interese cu care ele vin in contact, permanent sau incidental.

CERCETATORUL – Competente, Dificultati, Etica

Un element deosebit de important în dezvoltarea ştiinţei sunt însăşi cercetătorii. Important este rolul ştiinţei în societate şi trebuie să ţinem cont de următoarele:- ştiinţa este un domeniu ca multe altele, tot atât de necesar pentru existenţa umană.- schimbările radicale în toate domeniile vieţii necesită şi schimbări în pregătireacadrelor ştiinţifice Cercetătorul este “un om de știință a cărui activitate se axează pe dezvoltarea și lărgirea cunoștințelor științifice într-un anumit domeniu. În general, cercetătorul publică în literatura de specialitate rezultatele cercetărilor sale” Recunoaşterea importanţei aspectelor etice în cercetare are implicaţii asupra felului în care cercetarea este organizată şi derulată. În calitate de cercetator este important să poţi rezista discuţiilor legate de capcanele etice apărute şi despre teama că acestea ar putea afecta rezultatele; ignorând problemele etice este ca şi cum ai produce distorsii ale datelor mai degrabă decât a le clarifica. Pentru a construi un cod de etică, este necesară identificarea valorilor şi a principiilor de acţiune care vor ghida munca cercetătorului. Valorile pe care cercetătorul trebuie să se bazeze sunt: respectul faţă de participant, consimţământul liber, alegerea corectă şi inteligentă a participanţilor şi confidenţialitatea datelor adunate.Am optat în alegerea temei Cercetatorul- competente, dificultati, etica, cu scopul de a ma perfectiona în domeniul teoriei si metodologiei cercetarii stiintifice.

Tot mai resimţită este necesitatea unui nivel înalt de pregătire a cadrelor dindomeniul cercetării, formarea culturii investigaţionale, adâncirea cunoştinţelor subiecţilor procesului de cercetare întru depăşirea graniţelor cunoştinţelor ordinare şi susţinerea tendinţei spre rezultate deosebite în acest domeniu.Formarea cercetătorului autentic este un proces anevoios. A deveni un specialist competent este un vis a multora, dar numai o muncă asiduă de zi cu zi şi o activitate practică de cercetare, organizată şi dirijată corect poate să se soldeze cu rezultate palpabile. Întreaga viaţă a unui cercetător este o perpetuă muncă teoretică şi practică.Cercetătorii sunt descrişi drept “Profesioniştii angajaţi în conceperea sau crearea de noi cunoştinţe, produse, procese, metode şi sisteme, precum şi în managementul proiectelor respective.” Orice început de activitate este dificil, acelaşi lucru poate fi spus şi despre activitatea de cercetare ştiinţifică.Pentru a iniţia acest proces sunt necesare:- identificarea domeniului de cercetare;- identificarea metodelor de cercetare.Este necesar chiar la prima apropiere de această activitate o cunoaştere aprofundată a domeniului de cercetare propus pentru o alegere corectă a problematicii domeniului. Totodată este o apreciere corectă a variatelor tehnici şi tehnologii de cercetare, strategiile variate folosite la cercetare.Etica este ştiinţa moralei. Definirea eticii este o problemă complexă având în vedere pluralismul societăţii în care trăim, multitudinea de opinii şi varietatea de norme morale, legale, culturale şi sociale pe care

CODUL DE ETICA IN TURISM

Etica a patrus in toate sferele economice ale societatii, interesul pentru un compotament etic si moral dezvoltandu-se in toate sectoarele, inclusiv in turism.Turismul contemporan este un proces social; el este un mod de viaţă al omului de astăzi.Până în timpurile moderne, relaţiile sociale de bază erau o funcţiune a proximităţii sociale. Comunităţile locale, cu un mediu cultural local, împărtăşind valori fundamentale, au făcut mai uşoară pentru indivizi definirea identităţii şi au dat sens grupurilor sociale, în general stabile.Turismul nu este numai un mod de a petrece timpul liber – cu toate că cele mai multe vacanţe sunt corelate cu activităţile de agrement -, ci este un mod de a atinge şi alte scopuri – cunoaştere, relaţii sociale, îmbogăţirea cunoştinţelor, pelerinaje etc.Turismul în sine nu poate fi apreciat ca o acţiune “bună” sau “rea”, “pozitivă” sau “negativă”; consecinţele sale însă, foarte diverse, pot fi evaluate sub această formă. Efectele activităţii turistice, atât în plan economic, cât şi în plan social, depind de comportamentul tuturor celor implicaţi, dar şi de respectarea unor norme de etică.In ultimii ani, a devenit tot mai evident faptul că etica ar trebui să fie luată în considerare în procesul dezvoltării turistice. De aceea, din 1992, s-a propus crearea unei comisii speciale care să se ocupe de problemele de etică în turism, iar în anul 1999, Organizaţia Mondială a Turismului a elaborat un cod de etică pentru turism.Pe lângă efectele economice şi sociale benefice, au fost evidenţiate de unii oameni de ştiinţă şi numeroase efecte negative, printre care

declinul tradiţiilor, materialismul, creşterea ratei infracţionalităţii şi a criminalităţii, conflictele sociale, aglomerarea, deteriorarea mediului şi dependenţa de ţările industrializate (principalele finanţatoare ale activităţii de turism, prin investiţii şi prin emisia de turişti).Turismul este adeseori pus în relaţie cu conceptul de “neocolonialism”, tocmai datorită faptului că aceleaşi ţări dezvoltate sunt cele care “dictează” acest fenomen, în toate laturile sale.Adevăratele raţiuni ale acestor consecinţe negative se află în comportamentul oamenilor faţă de activitatea turistică, adeseori în contradicţie cu normele de etică. Profiturile reale din turism (economice, sociale, culturale) ar fi mult mai mari dacă normele eticii ar fi mai bine respectate.Pot fi evidenţiate trei categorii de persoane implicate în desfăşurarea activităţii turistice:1. turistul, al cărui comportament poate fi analizat faţă de el însuşi, faţă de alţi turişti sau faţă de populaţia locală2. locuitorul, populaţia locală3. agentul economic cu activitate turistică.Pe langa acestea, responsabilitati importante revin guvernelor, administratiilor locale si mass-media, asa cum sunt prevazute si in Codul Global de Etica pentru Turism, elaborate de Organizatia Mondiala a Turismului.

Articolul 1. Contribuţia turismului la înţelegerea reciprocă şi respectul între popoare şi societăţiÎnţelegerea şi promovarea valorilor comune umanităţii, cu o atitudine de toleranţă şi respect pentru diversitatea religioasă, pentru convingerile morale şi religioase, sunt în acelaşi timp fundamentul şi consecinţele turismului responsabil; participanţii la dezvolatarea turismului şi turiştii înşişi vor respecta tradiţiile sociale şi culturale şi practicile tuturor popoarelor, inclusiv cele ale minorităţilor şi populaţiilor indigene şi le vor recunoaşte valoarea.Activităţile turistice vor fi desfăşurate în armonie cu atributele şi tradiţiile regiunilor gazdă, cu respectarea legilor, tradiţiilor şi obiceiurile acestora;Comunităţile gazdă, pe de-o parte, şi profesioniştii locali, pe de alta, se vor familiariza cu turiştii care îi vizitează şi îi vor respecta, se vor interesa şi le vor cunoaşte stilul de viaţă, gusturile şi preferinţele; învăţătura şi pregătirea aduse la cunoştiinţa profesioniştilor contribuie la o primire ospitalieră;Este de datoria autorităţilor publice să asigure protecţia turiştilor şi vizitatorilor şi a bunurilor acestora; ele trebuie să acorde o atenţie deosebită turiştilor străini datorită vulnerabilităţii deosebite a acestora; ele trebuie să faciliteze introducerea de mijloace specifice de informare, prevenire, protecţie, asigurare şi asistenţă în concordanţă cu nevoile lor; orice atacuri, bruscări, răpiri sau ameninţări la adresa turiştilor sau lucrătorilor în industria turismului, ca şi distrugerea voită a

facilităţilor turistice sau a elementelor de moştenire naturală sau culturală vor fi condamnate şi pedepsite cu severitate în conformitate cu legislaţia natională respectivă;În timpul călătoriei, turiştii şi vizitatorii nu vor comite nici un act criminal sau nici un act considerat criminal de către legislaţia ţării vizitate şi se vor abţine de la orice comportament perceput ca ofensator sau jignitor de către populaţia locală, sau care deteriorează mediul local; trebuie să se reţină de la traficul ilicit de droguri, arme şi antichităţi, specii protejate şi produse şi substanţe care sunt periculoase sau prohibite de reglementările naţionale;Turiştii şi vizitatorii au responsabilitatea să se familiarizeze, încă dinainte de plecare, cu caracteristicile ţării pe care se pregătesc să o viziteze; ei trebuie să cunoască riscurile de sănătate şi securitate inerente oricărei călătorii în afara mediului lor obişnuit şi să se comporte în aşa fel încât să minimizeze acele riscuri.

Articolul 2. Turismul ca vehicol pentru implinirea individuala si colectiva

1.            Turismul, activitatea asociata cel mai frecvent cu odihna si relaxarea, sportul si accesul la natura si cultura, trebuie planificat si practicat ca un mijloc privilegiat de implinire individuala si colectiva; atunci cand este practicat cu suficienta inteligenta este un factor de autoeducare, de toleranta mutuala de neinlocuit pentru invatarea diferentelor legitime dintre popoare si culturi in diversitatea lor;

2.      Activitatile turistice trebuie sa respecte egalitatea intre barbati si femei; ele trebuie sa promoveze drepturile omului si, in mod special, drepturile individuale ale grupurilor cele mai vulnerabile, in special copii si batrani, handicapati, minoritatile etnice si populatiile indigene;

3.      Exploatarea fiintelor umane in orice forma, indeosebi sexuala, in special cand este aplicata copiilor, contravine telurilor fundamentale ale turismului si reprezinta negarea turismului; astfel incat, trebuie combatuta in mod energic in cooperare cu toate statele interesate si penalizata fara concesii de catre legislatia nationala a tuturor tarilor vizate, cat si cele ale faptuitorilor unor astfel de acte, chiar si cand au fost infaptuite in strainatate;

4.      Calatoria in scopuri religioase, de sanatate, invatamant si schimburi culturale sau lingvistice sunt forme de turism deosebit de benefice, care merita sa fie incurajate;

5.      Trebuie incurajata introducerea in programele de invatamant tematici despre valoare schimburilor turistice, beneficiile lor economice, sociale si culturale, precum si riscurile lor.

Articolul 3. Turismul, factor al dezvoltarii durabile

1.            Toti participantii la dezvoltarea turismului trebuie sa salvgardeze mediul natural, avand in vedere obtinerea de cresteri economice sigure, continue si durabile, menite sa satisfaca in mod echitabil nevoile si aspiratiile generatiilor prezente si viitoare;

2.            Trebuie sa se dea prioritate tuturor formelor de desfasurare a turismului, care conduc la economisirea de resurse pretioase si rare, in mod deosebit apa si energie, si sa dea prioritate si sa se incurajeze de catre autoritatile publice nationale, regionale si locale evitarea, pe cat posibil, a producerii de deseuri;

3.            Esalonarea in timp si spatiu a fluxurilor de turisti si vizitatori, in mod special a celor care rezulta din concedii platite sau vacante scolare, si o distribuire mai echilibrata a sarbatorilor trebuie privita ca o reducere a presiunii activitatilor turistice asupra mediului si imbogatirea impactului benefic asupra industriei turismului si economiei locale;

4.            Infrastructura turismului trebuie proiectata si activitatile turistice programate in asa fel incat sa se protejeze mostenirea naturala compusa din ecosisteme si biodiversitate si sa se pastreze speciile de animale salbatice amenintate; participantii la desfasurarea turismului, in special profesionistii, trebuie sa cada de acord asupra impunerii unor limitari sau restrictii asupra activitatilor cand acestea sunt exercitate in zone deosebit de sensibile: deserturi, regiuni polare sau de altitudine ridicata, suprafete de coasta, paduri tropicale sau mlastini/delte propice crearii de rezerve naturale sau suprafete protejate;

5.            Turismul natural sau ecoturismul sunt recunoscute in mod deosebit ca fiind determinante pentru imbogatirea pozitiei turismului, dat fiind respectul pentru mostenirea naturala si populatiile locale si sunt in concordanta cu capacitatea de absorbtie a locurilor respective.

Articolul 4. Turismul, utilizator al mostenirii naturale a omenirii si contribuabil la imbogatirea ei

1.            Resursele turismului apartin mostenirii comune a omenirii; comunitatile in teritoriile carora ele sunt situate au drepturi si obligatii speciale in privinta acestora;

2.            Politicile si activitatile turistice trebuie conduse cu respect fata de mostenirea culturala, artistica si arheologica, pe care ele trebuie sa le apere si sa le transmita generatiilor viitoare; o grija deosebita trebuie acordata pastrarii si imbunatatirii monumentelor, sanctuarelor si muzeelor, ca si a santierelor istorice si arheologice, care trebuie larg deschise vizitelor turistice; se va incuraja accesul la monumentele si proprietatile culturale aflate in posesie particulara, cu respectarea drepturilor proprietarilor precum si cladirile religioase, fara prejudicierea nevoilor normale de rugaciune;

ROLUL CODURILOR DE ETICA IN INDUSTRIA TURISMULUI

Turismul este un domeniu de activitate complex, reunind un ansamblu de servicii şi bunuri, proprii mai multor ramuri, fiind punctul de interferenţă al acestora. De aceea, multitudinea relaţiilor care se nasc între organizatorii activităţilor turistice şi diferiţi producători de bunuri şi servicii sau beneficiarii acestora, reclamă o serie de operaţiuni foarte diverse, care ar trebui să asigure desfăşurarea foarte eficientă şi corectă a activităţilor turistice.Sectorul turistic este un “motor” al creşterii economice, datorită efectului multiplicator pe care îl generează. Turismul crează locuri de muncă, contribuie la creşterea veniturilor populaţiei, a investiţiilor într-o serie de ramuri economice, aducându-şi astfel aportul la dezvoltarea economică de ansamblu Fiind o activitate complexă, industria turistică reuneşte eforturile a numeroşi agenţi economici, publici sau privaţi, naţionali sau transnaţionali, fiecare contribuind la dezvoltarea ariilor turistice în care sunt implicaţi. Dar activitatea acestora nu trebuie să vizeze numai efectul imediat, ci trebuie să se bazeze pe o planificare pe termen mediu şi lung care să asigure o dezvoltare durabilă a destinaţiilor turistice Pe lângă efectele economice şi sociale benefice ale turismului, au fost evidenţiate de unii oameni de ştiinţă şi numeroase efecte negative, printre care declinul tradiţiilor, materialismul, creşterea ratei

infracţionalităţii şi a criminalităţii, conflictele sociale, aglomerarea, deteriorarea mediului şi dependenţa de ţările industrializate (principalele finanţatoare ale activităţii de turism, prin investiţii şi prin emisia de turişti).De asemenea, turismul este adeseori pus în relaţie cu conceptul de “neocolonialism”, tocmai datorită faptului că aceleaşi ţări dezvoltate sunt cele care “dictează” acest fenomen, în toate laturile sale.Adevăratele raţiuni ale acestor consecinţe negative se află în comportamentul oamenilor faţă de activitatea turistică, adeseori în contradicţie cu normele de etică. Profiturile reale din turism (economice, sociale, culturale) ar fi mult mai mari dacă normele respective ar fi mai bine respectate; aceasta deoarece etica în afaceri este în prezent o reacţie împotriva practicilor imorale cu efecte negative în societate, dar şi o conştientizare a necesităţii respectării unor reguli morale şi în domeniul enonomic, ca şi în viaţa de zi cu zi În plus, etica în domeniul turismului se referă, printre altele, şi la probleme ca discriminarea, responsabilitatea morală, calitatea serviciilor, justiţia socială şi altele, cu semnificaţii importante în sfera afacerilor din acest sector. Poate mai mult decât în alte domenii, turismul, datorită implicaţiilor sale nu numai economice dar şi sociale, permite abordări de natură morală II. Scurt istoricÎn ultimii 20 – 30 de ani, importanţa eticii aplicate în industria serviciilor a crescut extrem de mult, ca răspuns la suspiciunile în creştere ale publicului referitoare la serviciile oferite şi balanţa dezechilibrată a puterii. Ca urmare a îngrijorării din ce în ce mai mari şi a creşterii atenţiei acordate eticii în contextul afacerilor, au fost dezvoltate coduri ale eticii pentru a oferi repere morale membrilor organizaţionali şi

consumatorilor serviciilor furnizate Referindu-ne mai strict la subiectul temei realizate, procupări privind necesitatea introducerii unor coduri de etică în turism, pentru buna funcţionare a acestui domeniu, întâlnim în destule lucrări apărute după anul 1990 .Cu toate acestea, adevăratul factor al demarării studiilor de etică în această direcţie a fost constituit de Conferinţa de la Rio de Janeiro, din anul 1992, care a contribuit esenţial la începerea elaborării codurilor etice în turism (Agenda 21, capitolul 30). Tot în 1992 s-a propus crearea unei comisii speciale care să se ocupe de problemele de etică în turism, iar din anul 1999 Organizaţia Mondială a Turismului a elaborat Codul mondial de etică în turism. În 2001 s-a adoptat prima parte a Protocolului privind înfiinţarea Comitetului de etică în turism, organism însărcinat cu interpretarea aplicării şi evaluării dispoziţiilor Codului mondial de etică în turism.

Turismul european Turismul european a devenit in zilele noastre o activitate la fel de importanta precum cea desfăşurată în alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti , geografi, psihologi şi sociologi.

Turismul european - Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei.Turismul european

Turismul european devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind puternic articulat în mediul înconjurător.Privit ca un fenomen social-economic creator de benifici, turismul a fost defint în variante dinte cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă,

îmbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşteri unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţi de refacere a sănătăţi şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturi ca rezultat al dezvoltări comerţului, industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport” (Guy Freuler).

Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o larga dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivaţii terapeutice;

turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cura climaterică şi practicarea sporturilor de iarna; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termal şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări ale activităţi umane; turismul comercial expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziţii), care atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naţionale sau internaţionale;

turismul sportiv, de care cunoaştem o mare extindere pe plan

naţional şi internaţional, având ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive, interne şi internaţionale , până la manifestări sportive de amploare (olimpiade, competiţii sportive regionale, campionate mondiale etc.); turismul de vânătoare (safari), practicat de ţările occidentale, in general pe teritoriul Africi, al Americi Latine, în teritoriile artice şi antartice. Este o forma de turism “distractiv”, a cărui dezvoltare – marcată de spectaculos şi inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, ameninţând cu diminuarea sau, după caz cu dispariţia unor specii extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei.

Tipurile de turism de diferenţiază de la ţară la ţară, asigurând varietatea şi, prin acesta, atracţia asupra turiştilor autohtoni şi străini.

Hera turism - Plan de Afaceri

Factorii economici exteriori au facut ca in ultimii zece ani piata romaneasca a turismului sa se caracterizeze printr-o mare recesiune, fapt relevat si de ultimele sondaje de opinie in randul populatiei. Incepand cu anul 1989 turismul romanesc a suferit numeroase schimbari, astfel ca incepand cu acest an hotelurile au inceput sa fie din ce in ce mai putin populate, iar lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai prost. La aceasta a contribuit scaderea nivelului de trai si al puterii de cumpare a celor mai multi romani.

In urmatorii cativa ani in care indicatorii economici au cotinuat sa scada si oamenii de rand sa o duca din ce in ce mai greu, a aparut totusi o clasa de mici intreprinzatori care prin desfasurarea unor activitati economice au inceput sa inregistreze profit, si deci sa-si permita un concediu de odihna intr-o statiune. Cum Romania iesise de curand de sub un regim totalitar a existat dorinta de a “iesi afara”,prin afara intlegand tariile din apropiere (Grecia, Turcia, Bulgaria, Ungaria), in afara de acest aspect a mai existat si o tendinta de coninua scarere a numarului de turisti autohtoni din statinile romane.

In aceste conditii turismul nu a mai adus profit fiind la un pas de a deveni o gaura neagra a bugetului. Statul care inca mai detinea majoritatea in consiliile de administratie a diverselor societati de turism nu a avut bani sa mai investeasca in modernizarea si intetinerea hotelurilor, vilelor si a statiunilor in general, astfel incat totul a intrat in stare de conservare si de cele mai multe ori conservarea a insemnat distrugere. Ca urmare lucrurile au mers din ce in ce mai prost si aproape nici un strain nu mai era atras de statiunile tarii, iar lucru cel mai grav era ca turistii romanii care de la an la an erau mai putini la numar, nu puteau sa-si mai permita un concediu.

Odata cu privatizarea statiunilor si concesionarea hotelurilor, lucrurile au inceput sa se schimbe in mai bine, dar standardele “noastre” erau net inferioare in comparatie cu cele internationale. Totusi lumea continua sa mearga vara la mare hotelurile functionand la capacitate de peste 40% . Dupa 1992 pentru turismul national in formula sa clasica a aparut un mare competitor, agroturismul. Familiile de tarani care doreau un venit suplimentar s-au organizat intr-o asociatie care sa-i reprezinte si sa le asigure un venit mai mare. Turistii au fost deosebit de receptivi la aceasta noua oportunitate pentru ca le raspundea exact nevoilor; era o forma organizata de turism, cu o larga acoperire si cel mai important la preturi nu deloc piperate.

Astfel pe langa deschiderea granitelor, care i-a atras pe cei mai instariti dintre romani, cei mai nevoiasi aveau acum o alternativa. Fosta retea nationala de turism ce detinea monopolul a intrat intr-o mare criza, pentru ca acum existau alternative. Cu exceptia hotelurilor de la mare, nimeni nu mai era incantat de a petrece o vacanta intr-o statiune la hotel. In aceste conditii a fost necesara privatizarea sau concesionarea spatiilor de cazare sau a unor statiuni intregi pentru a putea salva situatia, numai ca in cele mai multe cazuri cei care au cumparat aceste “perle ale turismului” au asteptat profitul fara a investi nimic in afara de suma initiala. Abia in ultimii doi ani hotelurile si vilele au fost reconditionate sau imbunatatite astfel incat sa ajunga la standardele Romaniei din 1989, care oricum erau inferioare celor vest europene sau chiar central europene.

Apreciem ca momentul scoaterii Romaniei de pe lista tarilor ce au nevoie de viza pentru spatiul Shengen, va marca in doua feluri turismul national. In primul rand pe termen scurt se va constata o crestere (de pana la 5 %) in randul turistilor care vor prefera strainatatea, iar in al doilea rand, pe termen lung, odata cu intrarea in UE, va creste numarul turistilor straini.