Tema jocului este o tema des intalnita in literature romana si folosita de poeti sau prozatori deopotriva. Pentru acestia, faurirea unui text este asemenea jocului, ceva simplu, dar de o profunzime majora. Acest joc este imaginat la unii poeti ca joc divin, Dumnezeu fiind cel care creeaza Universul, omul si tot ceea ce ne inconjoara.

Din acest punct de vedere, al jocul divin, vom trata in cele ce urmeaza doua poezii care valorifica aceasta tema: Adam si Eva de Tudor Arghezi si Facerea lumii de Dan Norea.

Inca din titlurile celor doua poezii, putem deduce tema lor centrala. Atat poezia lui Arghezi, cat si cea a lui Norea trateaza tema facerii, tema creatiei Pamantului si ai primilor oameni, dar intr-un mod ludic, copilaresc si incarcat de ironism. Adam si Eva reprezinta numele primilor oameni, stramosii tuturor. La acelasi lucru trimite si poezia Facerea lumii, titlu sugestiv, care trimite la prima carte din Biblie, cea in care ne sunt prezentate toate actele creatiei ale lui Dumnezeu.

Motivul crearii omului, motiv prezentat in cele doua poezii, este lipsit de profunzimea tainei. Pe de-o parte, arghezi isi imagineaza scopul acestei lucrari a divinitatii ca eliberarea de o apasatoare monotonie a singuratatii: „urandu-i-se singur in stihii,/a vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii”. Ofensat, autorul mentioneaza ca omul ar fii putut fi creat din „borangic, argint sau promoroaca,”, insa el a fost creat „cu praf si nitelus scuipat”, acesta fiind si motivul pentru care Adam a iesit „trandav si naravas”. Pe de alta parte, Dan Norea prezinta momentul crearii omului incarcat de o doza de umor. Il prezinta pe Dumnezeu ca un specialist in informatica, dar care nu a gasit “soft-ul” potrivit pentru a crea omul, motiv pentru care a apelat la un mic tertip: “Si pentru ca nu se descoperise inca/ soft-ul de baza,/ Dumnezeu a trisat/ la aceasta faza,/ inlocuind-o cu o minune./ S-a aplecat, incet, / a suflat,/ si astfel Adam/ a inviat.”

Daca in poezia lui Arghezi, Dumnezeu este cel care a creat un om lenes, somnoros si trandav: “Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam/ Trândav şi nărăvaş strămoşul meu, Adam”, Adamul creat de Dumnezeul din Facerea lumii este unul priceput, unul care “s-a facut al dracului” si care, in cele din urma a fost capabil el insusi de creatie: “Iar in final, /crezand ca e original/ s-a imitat pe sine insusi/ (farsorul !)/ si a creat... calculatorul.”. Creatia din ultima poezie este urmata, la randul ei, de o alta creatie.

O alta deosebire intre cele doua texte are in vedere prezentarea divinitatii. Daca Arghezi prezinta un Dumnezeu stangaci, care face greseli, Norea ne prezinta un Dumnezeu “absolvet” de nenumarate facultati. Tudor Arghezi sugereaza aceasta imperfectiune a omului din lipsa unei extravagante a bazei din care divinitatea a facut fiinta omeneasca. Adevarul biblic revelat este neluat in seama de autor, el prezentandu-si propria viziune asupra facerii, netinand cont de adancimea faptei si de sacralitatea infaptuirii. „Aluatul gresit” reprezinta o exprimare aproape apofatica, poetul se foloseste de aceasta, aflandu-se in imposibilitatea unei explicarii a imperfectiunii. Dumnezeu s-a incurcat si a confundat “aluat bun” cu “aluatul rau”. Astfel Adam este un somnoros, un urat si un ins lipsit de stralucire, cu alte cuvinte un imperfect. Adam a ieşit diferit fata de speranţa Domnului şi de asemănarea sa. Ca să-l mai dezmierde pe Adam, Dumnezeu i-a făcut o sora "rupându-i un os din coasta" , pe nume Eva. Acum având o sora, Adam numai avea de ce sa lenevească deoarece aveau de explorat "gradina toata-n lung şi lat ". In cea de-a doua poezie, Norea, dupa cum a mentionat mai sus, ne prezinta un Dumnezeu care se apropie de

perfectiune. El este un inginer priceput, care a terminat toate specializarile de la Politehnica , precum si Facultatea de Constructii, a studiat Chimia organica si Aerodinamica, Mecanica fina si Automatica. De asemena, Dumnezeu a fost cel mai bun dintre studenti :” Terminand Dumnezeu Politehnica/ cu medie mare/ a avut, evident,/ cea mai buna repartizare./ Si-a luat postu' n primire din mers/ si-a plecat sa creeze/ un nou Univers.”. Asadar, daca Arghezi ni-l prezinta pe Creator ca un incepator care nu e prea sigur pe el si incurca aluaturile, Norea ne vorbeste despre un Creator expert, absolvent de nenumarate facultati si specializari.

In ambele poezii, autorii folosesc jocuri de cuvinte, ironie ca figura dominanta, dar si nenumarate alte figure de stil si imagini artistice. Limbajul poetic este susţinut , în principal, prin viziunea copilărească despre Facerea Omului. In prima poezie se remarca imbinari neasteptate de termeni, apartinand esteticii uratului. Astfel Dumnezeu a îmbinat un lucru nobil: "o stea " , cu un lucru banal : "noroiul" şi ca să se lege , a scuipat: "scuipând în patru zări". Tot aici, observam prezenţa verbelor la persoana a II- a , sugerând cu ironie generalizarea comportamentului personajului biblic, Adam , care odată cu zămislirea Evei, devine bărbatul dependent de femeie. In poezia lui Norea, limbajul este mai mult stiintific, decat metaphoric. Se folosesc cuvinte din diferite domenii ale stiintei: “politehnica”, “chimie organica”, “soft”, “calculator”. In poezie se folosesc verbe si pronume de persoana a III-a, prin care observam detasarea poetului si neimplicarea de niciun fel in procesul creatie.

In concluzie, ambele poezii abordeaza tema creatiei divine vazuta ca joc, intr-o cheie cat mai ironica si mai hazlie. Dumnezeu este creatorul de lumi, dar nu un creator omniscient, omnipotent si atotstiutor, ci unul care mai si greseste, care are nevoie de studii si de filosofii.