Câmpan Ioana ,gr 403

STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE URBANĂ

ESEUARCHITECTURE- Form, Space & Order de Francis D.K. Ching

De-a lungul timpului Arhitectura a fost si este perceputa, conceputa,

proiectata si realizata ca o solutie pentru un set existent de conditii. Aceste conditii

pot fi de natura exclusiv functionala, dar ele pot de asemenea sa reflecte, cu un grad

mai mare sau mai mic de fidelitate, contextul economic, politic, social, cultural sau

ecologic in care este gandit elementul de arhitectura. In acest sens, o constructie

arhitecturala reprezinta in esenta un raspuns la o necesitate sociala, economica,

politica sau culturala a unui asa-numit beneficiar. care poate fi o persoana, o

societate, o institutie, etc. Indiferent de tipul acestui beneficiar, elementul de

arhitectura se vrea a fi, ideal, o rezolvare eficienta din toate punctele de vedere a

problemei sau a provocarii date, una care nu doar sa indeplineasca cerintele

functionale ale programului de care apartine, ci sa si contribuie la sporirea calitatii

vietii atat pentru utilizatorii preconizati, cat si pentru alte categorii de oameni care vin

in contact cu acesta.

In cartea sa, ARCHITECTURE- Form, Space & Order, renumitul autor Francis

D.K. Ching incepe prin a-l cita pe poetul si savantul danez Piet Hein, care spune:

Arta consta in a rezolva probleme care nu pot fi formulate inainte de a fi rezolvate.

Intrebarea insasi este o parte a raspunsului. Aceste cuvinte pot fi considerate o

descriere adecvata a procesului de creatie, fie ca se refera la proiectarea sau la

imbunatatirea unui obiect de design, a unei cladiri sau a unui oras. El are la baza

studiul conditiilor pentru care se proiecteaza si a problemelor pe care aceste conditii

le pun, atat in faza sa incipienta, cat si pe tot parcursul elaborarii sale. Procesul de

creatie calitativa implica, de fapt, un lant continuu format din problemele identificate

si solutiile care sunt imaginate pentru acestea. Cu cat se are in vedere o gama mai

larga de probleme si conditii ale contextului, cu cat studiul este mai complex si mai

profund, si nu in ultimul rand, cu cat vocabularul arhitectural – care sporeste

capacitatea celui care proiecteaza de a vedea problemele si a concepe solutiile -

este mai extins, cu atat procesul va avea un rezultat mai calitativ iar obiectul sau isi

va putea indeplini menirea pe o perioada mai indelungata. In acelasi timp, orice

astfel de proces contine referiri la solutii arhitecturale dezvoltate anterior de-a lungul

istoriei.

Precum am spus, arhitectura reprezinta mai mult decat satisfacerea cerintelor

functionale ale unui program arhitectural. Prin ordonarea corespunzatoare a formelor

si spatiilor ea poate transmite mesaje, provoca reactii emotionale, motiva si influenta

pozitiv viata si activitatea umana care se desfasoara alaturi de ea. Forma si spatiul,

estetica si functionalitatea trebuie sa conlucreze nu numai pentru solutionarea

problemelor descoperite, ci si la un nivel superior, arhitectura devenind astfel nu

numai o consecinta a activitatii omului ci si un factor determinant – si benefic – in

evolutia existentei sale.

In conceptia lui Ching, un obiect de arhitectura se compune din doua serii de

elemente de baza: sistemele si ordinele. Toate aceste componente pot fi percepute

de catre mintea si simturile umane, afectandu-le intr-un mod mai evident sau mai

subtil. Unele transmit intelesuri si idei in timp ce altele ajuta la cristalizarea sau la

modificarea acestor mesaje. Impreuna, relationarea dintre ele conduce spre un

realizarea unui „tot” coerent, a carui natura si influenta pozitiva poate sa ramana

valabila dincolo de semnificatiile sau tendintele estetice si principiile caracteristice

unei anumite perioade istorice. Sistemele identificate de Ching sunt cel spatial,

structural si ambiental, reprezentate de organizare, relationare, ierarhie, calitatile

formei, culorii, materialelor de constructie, finisajelor, scarii, proportiei, suprafetelor,

contururilor si deschiderilor. Ordinele abordate sunt cel fizic, cel perceptual si cel

conceptual, reprezentate de relatiile solid-vid, interior-exterior, perceptia senzoriala si

recunoasterea elementelor componente ale cladirii, intelegerea relatiilor de

coordonare dintre aceste elemente, si raspunsul emotional la sensurile pe care

perspectivele, jocurile de lumini si umbre, texturile, simbolurile, si contextul perceput

le evoca. Ritmul, spre exemplu, asigura continuitate si face ca privitorul sa anticipeze

ceea ce va vedea in continuare. Ruperi de ritm anunta si amplifica importanta

elementului intrerupator. Accentele ajuta la diferentierea temelor principale si

secundare de compozitie.

Bibliografie

ARCHITECTURE- Form, Space & Order de Francis D.K. Ching