Eseu reflexiv

Motto:

,,Educatia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare si

moralizare a omului, iar scopul educatiei este de a dezvolta in individ toata

perfectiunea de care este susceptibil.”

KANT

Campul educational este unul specializat cu reguli proprii de functionare care

segmenteaza spatiul social. Multa vreme, campul educational a fost relativ static si a

fost dominat de patru mari domenii educationale si anume: educatia intelectuala,

morala, estetica si fizica. In multe privinte, acestea constituie si astazi structura de

baza a campului educational, indeosebi a celui scolar. Fiecare dintre ele a suferit de-

a lungul timpului schimbari important in planul finalitatilor, continuturilor si

modalitatilor de realizare.

Scoala este o organizatie sociala care influenteaza si transforma viata

membrilor sai. Este o organizatie care produce si produce invatare, care reproduce

normele si valorile deja existente, dar, in acelasi timp stimuleaza inovatia si

progresul. Scoala modeleaza comportamentul uman prin instituirea unor reguli a

caror respectare este sanctionata prin recompense si pedepse.

Rolul cadrului didactic care este unul de moderator, organizator al

experientelor de invatare ale elevilor, proiectant al unui mediu educational adecvat

pentru stimularea continua a invatarii spontane a acestora. Un factor important il

constitue relatia pedagogica, vazuta ca o premisa a construirii autonomiei elevului.

Un profesor care isi exercita adecvat autoritatea de care dispune, stimuleaza

construirea autonomiei elevului, dupa cum manifestarea autonomiei elevului este

posibila in contextul pedagogic construit de acel profesor.

Responsabilitatea didactica este una dintre sarcinile morale ale profesorului

si probabil cea mai importanta dintre acestea. Responsabilitatea coreleaza cu

luarea de decizii. In cazul in care profesorul dispune de suficienta autonomie el are

mai multa libertate sa decida daca solutia pe care o adopta este cea mai buna; altfel

spus, autonomia este foarte strans legata de responsabilitate.

Personalitatea, comportamentul, competenta profesionala, responsabilitatea si

etica profesorului, aratate partial mai sus, devin – inevitabil, in unitatea lor – model

receptat de cei carora le faciliteaza actul invatarii.

Desigur si in priveste celalalt participant din binomul educational cursantul se

impun termeni noi de analiza. In cazul nostru, la nivelul specializarii preuniversitare,

mijloacele didactice, exigentele pedagogice si potentialitatile psiho-cognitive care se

confrunta sunt, fara indoiala, de analizat si interpretat cu mai multa minutie.

In grupul de invatare fiecare participant vine cu „repertoriul sau”- mobilitatea

cognitiva proprie, bagajul informational achizitionat, abilitatile sale de negociere a

sensurilor exersate deja, experienta/putinta sa de persuadare (=convingere a

celuilalt), de acceptare a celuilalt si a pozitiilor lui. „Confruntarea” este, desigur,

inegala, cand e vorba de relatia profesor-cursant, dar ea poate fi apropiata sau

armonizata; am sublinia – trebuie apropiata si armonizata.

In raportul profesor-elev, profesorul apare si se manifesta ca exponent al

autoritatii a carei misiune este de a aduce structura interna a personalitatii si

comportamentul elevului cat mai aproape de etaloanele prescrise social. actiunea

sa implica, inevitabil, si o nota de constrangere a carei forma de exercitare insa,

trebuie sa fie cat mai voalata. La randul sau, elevul intra in aceasta relatie cu

consemnul clar de a da ascultare profesorului, de a depune un efort voluntar

sustinut pentru a invata si a face dovada unei pregatiri la nivelul cel putin acceptabil.

Profesorul devine o autoritate fata de elevii sai atunci cand acestia din urma

accepta ce li se spune ca fiind adevarat si adopta decizii care produc schimbari in

comportamentul elevilor. Exista si cazuri in care elevii nu recunosc autoritatea

profesorului din diferite motive.

Analiza problematicii societatii contemporane si identificarea ca atare a

acestora au condus la constituirea unor modalitati specifice de raspuns a educatiei,

prin aparitia „noilor educatii” sau a unor noi tipuri de continuturi: educatia pentru

pace, educatia ecologica, educatia pentru participare si democratie, educatia pentru

schimbare si dezvoltare, pentru comunicare, interculturala, pentru timpul liber, etc.

Toate aceste noi dimensiuni ale activitatii educationale, care se obiectiveaza

in noi obiective si continuturi , noi atitudini si comportamente specifice, noi modalitati

si medii/contexte de formare/influentare a personalitatii nu pot fi concepute decat prin

considerarea educatiei ca o permanenta a vietii individuale. Iar educatia permanenta

inseamna valorificarea si integrarea influentelor care provin din cele mai diferite

surse, dinspre factori cu actiune complementara scolii ca institutie destinata pregatirii

tinerei generatii.