Epoca RenașteriiThomas Morus și Thomaso Campanella

Lazăr Laura CosminaPIPP, an III , gr. I

Cuvinte cheie: epoca renașterii, educație, Thomas Morus, Thomaso Campanella, pedagogie

Renașterea, această extraordinară redescoperire și reîntoarcere la antichitatea greco-romană, repune în drepturi omul ca ființă totală, revalorizează natura și trupul uman, reînvie idealul clasic al grecilor și romanilor ipostaziat în omul armonios dezvoltat fizic și spiritual. Tipic pentru idealul cultural de personalitate al Renașterii este homo universale, omul universal, enciclopedic, cu vaste și variate cunoștințe, despre F. Rabelais și excepțional întruchipat de Leonardo DaVinci. Idealul Renașterii a fost, prin excelență optimist, încrezător în forța omului și a educației, în forța inteligenței și a virtuților morale. A fost un ideal maximal și aproape intangibil, inaccesibil „omul mediu” și imposibil de realizat la scară socială. Din perspectiva timpului, misiunea istorică a idealului renascentist s-a dovedit însă a fi alta. Aceea că, după cum scrie L. Antonesei, a deschis drumul modernității.

La sfârșitul secolului al XV- lea și începutul secolului al XVI – lea în apusul Europei apar primii germani ai noilor relații de producție specifice orânduirii capitaliste. Începuturile producției de tip capitalist au avut loc în Italia, încă din secolele XIV și XV. La sfârșitul secolului al XV – lea, când întinderea cuceririlor otomane începe să stânjenească comerțul orașelor italiene cu Orientul, obligând corăbierii să caute noi căi pentru a ajunge în Asia, se dezvoltă mari centre industriale și comerciale pe coastele Atlanticului. În aceasta perioadă, Țările de Jos, Anglia, Franța, Germania apar, o dată cu primele elemente ale acumulării primitive a capitalului, și consecințele sociale negative ale noului mod de producție.

Critica pe care socialiștii utopiști au făcut-o realităților sociale din vremealor cuprinde și critica educației din acele timpuri, după cum în construcția noii societății – a societății comuniste, pe care o preconizează – se acordă un loc foarte important educației. Cu această ocazie ei au emis idei pedagogice deosebit de valoroase care depășesc cu mult pe cele ale înaintașilor și a unor pedagogi care au trăit după ei.

Întemeietorul socialismului utopic – Thomas Morus (1478-1535), umanist burghez englez, fost membru al parlamentului, a luptat în mod curajos împotriva abuzului la putere al regalității și a impozitelor exagerate impuse populației. În anul 1516, a scris opera sa : „Cartea de aur privitoare la cea mai bună alcătuire socială și la insula nouă Utopia” în care face o critică distrugătoare alcătuirii economicii politice engleze contemporane arătând răul fundamental al vieții sociale – proprietatea privată- și schițând în mod utopic tabloul unei orânduiri socialiste. Morus dezvoltă cartea întâi a lucrării sale, Utopia – consecințele sociale ale procesului de acumulare primitivă a capitalului: deposedarea țăranilor de pământ , goana după câștig a celor

1

bogați, exploatarea maselor. În cartea a II- a a lucrării sale, Morus descrie modul de trai al oamenilor de pe insula Utopia, unde proprietatea și producția au un caracter comun.

Ideile pedagogice ale lui Morus sunt expuse îndeosebi în capitolul „ Despre arte și meserii”. Aici el susține ideea unui înnvățământ general, pentru toți copii, în limba maternă. Școala organizată de către stat, asigură utopienilor un învățământ pe baza căruia ei își însușesc cunoștințele teoretice „după învățăturile din bătrâni”, și deprinderile de muncă pe ogoarele din vecinătatea orașului. Munca manuală constituie, pentru Morus, și un mijloc de dezvoltare fizică a elevilor. Pe lângă agricultură fiecare tânăr este obligat să învețe o meserie la alegere. De regulă, copiii învață meseria părinților „pentru că pe cei mai mulți, însăși firea lor îi împinge la aceasta.”

În „Utopia” lui Morus dă o deosebită atenție chestiunilor de educație. Necunoscând legile de dezvoltare a societății și deci nici faptul că numai într-o orânduire socialistă, unde dispar clasele antagonite, se poate asigura realmente o educație pentru poporul muncitor, Morus clădește doar prin imaginația lui o societate viitoare. În cadrul acesta Morus arată că în insula „Utopia” se dă tuturor copiilor o instrucțiune elementară. În felul acesta încă de la începutul secolului al XVI – lea, Morus a dat ideea învățământului general obligatoriu.

Timpul lor liber, cetățenii îl petrec în biblioteci și muzee ocupându-se cu plăcere de cultivarea lor proprie. Statul dă fiecăruia tot ce dorește, dreptul de folosință a acestor cărți, materiale din biblioteci și muzee. Morus vrea să facă din știință și artă un bun al tuturor celor ce muncesc.„Cetățenii din Utopia – subliniează Morus – stăpânesc toate știintele din timpul lor.”

Un alt principiu democratic a lui Morus constă în ideea că instrucția utopiană să fie făcută în limba maternă.

Învățământul la Morus are un caracter pronunțat realist. În afară de scris și citit, se predă aritmetică, geometrie, astronomie, științele naturii, precum și dialectică și muzică. La predarea astronomiei, cetățenii din „Utopia” se folosesc în mod larg de metode de observație: „Cetățenii din Utopia au inventat aparate speciale care înfățișează foarte amănunțit și demonstrativ raporturile reciproce dintre soare, lună și stele care se văd la orizont.” Sub influența clasicismului, Morus introduce și în țara concepută de el „Utopia”, predarea literaturii și filosofiei grecești.

O trăsătură caracteristică în concepția pedagogică a lui Morus este încrederea lui în capacitatea intelectuală a oamenilor simpli. În „Utopia” , mulți dintre meseriașii care au căpătat pe cale autodidactică cunoștințe profunde sunt transferați „în clasa savanților”. O parte din tinerii cei mai capabili, după recomandația învățătorilor și alegerea poporului, sunt destinați studiului științelor și artelor. Dacă elevul, însă, nu justifică speranțele, el este rechemat din școală și destinat muncii fizice. Preocupările intelectuale , de altfel, sunt considerate de cetățenii din Utopia ca unele din cele mai înalte plăceri.

Morus acorda o mare importanță educației fizice, care este, la el, elaborată după sistemul atenian de educație fizică: dezvoltarea prin gimnasitcă și exerciții militare a unui corp sănătos, puternic și frumos.

De asemenea , el apreciază educația prin muncă. Morus a fost primul dintre gânditori care a deosebit această idee. Copilul învață în școală agricultura teoretică. În aceelași timp, el

2

face cunoștință în mod practic cu agricultura lucrând pe câmpurile din jurul orașului, unde nu numai că se uită cum lucrează alții, dar lucrează și singur. În afară de aceasta, fiecare băiat și fiecare fată din Utopia sunt obligați să învețe cel puțin o meserie, iar dacă vor, pot învăța mai multe.

Educația este egală pentru bărbați și femei. Bărbați se orientează spre acele meserii care cer un efort fizic mai mare. Cei mai dotați și harnici dintre tineri, aleși prin vot secret, sunt scutiți de munca fizică și îndrumați să facă studii superioare. Dacă vreunul nu corespunde, este trimis înapoi printre muncitori; dacă vreun muncitor cu brațele vădește are aptitudini deosebite pentru studii, și face progrese într-o știință sau alta, e trecut în rândul învățaților, dintre care se recrutează preoți, diplomați și conducători.

Deosebit de valoroasă ne apare ideea continuării de către adulți a preocupărilor pentru instruire. Cei mai mulți dintre aceștia folosesc timpul liber pentru a asculta expunerile ce se țin în fața celor care fac studii superioare.... „o bună parte a oamenilor din popor bărbați și femei – spune Morus, își închină zilnic ceasurile ce le rămân slobode după munca cu brațele, în îmbogățirea minții lor” pentru că ei văd adevărata fericire în liberarea și luminarea sufletului lor. Sunt exprimate aici două idei contemporane: lichidarea contrastului dintre munca fizică și cea intelectuală și educația permanentă. Pe insula Utopia nu numai că toți oamenii muncesc, dar tuturor le este proprie preocuparea de a îmbina munca fizică cu activitatea menită să le asigure dezvoltarea intelectuală și satisfacerea cerințelor culturale. Astfel ei reușesc să dobândească o dezvoltare armonioasă, purtând în aceeași măsură grija și pentru cerințelor culturale. Astfel ei reușesc să dobândească o dezvoltare armonioasă, purtând în aceeași măsura grija și pentru cerințele trupului și pentru cele ale spiritului.

Tomaso Campanella (1568 – 1639), după cea fost călugăr dominican, devenise liber cugetător și naturalist. În anul 1599, el a pregărit o răscoală republicană în Italia de Sud împotriva stăpânirii spaniole. În urma unei trădări, este prins și zace în închisoare 27 de ani. Acolo, în anul 1602, elaborează opera lui „Cetatea soarelui”. Acesta, în lucrarea sa Civitas solis (Cetatea soarelui), susține o serie de teze asemănătoare cu acelea ale lui Morus. Ca și utopistul englez, Campanella apreziază că izvorul tuturor nedreptăților sociale îl constituie proprietatea particulară. De aceea, în Cetatea soarelui, proprietatea este comună iar munca este generală și obligatorie. Muncind toți, durata activității zilnice în producție se reduce la 4 ore. Totodată munca se desăfășoară pe baze științifice. În aceste condiții se acordă mult interes pregătirii tinerei generații. Educația este o problemă de stat, iar învățământului este general, obligatoriu și gratuit. „Toți sunt instruiți deopotrivă în toate artele” spune Campanella.

Nu ne vom opri asupra tuturor problemelor cu caracter pedagogic la care se referă utopistul italian. Vom releva numai pe cele mai importante. La Campanella, ca și la Morus, este prezentă ideea educației armonioase realizată prin exerciții de gimnastică, prin însușireaa unei largi sfere de cunoștințe din diverse domenii și prin învățarea mai multor meserii. Oamenii din Cetatea soarelui acordă o deosebită prețuire științelor, ale căror cuceriri sunt folosite în activitatea lor productivă. Tocmai pentru a fi la curent cu ceea ce se realizează în alte țări pe plan științific, solarienii învață limbile străine. Prezintă interes motivul pentru care Campanella

3

consideră necesară învățarea mai multor meserii și a mai multor științe. Cel ce învață o singură meserie sau știință – apreciază autorul Cetății soarelui, nu numai că nu o știe bine nici pe aceea, dar este și insuficent dezvoltat din punct de vedere spiritual; este „ inert și mărginit”. Cei care au învățat mai multe științe prin contact cu lucrurile din natură sunt inteligenți și obișnuiți cu cercetarea lumii. Este exprimată aici ideea unui larg orizont științific care asigură nu numai o profundă cunoaștere a unei activități valoroase.

În Cetatea soarelui învățământul are un caracter plăcut, realizat – pentru cei mici – prin povestiri și cu ajutorul intuiției. Pe zidurile celor 7 circonferințe care alcătuiesc cetatea sunt desenate și pictate figuri din toate domeniile cunoașterii umane. Solarienii au muzee și laboratoare în care se fac diverse experiențe cu caracter didactic; datorită utilizării intuiției, demonstrației, copiii solarienilor – susține Campanella – își însușesc toate științele fără efort, aproape în joacă, încă înainte de a împlini vârsta de 10 ani.

Lăsând la o parte supraaprecierea posibilităților copiilor de a-și asimila la o vârstă fragedă aproape toată știință, nu putem să nu apreciem ideea pedagogică valoroasă a creșterii eficienței instrucției prin utilizarea unor metode menite să stimuleze activitatea intelectuală a elevilor. Spre deosebire de M. de Montaigne, la care eficiența sporită a instrucției era consecința efectuării unor noțiuni filozofice, Campanella pune accentul pe contactul cu lucrurile, prin care este stimulată activitatea gândirii. Iată cum Campanella dega dezvoltarea gândirii de contactul cu lucrurile, de cunoaștere nemjilocită a realității. Prin concepția sa asupra instrucției, Campanella anunță, la începutul secolului a XVII – lea, liniile principale ale teoriei pedagogice ale acestui secol, expuse în lucrările ale lui Comenius și Locke.Ca și alții umaniștii, despre prezentă la Campanella ideea însușirii unei meserii pe baza cunoașterii înclinațiilor tinerilor.

Influențat de „Statul” lui Platon, Campanella pune în fruntea „Cetății soarelui” un poet-filosof. Proprietatea privată nu există, toți cetățenii sunt obligați să muncească, fiecare primește după nevoie. Aici Campanella exprimă deja idei socialiste.Campanella, ca și Morus, prevede un învățământ realist și științific și recomandă folosirea metodei intuitive de predare. O formă deosebită a acestei metode constă în ideea „muzeului”. „Cetatea Soarelui” este construită sub forma de șapte cercuri concentrice. Fiecare cerc este închis cu un zid de cetate.

Toate aceste ziduri sunt zugrăvite cu picturi excelente care reprezintă desene geometrice, pesaje și hărți geografice, toate felurile de arbori și ierburi, de animale, scene istorice, toate meseriile cu instrumentele lor. Fiecare zid este consacrat cu prezentările intuitive într-o știință anumită.

„Toate aceste imagini – scrie Campanella – sunt explicate de oamenii specialiști. Copiii, fără trudă, ca și cum s-ar juca, iau cunoștință toate științele, pe cale intuitivă, până la atingerea vârstei de zece ani”.

La învățarea copiilor se folosesc în mod larg și excursiile în natură și prin ateliere. Copii sunt duși în ateliere, la cismari, brutari, fierari, tâmplari, pictori, pentru evidențierea înclinațiilor fiecăruia. Ei se duc la câmp și prin pășuni ca să observe și să învețe agricultura și creșterea vitelor.

4

Ca și Morus, Campanella cere instrucție egală pentru bărbați și femei.Însemnătatea ideilor pedagogice ale primilor socialiști, utopiști Morus și Campanella au

fost primii prevestitori ai ideilor de educație socialistă. Ei au proclamat principiul învățământului general, instrucție egală pentru bărbați, și pentru femei, au conceput un cer larg de obiecte de învățământ, un învățământ realist și științific, metoda intuitivă de observare; pe lângă instrucția intelectuală, dădea o mare importanță educației fizice și celei a muncii.

Morus, în anumite privințe, cu toate că a trăit o sută de ani înaintea lui Campanella, avusese o serie de idei originale, care nu se găsesc la Campanella; de exemplu, organizarea învățământului autodidactic, luminarea oamenilor maturi. Morus a enunțat ideea desfințării contrazicerilor dintre munca fizică și cea intelectuală și a cerut ca elevii să învețe în limba maternă.

Desigur, atât Morus, cât și Campanella, în utopiile lor, au exprimat multe idei pedagogice concepute și alte minți luminate din acea vreme. Aceste idei pedagogice, la primii socialiști utopiști, au fost încadrate în concepția lor generală utopică privitoare la societatea socialistă.

Utopiile lui Morus și Campanella, pe lângă ideile socialiste, conțin multe concepții. Dar prin ideile enunțate utopiștii au exprimat protestul împotriva regimului social din vremea lor, care ținea majoritatea poporului sunt o cruntă exploratoare. Utopiștii n-au cunoscut legile de dezvoltare a societății și n-au înțeles lupta de clasă din societate, ceea ce i-a făcut să creadă că de exemplu un prinț bun ar putea organiza sociatetea pe care o visau.

Întâlnim, deci, în operele acestor utopiști și umaniști ai epocii Renașterii idei deosebit de prețioase, care ne ajută să înțelegem tendințele înnoitoare ale vremii lor.

Din întreaga expunere asupra ideilor pedagogice din epoca renașterii rezultă că acestea erau o expresie a protestului noii clase, care se forma, împotriva practicii și teoriei pedagogice feudale. Orientării unilaterale, specifice educației feudale, îi lua locul preocuparea pentru dezvoltarea armonioasă a omului, prin grija pentru fizicul său și pentru întreaga sa viață spirituală. Tocmai în vederea formării unui astfel de om, umaniștii secolelor XV – XVII s-au orientat spre un nou conținut al învățământului. Unei noi viziuni asupra naturii cuceriri ale științei acelei epoci.

Unei noi viziuni asupra naturii umane , a condițiilor sale de dezvoltare și a unui nou conținut al instrucției îi corespund o nouă atitudine față de copil – plină solicitudine și înțelegere - și noi mijloace nu întotdeauna precis conturate, dar care au dat un puternic impuls activității practice și teoretice ulterioare, stimulând apariția unei noi științe – poate cu cea mai lungă perioadă de constituire – pedagogia.

Bibliografie:1. Bârsănescu Ștefan , Istoria pedagogiei românești, București, Societatea Română de

Filosofie, 1941;2. Florea Voiculescu , Manual de pedagogie contemporană, Partea I, Editura Risoprint,

Cluj Napoca, 2005

5

3. Ion Stanciu , Curs de istoria pedagogiei universale, Partea I, București 1975;4. Roller Mihail , Istoria Pedagogiei, Editura de Stat, București,1949;

6