Epistola Catre Efeseni Eugen Hanca

8/4/2019 Epistola Catre Efeseni Eugen Hanca

http://slidepdf.com/reader/full/epistola-catre-efeseni-eugen-hanca 1/8

EPISTOLA CĂTRE EFESENI

Despre efesieni aflăm din încurajarea lui Heraclit: „Efesieni să nu vă lipsească niciodată

bogăţia pentru ca depravarea voastră să apară la lumina zilei.” Aceste încurajări ne arată că Efesulera o metropolă în care domina dinarul Cezarului. Rezultatul acestei dominaţii este următorul:Efesul dintr-un oraş strălucit, prin tăierea pădurilor de pe versanţii munţilor şi colinelor

înconjurătoare pentru construcţii a decăzut.Solul rămas fără rezistenţa pe care i-o oferea rădăcinile copacilor şi tulpinile lor au plecat

odată cu apa pe mare. Prin depunere, portul a fost acoperit cu mâl, apa s-a retras şi activitatea portuară a încetat. Acum marea se află la mulţi kilometri de oraş.

La prima vedere vom spune că acesta este rezultatul puterii banului.Această credinţă generală în puterea banului ne aduce în faţa unei confuzii generale, aceea

de a nu mai face deosebirea dintre forţă şi putere. Pentru că această involuţie a unei metropole neoferă posibilitatea de a demonstra exemplificativ diferenţa dintre putere şi forţă este util săvalorificăm această posibilitate.

După cum ştim, de la o anumită mărime capitalul nu mai este gestionat de personalităţi.Începe să se administreze de la sine ceea ce ne dă iluzia puterii banului. În realitate aşa cum vomvedea el este o forţă. Pentru a afla în ce constă puterea este nevoie să pornim tot de la Efes

Efesieni au primit un mesaj profetic în care se arată simbolic că vine din partea unei puteri,după cum urmează: „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: Aceasta zice Cel ce ţine cele şapte stele îndreapta Lui, Cel ce umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.”

Cele şapte stele arată că cel care la trimis are întreaga putere, iar cele şapte sfeşnice că areîntreaga cunoaştere. Acum avem date cum această putere şi cunoaştere se manifestă.

Ele au fost furnizate cu temeinicie prin descoperirea unei legături profunde între tradiţiaoccidentală şi fizica modernă rezultate din lucrările lui Jakob Böhme. Jakob Böhme este apreciat deHegel ca: primul filozof german”.

Acesta a arătat că orice fenomen este rezultatul interacţiunii dintre şapte calităţiinterschimbabile: „Cele şapte zămisliri sunt în tot: nici una nu este prima, nici una a doua, a treia şiultima; (….) divinitatea este ca o roată formată din şapte roţi una în alta, în care nu se vede niciînceput, nici sfârşit”.

Să revenim la mesajul lui Heraclit pentru că prin el să ajungem la puterile sufleteşti. Prinmesajul său, desemnează jocul contrariilor la nivelul devenirii, anume că tot ceea ce există trece încontrariul său. Acest aspect a fost valorificat de C.G.Jung în noţiunea de enantiodromie care setraduce prin „a alerga în sens contrar”. C.G.Jung explică: „prin enantiodromie înţeleg manifestareaopusului inconştient, anume în desfăşurare temporală.” Îl dă ca exemplu pe Sf.Pavel.

Pentru a înţelege pe deplin în ce constă puterea care transmite mesajul trebui să înaintăm înconţinutul ei cu înţelegere şi răbdare.

De la bun început epistola apreciază răbdarea efesienilor, şi pe bună dreptate.Să presupunem că un omuleţ slăbănog se hotărăşte într-o zi să capete muşchi ca cei ai

titanului Atlas. Va trebui să exerseze cu răbdare. El nu va putea, de pe o zi pe alta, să ridice greutăţide o sută de kilograme şi nici să se antreneze douăzeci şi patru ore zilnic.

După cum vedem accesul la forţa banilor se numeşte tun, ceea ce înseamnă că te-ai umplutde bani, accesul la putere se realizează prin răbdare.

Pentru început să ne oprim la propoziţia: „nu suferi pe cei răi”. A nu suferi este o emoţienegativă. Emoţiile negative potrivit ultimelor cercetări activează creierul de două ori mai repededecât pe cele pozitive.

1



În acelaşi sens se exprimă şi învăţătura creştină.Scrisoarea către Corintieni I/13 a Sf. Apostol Pavel. „6. Nu se bucură de nedreptate, ci se

bucură de adevăr. 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”. Observaţidiferenţa care reclamă o lămurire. A răbda înseamnă a suferi chiar şi pe cei răi. Dar să nu te bucuride nedreptatea pe care aceştia o produc ceea ce este cu totul altceva.

Răbdare înseamnă să-ţi înfrânezi pornirea către cele şapte simţăminte; ura, adoraţie,

lăcomia, neliniştea, mânia, tristeţea, teama. Putem considera că cei răi sunt stăpâniţi de unul dinaceste simţăminte. A nu suferi este un cuvânt care exprimă o formă mai nuanţată a urii care esteaversiunea.

Şi psalmul 1/1. „Fericit bărbatul, care n-a umblat la sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut”, ne recomandă o poziţie de evitare. Adicănu sta în calea celor răi.

Deoarece comunitatea a putut descoperi apostoli care nu erau apostoli dovedeşteincontestabil că a avut răbdarea de a cunoaşte pomul după roadele sale.

O caracteristică a răbdării este că trebuie să fie menţinută prin lipsa aversiunii. Imediat cese manifestă o circumstanţă prielnică declanşări aversiunii, să ne dăm seama la consecinţele einefaste: ea provoacă suferinţele noastre şi pe ale celorlalţi. Numai lipsa aversiunii se poate înrudicu răbdarea şi toleranţa. Practicarea răbdării este, într-adevăr extrem de importantă, căci este sursăde bucurie, calm şi armonie pentru sine şi pentru alţii.

Trăirea adevărată se întâmplă în suflet şi nu în minte, dar foarte puţini oameni pot să sedescopere pe ei însăşi din cauza ideii că mintea este totul. Faptul de a nu suferi pe cineva este un produs al minţii. Este nevoie de multă răbdare pentru a putea beneficia de ceea ce poate oferi inima.

Nici o patimă nu vrea să părăsească firea fără nevoinţe, adică silinţe ale conştiinţei întăritede voinţă. Şi aceste silinţe cer răbdare. Nu trebuie să-i diminuăm energiile prin aversiune.

În evoluţie există o regulă: că nu poţi urca o nouă treaptă până ce nu aduci pe treapta pecare o părăseşti pe altul. Materia primă prin care faci ca treapta pe care o părăseşti să fie ocupată oconstituie tocmai cei pe care nu-i suferi. Dacă nu evoluezi vei uita iubirea cea dintâi.

În viaţă asemenea atitudine ne va fi de mare folos, căci vom întâlni adesea situaţii şiîmprejurări adverse, persoane care încearcă să ne facă rău. Dacă suntem capabili să nu reacţionămnegativ, nu numai că vom evita să fim perturbaţi de acest evenimente şi ne vom păstra o mintecalmă destinsă dar, în acelaşi timp, vom calma şi agresivitatea adversarului, care nu va mai aveade ce să se anime.

Răbdarea este o armură care ne protejează de lovituri, de săgeţi care ne sunt destinate. Neface invulnerabili, ne împiedecă să fim atinşi de dificultăţile exterioare, de insulte, farse,agresivităţi dirijate contra noastră.

Iată de ce un întreg verset laudă răbdarea efesienilor ceea ce ne facem să afirmăm că maisus avem de a face cu nu cuvânt nepotrivit.

Pentru că răbdarea se caracterizează prin lipsa tulburării şi a agitaţiei. Nu suntem perturbaţicând ne confruntăm cu situaţii dificile, a nu ne enerva şi a ne lăsa pradă mâniei, ci a ne păstracalmul, a nu permite să ni se tulbure liniştea interioară a minţii.

În consecinţă iubirea este întovărăşită de răbdare, căci iubirea toate le suferă, iar noi suntemînvăţaţi să dobândim răbdarea prin silinţă, ca apoi prin răbdare să ajungem la iubire.

Dacă mergem cu răbdare mai departe vom constata că în scrisoare este vorba de mai multeiubiri şi tocmai a fost părăsită cea dintâi.

Este plină lumea de cuvântul iubire, de aceea nevoie de o explicaţie mai amplă şiexemplificativă pentru că, totuşi, iubirea dintâi este cu într-adevăr şi cea mai mare putere. Însperanţa că cel ce citeşte va valorifica din plin cele scrise mai sus, voi expune progresiv putereaiubirii în manifestarea ei.

2



Este ştiut că prin datini, ceremonii şi contemplaţii, simbolul a exercitat o influenţă binefăcătoare asupra oamenilor. Prin simbol, omul îşi alege calea prin voinţă proprie şi nu prinmanipulare. Pentru că simbolul produce aceleaşi vibraţii cu ale mentorilor care l-a creat. Prin acestevibraţii simbolul dezvăluie legile divine, astfel că devine el însuşi mentor.

Voi începe cu o relatare din multe altele despre un fenomen care se manifestă la o întreagă populaţie: „Mulţi ani după incidentul descris, am avut ocazia să fac personal o verificare

experimentală a acestui fenomen care mi-a confirmat faptul că, dacă în jurul unui yezidi este trasatun cerc, el nu poate scăpa din acesta prin propria voinţă. În interior el se poate mişca liber şi cu câteste mai departe de centru circumferinţa cercului, cu atât are mai mult spaţiu de mişcare, dar nu poate ieşi în exterior. O forţă ciudată, mult mai mare decât voinţa lui obişnuită, îl menţine îninterior. Deşi sunt destul de puternic, eu nu am reuşit să trag afară femeia pe care am folosit-o întimpul experimentului; a fost nevoie de încă un bărbat, la fel de puternic ca şi mine.

Dacă un yezidi este scos cu forţa din interiorul unui cerc, el cade imediat într-o stare decatalepsie, din care îşi revine pe loc numai dacă este reintrodus în cerc. Dacă însă, nu estereintrodus, el îşi revine doar după un interval de 13 sau 21 ore. Singuri care reuşeau să-i aducăimediat în stare normală erau preoţii lor, prin intermediul unei scurte incantaţii”.

În exemplul de mai sus avem de a face cu o forţă.Putem să abordăm acum evoluţia Sfântului Ciprian care din mare vrăjitor a trecut la

creştinism. Ca vrăjitor punea în mişcare forţe.Când un vrăjitor doreşte să facă mai anumite operaţii care-i sunt specifice el trebuie să intre

în armonie cu anumite forţe pentru a se proteja; el trasează un cerc în jurul lui. Din acest cerc el poate supune acele forţe care trebuie să-i îndeplinească cerinţele. Dacă nu are acest cerc, acele forţese precipită pentru a-l combate şi el poate fi fulgerat la pământ.

După cum ştim, el a îndreptat toate forţele pe care era capabil să le mobilizeze contraSfintei Iustina.

Este evident că dacă la o asemenea desfăşurare de forţe, Sf. Iustina nu a putut să fie învinsă,ea trebuie cu necesitate să se afle situată într-o zonă în care domină puterea. Vrăjitorul Ciprian eraconştient de forţele pe care le punea în acţiune şi a realizat că numai o putere le putea respinge.Tocmai o asemenea apreciere a determinat trecerea lui la creştinism. Acest fel de treceri au fostîncadrate de C.G.Jung în cuvântul enantiodromie.

Să încercăm să ajungem la puterea în care se afla Sfânta Iustina.Sărbătorile creştineşti la români au câte un produs specific care nu are egal în lume şi care

în mod normal trebuie să fie realizat în fiecare casă pentru că au un conţinut simbolic de excepţie.Dacă, la Crăciun avem julfa care simbolizează pelinci ale Macii Domnului, La Paşti avem pascacare este chiar un produs a cărui denumire derivă din cea a sărbătorii, mai avem cei 40 de sfinţişoricare sunt pregătiţi în ajunul sărbătorii respective.

În avalanşa de mâncăruri care însoţesc cele două mari sărbători nu se poate observa oatitudine a gospodinei mai deosebită faţă de produsul care îi este specific. Ceea ce mi-a rămas înminte a fost evlavia cu totul excepţională cu care erau pregătiţii cei 40 de sfinţişori. Nu de puţineori m-am gândit: oare ce explicaţie a transmis cel care a lansat simbolul că putea genera oasemenea stare sufletească? Nu era vorba numai de calitatea de excepţie a produsului, dar chiar procesul preparării lor urma un ritual de la care căutam să nu lipsesc. Întregul proces de producţieşi consum era însoţit de o anume linişte şi meditaţie care se instalau la cei care îl consumau şi careerau numai din cei mai apropiaţi. Putem înţelege că simbolul sfinţişorului realiza în familie oeducaţie sănătoasă prin aceea că aducea o dezvoltare a sufletului pentru că îl impulsiona spreevlavie. Deci, simbolul a devenit mentor.

Prin această discreţie a evlaviei se evitau multe conflicte în familie. Actul de evlavie esteceea ce priveşte numai sufletul şi pe Dumnezeu. Nu trebuie arătat în public şi nici propăvăduit.Evlavia veritabilă, indiferent sub ce formă străbate şi încălzeşte sufletul.

3



Să analizăm produsul pentru a vedea ce concept a fost simbolizat prin el.La prima vedere avem în faţă doi colăcei tangenţi. Ei nu sunt tangenţi pentru că sunt legaţi

printr-o intersecţie. Deci ca să existe ca sfinţişor el trebuie cu necesitate să aibă doi colăcei lipiţiunul de altul. Dacă nu sunt uniţi sfinţişorul nu există. Cei doi colăcei care ne apar aparent sunt defapt un singur produs care a căpătat denumirea de sfinţişor. Este un simbol specific iubirii. Ca săexiste iubire e nevoie de doi şi apoi e nevoie de încă ceva – cei doi trebuie să devină unul. Cele

două cercuri au devenit un produs. Colăceii au găsit o punte unde „eu” dispare şi „tu” dispare.Unde se formează o unitate, ia fiinţă o armonie. Pentru a crea acea armonie este nevoie de doi, dar cei doi trebuie să se dizolve în ea.

„Când doi vor fi unul, când ceea ce este înăuntru va fi şi afară şi când bărbatul şi femeia nuvor mai fi bărbat şi femeie” Sunt aşa cum a spus Papa Clement: cuvinte misterioase spuse de Isus.

Dar să vedem o explicaţie în Matei 19/5şi 6:„5. Şi a zis : Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa

şi vor fi amândoi un trup6. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu

despartă.”Ioan 10:30 „Eu şi Tata una suntem.”Avem o explicaţie a sfinţişorului în cele de mai sus, dar trebuie cu necesitate acum să aflăm

de ce simbolul reprezintă pe cei 40 de mucenici. În acest caz, cercul individual se unifică princercul său, iar celălalt cuprinde comunitatea celorlalţi. Simbolul este într-adevăr de o mare profunzime i cel care l-a creat era dăruit de Dumnezeu cu o înaltă calitate.ș

După cum ştim, cei 40 de mucenici erau soldaţi într-o legiune romană. Ceea ce este demnde remarcat constă în faptul că legiunea se numea fulminata şi era una din cele mai strălucite aleimperiului. Dacă ne gândim că luptele de pe atunci nu se difren iau prea mult de artele marţialeț contemporane, atunci să vedem la ce concluzie au ajuns acestea. Aikido este arta reconcilierii. Cineare de gând să se bată, şi-a pierdut legătura cu universul. Dacă încerci să-i domini pe ceilalţi, eştideja înfrânt. Noi, de fapt, învăţăm să rezolvăm conflictele şi nu să le stârnim. Cu o asemeneamentalitate în mod sigur îşi făceau datoria cei 40 de mucenici. Aceştia nu erau înlănţuiţi de faptelelor şi nu doreau fructul lor.

Ceea ce face ca o armată să fie puternică este coeziunea între soldaţii ei. Noi modernii amdescoperit că această coeziune produce fenomenul de sinergie prin care sporeşte forţa grupului peste suma aritmetică a celor care o compun. Ajungem astfel la sentimentul care poate crea aceastăcoeziune de excepţie şi care este încrederea.

Cuvântul „încredere” nu este explicat cum se cuvine în dicţionare: el înseamnă a aveaîncredere în cineva care merită acest lucru. Este ceva obiectiv – persoana merită încredere, prinurmare i-o acorzi. Încrederea nu este o calitate a ta, calitatea aparţine celuilalt, iar încrederea tadepinde de aceasta. Şi datorită faptului că oamenii de încredere au dispărut aproape în totalitate,milioane de oameni au uitat ce este încrederea; acesteia nu i se dă nici o şansă. Este nevoie de o persoană de încredere, iar astfel de persoane nu există.

La fel cum iubirea reprezintă o modalitate de a ajunge la încredere, tot astfel şi încredereaeste un mijloc de a atinge un lucru mai înalt, pentru care nu există cuvânt, în nici o limbă. Acestnivel este simbolizat de sfinţişor. De aceea încrederea este atât de preţioasă încât fiinţa este gata să piardă totul, însă nu i încrederea. După cum se vede pe fondul încrederii dintre soldaţi s-aș dezvoltat şi iubirea şi chiar ceva mai mult decât ea.

Spiru Haret care a scris şi o „Mecanică socială” a înţeles necesitatea ca încă din şcoalăcopiii să-şi dezvolte încrederea i de aceea a introdus practica jocului de oină în şcoală. Este un jocș în care se dezvoltă încrederea.

Să facem o analiză a acestui martir prin procedee comparabile cu ştiinţa economică, deşi procesul este mult mai magnific.

4



În analizele economice apare deseori nivelul prin care să deosebim pe cel mai sărac dintre bogaţi de cel mai bogat dintre săraci. De aceea nu trebuie să-l analizaţi pe cel care nu a mai rezistatîn mijlocul iazului ca pe un om slab, ci ca pe cel prin care s-a putut realiza puterea în splendoareaei. El a rămas tot un martir, dar prin sacrificarea lui puterea divină a putut realiza o nouăenantiodromie cu cel mai de încredere om al demonizaţilor şi anume cu mai marele temniţei.

După cum se vede sfinţişorul este un simbol de o măreţie exemplară şi prin ceea ce exprimă

el nu prea are ce căuta pe tarabele negustorilor. Pentru ca el să-şi realizeze funcţia, adică să fie unmentor al evlaviei trebuie să ajungă urmeze procesul descris mai sus.Desigur că ne punem problema: De ce având în vedere subtilitatea acestui simbol care

exprimă de fapt un paradox a fost conceput ca să fie practicat de femei? Explicaţia ne-o dă chiar martirajul. O mamă a cărei iubire este cea mai puternică de pe pământ faţă de copii ei a fost aceeacare si-a adus fiul împreună cu ceilalţi fiind singura care a recunoscut imensa putere a iubirii luiDumnezeu şi era sigură că îl încredinţa acestei imense iubiri. Prin acea mamă femeile au primit omare recompensă.

Prof. Ion Mânzat a creat conceptul de psihologie sinergică pentru a explica dinamicaenergiilor spirituale: „lucrează împreună şi concomitent unele prin altele şi nu unele după altele”.Deci, femeile au primit prin mama acelui mucenic un dar care le aminteşte că şi în iubirea maternălucrează iubirea cea dintâi. Este un dar măreţ aşa cum vom afla din explicaţiile următoare.

Explicaţia cea mai completă a simbolului primit de femei ne este oferit de cea mai măreaţăoperă de artă obiectivă din lume. Este vorba de complexul de sculptură de la Tg.Jiu.

Vom începe cu câteva referiri la sursa creaţiei artistice.Când a murit Coleridge, un poet englez, el a lăsat mii de poeme neterminate. Chiar înainte

de a muri, cineva l-a întrebat: „ De ce nu le-ai terminat?”. Câtorva poeme le lipsea numai un vers,aşa că i s-a spus: „ De ce nu le termini? Vor deveni capodopere. Doar din cauza unui vers… De cenu le poţi adăuga un vers?”.

Coleridge a răspuns: „Nu pot să fac asta. Am jurat că nu voi adăuga nimic. Versurile asteaau coborât la mine, eu n-am făcut nimic. Într-un moment de extaz, ele mi-au fost relevate; eu le-amnotat. Eu sunt un simplu vehicul, nu creatorul; un mijlocitor, un adjunct - aşa că le-am notat.Ultimul vers nu a venit încă, şi aştept, nu pot face nimic. Dacă vine, vine, dacă nu vine, nu se poateface nimic. N-am ce face.”

Ceva similar ne relatează Socrate:„După oameni politici, mă adresai poeţilor, atât celor care fac tragedii, cât şi celor

ditirambici şi altora, neîndoindu-mă că faţă cu ei mă voi convive de inferioritatea mea. Luând dinoperele lor pe acelea care mi se păreau lucrate cu mai multă grijă, îi întrebam ce au vrut să zică,doritor fiind să ies instruit din discuţia cu ei… Ei bine… oricine ar fi vorbit despre poemele lor mai bine decât ei, care le făcuseră. Atunci îmi dădui seama că nu raţiunea îi călăuzeşte pe poeţi încreaţia lor, ci un fel de instinct sau inspiraţie divină, cum se întâmplă cu profeţii sau ghicitorii, caretoţi spun lucruri foarte frumoase, dar nu sunt conştienţi de cele ce spun”.

Schubert a spus unui prieten că procesul său de creator constă în amintirea unor melodii.Constantin Brâncuşi a spus „Priviţi până veţi vedea. Cei mai aproape de Dumnezeu au

văzut”. Deci este sigur că şi acest complex este inspirat.Adolph Frank autorul cărţii „Doctrina Kabbalei” (filosofia religioasă a evreilor) declară în

cartea sa: „Considerăm că, în ciuda atâtor studii parţiale şi incomplete, în ciuda preocupărilor diverse, s-ar fi putut afla în kabbala toate aspectele enumerate mai sus, fără a ajunge în contradicţiecu faptele. Dar pentru a avea o idee exactă şi pentru a descoperi locul pe care kabbala îl are încadrul istoriei gândirii, nu trebuie să dedicăm studiul acesteia nici vreunui sistem, nici vreuneicredinţe religioase; trebuie doar, fără o altă preocupare în afara celei a respectării adevărului, săfurnizăm unele elemente încă prea puţin cunoscute istoriei generale a gândirii umane.”

5



Rămâne să comparaţi arborele sefirotic din cartea lui Adolph Frank cu Ierarhiile Cereştidescris de Sf. Dionisie Areopagitul.

Această capodoperă oferă nu numai o explicaţie a sfinţişorului, dar chiar şi principiulfuncţionării puterii. Biserica cu Savanţi reprezintă înţelepciunea, iar Poarta Sărutului reprezintăiubirea. Funcţionarea lor este exprimată de Coloana Infinitului care este o înşiruire de sfinţişori.Astfel a văzut Brâncuşi

Axioma puterii: „ Iubirea şi înţelepciune sunt una”.Dar noi suntem în ţara despre care o mare personalitate a zis: „România este singura ţarădin lume în care succesul nu are succes”. Şi fiindcă această afirmaţie este dovedită şi de omorbiditate specifică să facem referire i la ea.ș

Invidiosul este duşmanul proprie sale sănătăţi sufleteşti.Invidia ţine de domeniul ostilităţii. Când suntem foarte ataşaţi de posesiuni şi de plăceri, nu

suportăm ca altcineva să fie mai bogat decât noi sau să se bucure de condiţii mai favorabile decâtale noastre sau să aibă realizări de excepţie şi de aceea suferim. Aceasta este invidia. Nu putemsuporta ceea ce un altul are sau ceea ce el este, fie că este vorba de bogăţie, de celebritate, decalităţi de inteligenţă, de curaj sau realizare artistică.

Invidiosul nu primeşte doctor pentru boala sa. Pe invidioşi binefacerile îi înrăiesc.Invidiosul este duşmanul propriei sale sănătăţi sufleteşti

Pizma pe de o parte susţine războiul celor răi împotriva celor buni. Pe de altă parte, îlslăbeşte, pentru că pizma nu poate să nu dea numai pe faţă, arătând slăbiciunile celor stăpâniţi deea. De aceea războiul lor se susţine mai mult prin vorbărie mincinoasă.

Din invidie şi pizmă rezultă o morbiditate specifică.Pentru a înlătura o astfel de patologie spre binele oamenilor, ar fi util ca această lucrare de

artă să fie vândută altei localităţi cu condiţia ca i cumpărătorul să o completeze cu Biserica cuș Savanţi. Comerţul cu opere de artă este reglementat şi în cazul acestei capodopere este singurasoluţie pentru a o aduce la splendoarea ei.

Imaginea unei statui, deci şi a unui ansamblu, creează rezonanţă specifică în interiorulfiinţei tale. Privirea acestei capodopere va crea o stare benefică de evlavie. Ea poate face obiectulactului de vânzare pentru a fi expusă în totalitatea ei, sfinţişorul nu. Ea poate dezvolta acele forţecare există latent, ca să spunem aşa, într-o stare de somnolenţă în sufletului unui om.

Complexul lui Brâncu i în stare completă ar putea fi văzut prin media şi de vânzător, vaș beneficia şi el de influenţa lui benefică.

Dar sfinţişorul şi complexul sculptural a lui Brâncuşi ne-a adus în imagine ceea ce este părăsit i revenirea este condiţionată de pocăinţă.ș

Iubirea este limbajul tăcerii. Ea poate fi înţeleasă şi acceptată fără a fi spus o vorbă. Este olimbă internaţională înţeleasă de inimă şi nu de cuvinte. Iubirea este desăvârşită, dacă se obţinefără constrângeri sau prin obligaţii.

Pocăinţa trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi.Dumnezeu iubeşte o pocăinţă senină. Dar atâta vreme cât nu acţionezi în sensul acestei pocăinţe, nute cunoşti.

Efortul de a înălţa forţele care sunt la nivelul omului obişnuit; compasiunea pentru necazulşi suferinţele oamenilor, căci mila este cea mai înaltă virtute dintre virtuţile care deschid accesul laiubire, şi astfel, apare progresul. Forţele vanităţii şi orgoliului se înfrâng prin milă şi iubire. Ascetul poate deveni orgolios.

O problemă socială mai spinoasă este cum anume, ţinând seama de partea întunecată acomportamentului uman, ne putem păstra compasiunea pentru alţii.

Din propriile noastre lupte de a ne face mai buni pe noi înşine, învăţăm ce înseamnăcompasiune pentru cei ce sunt stăpâniţi încă de un conflict interior, din acest nivel rezultă apoi oînţelegere ce conţine compasiune pentru întreaga lume.

6



Nu căuta să pătrunzi în lumea spirituală pe o cale exterioară prin credinţă şi post înainte dea fi purificat şi în interior. În caz contrar ispititorul te va ataca pe altă cale. Asceza i înfrânările deș orice fel fără iubire te duc departe de Dumnezeu.

Pentru a lămuri această propoziţie „şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui” pornim de la faptulcă avem înscrisă o „încrucişare a luminilor” în corpul nostru, la nivelul bulbului rahidian. În slujbaarhierească se încrucişează luminile. Există potrivit luminaţilor şi lumini interioare care pot fi

mutate, dar nu este bine de a se ajunge la această situaţie aşa cum arată următoarele:Isus mergea prin deşert în apropierea Ierusalimului, însoţit de nişte oameni foarte lacomi. Eiîl implorară pe Isus să le spună formula magică ce îi învie pe morţi.

- Dacă vă voi dezvălui această taină, le-a spus Isus nu veţi şti să o folosiţi corect.Însă oamenii insistară:

- Suntem pregătiţi pentru o asemenea cunoaştere. Şi apoi, ea ne va întări credinţa.- Nu ştiţi ce cereţi, le-a răspuns Isus, însă le-a relevat totuşi Marele cuvânt.

Mai târziu, aceiaşi oameni, aflându-se din nou în deşert, au văzut pe nisip nişte oase albitede timp.- Hai să încercăm puterea Cuvântului, au zis ei şi au rostit împreună numele tainic.

În clipa în care au terminat, oasele s-au unit într-un schelet care, în scurt timp, mai apoi s-a acoperit cu muşchi, apoi cu blană şi în faţa lor a apărut astfel un animal sălbatic. Fiara înviată s-a năpustit asupra lor şi i-a sfâşiat.

Cei care gândesc, vor înţelege. Oamenii mai puţin învăţaţi vor putea şi ei trage învăţămintedin această parabolă.

Să pornim de la o relatare din Talmud. Patru oameni au urcat până la Paradis: ben Azai, benZoma, Aher şi Akiva. Rabi Akiva spunea în legătură cu acesta: Când ajungeţi la treptele demarmură, aveţi grijă să nu exclamaţi: „apă, apă”. Ben Azai a contemplat şi a murit; ben Zoma acontemplat şi a înnebunit; Aher a tăiat plantele; Akiva s-a întors în pace” Aher semnifică „altul”. Numele său adevărat era Elişa ben Abuia şi a tăiat plantele înseamnă că a trecut la creştinism.

După cum vedem chiar şi la nivel de rabini care în mod sigur cunoşteau merkaba, adică ceade a doua lege secretă a lui Moise, experienţa a reuşit în proporţie de 50%. Dar pentru a aveaconvingerea că aceste lumini există voi arăta că ele se numesc luminile makifim.

Axioma fundamentală a sufletului: Ura împietreşte sufletul.Mila şi ura sunt două sentimente care nu pot sta împreună în sufletul omului. Deci şi atunci

când cerem milă, aceasta nu poate nici intra i nici acţiona într-un suflet în care există ură. Să neș amintim de parabola celui care a fost iertat din milă de o datorie uriaşa, dar el nu a avut mila decel care avea o datorie mai mică. Deci degeaba spui „ Doamne milueşte”, dacă ai ură în suflet .

Cartea lui Iov:6. “Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domului şiSatan a venit şi el printre ei. 7. Atunci Domnul a spus către Satan: „ De unde vii?” Iar Satan arăspuns Domnului şi a zis: ‹‹Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos.››”

Deci nu se vede nici o ură în acea zonă pentru că de fapt orice duşmănie înseamnă ucidere.Filosofii au spus de mult şi, acum o confirmă şi cercetările din domeniul medicinii, că

resentimentele şi ura ne fac nouă mai mult rău decât persoana asupra căreia ne concentrăm acestesentimente.

Este ştiut că orice gând rău din mintea cuiva trebuie înlăturat de foarte multe gânduri bune pentru a se izbăvi de robia gândului străin. Cea mai lungă cale este de la urechi la inimă.

Rabiya al Adabiga: Raspunde la o situaţie:„Cine şi-a distrus Coranul?Ea i-a răspuns: „ Am fost nevoită, nu exista nici o altă cale. De exemplu uite aici Coranul

spune: „Când vezi pe Diavol urăşte”. De vreme ce eu am devenit luminată nu pot să găsesc niciun strop de ură în mine. Chiar dacă Diavolul s-ar afla în faţa mea, nu aş putea decât să-mi revărsdragostea asupra lui, pentru că nu mi-a mai rămas nimic altceva.”

7



Prin urmare, dacă simţi că nu poţi iubi anumiţi oameni sau situaţii, mai întâi încetează să-imai urăşti, să fii intolerant cu ei şi să-i critici. Nu este permis să răspunzi la rău prin ură interioarăsau blamare.

Deci nici cuvântul „urăşti” din epistolă nu este potrivit.Pe măsură ce îţi aminteşti de iubirea cea dintâi, în mod firesc începi să guşti din fructele

pomului vieţii care sunt bucuria, cumpătarea, înfrânarea, dreptatea, comuniunea, adevărul.

Cei zece sefiroţi sunt calităţi ale divinului care alcătuiesc de asemenea fiinţa umanăarhetipală. Aceste calităţi sunt interpretate atât ca esenţă a lui Dumnezeu, cât şi drept căi prin carese poate întoarce la Dumnezeu. Sarcina noastră este să urcăm la sursa divină, dezvoltând acelezece calităţi în noi înşine. Abia acestea sunt puterile spirituale.

Din sfera neurologiei avem ca ultime noutăţi de o mare autoritate: neurogeneza şineuroplasticitatea.

Neurogeneza presupune formarea de noi neuroni din celula stem.Neuroplasticitatea exprimă capacitatea creierului de a dezvolta noi conexiuni, de a

reorganiza noi reţele neuronale ca răspuns la noi experienţe sau la diverşi factori de stress, de a prelua noi funcţii ale unor neuroni lezaţi.

Neuroplasticitatea oferă certitudinea capacităţii de reorganizare a creierului – exploatabilăîn scop terapeutic, de învăţare, de modelare a comportamentului uman.

S-a descoperit că iubirea şi compasiunea activează lobul frontal stâng, iar anxietatea şiresentimentele activează lobul frontal drept.

În aceste noi descoperiri se regăseşte ceea ce putem citi în Luca 17/21 „Şi nici nu vor zice:Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

i citim în Matei 24/12 „ Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.”Ș Specialiştii au şi detectat boala respectivă care se numeşte alexitemie.

Mai mult, pe lângă IQ – coeficientul de inteligenţă a început să capete relevanţă şi EQ – coeficientul emoţional. Deci avem destule elemente ca să caracterizăm ce este puterea şi ce esteforţa.

Puterea este liniştită şi modestă. Formează un câmp constant care nu se mişcă. De aceea eaenergizează, dă elan apără şi ajută. Ea este legată de motivaţie şi de principii. Ea este asociată cuceea ce sprijină importanţa vieţii însăşi i de aceea face apel la ceea ce este mai nobil în naturaș umană.

Ea apelează la ceea ce înalţă, înnobilează şi conferă demnitate, ea provine din inimă, în vremece forţa este înrădăcinată în lumea materială, deci a banului.

Fiind asociată compasiunii ne face să avem un sentiment pozitiv faţă de noi înşine.Violenţa înseamnă forţă. De aceea forţa trebuie întotdeauna justificată. Forţa creează contra

forţe, efectul ei este mai curând să polarizeze decât să unifice. Polarizarea implică conflictul. Oriunde apare banul, apare şi conflictul.

Forţa aduce satisfacţii, dar numai puterea generează bucurie.Forţa trebuie justificată, în timp ce puterea nu are nevoie de justificări. Nu ne este greu să asemănăm banul cu pomul binelui şi a răului, iar puterea cu pomul vieţii.Putem explica enantiodromia ca o întoarcere de la pomul binelui şi a răului la pomul vieţii.

Atât epistola, cât şi cercetările ştiinţifice confirmă această posibilitate şi care se explică în aceastăcomparaţie dintre putere şi forţă.

Hancă EugenStr. Zorilor nr.21, Bl. E51, Sc.C , Ap.6

Suceava

8

Epistola Catre Efeseni Eugen Hanca

Documents

Transcript of Epistola Catre Efeseni Eugen Hanca