CARACTERIZARE MOS COSTACHE

Romanul „Enigma Otiliei” da naștere unei galerii impresionante de personaje, puse în lumină din mai multe unghiuri: al autorului omniscient, al opiniilor altor personaje, al factologiei, limbajului și gesticii, al gândurilor, al mediului, al vestimentației. Tipologia personajelor este de esență clasicistă; conturate realist, sunt caractere dominate de o singură trăsătură fundamentală, tipuri general-umane de circulație universală (avarul, baba absolută, arivistul).

Costache Giurgiuveanu este personajul către care converg toate energiile, din motive și interese diferite (Otilia și Felix – pentru că îl iubesc și îl ocrotesc, Pascalopol – pentru ca îi e milă de el și e tutorele Otiliei, calmul Tulea – pentru că vrea să îi ia averea). El întruchipează trăsăturile clasice ale avarului, care se întrepătrund cu duioșia paternă.

Bătrânul Costache are o comportare bizară, fie din pricina senilătății, fie simulează uitarea din teamă, din instinct de apărare față de cei ce îi vânau averea; este și cazul bâlbâielii, care poate fi și un defect de vorbire, dar și un mijloc de apărare, dorind să câștige timp. Și Felix înțelege că avariția este mai mult o manie (mania de a ține banii).

De-a lungul romanului, sunt acumulate nenumărate fapte, întâmplări, vorbe, gesturi, gânduri care pun în lumină dorința de a spori averea și zgârcenia bătrânului: de la micile „ciupele” față de Pascalopol și socotelile încărcate pentru întreținerea lui Felix, până la obținerea unor mari câștiguri anuale realizate prin închirierea unor imobile studenților, localuri de restaurant, debite de tutun; de la privațiuni de ordin personal (hrană, îmbrăcăminte, îngrijire medicala) până la planuri fantasmagorice, de a-i construi Otiliei o casă cu materiale ieftine, obținute din demolări, al cărei plan arhitectural îl construiește singur; de la vânzarea de seringi, instrumente medicale obținute de la studenții mediciniști, la vânzări de imobile de pe urma cărora realizează sume considerabile de bani, pe care îi ține în casă, ascunși, căci depunerea la banca nu-i inspira siguranță.

Conștient că sora lui, Aglae, ca și nepoții (Aurica și Titi), cărora li se adaugă escrocul nonșalant, abil și jovial – Stănică Rațiu – vor să-l fure, sa îi ia averea, pândindu-l și dorindu-i moartea cât mai devreme, Costache trăiește drama neputinței proprii, bătrân și neajutorat, dar și neînduplecat când e vorba de bani. Deși are îndatorirea de a asigura existența Otiliei, el amână mereu reglementarea siguranței fetei. Vorbește mereu de intențiile sale – să o înfieze, să îi facă casă, să pună bani pe numele ei –, dar amână întotdeauna pentru că mania lui de a ține banii e mai puternică. De aici teama, suspiciunea că va fi prădat, crede că banii sunt în siguranță numai sub saltea și nu se poate dezlipi de ei. El va ajunge victima propriei suspiciuni, fiind prădat de Stănică, cel care îi grăbește moartea, având un sfârșit tragic.

Prin Costache Giurgiuveanu se continuă tipologia avarului din literatura română (Hagi Tudose) și universală (Gobseck, Goriot, Grandet), conturându-se un personaj complex.