ElvetiaMesajul Ambasadorului Elveției

2011 este un an deosebit pentru relațiile dintre Elveția și România. Cele două state sărbătoresc centenarul

relațiilor lor diplomatice, inaugurate la 10 mai 1911 prin numirea lui Nicolae Cantacuzino în calitate de ministru plenipotențiar la Berna. Încă de la câștigarea independenței de către România, recunoscută de Elveția în 1880, s-au stabilit relații ofi ciale care au continuat să se dezvolte până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, reducându-se considerabil în timpul perioadei comuniste.

După căderea regimului comunist, relațiile bilaterale și-au regăsit dinamismul de dinainte de război și continuă să se intensifi ce. Volumul comerțului între cele două țări a crescut practic de zece ori, iar investițiile, care progresează continuu, situează Elveția între locul al șaselea și locul al optulea în clasamentul investitorilor străini. Fără a se concentra pe sectorul imobiliar și pe comerțul cu bunuri de consum, investițiile elvețiene s-au axat pe producție, mai ales industrială și farmaceutică, generând astfel plus valoare și contribuind la o creștere stabilă a economiei românești. Potențialul de dezvoltare a investițiilor și a comerțului bilateral este considerabil și, pentru a-și lua avântul, nu așteaptă decât o îmbunătățire a climatului de afaceri care va trebui să implice o fi scalitate simplifi cată și previzibilă și un mediu juridic fi abil.

Dar relațiile diplomatice vizează de asemenea, dacă nu chiar în primul rând, și susținerea eforturilor de democratizare, promovarea stabilității politice a țării și favorizarea instaurării unei economii de piață care să respecte reglementările și principiile în vigoare în democrațiile liberale. De aceea, la puțin timp după căderea dictaturii, Elveția a acordat României un ajutor pentru tranziție de aproximativ 134 de milioane de euro, pentru a susține sectorul privat, reformele din domeniul sănătății, dezvoltarea societății civile și a statului de drept, precum și infrastructura și mediul înconjurător. Apoi, după aderarea României la Uniunea Europeană, Elveția a acordat României un nou ajutor fi nanciar de aproximativ 140 de milioane de euro, care vizează reducerea disparităților economice și sociale între vechile și noile state membre ale Uniunii Europene. Din nou, Elveția își demonstrează solidaritatea atât față de politica UE pentru stabilitate și prosperitate pe continent, cât și față de România, de care o leagă o lungă prietenie.

A venit așadar momentul să sărbătorim o aniversare importantă. În acest sens, ambasada a conceput un program ambițios și eclectic de evenimente care își propun să întărească prietenia româno-elvețiană și să evidențieze importanța prezenței Elveției în România și în Europa. Un astfel de demers nu ar fi putut fi posibil fără sprijinul Departamentului federal pentru afaceri externe, al Pro Helvetia și mai ales al sponsorilor noștri privați, cărora le mulțumesc călduros.

Ambasadorul ElvețieiLivio Hürzeler

100 DE ANI DE RELAȚII DIPLOMATICE

ELVEȚIA-ROMÂNIA PAG. 2

MARȚI, 10 MAI 2011

SPONSORI

Elvetia Oana.indd 1 5/6/11 12:59 PM

100 DE ANI DE RELAȚII DIPLOMATICE ELVEȚIA-ROMÂNIA

2 R O M Â N I A L I B E R Ă , M A R Ț I , 1 0 M A I 2 0 1 1

devenit ulterior o specialitate elvețiană, a căpătat o amploare și mai mare în timpul celui de-al doi-lea război mondial, de această dată în favoarea Statelor Unite, Egiptu-lui, Belgiei, Chilei, Chinei, Greciei, Marii Britanii, Iugoslaviei, Luxem-burgului și Poloniei.

Instaurarea de relații diplomati-ce răspundea unei nevoi și unui interes evident la nivel oficial și privat. Foarte rapid, România a de-venit un partener prioritar în Eu-ropa de Sud-est.

Întreprinderi elvețiene, de peste 150 de ani în România

Deja în prima jumătate a secolului al XIX-lea, numeroase întreprin-deri elvețiene s-au instalat în Ro-mânia, cu activități în sectoare foarte diferite ca horticultura, li-vrarea de mașini pentru vasele cu aburi care navigau pe Dunăre, fo-rarea de puțuri pentru alimenta-rea cu apă potabilă. De altfel, tână-rul stat român a încredințat unui grup de elvețieni organizarea ser-viciilor poștale, în 1869. Mai târziu, în perioada dintre cele două răz-boaie mondiale, investitorii elvețieni au căutat noi oportunități în România și în alte țări din Euro-pa Centrală și Orientală. Companii de anvergură ca Uniunea băncilor elvețiene, Brown Boveri & Cie, Su-chard, Wander și Hoffmann-La Roche s-au stabilit aici, unele din-tre ele rămânând chiar până în ziua de astăzi. După semnarea acordurilor de clearing în anii 1930, Elveția a început să importe grâu, porumb, produse petroliere. Această mișcare s-a intensificat din 1940 din cauza prăbușirii comerțului de peste mări, ceea ce a dus la creșterea interesului pentru România ca destinație pentru in-dustria elvețiană de export. Între 1941 și 1944, România furniza peste 80% din petrolul importat de Elveția și trei sferturi din benzina acesteia.

Al doilea război mondial și apoi perioada comunistă au redus con-siderabil intensitatea și conținutul relațiilor care s-au menținut totuși la un nivel non neglijabil. După venirea la putere a comu niștilor, România a naționalizat în 1948

toate întreprinderile industriale, băncile, companiile de transport și societățile de asigurări. Pentru a despăgubi firmele elvețiene afec-tate de această măsură, autoritățile din cele două țări au căzut de acord în 1951 asupra unei sume de 42,5 milioane de franci, pe care Româ-nia a rambursat-o prin interme-diul clearing-ului până la sfârșitul lui 1959. Comerțul între Elveția și România a cunoscut un elan con-sistent în perioada imediat de du-pă război. Însă a început să stagne-ze în anii 1950, pentru că partene-rii economici occidentali ai Elveției își reveniseră și pentru că România aspira la autarhie; și-a regăsit un suflu nou abia în 1960. Elveția importa mai ales materii prime și exporta utilaje, precum și produse chimice și farmaceutice. Cele două state au semnat un tra-tat comercial la 13 decembrie 1972. Balanțele comerciale anuale au fost cel mai des pozitive pentru Elveția în a doua jumătate a seco-lului XX.

Până la mijlocul anilor șaptezeci, relațiile au fost relativ liniștite, punctate de vizite ministeriale de ambele părți și marcate de o anu-mită deschidere în plan cultural. În mod firesc, nu au fost lipsite de tensiune, mai ales în 1955, când a avut loc tentativa de luare cu asalt a ambasadei României la Berna de către români aflați în exil, în vede-rea transferării arhivelor către ser-vicii secrete occidentale și a luării personalului ca ostateci, urmând a fi eliberați în schimbul unor prizo-nieri politici din România. Această acțiune, care a eșuat, a provocat proteste din partea autorităților române și a declanșat o campanie de presă împotriva Elveției. Aceas-ta a reacționat impunând condiții mai stricte românilor care doreau să călătorească în Elveția.

În plan diplomatic, mai ales mul-tilateral, România a putut juca în anii 1970 un rol în cadrul Confe-rinței pentru securitate și coope-rare în Europa, apropiindu-se de grupul statelor neutre și nealinia-te din care făcea parte și Elveția. Distanța luată de autoritățile ro-mâne față de Moscova și față de pactul de la Varșovia, mai ales cu ocazia invadării Cehoslovaciei, a

făcut ca România să fie percepută ca o țară nealiniată. Din păcate, această percepție nu avea să dure-ze, odată cu înăsprirea regimului și izolarea crescută a țării, ale cărei autorități nu reușeau totuși să îm-piedice divulgarea de informații alarmante privind condițiile de viață și situația drepturilor omu-lui. Căderea cortinei de fier, urma-tă de evenimentele din decembrie 1989 a provocat o ruptură față de trecutul comunist, relansând di-namica relațiilor cu Elveția, care se bucură începând cu 1990 de un re-al progres.

Elvețienii, în topul investițiilor străine

Deschiderea frontierelor în 1990 a permis elanului de solidaritate față de poporul român, concretizat prin acțiunea asociației Opera-țiunea Satele Românești, să se dez-volte, aducând un sprijin material și moral binevenit comunităților românești și construind legături solide de prietenie cu partenerii români. Filiala elvețiană a acestei asociații este încă foarte activă și astăzi.

În plan economic și comercial, progresele au fost exponențiale. Astfel, volumul comerțului a tre-cut de la 100 de milioane de CHF în 1990 la 1.061 de milioane de CHF în 2010, iar investițiile practic inexis-tente se ridică astăzi la 1.124 mili-arde de euro, ceea ce îi plasează pe investitorii elvețieni între locul al șaselea și locul al optulea în clasa-mentul investitorilor străini. După criza din 2009 și 2010, tendințele sunt din nou pozitive, cu noi inves-tiții în perspectivă care demon-strează că potențialul relațiilor economice între cele două țări este departe de a fi epuizat. În vederea îmbunătățirii colaborării în mate-rie de fiscalitate a capitalurilor străine, Elveția și-a adaptat acor-dul de dubla impunere cu Româ-nia, la data de 28 februarie 2011.

Ajutoare financiare pentru tranziție

În plan oficial, relațiile dintre cele două țări au cunoscut o evoluție importantă în termeni de vizite,

dar și de colaborări în cadrul orga-nismelor multilaterale, mai ales în Consiliul Drepturilor Omului de la Geneva al cărui prim președinte a fost român. S-a dezvoltat o coope-rare în sectorul migrației, al com-baterii criminalității și pe planul securității polițienești, mai ales în perioada Campionatului Euro-pean de Fotbal Euro 2008.

Relațiile dintre cele două țări au fost caracterizate în principal de cooperarea în vederea facilitării tranziției României spre demo-crație și economie de piață, și, în-cepând cu 2007, în vederea reduce-rii inegalităților economice și so-ciale. Ajutorul pentru tranziție fa-ce din România țara prioritară în programele de cooperare ale

Elveției cu Europa de Est. În acest sens a fost alocată suma de 170 de milioane de CHF (134 de milioane de euro). Acest program a fost ur-mat de o nouă contribuție pentru România de 140 de milioane de eu-ro, acordată în cadrul extinderii Uniunii Europene.

Președintele Confederației, în vizită la București în luna iunie

Acest ajutor ilustrează întărirea relațiilor dintre cele două țări, marcată și de eliminarea reciprocă a vizelor în 2004 și intrarea în vi-goare a liberei circulații a persoa-nelor, confirmată cu 59% din voturi la referendumul popular din fe-bruarie 2009. Această mărturie a

voinței poporului elvețian de a contribui la instaurarea unui spațiu de libertate de deplasare în Europa este unică.

În mod firesc, această apropiere a fost facilitată și întărită de o serie de vizite oficiale, prima fiind cea a preșe dintelui Ion Iliescu la Berna, în 2003 și cea mai recentă fiind cea a ministrului afacerilor externe Baconschi, tot la Berna, la 7 sep-tembrie 2010, cu ocazia semnării convenției cadru privind contribuția elve țiană. În acest an, președintele Confede rației, doam-na Calmy-Rey, va efectua în luna iunie o vizită oficială la București, ca răspuns la vizita realizată de președintele Băsescu în decembrie 2007, la Berna.

C u mult înainte de independența Ro-mâniei, elvețienii au început să fie i nt e r e s aț i d e

această țară spre care au emigrat încă din secolul al XVI-lea. Relațiile oficiale s-au stabilit însă abia după independența Români-ei, pe care Elveția a recunoscut-o oficial la data de 10 iunie 1880, când a deschis un consulat general în capitală, la București.

La rândul său, România a avut reprezen tanțe consulare la Basel, Zurich și Geneva încă din 1891. Consulatul român de la Berna, des-chis în 1905, a fost transformat în legație în 1911, la inițiativa lui Ca-rol I care l-a numit pe Nicolae Can-tacuzino ministru plenipotențiar la Berna, la data de 10 mai 1911.

Această decizie a confirmat o practică de relații oficiale, inaugu-rată la puțin timp după indepen-dența României și ilustrată mai ales prin încheierea unui tratat co-mercial în 1886. Inițiativa demon-stra prietenia și admirația regelui față de Elveția unde își petrecuse o parte din tinerețe și de unde îl an-gajase pe administratorul dome-niilor regale, Louis Basset din Lau-sanne, care a continuat să lucreze și pentru cei doi succesori ai săi. Relațiile dintre casa regală și Elveția nu s-au oprit aici. Au fost frecvente în timpul celui de-al doi-lea război mondial, prin interme-diul șefului legației elvețiene, mi-nistrul René de Weck, mai ales cu ocazia acordării azilului regelui Carol II, și apoi prin intermediul reginei mamă în lupta în favoarea victimelor dictaturii. Și în sfârșit, începând cu 1947, exilul regelui Mihai în Elveția a confirmat atașamentul familiei regale pen-tru această țară.

Consiliul federal elvețian a des-chis abia în 1916 legația elvețiană de la București, condusă de Gusta-ve Boissie, cunoscând imediat o activitate intensă. Elveția a repre-zentat numeroase guverne pe lân-gă autoritățile române în timpul primului război mondial, mai ales Bulgaria, Danemarca, Germania, Italia, Austro-Ungaria și Turcia. Exercitarea mandatelor de repre-zentare a intereselor străine, care a

Contribuția elvețiană în România este în primul rând un program de coo­perare finanțat de Elveția care se ridică la 140 de milioane de euro. Dar este mai mult de atât.

Programul de Cooperare Elvețiano-Român reprezintă o ocazie de întărire a numeroaselor legături la toate nivelurile dintre România și Elveția; este o nouă verigă într-un lanț care există de multă vreme și în cadrul căruia stabilirea de relații diplomatice oficiale a fost un eveniment esențial.

Elvețienii au aprobat prin referendum fonduri pentru dezvoltarea economică

România este membră a Uni-unii Europene din 2007. Elveția, situată din punct de vedere geografic în inima Europei și, fără îndoială, parte din familia națiunilor europene, a ales o cale diferită, stabilind legături cu UE prin intermediul acordurilor bi-laterale. În același timp, recu-noscând eforturile substanțiale întreprinse pentru reducerea

disparităților economice și so-ciale din UE, Elveția s-a oferit să contribuie la dezvoltarea socială și economică a noilor state mem-bre prin programe bilaterale de cooperare. Temeiul juridic pentru această contribuție a fost aprobat de poporul elvețian prin refer-endum și fondurile aferente de aproape un miliard de euro au fost votate de Parlamentul elvețian. Din contribuția elvețiană, au fost păstrate pentru România 257 de milioane de franci elvețieni (140 de milioane de euro), iar Acordul cadru bilateral dintre cele două guverne a fost semnat în luna sep-tembrie anul trecut.

Povestea călugăriței care a strâns bani în România

Acest acord este o nouă veriga în lanțul solidarității reciproce care are o istorie îndelungată: la sfârșitul secolului al XIX-lea, România a fost cea care a aju-tat Elveția, când o călugăriță din Cantonul Graubünden a călătorit în Transilvania pentru a strânge bani în vederea construirii prim-ului spital din orașul Chur. După 1989, numeroase persoane fizice

și organizații din Elveția s-au re-unit pentru a ajuta poporul român în urma celor patruzeci de ani de dictatură comunistă, iar guver-nul elvețian a sprijinit tranziția României între 1990 și 2007 cu granturi de peste 170 de milioane de franci elvețieni.

Într-o anumită măsură, Pro-gramul de Cooperare Elvețiano-Român este o continuare a spri-jinului acordat de Elveția pentru perioada de tranziție: lucru evi-dent mai ales în sectorul sănătății, unde rezultate elocvente ca siste-mul medical de urgență (SMURD) sau scăderea substanțială a mortalității infantile nu ar fi fost posibile fără asistența elvețiană.

Dar experiența și expertiza elvețiană vor fi valorificate din nou și în alte domenii, ca utiliza-rea eficientă a energiei sau prom-ovarea exporturilor românești.

Contribuția elvețiană: de la combaterea corupției, până la terapia intensivă pediatrică sau protecția naturii

Pe de altă parte, domeniile cheie ale Programului de Cooperare Elvețiano-Român au fost con-venite cu guvernul României pen-tru a reflecta nevoile prezente ale țării, posibilitatea unui transfer de cunoștințe și experiențe elvețiene, inovațiile precum și vizibilitatea contribuției elvețiene. S-a acor-dat o deosebită atenție evitării suprapunerii cu activitățile finanțate din fonduri structurale europene precum și concentrării contribuției elvețiene pe prob-leme pentru care Elveția poate reuni expertize și experiențe specifice.

Domeniile sunt structurate în pa-tru grupuri: Securitate, Stabilitate

și Sprijin pentru Reforme; Mediu și Infrastructură; Promovarea Sec-torului Privat; Dezvoltarea Socială și a Resurselor Umane. Câteva ex-emple de proiecte, deja selectate în Acordul cadru, demonstrează gama largă de aspecte acoperite de contribuția elvețiană: Schen-gen, sistemul de probare, combat-erea corupției, terapia intensivă pediatrică, misiunile de salvare aeriană, protecția naturii și dez-voltarea durabilă a zonelor rurale, îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației de etnie romă și ale altor grupuri vulnerabile, gestion-area sustenabilă a energiei la nivel local, pregătirea de proiecte priori-tare în domeniul transporturilor publice, finanțarea IMM-urilor, măsuri de combatere a spălării de bani, promovarea exporturilor, precum și a burselor și granturilor de cercetare. În conformitate cu Acordul cadru, ulterior vor fi pro-puse și alte proiecte.

După etapa pregătitoare, la 25 martie 2011 a avut loc la Ateneul Român Conferința de lansare a Programului de Cooperare Elvețiano-Român. Cu această ocazie, Ministrul Finanțelor Pub-lice din România, domnul Gheor-

ghe Ialomițianu, și Ambasadorul Elveției, domnul Livio Hürzeler, au semnat un important acord de implementare. Cei peste trei sute de participanți (reprezentanți ai misiunilor diplomatice, ai min-isterelor și ai altor instituții pub-lice, autorități locale, ONG-uri și companii private, precum și persoane particulare) au confir-mat interesul considerabil pentru contribuția elvețiană în România.

Acest interes este vizibil și din numeroasele contacte pe care Biroul Contribuției Elvețiene în România le are în mod permanent cu instituții, organizații și per-soane fizice interesate să partici-pe la implementarea contribuției elvețiene. Deși organizarea struc-turilor și procedurilor necesare nu a fost încă finalizata complet, ne așteptam ca proiectele deja select-ate prin Acordul cadru sa înceapă în următoarele săptămâni, iar primele cereri de propuneri de proiect să fie lansate în cursul acestui an. Toate proiectele și activitățile vor trebui finalizate până în decembrie 2019.

Programul de Cooperare Elvețiano-Român va fi implemen-tat într-un spirit de parteneriat,

la toate nivelurile. Schimbul de cunoștințe, metode și experiențe prin implementarea a numero-ase proiecte importante va con-strui noi legături între România și Elveția și le va întări pe cele ac-tuale, aprofundând astfel relațiile bilaterale dintre cele două țări în domeniul afacerilor, cercetării, sănătății, culturii și politicii.

Contribuția elvețiană în România INFOProiecte în RomâniaPentru cei interesați de contribuția elvețiană în România, următoarele site-uri internet sunt actualizate con-stant cu cele mai recente date, in-clusiv Acordul cadru și anexele sale, astfel: site-ul Biroului Contribuției Elvețiene în România din cadrul Ambasadei Elveției la București (în limba engleză) poate fi accesat la www.swiss-contribution.ch/roma-nia, iar site-ul Unității Naționale de Coordonare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice din România (www.swiss-contribution.ro) prezintă informații și în limba română. Pentru proiecte specifice și înainte de lan-sarea anumitor cereri de propuneri de proiect, se vor organiza eveni-mente speciale de informare pentru oferirea de informații detaliate privind posibilitățile și condițiile de participare la contribuția elvețiană.

În sectorul sănătății, rezultate elocvente ca sistemul medical de urgență (SMURD)

sau scăderea substanțială a mortalității infantile nu ar fi fost posibile fără asistența elvețiană.

© FDFA, www.swissworld.org

Elvetia Oana.indd 2 5/6/11 12:59 PM

ELVEȚIA, EXEMPLUL UNEI NAȚIUNI CU VOINȚĂ PLURALISTĂ

Elveția zilelor noastre este în mare parte produsul dezvoltării istorice în cadrul Eu-ropei, care a luat

ființă o dată cu revoluția franceză din 1798 și a influențat decisiv pro-cesele politice și ideologice ale se-colului al XIX-lea.

Evenimentele produse în Europa în acea perioadă, corelate cu dez-voltarea politicii interne a Elveției, au dus la unificarea si proclamarea Constituției federale de la 1848, moment ce poate fi considerat drept nașterea Elveției moderne.

Proclamarea Constituției de la 1848 este cea care a făcut posibilă îmbinarea eterogenă a diverselor interese ale comunității în cadrul Confederației. Bazată pe consensul unei constituții uniforme, a dus la înființarea unui stat unitar. Prin intermediul proceselor democrati-ce și a celor ce corespund unui stat de drept constituțional, a luat naștere o națiune cu voințe plura-liste, care a conferit elvețienilor, în ciuda diferențelor culturale, un sentiment de unitate.

Multilingvism și diversitate culturală

Elveția este mândră și astăzi de di-versitatea sa culturală și continuă să o cultive, pentru a putea valori-fica schimbul productiv între dife-ritele grupuri. Multilingvismul și cele patru regiuni culturale ale Elveției constituie cea mai rele-vantă diversitate. Elveția are patru limbi oficiale recunoscute: france-za, germana, italiana și retoroma-na. Pe lângă aceste aspecte, mai exista și mentalitatea diferită în-tre diversele regiuni, care iese cel mai bine în evidență în momentul anunțării rezultatelor în urma ale-gerilor naționale. Această unitate a diversității se regăsește în special în structura federalistă a statului elvețian, care are o contribuție marcantă la colaborarea armonică și la distribuirea diverselor sarcini administrative între cantoane și administrația federală.

Inițiativă legislativă și drept la referendum

Forma de guvernământ, care este la baza Constituției federale, co-respunde unei așa numite semi-democrații. Aceasta se caracteri-zează prin poziționarea ei între o democrație reprezentativă și una directă. Poporul își alege repre-zentanții în parlament, prin inter-mediul cărora se nominalizează membrii din cadrul conducerii statului. Cetățenii au dreptul de a propune legi noi, de a le suspenda sau modifica, prin referendum sau inițiativă populară. Inițiativa le-

R O M Â N I A L I B E R Ă , M A R Ț I , 1 0 M A I 2 0 1 1 3

gislativă și dreptul la referendum sunt privilegii ale cetățeanului elvețian, deoarece acestea îi oferă posibilitatea de participa activ și direct, prin strângerea de suficien-te semnături din partea altor cetățeni cu drept de vot, la organi-zarea comună a Elveției. Astfel cetățeanul are posibilitatea de a contesta, prin referendum, o hotă-râre de lege a legislativului. Inițiativa legislativă îi conferă po-porului dreptul de a-i comunica puterii poziția sa referitoare la proiectele de lege, aceasta din ur-

mă trebuind apoi sa le prelucreze și să le transpună corespunzător. Rezultatul acestei forme mixte de elemente reprezentativ democra-tice și direct democratice permite integrarea continuă a diverselor grupuri de populație a Elveției în politica federală. Astfel, fiecare cetă țean are posibilitatea de a se implica activ în politica Confederației.

Prin urmare, poporul alege direct membrii parlamentului, care are putere legislativă și este constituit din Consiliul național si Consiliul

cantoanelor. Consiliul național re-prezintă poporul, iar Consiliul cantoanelor, fiecare canton în par-te. Cele două camere se reunesc cel puțin o dată pe an în cadrul parla-mentului, numesc membrii Administrației federale si decid re-partizarea domeniilor de competență. O altă particularitate a Elveției o constituie puterea exe-cutivă, care este exercitată de Con-siliul federal. Acesta este compus din șapte consilieri federali, care sunt aleși de către parlament o da-tă la patru ani. În majoritatea sta-

telor această putere executivă este deținută doar de șeful guvernului, astfel încât aceasta formă a execu-tivului este considerată o particu-laritate a Elveției. Componența consiliului federal corespunde din 1959 unei așa numite „formule magice“, pentru a putea asigura un echilibru între cele 4 mari partide politice. Aceasta formulă permite primelor 3 partide mari din cele 4 să numească câte 2 consilieri fede-rali, iar celui de-al 4-lea partid, mai mic, să numească un singur consi-lier federal. Deoarece sistemul po-

litic elvețian se află într-un proces continuu de schimbare, această „formulă magică“ trebuie adaptată din când în când acestor schim-bări. Ultima schimbare s-a produs în anul 2003. Anul acesta vor avea loc noi alegeri în cadrul consiliului federal și se pune problema dacă „formula magică“ actuală cores-punde sau nu mărimii partidelor politice.

Pe lângă puterea legislativă deținută de parlament și cea exe-cutivă, deținută de Consiliul fede-ral, puterea juridică este reprezen-

tată de tribunalul federal. Conform dispozițiilor stipulate

în Constituția federală, tribunalul federal îndeplinește funcția de Curte Supremă și Instanță de con-tencios administrativ, for de apel în cazul conflictelor civile, forul tutelar de control în cazul datorni-cilor și Curte de casație în cazul sentințelor penale ale judecătorii-lor cantonale.

Proiectul Elveția

Forma actuală a Constituției fede-rale este rezultatul unei istorii lungi și conflictuale, care s-a ca-racterizat în final printr-o conti-nuă dispoziție la compromisuri a elvețienilor. Această dorință de co-laborare caracterizează sentimen-tul de apartenență a Confederației și reprezintă și în zilele noastre condiția și baza unei națiuni pline de voință. Elvețienii trebuie sa fie mereu conștienți de faptul că Elveția nu reprezintă un monolit de neclintit, care sa rămână indife-rent la trecerea si cerințele timpu-lui. Elveția este un proiect, care se află într-o continuă desfășurare și care necesită colaborarea tuturor. Prin acest proiect se dorește veni-rea în întâmpinarea cursului isto-riei și îmbinarea armonioasă între un trecut și un viitor prosper.

Elveția este un proiect,

care se află într-o continuă desfășurare și care necesită colaborarea tuturor. Prin acest proiect se dorește venirea în întâmpinarea cursului istoriei și îmbinarea armonioasă între un trecut și un viitor prosper.

Elveția este angajată în stabilitatea și bunăstarea europeană și împărtășește aceleași valori și țeluri ca și partenerii săi europeni.

Deși nu este membru instituțional al UE, Elveția este un actor dina-mic al familiei europene. În calita-te de membru al Consiliului Euro-pei, al OSCE și al OCDE, Elveția contribuie la democrație, statul de drept, drepturile omului precum și la stabilitatea și bunăstarea în Eu-ropa și în lume.

Elveția susține promovarea păcii și participă cu personal civil și mi-litar în misiunile UE: EULEX în Kosovo, EUPM și EUFOR Althea în Bosnia și Herțegovina, precum și la misiunea KFOR din Kosovo în cadrul Parteneriatului NATO pen-tru Pace.

Conștientă de necesitatea de a reduce disparitățile de pe conti-nent, Elveția contribuie la stabili-zarea și dezvoltarea Europei de Est și a Balcanilor, cu peste 3,5 miliar-de de franci elvețieni (aproximativ 3 miliarde de euro) încă din 1991 și susține cele 12 State Membre care au aderat la Uniune în 2004 și 2007 cu o contribuție de circa 1,3 miliar-de de franci elvețieni (aproximativ

1 miliard de euro). În cadrul politi-cii sale de susținere a unui trans-port european durabil, care să nu afecteze mediul înconjurător, Elveția a investit în jur de 20 de mi-liarde de franci elvețieni (aproxi-mativ 15 miliarde de euro), în construcția AlpTransit, cunoscut de asemenea ca rețeaua feroviară

transalpină (NEAT), construind astfel capacități suplimentare pentru îmbunătățirea comerțului pe piața internă europeană. Elveția este și un partener de încredere în materie de afaceri externe. Împărtășește valorile europene și contribuie la soluționarea unor provocări comune, cum ar fi medi-

erea între Armenia și Turcia și re-prezentarea intereselor reciproce între Georgia și Rusia.

Elveția are relații strânse și intensive cu UE

După SUA, Elveția este cel mai im-portant partener economic al Uni-

unii Europene (comerțul cu bu-nuri și servicii, investițiile străi-ne), înaintea Chinei și Rusiei. Se situează pe locul al patrulea la relațiile comerciale și este a doua piață de export pentru Uniune, du-pă SUA (8,1% din totalul exporturi-lor UE în 2009). Volumul comercial total se ridică la aproximativ 1 mi-liard de franci elvețieni (în jur de 700 de milioane de euro) pe zi. Comerțul cu Elveția este profitabil pentru UE, care se bucură de un excedent comercial anual de 14 miliarde de euro (2009). Din punct de vedere al investițiilor, Elveția este al treilea investitor străin din UE, unde companiile elvețiene au în jur de un milion de angajați. Și dacă mai adăugăm la această rea-lizare impresionantă faptul că aproximativ 200.000 de persoane fac naveta zilnic din UE pentru a munci în Elveția, că 1.300.000 de persoane și 700.000 de vehicule traversează în fiecare zi frontiera între Elveția și Uniunea Europea-nă și că aproape un milion de cetățeni europeni locuiesc în Elveția, care are o populație totală de 7,8 milioane de oameni și, pe de altă parte, că aproximativ 400.000 de cetățeni elvețieni trăiesc și muncesc în UE, trebuie să recunoaștem că Elveția se află în

inima Europei, după cum o de-monstrează și cultura, tradiția și poziția sa geografică.

Dar între Uniunea Europeană și Elveția există și legături de natură formală și juridică. Au fost înche-iate numeroase acorduri bilatera-le. De altfel, Uniunea nu a semnat cu nicio altă țară terță mai multe acorduri decât cu Elveția. Acestea se referă la domenii ca: piața inter-nă (acordul de liber schimb, acor-dul de liberă circulație a persoane-lor), securitatea internă (Schen-gen/Dublin), transport (acorduri de transport terestru și de aviație civilă) și cooperare în materie fis-cală (acorduri privind impozitarea economiilor și combaterea frau-dei).

În prezent, Elveția este implicată în discuții și negocieri privind noi domenii de cooperare cu UE. Prin-tre acestea: electricitatea (stan-darde comune, o mai bună securi-tate; acces la rețeaua pentru elec-tricitatea transfrontalieră); comerț liber cu produse agricole, siguranța alimentară, siguranța produselor și sănătatea publică; recunoașterea standardelor de se-curitate în domeniul produselor chimice (REACH); navigația prin satelit (Galileo). Se preconizează de asemenea o cooperare între

autoritățile de concurență, pre-cum și cu Agenția Europeană de Apărare.

În ceea ce privește aspectele de politică fiscală, Elveția este gata să discute condițiile și modalitățile unui posibil dialog pe marginea Codului european de conduită pentru impozitarea întreprinderi-lor. În plus, a deschis deja dialogul cu Uniunea cu privire la impozita-rea întreprinderilor la nivel canto-nal.

Pe agenda de discuții cu Comisia Europeană se află și aspecte instituționale. Ambii parteneri percep nevoia unui cadru pentru numeroasele acorduri și negocieri. A fost creat un grup de lucru co-mun Elveția – Comisia Europeană pentru a găsi soluții la aspectele instituționale deschise de acordu-rile bilaterale (dezvoltare, inter-pretare, monitorizare ș i soluționarea litigiilor).

Astfel de soluții trebuie să res-pecte suveranitatea ambelor părți și să garanteze funcționarea co-rectă a instituțiilor acestora. Con-tinuarea și dezvoltarea relațiilor bilaterale, o pre-condiție dorită de poporul elvețian pe aceste premi-ze, este în interesul Elveției, Uni-unii Europene și al Statelor sale Membre.

Elveția în Europa – un partener puternic

© FDFA, www.swissworld.org

© FDFA, www.swissworld.org

Elvetia Oana.indd 3 5/6/11 12:59 PM

Lausanne și la Leysin (1917-1920) pentru a se consacra scrisului și pentru a publica în jurnalul geno-vez La Feuille, numeroase articole polemice împotriva regimului ro-mânesc al epocii, considerate ca fiind primele sale texte in limba franceză. în 1922, lidera comunistă Ana Pauker și soțul său, s-au refu-giat in Elveția, inainte de a se sta-bili ulterior pentru o scurtă vreme in Franța.

Elveția cunoaște de asemenea în această perioadă, o scenă artistică efervescentă, în care totul pare po-sibil. Astfel Samuel Rosentock, care tocmai a adoptat pseudoni-mul de Tristan Tzara, s-a stabilit la Zürich în 1915. În 5 februarie 1916, împreună cu câțiva prieteni, el a creat cafeneaua literară și artistică

«Cabaret Voltaire», constituind astfel actul de naștere al mișcării „Dada“, ale cărei influențe exerci-tate în artele epocii, în special în suprarealism, sunt foarte cunos-cute. El va scrie primele sale doua culegeri de poeme în limba france-ză, înainte de a se muta definitiv la Parî 1919.

În domeniul relațiilor interna-ționale si al diplomației, perioada interbelică este de asemenea mar-cată de prezența marilor persona-lități românești pe teritoriul elvețian. Intre 1921 si 1932, Nico-lae Titulescu este numit delegat permanent al României la Societa-tea Națiunilor de la Geneva, unde va prezida Adunarea doi ani la rand, in 1931 și 1932. Amintirea sa este incă vie in cercurile diplo-

mației multilaterale, opera sa in favoarea păcii și a stabilității in Europa a marcat epoca sa. In același timp, Lucian Blaga ocupă funcția de consilier cultural al Ambasadei României la Berna (in perioada 1928-1932 și in anul 1937). Întâlnirea sa cu Titulescu este o veritabilă revelație pentru Blaga. Mai mult, sejurul său la Berna, pe care îl califică drept „orașul pe ca-re în subconștient l-am visat pen-tru mine“ marchează avântul său într-o carieră atat literară cât și di-plomatică. Ce păcat că nu a putut la sfârsitul razboiului să revină în Elveția. România poate ar fi câștigat premiul Nobel pe care re-gimul de atunci i-l refuzase !

Razboiul și consecințele sale geo-politice asupra Europei de Est adu-

ce din nou in față rolul Elveției ca «țară de azil». In 1943, în postul ocupat inainte de Lucian Blaga, îl regăsim pe Constantin Brăiloiu. Dar, spre deosebire de Blaga, mare-le etnomuzicolog nu se va reîn-toarce niciodată în patria sa. Bul-versările istoriei il imping să se stabilească la Geneva, unde el fon-dează, impreună cu prietenul sau Eugène Pittard, director la Muzeul Etnografic, Arhivele Interna țio-nale de Muzică Populară, instituție pentru care va lucra și căreia ii va dedica toata energia si pasiunea până la moartea sa in 1958.

Deja în 1940, fostul Ministru al Afacerilor Externe, jurnalist repu-tat, fondator al ziarului Timpul Fa-miliei, Grigore Gafenco găsește refugiu la Geneva, unde va rezida pană in anul 1945. El colaborează cu numeroase jurnale elvețiene si străine, printre care și « Journal de Genève ». La Fribourg el publică in 1944 magistralul său eseu Prélimi-naires de la guerre à l’Est. In același an, alt fost ministru (al Justitiei) și jurnalist de renume, fondator al ziarului « Universul », Stelian Po-pescu, se exilează în Elveția, inainte de a se stabili in Spania.

Un excepțional destin de aseme-

nea este cel al lui Alexandru Sa-fran, Mare Rabin de România, ex-pulzat de regimul comunist în 1947, care decide să se stabilească în Elveția, unde devine Mare Ra-bin de Geneva in 1948, post pe care il va ocupa până la moartea sa, in 2006. In același an 1948, Regele Mihai I (silit să abdice in 30 de-cembrie 1947), decide să se stabi-lească la Versoix, lângă Geneva.

Numeroși artiști romani aleg de asemena exilul în Elveția. După anul 1942, când compatrioata sa Clara Haskil va opta pentru naționalitatea elvețiană, marele pianist Dinu Lipatti cere la rân-dul său azil la Geneva in 1943. El va ocupa un post la Conservator, care ce ii va permite să relanseze carie-ra sa internațională, tragic intre-ruptă mai tarziu de o boală, in 1950. El se află azi înmormântat in cimi-tirul Chêne-Bourg.

Decedat anul trecut la Geneva, naistul Simion Stanciu (alias Sy-rinx) a ales același destin la finalul anilor 1970, motivat de legăturile sale cu Elveția. El a fost lansat pe scena internațională de Jean-Cla-ude Vial, patron al mărcii „Disque Offices“ la Fribourg. Același Vial a avut flerul, în anii 1960, de a-l pro-

mova pe foarte tânărul atunci, Gheorghe Zamfir, al cărui talent tocmai fusese descoperit de etno-muzicologul Marcel Cellier. În fi-nal, tot în materie culturală, Elveția este de asemenea, un loc de întâlniri care a marcat pro-fund doi mari gânditori români: Mircea Eliade, scriitor și istoric de credință și religie de reputație mondială și Eugen Ionescu, emi-nent reprezentant al teatrului ab-surd. Eliade era, între anii 1950 și 1960, un participant asiduu la în-tâlnirile Eranos, fondate de ro-mânca Olga Froebe-Kapteyn la Ascona (Tessin) la care participau somități intelectuale de tendințe variate, ca C. G. Jung. Acestea sunt pentru el momente atât de privile-giate încât le descrie ca fiind sin-gurele în care „conferențiarii reușesc să se debaraseze atât de timiditatea lor cât și de complexe-le lor de superioritate“. În ceea ce-l priveste pe Eugen Ionescu, bio-grafiile sale susțin că la Saint-Gall va pune in practică decizia sa de a se retrage de pe scena literară pen-tru a se consacra picturii în 1985 și 1987, împrumutând aceeași explo-rare interioară către misticism ca și prietenul sau, Eliade.

Laurent Chrzanovski

U nele cantoane ce formau vechea Confederație El-vetică, inaugura-seră încă de la

începuturile timpurilor moderne, o politică de primire a străinilor, urmărită de autoritățile din țara lor de origine. Aceasta linie a fost reluată de Confederație în secolul al XIX-lea, în timpul razboaielor napoleoniene, monarhiile «Sfintei Alianțe» sufocând toate veleitățile de liberalism în Europa. Revoluțiile din 1830 și 1848 au generat un aflux de activități care au găsit în Elveția adăpost si protecție.

De la sfârșitul secolului și până în anii 1920, Elveția devenise un ade-vărat laborator internațional de ideologii revoluționare: socia liști, comuniști și anarhiști din toată Europa găseau aici refugiu, cu Ba-kunin și Lenin în frunte, dar și cu Mussolini - socialist revolu ționar al epocii ! În acest cadru sunt ates-tate în Elveția primele mari personalități românești. Zamfir Constantin Arbore, mare apără-tor al cauzei Basarabiei a fugit din închisorile țariste pentru a se exila la Zürich, apoi la Geneva. În mijlo-cul unei pleiade de activiști de re-nume mondial, el a legat o strânsă prietenie cu Bakunin și cu Français Elisée Reclus, în serviciul cărora el și-a pus tot talentul său de editor și jurnalist care l-a facut celebru mai tarziu. Evoluția viitorului senator ca mare sociolog și prieten nedes-părtit al lui Eminescu, reprezintă singura bogăție a dezbaterilor per-mise in Elveția.

Nihilist, el devine acolo anarhist, apoi comunist și în fine, socialist, inițiindu-se în același timp în franc-masonerie. Puțin mai târziu, celebrul scriitor Panaït Istrati va profita de lungile sale sejururi la

În majoritatea țărilor, dezvoltarea industrială a început cu exploatarea resurselor naturale. Nu a fost şi cazul Elveției care nu are materii prime de exportat.

Două treimi din teritoriu sunt aco-perite de păduri, lacuri, ghețari și stânci. Totuși, această țară înregis-trează o creștere economică stabi-lă de peste 150 de ani, datorată în principal mâinii de lucru cu înaltă calificare, care favorizează dezvol-tarea de companii eficiente în sec-

torul industrial și al serviciilor. Mediul de lucru este reglementat

de un așa numit „Acord de pace“, semnat inițial în 1937 între sindi-catele și patronatele din industrie. Semnatarii se angajau să nu intre în grevă (sindicală sau patronală) în caz de conflict și, dacă nu se ajungea la niciun acord, să apeleze la serviciile unui consiliu de arbi-traj. În prezent, majoritatea con-tractelor colective de muncă exis-tente în Elveția includ acest gen de acord. Majoritatea lucrătorilor din Elveția sunt angajați de întreprin-deri mici și mijlocii care joacă un

rol deosebit de important în eco-nomia țării. Conform recensă-mântului agenților economici din 2010, peste 99% din întreprinderi aveau sub 250 de lucrători cu nor-mă întreagă, reprezentând două treimi din totalul forței de muncă.

„Strategia de nişă“ a companiilor

Economia elvețiană nu se bazează pe producția de masă ci pe munca de înaltă calitate și pe lucrători cu înalte calificări. Multe companii au urmat ceea ce numesc o „strate-gie de nișă“, concentrându-se pe o gamă mică de produse de înaltă calitate. Drept urmare, întreprin-derile elvețiene sunt extrem de competitive pe piețele mondiale și majoritatea își realizează de fapt doar o mică parte din cifra de afa-ceri în Elveția.

De la sfârșitul secolului al XIX-lea, Elveția a asistat la dezvoltarea unui sector diversificat al servicii-lor care reprezintă astăzi aproape 70% din PIB. Băncile, asigurările și serviciile fiduciare constituie aproape 13% din PIB. Infrastructu-ra pentru telecomunicații și trans-port s-a dezvoltat rapid, Elveția fi-ind un punct de intersecție pentru multe zone ale Europei. Un lucru benefic pentru turism, care contri-buie cu peste 6% la PIB și este o sursă importantă de valută străină pentru regiunile de munte.

Sectorul industrial (sectorul se-cundar) reprezintă în jur de 25% din PIB. Principalele domenii de

activitate sunt farmaceuticele, mi-crotehnologia, tehnologia de vârf, biotehnologia și utilajele. Succesul industriei chimice și farmaceutice elvețiene, care își generează aproa-pe întreaga cifră de afaceri în afara țării, se bazează pe sume enorme investite în permanență în cerce-tarea privind noi substanțe active și dezvoltarea de noi produse.

Ingineria, industria electrică și metalurgia numără peste jumăta-te din angajații din industria de prelucrare (300.000 de angajați). Elveția este un exportator impor-tant de utilaje, mai ales pentru in-dustria hârtiei și imprimarea tex-tilelor. Producția de ceasuri este o altă caracteristică a industriei noastre. În lupta pentru cucerirea spațiului sau în cadrul marilor evenimente sportive, când timpul trebuie să fie măsurat la milise-cunde, ceasurile și cronometrele elvețiene se vor regăsi întotdeauna în frunte. Buna reputație a produ-selor elvețiene din acest sector s-a bazat pe un grad înalt de inventi-vitate, un meșteșug de calitate de-osebită care a dăinuit în timp și o îmbunătățire continuă a servicii-lor postvânzare.

Sectorul industrial din Elveția contribuie și el la cercetare și dez-voltare, cu investiții anuale de pes-te 6 miliarde de euro la nivel intern și de două ori mai mult în lucrările laboratoarelor din străinătate. In-dustria chimică și farmaceutică reprezintă peste 30% din cheltuie-lile Elveției, iar un procent de peste 40% este atribuit industriei utila-

jelor, industriei electrice și meta-lurgiei.

Cota agriculturii în PIB (5%) pre-cum și numărul de persoane anga-jate în acest sector este în scădere drastică de mai multe decenii. Această evoluție asociată cu schim-bări structurale de amploare este tipică pentru aproape toate econo-miile moderne. Majoritatea ferme-lor sunt exploatații familiale. Agri-cultorii sunt proprietarii pământu-lui pe care îl lucrează și locuiesc în fermă. Având în vedere globalizarea și dereglementarea acestui sector, guvernul elvețian și-a schimbat po-litica agricolă în 1992, introducând plățile directe către agricultori, fără să fie bazate pe produse. Această măsură avea de asemenea scopul de a încuraja calitatea producției mai degrabă decât cantitatea, în ve-derea unei agriculturi competitive. În viitorul apropiat, vor fi imple-mentate și alte reforme ca de exem-plu reducerea considerabilă a fon-durilor utilizate pentru susținerea prețurilor și transferul acestora că-tre plățile directe precum și elimi-narea subvențiilor la export.

62 % din exporturi merg în țări europene

Economia Elveției se bazează într-o mare măsură pe comerțul exteri-or. Este una dintre țările cu cele mai mari cote din produsul intern brut provenită din comerțul exte-rior. Elveția importă materii prime și exportă mărfuri de înaltă calita-te. Valoarea unei tone de bunuri

exportate era de două ori și un sfert mai mare decât aceeași canti-tate importată.

În acest context, Uniunea Eu-ropeană este deosebit de impor-tantă pentru Elveția, 62 % din exporturi mergând în țările euro-pene. Relațiile comerciale dintre Elveția și România sunt bune și se și îmbunătățesc treptat. În 2010, exporturile României spre Elveția (în principal utilaje, echipamente electronice și bunuri industriale) se ridicau la 260 de milioane de euro (în creștere cu aproape 32%). Importurile (produse farmaceu-tice, utilaje și bunuri industriale) reprezentau 429 milioane de euro (în creștere cu aproape 2%). Creș-terea exporturilor românești este un semnal încurajator care arată că partea cea mai grea a crizei a ră-mas în urmă și că în curând va re-începe o creștere durabilă. Elveția are tot interesul ca România să

aibă o economie puternică. Se si-tuează printre cei mai importanți zece investitori din țară (locul opt cu 1,1 miliarde de euro). Între cele două țări există din 1994 un acord de protecție a investițiilor precum și un acord de evitare a dublei impuneri, ambele cu obiectivul de a facilita investițiile elvețiene în România. În luna februarie, Elveția și România au semnat un protocol de modificare a acordu-lui privind dubla impozitare în domeniul impozitului pe profit și capital. Această revizuire va con-tribui la continuarea dezvoltării relațiilor economice bilaterale. În ciuda crizei și a reducerii drastice a investițiilor străine în România în 2009 și 2010, companiile elvețiene au rezistat bine și toate și-au păs-trat operațiunile aici. Privesc spre viitor cu un anumit optimism și sunt gata să continue investițiile cu noi perspective de creștere.

Elveția, o economie bine conectată4 R O M Â N I A L I B E R Ă , M A R Ț I , 1 0 M A I 2 0 1 1

MARI PERSONALITAȚI ROMÂNEȘTI ÎN ELVEȚIA

Panait Istrati

Intre 1921 si 1932, Nicolae

Titulescu este numit delegat permanent al României la Societatea Națiunilor de la Geneva, unde va prezida Adunarea doi ani la rand, in 1931 și 1932.

© FDFA, www.swissworld.org

© FDFA, www.swissworld.org

Elvetia Oana.indd 4 5/6/11 12:59 PM