EXPERIENTE SI VIZIUNIELLEN G. WHITE

JUDECAREA LUI HRISTOS

Cand au parasit cerul, ingerii si-au lasat deoparte, cu tristete, cununile stralucitoare. Nu le puteau purta in timp ce Comandantul lor suferea si avea sa poarte o cununa de spini. In sala de judecata, Satana si ingerii lui erau ocupati cu spulberarea sentimentelor si compasiunii omenesti. Insasi atmosfera era grea si stricata de inraurirea lor. Preotii cei mai de seama si batranii au fost inspirati de ei sa-L insulte si sa-L maltrateze pe Isus intr-un mod care era cel mai greu de suportat de natura umana. Satana spera ca asemenea batjocura si violenta vor provoca vreun murmur sau plangere din partea Fiului lui Dumnezeu, sau ca Isus Isi va manifesta puterea divina si Se va smulge din stransoarea multimii, iar planul de mantuire va putea astfel esua in cele din urma.

Petru L-a urmarit pe Domnul sau dupa ce Acesta a fost tradat. Era nerabdator sa vada ce se va face cu Isus. Dar cand a fost acuzat ca este unul dintre ucenicii Lui, teama pentru siguranta proprie l-a impins sa declare ca nu-l cunostea pe acel om. Ucenicii erau stiuti pentru limbajul lor curat, iar Petru, pentru a-I convinge pe acuzatorii lui ca nu era unul dintre discipolii lui Hristos, a tagaduit acuzatia a treia oara, cu blesteme si injuraturi. Isus, care Se afla la o oarecare distanta de Petru, I-a aruncat acestuia o privire mustratoare. Atunci si-a amintit ucenicul cuvintele pe care I le spusese Isus in camera de sus si, de asemenea, afirmatia plina de zel, pe care o facuse chiar el: “Chiar daca toti ar gasi in Tine o pricina de poticnire, eu niciodata nu voi gasi in Tine o pricina de poticnire”. Il tagaduise pe Domnul sau, ba aceasta chiar cu blesteme si injuraturi; dar acea privire a lui Isus I-a topit inima lui Petru si l-a salvat. A plans amar, s-a cait de marele sau pacat si s-a convertit, iar apoi a fost pregatit sa-I intareasca pe fratii lui.

Multimea cerea, zgomotoasa, sangele lui Isus. L-au biciuit cu cruzime si L-au acoperit cu o haina veche, imparateasca, de purpura si I-au pus pe capul sfant o cununa de spini. I-au pus o trestie in mana, I s-au inchinat si L-au salutat cu batjocura: “Plecaciune, Imparatul iudeilor!” Apoi I-au luat trestia din mana si L-au lovit cu ea in cap, facand ca spinii sa-I patrunda adanc in tample si sa-I verse sangele, care I s-a scurs pe fata si pe barba.

Ingerilor le era greu sa indure privelistea. Ei L-ar fi scapat pe Isus, dar ingerii comandanti le-au interzis aceasta, spunand ca era intr-adevar un mare pret de rascumparare de platit pentru om, dar ca acesta avea sa fie complet si sa provoace moartea celui care avea puterea mortii. Isus stia ca ingerii sunt martori la scena umilrii Sale. Cel mai slab dintre ingeri ar fi putut sa provoace caderea neputincioasa a multimii batjocoritoare si L-ar fi putut izbavi pe Isus. El stia ca, daca ar fi dorit aceasta de la Tatal Sau, ingerii L-ar fi eliberat intr-o clipa. Dar era de folos ca El sa suporte silnicia oamenilor nelegiuiti pentru a implini planul de mantuire.

Isus a stat bland si umil inaintea multimii infuriate, in timp ce Il tratau in modul cel mai josnic. L-au scuipat in fata – acea fata de care vor dori sa se ascunda intr-o zi, care va da lumina cetatii lui Dumnezeu si va straluci mai puternic decat soarele. Hristos nu a aruncat celor care-L chinuiau o privire manioasa. I-au acoperit capul cu o haina veche,

ca sa nu vada, Il loveau in fata si strigau: “Prooroceste, cine Te-a lovit”? Atunci a fost o mare neliniste printre ingeri. L-ar fi salvat intr-o clipita, dar ingerii comandanti I-au oprit.

Unii dintre ucenici prinsesera curaj sa intre unde era Isus si sa fie martori la judecarea Sa. Ei se asteptau ca El sa-Si faca simtita puterea divina, sa Se salveze din mainile vrajmasilor Sai si sa-I pedepseasca pentru cruzimea pe care I-o aratasera. Sperantele lor sporeau si se prabuseau dupa cum se desfasurau scenele din fata lor. Uneori se indoiau si se temeau ca fusesera amagiti. Dar glasul pe care-l auzisera pe muntele schimbarii la fata si slava pe care o privisera acolo le-au intarit credinta ca El era Fiul lui Dumnezeu. Si-au rememorat scenele la care fusesera martori, miracolele facute de Isus, pe care le vazusera – vindecarea celor bolnavi, deschiderea ochilor celor orbi, redarea auzului urechilor surde, mustrarea si alungarea duhurilor de demoni, invierea mortilor si chiar calmarea vantului si a marii. Nu le venea sa creada ca avea sa moara. Sperau ca mai era timp inca sa Se ridice in putere si, cu glasul cu care poruncea, sa risipeasca multimea insetata de sange – ca atunci cand a intrat in Templu si I-a alungat pe cei care facusera din casa lui Dumnezeu un loc de negot, cand au fugit dinaintea Sa ca si cum erau urmariti de o companie de soldati inarmati. Ucenicii sperau ca Isus Isi va manifesta puterea si ii va convinge pe toti ca El era Imparatul lui Israel.

Iuda era framantat de remuscari amare si rusine din pricina tradarii lui Isus. Iar cand a vazut maltratarea pe care a suportat-o Mantuitorul, a fost coplesit. Il iubise pe Isus, dar iubise mai mult banii. Nu se gandise ca Isus Se va lasa prins de gloata pe care o condusese el. Se asteptase sa faca o minune si sa scape de ei. Dar cand a vazut multimea infuriata in sala de judecata, insetand dupa sange, si-a simtit adanc vina; si, in timp ce multi Il acuzau cu vehementa pe Isus, Iuda umbla prin multime marturisind ca pacatuise vanzand sange nevinovat. Le-a dat preotilor banii cu care il platisera si I-a implorat sa-L elibereze pe Isus, declarand ca Acesta era cu totul si cu totul nevinovat.

Pentru scurt timp, supararea si incurcarea I-a amutit pe preoti. Ei nu doreau ca poporul sa stie ca il angajasera pe unul dintre cei ce spuneau ca sunt ucenici ai lui Isus pentru a-L da in mainile lor. Doreau sa ascunda faptul ca-L vanasera pe Isus ca pe un hot si Il prinsesera in secret. Dar marturisirea lui Iuda si infatisarea lui vinovata si ravasita I-a dat pe fata pe preoti inaintea multimii, aratand ca ura era aceea care ii impinsese sa-L prinda pe Isus. Cand Iuda a declarat sus si tare ca Isus era nevinovat, preotii au raspuns: “Ce ne pasa noua? Treaba ta”. Il aveau pe Isus in puterea lor si erau hotarati sa nu-L scape. Iuda, coplesit de durere, a aruncat banii pe care-I dispretuia acum la picioarele celor care-l tocmisera si, cuprins de suferinta si groaza, s-a dus si s-a spanzurat.

Isus avea multi simpatizanti in grupul care-L inconjura si faptul ca nu a raspuns in nici un fel multor intrebari ce-I fusesera puse umpluse de uimire multimea. Sub toata batjocura si silnicia gloatelor, nici macar o incruntare, nici o expresie de tulburare nu se asternuse pe chipul Sau. Era demn si stapan pe Sine. Cei de fata Il priveau, minunandu-se. Au facut comparatie intre fizicul Sau desavarsit si postura ferma, plina de demnitate cu infatisarea celor care stateau inaintea Lui pentru a-L judeca si si-au zis, unii catre altii, ca El parea mai degraba un imparat fata de oricare dintre mai marii lor. Nu purta nici o trasatura a unuia care sa fie vinovat de crima. Ochii Lui erau blanzi, limpezi si netulburati, iar fruntea inalta si larga. Fiecare aspect al Sau era marcat de bunavointa si principii nobile. Indelunga Sa rabdare era atat de neomeneasca, incat multi tremurau. Chiar Irod si Pilat au fost extrem de tulburati vazand tinuta Lui nobila, dumnezeiasca.

Pilat a fost convins de la inceput ca Isus nu era un om de rand. Credea ca are un caracter de exceptie si ca era cu totul nevinovat de acuzatiile aduse impotriva Lui. Ingerii care erau martori la aceasta scena au vazut convingerea guvernatorului roman si, pentru a-L salva de la angajarea in actul ingrozitor, de a-L da pe Hristos sa fie crucificat, un inger a fost trimis la sotia lui Pilat si a informat-o printr-un vis ca Acela pe care-L judeca sotul ei era Fiul lui Dumnezeu si ca suferea pe nedrept. Ea I-a trimis de indata o instiintare lui Pilat, declarand ca a suferit mult intr-un vis din pricina lui Isus si avertizandu-L sa nu aiba nimic de-a face cu acel Om sfant. Solul, facandu-si drum grabit prin multime, a pus scrisoarea in mainile lui Pilat. Citind, a inceput sa tremure, s-a ingalbenit la fata si s-a hotarat dintr-o data sa nu aiba nimic de-a face cu condamnarea la moarte a lui Hristos. Daca iudeii doreau sangele lui Isus, el n-o sa-si foloseasca autoritatea pentru acest lucru, ci o sa se straduiasca sa-L salveze.

Cand Pilat a auzit ca Irod este in Ierusalim, a fost extrem de usurat; caci nadajduia sa se elibereze de toata responsabilitatea pe care o avea in judecarea si sentinta ce trebuia data in privinta lui Isus. L-a trimis de indata, impreuna cu acuzatorii Lui, la Irod. Acest carmuitor se impietrise in pacat. Crima comisa asupra lui Ioan Botezatorul lasase asupra constiintei lui o pata de care nu se putea elibera. Cand a auzit de Isus si de lucrarile puternice facute de El, s-a infricosat si a tremurat, crezand ca El era Ioan Botezatorul inviat din morti. Cand Isus a fost pus in mainile lui de catre Pilat, Irod a privit acest act ca o recunoastere a puterii, autoritatii si judecarii lui. Aceasta a avut efectul de a imprieteni doi carmuitori care fusesera mai inainte dusmani. Irod a fost incantat sa-L vada pe Isus, asteptandu-se ca El sa faca vreo minune puternica pentru satisfactia lui. Dar lucrarea lui Isus nu era aceea de a satisface curiozitatea sau de a cauta sa-Si asigure propria persoana. Puterea Sa divina, miraculoasa, trebuia exercitata pentru salvarea altora, nu spre avantajul propriu.

Isus nu a raspuns nimic la multele intrebari ce I-au fost puse de Irod; si nici nu a replicat nici dusmanilor Sai, care Il acuzau de vehementa. Irod era manios pentru ca Isus nu dadea semne ca S-ar teme de puterea lui si impreuna cu razboinicii sai L-au luat in ras, L-au batjocorit si L-au maltratat pe Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, era uimit de infatisarea nobila, dumnezeiasca a lui Isus cand L-au umilit fara rusine si, temandu-se sa-L condamne, L-a trimis inapoi la Pilat.

Satana si ingerii lui il ispiteau pe Pilat si incercau sa-l duca la ruina. I-au sugerat ca, daca nu lua parte la condamnarea lui Isus, altii aveau s-o faca; ca multimea inseta dupa sangele Lui; si ca, daca nu-L dadea sa fie rastignit, isi va pierde puterea si onorurile lumesti si va fi denuntat ca unul care crede in impostor. De frica de a nu-si pierde puterea si autoritatea, Pilat a consimtit la moartea lui Isus. Si cu toate ca a pus sangele lui Isus asupra acuzatorilor Lui si multimea a acceptat, strigand: “Sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri”. Pilat nu era curat; era vinovat de sangele lui Hristos. El trimisese un om nevinovat la moarte din cauza interesului sau egoist, din cauza iubirii de a fi onorat de marii oameni ai pamantului. Daca Pilat si-ar fi urmat propriile convingeri, n-ar fi avut nimic de-a face cu condamnarea la moarte a lui Isus.

Tinuta si cuvintele lui Isus din timpul judecarii Sale au facut o impresie profunda asupra mintii multora care erau de fata cu acea ocazie. Rezultatul influentei exercitate in acest mod a devenit evident dupa invierea Sa. Printre cei care au fost adaugati bisericii erau multi a caror convingere se formase in timpul judecarii lui Isus.

Mania lui Satana a fost mare cand a vazut toata cruzimea, pe care o dezlantuise asupra lui Isus prin iudei, nu avusese ca rezultat nici cel mai mic murmur din partea Lui. Desi luase asupra Sa natura omeneasca, El era sprijinit de o putere dumnezeiasca si nu Se indepartase cu absolut nimic de voia Tatalui Sau.