Elena Farago

Elena Farago (n. 9 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă româncă care a compus poezie pentru copii (Cățelușul șchiop, Gândăcelul, Cloșca, Sfatul degetelor, Motanul pedepsit etc.). Elena Farago s-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 rămâne orfană de mamă și este nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena rămâne și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul „România muncitoare”. În anul 

1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii,„Versuri”, la îndemnul lui Nicolae Iorga.

Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța. Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele „Șoapte din umbră” (1908) și „Traduceri libere” (1908), iar apoi pentru volumele „Șoaptele amurgului”, „Din traista lui Moș Crăciun”, apărute în 1920.

1

În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922fondează, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, la Craiova, revista literară „Năzuința”, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret "Prietenul Copiilor" (1943-1946). Elena Farago s-a stins din viață în 1954, la Craiova după o lungă suferință. Distincții Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920). Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924) Premiul Internațional „Femina” (1924) Premiul Național pentru Literatură (1938) Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.

Volume pentru copii (versuri și proză)Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912; Copiilor (1913);Din traista lui Moș Crăciun (1920);Bobocica (1921); Să nu plângem (1921);Să fim buni (1922, proză);Ziarul unui motan (1924, proză);Într-un cuib de rândunică (1925, proză);A ciocnit un ou de lemn (1943);Într-o noapte de Crăciun (1944);4 gâze nazdravane (1944);

Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.Volume de versuriVersuri (1906)Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri,(1908)Traduceri libere (1908)Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri (1913)Șoaptele amurgului (1920)Poezii alese (1924)Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, (1926)Poezii (1937)

Gândăcelul - De ce m-ai prins în pumnul tau,Copil frumos, tu nu stii oareCa-s mic si eu si ca mă doareDe ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,Si-mi place să mă joc si mie,Si mila trebuie să-ti fieDe spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?Ca am si eu părinti ca tine,Si-ar plange mama dupa mine,Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de totCăci am trait abia trei zile,Indura-te de ei, copile,Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacelIn pumnul ce-l strangea să-l rupa

Si l-a deschis copilul dupaCe n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invieSuflandu-i aripile-n vant,Dar a cazut în tarna frantSi-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea reaDegeaba plangi, acum, copile,Ci du-te-n casa-acum si zi-leParintilor isprava ta.

2

Si zi-le ca de-acum ai vreaSă ocrotesti cu bunatate,

In cale-ti, orice vietate,Oricat de far-de-

nsemnatateSi-oricat de mica ar fi ea!

Căţeluşul şchiopEu am numai trei picioare,Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,Râd când mă-ntâlnesc copiii,Şi mă cheamă "cuciu şchiop". Fraţii mei ceilalţi se joacăCu copiii toţi, dar euNu pot alerga ca dânşii,Că sunt şchiop şi cad mereu! Şi stau singur toata ziuaŞi plâng mult când mă gândesc

Că tot şchiop voi fi de-acumaŞi tot trist am să trăiesc. Şi când mă gândesc ce bineM-aş juca şi eu acum,Şi-aş lătra şi eu din poartăLa copiii de pe drum! Cât sunt de frumoşi copiiiCei cuminţi, şi cât de multMi-ar plăcea să stau cu dânşii,Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la sufletSunt urâţi, precum e-acelCare m-a şchiopat pe mine,Şi nu-i pot iubi defel...

 M-a lovit din răutateCu o piatră în picior,Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,De credeam că am să mor... Acum vine şi-mi dă zahărŞi ar vrea să-mi fie bun,Şi-aş putea să-l muşc odatăDe picior, să mă răzbun, Dar îl las aşa, să vadăRăul, că un biet căţelAre inima mai bunăDecât a avut-o el.

3