CAPITOLUL IV

ELEMENTE DE PROCEDURĂ FISCALĂ

1. Noţiunea de procedură fiscalăSintetic, procedura fiscală este exprimată prin noţiunea de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, definită ca „ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:- înregistrarea fiscală;- declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea56 impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;- soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.”Procedura fiscală are semnificaţia unei succesiuni de acte şi operaţiuni realizate de organele fiscale, ce trebuie înţelese în integralitatea şi în intercondiţionarea lor, având ca finalitate realizarea practică a impozitelor şi taxelor.2. Obligaţia fiscală. NoţiuneElementul de bază al conţinutului raportului juridic fiscal îl constituie obligaţia fiscală, în sensul Codului de procedură fiscală aceasta incluzând:a. obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;b. obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;c. obligaţia de a plăti, la termenele legale, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;d. obligaţia de a plăti majorări de întârziere aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat;e. obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi taxele care se realizează prin stopaj la sursă;f. orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. precum şi – „orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale” (art. 22 lit f C. pr. fisc.).Obligaţia fiscală este corelativă dreptului de creanţă fiscală, creanţele fiscale, ce în conţinutul lor:- dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume plătite bugetului general consolidat (plătite fără temei legal), denumite creanţe fiscale principale;- dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, în condiţiile legii, denumitecreanţe fiscale accesorii.3. Individualizarea obligaţiei fiscale. Titlul de creanţăImpozitele, taxele, contribuţiile, alte venituri cuvenite bugetului general consolidat se stabilesc şi individualizează prin acte juridice - titluri de creanţă (fiscală – n. ns. - „actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii.3.1. Noţiune şi caracteristicia. titlul de creanţă fiscală, act juridic de formaţie unilaterală. Ca act luridi unilateral, individualizează dreptul de creanţă fiscală aparţinând creditorului fiscal, având ca obiect sumele de bani din impozite, taxe, contribuţii şi/sau accesoriile acestora pe care contribuabilul i le datorează şi obligaţia contribuabilului de a le plăti.Emitenţii acestuia sunt cuprinşi în sintagma organele competente (organele de specialitate) sau persoanele îndreptăţite (ex. angajatorii în cazul impozitului pe veniturile salariale), potrivit legii. Se poate concluziona în sensul constituirii acestor acte nu numai pe cale financiară, de către “aparatul fiscal”, acestea având ponderea cea mai mare, ci şi conform dreptului comun;”b. titlul de creanţă fiscală, act juridic declarativ de drepturi şi obligaţii.

Prin emiterea acestuia (de organele competente sau persoanele îndreptăţite) se constată doar dreptul creditorului fiscal de a încasa sumele de bani individualizate în cuprinsul acestuia şi obligaţia ce revine în acest sens contribuabilului, obligaţia fiscală având ca izvor legea.c. titlul de creanţă fiscală, act juridic cu caracter executoriu.Titlul de creanţă fiscală este executoriu de drept, fără a mai fi necesară obţinerea unui alt titlu executoriu57 şi fără nici o investire specială. Simpla ajungere la scadenţă este suficientă pentru a se declanşa procedura de executare silită, în condiţiile Codului de procedură fiscală.Forma titlului de creanţă fiscală. Titlul de creanţă fiscală ia forma prevăzută de lege pentru actul care individualizează obligaţia de plată a unei sume de bani având natura creanţei fiscale. De fiecare dată trebuie întocmit în scris, unele din elementele prevăzute în lege condiţionând chiar validitatea acestuia.3.2. Categorii de titluri de creanţă fiscalăPotrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, în sfera titlurilor de creanţă fiscală intră:a. declaraţia fiscală, având această semnificaţie în condiţiile C. pr. fisc. – cele care conţin şi cuantumul obligaţiei fiscale, determinat de contribuabil, atunci când legea prevede; organul fiscal nu va emite un alt titlu de creanţă fiscală, prezumânduse că declaraţia reflectă realitatea, însă este acceptată sub rezerva unei verificări ulterioare. Se pot exemplifica (declaraţii de impunere – titluri de creanţă fiscală):- declaraţia privind impozitul pe profit;- declaraţia intocmită de contribuabil privind taxa pe valoarea adăugată;- declaraţia privind impozitul/taxa pe clădirile şi impozitul/taxa asupramijloacelor de transport deţinute de persoanele juridice;- declaraţia vamală, pentru obligaţiile de plată constatate în vamă.Declaraţia fiscală are regimul instituit în Codul de procedură fiscală, obligaţia de depunere menţinându-se şi în cazurile:- a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;- obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform dispoziţiilor legale;- organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscală.Declaraţia fiscală este un act juridic, având o formă şi un conţinut reglementat şi poate fi corectată de către contribuabil din proprie iniţiativă. Nedepunerea acesteia dă dreptul organului fiscal la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale, prin estimarea bazei de impunere.În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere (art. 84 alin. 5).b. Decizia de impunere. Se emite de organul fiscal competent, pentru celelalte situaţii (în care declaraţia fiscală constituie şi titlu de creanţă fiscală).c. Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere.Deciziile de impunere au un conţinut reglementat, trebuind să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 43 alin. 2 C. pr. fisc. Actul poate fi emis şi prin intermediul mijloacelor informatice, în condiţiile legii, fiind valabil chiar dacă nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale în materie. Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în aceste condiţii.Cuantumul oricărei obligaţii fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare, organul fiscal având dreptul, în limita termenului de prescripţie a dreptului de a individualiza obligaţia fiscală, de a desfiinţa sau de a modifica titlul de creanţă, din iniţiativa sa sau la cererea contribuabilului, în baza constatărilor proprii.După exercitarea dreptului de verificare ca urmare a inspecţiei fiscale (în termenul de prescripţie), dreptul de rezervă a verificării ulterioare încetează. Decizia de impunere, în sfera sa largă (propriu-zisă şi actele administrative fiscale asimilate acesteia – n. ns.), este integrată actului administrativ fiscal58, ce cuprinde întreaga sferă a fiscalităţii, de la stabilire, până la realizarea efectivă şi stingerea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.Ca şi acesta, este supusă comunicării, producând efecte de la această dată. În concluzie, obligaţia fiscală se individualizează printr-un act declarativ al contribuabilului, numit declaraţie de impunere, asimilat deciziei de impunere, asupra căruia contribuabilul poate reveni şi care este supus verificării ulterioare sau prin decizia de impunere (propriu-zisă sau act asimilat acesteia) în celelalte situaţii.

În doctrina financiară titlurile de creanţă fiscală au fost clasificate, din punctul de vedere al modului de întocmire, în două categorii:a) titluri de creanţă întocmite exclusiv în scop fiscal;b) actele care în mod implicit sunt titluri de creanţă fiscală.Sunt întocmite într-un scop propriu sau specific şi cuprind, pe lângă datele impuse de scopul emiterii acestora, date de individualizare a unor creanţe fiscale. Actele de control întocmite de organele fiscale nu mai au natura titlurilor de creanţă fiscală (implicite), deoarece pe baza lor organul fiscal competent are obligaţia de a întocmi decizia de impunere, aceasta fiind un titlu de creanţă fiscală, supus contestaţiei reglementate de Codul de procedură fiscală.4. Stingerea obligatiei fiscaleObligaţia fiscală se poate stinge prin: plată, insolvabilitate, anulare, insolvenţă, compensare, prescripţie extinctivă, executare silită, particularizate datorită specificului domeniului.4.1. PlataPlata este calificată, ca şi în dreptul comun, ca o modalitate de executare voluntară a obligaţiei fiscale, principala modalitate de colectare a creanţelor fiscale.4.1.1. Persoanele obligate la plată. Potrivit Codului de procedură fiscală, sunt ţinute la plată:a. în primul rând, debitorul;b. dacă obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de debitor, devin debitori, în condiţiile legii, următorii:- moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;- cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;- persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederle legale referitoare la faliment;- persoana care, potrivit legii, şi-a asumat obligaţia de plată, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în forma autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată;- alte persoane, în condiţiile legii;c. persoana care, în numele debitorului, potrivit legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datoate bugetului general consolidat (de exemplu, angajatorul pentru impozitul pe veniturile salariale, plătitorii taxei pe valoarea adăugată).Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligaţii fiscale este persoana juridică, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.d. Pe lângă debitorul fiscal, principalul obligat la plată, poartă răspunderea pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil toţi cei care, prin actele sau faptele lor, au condus direct la această stare a contribuabilului debitor, lor revenindu-le o răspundere solidară a cu cea a debitorului, care operează numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.Potrivit art. 27 -„Răspunderea solidară”-, pentru obligaţiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile codului de procedurî fiscală, raspando solidar cu acesta următoarele persoane:a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilitatii, cu rea-credinţa, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea;b) administratorii, asociaţii, actionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu reacredinţa, sub orice forma, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.4.1.2. Cui se poate face plata. Plata se face numai organelor competente să perceapă veniturile bugetare (pe categorii de bugete), prin intermediul băncilor, trazoreriei şi al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată; plata se face distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuţie, alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv pentru accesoriile acestora (întrucât fiecare impozit sau taxă are individualitatea sa), folosindu-se modalităţile prevăzute de lege şi cu respectarea ordinei legale.

Plata făcută altui organ fiscal nu conduce la realizarea obligaţiei fiscale, reprezentând o sumă nedatorată şi generează raporturi juridice de restituire.4.1.3. Obiectul plăţii. Creditorul nu poate accepta o altă prestaţie decât cea datorată, plata trebuind să constea în executarea întocmai a obligaţiei datorate.4.1.4. Termenele de plată. Trebuie făcută la scadenţă, determinată de “termenele prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează”.Legea enunţă şi câteva situaţii particulare - ex. ipoteza diferenţelor, a accesoriilor, a înlesnirilor, a impozitelor care nu au prevăzute termene de plată, a se vedea! Plata anticipată – este permisă în cazul impozitelor şi taxelor stabilite anual, plătibile în rate (ex. impozitul pe clădiri).4.1.5. Ordinea stingerii datoriilor. Interesează atunci când debitorul are de achitat impozite, taxe, contribuţii diferite (mai multe tipuri), iar sumele de care dispune sunt insuficiente pentru realizarea integrală a acestora, situaţie în care se vor stinge datoriile corelative acelui tip de creanta fiscală principala pe care îl stabileste contribuabilul.În cadrul tipului de impozit, taxa, contribuţie sau alta suma reprezentând creanta fiscală, stabilit de contribuabil, stingerea se efectuează, de drept, în următoarea ordine:a. sumele datorate în contul ratei din luna curenta din graficul de plata a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare la plata, precum şi dobanda datorată în luna curenta din grafic sau suma amânată la plata, împreună cu dobânzile datorate pe perioada amânării, în cazul în care termenul de plata se împlineşte în luna curenta, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plata depinde mentine rea valabilităţii inlesnirii acordate;b. obligaţia fiscală principala şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia, în ordinea vechimii, cu excepţia celor pentru care s-a început executarea silită;c. sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plata a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare, pana la concurenta cu suma esalonata la plata sau pana la concurenta cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plata împreună cu dobânzile datorate pe perioada amânării, după caz;d. obligaţiile cu scadente viitoare, la solicitarea contribuabilului.4.1.6. Data plăţii. Obligaţia fiscală se consideră executată:- pe data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau perso anele abilitate de organul fiscal, în cazul plăţilor în numerar;- la data poştei înscrisă pe mandatul poştal, în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal;- pe data debitării contului plătitorului, pentru plăţile efectuate prin decontare bancară, pe baza instrumentelor de decontare specifice, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului;- pe data înregistrării la organul competent a documentelor sau actelor pentru care s-au depus şi anulat timbrele datorate potrivit legii, în cazul obligaţiilor care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile;- pe data debitării contului debitorului, în cazul obligaţiilor declarate în vamă.4.1.7. Dovada plăţii. Plata are drept efect liberarea debitorului de obligaţia asumată.În domeniul fiscal, dovada plăţii se poate face cu mijloace specifice, în funcţie de modalităţile de plată folosite, reglementate ca atare în Codul de procedură fiscală:- instrumentele de plată folosite, confirmate de bancă, prin semnătură şi ştampilă, certificarea având semnificaţia debitării contului plătitorului;- chitanţa eliberată de unitatea încasatoare -trezorerie, agent fiscal, casier, pentru ipoteza plăţii directe, în numerar;- marca timbrului, aplicată pe actul întocmit.4.1.8. Majorările de întârziere. Se particularizează prin:- curg din ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei fiscale, de drept, cu excluderea posibilităţii de renunţare la ele şi nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepţie de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun;- sunt neplafonate, calculându-se şi datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere;- nivelul acestora este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere a plăţii şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale;- se datorează pentru orice obligaţie fiscală (inclusiv vamală) neachitată la scadenţă, inclusiv pentru diferenţele stabilite de organele fiscale în exercitarea atribuţiunilor lor de control, cu

excluderea următoarelor sume, reprezentând: amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sume confiscate, sume reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei;- posibilitatea acordării unor înlesniri cu privire la acestea -amânări, eşalonări, reduceri, scutiri-, de regulă, de către organul care administrează impozitele, taxele, contribuţiile ce au generat aceste dobânzi şi în condiţiile actelor normative care le reglementează, tendinţa fiind de restricţionare a acestora;- sunt datorate şi pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eşalonări la plata obligaţiilor fiscale restante;- se calculează în lei atât pentru debitul stabilit în lei cât şi pentru cel stabilit în valută. Pentru debitul în valută, calculul majorării se efectuează prin aplicarea cotei asupra debitului datorat în valută, transformat în lei la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a României în ziua scadenţei debitului.4.2. Insolvabilitatea ca modalitate de stingere a obligaţiei fiscale. Este integrată în categoria “alte modalităţi” de stingere a creanţelor fiscale (Capitolul XII) şi constituie o cauză de “scădere” a obligaţiei fiscale din evidenţa organului fiscal. În sensul Codului d eprocedură fiscală, „este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri sau bunuri urmăribile”. Legea nu mai stabileşte situaţiile care conduc la starea de insolvabilitate a debitorului.Constatarea insolvabilităţii se face direct de către acestea, nefiind necesară o hotărâre obţinută în urma unei proceduri judiciare, ca în dreptul comun.În derularea procedurii se identifică, în ordine cronologică, etapele:- efectuarea de investigaţii de către organul fiscal la domiciliul, sediul sau locul la care se desfăşoară activitatea lucrativă de către debitor, pentru a se stabili dacă acesta are venituri sau bunuri urmăribile;- încheierea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate, în situaţia în care, în urma investigaţiilor făcute, se constată că debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile, actul de constatare a stării de insolvabilitate nemaiavând ca efect întreruperea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită;- scăderea provizorie a debitorului din evidenţa curentă a organului fiscal şi trecerea sa într-o evidenţă separată, organul de executare având obligaţia de a urmări, în continuare, cel puţin odată pe an, situaţia debitorului, sub aspectul veniturilor şi bunurilor sesizabile, în limita termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.Dacă în urma verificărilor efectuate după declararea stării de insolvabilitate se constată că debitorul a dobândit venituri sau bunuri urmăribile a căror valoare este mai mare decât cheltuielile de executare, va avea loc o redebitare a sumelor, acestea fiind trecute în evidenţa curentă, după care se vor lua măsuri de executare silită. Actele de investigare, toate, nu au ca efect întreruperea termenului de prescripţie, legea neatribuindu-le astfel de efecte, întrucât nu reprezintă acte de executare în accepţiunea strictă a cuvântului.Concluzionând, scăderea definitivă a creanţei are loc ca urmare a prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executarea silită, a cărei împlinire nu este imputabilă celor care aveau obligaţia urmăririi recuperării creanţelor fiscale. În măsura în care există succesori universali sau cu titlu universal sau debitori solidari, potrivit art. 27 din Codul de procedură fiscală60 (persoane răspunzătoare pentru atingerea stării de insolvabilitate de către debitorul principal), sumele se vor recupera de la acestea, potrivit legii, acestea fiind părţi ale raportului juridic de răspundere fiscală. Insolvabilitatea conduce la stingerea (scăderea) obligaţiei fiscale, condiţionat de epuizarea celorlalte posibilităţi de recuperare a creanţelor fiscale prevăzute în reglementarea de bază şi numai în măsura în care mai rămân debite neachitate. Este o concluzie ce se desprinde din chiar cazurile reglementate, care permit declanşarea acestei proceduri.Se aplică numai la înplinirea prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executarea silită a obligaţiei fiscale.4.3. Anularea creanţelor fiscaleSunt operabile numai în două situaţii:

- atunci când cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin posta, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare putând aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei prin posta sunt suportate de organul fiscal;- atunci când creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului sunt mai mici de 10 lei (RON). Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate. 4.4. Insolvenţa61ANAF şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de speciali tate ale autorităţilor administraţiei publice locale au obligaţia de a solicita instanţelor judecătoreşti declanşarea procedurii insolvenţei şi de a declara lichidatorilor creanţele existente în evidenţa fiscală pe plătitor, atunci când debitorii fiscali se află în stare de insolvenţă62.4.5. Executarea silită4.5.1. Caracteristici. Executarea silită realizată în condiţiile reglementării sus menţionate se particularizează prin:a. are un caracter unitar, aplicându-se nediferenţiat, în mod egal, tuturor celor care au calitatea de debitori ai obligaţiei fiscale, persoane fizice sau juridice;b. se efectuează direct de către organele de executare prevăzute de lege, cu excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti şi fără a fi precedată de vreo altă procedură, cu caracter judiciar, ca în dreptul comun;c. se efectuează din oficiu, de către organele de executare, prin executorii fiscali;d. durează până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a accesoriilor acesteia ori a altor sume datorate ori acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare; atunci când în titlul executoriu au fost prevăzute accesorii, fără a fi stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal ce constituie titlu executoriu, ce se comunică debitorului. Aici trebuie integrate şi dispoziţiile care statuează neperimarea executării silite a creanţelor fiscale;e. suspendarea, întreruperea şi încetarea executării silite au un regim strict şi sunt permise doar în condiţiile reglementării speciale4.5.2. Condiţiile generale ale pornirii executării silitea. existenţa titlului executoriu. Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscală este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”. Sunt avute în vedere, în primul rând, titlurile executorii emise de organele de executare competente, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală. Sunt avute în vedere, în al doilea rând, „alte înscrisuri care, potrivit legii,constituie titluri executorii”; intră aici titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale; acestea se transmit, de către organul împuternicit să le emită, în termen de 30 zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor de executare competente (de exemplu, un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii).Pentru titlurile de creanţă provenind de la alte organe decât cele fiscale, acolo unde reglementările o impun, cerinţa formulei executorii trebuie respectată, cu atât mai mult cu cât este de ordine publică;b. încadrarea în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită - de 5 ani;c. existenţa actelor procedurale premergătoare executării silite: somaţia, actul de declanşare propriu-zisă a executării silite, obligatoriu pentru toate formele de executare silită, comunicat debitorului atunci când acesta nu-şi execută obligaţia în termenul stabilit prin înştiinţare şi prin care i se face cunoscut să efectueze plata sumelor datorate în termen de 15 zile de la primirea acesteia.