Egalitate de șanse și gen pe piața muncii

Dacă vorbim despre accesul femeilor pe piața muncii vorbim despre inegalitate de şanse între femei şi

bărbaţi şi discriminarea femeii. Deși s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul ocupării, femeile

se confruntă încă cu probleme în atingerea unei egalităţi reale, probleme evidente fiind în asigurarea unei

proporționalități între viața de familie și profesie.

Dacă sistemul legislativ a cunoscut o serie de îmbunătățiri și poate sancționa orice formă de discriminare,

pentru asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați este necesară schimbarea percepțiilor,

atitudinilor și comportamentelor indivizilor. Completarea și aducerea legislației în domeniul muncii la

nivelul normelor promovate de UE este rezultatul presiunii pe care legislația internațională l-a pus pe

reglementarea relaţiilor de muncă, prin actele normative ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, agenţie

a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Asigurarea efectivă a egalității de șanse între femei și bărbați este încă un subiect tabu în România. Ca

urmare, statisticile realizate la nivel național prezintă situația femeii din România astfel:

• Femeile din România sunt mai prost plătite decât bărbații pentru aceeaşi muncă prestată;

• Femeile din România constituie majoritatea angajaţilor din sectoarele bugetare cu salariile cele

mai mici: asistenţă socială, învăţământ, sectorul medical;

• Femeile din România au risc de sărăcie mai crescut decât bărbaţii;

• Femeile din România sunt expuse violenţei domestice;

• Femeile din România îndeplinesc majoritatea muncilor în gospodărie - calcă, spală, mătură,

gătesc şi a sarcinilor de îngrijire: a copiilor, a bătrânilor, a bolnavilor - neplătite şi nevăzute

(ocupând un loc « fruntaş» în Europa în ore de muncă domestică).

Piața muncii este spațiul în care se întâlnește cererea și oferta, implicit angajatorul și angajatul. Tot aici,

se consolidează și desfăşoară relaţiile de muncă, se formează adevărate rețele umane ce

interacționează și fac ca acest domeniu să existe.

Egalitatea de şanse pe piaţa muncii se referă la accesul nediscriminatoriu la:

÷ alegerea unei profesii;

÷ angajarea şi promovare pe orice post sau loc de muncă vacant, la orice nivel de ierarhie

profesională;

÷ informare şi consiliere profesională;

÷ calificare, perfecţionare, life-long learnig; posibilitatea dezvoltării profesionale;

÷ condiţii de muncă care respectă normele de sănătate şi securitate în muncă conform

reglementărilor în vigoare;

÷ plată egală la muncă egală;

÷ acces la beneficii extrasalariale sau măsuri de protecţie socială.

Aceste principii sunt adesea încălcate sub diverse forme ale discriminării clasice (de gen, vârstă, arie

geografică, religie, orientare sexuală, boli cronice sau potenţial transmisibile sau diferite grade de

handicap). În mai mică măsură şi mai puțin conştientizate apar alte forme de relaţionare la locul de

muncă, care încalcă principiile egalităţii de şanse. Acestea sunt forme speciale de discriminare

mobbing-ul şi bullying-ul, ce au forme particulare de manifestare.

Legislația românească în domeniul muncii reglementează o serie de aspecte în sfera discriminării de gen:

1. Recrutarea şi selecţia pe piaţa muncii (accesul pe piaţa muncii)

2. Relaţiile de muncă

A. formarea şi perfecţionarea profesională

B. promovarea

C. sancţionarea

D. concedierea

E. salarizarea

3. Protecţia maternităţii

4. Hărţuirea sexuală la locul de muncă.

Discriminarea de gen, sau negarea drepturile fundamentale ale femeilor reprezintă o cauză majoră a

sărăciei. Discriminarea sistematică a redus participarea femeilor în sfera publică, a crescut

vulnerabilitatea lor la sărăcie, violenţă şi HIV și a condus la creșterea procentului populaţiei sărace în

lume.

Egalitatea de gen oferă femeilor şi bărbaţilor drepturi egale în toate aspectele dezvoltării umane, inclusiv

în domeniile economic, social, cultural, civil şi politic; acelaşi nivel de respect; aceleaşi posibilităţi de a

face alegeri, precum şi acelaşi nivel de decizie.

Pentru ca acest deziderat să devină realitate este nevoie de parcurgerea drumului de la idee la

transpunerea în practică și producerea de transformări la nivelul mentalului colectiv. România trebuie să

se alinieze la politicile pe care UE le promovează în domeniul egalității de șanse.

Discriminarea femeilor pe piața muncii poate submina demnitatea umană, poate afecta negativ

exercitarea drepturilor și libertăților acestora. Este nevoie de politici prin intermediul cărora să se

micșoreze diferența de remunerație între sexe, de promovare a femeilor în funcții de decizie și creștere a

ratei de ocupare în rândul acestora. Ar trebui ca mediul public și privat să ia o serie de măsuri și să

promoveze politici comune prin care să asigure o reprezentare adecvată a femeilor în instituții și în

consiliile de administrație ale companiilor.

Dreptul la egalitate este dreptul tuturor ființelor umane de a fi egale în demnitate, de a fi tratate cu respect

şi consideraţie, de a participa în condiţii egale cu celelalte, în orice domeniu al vieţii. Toate fiinţele umane

trebuie să fie egale în faţa legii şi să beneficieze de aceeași protecţie. Discriminarea este interzisă și

trebuie sancționată conform legislației în vigoare, fie că este pe motive de rasă, culoare, etnie, origine,

sex, sarcina, maternitate, limbă, religie sau convingeri personale, opinii politice sau de altă natură,

naştere, origine naţională sau socială, naţionalitate, statut economic, asocierea cu o minoritate naţională,

orientare sexuală, identitate de gen, vârstă, handicap, starea de sănătate, predispoziţie genetică.

Discriminarea pe piața muncii apare ca rezultat al unei combinaţii de factori de risc individuali şi sociali.

Există o combinaţie de cauze, incluzând comportamentul individual dar şi condiţiile şi mediul de muncă

(incluzând aici şi practicile de management), care facilitează apariţia cazurilor de discriminare. Este

nevoie de un bun management al politicilor anti-discriminare și de promovare a egalităţii de şanse.