CUPRINS

EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE CUMPĂRARE CU CLAUZĂ DE ÎNTREŢINERE ÎNTRE PĂRŢI ŞI FAŢĂ DE SUCCESORII PĂRŢILOR..........................................2INTRODUCERE..........................................................................................................................................21. OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI ÎN RAPORTURILE DINTRE PĂRŢI........................3

1.1 Obligaţiile întreţinutului.....................................................................................................................31.2 Obligaţiile întreţinătorului..................................................................................................................41.3 Trăsăturile obligaţiei de întreţinere.....................................................................................................5

A. Caracterul natural....................................................................................................................5B. Caracterul succesiv...................................................................................................................6C. Caracterul permanent...............................................................................................................6

1.4 Acţiunea de transformare a obligaţiei de întreţinere promovată de părţi...........................................72. EFECTELE CONTRACTULUI CU PLURALITATE DE SUBIECTE...........................................9

2.1. Pluralitatea de creditori.......................................................................................................................92.2. Pluralitatea de debitori......................................................................................................................14

3. EFECTELE CONTRACTULUI FAŢĂ DE SUCCESORII.............................................................163.1. Efectele contractului faţă de moştenitorii întreţinutului...................................................................163.2. Efectele contractului faţă de moştenitorii întreţinutului...................................................................17

1 din 18

EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE CUMPĂRARE CU CLAUZĂ DE ÎNTREŢINERE ÎNTRE PĂRŢI ŞI FAŢĂ DE SUCCESORII PĂRŢILOR

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte efectele contractului de vânzare cumpărare

cu clauză de întreţinere, în special cele ce se produc faţă de părţi şi succesorii acestora.

După cum ştim contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere este un contract

nenumit, acesta având ca temei juridic normele civile1 ce lasă libertate subiecţilor de drept

civil să constituie sau să stingă un raport juridic civil. Acest contract nu de foarte puţine ori

se încheie între părinţi şi copii, fapt care ar putea pune în discuţie coexistenţa a două

obligaţii de întreţinere: una de natură contractuală iar cea de a doua, de natură legală.

De multe ori părţile nu au o reprezentare clară a întinderii obligaţiilor şi drepturilor

contractuale, tocmai datorită faptului că este un contract nenumit, ce este supus regulilor

generale aplicate în materie de contracte, lucru care pune în lumină necesitatea ca pe viitor

acesta să facă obiectul unor reglementări prevăzute într-un act normativ. De aceea în

această lucrare vom insista cu privire la întinderea obligaţiei de întreţinere, încercând să

delimităm cât mai exact ce presupune ea. De asemenea important de stabilit este în ce

măsură se consideră executată obligaţia de întreţinere faţă de soţul decedat în cazul

contractelor de întreţinere cu pluralitate de subiecte. Lucrurile se pot complica atunci când

o parte din obligaţia corelativă a fost executată sub formă de plată în bani rămânând ca

cealaltă parte să fie executată sub forma întreţinerii, situaţie care ne face să ne întrebăm

dacă suntem în faţa unui contract de vânzare-cumpărare sau a unuia de întreţinere. Primul

fiind numit iar al doilea nenumit.

Interesant de văzut este soluţia care se cere luată în cazul neîndeplinirii de întreţinător a

obligaţiei de întreţinere. Şi anume în cazul rezoluţiunii contractului cât de mult caracterul

aleator afectează obligaţia deja prestată, respectiv suma de bani plătită.

1 Codul civil Art. 969; 942.

2 din 18

Aşadar, dacă numai la o limitată trecere în revistă a problemelor pe care le poate dezvolta

un asemenea contract, constatăm că numărul lor este destul de mare ca să nu poată

determina partea care se obligă la întreţinere să se gândească de două ori înainte de a

semna un asemenea contract. Dar să nu uităm că tocmai asta face justificat caracterul

aleator al contractului şi totodată posibilitatea părţilor de a stabili cât mai clar prin clauze

contractuale întinderea obligaţiilor şi a drepturilor corelative.

1. OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI ÎN RAPORTURILE DINTRE PĂRŢI

1.1 Obligaţiile întreţinutului

Având în vedere caracterul translativ de proprietate al contractului, în cazul în care

întreţinutul s-a obligat la transmiterea unui lucru (mobil sau imobil), el v-a avea în

principiu, aceleaşi obligaţii ca şi vânzătorul respectiv: obligaţia de predare a bunului,

obligaţia de garanţie pentru vicii şi pentru evicţiune.

Când întreţinutul nu şi-a executat obligaţia de predare a lucrului deşi întreţinătorul a

început prestaţia sa de întreţinere prevăzută în contractul valabil încheiat, acesta

(întreţinătorul) este îndreptăţit să ceară instanţei fie executarea obligaţiei asumate, fie

rezoluţiunea contractului. În acest din urmă caz întreţinătorul va putea obţine numai

despăgubiri echivalente şi nu restituirea prestaţiei sale1.

Creditorul este însă obligat să restituie debitorului eventualele impozite plătite de

acesta pentru bunul ce face obiectul contractului, precum şi suma primită ca preţ accesoriu

întreţinerii, daca o parte din contraprestaţia debitorului a fost executată prin plata unei

sume de bani.

1 A se vedea Ioan Zinveliu, Contracte civile, instrumente de satisfacere a intereselor cetăţenilor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 139.

3 din 18

1.2 Obligaţiile întreţinătorului

Dacă în contract nu este stabilit clar, cât şi la ce se obligă întreţinătorul, nu putem

decât să încercăm să dăm contur la ceea ce presupune întreţinere.

Dat fiind înţelesul larg pe care îl are cuvântul întreţinere în majoritatea covârşitoare a

cazurilor de încercare a enumerării elementelor de conţinut ce ar putea face obiectul

întreţinerii, se sfârşeşte întodeauna prin adverbul etc. Astfel rămânând deschisă lista

obligaţiilor ce se pot regăsii în sarcina debitorului întreţinător.

Majoritatea este de acord că prin întreţinere am putea înţelege: procurarea şi

prepararea hranei, cumpărarea de îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie, medicamente,

îngrijiri medicale, efectuarea curăţeniei în casă şi în curte plata consumurilor de apă,

electricitate, combustibil, plata întreţinerii (la bloc). Este lesne de observat că printre

elementele enumerate se regăsesc atât obligaţii de a face cât şi obligaţii de a da.

Debitorul întreţinerii trebuie să asigure întreţinerea în natură, succesivă şi permanentă

potrivit clauzelor contractuale iar în lipsa acestora obligaţiile întreţinătorului se vor supune

regulilor aplicabile obligaţiilor de a face1.

După cum am observat mai devreme se pare că în compunerea obligaţiei de

întreţinere poate intra şi obligaţia de a da. (cumpără îmrăcăminte, încălţăminte,

medicamente). Cu toate acestea practica judiciară apreciază constant că obligaţia de

întreţinere este una de a face şi automat pe cale de consecinţă această obligaţie devine una

strict personală.

Faptul că obligaţia este una strict personală face ca dreptul la întreţinere să nu poată fi

transmis altei persoane.

1 A se vedea Dan CHIRICĂ, Drept civil, Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997 p. 127.

4 din 18

1.3 Trăsăturile obligaţiei de întreţinere

Am putea spune că obligaţia de întreţinere are trei caractere esenţiale:

A. Caracterul natural

Caracterul natural presupune ca prestaţia întreţinătorului să nu se materializeze decât

în acţiuni de sprijin directe, ce au menirea tot la fel de direct a asigura imediat necesarul de

trai. Acest lucru exclude punerea la dispoziţia creditorului a unei sume de bani, cu ajutorul

cărora acesta singur să-şi procure cele necesare. Din acest caracter s-ar desprinde şi

explicaţia, de ce, chiar dacă în subsidiar întreţinătorul face cheltuieli băneşti care ar putea fi

înţelese ca făcând parte din categoria obligaţiilor de a da, ele se materializează finalmente

luînd aspectul celor de a face.

În absenţa unor clauze exprese, nu are nici o relevanţă că beneficiarul întreţinerii are

suficiente mijloace materiale, deoarece obligaţia contractuală de întreţinere nu se confundă

cu obligaţia legală de întreţinere, situaţie care presupune existenţa stării de nevoie a celui

îndreptăţit să o primească1. Mai mult, faptul că un părinte a încheiat cu fiul său un

contract de întreţinere, obligaţia debitorului fiind convertită ulterior printr-o hotărâre

judecătorească într-o prestaţie lunară în numerar, nu exclude dreptul părintelui de a

beneficia în continuare şi de o pensie de întreţinere de la fiul său2 ce se stabileşte potrivit

art. 86 C.Fam. Situaţia prezentată, ar face întradevăr uz de imaginaţie dacă fiul părintelui

întreţinut, la rândul lui ar ajunge în situaţia, de a cere întreţinere tot în baza art. 86 C.Fam.

Care v-a fi soarta contractului de întreţinere încheiat anterior stării de necesitate a fiului?

La o eventuală cerere de rezoluţiune din partea părintelui fiul ar putea ridica excepţia

de neexecutare a obligaţiei datorată cazului fortuit, mai ales dacă starea de necesitate este şi

poate fi identificată ca una temporară?

1 C.S.J., Secţia Civilă, deciyia nr. 2462 / 1992, Dreptul nr. 10-11 / 1993, p. 109-110.2 C.A. Craiova, decizia civilă nr. 2875 / 1995, Revista Juridică a Olteniei – C.A. şi Parchetul C.A. Craiova nr. 1-2/1996, p. 59.

5 din 18

B. Caracterul succesiv

Caracterul succesiv al obligaţiei este dat de faptul că obligaţia de întreţinere se execută

succesiv dar nu neapărat regulat ci în măsura în care nevoia o impune. Caracterul aleator al

contractului îşi găseşte justificarea nu numai în faptul că nu se ştie perioada pentru care se

va presta obligaţia de întreţinere ci şi în faptul că nu se cunoaşte nici frecvenţa asigurării

unor obligaţii cum ar fi: medicamente, îngrijiri medicale. De aceea debitorul în caz de

neexecutare se consideră de drept pus în întârziere iar creditorul poate cere rezoluţiunea

fără ca debitorul să mai beneficieze de un termen de graţie pentru executare1.

Limitarea noţiunii de întreţinere la efectuarea unor treburi gospodăreşti, atunci când

programul de lucru al debitorului i-ar permite prestarea lor, este greşită, iar apărarea

formulată de debitor precum că executarea obligaţiei constituie pentru el o sarcină dificilă

deoarece este încadrat în muncă şi nu are timpul necesar pentru al îngrijii pe creditor, nu

exclude culpa acestuia în neexecutarea obligaţiei asumate.

Neexecutarea prestaţiilor periodice care să asigure întreţinerea creditorului constituie

motiv pentru a se dispune de către instanţă rezoluţiunea contractului.

C. Caracterul permanent

Caracterul permanent al obligaţiei este dat de faptul că obligaţia de întreţinere

presupune continuitate în timp. Adică permanent debitorul trebuie să fie în măsură ai

acorda sprijin creditorului indiferent de ora la care i se solicită acest sprijin. A nu se

înţelege că debitorul obligaţiei trebuie să stea permanent lângă întreţinut. Ci doar că acesta

pe lângă obligaţiile de întreţinere obişnuite care presupun un ciclu regulat de executare, să

fie pregătit a intervenii. Ca de exemplu la miezul nopţii trebuie să meargă de urgenţă cu

întreţinutul la spital. Această nevoie nu poate fi prevăzută nici din punct de vedere a

momentului apariţiei şi nici ciclicitatea ei, lucru care presupune din partea debitorului o

disponibilitate continuă astfel explicându-se şi caracterul permanent al obligaţiei.

1 „Debitorul este de drept în întârziere : 3. Când obligaţia nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat ce debitorul a lăsat să treacă” - Art. 1079 pct. 3 C.civ.

6 din 18

Bineînţeles prin clauze contractuale se pot stabilii cu totul alte condiţii care nu

presupun asemenea demersuri sau din contră pot să fie mai pline de conţinut, însă dacă

acestea lipsesc există riscul ca în obligaţia de întreţinere să fie strecurată imaginar de către

creditor şi un element de afectivitate. Spun asta deoarece în majoritatea cazurilor, cei care

recurg la astfel de contracte nu au copii, iar deodată nevoia de afecţiune sprijinită oarecum

şi de conţinutul, nu de puţine ori intim al obligaţiei de întreţinere, deformează percepţia

creditorului cu privire la caracterul permanent al obligaţiei, acesta putând să considere că

timpul afectat întreţinerii sale este mult prea limitat.

*

Locul executării obligaţiei de întreţinere este cel convenit de părţi în contract iar în lipsa

unei stipulaţii exprese va fi la domiciliul întreţinutului (obligaţia fiind în acest fel

portabilă)1, prin derogare de la regula de drept comun.

1.4 Acţiunea de transformare a obligaţiei de întreţinere promovată de părţi

În practică nu puţine au fost situaţiile în care instanţele au recurs la transformarea

obligaţiei de a face în una de a da respectiv la plata periodică a unei sume de bani ca un

echivalent al întreţinerii. Cineva ar putea să se întrebe de ce prezentăm această discuţie la

acest punct când de fapt el ar fi mai degrabă de prezentat la punctul legat de obligaţiile

întreţinătorului. Şi totuşi în practică conduita întreţinutului (şi când spunem conduită

automat ne putem duce cu gandul la unele obligaţii care ar exista) crează situaţii care nu

am putea să le prezentăm decât aici.

Prima situaţie pe care o luăm în discuţie este aceea în care întreţinutul refuză să

primească întreţinerea. Pe seama propriei culpe el nu poate să-şi întemeieze cererea de

rezoluţiune a contractului şi nici să solicite transformarea obligaţiei de a face în una de a

da. Însă dacă executarea în natură a obligaţiei nu este posibilă instanţa la cererea

întreţinătorului este îndreptăţită să stabilească ea obligaţia de întreţinere prin echivalent

1 A se vedea T.S. col. Civ., decizia nr. 778/1955, în Culegere de decizii, p. 83.

7 din 18

transformând obligaţia în plata unei sume de bani de egală valoare cu întreţinerea. Această

transformare ţinând cont de rolul activ a-l instanţei, trebuie făcută în baza unor probe care

să dea contur valoric a tot ceea ce presupune obligaţia de întreţinere1.

Hotărârea dată de instanţă, pentru transformarea obligaţiei de întreţinere, ne

prilejuieşte o observaţie, nu lipsită de interes şi anume că se poate uşor asimila obligaţia

înlocuită cu obligaţia unei rente viagere specifice contractului de rentă viageră. Însă cu

toate că obligaţia de întreţinere transformată îşi pierde caracterul strict personal – obligaţia

de a face devenind ca efect al hotărârii judecătoreşti de înlocuire a obligaţiei, obligaţie de a

da, putând prin urmare, să fie transmisă independent de titlu – rămâne pe mai departe

guvernată de regulile contractului de întreţinere. Astfel creditorul poate cere rezoluţiunea

contractului în caz de neplată periodică a sumei de bani, ceea ce este exclus în materia

rentei viagere prin dispoziţiile art. 647 C.civ.

Pe de altă parte, transformată în bani, obligaţia contractuală de întreţinere îşi păstrează

conţinutul economic stabil, la adăpost de variaţiile monetare, ca şi prestaţia de întreţinere în

natură pe care a înlocuit-o ca modalitate de executare, deoarece este supusă modelării ei în

funcţie de necesităţile creditorului2.

În consecinţă o asemenea conversiune nu antrenează novaţia prin schimbarea

obiectului convenţiei, pentru a deveni un cuntract de rentă viageră.

Pe de altă parte dacă părţile sunt de acord cu transformarea obligaţiei de întreţinere cu

una care presupune plata unei sume de bani plătite periodic pe durata vieţii creditorului

atunci contractului astfel modificat, i se va aplica regulile de la rentă viageră, din

momentul naşterii noii obligaţii (cea a prestaţiei periodice în bani) şi nu cele generale

pentru obligaţii, care am văzut că se aplică în cazul contractului nenumit de întreţinere.

Faptul stabilirii echivalentului obligaţiei de întreţinere printr-o hotărâre

judecătorească, în principiu nu exclude posibilitatea acordării întreţinerii în natură, dar

această posibilitate există pentru debitor numai cu consimţământul beneficiarului 1 T.S. decizia civilă nr. 1794 /1985, Culegere de decizii 1985, p. 43-45.2 Francisc DEAK, Tratat de drept civil, contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1999, p. 593; Mona Maria PIVNICERU, Maria GAIŢĂ, Principalele acţiuni în Justiţie izvorâte din contractul de întreţinere şi prescripţia extinctivă privitoare la aceasta, în Dreptul nr. 8/2003, p. 80.

8 din 18

întreţinerii. Astfel debitorul acţionat ulterior în judecată pentru rezoluţiunea contractului,

nu se poate apăra susţinând că creditorul a refuzat să primească întreţinerea în natură1.

Prin urmare neexecutarea obligaţiei de către debitor în forma stabilită de instanţă

constituie temei pentru rezoluţiunea contractului, fiind îndeplinite condiţiile înscrise în art.

1020-1021 C.civ.

Adoua situaţie are în vedere cazul de neexecutare din culpa debitorului a obligaţiei de

întreţinere, astfel, potrivit art. 1075 C.civ., obligaţia se schimbă în despăgubiri, egale ca

valoare cu întreţinerea şi plătibile la epocile stabilite de părţi. Aşadar creditorul poate cere

rezoluţiunea contractului, sau în temeiul art. 1075 C.Civ. transformarea obligaţiei de a face

în una de a da. Acest din urmă demers poate să-l facă numai dacă a existat culpa

debitorului de neexecutare a obligaţiei şi în nici un caz dacă s-ar afla în seama sa o culpă

care a dus la neexecutarea obligaţiei2.

2. EFECTELE CONTRACTULUI CU PLURALITATE DE SUBIECTE

1.1. Pluralitatea de creditori

În caz de pluralitate de creditori, obligaţia de întreţinere va fi considerată îndeplinită

numai dacă s-a executat integral, faţă de toţi întreţinuţii. Astfel obligaţia de întreţinere va fi

una indivizibilă3 nefiind susceptibilă de o executare parţială. Executarea obligaţiei numai

faţă de un creditor nu este de natură să-l elibereze pe debitor şi faţă de ceilalţi creditori,

care pot cere – în caz de neexecutare culpabilă – rezoluţiunea contractului. Rezoluţiunea va

viza întregul act, nu numai partea care se referă la raportul dintre debitor şi persoana căreia

nu i s-a acordat întreţinerea, dat fiind caracterul indivizibil al obligaţiilor asumate4. Într-un

asemenea caz, deci, debitorul nu s-a obligat să presteze două întreţineri distincte –

1 C.A. Iaşi decizia civilă nr. 1252 / 2001, Jurisprudenţa Curţii de Apel în materie civilă pe anul 2001, p.88-89.2 C.A. Iaşi Decizia civilă nr.1688 / 2001 Jurisprudenţa Curţii de Apel Iaşi în materie civilă pe anul 2001 p. 91-92.3 A se vedea Francisc DEAK, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1999, p. 583-584.4 Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1918/2005, Dreptul nr. 4/2006, p. 279-280.

9 din 18

corespunzător a ceea ce a primit de la fiecare din creditori – , ci existând o singură

obligaţie indivizibilă (art. 1058 C.civ)5.

Dacă ne-am propune să justificăm oarecum indivizibilitatea obligaţiei de întreţinere

am începe prin a trece în revistă toate faptele ce ar trebuii să le execute debitorul. După

această inspecţie am putea clasifica aceste fapte după cum urmează:

a) Fapte care singular săvârşite răspund necesităţii tuturor creditorilor;

Spre exemplificare dacă debitorul plăteşte utilităţile nu o face pentru fiecare în parte

ci odată făcută satisface necesitatea ambilor creditori. Sau dacă se face curăţenie în casă,

curte ... nu poate să se spună că această activitate a fost prestată pentru unul sau altul ci

odată executată profită ambilor creditori.

b) Fapte care singular săvârşite nu răspund decât necesităţii unui singur creditor,

astfel, pentru satisfacerea necesităţilor în întregul lor se cere imperativ repetarea lor în

funcţie de numărul de creditori.

Spre exemplificare: dacă unul din creditori se îmbolnăveşte, faptele ce privesc

îngrijirea lui nu pot să-l vizeze decât pe el personal şi nu pe ambii creditori.

După toate acestea am putea spune că mai degrabă am justifica divizibilitatea

obligaţiei de întreţinere decât indivizibilitatea ei doarece se pare că sfera faptelor de la

punctul 2 este mai mare decât cea de la punctul 1. Totuşi, susţinem indivizibilitatea

obligaţiei de întreţinere prin faptul că într-o proporţie covârşitoare dacă nu chiar totală

creditorii sunt reprezentaţi din poziţia de soţi. Dat fiind natura relaţiei dintre aceştia ba

chiar existând între ei o obligaţie legală de întreţinere am putea spune că de fiecare dată

când debitorul execută o faptă singulară şi care vizează satisfacerea unei nevoi a unuia

dintre creditori, concomitent, ea acoperă într-o oarecare măsură şi obligaţia de întreţinere

legală a celuilalt soţ, lucru care ne pune în situaţia de a recunoaşte că de fapt oricre

activitate de întreţinere ( punctul 1 sau 2) desfăşurată de debitor vizează întodeauna ambele

părţi. De aici şi caracterul de indivizibilitate al obligaţiei de întreţinere.

5 Obligaţia este încă nedivizibilă, când obiectul este divizibil, dar părţile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate

10 din 18

Ba mai mult, cunoaştem existenţa obligaţiei legale de întreţinere, în anumite condiţii

a soţilor, chiar şi după divorţ.

*

Practica se pronunţă constant reţinând caracterul indivizibil al obligaţiei de

întreţinere dar situaţiile concrete pot pune de multe ori în discuţie acest caracter al

indivizibilităţii. Pentru aceasta am putea creea imaginar o speţă. Aşadar avem doi creditori

soţ şi soţie care au transmis dreptul lor de proprietate asupra unui imobil în schimbul

întreţinerii. După o perioadă de timp creditorii divorţează. Automat luăm situaţia cea mai

grea şi anume că, aceştia nu mai locuiesc împreună şi nici în acelaşi imobil. În situaţia asta

numai întreţinător să nu fii. Obligaţia de întreţinere se execută în continuare exemplar.

După o altă perioadă de timp moare unul din creditori. Iar ulterior fostul soţ solicită

rezoluţiunea contractului pe motiv de neîndeplinire a obligaţiei de întreţinere asumate.

Pârâtul recunoaşte că după moartea exsoţului reclamantei nu şi-a mai îndeplinit obligaţia

faţă de reclamantă, însă solicită constatarea dreptului său de proprietate asupra ½ din bunul

obiect al contractului, motivând îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor faţă de defunct.

Dacă am urma raţiunea indivizibilităţii obligaţiei de întreţinere am trece la

rezoluţiunea contractului ca urmare a neexecutării în totalitate a obligaţiei de întreţinere.

Nu suntem de acord cu asemenea soluţie deoarece în concret însăşi actele de

întreţinere au fost distincte. Adică, dacă locuiau împreună debitorul vizitând pe unul

automat o făcea şi pentru celălalt, dacă făcea curat în locuinţa comună automat o făcea şi

pentru celălalt pe când în situaţia de după divorţ debitorul executa pentru fiecare în parte

fapte de întreţinere care în condiţii normale presupun o singură acţiune. De exemplu dacă

asiguri încălzirea unei încăperi unde locuiesc împreună o faci o singură dată pentru

amândoi dar dat fiind faptul că ei după divorţ locuiesc în locuri diferite automat debitorul

va trebuii să facă fapte de întreţinere distincte în locuri diferite. Debitorul la încheierea

contractului a avut o cu totul altă reprezentare a obligaţiilor asumate. Ulterior prin apariţia

altor condiţii cât şi a faptelor de întreţinere continuate chiar în asemenea condiţii, am putea

11 din 18

înţelege că părţile au acceptat tacit disjungerea obligaţiei indivizibile în două obligaţii

distincte.

Dacă am accepta justificarea şi automat şi existenţa a două obligaţii distincte, atunci

ar trebuii să dăm o soluţie prin care debitorul i se transmite cota parte din dreptul de

proprietate pe care l-ar fi avut defunctul după un eventual partaj iar cealaltă jumătate

exsoţiei. În asemenea condiţii există posibilitatea ca acelaşi contract să fie rezolvit în parte

şi considerat executat pentru cealaltă parte. Aici ne întâmpinăm cu neputinţa de a ne

justifica teoretic un asemenea demers.

Dacă instanţa rezoluţionează contractul în întregimea lui exsoţia şi moştenitorii

defunctului pot cere completarea certificatului de moştenitor pe motivul că în masa

succesorală care s-a avut în vedere la dezbaterea succesiunii după decujus, nu a fost

introdus bunul care a facut obiectul contractului de întreţinere. Oare care ar fi soluţia dacă

contractul a fost unul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere pentru care la

încheierea lui s-a plătit jumătate din valoarea bunului iar pentru cealaltă jumătate debitorul

se obliga să prestreze întreţinere?

Întradevăr cotraprestaţia platită în bani de debitor este una importantă, lucru care ne

aduce mai aproape de contractul de vânzare cumpărare. Am putea considera justă soluţia

ce presupune rămânerea în continuare, în proprietatea debitorului a cotei de ½ din bunul ce

face obiectul contractului şi rezilierea/rezoluţiunea pentru cealaltă jumătate?

Observăm că justificarea existenţei a mai multor obligaţii distincte pot pune

probleme care se cer ulterior a fi rezolvate cu justeţe. Însă uităm de caracterul aleator al

acestui contract care ne pretinde prin el însuşi eventuala existenţa a unei inechităţi. Altfel

spus soluţia dată de instanţă nu poată să nu ţină seamă de acest caracter aleator.

Aşadar, dacă nu am reţine indivizibilitatea ca element de stabilitate în economia

stabilirii unor soluţii, am risca pe deoparte datorită multitudinii de situaţii concrete, ce pot

apărea, să se ajungă la soluţii controversate iar pe de altă parte, să pună în umbră un

caracter fundamental al contractului şi anume cel aleator. Tocmai acest caracter de multe

ori nu reflectă însăşi echitatea contraprestaţiilor. Aşadar dacă însăşi părţile şi-au dorit un

12 din 18

asemenea mediu contractual noi nu am avea dreptul să intervenim atata timp cât tot ei ar

putea de comun acord să-şi reconfigureze poziţia, astfel dând posibilitatea şi caracterului

consensual al convenţiei să-şi producă efectele, mai ales, dat fiind faptul că contractul face

parte din categoria celor nenumite.

În concluzie ne raliem opiniei rezoluţiunii contractului atunci cand se invocă

neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere faţă de toţi creditorii. Iar în situaţia contractului de

vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere pentru care debitorul obligaţiei de întreţinere a

plătit o sumă importantă de bani considerăm că după rezoluţiunea contractului suma de

bani trebuie restituită debitorului cât şi dobânda aferentă acestei sume. Justificăm plata

dobânzii deoarece plata a fost făcută uno ictu asemeni obligaţiilor întreţinutului iar

caracterul aleeator ar cădea numai asupra obligaţiei de întreţinere.

*

Ne întrebăm dacă caracterul indivizibil al obligaţiei s-ar păstra dacă prin acelaşi

contract, parţile prin acordul lor, ar consfinţi expres existenţa a două obligaţii distincte cu

conţinut identic, asta cu privire la transmiterea unui drept de proprietate comună.

Dacă am accepta existenţa a două obligaţii, puntem considera contractul în discuţie

obiect al unui partaj voluntar, prin care părţile îşi stabilesc de comun acord, cota parte,

asupra căreia fiecare este proprietar? Considerăm că numai aşa am justifica existenţa a

două obligaţii cu conţinut identic respectiv prin existenţa a două contraprestaţii

materializate în cotele părţi ale proprietăţii.

Lucrurile s-ar complica dacă bunul obiect al contractului este proprietatea exclusivă

a unuia dintre creditori. În această situaţie ne întrebăm dacă poat exista două obligaţii şi

dacă ar exista cum am privii raportul juridic între debitorul obligaţiei de întreţinere şi

creditorul neproprietar. Am putea considera că suntem puşi în faţa unei stipulaţii pentru

altul? Stipulantul găsindu-se în persoana creditorului proprietar. Dacă am afirma acest

lucru ar trebuii să precizăm dacă creditorul neproprietar participă sau nu la încheierea

contractului. Spunem asta pentru că stipulaţia pentru altul presupune neparticiparea terţului

beneficiar la încheierea actului.

13 din 18

Tot acum ne putem imagina moartea creditorului proprietar. Soţul supravieţuitor ar

fi avut un drept de abitaţie timp de 1 an în imobilul soţului defunct. Se naşte întrebarea în

baza cărui drept el poate locui acum în imobil. Cel izvorât din contract sau cel legal.

Considerăm că soţul supravieţuitor neproprietar locuieşte în imobil în baza dreptului

izvorât din contract.

1.2. Pluralitatea de debitori

În absenţa unei reglementări specifice a contractului de vânzare cumpărare cu clauză

de întreţinere, natura obligaţiilor asumate de părţi şi consecinţele ce decurg din executarea,

ori executarea lor parţială sunt supuse regulilor generale ale obligaţiilor, cu observarea

particularităţilor contractului în cauză.

Astfel, obligaţia de întreţinere asumată de mai mulţi debitori, întruneşte caracterele

specifice ale obligaţiei indivizibile, deoarece există o pluralitate de legături, sub forma unei

unităţi de obligaţie, fără ca debitorii să se reprezinte unii pe alţii, împrejurare faţă de care

executarea de către un singur codebitor a prestaţiei de întreţinere asumată şi de cealaltă

parte, devine liberatorie pentru toţi debitorii, chiar dacă ea a fost executată numai de unul

dintre ei1.

Debitorul care a executat singur prestaţia de întreţinere poate să se îndrepte către

ceilalţi debitori spre recuperarea cheltuielilor. O modalitate de recuperare, este aceea de a

se stabilii întinderea dreptului debitorului care a efectuat întreţinerea, asupra bunurilor

deţinute în comun. Cazul s-ar materializa dacă un cuplu, soţ şi soţie se obligă împreună, la

executarea întreţinerii altor persoane, iar pentru o perioadă de timp soţii debitori au fost

despărţiţi în fapt, astfel obligaţia de întreţinere în acea perioadă fiind executată numai de

unul dintre ei. Ulterior ei revin la relaţia iniţială ducânduşi contractul la bun sfârşit. După

moartea creditorilor soţii debitori divorţează iar în cadrul partajului judiciar se poate

stabilii întinderea drepturilor debitorilor în funcţie de prestaţia executată în timp.

1 T.S., Secţia civilă, decizia nr. 2814 1988, R.R.D. nr. 9-12/1989, p128

14 din 18

Speţa ar pune şi mai multe probleme dacă am imagina divorţul soţilor debitori la o

anumită perioadă de la încheierea contractului de întreţinere, dar nu după stingerea

obligaţiei de întreţinere datorate morţii creditorilor, rămânâd efectiv să execute obligaţia de

întreţinere doar unul dintre foştii soţi. Asta nu pentru că debitorii ar fi convenit de comun

acord, ci reprezentând o stare de fapt. Cunoaştem că, creditorii nu pot cere rezoluţiunea

contractului pe motiv că unul dintre debitori nu execută acte de întreţinere, asta atâta timp

cât întreţinerea este asigurată de ceilalţi debitori.

Aşadar pot apărea următoarele situaţii:

a) Soţii ca urmare a divorţului solicită şi partajul judiciar şi după cum ştim

bunul obiect al contractului de întreţinere este un bun propietate comună. În această

situaţie ce criterii pot sta la baza stabilirii cotelor părţi ce vor fi dobândite de întreţinători

atâta timp cât amândoi vor să rămână în interiorul contractului de întreţinere şi amândoi

promit în continuare executarea obligaţiilor contractuale fără ca acest lucru să fie evident.

Aşadar care va fi soluţia instanţei cu privire la partaj? Considerăm că instanţa nu poate

intervenii în interiorul contractului deoarece el reprezintă învoiala părţilor şi când spunem

intervenii ne gândim la posibilitatea de restrângere a numărului de debitori, adică atribuirea

unuia din ei dreptul de a fi titularul unic al contractului de întreţinere. Astfel în lipsa unui

debitor renunţător, contractul de întreţinere îşi poate urma cursul nestingherit urmând ca

eventualele litigii dintre debitori să fie rezolvate exclusiv între ei.

b) Soţii după divorţ nu solicită partaj judiciar obligaţia de întreţinere o execută

împreună şi iarăşi problema litigiilor cu privire la cuantumul obligaţiilor de întreţinere

executate de fiecare în parte se rezolvă amiabil sau în instanţă.

c) Soţii după divorţ nu solicită partaj judiciar însă din momentul despărţirii sau

ulterior, obligaţia de întreţinere o îndeplineşte doar unul. Ne întrebăm ce acţiuni are la

îndemână debitorul prestator de întreţinere să rezolve problema pasivă a codebitorului şi

în acest caz şi coproprietar. Am spune că partajul judiciar ar rezolva problema însă

instanţa poate eventual să stabilească un drept părţilor raportânduse numai la ce s-a

15 din 18

executat neştiind niciodată cât se va mai executa din partea debitorului care va rămâne în

continuare prestator. Situaţia pare fără de ieşire, bineînţeles atâta timp cât creditorul este

mulţumit de întreţinere, căci o soluţie ar fi rezoluţiunea contractului şi reînoirea lui cu

persoana de bună credinţă. Dar debitorul de bună credinţa are convingerea că creditorul

după rezoluţiune va contracta din nou?

Considerăm că în această situaţie, debitorii să aibe la îndemână chemarea în justiţie

a debitorului ce nu-şi execută obligaţia şi împreună cu creditorul care poate confirma

îndeplinirea obligaţiilor, decât de una din părţi, ca apoi instanţa să constate stingerea

raportului juridic dintre creditor şi debitorul de rea credinţă.

Acest lucru se poate întâmpla atâta timp cât creditorul sau creditorii sunt încă în

viaţă. Dacă acest demers intervine ulterior morţii creditorilor instanţa pe baza probelor

stabileşte în funcţie de cuantumul prestaţiilor, cota parte cei revine fiecăruia din bunul

obiect al contractului de întreţinere.

2. EFECTELE CONTRACTULUI FAŢĂ DE SUCCESORII

2.1. Efectele contractului faţă de moştenitorii întreţinutului

Dreptul de întreţinere este un drept personal şi, ca atare, netransmisibil prin

succesiune, stingându-se la moartea lşa moartea beneficiarului. Acest caracter al creanţei

de întreţinere nu influenţează însă caracterul patrimonial al acţiunii în anularea contractului

pentru lipsa consinţământului la încheierea lui.

Ca atare, moştenitorul reclamant, poate exercita o acţiune în anularea contractului de

întreţinere.

Însă ne întrebăm dacă succesorii întreţinutului după moartea autorului lor are

posibilitatea introducerii acţiuni în rezoluţiune a contractului de întreţinere încheiat de

decujus.

Unele instanţe admite acţiunea în rezoluţiune a succesorilor pe motivul neîndeplinirii

obligaţiei de întreţinere reţinând în atenţie caracterul patrimonial al acţiunii fiind de natură

16 din 18

să restabilească echilibrul patrimonial al părţilor contractante, consinderând că au

legitimarea procesuală să o ceară1.

Considerăm că succesorii în afara cazului când ar exista un motiv de nulitate sau

anulabilitate a contractului, nu pot introduce altă acţiune care să pună în discuţie

executarea sau neexecutarea obligaţiilor contractuale respectiv acţiunea în rezoluţiune pe

motivul neexecutării întreţinerii faţă de autorul lor. Pentru a introduce o asemenea acţiune

succesorul ar trebuii să aibă calitate procesuală activă sau pasivă lipsa unei asemenea

calităţi duce la respingerea acţiunii. Contractul de întreţinere, fiind un contract intuitu

personae nu poate fi atacat cu acţiune în rezoluţiune decât de creditorul întreţinerii, iar nu

şi de succesorii acestuia, ei putând numai să continue procesul intentat de creditorul

decedat. Aceeaşi soluţie se justifică şi în cazul contractului de vânzare cumpărare cu clauză

de întreţinere2.

2.2. Efectele contractului faţă de moştenitorii întreţinutului

Obligaţia contractuală de întreţinere nu se transmite succesoral3. Impedimentul unei

asemenea transmisiuni este dat atât de caracterul intuitu personae al contractului de

întreţinere4 cât şi de particularităţile obligaâiei de a face 5, contractului însuşi aplicându-i-

se, ca regim juridic, normele generale ale dreptului obligaţiilor.

Prin urmare succesorii întreţinătorului nu pot fi substutuiţi de instanţa de judecată în

poziţia juridică de debitor pe care a avut-o autorul lor şi nici nu pot fi constrânşi să execute

obligaţia de a face, fără a se încălca principiul nemo ad factum cogi potest (nimeni nu

poate fi obligat să facă o acţiune)6.

1 C.A. Ploieşti, decizia civilă nr. 474 /1998, Buletinul Jurisprudenţei nr. 1 /1998, p. 180-181.2 Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1454 / 2005, Dreptul nr. 12/2005, p. 315-316.3 Francisc DEAK, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, 1999, p. 14.4 A se vedea Francisc DEAK, Drept civil Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 123; Decizia civilă 1992/2000 şi nr. 2170 /2000 citate de Mona Maria Pivniceru, Maria Gaiţă, Jurisprudenţa Curţii de Apel Iaşi în materie civilă pe anul 2000, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 112, p. 113-114. 5 A se vedea Francisc DEAK, Drept civil Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 586; E Safta Romano, Contracte civile. Încheiere, executare, încetare, Colegium, Ştiinţe Juridice, ed. A III-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 327; T.S. Secţia civilă, decizia nr. 1216/1997, R.R.D. nr. 12/1997, p. 46. 6 Corneliu BÂRSAN, Efectele Obligaţiilor, în Constantin STĂTESCU, C. Bârsan , Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All Educaţional, Bucureşti, 1998, p.309;Despina FRUTH-OPRIŞAN, executarea în natură a obligaţiei de a face, în R,R.D. nr. 8/1986, p. 10.

17 din 18

Pe de altă parte, nici creditorul prestaţiei de întreţinere nu poate fi obligat să accepte oferta

de întreţinere de la altă persoană decât cea cu care a contractat, deoarece art. 1094 C.civ. 1

prevede că obligaţia de a face nu se poate achita de o altă persoană în contra voinţei

creditorului când aceasta are interes ca debitorul însuşi s-o îndeplinească, consideraţia

persoanei cocontractante fiind inclusă structural în cauza contractului care a determinat

consinţământul părţilor la încheierea lui.

În consecinţă, simpla schimbare a persoanei fizice a întreţinătorului constituie o cauză de

desfiinţare a convenţiei pentru imposibilitatea obiectivă de executare, la cererea

creditorului întreţinut ori a succesorilor întreţinătorului2

Prin urmare, convenţia nu încetează de plin drept, ci conferă dreptul fiecăruia dintre părţi

(creditor întreţinut, respectiv succesor întreţinător) de a solicita desfiinţarea convenţiei

pentru imposibilitate obiectivă de executare, ceea ce înseamnă că, dacă întreţinutul ori

succesorii întreţinătorului nu manifestă intenţii opuse, contractul iniţial continuă să îşi

producă efecte juridice.

1

2 A se vedea Francisc DEAK, Drept civil Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 582; A se vedea Dan CHIRICĂ, Drept civil, Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997 p. 131.

18 din 18