Efectele Actului Juridic Civil

5/7/2018 Efectele Actului Juridic Civil - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/efectele-actului-juridic-civil 1/8

Efectele actului juridic civil

§ 1. Noţiune şi principii

Noţiune

Reamintim că actul juridic civil este manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice.

Efectele actului juridic civil constau în naşterea, modificarea sau stingerea, dupăcaz, a unor drepturi şi obligaţii civile corelative.

Codul civil conţine o reglementare cu caracter general a efectelor convenţiilor (art.969-985), dar şi dispoziţii speciale referitoare la efectele diferitelor acte juridice, cum ar fi cele consacrate contractelor de vânzare-cumpărare (art. 1294-1404); locaţiune (art.1410-1490); mandat (art. 1532-1559); comodat (art. 1560-1575) etc.

În ce priveşte Noul Cod Civil, acesta consacră la nivel general efectele convenţiilor prin dispoziţiile art. 1270-1294.

Principii

Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil care arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte.

Acestea sunt în număr de trei:- principiul forţei obligatorii a actelor juridice civile (pacta sunt servanda);- principiul irevocabilităţii actului juridic civil;- principiul relativităţii efectelor actului juridic civil (res inter alios acta aliis

neque nocere, neque prodesse potest).

Fiecare dintre aceste principii cunoaşte unele excepţii .

§2. Principiul forţei obligatorii

Noţiune

Principiul forţei obligatorii este regula de drept conform căreia actul juridic civil încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale se impune autorului sau autorilor săi cuaceeaşi putere ca şi legea. Altfel spus, dispoziţiile actului juridic civil sunt obligatorii,iar nu facultative.

Acest principiu este o consecinţă a teoriei autonomiei de voinţă, care animă Codul

nostru civil şi îşi are temeiul în prevederile art. 969 Cod civil conform cărora"Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", respectiv în art.1270 Noul Cod Civ., unde se dispune: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor oridin cauze autorizate de lege. Contractul trebuie executat cu bună-credinţă.”

O expresie a forţei obligatorii a actului juridic o reprezintă şi posibilitatea ca acestasă fie modificat numai prin acordul părţilor.

1



Forţa obligatorie a actului juridic civil depăşeşte însă cadrul strict al raporturilor dintre părţi şi se impune atât legiuitorului, căruia nu-i este permis decât în cazuriexcepţionale să intervină asupra conţinutului acestuia, cât şi judecătorului care, chematfiind să soluţioneze un litigiu între părţi, este obligat să-i respecte clauzele şi să impunărespectarea lor prin hotărârea pe care o va da.

Excepţii Excepţiile de la principiul forţei obligatorii reprezintă acele cazuri în care efectele

actului juridic se produc în alt mod decât cel convenit de părţi în cuprinsulclauzelor sale. Aceste modificări involuntare ale efectelor actului juridic civil potviza atât restrângerea forţei obligatorii, cât şi extinderea acesteia.

a. Restrângerea forţei obligatorii

Restrângerea forţei obligatorii a actului juridic civil are loc în cazurile expres

prevăzute de lege şi se materializează prin încetarea acestuia înainte de termen,datorită dispariţiei unui element al său. În literatura juridică s-a arătat că se includ în această categorie:- moartea, interdicţia, insolvabilitatea sau falimentul mandantului ori a mandataruluiatrag încetarea contractului de mandat [art. 1552 pct. 3 C.civ.; art. 2030, alin. 1, lit. c Noul C. civ.];- pieirea totală sau considerabilă a lucrului conduce la încetarea contractului de locaţiune[art. 1439 alin. (1) C.civ.; art. 1818 alin. 1 Noul C. civ.];-împrumutul de folosinţă încetează la moartea comodatarului, dacă încheiereacontractului s-a făcut în considerarea persoanei acestuia [art. 1563 alin. (2) C.civ.,]- moartea sau punerea sub interdicţie a debitorului duce la încetarea oricărui contractintuitu personae- încetarea contractului de concesiune datorită dispariţiei, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau ca urmare a renunţării concesionarului la contract, datoratăimposibilităţii obiective de a exploata bunul concesionat (art. 57 din Ordonanţa deurgenţă a Guvernului nr. 54/2006).

Tot astfel, posibilitatea recunoscută de lege judecătorului de a interveni în unelecontracte legal încheiate diminuează forţa lor obligatorie.

Cu titlu de exemplu, avem în vedere situaţii precum:- interpretarea contractului de către judecător poate conduce uneori la rezultate

neprevăzute în realitate de ambele părţi, mai ales atunci când judecătorul recurgela noţiunile de echitate, bună-credinţă, bune moravuri;

- judecătorul este abilitat, îndeosebi în materia protecţiei consumatorilor să înlăturedin contracte clauzele abuzive (Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dincontractele încheiate între comercianţi şi consumatori)

- puterea obligatorie a contractului cu executare succesivă va fi suspendată datorităintervenirii unui caz de forţă majoră, care-l împiedică temporar pe debitor să-şiexecute obligaţiile, în caz de litigiu asupra caracterizării evenimentului respectivdrept caz de forţă majoră judecătorul fiind cel chemat să decidă ş.a.

2



b. Extinderea forţei obligatorii

Extinderea forţei obligatorii a actului juridic are loc în următoarele cazuri:- prelungirea prin lege a efectelor actului juridic civil, dincolo de cele convenite de părţi.Astfel au fost prelungite (prorogate) cu câte 5 ani contractele de închiriere a locuinţelor

prin art. 1 din Legea nr. 17/1994, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, art. 1 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999;- revizuirea efectelor actului juridic datorită ruperii echilibrului contractual ca urmare aschimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi la încheierea sa. Acest caz seîncadrează în aşa numita teorie a impreviziunii (rebus sic stantibus) şi este controversat.

Teoria impreviziunii

a. Noţiune şi domeniu

Problema se pune mai ales în acele contracte în care una din părţi are obligaţia de a

plăti o sumă de bani, iar din cauze independente de voinţa părţilor, cum ar fi inflaţia,apare un dezechilibru între prestaţii, imposibil de prevăzut la momentul încheierii actului.Dacă se admite că judecătorul este abilitat în astfel de cazuri să intervină, la cererea părţii prejudiciate, pentru a restabili echilibrul contractual, prin mărirea sau micşorarea valorii prestaţiei uneia din părţi sau prin încetarea contractului, ne vom găsi în prezenţa uneiexcepţii de la principiul forţei obligatorii a contractului, deoarece acesta va produceefecte sau va înceta din cauze neprevăzute de părţi în cuprinsul clauzelor sale.

Se impune să evidenţiem diferenţa esenţială existentă între leziune şiimpreviziune. Deşi în ambele cazuri este vorba despre un preţ insuficient, leziunea secaracterizează prin aceea că încă de la încheierea contractului preţul nu corespundevalorii bunului, pe când impreviziunea este rodul unui dezechilibru care survine ulterior.

Prin urmare, prin impreviziune se înţelege dezechilibrul care se produce între prestaţiile contractuale ca urmare a unei creşteri considerabile şi neprevăzute a preţurilor .

Impreviziunea poate fi întâlnită numai în cazul actelor juridice, nu şi în cazulfaptelor juridice în sens restrâns ale căror efecte se situează prin excelenţă îndomeniul imprevizibilului.

Nu vom fi în prezenţa impreviziunii nici atunci când părţile au inserat încontractul lor clauze de indexare, care vor face să varieze preţul în funcţie deevoluţia unui indice ales de ele sau au convenit ca în anumite situaţii să revizuiascăcontractul de comun acord sau recurgând la un judecător.

b. FundamentAutorii care susţin teoria impreviziunii aduc în sprijinul opiniei lor următoarele

argumente:Teoria rebus sic stantibus: Unii doctrinari apreciază, în virtutea art. 977 Cod civil, că

este subînţeleasă clauza rebus sic stantibus în contractele civile cu executare în timp. Înorice contract trebuie să fie presupusă existenţa unei clauze conform căreia obligaţiile părţilor rămân nemodificate numai atâta timp cât şi condiţiile avute în vedere de părţi la

3



încheierea acestuia rămân nemodificate. Dacă aceste condiţii se schimbă radical,obligaţiile părţilor nu pot rămâne nemodificate.

Buna-credinţă şi echitatea: Articolul 970 Cod civil alin. 2 stabileşte: “Convenţiileobligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar şi la toate urmările ce echitatea,obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.” Nu se situează pe tărâmul bunei-credinţe

acela care-i pretinde contractantului său o prestaţie devenită disproporţionat de maredatorită unor cauze imprevizibile, străine de voinţa părţilor.Teoria îmbogăţirii fără justă cauză : obligarea uneia dintre părţi la executarea unei

prestaţii care a devenit peste măsură de oneroasă ar avea drept consecinţă îmbogăţireafără justă cauză a celeilalte părţi contractante.

Teoria cauzei: dacă după încheierea contractului, echilibrul prestaţiilor a fost rupt,una dintre prestaţii nu va mai avea cauză, deoarece prestaţia nu mai este echivalentă.

Teoria abuzului de drept : deşi partea are dreptul să ceară executarea contractului încondiţiile stipulate, ea îşi exercită abuziv respectivul drept dacă astfel îşi ruineazăeconomic contractantul.

Teoria forţei majore: împrejurările care determină dezechilibrul grav între prestaţii

sunt obiective, imprevizibile, inevitabile şi se situează în afara voinţei părţilor, astfel că pot fi considerate cazuri de forţă majoră. Cauza de forţă majoră poate conduce laîncetarea contractului pentru imposibilitatea executării obligaţiilor uneia dintre părţi.

Acestor argumente li s-au adus însă obiecţii în literatura de specialitate.

Impreviziunea în dreptul comparat

O privire asupra dreptului comparat ne permite să constatăm că legislaţiile unor stateadmit expres revizuirea contractelor pentru impreviziune. Este, spre exemplu, cazulItaliei, Greciei, Olandei, Algeriei. În alte ţări, deşi legislaţia nu cuprinde reglementări înaceastă privinţă, jurisprudenţa admite revizuirea contractului pentru impreviziune

(Elveţia, Germania, Marea Britanie). În spaţiul juridic francez, unde teoria impreviziuniia fost frecvent invocată, mai ales în condiţiile crizei economice generată de primul războimondial, Curtea de Casaţie a considerat că nu este admis ca judecătorul să anuleze sau sărevizuiască contractele pentru impreviziune, oricare ar fi consecinţele pentru debitor. Seneagă existenţa unei clauze rebus sic stantibus fluctuaţiile de preţuri fiind de esenţa vieţiieconomice.

Impreviziunea în dreptul românesc

Legislaţia românească recentă conţine numeroase acte normative care permitreevaluarea unor creanţe în funcţie de deprecierea suferită de moneda naţională. Estevorba despre legile care au ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele proprietate privată preluate de stat sau de unele persoane juridice în perioada regimuluicomunist şi se referă la diferite ipoteze în care se impune reevaluarea despăgubiri lor acordate sau care trebuie înapoiate de către unele din persoanele cărora imobilele li serestituie în natură; prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 care-labilitează pe judecător ca, în cadrul procedurii somaţiei de plată, să actualizeze în raportcu rata inflaţiei atât creanţele, cât şi dobânzile, majorările şi penalităţile datorate potrivitlegii; dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C.proc.civ., care-i permit executorului judecătoresc săactualizeze valoarea obligaţiilor stabilite în bani, indiferent dacă titlul executoriu conţine

4



sau nu criterii în acest sens. Aceste prevederi legale nu au însă nimic comun cuimpreviziunea de vreme ce nu se referă la revizuirea prevederilor unor contracte în cursde executare, motivată de apariţia unui dezechilibru între prestaţiile părţilor, datorată unor împrejurări imprevizibile la data încheierii lor.

Până la elaborarea Noului Cod Civil, un singur act normativ îl autoriza pe

judecător să procedeze la revizuirea contractelor şi aceasta numai în materiadrepturilor de autor. Astfel, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturileconexe, prin art. 43 alin. (3), dispune că "în cazul unei disproporţii evidente întreremuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuireacontractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei”.

Codul civil în vigoare şi nici alt act normativ nu reglementează însă, cu caracterde generală aplicare, posibilitatea revizuirii contractelor pentru impreviziune.

Opinia noastră

În ce ne priveşte considerăm că revizuirea pentru impreviziune poate fi realizatădoar în acele cazuri în care lege sau părţile însele, printr-o clauză inserată înconvenţia lor prevăd expres posibilitatea revizuirii şi condiţiile în care ea poate firealizată.

Noul Cod Civil consacră cu caracter general impreviziunea prin dispoziţiile art.1271: “ Părţile sunt ţinute să-şi execute obligaţiile chiar dacă executarea lor a devenit maioneroasă. (alin. 1)”

“ Cu toate acestea părţile sunt obligate să negocieze în vederea adaptăriicontractului sau încetării acestuia, dacă executarea devine excesiv de oneroasă pentru unadintre părţi din cauza unei schimbări a împrejurărilor:

- care a survenit după încheierea contractului

- care nu putea fi avută în vedere în mod rezonabil în momentul încheieriicontractului şi- cu privire la care partea lezată nu trebuie să suporte riscul producerii.Dacă într-un termen rezonabil părţile nu ajung la un accord, instanţa poate să dispună:- adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi

beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurilor;- încetarea contractului în momentul şi condiţiile pe care le stabileşte”

§3. Principiul irevocabilităţii actului juridic

Noţiune

Conform art. 969 alin. (2) C.civ., respectiv 1270 alin. 2 convenţiile "se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege."

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Noului Cod Civ. ( art. 1270 alin. 2): “ contractul semodifică sau înceteză numai prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege”.

Principiul irevocabilităţii este regula de drept civil conform căreia actul juridicbilateral nu poate înceta prin voinţa unei singure părţi, iar actul juridic unilateral nu poate înceta ca urmare a manifestării de voinţă în acest sens a autorului său.

5



Excepţii Constituie excepţii de la principiul irevocabilităţii acele situaţii în care actul

juridic poate fi făcut să înceteze prin voinţa unei singure părţi, iar autorului actului

juridic unilateral îi este permis să-i pună capăt prin propria voinţă.a. În materia actelor juridice bilaterale (şi multilaterale) sunt evocate, de obiceiurmătoarele excepţii de la principiul irevocabilităţii:

- revocarea donaţiei între soţi (art. 937 C.civ.);- revocarea contractului de mandat de către mandant (art. 1553-1555 C.civ.);- denunţarea contractului de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată (art. 1436

C.civ.)- încetarea depozitului din iniţiativa deponentului (art. 1616 C.civ.);- denunţarea de către chiriaş a contractului de închiriere a locuinţei înainte de

împlinirea termenului pentru care a fost încheiat [art. 241it. a) din Legea nr.114/1996]; ş.a.

b. Actele juridice unilaterale pot fi revocate în următoarele cazuri:- revocarea testamentelor, testamentul fiind un act esenţialmente revocabil- actul unilateral de voinţă prin care un succesibil renunţă la moştenire poate fi

revocat, dar numai în interiorul termenului de acceptare de 6 luni, prevăzut de art.700 C.civ. şi cu condiţia ca moştenirea să nu fi fost între timp acceptată de un alterede (art. 701 C.civ.);

- revocarea acceptării exprese sau tacite a moştenirii, în cazul în care succesiunea ar fi absorbită sau micşorată cu mai mult de jumătate, printr-un testament descoperitulterior acceptării (art. 694 C.civ.);

- consimţământul părinţilor sau, după caz, al părintelui exprimat în vederea adopţieicopilului poate fi revocat în termen de 30 de zile de la exprimării [art. 16 alin. (2)din Legea nr. 237/2004 privind regimul juridic al adopţiei]. ş.a.

§4. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil

Noţiune

Principiul relativităţii este regula de drept potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai în raport cu autorul sau autorii săi, fără ca acestea să profite sau să dăuneze altor persoane.

Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil nu poate fi însă interpretat însensul că terţii pot să ignore pur şi simplu existenţa drepturilor şi a obligaţiilor cărora

actul le dă naştere.Pentru analiza acestui principiu este necesar să ne referim la categoriile de

persoane care pot avea legătură cu un act juridic civil şi modul în care efecteleacestuia se pot răsfrânge asupra lor.

a. Părţile sunt persoanele care au participat la încheierea actului juridic, fie personal, fie prin reprezentant.

6



b. Avânzii-cauza îşi trag numele din latinescul habentes causam (în franceză -ayant cause). Aceştia sunt persoanele care nu au participat la încheierea actului juridic, dar faţă de care se produc anumite efecte ale sale, datorită legăturilor juridice în care se află cu una din părţile actului.

Există trei categorii de avânzi-cauza: succesorii universali şi cu titlu universal;

succesorii cu titlu particular; creditorii chirografari.

- succesorul universal este persoana care dobândeşte de la o altă persoană (autorul) un patrimoniu, adică o universalitate de bunuri. (moştenitorii legali, legatarul sau legatarii cutitlu universal, persoana juridică dobânditoare a unei părţi din patrimoniul alteia).Ei sunt consideraţi continuatori ai personalităţii autorului aşa că se vor substitui, în principiu, în toate drepturile şi obligaţiile acestuia. Ca urmare, efectele actelor juridiceîncheiate de autor se vor produce şi în privinţa lor, deşi nu au participat la încheiereaacestora.- succesorii cu titlu particular sunt persoanele care dobândesc de la una din părţileactului juridic un drept asupra unui anumit bun, privit individual. Sunt, spre exemplu,

succesori cu titlu particular cumpărătorul, legatarul cu titlu particular, donatarul.- creditorii chirografari sunt aceia care nu au o garanţie reală (gaj, garanţie realămobiliară, ipotecă). Ei nu se bucură decât de "dreptul de gaj general". Creditoriichirografari sunt avânzi-cauza faţă de actele juridice pe care debitorul lor le încheie cu privire la bunurile din patrimoniul lor, în sensul că trebuie să le respecte, chiar dacă prinele se micşorează patrimoniul acestuia şi, pe cale de consecinţă, se reduce gajul lor general. Pe de altă parte, actele juridice prin care debitorul lor îşi măreşte patrimoniul le profită, în sensul că sporeşte obiectul gaj ului lor general şi şansele ca la scadenţă să-şi poată executa creanţa.

c. Terţii ( penitus extraneii) sunt persoanele absolut străine de actul juridic civil. Ei nu participă, personal sau prin reprezentant, la încheierea actului juridic şi nici nu suntavânzi-cauza. Ca urmare, actul juridic nu va produce efecte faţă de ei.

Excepţii de la principiul relativităţii actului juridic civil

Excepţiile de la principiu relativităţii sunt cazurile în care actul juridic civil produceefecte şi faţă de alte persoane decât părţile, ca urmare a voinţei părţilor. Excepţiile aparente

Sunt excepţii aparente acele cazuri în care numai la o examinare sumară se pare căactul juridic civil ar produce efecte şi faţă de alte persoane decât părţile, în realitate fiind pe deplin aplicabil principiul relativităţii.Majoritatea autorilor consideră că se încadrează în categoria excepţiilor aparente de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil:

- situaţia avânzilor-cauza- promisiunea faptei altuia care este un contract prin care o persoană - debitorul- se

obligă faţă de creditor să determine pe o terţă persoană să-şi asume un anumeangajament juridic în folosul creditorului din contract.

- reprezentarea care este procedeul juridic prin care o persoană, numităreprezentant, încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane, numităreprezentat.

- acţiunile directe

7



Excepţiile veritabileStipulaţia pentru altul este considerată singura excepţie veritabilă de la

principiul relativităţii efectelor actului juridic.Stipulaţia pentru altul, numită şi contractul în folosul unei terţe persoane, este acel

contract prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca cealaltă, denumită promitent, să

dea, să facă, sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane, străină de contract,denumită terţ beneficiar.Suntem în prezenţa unei veritabile excepţii de la principiul relativităţii actului juridic

civil deoarece, prin voinţa părţilor contractante, se naşte un drept direct în patrimoniulaltei persoane, străină de contract.

8

Efectele Actului Juridic Civil

Documents

Transcript of Efectele Actului Juridic Civil