Tema:Educatia pentru sanatate

EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE - DEZECHILIBRE ALIMENTARE

,,Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci priveşte tot atât de mult societatea în întregime ‘sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic’’ (Schopenhauer).

Dreptul la sănătate este unul din drepturile fundamentale ale omului. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), sănătatea individului este definită drept ,,o stare de bine fizică, mentală şi socială, şi nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii.’’ Din perspective publică, sănătatea constituie, datorită imenselor sale implicaţii individuale, dar şi sociale şi demografice, unul dintre elementele cele mai vizate de politicile şi stategiile guvernamentale din intreaga lume. În acest sens, în 1977, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (inclusiv România) au decis in mod unanim ca ,,ţelul social principal al guvernelor şi al OMS în decadele viitoare să fie realizarea unei stări de sănătate a întregii populaţii a globului, care să permită tuturor oamenilor să ducă o viaţă productivă din punct de vedere economic şi social”.

Educaţia pentru sănătate este un termen folosit pentru a desemna ocazii de învăţare create deliberat pentru a facilita schimbări de comportament în vederea atingerii unui obiectiv predeterminat. În acest context, educaţia pentru sănătate este strâns legată de prevenirea bolilor, urmărind prin aceasta schimbarea comportamentelor ce au fost identificate ca fiind factori de risc pentru anumite boli. Este în mod esenţial o activitate educaţională, care implică o anumită formă de comunicare destinată să îmbunătăţească cunoştinţele şi să dezvolte înţelegerea şi deprinderile care favorizează sănătatea.

Educaţia pentru sănătate are drept ţintă atât individul cât şi colectivitatea, cu accent atât pe comportamente sănătoase cât şi pe comportamente la risc .

Unul dintre marile succese ale secolului trecut, consecinţa totodata a promovării acestui mod de abordare a problematicii sănătăţtii, a fost creşterea considerabilăa speranţei de viaţa în rândul populaţiei din multe state ale lumii.

Factorul determinant al acestei mutaţii este dezvoltarea programelor preventive şsi educative de promovare a sănătăţii în aceste ţăari.Sănătatea este o problemă socială şi politică, dar şi o problemă ce vizează drepturile omului.Familia, şcoala, comunitatea, biserica reprezintă locul în care copilul creşte, se deyvoltă, se iniţiază şi se educă pentru a se forma ca om şi a se integra în societate. Prin autoritatea sa morală, şcoala i- a învaţat şi îi învaţa pe copii cum să se poarte în natură şi în societate, cum sa se raporteye la ceilalţi semeni, cum să trăiască frumos, demn şi sănătos.

,,Astăzi la începutul mileniului trei, când viaţa individului a devenit infinit mai complicată decât altădată, a lăsa educaţia pentru sănătate la voia întâmplării ar fi o eroare de neiertat de către posteritate’’(O.Popescu,E.Bucur,2001).

În ultimele decenii, schimbările economice din toată lumea au avut profunde influenţe asupra sănătăţii tinerilor şi implicit asupra accesului acestora la serviciile sociale.

Relizarea la clasă a activităţilor de ,,Educaţie pentru sănătate’’ presupune din partea cadrelor didactice informare, tact(prin utilizarea unor metode didactice moderne) ,pentru atingerea obiectivelor propuse: formarea unui stil de viaţă sănătos în rândul elevilor, dezvoltarea unor comportamente responsabile şi formarea unor abilităţi de viaţă sănătoasă, de prevenire, de cunoaştere şi de respectare a legislaţiei.

Acţiunea didactică trebuie să inceapă cu sfârşitul ei, în sensul că înainte de a trece la efectuarea propriu – zisă a acesteia, cadrul didactic îsi proiectează în plan mintal ceea ce urmează să fie, rezultatele(performanţele) finale,la care intenţionează să ajungă cei pe care-i instruieşte. Stabilind în prealabil ceea ce există deja, el analizează cu grijă şi gândeşte la ceea ce are de făcut, anticipează natura şi nivelul modificărilor ce trebuie produse în comportamentul elevilor săi, pe plan cognitiv, afectiv şi psihomotor. Precizarea obiectivelor este o condiţie esenţială a unei instruiri eficiente.

Temele propuse nu trebuie privite separat, ci în interrelaţie cu alte teme. De exemplu nu se poate aborda tema,,HIV/SIDA’’ din domeniul ,,Sănătatea reproducerii’’, fără a se discuta despre Consumul de substanţe toxice (droguri injectabile, Violenţă, Comportamente cu risc, Anatomie, Igiena.)

Educaţia pentru sănătate trebuie să înceapă la vârste mici, pentru că în această etapă se dobândesc obiceiuri care sunt relevante pentru activităţile ulterioare. Ea trebuie să urmărească :

- informarea tinerilor din perspectiva dreptului la educaţie, la sănătate şi respectarea valorilor umanitare

- studierea consecinţelor fizice, sociale, mintale, pe care le are un stil de viaţă irţional

- dezvoltarea capacităţii de luare a unei decizii corecte în ceea ce priveşte propria sănătate şi a celor din jur

- formarea deprinderilor de a rezista tentaţiei şi presiunii, şi a unor abilităti de viaţă sănătoasă

Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre principalele căi de promovare a cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de formare a atitudinilor şi deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. În multe ţări educaţia pentru sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe şi materiale didactice adecvate vârstei.

Există mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizării educaţiei pentru sănătate în cadrul unităţilor de învăţământ:

- educaţia pentru sănătate vizează nu numai transmiterea către elevi a unui bagaj informativ corect din punct de vedere ştiinţific, cât mai ales crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului educaţional;

- şcoala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunoştinţe în rândul maselor de tineri;

- unul dintre elementele esenţiale pentru dezvoltarea impactului dorit este iniţierea şi realizarea programelor de educaţie pentru sănătate la vârste cât mai tinere. Asupra unei persoane deja formate, adulte, astfel de activităţi au întotdeauna un impact mai redus decât acţiunile similare, realizate la vârste mai timpurii;

- şcoala reprezintă, în acelaşi timp, o instituţie cu mare autoritate morală, oferind cadrul educaţiei formale, informale şi nonformale, iar materiile de studiu oficiale din şcoli dobândesc implicit, la nivelul psihologic individual, o importanţă mai mare decât subiectele nesusţinute de acest for competent. Introducerea „Educaţiei pentru sănătate” ca disciplină în şcoli reprezintă implicit recunoaşterea oficială a importanţei acesteia pentru viaţa individului;

- profesorii sunt surse de informaţii respectabile şi credibile în comunitate;

- proiectele pilot realizate până în prezent în diferite judeţe ale ţării au demonstrat succesul şi receptivitatea tinerilor pentru acest tip de iniţiative;

- nu în ultimul rând, impactul semnificativ al acestor activităţi a fost demonstrat deja în alte state, prin studii şi cercetări competente, autorizate.

În urma unei alimentaţii necorespunzătoare, mai repede sau mai târziu, apar o serie de tulburări care perturbă sănătatea omului. Fenomenele care însoţesc dezechilibrele alimentare sunt cauzate de lipsa unei alimentatii diversificate şi echilibrate sau de către un comportament alimentar dăunător. La baza dezechilibrului alimentar, stă adesea malnutriţia, atât în cazul subalimentaţiei (subnutriţiei) cât şi în acela a supraalimentaţie (supranutriţiei).

Malnutriţia alimentară este un dereglaj complex, cauzat de privarea organismului de substanţe bio esenţiale. Tulburarea apare fie ca o consecinţă a unei alimentaţii greşite, fie în urma unor afecţiuni care determină incapacitatea organismului de a utiliza elementele esenţiale din hrană. Privind din unghiul alimentaţiei, malnutriţia poate îmbrăca două forme; una de insuficienţă şi cealaltă de exces.

Numită şi malnutriţie de aport, malnutriţia alimentară de insuficienţă este o subnutriţie propriu-zisă. În subnutriţie deoarece se mănâncă prea puţin, organismul resimte un declin cauzat în special de lipsa sau insuficienţa unor elemente esenţiale, mai ales aminoacizi esenţiali, acizi graşi esenţiali, glucide, minerale şivitamine. Malnutriţia alimentară de insuficienţă se manifestă fie pe un fond de carenţă energetică (conţinutul în calorii a hranei nu satisface cerinţele energetice ale organismului), fie pe un fond energetic global corespunzător (caloriile din hrană acoperă trebuinţele energetice ale corpului). Din acest motiv, în subnutriţia alimentară de insuficienţă, trebuiesc urmărite ambele aspecte, şi anume atât bilanţul energetic, cât şi nutrienţii esenţiali la care organismul nu are acces.

Excluzând situaţiile sociale extreme (sărăcia, prizonieratul, naufragiul) precum şi pe cele de ordin medical (malabsborţia), principala "vinovată" a malnutriţiei alimentare de insuficienţă este anorexia.

Simptomele malnutriţiei de aport sunt variate şi uneori grave, iar dacă nu se intervine la timp, viaţa poate fi pusă în pericol. Semnele care însoţesc tulburarea sunt specifice hipoglicemiei, hipoproteinismului, anemiei, hipocalcemiei, etc.. Ele se manifestă prin: slăbirea organismului (slăbirea este mascată de multe ori de un

Malnutriţia alimentară de exces este tot o malnutriţie de insuficienţă, însă una mascată de un aport cantitativ alimentar peste normal. Caloriile din alimente depăşesc cerinţele organismului, iar multe substanţe nevaloroase sau chiar dăunătoare din hrană, pătrund în abundenţă în organism. Ca urmare a acestui fapt, corpul suferă de un deficit în compuşi valoroşi şi indispensabili care, fie lipsesc din hrană, fie sunt neutralizaţi de către prezenţa masivă a substanţelor neesenţiale. Dintre compuşii fără valoare pentru organism, care pot induce deficite în substanţe esenţiale, amintim: acizii graşi neesenţiali (predomină în uleiurile rafinate sau în cele încinse precum şi în grăsimile de origine animală), glucidele cu absorbţie rapidă (apar în zahărul alb, în multe băuturi răcoritoare, produse de cofetărie, etc.), aminoacizii neesenţiali (sunt dăunători atunci când se consumă în exces carne, boabe leguminoase, lapte, ouă).

Organismul omului nu prelucrează abuzul de compuşi, ci, mai ales pe un fond caloric exagerat, caută să îşi facă rezerve, sub forma unor depozite de grăsime. Totodată, alimentaţia excesivă şi hipercalorică, suprasolicită diferite organe interne şi încarcă corpul de toxine. În aceste condiţii proliferează bolile civilizaţiei moderne (obezitatea, diabetul, afecţiunile cardio-vasculare, cancerul, etc.).

Malnutriţia alimentară, fie că este de insuficienţă, fie că este de exces, se leagă de cele mai multe ori cu o componentă psihică ce nu poate fi ignorată. Stresul, depresia, anxietatea, starea de nefericire, manipularea media, determină la multe persoane modificări în conduita alimentară, influenţând uneori chiar şi mecanismele foamei, cu consecinţe negative asupra sănătăţii.

Atunci când toate funcţiile şi organele unui om lucrează normal şi în armonie, acesta este sănătos. Starea de sănătate se referă la fizicul omului (sub toate aspectele), la psihicul său, precum şi la îmbinarea celor două componente.

Pentru a ne menţine, fortifica sau redobândi starea de sănătate, fiecare dintre noi trebuie să lucrăm permanent la consolidarea ei. Acest lucru se poate realiza doar prin conectarea la elementele naturii, care sunt tocmai izvoarele sănătăţii. Când vorbim despre natură, trebuie să luăm în considerare atât ambientul exterior nouă (natura dinafara noastră), cât specificul fiinţei umane (natura interioară). Principalele elemente în care sănătatea îşi are în mod natural originea, sunt: -alimentaţia corespunzătoare

-aerul proaspăt

-mişcarea -somnul odihnitor

-fortificarea sufletească, întărirea spirituală

La toate acestea se adaugă o latură mai puţin controlabilă de către noi, şi anume ereditatea, care însă, îşi scade influenţa odată cu contactul armonios cu celelalte

Alimentaţia omului reprezintă unul dintre stâlpii fundamentali a construcţiei sale. Sănătatea şi echilibrul fiecăruia, se află în corelaţie directă cu hrana. În ceea ce priveşte actul hrănirii, nu este important doar ce mâncăm, ci şi cât, când şi cum ne alimentăm. Nu numai hrana nesănătoasă dăunează corpului uman, ci şi un mod de hrănire necorespunzător, derivat din deprinderea unui comportament alimentar greşit.

Alimentul reprezintă un produs mai mult sau mai puţin natural capabil să îi asigure omului energia necesară desfăşurării activităţilor biologice, intelectuale şi fizice. Alimentul potoleşte senzaţia de foame, iar multora le procură senzaţia de

placere şi de satisfacţie. Se cunoaşte foarte bine faptul că nu orice aliment este benefic corpului uman. Astăzi, aproape că a intrat în vorbirea cotidiană, expresii ca; "hrană nesănătoasă" sau "hrană sănătoasă". Calitatea unui aliment rezidă atât din sursa din care provine, cât şi din modul de prelucrare industrială sau casnică al acestuia.

Alimentele care se găsesc astăzi pe piaţă, sunt naturale, seminaturale sau chiar semisintetice. Dintre toate acestea, se ştie bine, cele mai sănătoase sunt cele de provenienţă naturală, care nu conţin adaosuri sintetice, şi care nu au trecut prin procese de rafinare industrială. O importanţă deosebită pentru sănătatea omului, o au acele alimente naturale neprelucrate în vreun fel, de obicei de origine vegetală, cunoscute sub denumirea de crudităţi.

Alimentaţia echilibrată

Organismul omului se menţine cu atât mai sănătos cu cât alimentaţia este mai echilibrată. O alimentaţie diversificată, individualizată (după modul de viaţă, sex, efort, starea de sănătate), corect compusă din punct de vedere caloric şi care respectă raportul optim dintre substanţele principale (glucide, proteine, lipide), poate fi considerată a fi alimentaţie echilibrată. Acest tip sănătos de hrănire presupune moderaţie în toate privinţele. Alimentaţia echilibrată trebuie să dea răspunsuri adecvate la cele trei întrebări fundamentale ale actului hrănirii, şi anume la: ce, cât şi cum mâncăm?

Comportamentul alimentar desemnează atitudinea omului în faţa hranei, fiind o componentă importantă a alimentaţiei. Este foarte important ce mâncăm, dar aceasta nu însemnă că putem neglija modalitatea în care mâncăm, dacă dorim să trăim sănătos.

Nu toate dezechilibrele care provin dintr-o alimentaţie nesănătoasă au o cauză directă cu cantitatea sau calitatea hranei. Unele perturbări resimţite de organism îşi au originea într-un comportament alimentar greşit. Devierile legate de comportamentul alimentar au la bază fie o obişnuinţă, deci o deprindere greşită, fie o componentă psihică mai mult sau mai puţin evidentă. În afara unor tulburări neuropsihice, cele mai grave perturbări ale comportamentului alimentar sunt anorexia şi bulimia.

Dintre obiceiurile alimentare cele mai nesănătoase se numără: mâncatul pe fugă, înfulecatul alimentelor, mesele neregulate, supraalimentaţia sau subalimentaţia.

Consecinţele unui comportament alimentar inadecvat, se pot răsfrânge mai repede sau mai târziu asupra sănătăţii, sub forma unor tulburări ca: obezitatea, slăbirea pronunţată a organismului, diabet, diferite boli digestive, litiază biliară sau urinară, etc..

Principalele trăsături ale unui comportament alimentar sănătos

Definirea unui comportament alimentar echilibrat şi sănătos nu poate fi făcută fără să se ţină cont de numeroasele particularităţi (vârstă, sex, tip de efort, stare de sănătate, etc.) ale fiecărei persoane. Totuşi, ca linii directoare, putem schiţa cadrul în care acesta se poate desfăşura. În cazul adulţilor, este bine să se ţină cont de următoarele recomandări:

-să se mănânce 3-5 (de preferinţă 4) mese pe zi, la cel puţin 3 ore distanţă una faţă de cealaltă -orele şi numărul meselor să fi regulate

-mâncatul să se facă încet, mestecând bine

-să se evite în timpul mesei, conversaţiile, îndeosebi cele tensionate, cititul, vizionarea televizorului, ascultarea radioului

-ambientul să fie cât mai plăcut, atmosfera cordială şi alimentele estetice -niciodată după o masă, nu trebuie să se simtă senzaţia de supraplin, deoarece însemnă că s-a depăşit limita de saţietate.

Pentru ca digestia şi absobrţia nutrientilor alimentari să se desfăşoare corespunzător, este necesar ca mesele să se repartizeze conform ceasului biologic al corpului uman. Procesele metabolice, precum şi cele digestive, se vor derula cu atât mai bine cu cât omul s-a deprins de a fi constant în respectarea orarului meselor.

Din întreaga raţie alimentară zilnică, este bine ca 20-25% să reprezinte masa de dimineaţă şi 10-15% cea de seară, cele două mese; micul dejun şi cina, fiind compuse din alimente uşoare. Nu este bine ca dimineaţa să se mănânce mult, deoarece după trezire, organismul are tendinţa de a lucra intens în sensul eliminării toxinelor, ori o

alimentaţie bogată, anulează această funcţiune. Masa de seară prea abundentă este şi mai dăunătoare, fiindcă, după cum se ştie, toate funcţiile corpului tind spre repaos.

Este indicat ca între micul dejun şi prânz să se intercaleze o masă care să se integreze în intervalul de timp optim dintre micul dejun şi prânz. Această masă nu va fi foarte consistentă, fiind mai degrabă o gustare cu rolul de a completa energetic micul dejun. Gustarea dintre micul dejun şi prânz va reprezenta cam 10% din raţia zilnică de mâncare.

Masa principală, în care trebuie să se consume 50-60% din raţia alimentară zilnică, este prânzul. Conform ceasului biologic, cel mai optim interval pentru prânz este acela cuprins între orele 13-15. Din păcate programele de muncă nu au fost realizate în armonie cu ceasul biologic al omului, aşa că de cele mai multe ori, cea mai importantă masă este împinsă spre cină, cu consecinţe negative asupra sănătăţii noastre. Copiii precum şi adulţii cu o viaţă foarte activă, trebuie să mai consume o masă între prânz şi cină. Adulţii care nu depun efort fizic solicitant, este bine să evite consumul de alimente în acest interval, pentru a putea oferii organismului posibilitatea prelucrării complete a hranei consistente specifică mesei principale.

Ne place sau nu, trebuie să recunoaştem că regimul nostru alimentar este apropiat de ceea ce înseamna normalitate doar în week-end-uri, când suntem acasă şi avem posibilitatea de a servi mâncarea ce este recomandată de specialişti. În timpul săptămânii atât noi, cât şi copiii noştri suntem la serviciu, respectiv grădiniţă şi şcoală, şi de aceea alimentaţia noastră are de suferit. Nu şi dacă îi acordăm puţină atenţie şi suntem dispuşi să facem unele mici compromisuri. Parinţii trebuie să ţină cont de faptul că elevii au nevoie de o alimentaţie sănătoasă, mai ales că sunt în plin proces de dezvoltare şi nu trebuie să le lipsească principalele elemente care îi ajută să crească normal şi să fie sănătoşi. Chiar dacă programul de la şcoală nu le permite să servească o masa caldă, se poate opta pentru alte produse, care să fie si sănătoase şi să aducă şi aportul zilnic de vitamine şi minerale în organism.

"Regimul alimentar zilnic al copiilor trebuie să fie compus din trei mese principale şi două gustări. Dimineaţa, micul dejun trebuie să constituie 30% din alimentele care se consumă de-a lungul unei zile. La ora 10 se poate opta pentru o gustare, care poate fi un fruct sau un iaurt. Prânzul este recomandat să reprezinte 50% din dieta zilnică. La ora 15 este indicată o gustare - un fruct sau un iaurt, iar cina ar trebui să reprezinte restul de 20%. În general, este bine să nu se renunţe la mancarea gătită şi nici la cele trei mese principale. Dacă nu reuşesc să mănânce o masă principală, pachetul pus la şcoală trebuie să conţină o felie sau două de graham sau de secară, pe care s-a pus o bucată de friptură, dar nu prajită (este obligatoriu să se consume proteine, acestea putând fi şi sub formă de ou fiert sau o bucată potrivită de brânză, dar nu grasa), doar fiartă sau la grătar, şi legume ca salata verde, roşii, castraveţi. Este bine să se renunţe la consumul de sucuri dulci si băuturi acidulate în timpul mesei şi după aceasta. De asemenea, fructul nu trebuie mâncat imediat după ce este consumat sendvişul, ci după una-doua ore, sub formă de gustare. O altă alternativă este de a pune la pachet elevului un iaurt cu o chiflă graham sau neagră sau de secară şi un ou fiert cu legume crude". Este foarte important ca în timpul orelor de curs, mai ales dacă acestea se prelungesc pană spre seară, să nu se consume de către elevi preparate fast food. Este ştiut faptul că ele nu sunt deloc sănătoase şi, consumate în exces, pot produce anumite dezechilibre alimentare. Sticks-urile, chips-urile şi dulciurile în exces nu sunt recomandate, mai ales pentru ca nu aduc niciun aport de vitamine sau alte elemente benefice pentru organism. În plus, pentru că sunt bogate în calorii, pot produce creşteri în greutate, existând chiar riscul obezităţii.

Alimentaţia dezechilibrată în adolescenţă are efecte şi asupra dezvoltării sexuale înregistrate în mod normal la această varstă. "Este cunoscută corelaţia dintre o dietă săracă în proteine de origine animală şi aparitia tardivă a menstruatiei, întarziind astfel maturizarea sexuală. Imaginea pe care adolescenta şi-o formează despre propriul trup poate fi influenţată în mod pozitiv de mamă. Discuţiile deschise intre mamă şi fiică sunt binevenite. Iar dacă la acestea se adaugă şi rolul de prietenă pe care mama îl poate avea îin relaţie cu adolescenta, atunci şansele unei diete echilibrate şi ale unei greutăţi adecvate varstei cresc semnificativ.

Anorexia şi bulimia sunt situatii extreme, de dezechilibre alimentare, întalnite frecvent în rândul adolescentelor. "Dorinţa de a fi slabe nu trebuie împinsă însă la extreme, refuzând alimentaţia atât de necesară sănătăţii organismului", avertizează psihologul Ştefania D. Niţă. Repulsia faţă de mâncare şi înfometarea se pot manifesta şi la adulţi, dacă situatia conflictuală din adolescenţă nu a fost rezolvată la timp.

În numeroase situaţii, nici nu este nevoie de o remarcă negativă cu privire la greutate pentru ca adolescenta sa fie traumatizată de silueta. Preocuparea excesivă pentru greutate poate ascunde o stare de tensiune interioară, o imagine de sine deformată, o relaţie conflictuală cu părinţii (de obicei cu mama). Unele adolescente devin intens preocupate de siluetă din nevoia de a primi atenţie şi afecţiune din partea celorlalţi, mai ales a parinţilor. În multe din aceste situaţii, nu există motive de ingrijorare cu privire la greutate, tinerele încadrându-se în baremele normale ale raportului greutate-vârstă-înalţime.

Situaţia se complică atunci când adolescentele tind să se identifice cu personalităţi din lumea modellingului. "Fiecare nou model şi mai ales măsurile acestuia dau de furcă tinerelor, care îincearcă cu tot dinadinsul să încapă în măsuri cât mai mici. Apare astfel un nou fals argument pentru a ţine o cură de slăbire drastică. Însă este necesar să adaptăm moda la propria persoană, în conformitate cu structura noastră corporală, dar şi cu personalitatea. Dar, din pacate, tendinţa este de a ajusta trupul la cerinţele modei şi nicidecum moda la cerinţele propriului trup", arată psihologul Ştefania D. Niţă. Aceasta tendinţă va duce inevitabil la tensiuni suplimentare, nemulţumiri, consum de energie direcţionate către o cură de slăbire.

Parinţii, şi mai ales mamele, arată o grija excesivă pentru sănătatea fiicelor, insistând cu mese suplimentare, cu suplimente nutritive ce duc la acumularea de kilograme. Din acest motiv, ei nu vor obţine decât revolta fiicelor, care vor să se apere de excesul alimentar impus de părinte. "De preferat este ca părintele să menţină un echilibru în alimentaţia adolescentului. În plus, parinţii trebuie să acorde încredere fiicelor că pot avea grijă şi singure de propria sănătate", spune psihologul Ştefania D. Niţă.

Este foarte important ca adolescentul să-şi stabilească o identitate proprie şi să nu se lase influenţat în mod excesiv de cei din jur. "Atâa vreme cât tânarul nu are o personalitate proprie, el se va lăsa ghidat de cei din jur şi toate acţiunile sale vor avea în vedere aprobarea celor din jur. Unul dintre paşii importanţi în conturarea personalităţii este acceptarea propriului corp. Mulţumirea şi încrederea în sine sunt succesul unui trup armonios.