Educaţia morală

Este o latură a educaţiei care ca scop formarea profilului moral al personalităţii şi

al comportamentului socio-moral al individului. Specificul său este determinat, pe de o

parte de particularităţile moralei, ca fenomen social, care-I conferă conţinutul, iar pe de

altă parte, de condiţiile socio-psihologice ce sunt implicate în realizarea ei. Raportarea la

societate şi raportarea la subiect sunt cele două cadre de referinţă indispensabile unei

fundamentări pedagogice a educaţiei morale.

Ca fenomen social, morala reflectă relaţiile(raporturile) ce se stabilesc între

oameni într-un context delimitat în spaţiu şi timp. Din această perspectivă ea ne apare ca

o formă a conştiinţei sociale, în care sunt reflectate caracteristici proprii acestor raporturi,

dar şi o notă apreciativă, consubstanţială celor reflectate, cu funcţie reglatoare asupra

convieţuirii umane, stimulând şi orientând comportamentul indivizilor în concordanţă cu

cerinţele sociale. De aici rezultă caracterul normativ al moralei, ea presupunând un sistem

de comandamente morale sub forma unor modele ideale de comportare. Morala reflectă,

deci, concomitent atât manifestări ale relaţiilor concrete dintre oameni, cât şi sensul lor

ideal, respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relaţii.

Morala individuală(conştiinţa morală individuală) se formează pe baza moralei

sociale, reprezentând, de fapt, reflectarea activă şi creativă în conştiinţa individului a

conţinutului pe care îl incumbă morala socială. Din acest punct de vedere putem

considera că morala socială constituie baza ontologică a educaţiei morale. Orice acţiune

educativă întreprinsă în acest sens se raportează neîntrerupt la acest dat, care constituie

atât punctul de plecare, oferindu-I conţinutul de care are nevoie, cât şi punctul de sosire,

prin criteriile în funcţie de care se face aprecierea finalităţii sale.

Sistemul moral al societăţii este format dintr-o serie de componente: ideal, valori,

norme, precepte şi regului morale în funcţie de care ar trebui să se structureze orice

comportament dezirabil. Din punct de vedere pedagogic, acesta este fondul pe care se

desfăşoară acţiunea educativă.

Dezvoltarea morală a personalităţii umane este rezultatul interdependenţei dintre

determinarea socială, reprezentată de exigenţele moralei sociale, şi autodeterminarea

personală, reprezentată de factori interni, subiectivi antrenaţi în acest proces. Esenţa

educaţiei morale constă în crearea unui cadru adecvat de manifestare a acestei

interdependenţe, de funcţionare pe această bază a procesului de interiorizare, prin

intermediul căruia imperativele componentelor moralei sociale devin mobiluri interne ale

conduitei individuale.

Scopul fundamental al educaţiei morale constă în formarea individului ca subiect

moral, care gândeşte, simte şi acţionează în spiritul idealului, principiilor, valorilor,

normelor, regulilor asumate în mod liber.

Obiectivele educaţiei morale

a).Formarea conştiinţei morale-aceasta include două componente: cognitivă şi afectivă.

Deci, presupune:

1.Dobândirea de cunoştinţe morale(instruirea morală)-însuşirea conţinutului morale:

concepte(valori), principii, reguli morale. Instruirea morală urmăreşte să-l iniţieze şi să-l

informeze pe elev asupra conţinutului şi cerinţelor valorilor, principiilor,normelor,

preceptelor, regulilor morale, a modului în care el va trebui să se comporte într-o situaţie

dată. Pentru ca toate aceste elemente ale moralei sociale să devină elemenet ale

moralităţii se impune cu necesitate ca individul să cunoască şi să înţeleagă notele

definitorii, sensul şi cerinţele lor, într-un cuvânt conţinutul pe care societatea l-a

consemnat în ele.

2.Formarea de convingeri şi sentimente morale, a trăsăturilor de voinţă. Cunoştinţele

morale trebuie să se transforme în trăiri afective, care, în cele din urmă,se transformă în

convingeri şi sentimente morale, acestea fiind o îmbinare între trăirea afectivă şi

raţiune(cunoaştere şi înţelegere).

Din punct de vedere pedagogic, educaţia morală nu se reduce la dezvăluirea

conţinutului unei valori, norme sau reguli, ce s-ar realiza în sine pentru a satisface o

curiozitate de ordin intelectual. Cunoaşterea nu se prelungeşte nemijlocit în conduită.

Pentru ca ea să se transforme într-un mobil interior cu rol propulsator asupra conduitei

urmează să fie întregită cu elementele afective ale conştiinţei morale(emoţii, sentimente

etc.).

Interiorizarea moralei sociale în structura psihică a individului presupune ca

momentul cunoaşterii să fie însoţit de adeziunea afectivă faţă de conţinuul acesteia, cât şi

de energia necesară depăşirii unor obstacole(interne sau externe) ce pot împiedica saltul

de la intenţie la conduită. Adeziunea se realizează prin intermediul factorului afectiv, al

trăirilor şi sentimentelor morale, indicând faptul că individul acceptă aceste

comandamente morale, le trăieşte, le simte şi se identifică cu ele. Adeziunea faţă de

valorile, principiile, normele şi regulile morale înseamnă metamorfozarea lor în trăiri şi

sentimente morale. În sfera acestor trăiri şi sentimente intră tot ceea ce determină

atitudinea individului faţă de ceilalţi şi faţă de sine; de ex., sentimentul datoriei,

responsabilităţii, demnităţii personale etc., la care putem adăuga o serie întreagă de trăiri

afective, începând cu emoţiile şi terminând cu altele mai complexe, cum ar fi, de ex.,

compasiunea.

Dar nici cunoaşterea, nici adeziunea afectivă nu sunt suficiente pentru declanşarea

actului moral. Realizarea lui poate întâmpina nenumărate obstacole interne sau externe

pentru înlăturarea cărora este necesar un effort de voinţă.

Dintre obstacolele interne putem menţiona: anumite interese, dorinţe, intenţii

personale egoiste, sau anumite sentimente negative: aroganţa, comoditatea etc., ce pot

devia conduita morală în direcţii nedorite;

Dintre obstacolele externe menţionăm atracţia pe care o exercită unele acţiuni prin

satisfacţiile momentane pe care le creează, cu toate că în perspectivă ele nu se înscriu

pe linia cerinţelor morale acceptate.

Învingerea lor se concretizează prin adoptarea unor decizii adecvate. Se poate întâmpla ca

decizia să fie efectul unui impuls emotiv, iar acţiunea odată declanşată să se

împotmolească pe parcurs; este nevoie de un effort de voinţă, ce se concretizează în

trăsături, cum ar fi: perseverenţa, tenacitatea, stăpânirea de sine, iniţiativa, consecvenţa,

capacitatea de decizie etc. Asemenea calităţi volitive se integrează în structura

caracterului, devenind elemente ale acestuia. Acum putem spune că voinţa este o

componentă a moralităţii, intervenind în fixarea scopurilor, în luarea deciziilor şi în

desfăşurarea ca atare a actului moral.

Din fuziunea celor trei factori: cognitiv, afectiv şi voliţional rezultă convingerile

morale, considerate a fi nucleul conştiinţei morale a individului. A.Chircev consideră

convingerile ca fiind ideile care au pus atăpânire pe sentimentele şi voinţa elevului

devenind pentru el adevărate principii de acţiune. Din această cauză convingerile morale

sunt considerate motive interne ale conduitei, adevărate trebuinţe spirituale de

comportare morală. Ele impun şi determină din interior conduita morală.

În legătură cu procesul transformării convingerilor morale în principii de acţiune

şi concretizarea acestora în fapte de conduită, trebuie evidenţiată interdependenţa dintre

convingeri şi conduită se manifestă diferit de la o etapă la alta a devenirii personalităţii

morale a copilului. În etapele timpurii(A.Chircev) faptele morale sunt instrumentele care

declanşează şi stimulează formarea convingerilor; observând fapte şi acţiuni morale,

elevii încearcă să le imite, pentru ca în procesul comportării ca atare să ajungă la

convingerea necesităţii adoptării acestor modele; la această vârstă cunoştinţele morale vor

trebui întărite prin fapte, numai în acest fel ele vor devei elemente constitutive ale

convingerii. Odată cu trecerea spre etapele autonomiei, relaţia dintre convingeri şi

conduită se inversează. Acum convingerile sunt acelea care declanşează din interior

conduita elevilor.

b).Formarea conduitei morale

Dacă conştiinţa morală include elementele subiective ce se exprimă sub forma

scopului, a intenţiei, a modului cum trebuie să se comporte omul, conduita se referă la

manifestările efective, la faptele morale.

Formarea conduitei, adică a deprinderilor şi obişnuinţelor morale, înseamnă

transpunerea continuă a normelor şi cunoştinţelor morale în fapte(acţiuni), în deprinderi

şi obişnuinţe. Conduita morală reprezintă obiectivarea conştiinţei în fapte şi acţiuni

concrete. Din perspectiva finalităţii sociale a moralătăţii, aceasta ne interesează cu

deosebire. Altfel ce rost are faptul dacă elevul cunoaşte normele şi regulile morale, dar nu

se comportă ca atare, în concordanţă cu conştiinţa sa.

Formarea conduitei morale presupune, din punct de vedere pedagogic, atât

dobândirea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală, cât şi dezvoltarea

trasăturilor pozitive de caracter. Deprinderile morale sunt considerate componente

automatizate ale acţiunilor morale ce se formează ca răspuns la anumite cerinţe

permanente şi la repetarea lor în condiţii relativ identice. Obişnuinţele morale implică în

plus faptul că acţiunea automatizată a devenit o trebuinţă internă; executarea acelei

acţiuni se face automat, datorită unui impuls intern, ori de câte ori se repetăcondiţiile

externe care o presupun şi o solicită.

Deprinderile şi obişnuinţele se formează pe fondul unor împrejurări externe

stereotipe, ce asigură condiţiile necesare exersării şi automatizării lor. Este foarte

important rolul exerciţiului şi al motivelor în formarea acestor componente automatizate

ale conduitei morale. Exersarea înseamnă, în acest context, a-i determina pe elevi să se

comporte la fel ori de câte ori acelaşi context situaţional apare şi declanşează cerinţe

relativ identice. Obişnuinţa de a-i respecta pe ceilalţi, de exemplu, se formează prin

respectarea şi îndeplinirea cerinţelor ce se impun ori de câte ori o situaţie concretă

reclamă conduita respectivă. Dar pentru ca exersarea să înregistreze progrese de la un

moment la altul, numai cerinţeleşi cadrul extern nu sunt suficiente, fiind indispensabilă

prezenţa unor mobiluri interne care să stimuleze şi să intensifice participarea. Această

motivaţie este asigurată de chiar elementele conştiinţei morale, de cunoaşterea şi

înţelegerea semnificaţiei cerinţelor morale, a adeziunii faţă de ele, a convingerilor ce s-au

sedimentat în conştiinţa sa. Prin deprinderile şi obişnuinţele de comportare morală se

realizează, în cele din urmă, concordanţa dintre conştiinţa morală şi conduita morală.

Tot în sfera conduitei morale includem şi trăsăturile pozitive de caracter. Acestea

sunt considerate “forme stabile de comportare morală”(A.Chircev).Formarea lor este

rezultatul unui îndelungat proces. Ele apar şi se stabilizează pe fondul unor obişnuinţe,

fără a se confunda cu acestea. Una şi aceeaşi obişnuinţă poate favoriza formarea unor

multiple trăsături de caracter. De ex., obişnuinţa de a pregăti sistematic temele conduce

spre formarea mai multor trăsături de caracter, cum ar fi: sârguinţa,punctualitatea,

conştiinciozitatea. Odată stabilite, ele devin componente intrinseci ale conduitei morale,

imprimându-I acesteia un sens ce se află în concordanţă cu imperativele moralei. Un elev

conştiincios se va comporta în acest mod în toate activităţile şcolare şi extraşcolare, dar

pentru a-şi putea forma obişnuinţa necesară de a reacţiona în acest fel a trebuit să fie

supus unei îndelungi exersări.

Trăsăturile pozitive de caracter nu sunt legate de o situaţie concretă; ele fiind mult

mai elastice decât deprinderile şi obişnuinţele se manifestă într-o multitudine de situaţii,

păstrându-şi în acelaşi timp notele esenţiale de constanţă şi stabilitate.

Educaţia morală se desfăşoară pe fondul şi concomitent cu diverse alte influenţe

morale, ce se exercită asupra copilului. Ea nu poate face abstracţie de aceste influenţe,

scopul ei trebuind să vizeze deopotrivă valorificarea lor, atunci când efectele sunt

pozitive sau anihilarea eventualelor efecte negative.

Metode şi procedee de educaţie morală

1.Explicaţia morală. Cu ajutorul său se dezvăluie conţinutul, sensul şi necesitatea

respectării unei valori, norme sau reguli morale. Implică două funcţii principale:

a).Informativă-constă în conştientizarea sensului unei cerinţe morale externe, relevându-i

notele definitorii sau îmbogăţindu-i conţinutul cu noi aspecte.

b).Stimulativă-constă în suscitarea componentei afective, datorită funcţiei argumentative

şi persuasive a limbajului, ca instrument de comunicare.

Metoda explicaţiei va fi eficientă numai în măsura în care cele două funcţii se

manifestă concomitent. Asimilarea cunoştinţelor morale nu se face doar din considerente

pur cognitive, ci şi pentru determinarea conduitei morale. Or, prelungirea lor în conduită

nu este posibilă decât prin intermediul componentei afective, care asigură integrarea lor

în convingeri morale.

2.Dialogul(dezbaterile) pe teme morale. Urmăreşte, în principiu, acelaşi scop ca şi

explicaţia morală: transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor morale. Deosebirea constă în

faptul că profesorul şi elevii sunt antrenaţi într-o comunicare bilaterală, în care participă,

deopotrivă, în mod activ, fiecare oferind şi recepţionând informaţii.

Se recurge la experienţa de viaţă a elevilor;

Se desfăşoară în aşa fel încât elevii să-şi poată exprima sincer opiniile;

Clarificările succesive, rezultat al schimbului de păreri între participanţi, au o forţă

mai mare de convingere decât adevărul dat de-a gata într-o formă pură, ceea ce îl

poate ajuta pe elev să opteze şi să adere la cerinţele moralei sociale.

3.Povestirea morală. Urmăreşte acelaşi scop informativ şi cristalizarea, pe această bază, a

unor opinii privitoare la principalele norme şi cerinţe morale. Ea constă în relatarea,

prezentarea într-o formă atractivă a unor întâmplări şi fapte reale sau imaginare cu

semnificaţii morale, oferind elevilor prilejul de a deprinde concluzii în legătură cu

comportarea lor.

4.Exemplul. Se bazează pe intuirea sau imaginarea unor “modele” ce întruchipează fapte

şi acţiuni. Baza psihologică este dată, pe de o parte, de efectul sugestiv al comportării

altora, iar pe de altă parte, de tendinţa spre imitaţie proprie copilului.

5.Exerciţiul moral. Constă în executarea sistematicî şi organizată a unor fapte şi acţiuni în

condiţii relativ identice, cu scopul formării deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare

morală, al constituirii şi fixării trăsăturilor voliţionale şi de caracter implicate în

atitudinea şi conduita morală a individului. În educaţia morală exersarea este necesară nu

numai pentru că facilitează procesul de interiorizare a exigenţelor externe cu privire la

norme, principii şi reguli morale, ci şi pentru că oferă posibilităţi de obiectivare morală a

personalităţii elevilor. Privită în dinamica ei, exersarea evoluează de la stadiul în care este

declanşată de cerinţe externe, impuse de altcineva, la stadiul în care se autodeclanşează,

subiectul însuşi impunându-şi anumite cerinţe după care îşi reglează comportamentul.

6.Aprobarea şi dezaprobarea.Dacă metodele prezentate anterior se aplică la începutul sau

pe tot parcursul desfăşurării procesului de educare morală, aprobarea-dezaprobarea

intervin după înregistrarea rezultatelor, consemnând faptul că ele sunt sau nu sunt în

concordanţă cu cerinţele stabilite în prealabil. Se realizează, în acest fel, o întărire,

manifestările morale ale elevilor fiind acceptate sau neacceptate şi confirmate sau

infirmate de către o autoritate externă: profesor, colectivul clasei etc.

Aprobarea îmbracă o gamă variată de forme individuale şi colective: acordul,

lauda, exprimarea recunoştinţei, recompensa.

Dezaprobarea-forme principale: dezacordul, observaţia, avertismentul, pedeapsa.

Să nu fie folosită ca un mijloc de ameninţare permanentă; este necesară evitarea unor

forme prelungite ale dezaprobării, cum ar fi: încruntarea permanentă, blamarea continuă a

unor elevi, menţinerea unei relaţii încordate între profesor şi elevi, privarea de afecţiune

etc., asemenea forme favorizând instalarea unor stări negative de anxietate, teamă şi

înstrăinare.

Aprobarea şi dezaprobarea se află într-o strânsă relaţie, ambele contribuind la

delimitarea în conştiinţa şi conduita elevilor a binelui de rău, a moralului de

imoral,ajutându-l să înţeleagă şi stimulându-l să acţioneze conform exigenţelor moralei.

Deşi nu există forme de organizare independente şi exclusive pentru realizarea

sarcinilor sale, educaţia morală este implicată în toate activităţile şcolare. Realizarea

sarcinilor sale este inclusă, ca latură intrinsecă şi consubstanţială, în toate formele de

organizare a activităţii instructiv-educative din şcoală(procesul de predare-învăţare a

diferitelor discipline, ora de dirigenţie), dar şi din afara ei(activităţi extradidactice).

Situaţia se justifică prin aceea că elevul este în orice moment subiect al relaţiilor morale,

supus în permanenţă unor influenţe sunt dirijate, desfăşurându-se în cadrul unor forme

organizate, ele devin acţiuni educative.