EocnR PAPU-

DANTE MEDIEVAL $I MODERN

Din intregul ansamblu arhicomplex al Divinei Comedii ne vom opri mai intii la o

trdsdturd poate mai pulin discutatd, gi anume la caracterul ei popular. Desigur cd in primul

moment ar putea trezi neincredere ideea despre o asemenea facturd, atribuit[ uneia din

cele mai erudite crealii intAlnite in literatura universald. De aceea, pAnd a discuta

valabilitatea ideii, ne permitem o scurtd serie de reflecJii, pe care le binuim ldmuritoare.

O prejudecati aristocraticd, neinvinsd incd definitiv, asociazd totdeauna caracterul

popular al unei opere artistice cu un nivel redus - uneori chiar inexistent - de cultur6,

"netor intr-insa. $i, cu toate acestea, crealii literare ca Gargantua, Don Quijote sa.u Fausl,

care cuprind - fiecare din ele - o erudilie uria;f,, sunt insufletite de un spirit popular, a

cdrui evidenld nu poate fr negatd, in contrast, bundoari, cu o tragedie de Racine, provenitd

din mediul curtean, dar unde comunicarea de cunogtinle gi de date ale culturii apare

nemasurat mai restransd. La noi, un creanga - surprins de G. Calinescu ca un imens

rezervor de cunogtinje folclorice gi ale cdrui pagini se succed pline de citate, asemenea

scrierilor umaniste gtia negregit mai multe gi mai temeinice lucruri decdt atdlia scriitori

citadini, structurati pe simple atingeri impresioniste de cunoqtinle rafinate.

Asemenea exemple, ce pot fi sporite, aratd caducitatea prejudecdlii de care

vorbim. Se gtie cd,in artd, spiritul popular nutre$te foarte adesea gustul abundenlei, fiind

atras de speciile cantitative, atAt dimensionale cdt gi numerice. Imaginalia sa a ndscocit,

pe de o parte, munfii inalli care se bat in capete, pddurile dese ca peria, uriagii cei

inspaimdntatori prin volumul lor, iar pe de alta parte, a cultivat toatd complexitatea 9i

Uogalia invadantd a acliunilor epice din basme 9i epopei. In acest mare qi mull pe cate-l

liniegte spiritul popular intrd gi curiozitatea nesilioasd pentru tot felul de relatdri 9i

cunogtinle. Este adevdrat cd, la un anumit stadiu de dezvoltare, poporul nu posedi

mijloacele de a selecta aceste cunogtrnfe, dar faptul cd le primegte cu satisfaclie

dezminte incompatibilitatea sa cu acumularea culturii. De aceea, unii din marii scriitori

de o forma{ie culturald care iese din comun, dota}i cu un bogat debit verbal 9i cu

capacitate de seduc(ie in comunicarea nesfArgitd a cunogtinlelor lor, imprimd adesea

operei gAndite de ei un caracter de volubild rusticitate - caracterul cel mai adecvat la

multul ce-l au de spus. Trebuie, desigur, addugat cd, pe lAngd toate calitdlile

men{ionate, se mai cere incb o condilie esenliald pe care s-o indeplineascd scriitoriirespectivi, anume sd fie pdtrungi de simpatie umand gi de o reald atractie cdtre tot ceea

ce fine de structura spiritului popular.

* Excurs prin literatut'a luntii, Bucuregti, Eminescu, 1986, pp. 88-l 18

111

Din cele constatate, rezultd faptul - de altfel cu totul elementar - cd nu oriceerudilie gi mai cu seamd nu orice formulare a erudiliei se poate adecva unui asemeneaspirit. In aceastd privinld, este destul de anevoioasd stabilirea unui criteriu precis, fiindcimijloacele de impdrtdqire largd a culturii au variat in decursul timpului gi chiar gi-auinterveftit rolurile cu opusele lor, dupd coordonatele diverselor epoci. Aga, bundoar[ - gicu aceasta revenim la Dante - pe la sfhrgiful Antichitefi, pentru gnosticii din Alexandria,cunoagterea pe cale alegorica era un apanaj al pulinilor ,,alegi", singurii capabili sddescifreze unele sensuri sub vdlul alegoriilor, in vreme ce comunicarea directd - deschisd- se afld rezervatd' numai pentru ,,vulg". Aceastd vedere gi-a pdstrat valabilitatea gi aaclionat in toatd prima parte a Evului Mediu. O dati, insd, cu prescolastica gi cuscolastica, rela{ia s-a inversat: vorbirea directd, ra}ionald, exprimatd in prea dificilele seriide rationamente ale doctorilor scolastici, nu mai poate fi acum receptatd de ,,vulgul.'nepregdtit. Partea lui este acum alegoria, datl in imagini care ii solicitd mai ugor atenliadecAt lucrurile abstracte. Aga se face cd perelii catedralelor gotice - stil care apare cdtrefinele Evului Mediu sub influenfa populard - se imbraca pana la refuz cu plhsmuiriimagistice, pline de semnificafii, care alcdtuiesc laolaltd adevdrate ce4i gi mesajesculptate in piatrd.

In literatura epocii, tocmai operele pbtrunse de teme alegorice, cum ar fr RomanulVulpii sau Romanul Trandafirulul sunl, spre deosebire de poemele cavaleregti, expresiiale gustului popular. La rAndul sdu, concepe gi Dante alegorismul Divinei Comedii inaceastd fazd,frnald a Evului Mediu, anunldnd chiar Renagterea. Modul de comunicare amultiplelor lale cunogtinte este, deci, popular, folosind, dupd uzul timpului, imaginile giexemplele' in De vulgari eloquentia, ptinit. pe4ile componente ale unei poeme, cim ar fiComedia sa, Dante enumera gi genul filosofiei dela,baza ei, care poaie fi teoretic saupractic. Deosebirea dintre aceste doud genuri nu este fundamentald, cu alte cuvinte, nuline de structur[, a$a cum o gdndim noi astdzi, ci doar de extensiune sau de aplicare;astfel, prin simpla raportare la exemple concrete, filosofia teoreticd devine dintr-o datdpractic5. Or, tocmai acesta este genul filosofic cuprins in poema dantesci; el ilustreazdprin pilde adesea alegorice ceea ce enun{d in mod general fiiosofia teoreticd. in poema sa,Dante se opune, deci, cdii abstracte a scolasticii savante, gi cultivd alegoria imagisticd,mai accesib lld. d emo s -ului.

in legdturd cu aceasta, se mai cunoagte gustul gi inclinalia ,,vulgului" c6trecategoria senzafionalului - a complicatului -, trdsdturd subliniatd mai tdrziu de Lope deVega in a sa Arte nueva de hacer comedias, unde el cautd sd fundeze o poeticd populard,potrivnicd poeticii aristocratice a clasicismului. Pentru contempoianii lui bante,senzationalul era dat cel mai adesea de elementul istoric, care pe atunci avea un caracterlegendar, precum gi de elementul fabulos propriu-zis. Amintitele pilde alegorice dinDivina Comedie fac adesea apel la aceste doud sectoare.

Faptul se afld consemnat incd in cel mai vechi comentariu al poemei dantegti,datorit chiar fiului sdu, Pietro Alighieri, care a alcdtuit o uriagd lucrare eruditd, rdmasd tottimpul in manuscris, pAnd cdnd a fost datl la iveald abia in veacul trecut de cdtre lordulVemon. Pietro Alighieri face distinctia - neacceptatd astdzi de noi - intre alegorie gimetaford, distinclie insd valabild pentru a explica marea operd poeticd a pdrintJlui sdu.Prima igi extrage termenii de comparalie din domeniul iitoriei, a doua din domeniulnaturii, insd fiecare din ele cu anumite condiliondri gi efecte specifice. Astfel, alegoria

1t2

. ':-i:: u;l molj\- adesea istoric, care inchipuie un sens lduntric, moral, metafora evocd-' -i::.-: tlL;:ttrol, grefat cu atribute contrarii naturii, bunioard un arbore vorbitor, ca in:-::-- -\lII din htfern, iarsensul nu-i mai este interior, ci se ataqeazd. in lumea din afard:..:?oricus loquitur intra se, metaphoricus extra se). Indiferent, insd, de respectivele lor

-::lnitica{ii. lduntrice sau exterioare, cert este cduna cuprinde motivul istoric, pe atunci=:::dar. iar cealaltd pe cel natural fabulos, am6ndoud introduse in opera sa de cdtre- ':::. ;:.re dd prin aceasta satisfaclie gustului pentru senza{ional, atdt de inrdddcinat in:::=::n:ele spiritului popular. O asemenea trdsdturd rdmAne strAns legata de specificul-.--::.i dante$ti. Revenind la acelagi cdnt XIII din Infern, evocat de Pietro Alighieri,:::-r3 si recunoagtem cd prin cadrul, prin atmosfera, prin fiorul pe care-l produce, prin:--rll€rrl cu totul neagteptat ce-l descrie, apare gi astdzi inca in literatura drept una din

--.=;rai tipice surse de senzalii neobignuite, in mdsurd sd solicite violentele emotii ale. --l::ului popular.

Dar chiar exceptand motivele de natur[ extraordinard, alegorismul in sine, ca:::':';ren poetic, se vede destinat in acea vreme s[ atragd ctrjozitatea gi sd producd-, :-iea. forma sub care colectivitatile igi manifestau adesea admirafia. Alegoria este ea- -:>i ceva senzational, o expresie care deruteazd gi totodatd,fascineazd, deoarece, nefiind-r-.1 u-u propria-i formd de existentd, ci cu altceva, constituie aparent o abatere de la:--,ncipiul logic al identitafii. intr-un asemenea sens i s-a elaborat baza teoreticd tot in''r3mea lui Dante, cu pulin inainte de a fi redactatd Divina Comedie. Este vorba de

=:aritia in 1301 a Retoricii lui Raimundus Lullus. Aceastd lucrare, prea pulin cunoscuta,rarcheazd in fond o cotiturb de mare insemndtate in istoria principiilor poetice.Teoretizarea alegorismului, care, de la gnosticii alexandrini gi p6na la scolasticd, a\.ea loc:\clusiv pe plan teologic, se raporteazd acum, pentru prima datd,, la structura autonomd a:oeziei. Dar insiqi poezia, in registrul alegoric in care se afla privitd, capitd un caracter--iudat 9i atrdgdtor pentru minlile acelei vremi. Ea este definita de Lullus drept alchiruie a-uvinlelor. Dupa cum operafiile atribuite alchimiei constau din schimbarea unui materialin alful, tot astfel gi poezia (alegoricd) schimbd materjalul semantic al unui cuvAnt insdgixotiunea lui - substituindu-i identitatea. O asemenea prefacere se obtine prin utilizareanretaforei, care face ca ,,una sd auzim gi alta sd injelegem" (unum audiens, attis intetligit).In

"irfutea amintitei substituiri, unul gi acelagi cuv6nt poate cipdta mai multe identiteti,

apartindtoare la diverse sectoare, trecdnd, astfel, prin intregul domeniu al cunoapterii (deTheologia, de Jure et Philosophia naturalis et aliis).

Negregit ci Dante a cultivat alegoria incd de mai-nainte, din prima tinerete, dela contactul cu scrierile unor trubaduri. Este insd posibil ca Retorica lui RaimundusLullus sd fi insemnat pentru el armdtura teoreticd in mdsurd a-l incuraja sd facd inpoezie ceea ce pAnd atunci igi permisese numai teologia, adica sd aplice alegorismul laplanul mare, universal gi atotcuprinzdtor al realitdlii. BazaI pe imensele sale cunogtinte,a conceput poate sub impulsul acestui resorl - vasta sa poemd polisemanticd, unde adat unuia gi aceluiagi cuvAnt diverse sensuri subiacente, care sd acopere tot atateasectoare ale realitdlii, ce coincid cu cele enumerate de Lullus. Ideea de mare, de muJt,de complicat, de cuprinzdtor,pe care o trezegte, astfel, alegoria sa izolata gi, cu atit maiintens, intregul ansamblu al poemei, provoacd acea uimire care a contribuit s-o facd dela inceput populara.

113

Pe ldngi alegorism, caracterul popular al Divinei Comedii mai rez;ultd gi din limbd- din limba nafionald, pe care, la acea vreme, o intrebuinleazi poetul. Au mai fostnumerogi poeli in italiane inainte de Dante, insd ei nu aveau congtiinfa cd scriu in limbacultd a Peninsulei, fiindc[ pe atunci se credea cd italiana ar fr latina vulgar6. Fenomenulapare echivalent cu ceea ce in zlle7e noastre, - degi pe cale de disparilie - existd numai inGrecia, unde scrierea este bilingvd, impdr,titi intre katardvousa, cu elemente bogate dingreaca veche, Si demotilqt - adicd a$a cum o ardta gi numele - limba poporului. Dante selupti si inldture un asemenea regim de inegalitate pe plan lingvistic in De vulgarieloquentia poetul se aratd a fi principalul promotor care a contribuit la oficializareaItalianei, consideratd altminteri gi de el drept latind vulgard. Aceasta scriere a sa constituieo bazd teoretici din cele mai solide pentru sprijinirea unei limbi nalionale.

Dante pornegte prin a admite cd, italiana vremii sale nu atinge nici pe departecalitdlile latinei. Mai mult decdt at6t, el dezvoltd cu obiectivitate aceastd idee. Latina ar fisuperioard italianei sub trei raporturi: al noblelei, al virtulii gi al frumuselii. Noblefea nueste la el un concept social, ci unul natural, in sensul in care acorddm acest atributmetalelor sau pietrelor pretioase, pebaza incoruptibilitdlii lor. in wemea lui Dante, latinaapare in forme definitiv stabilite, fbrd sd mai sufere modificdri ca in cantl italianei, ceeace o face a fi mai nobild. Ea se mai dovedegte superioard qi prin virtute, termen caredeline - ca mai tdrziu la Machiavelli - sensul de virtuozitate: latinaposedd ingeniozitateade a se adapta oricdrei idei, cdt ar fi de subtild, gi a o exprima, calitate de care italiana sevedea pe atunci lipsit6. in sffirgit, latina se distinge prin frumusefe, fiind trecuti prin filieramilenard a atdtor poefi care au glefuit-o, ceea ce iardgi nu era cazal ct volgare. $i cu toateacestea, mdrturisegte Dante, a preferat s6-gi scrie Divina Comedie in limba italiand dindoud motive: unul pentru a fi inleles de cAt mai mul1i, iar cel[lalt, pentru a-qi exprima maidirect simlirile in propriul grai matern. Amdndoud rafiunile apar de o egald insemndtate,dar indeosebi prima este aceea care sprijind vederile noastre. Departe de a fi poetul unuicerc restr6ns, Dante igi insugegte convingerea cd arta se cere afi difuzatd, adresdndu-se intotul celor mul1i. intr-un asemenea spirit gi-a conceput poetul geniala lucrare, o datd cusacrificarea avantajelor oferite de o limbd inaccesibild marii colectivitefi.

Trebuie sd relinem, insI, cd Dante nu face acest lucru cu titlul de concesie, princare s-ar cobori la un nivel inferior posibilitalilor gi pregdtirii lui. Dimpotrivd, elurmdregte, in spirit de educator, sd-i ridice pe cei mulji pdnd la in{elegerea trdsdturilorfundamentale ale geniului s5u gi, in primul rdnd, si ridice limba ce le-o vorbegte. Dacdmai tdrziu, in Renagterea francezd, programul Pleiadei ajunge sb inscrie gi italiana calimbd clasicd, aldturi de latind gi greacd, faptul se datoregte inilial lui Dante, care, inmarea realizate lingvisticd a Divinei Comedii, a procurat poporului s6u cele mai subtilenuanfe gi armonii in volgare. in aceastd noud limbd el opereazd un laborios proces deselectare a cuvintelor, scotAndu-le adesea din acceplia obignuitd gi ddndu-le unmai inaltsens intelectual gi moral, cum este cazul cu termenul qmore sau cu grupurile pietoso-pietade gt cortese-cortesia, la care se mai adaugd incd multe altele.

Pentru a aprecia in toatd insemndtatea ei marea iniliativd dantescd, credem cd n-arfi lipsit de interes sd urmdrim la vreuna din noliunile sale verbale acest proces de rafinare9i imbogdlire pe care i-l aplicd poetul. Ne vom opri la cuvAntul dolce, ditrd"a printr-insulputem totodatd explica gi formula Dolce stil novo, numirea stilului care culmin eazd cu

114

Divina Commedia, pi a cdrei componenti de limbaj nu ni se pare a fi fost indeajuns delSmuritd pAnd acum. Se gtie ca formula apar{ine chiar lui Dantegi apare in vestituli-ers 5-din cAntul XXIV al Purgatoriului (Di qua dai dolce stil novo ch'i-odo). Termenul dolce,cu care marele poet igi definegte stilul, privit in acceplia s-a esteticd de astdzi, nu ne spuneprea mult, ba chiar ac,tioneazd cu un efect deconcertant. intr-adevdr, noi n-am gti cum sdpunem in acord mdrefia gi addncimea de conceptie a operei dantegti cu acest calificativoarecum minor. Aprecierile o muzicd dulce sau o culoare dulce se pot aplica gi la obucatd muzicall pldcutb tocmai prin facilitatea ei sau la o pictura gralioasd, aar tipslta aeprofunzime. Este, desigur, exclus ca Dante sd-qi fi privit in felul acesta Comedia Divind.de unde reztitd cd dulcele inseamnd pentru el altceva.

Aci se poate stabili o analogie interesantd cu un fenomen similar din literaruranoastrd' $i la noi, un Eminescu - insd in altd ordine - a innobilat qi incdrcat de sensuricuvdntul dulce (dulce fior; mai suna-vei, dulce corn? etc.); el i-a adaugat dimensiuneaunei neb[nuite intensitati, pe care nu o putem aprecia cum se cuvine decdt compar6nd-ocu lipsa totald de rezonanld, gi ad6ncime a acesfui termen in opera altorpoeli ai timpului.La Dante, dulcele nu capdtd caracterul inefabil eminescian, ci reprezintd altcevi careexplicl formula Dolce stil novo. Existd un sens larg, indeobqte moral, al notiunii, gi altuldelimitat estetic, sensuri pe care poetul ajunge sd re contopeascd.

Mai intAi, in ce privegte primul sens, mai cuprinzdtor, Dante se autorizeazd,delamodul , foarte dezvoltal in Er,ul Mediu, inclinat sd raporteze totul lalumea r, adesea la senzoriul gustativ gi'la determinarea faptului firesc,intlat i lucrurilor, care atrage adeziunea, fafd de cel nefiresc, anormal,care trebuie respins. Astfel, dulcele se afld aplicat unei relatii valabile gi acceptate pe planmoral, pe cdnd amarul se leagd de identificarea unui fenomen sau act condamnabil.Exemple putem afla chiar in unele din scrierile sale. Bunaoard,,in Convivio se ghsegtefraza urmdtoare: ,,Ca supusul sd comande suveranului provine dintr-o ordine pervlrsd, giastfel fapful e amar, iar nu dulce". Tot in acea lucrare Dante mai afirmd c6 adevdrataascultare trebuie sd fie,,dulce, iar nu amard". PlecAnd de la acest fel de reprezentdripopulare qi medievale, intelegem Dulcele stil nou ca pe o poezie care intrd in ordineafireascd a ceea ce se cere a fi arta poeticl, ob{indnd prin aceaita o inalti valoare morall giatragdnd in consecinfd atributul aprobator ce i s-a dat.

Dar nu aci poate fi aflatd, explicalia integral5 alui Dolce stil novo. Pe lAngd sensulgeneral amintit, am spus cd dulcele mai are gi un inteles delimitat estetic, de extraclieceva mai savantS, inleles desprins din unele scrieri scolastice, contemporane cu Dante. Neoprim la notiunea de oblectatio, pe care o discuti Sf. Bonaventura, unul din doctoriiscolasitici, in lucrarea sa ltinerarium mentis in Deum. Oblectatio exprimi pldcerea saudelectarea prin simfuri, provenit[ din faptul proporfionalitelii, $i este de doud feluri. Dacapropo4ia regulat[ aparjine speciei (species) in sensul de formd, ea are drept efectspeciozitatec (speciositas), adicd frumuselea propriu-zisd. Dar c6nd aceast[ propo4iearmonioasd nu mai derivd dintr-o formd gata fdcutd,, ci dintr-o actiune in curs, u.".u p"care o exercitd un emifdtor asupra unui primitor, nu mai rezultd speciosilas (frumuselea),ci snavitcis' adicd dulceala. Frumusetea propriu-zisd (speciozitatea) ar fi desf5tareaprodusd prin simful vizului, iar dulceata ar insemna pldcerei transmisd prin auz(citeodatdprin olfacfie). Prin urnare, muzica sau poezia - spre deosebire de plasticl - in cazulreugitei lor, nu sunt numite frumoase, ci dulci, suave.

115

Aplicat la fenomenul cdntului care smulge admiralia, acest atribut apare de

nenumdrate ori in Divina Commedie. Dimpotrivd, calificatilul frumos nu este acordat

niciodatd muzicii in poema dantesci. Ne gdndim a cla cdteva exemple:

Te lucis ante Si devotamenteLe usci di bocea e con Si doici note...(Purg, VIII, t. 5).

...e render voce a voce, in tempraEd in dolcezza ch'esscr non puo nota(Paradis, Xl,t.2).

Prima cantando e poi tace contentaDell'ultima dolcezza che la sazia(Paradis, X){, t.24)

La dolce sidonia di paradiso(Paradis XXI,1.20).

Regina coeli cantando Si dolce..-

@aradis XXII, t.43).

Si com'io tacqui un dolcissinto cantoRisono per Io cielo(Paradis XXIV, t.23).

Si clic m'inebbriava il dolce canto(Paradis XXVII, t. l).

Din toate exemplele menlionate, putem surprinde cd acest atribut nu se aflIaplicat niciodatd unei cdntdri care ar tinde sd lunece spre facilitate, aga cum am spus mai

inainte ci ar fi cazul in folosirea actuald a cuvdntului. Dimpotrivd, muzica astfel

desemnati de Dante se arat[ adesea de o forld zguduitoare, corespunzdnd probabil aceluigen tonal numit pneuma, gen bogat in vocalize care modificd respiralia, fiind destinat prinaceasta sI declanqeze emolii puternice.

Asemenea cdntului, se numira gi poezia printre artele dulci. In aceastd privinldpoema dantescd, frrd a ne oferi atdtea exemple ca in cantl muzicii, ne dd totugi unuldeosebit de concludent, fiindcd intr-insul aplici atributul dulce la esenla comund a tuturormarilor poeli cunosculi pAnI la Dante. Este vorba de terlina 19 din cAntul XXIII al

Paradisului.

Se ne sonasser tutte quelle lingueClic Polinnia con le suore feroDel latte /or dolcissimo piu pingue.

ll6

Acel lapte al muzelor inchipuie substanta plind de dulceald a marii poeziide totdeauna.

Iatd, deci, doud sensuri ale termenului dulce, care laolaltd explicd numele celebruluicurent poetic imortalizat prin Dante. Sub raporhrl primului sens, acela de ordin moral, cuaplicdri generale, curentul inseamnd Justul slil nou. Sub raportul celui de-a doilea sens, caream vdzut cd este delimitat estetic, el inseamnd Frumosul stil nou. Aceste doud sensurj seconjugd pentru a denumi calitetile inseparabile ale unei poezii, care tocmai fiindcd intrd,prin conlinutul ei, in armonia ordinii morale, se exprimd intr-o echivalentd armonie fiumossundtoare. Noliunile de frumos si just, pe care le intrunegte aci dulcele, amintesc defaimoasa formuld a idealului uman grecesc, aceea de kaloskigathos, adicd frumos gi bun.Dar pe cAnd nofiunea_sinteticd greacd pdstreazdinsa separa{i termenii componenti , kdios kaiagathos,la Dante dulgele contope$te integral, intr-o pasti unicd, cele doua sensuri. Agadar,adresAndu-se poporului, autorul Divinei Ccmedii urmlregte sd-l ridice la o treapta deinlelegere superioari, afin6ndu-i pentru aceasta limba, p"

"ur" o inalld uneori p'Ana Ia

sintetismul vechilor graiuri. O dati cu Dante, eainceteazd a mai fi unvolgare in intelesulinferioritdlii, care i se atribuia mai inainte.

Ne-am oprit mai indelung la cuvdntul dulce dintr-o raliune de utilitate, pentru aexplica printr-insul fenomenul Dolce stil novo, care are o insemndtate atdt de mare nunumai in istoria literard italiana, ci qi in aceea a culturii universale. Dar putem lua inconsideratie gi alte cuvinte dantegti, care deschid perspective deopotrivi de vaste. Ele nearatd toate cum Dante, alegand limba indicatd a se adresa celor mul1i, o innobileazd gi face,prin cultivarea ei, ca poporul italian sd devind unul din cele mai fine popoare modeme.

Un alt factor ce contribuie sd defineascd spiritul popular al Divinei Comedii esretitlul opetei. in sensul func{iunii sale de u o "rpli"". irunt" i-a acordat o importanfa

onente ale poemei sale, aldturi de subiect,iuda acestei atenfii neobignuite date titlului,atath de dantologi. Ca atare, vom incepe gi

-asupra raliunii care l-a determinat pe dantesd dea poemei sale numele de Comedie (gtiindu-se cd atributul divind s-a adjugat mait|'rzin). in cea mai mare parte, indirect ne in De vulgarieloquentia, cltt qi in Epist Totugi, pentrumodernul neavizat, explic are dacd nu seafld introduse in contextul ice. Faptul nu impiedicd, insd, de a ne oprimai intAi la ele, de unde.- unoe tudine spiritul popular in care a gdndit elt)tvtnQ Lomeclte.

care o stabilegte poetul intre tragedie giI cantus hyrcinus (c6ntec de fap), iar a douade !ard). Tragedia ar fi, in cuprinsul ei, de o

mirositor); comedia, dimpotrivd, trece ra ,r""ril:::'!:i: "?r{,!J,'i1:"1tilT:X"rHHilcu glorie. Prima intrebuinfeazd un limbaj impoaotit, aurifulgent, pretentios, a doua, unulumil 9i firesc. Din toate aceste deslugiii, asupra cdrora apasd destuld umbrd, se poatenumai invedera cr tragedia este privitd ca negalie a fondului moral omenesc, pe'cAnd

comedia, exponentd a spiritului popular (cantus justicus) gi aprobatd de Dante, exprimafEgagul cel drept al vietii.

117

Realitatea este cd Evul Mediu a pierdut nofiunea genurilor dramatice din

Antichitate, ddnd numirea de tragedie gi comedie unor opere ce nu au nimic comun cu

scena - fapt care, de altminteri, s-a mai stabilit. Aceste genuri incep a fi just cunoscute inlumea modernd, numai o datd cu descoperirea Poeticil lui Aristotel, eveniment care are

loc abia cltre sfhrgitul veacului al XV-lea. Dante nu putea, deci, gti intr-o atare materie

mai mult decAt gtia, indeobgte, timpul sdu. Dar gi in acest restrAns gi incomplet cadru de

cunoa$tere, ne putem pune o serie de intrebiri: mai intdi, de unde provine oprobriul pe

care gi l-a atras asupr[-gi tragedia? Rdspunsul se leag[, in primul rdnd, de informaliaincompletd gi adesea deformatd, pe care, la acea vreme, o avea Occidenful despre cultura

anticd. in rAndul lacunelor sale intra gi ignorarea completd a marilor tragici greci.Singurele reflexe, de cele mai multe ori frrd o cunoagtere directd, se mai pdstrau numaidespre tragediile lui Seneca. Scrise intr-un stil prea rdsundtor frenetic Ai marcate de uncaracler crud gi sdngeros, pus in legdturi cu persoana legendar-odioasd a lui Nero, a ciruiepoc[ o reprezentau, ele creeazd acum o anumitd mentalitate, care, uitdnd adesea de

domeniul lor delimitat dramatic, vede intr-insele o expresie tipic negativd a vielii. Ideilede tragedie gi de tragic devin in acest timp nofiuni compromise cuprinzind insemnificalia lor tot ce este pompos, umflat declamator, inconsistent, corupt 9i sanguinar.Astfel, in secolul al Vl-lea, un Boetius vorbegte cu dispre! de clamor tragediarum, iar insecolul al VIII-lea, mai precis inT54,laconciliul de la Cloveshoe, data de introducere a

liturghiei romane in insulele britanice, se condamnd in muzicd tragicus sonus.

Pe aceeagi cale merge gi Dante cdnd vorbegte de strdlucirea inconsistentd gi

ingeldtoare din cuprinsul tragediei, care termin6, in mod horribilis - adicd ingrozitor,terifiant, sdngeros - et foetidus (?). Ultimul cuvdnt, ce ne suni at6t de ciudat in calificareaunui gen literar, este conexat de poet cu noliunea cantus hyrcinus (cdntec de !ap) prin care

traduce el in latinegte termenul tragedie. Dante ignord cd acest gen dramatic s-a ndscut inimprejurimile Atenei, la culesul viilor, in cadrul unei serbdri in cinstea lui Dionisos,festivitate \a care participanlii cdntau imbrdcafi in piei de lap (grecegte tragos) pentru a-i

figura pe satiri. Din lipsa unei atari informalii, el atribuie o alt[ origine gi o altdsemnificalie numirii de tragedie, folosindu-se de simbolica populard medievald, pentru a

intdri printr-insa faima proastd care pe atunci pecetluia fenomenul tragic. Urmeazd, deci,sd ne indreptdm atenlia gi in aceastd direclie, luatd acum de gdndirea lui Dante.

lnclinafia fabulisticd a epocii obignuia sd intrupeze anumite vicii gi virtuli indiferite animale, a$a cum arati vestitul Roman al vulpii, multiplele Fiziologuri gi Bestiariisau culegerea arabd de fabule Kalila Si Dimna, care circula in Evul Mediu occidental.Dante nu era strdin de aceastd opticd populard, utilizdnd-o copios in Divina Comedie. Estede ajuns sd ne amintim de leul, pantera gi lupoaica de la inceputul poemei, care

simbolizeazd pe r6nd trufia, luxuria gi ldcomia. in acelaqi sens alegoric, pentru explicareatragediei, privegte el acum gi lapul (tragos), considerat ca animal impur. Iar mirosulneplicut ce-l rdspdndegte este luat, in cadrul aceleiagi mentaliteti, drept expresie a

corup{iei morale pe care o simbolizeazd. Tragedia apare, deci, ca un fenomen de corup}ie,sf6rgdnd inmodfoetidus, sau, cum explicd el, ,,urdt mirositor ca gi acel animal". In cartea

sa Au coeur du phantastique (Paris, 1968), Roger Caillois deslugegte o mare parte dinfantasticul emblematicii medievale, prin prezentarea termenului simbolic, trunchiatd de

sensul sau. $i atunci iau nagtere o serie de imagini enigmatice^gi bizare care, prin ele

singure, nu-si gdsesc explicalia in contextul unde se afld fixate. In cazul de fa{[ avem o

118

imagine emblematicd olfactivd, transpusd izolat, fdrd explicafie. Mirosul pestilenlial, legatindeobgte de procesul descompunerii, nu gi-ar avea nici o ratiune in definirea unui genliterar - neidentificat de nimeni pe calea olfacliei - dacd n-ar fi pdtruns ca sens simbolicpentru efectele repugnante ale corupfiei sau descompunerii morale vdzute de Dante infenomenul ,,tragic" o datd cu consumarea sa prin deznoddmAnt. Interpretdnd procesul pelinia tradiliei medievale, el il are ca punct de plecare tot pe de{iimatul dramaturg latin dinvremea lui Nero. De aceea, dupd ce enumera toate insugirile negative ale acestei noliuni,el le intiregte prin exemplul primordial: ,,aga cum dovedegte gi Seneca in tragediile sale".

Din faptul c[ Dante privegte tragedia ca pe o expresie a prezumliei, ce se imbracdin strdlucire gi vorbegte un limbaj rdsundtor, spre deosebire de comedie, care este uncdntec de {ard (cantus rusticus), alcdtuit intr-un grai humilis, adicd modest, nepretentios,se desprinde gi inlelegerea acestor genuri ca notiuni sociale, de clasd. O asemenea vedereexistb incd din antichitate, cAnd mediul strdlucitor al tragediei ii figura pe regi, pe eroi, pezei, in vreme ce comedia ii aducea in faja publicului pe oamenii de rdnd, intre care un rolhotbrAtorin sustinerea acliunii il avea adesea sclavul. Astfel, degiAmphitrio este una dincomediile care satisfac cel mai mult exigenlele publicului, fiind strdbdtutd in intregime deacea vis comica a autorului ei, totugi, numai prin faptul cd intr-insa mai apar gi persoanesus-puse, regi gi zei, Plaut o nume$te, in prolog, lragicomedie. Aceastd determinaresociald, cu totul independenta de fenomenul rdsului pe care-l atagam noi la condiliileesentiale ale comediei, se prelungegte qi in Evul Mediu, trimildndu-gi uneori reflexelepdnd tdrziu in lumea modernd. Bundoard, un Montaigne, caracterizAndu-gi stilul dreptsimplu, natural, pe infelesul tuturora, il numegte comic. Aci putem recunoagte la autorulEseurilor o reminiscen!6 de g6ndire populard-medieval6.

Numai cd accentul de valorificare se rdstoarnd de la Antichitate la Evul Mediu. inconceplia aristocraticd a lumii helenistice gi apoi romane, cAnd se cultivd aga-zisacomedie noud, ea este considerat[ inferioard tragediei, fiindcd inferioare sunt gi claselesociale pe care le reprezintd. Dimpotrivd, in Evul Mediu, care pierduse de altfel no{iuneaexactd a acestor genuri dramatice, dar care, prin spiritul humilis al noii religii cregtine,promoveazd pe o arie mai extinsa spiritul popular in arId., relalia se inverseazd. Acumnoliunile de comic Si de comedie se bucurd de privilegiul celei mai depline aprobdri, invreme ce tragedia, a$a cum am vdzut, capdld sensul infierdrii. Dante adopti gi el aceastdvedere, desprinsd, printre altele, din componenta de rang a populaliei care ocupd diferiteletrepte morale - negative sau pozitive - instituite de el in Divina Comedie. Dacd amurmdri pe cale statisticl starea sociald a numeroaselor sale personaje, am descoperi cd maimulti oameni de origine umild ii populeazd Paradisul decdt Infernul.

Dar aceastd pozilie, pe care, o datd cu Dante, gi-a insugito intregul spirit popularal timpului, pleacd gi ea de la un fapt de culturd. in contrast cu renumele negativ altragediei, comedia igi cdgtign o faimd bund datoritd comicilor latini, ale cdror opere s-aupdstrat prin bibliotecile mAndstirilor. La aceasta a contribuit indeosebi caracterul decent,moral, plin de simpatie umand, al comediei lui Terentius. El va servi ca model unui fel depre-dramaturgii a popoarelor moderne. Astfel in Germania veacului al X-lea, calugdritabenedictind Hroswitha, una din primele scriitoare ale Evului Mediu, redacleaz1 in limbalatind cateva dialoguri cu caracter moral sub influenla directd a lui Terentius. Comediadevine, astfel, o cale de propagare a principiilor etice, un fel de lecfie prin exemple, ceeace va urmdri in mare parte gi Dante sa facd din poema sa.

119

in felul acesta se lumineazd gi titlul operei. Comedia, in definilia sa, prezentdnd ocale plind de asperitdli, care duce, insd, cdtre un sfrrgit glorios, pare a fi ilustratd cu toateatributele ei morale gi in poema dantescd. Drumul aspru al rdtlcirii, apoi al cercurilorinfemale, se afld in cele din urmd invins, ajungdndu-se la gloria finalf, a Paradisului. Pede alti parte, limbajul sdu actioneazd prin efecte de simplicitate, de discrelie, prin formeadesea doar aluzive, indeplinind astfel condilia de humilis, a$a cum se cere de la uncantus rusticus. Aci intervine un amdnunt deosebit de semnificativ, anume c5, in ciudamarii sale admiralii fald de Vergiliu, el calificd Eneida drept tragedie - l'alta mia tragedia(Infern, XX, t. 38) - numire pusd chiar in gura poetului latin cu intentia vizibild de asublinia intr-insa un marcat contrast fald de propria sa poeml. Faptul rezultd cu atAt maineindoios cu cdt la o distan{d de numai cinci tertine mai departe, Dante vorbegte - de astddatl in numele lui - despre la mia Commedia (Infern, XX, t.l).

Apreciind opera vergiliand, pe care am vdzlttt cd o nume$te, alta (inaltl) gi care i-aservit adesea drept model, el distinge totugi intr-insa un registru strdin de-al sdu. Esteadevbrat cd interpretdrile medievale, bundoard acea Virgiliana continentia a luiFulgentius, din veacul al Vl-lea, dupd care s-a orientat qi Dante, vdd in Eneida tot o operdalegorici, reprezentAnd, sub diverse imagini, itinerariul vielii omenegti, aga cum va fi giDivina Comedia. Totugi, fbrd sd o fi spus direct, dar lindnd seama de factura sa poeticd,este imposibil ca marele Alighieri si nu fi inregistrat in epopeea vergilianb acea diferenldfalh de propria-i arti in sensul acelei strdluciri mai exterioare, pe care Evul Mediu oatribuia dezaprobator vechii lumi pdgdne, faptul apare cu toatd evidenla sub raportullimbajului. in aceastd privin!5, inctr din veacul trecut un Domenico Comparetti (Virgitionel Medio Evo, Ltvorno, 1872) a observat, ilustrdnd prin exemple comparative, cd inpasajele unde Dante il imitd pe Vergiliu, expresia retoricd qi grandilocventd a poetuluiroman este schimbatl de poetul florentin intr-una simpld qi addnc sugestivd. El rdmdne,astfel, mereu consecvent cu criteriile care fac din lucrarea sa poetica o ,,comedie" ininlelesul timpului. Titlul operei, deslugindu-ne spiritul in care el gi-a conceput poema,adaug[ incd un indiciu, gi din cele mai prefioase, al caracterului popular ce definegteDivina Comedie.

Mai mult ca pe o anexd ilustrativl la cele spuse anterior decdt ca pe o trdsdturdseparat invocatd, vom maj privi gi grotescul lui Dante. O asemenea trisdturd, destrdveche extractie populard etruscd gi italic5, abundd atdt de intens in Divina Comedieincdt faptul ne scutegte de a mai cduta dinadins exemple, mullumindu-ne doar cu ceeace intdmplitor memoria ne aduce mai intii in minte. Amintim, astfel, de Caron cuIanose gote, avind in jurul ochilor difiamme ruote din Cdntul III al Infernului, sau deinfbligarea gi litratul cAinelui Cerber din cdntul VL in asemenea imagini, gi in altelenenumdrate de acelagi gen, elementul terific deformat gi totodatd caricatural provoacdadesea echivocul intre spaimd gi rds, asemenea unor mdgti de carnaval. Observatia sepoate de altfel aplica la mai toatd teratologia dantesc6. Dar cu deosebire reprezentaiiv inaceastd privinid apare intregul cdnt XXI din Infern, a cIrui alcdtuire aparte a atras inmod repetat atenlia cercetdtorilor. Aci, fbpturile infernale, diavolii, prin inliligarea, prinmigcdrile, prin felul vorbirii gi prin numele lor (Melacoda - Coadd Rea, Barbariccia -Barbd creald, Farfarello etc.) se prezintd in tot ansamblul lor mai mult caraghiogi dec6tteribili, ca intr-o snoavd din popor.

120

Pe l6ngi utlTizarea elementului deformat, unul din procedeele obignuite ale

categoriei grot-qti este qi acela de a raporta prin comparalie o sceni ingrozitoare la o

reprizentare comicd sau in orice caz joviald- Prin aceasta se minimalizeazd efectul

teiifiant, l6sAnd sd transpard o intenlie de satiri sau de simpld farsd. Astfel, in tertina 19 a

aceluiagi cAnt, imaginea diavolilor care-i indeasi cu cdngile pe inqeldtori in lacul cu

smoald topitd este comparatd cu aceea a bucbtarilor care-i pun pe rAndaqi sd impingd

camea cu lepugele cdnd iese din fierturd la suprafala cdlddrii. Efectul teribil al acestei

scene se dizolvd astfel intr-un climat de bonomie populard. In tot cdntul XXI, bogdlia,

suculenfa, cruditatea, firescul limbajului il anticipd pe Rabelais, unul din maeqtrii

grotescului popular.O dati cu aceastd din urmd trdsdturd credem a fi completat coordonatele care

alcdtuiesc una din expresiile dominante ale Divinei Comedii. Prin conceplia, prin registrul

in care se fixeazd, prin intenlia educativd, prin limbajul intrebuinlat, Dante reuqeqte si dea

operei sale o compactd structurd populard.

Mai rdmAne sd ne punem gi o intrebare de ordin general caracterologic. Prin ce se

deosebegte Dante de alli mari scriitori mai tirrzli, ale c6ror opere cuprind, de asemenea, o

marcatA noti populard? Ne gindim, bun6oar[, la un Cervantes, la un Rabelais, la un

Goethe. Pentru a da satisfac{ie intrebdrii noastre trebuie sd privim in prealabil diversele

mobile, care i-au adus pe fiecare dintr-ingii la cunoagterea gi la iubirea mediilor populare.

Pe Cervantes l-a minat sirdcia cdtre aceasti cunoaqtere, fiind obligat sd accepte o slujbd

umild, ce l-a silit sd cutreiere timp de mai mulli ani satele Andaluziei, imprejurare 7a care

mai putem adduga trista sa experienli din captivitate gi temni16. Pe Rabelais l-a apropiat

de popor gustul pentru cdldtorii, specific omului din Renagtere, inclinalie care l-a impins

sd iuireiere diferite colfuri ale Franlei. Pe Goethe l-a indemnat curiozitatea gtiinlificd,

indreptatd, printre altele, gi asupra folclorului, precum gi asupra poeziei vechi germane.

Pe Dante l-a cdlduzit cdtre acelagi lel vocafia sa politicd - resort important al sociabilitalii

- dar mai ales consecinfa acestei vocalii, exilul sdu, care l-a constrdns sd rdtdceascd prin

atdtea meleaguri gi sd cunoascd deci, atdlia oamenl.Fiecare din mobilele amintite va determina cdte un alt aspect din nota popular[

surprinsd la marii scriitori de mai sus. Cervantes, minat de sirdcie gi lips[, va asocia

privirea poporului cu o expresie de inlelegere, de bunitate, de compitimire, de sclzd a

abaterilor provocate de paupertate; elementele sale populare, indeosebi sutele de proverbe

din Don Quijote, au mai toate ca temd inlelepciunea acomodlrii la viald a omului nevoiag,

gata de concesii materiale gi chiar morale, numai sI trdiascd. Dimpotriva, Rabelais,

cildtorul inteligent gi observatorul scrutdtor, apare cu o privire mai rece; el culege

indeosebi raritdlile, lucrurile curioase, jocurile verbale de abilitate a minlii, izvordte din

graiul at6t de bogat al poporului. La rdndul sdu, Goethe, folcloristul gi poetul, urmdreqte

altceva, gi anume laturile lirice, afective, pitoregti gi arhaice din tezaurul popular. Iar

Dante, luptdtor politic - a$a cum a fbcut in amintitul cdnt XXI din Infern - surprinde

spiritul poporului in actul migcdrii, adesea al conflictului, al invectivelor, al replicilor

spontane de infruntare. Spiritul popular apare astfel intr-una din formele sale cele mai viila autorul Divinei Comedii.

Desigur cd nici Rabelais, nici Cervantes, nici Goethe nu pot fi definili exclusiv

prin trlsdturile populare ale marilor lor crea{ii. Dante rdmAne de asemenea incomplet

121

explicat doar prin sublinierea unui asemenea aspect. Opera tuturor acestor clasici releva gio imensi contrapondere nu numai de conlinuturi conceptuale, ci qi de procedee artisticeculte' Pe cdnd, insd, la ei elementele de cultura inchid intr-insele o delimitatd coloraturdde epocd, factorul subistoric popular reprezinld, partea mobild, larg[, liberd, neaservitdstrictelor coordonate de moment, constituind tocmai agentul de depdgire al acestorcoordonate. Acest factor cuprinde, pe ldngd viala sa intrinsecd in operd, gi funcjiunea decheie, cu care poetul deschide zone de preocupiri noi, dincolo de citegoriile specifice alevremii sale. Am ardtat gi in altd parte cd, interventia elementului popular va deline in toatetimpurile functiunea de primenire, de iegire din limita unor norne sau conventii obositeale momentului, de promisiune a noi gi neagteptate perspective, care inoculeazd, invariabilpoeziei o unda de viald bogata, plina, strdlucitoare de prospelime.

PdnI acum ne-a solicitat numai spiritul popular in sine al Divinei Comedii. inmomentul de fafd ne vor preocupa tocmai consecintele de mobilitate, de transgresarefecunda a limitelor, pe care, cu mult dincolo de sfera sapropriu-zisa, le aduce acesispirit.Prin spdrtura efectuatd initial de cdtre antecedentul popular, poetul va strlbate gi se vamigca liber in toate dimensiunile gi registrele, valorificdnd intr-insul at?ieazone latente deanticipare a viitorului cel mai depdrtat. Astfel, sub zidul de cetate medievala al DivineiComedii, Dante parcurge, in timp, distanfe atdt de mari, incAt devine clasicul literaturijuniversale care se adreseazd cel mai mult spiritului nostru modern.

Afirmalia pare desigur paradoxald, gtiindu-se bine cd, in acceplia unanima gicurentd, poetul florentin alcdtuiegte expresia sinteticd a indepartatului Ev Mediu, cudeschideri largi doar cdtre inceputurile Renagterii. Sd reflectdm, insd, mai concret - chiarstatistic - asupra acestei idei. Cu care capodoperi a Er,ului Mediu european poate fiasemdnatd Divina Comedie? $i la care scriitor mare din Renagtere - de la Rabelais gipAnd la Shakespeare sau Cervantes - se poate surprinde mdcar o urml din Dante? Greu derdspuns. $i acum sd ne cdlduzim dupa indicatorul cel mai sigur al interesului manifestatde o epocd fald de un scriitor sau de un curent, indicator ce se poate descoperi in actuldifuzant al traducerii. RdmAne, deci, sd ne intrebdm cdnd au avut loc primele tdlmdciri dinDante in alte limbi. in Franta, prima traducere, datorita lui Jean Grangier, se ivegte abia lainceputul veacului al XVII-lea gi rdmdne doud secole izolatd, p6na in vremearomantismului. in Germania, numai intre 1767 qi 7769,poema dantescd apare in prozd,inversiunea lui L. Bachenschwanz. in sfhrsit, in Anglia, pii-u traducere a Divinei Comedii,datoritd lui H. F. Cary (l ll2-1844), e gi mai tardivd, datdnd abia din veacul trecut. La treisute, la patru sute, dar mai cu seamd la cinci sute de ani de la moartea lui Dante aparprimele traduceri- Numai acum, de fapt, adic[ dupd cinci sute de ani, din momentulromantismului, t[lmlcirile sale se deschid in chip de serii. Ariosto, care a trdit cu doudveacuri dupd Dante, se vede tradus inaintea acestuia: deci, sub aspectul structurii gi alspeciei de interes pe care-l trezegte, el este un poet mai vechi dec6t Dante.

Numai prin componenta culturii sale, prin moda timpului, prin tiparele artisticeexistente 9i prin tendintele politice de epoc5, marele poet apar{ine pe rAnd Evului Mediu9i Renagterii. insa prin esenta vie a structurii sale,

"ur! da viald tuturor factorilorenumerati mai sus, Dante este un poet modern gi chiar contemporan.

Am spus cd nicj o mare opera literard a Er..ului Mediu sau a Renagterii nuseamdnd cu Divina Comedie. In schimb, in vasta sa monografre, Die gotttiche komodie,

122

Karl Vossler descoperd asemdn[ri tzbitoare intre Faust - operd terminatd in veacul alXIX-lea - gi poema dantescd. Deoarece Goethe aproape ci nici nu l-a cunoscut pe Dante,este vorba, dincolo de actiunea influenlelor literare, de o afinitate mai intimd a secolelornoi cu vechiul gi neintrecutul poet al Florenlei. intr-adevir, veacul al XIX-lea este acelain care se initiazd marile poeme legate de destinul omului gi al omenirii, urmdrit incAmpul de des{bgurare al unor perspective gigantice. Iatd ceea ce realizase intocmai Dantecu o jumdtate de mileniu mai-nainte. Cercetarea ar avea aci un teren inepuizabil. Nem[rginim doar si semnaldm cAteva titluri, a cdror facturd n-a apdrut niciodatd mai-naintede veacul trecut: Comedia umand a lui Balzac, Comedia nedivind a polonezuluiKrasinski, Tragedia divind a americanului Longfellow.

DacI secolul al XIX-lea il amintegte pe Dante prin amploare gi prin tema omuluica simbol al intregii umanitili, propriul nostru secol, al XX-lea, il amintegte tot atAt derdsundtor pe Dante prin intensitate. Formidabilele tragedii militare sau economice aleveacului pe care-l traim au creat o atare densitate a calamitdlilor de mase, cum numai celemai tragice gi mai frdmAntate epoci din decursul istoriei le-au putut cunoa$te.Rdsfrdngerea literard a acestor episoade zguduitoare a provocat chiar un specificmanierism al aprecierii critice. in nici un alt secol, critica literard n-a lansat cu atdtafrecven!5 formuldri de aceastd naturd: ,,o frescd dantescd", ,,demn de infernul lui Dante",,,un cerc dantesc", sau, in cazui de supralicitare, ,,o depdgire a infernului dantesc".Desigur c[ un asemenea manierism al interpretdrii nu s-ar fi ivit fhrd un originar substratviu gi real, care l-a generat. Dante, cel mai mare gi mai dens evocator al calamitdtilorcolective din literatura universali, igi afld astfel infr5lirea cu motilrrl grozdviilorapocaliptice din unele scrieri contemporane.

Dar mai rdmdne incd ceva de spus. Dante este un cultivator al psihologiei abisale,un explorator lduntric de o intensitate care nu gi-a fixat un general interes literar decAt invremile mai noi. Se citeazd foarte adesea fiagmente vorbite sau numai cuvintele rdmase caapoftegme ale diferitelor sale personaje. Noud ni se par, insd, de o superioard for!5expresivd, gi de o intensitate cu marca mult mai evidenta a strdfundurilor, tdcerile sale,tdceri impuse de o explorare mutd, indbugitd de adAncuri inchise, a domeniului interior.Cuvdntul, ca mijloc de comunicare intre oameni, este expresia cea mai adecvatd a sectoruluimijlociu de viajd - mijlociu sub toate aspectele. Pentru extreme - iardqi sub toate aspectele

- nu s-au g[sit echivalente verbale. Sd ne oprim mai intAi la echivalenfele in timp. Pentrupruncul care se na$te, cu colosala senzatie de iegire dintr-o planetd gi intrarea in alt[ planetd,

lesutd din inspdimdntdtoare necunoscute gi inadaptdri, nu existd cuvAnt: nu existd nicipentru agonicul gata sd intre intr-un alt necunoscut. Acestor extreme in timp - ale hotarelorvitale, le corespund gi extremele in intensitate ale unei trdiri sau ale unui mdnunchi de trairi,unde iarigi echivalenla verbala lipsegte. Or, explorarea subterand, prin tdcere, a acestormomente, situate adesea pe trepte inefabile, igi gdsegte pe unul din cei mai mari maegtri inDante. Amu{irea lui Ugolino, durerea mutd a lui Cavalcanti, care, frrd un cuvAnt, cadeinapoi in mormdnt gi nu se mai ivegte, tdcerea plind de o intensitate, aproape materiald, a luiSordello, tacerile poetului insugi, sunt piese de psihologie abisald.-\ O asculitd variantd a tdcerii este - ca in cazuile mentionate ale nagterii sauagoniei - sunetul nearticulat in nuantele sale infinite, exponentul cel mai viu al uneitensiuni-limite. Divina Comedie apare toatd inlesatd de vuiete vocale omenegti, de urlete,

r23

de mugete, de scrdgniri, de semicuvinte gi bolborosiri, de g0lgAiri inecate in gdtlej, deinflexiuni sonore, cu reminiscenld animall sau chiar vegetali, ca, bundoard, a lemnuluiverde cdnd fterbe arz?nd. Dar nu numai extrema durere, ci gi extrema bucurie deviazdindezarticulafii, in rdsul beatific, in cdntul ce dizolvd cuvdntul, in hohotul de extaz, ca aceluluitor alleluiando. Nici un poet n-a captat cu atAta forld ca Dante - prin adaptdri sonorecu caracter primaq surprinzltoare ca instrumente de sondaj liminar - stdri magmatice,situate dincolo de limitele identificdrii inteligibile, gi incdrcate de o intensitate, cdreia nu-icorespunde, cum ar spune Kant, niciun concept. Cuvintele, pe care poeful le numegte,,zburlite", au contribuit in mare parte la crearea acestui limbaj expresiv, exponentaproape demonic al celor mai intunecate addncuri. Iatd de ce Dante, prin structura saineditd, deschisd cdtre explorarea necuprinsului lduntric, apare ca un poet prin excelen{dmodern gi chiar contemporan.

Am semnalat pdnd acum modernitatea dantescd indeosebi sub aspectul domeniilor,al zonelor de viafb, pe care le strdbate spiritul poetului. Ne vom restrAnge, in momentul defa!d, la aprecierea acestei modemitili in cadrul delimitat al mijloacelor sale artistice -capitol de studiu care a mai atras interesul multor literati. Astfel, incd din 1933, criticulLuigi Tonelli scrie o lucrare, Dante e la poesia dell' ineffabile, in care atinge unele puncteale preocupdrilor noastre. De fapt, modemitatea unora din elementele artistice ale lui Dantese poate desprinde gi din influenta pe care a exercitat-o, in diferite moduri, asupra liriciimoderne, mai cu seamd engleze, de la prerafaelismul lui Dante Gabriel Rossetti gi p6ni lapoezia mai elaboratd gi mai profundl a lui T. S. Eliot. Pe noi nu ne preocupd, insd,problema cdutdrilor intr-adins dirijate in spirit dantesc, ci, independent de ea, afrnitateapeste veacuri intre marele florentin gi unele coordonate poetice care marcheazd calea delaromantism gi mai cu seamd de la Baudelaire pdnd astdzi.

Fiindcd l-am evocat pe poetul francez, vom face dintr-un fenomen legat de el primatrdsdturl modernd de unire cu Dante. Ne referim la cunoscutul principiu al sinesteziei,proclamat de Baudelaire ca un fel de ,,artd poeticd" in sonetul Correspondances.Fenomenul apare numai legat de poet, iar nu chiar iniliat de el, deoarece aceastd interpretare9i identificare a tuturor simfurilor intr-o rdddcind comund se manifestase qi mai-nainte, inromantismul german unde, pe baza reprezentirilor din vis, orice se poate contopi cu orice.Dar, indiferent de punctul precis al originii sale moderne, cert este cd pdnd in veacul alXIX-lea nu se int6lnise decAt in baroc acest tip de inregistrare senzoriald, efectuatd printr-unsimt strdin de corelafia cu obiectul privit. Existd, totugi, gi aci unele distinc{ii. Aga,bundoard, cu tot paralelismul titlurilor, se surprinde o deosebire esen{iald intre Fantezia tnnegru a lui G6ngora, care se raporteazl, tot la o realitate vizuald, gi Simfonia in gri a luiRub6n Dario, care se adreseazd,prin vdz unei realitdti auditive.

$i totugi, cu secole inainte sinestezia apare gi la Dante. Prima ilustrare ne-o oferdatAt de cunoscutul vers din cintul Y al Infernului (10):

Io venni in luogo d'ogni luce muto(Venii in locul mut de-orice lumind).

Noliunea auditivd demut se aplicd aci la cea vizualddelumind (in speld, lipsa deluminl). Aceeagi convertire reciprocd intre datele vdzului gi ale auzului se dezvoltd maiamplu in Paradis.In cdntul XXIII (32) se dd o imagine net vizuald:

124

Per entro il cielo scese unafacellaformata in cerchio a guisa di corona(Din cer se cobori o fldcdruie,rotitd toatd-n chip ca de cunund).

Aceastd fldcdruie devine (34) quella lira (acea lird), determinAnd nu instrumenfulmuzical propriu-zis, ci sunetul lui. Iar ceva mai departe (37), flacdra se afl[ inregistratd ca7a circulata melodia (melodia in chip de roatd). Vizualul gi auditiurl sunt gi aci adugi laun punct de coinciden{a gi identificare.

Aceasti trdsdturd atAt de modernl la Dante provine, totugi, din coordonate specificmedievale, pe care, insd, poetul le va depdgi prin atingerea unui alt registru de creatie.Este vorba de bogata gi stufoasa simbolicd a El'ului Mediu. In acea vreme, cele maivariate gradalii, ierarhizdri gi clasificdri ale sferei morale se identificau sau se apreciauprin simboluri ale simfurilor, apa(indnd nu numai ordinii vizuale sau auditive, ci gi celeiolfactive gi gustative. Dar indeosebi cunoscutd in Evul Mediu este bogdfia simbolica a

culorilor, fiecare cu semnificalia ei morald. De aci transmiterea simbolului gi asupraobiectelor care, inlduntrul aceleiagi specii, poart[ diferite culori: astrele, metalele, pietreleprelioase, florile. Simbolismul culorilor, impreund cu alte categorii vizuale, se constat5.de asemenea, folosit de c[tre autorul Divinei Comedii.

Cum se ajunge, insi, de la obignuita simbolicd medievald la sinestezia cu totulmodernd a lui Dante. Se intAmpli adesea cain Divina Comedie, mai cu seami in Paradis,unul gi acelagi principiu moral superior si fie simbolizat concurent prin doud simgurideosebite, vdzul gi ann;,l, in speld prin lumind gi prin sunet. DesdvArgirea in ordineavizuali. se vede deopotrivd de indrituitd ca gi cea in ordinea auditivi sd desemneze aceatreaptd inaltd a binelui. Ca urmare, una gi aceeagi realitate a putut fi privith gi ca flacdra gi

ca acord de lird, amAndoud determindrile senzoriale convergdnd in focarul unitalii deordin moral pe care o simbolizeazd-Iar negalia acestui principiu, dominantd in Infern, se

exprimd prin negalia, de asemenea convergenti, a celor doud simfuri (mut de oricelumind). Dante, insd, ca un poet exceptional, capabil de cele mai subtile senzalii, a

desprins de exteriorul fond coeziv al semnificatiei morale cele doud structuri senzoriale,qi le-a topit intreolaltd prin propriile insugiri, realizdnd, astfel, pebaza unei intuilii directea lor coordonatele sinesteziei moderne. Expresii ca d'ogni luce mulo sau la circulatamelodia, care izbesc prin originalitatea gi ineditul 1or, poartd marca de noutate geniald a

unei astfel de priviri.Pe ldngd fenomenul sinesteziei se mai pot surprinde gi alte aspecte care-l apropie

pe Dante de spiritul artei moderne. Nu lipsitd de interes apare, in aceastd privinf[,componenta onomatopeii dantegti. Ne gAndim aci la o noud alcStuire a armoniei imitative,domeniu in care a excelat, pe altd cale, gi poezia anticd. Destul sI amintim, in ce-iprivegte pe latini, de acel minunat quadrupedante putrem sonitu quatit ungula campum(Pocnegte cu zvon impdtrit de copite cdmpia) a lui Vergiliu, sau de et qumquam sub aqua,sub aqua maledicere tentant ($i cu toate cd-n apa, in api sd blesteme-ncearcd) a luiOvidiu. Primul vers reproduce magistral succesiunea altemantd intre ciocnetul spart alcopitelor gi cutremurarea ce-i urmeazd, ca un muget surd al p[mAntului bdtut sub goanagalopului, iar ultimul inchipuie ordcditul broagtelor. Dar, cu toatl perfecJiunea acestorversuri, ele fac sd rEsune numai ecoul exterior al anumitor fenomene auditive.

125

Tocmai aci intervine contribufia modernd a lui Dante, care imprimd onomatopeiio rezonanjd l6untric5, bogat sugestivd, in corelalie strdns[ cu stdri sufleteqti de mareintensitate. Reproducerea, bundoard, a smucirii gi bruscdrii, la care se afl[ supugiluxuriogii in cAntul Y al Infernului, intregegte un vers (5) alcdtuit aproape exclusiv dinmonosilabe - sunete abrupte ca ale unei respiralii tdiate: Di qua, di ld, di su, di giu glimena (De colo, d-ici, de jos, de sus ii mdnd). Aci nu acfioneazd numai ecoul exterior,mecanic, al unei serii de migcdri violente, ci ins[gi sugestia torturii umane, exprimatd pringAfditul sacadat al istovirii. Iatd apoi, in cdntul VI (3), atributele unei ploi necurmate:Eterna, maledetta, fredda e greve (eternd, blestematd, grea gi rece). Accenful, care cadeinvariabil pe e, vocald ternd gi invdluiti, inchipuind, - mereu aceeagi - picurii succesivide ploaie, nu marcheazd numai zgomotul lor, ci gi prelungirea lduntricd in starea deneurastenie pe care monotonia pluvial5 o provoacd. Motivul frecvent al ploii la simboligtiimoderni (II pleul dans mon coeur...) creeazd acelagi dtat d'dme. Iatd harpiile, pdsdrilemonstruoase cu chip de om de pe copacii cu frunzig negru din pddurea sinucigagilor (XIII,5) gi care Fanno lamenti in su gli alberi strani (Se vaitd jalnic in ciudalii arbori). Acestvers de o sugestie at6t de intensd reproduce lamentaliile lor (prin vocala a, sunetul dureriiacute), care se transmit multiplicate gi innebunitoare prin Ioatd acea sinistrd pddure. Iat6,in sfhrsit, acel culminant

Ed io senii chiavar l'uscio di sotteall'orrible torre..

($i poartajos c-o-ncuie auzit-amla turnul cel de groazd...)

din vestitul episod al lui Ugolino (XXXIII, 16). Acest all'orribile torre prinde, intr-adevdr, implAntarea treptatd intr-un material rezistent a pironului bdtut cu ciocanul, dar inacelagi timp gi ecoul semnificativ al acliunii sonore evocate, anume sfredelirea violentd aunei congtiinte, ce capdt5, astfel, certitudinea mo4ii cumplite. Sugestia este modernd gi

prin extractia sonoritSlii gi prin coloritul ei emotiv. In mediul tehnic al wemii noastre, maicu seamd in faza ei incd nefamiliarizatd cu marea dezvoltare siderurgicd, reflexul auditivpe care-l dd atingerea fierului, o datd cu rdspunsul apdsdtor, depresiv, al congtiinJei, s-avdzut deseori oglindit in literaturd. Plind de asemenea sugestii este, bunSoard, poema luiCarducci Alia stazione in una mattinq d'autunnu (La gard, intr-o dimineafd de toamnd).Unele versuri, ca

ed i ferreifreni tentati rendono un lugubrerintocco lungo

$i frineleincercate dau un lugubrulung rdsunet)

exprimi onomatopeic, ca gi pironul metalic al lui Dante, contrastul dintre brutalitateaimpasibild a fierului gi semnificalia dramaticd, rdscolitoare, a respingdtorului sunet pecare-l scoate. Spre deosebire, deci, de armonia imitativl a celor vechi, onomatopeea

126

dantescd dezvohd un puternic suflu sugestiv, legat de cele mai intense triiri in sensulsimtirii modeme.Onomatopeea la Dante se datoregte - de astd datd indirect - tot unei laturi dinsimbolica vremii. Este vorba de stricta semnificalie numericd, ceea ce poetul numeqreJbrma

tractandi a operei, care-i dicteaza dimensiunile gi diviziunile iiguroase ale Divinei Comedii.Aceastd constrangere datd de numdr il pune in fala problemei ie achiar totul - intr-un spatiu restr0ns. bante recurge, in consecinsintetice, la fraze scurte qi condensate, la simple indicii aluziveepocii sau de altele mai depdrtate, la caractei-z2iri efectuate printr-o singurd determinareesenliald, la aposiopeze (reticen{e) prinmarilor momente dramatice. Dar printresubitd a unei stdri sufletegti, datd prin o

eexistentd a timpului aflatd in scolasticd. Ceea

este utilizarea unui att sens subiacent, sensul fi"}"trJ'JJ"Tlll:ffff$::iil.il:o doctrind esteticd europeand. Indiciile sensului sugerat pot fi descoperite numai in vecbea

mult senzoriul vizual gi cel auditiv in cazul sinesteziei, qi ne-am oprit aproape exclusi' la. Dar Dante se situeazd nu mai pu{in pea olfacfiei, dezvoltatir pAnd la el numai in

oard, Cdntarea Cdntdrilor. in faimosul sausdu, Th. Gautier afirmd cd autorul Florilor

sorblie olfactivd, care se intAlneste numai lata privin!5, Dante nu apare cu nimic inferiorpoetului francez' Am amintit in treacdt de finalul foetidus, pe care autorul Divineiatiei morale, gi de mirosurile deletere care _

ponderea unei mari intensitdti realiste. creato

igi gdsesc locul in Infernul dandesc. De ravariatul roman modern al mizeriet, toate speapropiat in opera lui Dante.

127

in sfArgit, mai rdmAne a fi privitd o ultimd trdsiturd care face pe Dante si apard in

lumina modemitdlii. Este vorba de acea Stimmung, acea stare dispoziiionald a

romanticilor, care de la ei s-a extins pe tot cuprinsul vremii mai noi. Aluzia pasajului la

care ne gindim se arat6, credem, destul de transparent[. Se poate u$or inlelege cd ne

referim la celebrele versuri cu care incepe cdntul VIII al Purgatoriulul, 9i unde actioneazl

acea apdsare a dorului, a nostalgiei vagi gi infinite, a melancoliei muzicale. Reproducem

versurile:

Era gia l'ora che volge'l disioAi naviganti e'nlenerisce'l core,

Lo di ch'han detto al doici amici addio:E che lo nuovo peregrin d'amorePunge se ode squilla di lontanoche paia'l giorno pianger che si muore

(Acum era z[ua cdnd dorul i-aPasd

Pe cordbieri Si inima-i doare,in ziua cdnd dragii prieteni Si-i lasd;

$i cdnd pelerinul iubirii tresareDeparte-auzind de cloPot monirece pare a plange ziua ce moare).

Ultimul vers cuprinde gi el o onomatopee, care reproduce sunetul solemn al

clopotelor; dar, spre deosebire de armoniile imitative privite pAnd acum, ea nu deschide

peispectiva launtiici a unei noi simliri, ci rezumd final o stare neldmuritd, exprimatd mai-

nainte. De aceea, motivul prezintd un specific farmec oscilatoriu, niscdnd indoiala dacd

sunetul provine efectiv din afarl sau e o halucinalie auditivl care incheagd ecoul visbrii

lduntrice. Aceastd rafinatl expresie de simlire moderna ne face sd gdndim la poezia 9i

muzica lui Wagner din Lohengrin, gi anume la plecarea lebedei (Geh deinen lVeg, du

lieber Schwan - Te du-napoi, scump cdlduz - trad. St. O. Iosif), unde motivul apei, al

despa(irii gi al departdrii amurgite se apropie de conlinutul pasajului dantesc. $i aici,

instiumentatia care, la urmd, reia dominator fondul nostalgic din aria tenorului, a$a cum

clopotele finale la Dante rezumd festiv melancolia insinguratd a pelerinului, pare a fideopotriv[ proiectarea, amplificatd in depirtare, a unei nedeslugite stdri lduntrice' $iintr-un caz,-gi in celdlalt, se face simlit ceva vast, cuprinzdtor,in care se pierde deosebirea

dintre nofiunile de absen![ gi prezenld. Acest ceva suveran este linia melodicb, ndzuitoare,

.u o prni. a dorinlei peste depdrtdri, rdsundnd cu rdspunsuri-ecouri dincolo, in ldrmulnevf,zut. $i aci, sub raportul stirilor dispozilionale, Dante dezvolti simliri 9i utilizeazd

vehiculdri uimitor de moderne.Am plecat de la mijloacele transgresoare ale poetului fa![ de strictele 9i

ireductibilele coordonate istorice ale timpului siu. Spdrgltorul acestor coordonate am

vdzut cd este elementul subistoric sau anistoric popular. Printr-insul zidurile epocii vor fiescaladate ldsAnd imenselor resurse de umanitate gi de poezie ale lui Dante o perspectivd

liberi gi vastd, o cale deschisd de a ajunge, in timp, pdnd la noi.

128

L