IV. EVALUAREA ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE MUZICALĂPrin evaluare se înţelege:- măsurarea şi aprecierea rezultatelor obţinute de elevi într-o anumită perioadă;- obţinerea şi consemnarea unor informaţii asupra activităţii elevilor;- compararea rezultatelor obţinute cu obiectivele urmărite sau cu rezultateanterioare. Evaluarea urmăreşte în general aprecierea gradului de însuşire de către elevi a anumitor cunoştinţe şi deprinderi însuşite în cadrul unei discipline şcolare, ţintind măsurarea competenţelor concretizate îndeosebi în ceea ce poate face elevul cu ceeace ştie. Mai concret, evaluarea ar urma să vizeze măsurarea realizării obiectivelorlecţiilor, dar ea poate institui şi un îndreptar pentru activităţile viitoare ale educatorului.Cognitivul, informaţionalul dispune de un instrumentar foarte divers şi răspunzândnecesităţilor pentru cuantificarea cunoştinţelor însuşite, dar dimensiunea afectivă şi ceaa domeniului psiho-motor sunt în general neglijate. "Factorul afectiv reprezintă în realitateînsăşi raţiunea de existenţă a fenomenului muzical, atât ca artă, cât şi ca manifestare deordin strict psihofîziologic individual"3. În mod firesc evaluarea ar trebui să aibă în vedere: competenţe, capacităţi, abilităţi şiatitudini concretizate în: conţinutul răspunsurilor, modul de prezentare, originalitate,precizia informaţiei, capacitatea de aplicare în practică etc.Evaluarea se impune la sfârşitul fiecărei secvenţe a activităţii didactice: lecţie, capitol,semestru, an şcolar şi ea devine un indiciu pentru adaptarea măsurilor optime şi pentrustrategiile viitoare.Funcţiile principale ale evaluării sunt:- diagnostică: are în vedere lacunele elevilor şi posibilităţile de înlăturare a acestora;- de prognosticare - anticipă viitoarele performanţe şi slujesc orientării şcolareulterioare;- de selecţie - vizează clasificarea şi ierarhizarea elevilor în funcţie de rezultateleşcolare;- de certificare - consemnează cunoştinţele şi competenţele elevilor la sfârşitul unoretape şcolare. Deplasând accentul pe latura artistică, estetică şi culturală, educaţia muzicală ridică serioase probleme în ceea ce priveşte evaluarea elevilor. Există în noua orientare a educaţiei muzicale aspecte care nu pot fi măsurate şi transformate în note sau în calificative obiective, disciplina ţintind cultivarea sferei spirituale. Prin evaluare se urmăreşte măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor muzicale, artistice şi culturale. Evaluarea pedagogică oferă date asupra eficienţei activităţii didactice, a atingerii obiectivelor proiectate. Pe baza lor se decide acordarea unei anumite note, care reprezintă nivelul acestora la diferiţi elevi din acelaşi colectiv şcolar.Notarea îndeplineşte mai multe tipuri de funcţii:1. sociale - concretizate în calitatea pregătirii generale, profesionale şi pentru viaţăa elevilor care ajung la absolvire;2. pedagogice - depistabile în măsura în care obiectivele au devenit capacităţievidente ale personalităţii elevilor;3. de clasificare a elevilor;4. de control a procesului de învăţământ;5. de orientare profesională, ţinând seama de faptul că unii elevii pot fi sau nuorientaţi profesional spre domenii muzicale.

Respectarea specificului educaţiei muzicale în evaluare reclamă deplasarea accentului de pe cunoştinţe pe deprinderi şi capacităţi. Limitarea notării la nivelul informativului nu poate fi decât dezavantajoasă aprecierii corecte şi stimulatoare a disciplinei. Căci astfel sunt neglijate aspecte de prim ordin din domeniul educaţiei muzicale, care nu pot fi cuantificate cu ajutorul instrumentelor obişnuite, cum ar fi: aprecierea capacităţilor de receptare şi de exprimare verbală a imaginilor şi trăirii unor lucrări audiate, evoluţia spirituală, trăirea artistică, dezvoltarea sensibilităţii, interesul pentru activităţile muzicale ş. a. Asemenea aspecte nu pot fi cuantificate decât prin metode indirecte, inductive.Chiar în domeniul interpretativ apar dificultăţi, deoarece aptitudinile muzicale sunt deosebite de la un copil la altul şi ele sunt în continuă mişcare. Ni se pare nedrept ca un elev care nu munceşte dar are talent să fie notat la fel sau cu cote sporite faţă de cel care este mai puţin dotat dar investeşte mult timp şi efort pentru a-şi îndeplini obligaţiile faţă de disciplină. în cazul celui dintâi apare şi pericolul blazării şi automulţumirii, în condiţiile neexersării aptitudinilor sale. Este oare corect să "sancţionăm" pe acei elevi care cântă fals din cauza deficienţelor de auz muzical sau vocale? Ajută la ceva sancţionarea prin note mici a pasivităţii faţă de activităţile de educaţie muzicală? Ce va nota educatorul: dotarea muzicală a elevului sau munca depusă? Răspunsurile nu suntunice şi fiecare educator trebuie să găsească cele mai bune soluţii, pe care să le explice elevilor. De îndată ce multe din aspectele educaţiei muzicale nu pot fi măsurate direct şi exact – cadrul didactic va apela la alte metode de apreciere -tangenţiale, indirecte Orientarea doar la metodele obiectivepoate şterge mult din magia întâlnirii copilului cu muzica, ţinându-l pe terenul prozaical unei instruiri şcolare pragmatice. În aceste condiţii, evaluarea poate fi completată cu unele modalităţi nescriptice:apreciere orală, încurajarea verbală, urmărindu-se transferarea evaluării în perspectivadevenirii personalităţii. Lucrările de pedagogie au în vedere două tipuri principale de evaluare, ţinând seama detimpul în care se desfăşoară:1. evaluarea continuă, numită permanentă sau formativă, urmăreşte verificarea pe secvenţe mici a însuşirii cunoştinţelor şi deprinderilor; urmăreşte verificarea pas cu pas a învăţării şi vizează pe toţi elevii colectivului, dispunând de avantajul de a constata la vreme deficienţele şi lipsurile ce pot fi remediate din mers. Această formă se bazează în primul rând pe probele practice, măsurând nivelul însuşirii cunoştinţelor şi deprinderilor.2. evaluarea sumativă sau cumulativă, periodică, semestrială, anuală, realizată laintervale mai mari de timp, de obicei la sfârşitul unor secvenţe de timp: semestru,an şcolar, ciclu şcolar sau la finele unor capitole.a) iniţială - are în vedere stadiul de pregătire al elevilor la începutul unei activităţi de durată, a unei clase, a unui capitol sau ciclu şcolar, având un caracter de diagnosticare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Evaluarea iniţială oferă posibilitatea verificării stadiilor diferite ale elevilor la începuturi de cicluri şcolare, ce constituie repere pentru a cuantifica progresul înregistrat de elevipe parcursul acestora.b) sumativă propriu-zisă, numită şi sumativă sau globală - de verificare periodic a conţinuturilor unei etape mai mari de învăţare - semestru, an şcolar.Evaluarea sumativă se practică la sfârşitul semestrelor şi este precedată dereactualizarea conţinuturilor propuse pentru evaluare într-o lecţie precedentă.în general, evaluarea sumativă se desfăşoară pe un plan mult mai amplu şimai profund şi dă posibilitatea aprecierii nivelului atins în realizarea

obiectivelor şi utilizează şi probe speciale, de obicei, scrise, ca de exemplu: recunoaşterea unor piese învăţate sau audiate, prezentate deevaluator sau prin mijloace de înregistrare şi redare; delimitarea unităţilor sintactice ale unei piese scrise sau audiate; selectarea variantei corecte a unei piese din cele care sunt scrise cugreşeli intenţionate; reconstituirea formei corecte a unei piese învăţate descompusă înunităţi sintactice ordonate greşit sau neordonate; enumerarea titlurilor unor piese învăţate încadrate într-un anumit tipde muzică, într-o specie folclorică sau într-un gen muzical; scrierea versurilor unui fragment muzical învăţat şi notat pe tablă saupe fişe; clasificarea după criterii cunoscute a unor piese învăţate; recunoaşterea unor elemente de limbaj (tempo, nuanţe, timbru,măsuri, scări modale etc), din piese prezentate elevilor ca audiţie; găsirea unor echivalenţe literare, arhitectonice, plastice pentru unelelucrări muzicale cunoscute; încadrarea unor piese învăţate, în grupuri asemănătoare de tempouri,nuanţe, tematici, particularităţi ale melodiei (energică, veselă, comică,tristă, duioasă, tragică, etc); recunoaşterea numelor compozitorilor unor creaţii de marepopularitate; descoperirea unor asemănări şi deosebiri dintre genuri şi formemuzicale (colindă - cântec de stea; doină - baladă, operă -operetă;suită - simfonie; uvertură - interludiu ş. a.).Obiectivele aprecierii trebuie să corespundă tuturor planurilor dezvoltării personalităţii:cognitiv, afectiv, al deprinderilor şi capacităţilor.Modalităţile de prezentare a acestor probe pot fi foarte diferite: tabele, scheme, rebusurişi loto muzical, jocuri didactice ş. a. m. d.După cum se vede, sunt mai puţin vizate problemele teoretice şi ele vor figura înmăsura în care se evită alunecarea spre teoretizarea excesivă şi nu este neglijatădezvoltarea culturii generale. Trebuie găsite metode pentru ca în evaluarea sumativă sănu fie neglijate probele practice, competenţele interpretative şi de cunoaştere aelementelor de limbaj muzical.Cele mai întrebuinţate metode şi procedee de evaluare pentru educaţia muzicală sunt: scrise - Probele scrise au dezavantajul pentru educaţia muzicală că se limiteazăla elemente teoretice şi de aceea sunt mai rar întrebuinţate, de obicei la sfârşitulunui semestru sau a unui capitol. Se desfăşoară prin lucrări de control anunţatesau extemporale orale - Probele orale sunt mai frecvente, ele permiţând verificarea prin sondaj înprima parte a lecţiilor şi ele având în vedere atât exemplele muzicale cât şielementele de limbaj, însoţite de anumite exerciţii. practice - Probele practice sunt cele mai eficiente şi mai frecvente în activităţilede educaţie muzicală, constând din verificarea deprinderilor practice însuşite. îngeneral, aceste probe oglindesc şi nivelul de pregătire teoretică a celor evaluaţi.Probele practice prezintă avantajul antrenării unui mare efectiv de elevi în cadrul

unei ore, ele putându-se desfăşura în colectiv, în grupuri mai mari sau mai mici.In cazul unor elevi mai puţin dotaţi din punct de vedere muzical, se recomandăascultarea lor nu în forma individuală, ci integraţi în grupuri mici.Complexitatea activităţilor prin care se realizează educaţia muzicală şi nivelul diferit alaptitudinilor şi capacităţilor elevilor a făcut loc şi unor metode complementare, carefurnizează date suplimentare îndeosebi despre atitudinea elevilor faţă de acesteactivităţi, despre reacţiile lor în timpul audiţiilor, despre gradul de implicare, despretrăsăturile de voinţă şi de caracter, date utile pentru urmărirea dezvoltării lor din punctde vedere muzical şi intelectual.Evident, evaluarea, mai ales cea continuă, nu se rezumă la notare, ci se concretizeazăşi în alte activităţi de apreciere, de încurajare etc.În general, evaluarea muzicală în grădiniţă şi şcoala generală apelează la metodeleclasice, care au în vedere: însuşirea cunoştinţelor muzicale; însuşirea deprinderilor practice şi dezvoltarea capacităţilor de interpretare şi dereceptare a muzicii; posibilitatea de aplicare a cunoştinţelor teoretice în practicarea şi receptarea altorlucrări muzicale; nivelul dezvoltării aptitudinilor muzicale: auzul, vocea memoria, simţul ritmic, simţulmelodic şi armonic ş. a.Un loc aparte trebuie să-l ocupe în activitatea de evaluare participarea Ia viaţa culturalartisticăa şcolii şi a localităţii. Este anormal ca activitatea desfăşurată de elevi în cadrulformaţiilor artistice ale şcolii sau în cercurile şi activităţile opţionale să nu-şi găseascăaprecierea cuvenită, chiar dacă până în prezent nu s-a găsit altă soluţie decât cea aaprecierii lor prin notele consemnate la rubrica educaţie muzicală. De semenea esteanormal ca elevii care locuiesc în localităţi în care sunt filarmonici, opere, teatremuzicale, etc. să nu fi fost nici măcar o data la o astfel de manifestare culturală.Observarea permanentă şi sistematică a activităţilor elevilor devine astfel o sursăeficientă pentru evaluarea muncii lor şi elevii trebuie conştientizaţi asupra faptului căevaluarea va avea în vedere întreaga lor activitate şi atitudinea faţă de aceasta. Seajunge la faza supremă a autoevaluării, elevul dezvoltându-şi capacităţile deautocunoaştere şi autoapreciere.In activităţile de educaţie muzicală se practică toate metodele şi procedeele amintite,elevii fiind evaluaţi permanent, mai ales în ceea ce priveşte verificarea priceperilor şideprinderilor de interpretare, de audiere şi de apreciere - evaluare continuă, dar şi dintimp în timp, mai ales la sfârşitul semestrelor - evaluare sumativă.Reforma educaţiei a determinat şi elemente de reformă a evaluării. O analiză pertinentăa gravelor disfuncţionalităţi ale evalu-j arii în educaţia muzicală au realizat-o autoarelerecentei metodici pentru educaţia muzicală din ciclul primar. Aceste disfuncţionalităţiconstau în: minimalizarea evaluării, considerată un element neesenţial al activităţii didactice,din cauza lipsei unor obiective clare şi preponderenţa informativului şicantitativului; "ritmicitatea" notării după probe stereotipe, aplicate pe eşantioane mici de elevi,selecţionate după diferite criterii, cel dominat fiind cel al elevilor fără note saufără a doua, ori a treia notă;

probele de verificare, limitate ca diversitate, mai ales orale şi practice, vizaucantitatea cunoştinţelor teoretice, în cele mai fericite cazuri având în vederecitirea notelor şi tactarea măsurii; în atenţia evaluatorului intrau rareori competenţele atitudinale, se ignora nivelulinegal al înzestrării muzicale a copiilor, determinând blocaje şi inhibiţii; construcţia lecţiei nu permitea evaluarea continuă şi curentă.Formele moderne de evaluare ţin seama în primul rând de feed-back-ul, de reacţiaelevilor la stimuli lansaţi de educator. în centrul evaluării activităţilor de educaţiemuzicală trebuie aşezate verificările deprinderilor practice şi a competenţelor specialemuzicale, interpretative, de receptare, atitudinale etc, locul verificării cantitative fiind luatde evaluarea continuă, care trebuie să domine întreaga activitate educaţională. Pentruasigurarea reuşitei noilor forme de evaluare trebuie introduse în fiecare lecţie probelespecifice, matricele de evaluare şi descriptorii de performanţă şi o nouă strategieconcepută ca "o parte I componentă integrantă, vitală, prin funcţia sa determinantreglatoare a . procesului de instruire"4.Standardele curriculare reprezintă criterii de evaluare şi asigură reliefarea progresuluireal al elevilor de la o treaptă de şcolaritate la alta, reprezentând baza de plecare pentruelaborarea descriptorilor de performanţă. Documentele curriculare pentru educaţiemuzicală stipulează pentru finele clasei a IV-a standarde curriculare de performanţădupă cum urmeazăObiective cadru Standarde1 Valorificarea în practicamuzicală vocală şiinstrumentală aelementelor de limbajmuzical receptate

. Cântarea vocală în colectiv şi în grupe mici a unui repertoriu de cântece pentru copii format din 10 cântece

2 Exprimarea prin muzică Citirea şi acompanierea unor cântece cu o problematică muzicală redusăInterpretarea repertoriului în aranjamentesimple armonico-polifonice, cu acompaniamenteritmice, vocale şi vocal-instrumentale, subformă de joc

Transpunerea elementelor de limbaj muzical şi a propriilor trăiri în mişcarea

Evaluarea performanţelor elevilor la această disciplină trebuie să se extindă asupracapacităţilor interpretative individualizate şi asupra gradului de asimilare de către elevi atuturor conţinuturilor, care sunt foarte diverse şi implică activităţi greu măsurabile. O

standardizare a descriptorilor de performanţă are de înfruntat deosebiri esenţiale demedii culturale - localităţi cu sau fără instituţii muzicale - de gradul de viabilitate a unorfenomene folclorice şi a vieţii muzicale, de dotare cu mijloace materiale: cabinete demuzică, instrumente, aparatură audio şi video ş. a. m. d. Aptitudinile elevilor diferă înfuncţie de mediile din care provin, de realizarea parametrilor educaţiei muzicale în ciclulpreşcolar şi primar, la care se adaugă particularităţile individuale, în fond ce măsoarăeducatorul: dotarea elevului sau munca lui?Matricele de evaluare şi descriptorii de performanţă se bazează pe obiective şiurmăresc cele patru paliere: interpretare, receptare, cunoaşterea elementelor de limbaj,cultivarea sensibilităţii, fanteziei, imaginaţiei şi creativităţii. Pentru fiecare dintre ele suntvizate eompetenţe specifice prevăzute de programă. Fiecare din cele patru obiective seformulează pe cel puţin trei nivele, corespunzătoare celor trei calificative: Foarte bine,Bine şi Suficient, convertibile în cele şase note de promovare.Probele de evaluare pentru educaţia muzicală urmăresc să cuantifice: gradul de realizare a obiectivelor prevăzute de programă; nivelul formării deprinderilor şi a competenţelor muzicale concentrate în matriceleşi în descriptorii de performanţă, prevăzute de programa clasei respective; stadiul însuşirii conţinuturilor stipulate de programa clasei respective.Principalele probe de evaluare constau în redarea conţinutului piesei muzicale învăţate.Intonarea acesteia se poate face pe note sau pe cuvinte, individual sau în grupuri mici,în lanţ - fiecare elev cântând unul după altul câte un rând melodic sau o frază muzicală(un vers). Este recomandabil ca acest procedeu să fie precedat de repetarea piesei cuîntreaga clasă, chiar dacă el nu se practică la alte discipline şcolare. De asemenea estebine să se justifice calificativul sau nota obţinută de fiecare elev, evitându-se astfelmicile suspiciuni în legătură cu evaluarea şi antrenând elevii pentru performanţesuperioare.

Pentru elevii cu aptitudini mai reduse este bine să se folosească metode care să nu-idescurajeze, apreciindu-se în primul rând munca lor şi evidenţiind strădaniile depuse.Educatorii cu experienţă apelează şi la procedeul evaluării lor în compania unor colegimai avansaţi, sau îi solicită în momente unde participarea vocală este mai redusă sauinexistentă, cum ar fi audiţiile, cunoscut fiind faptul că receptarea muzicii nu necesitădecât o dotare intelectuală normală, nefiind necesare aptitudini speciale.Evaluarea permanentă, realizabilă în momentul specific al fiecărei lecţii, va avea învedere activităţile diverse ale orei precedente: temele realizate independent, lucrărilemuzicale propuse în lecţia anterioară pentru însuşire prin interpretare sau prin audiţie şielementele teoretice legate de cele două piese muzicale.Secvenţa în sine devine prilejul nu numai al unei evaluări, dar şi a unei sistematizări saude corijare a unor aspecte percepute eronat sau insuficient. Educatorul trebuie săcultive cea mai eficientă modalitate dj| evaluare inclusiv a propriului mod de lucru,depăşind moda verificării. doar a unor elevi, de obicei care nu au note, obişnuindcolectivul clasei* cu o pregătire sistematică şi continuă. Esenţialul în verificarea lecţiei!precedente îl va constitui piesa muzicală, ea dezvăluind nivelul de înţelegere şi deînsuşire a deprinderilor necesare.Verificarea lucrării învăţate poate fi însoţită de exerciţii şi demonstraţii legate deproblema abordată, efectuate de elevi.Reamintim că principalii paşi în evaluarea conţinuă şi în cea sumativă, atunci cândutilizăm metoda conversaţiei, sunt urmţtorii:1. adresarea întrebării întregului colectiv de elevi,2. acordarea timpului suficient de gândire şi de formulare a răspunsului,3. numirea elevului care va răspunde la cerinţa formulată,4. aprecierea răspunsului prin note sau prin alte mijloace de evaluare,5. comunicarea şi justificarea notelor acordate elevilor.Ţinând seama de faptul că elevii, de regulă, cel puţin în fazele incipiente, nu pot reuşisinguri să înveţe o lucrare muzicală prin intermediul solfegierii, repetate acasă, prin

muncă independentă, se recomandă intonarea ei la începutul verificării, cu întreagaclasă şi în formele complexe, în final şi cu textul literar. Sunt astfel pregătite condiţiilepentru interpretarea individuală şi se fac importanţi paşi în consolidarea însuşiriiexemplului muzical abordat.In ultima vreme a apărut lecţia de evaluare, realizată în perioada ce precede încheiereasemestrului, care are specificul ei şi ca formă de desfăşurare şi ca importanţă în viaţaşcolară. Ea urmăreşte cuantificarea însuşirii materialului parcurs în timpul unuisemestru.Lecţiile de evaluare sunt precedate de cele de recapitulare, în care este derulatprincipalul material însuşit pe parcursul semestrului, elevii cunoscând faptul căurmătoarea oră ei vor susţine proba de evaluare semestrială. De aceea unele sarciniale evaluării sunt transferate în cadrul acestor lecţii specifice. Asemenea lecţii deevaluare se desfăşoară în forme orale, scrise sau combinate.a. Lecţia de evaluare orală are avantajul de a angrena întregul colectiv de elevi şide a include şi piesele muzicale ce ilustrează legătura dintre teorie şi practică.b. Evaluarea scrisă poate avea în vedere în special recunoaşterea audiţiilorprezentate anterior: numele compozitorului, titlul piesei, caracterul şi tematicalucrării. Pentru reuşita acestui tip de evaluare este necesară o pregătiresistematică, printr-o învăţare atractivă, fundamentată pe cât mai multe audiţii bineexplicate, apoi o înţelegere psihologică a pedagogului muzical asupra elevilorsăi, însoţită de o cunoaştere mai largă şi complexă asupra rostului şiposibilităţilor de percepere a fenomenului muzical. Acest tip de evaluare se poaterealiza şi pe baza testelor recapitulative din manualele.Evaluarea se încheie, în mod normal, cu note, comunicate elevilor, împreună cujustificarea lor şi ea reprezintă în acelaşi timp o oglindă a activităţii educatorului dinperioada evaluată. De aceea este necesar ca educatorul să se afle mereu în căutareaimparţialităţii şi corectitudinii.