economie_sociala

7/25/2019 economie_sociala

http://slidepdf.com/reader/full/economiesociala 1/38

Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară nr.4 „Modernizarea Serviciului Public de Ocupare „ Domeniul major de intervenţie 4.2 „Profesionisti pe piata muncii”

Numărul de identificare al contractului: POSDRU/124/4.2/S/130999 Titlul proiectului: „S.P.C.P - specializare si perfectionare în vederea îmbunătătirii competentelor profesionale

ale personalului SPO”

SPECIALIST ÎN ECONOMIA SOCIALĂ

SUPORT DE CURS








CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………2

1. Economie socială. Repere istorice și definire…………………………………….6

1.1. Repere istorice………………………………………………………………………………….........6

1.2.

Definire și circumscriere în spațiul legislativ………………………………….......8

2. Afaceri în economia socială. Clarificări conceptuale. Definiri.……….17

2.1. Economie socială. Afacere. Marketing. Fezabilitate……………………..........17

2.2. Metode și instrumente……………………………………………………………………..........20

3. Întreprinderea socială. Scop. Repere.Definiri……………...................22

3.1. Noţiuni introductive .................................................................22

3.2. Paşii înfiinţării unei întreprinderi sociale .......................................23

Anexa 1 – Proiect Lege privind economia socială ............................31

Anexa 2 – Proiect Legea antreprenorului social ..............................32

Resurse ................................................................................33








Introducere

Mediul economic, social şi politic a suferit transformări în ultima perioadă. În

acest cadru dominat de stabilirea unor noi raporturi economico-financiare, au

apărut provocări noi în ceea ce priveşte stabilirea unui climat al bunăstării precum

şi a identificării unor noi strategii de rezolvare a problemelor sociale.

Actorii sociali prezenţi pe scena strategică contemporană au devenit

conştienţi de necesitatea asigurării unui climat propice dezvoltării unor sectoare

care să preia o serie de problematici ale sectorului protecţiei sociale.

În acest cadru, s-a dezvoltat, la toate nivelele decizionale, interesul pentru

forme alternative, cu o oarecare tentă neconvenţională în ceea ce priveşte

mijloacele utilizate pentru atingerea scopurilor sociale, recunoscându-se „limitele

sectoarelor tradiţionale public şi privat în a răspunde provocărilor actuale de pe

piaţa muncii”.Astfel, Economia Socială a început să reprezinte una dintre soluţiile cele mai

vehiculate în special în ceea ce priveşte capacitatea sa de a genera şi asigura locuri

de muncă.

În acest context se remarcă faptul că, de-a lungul timpului, economia socială

şi-a evidenţiat statutul de formă alternativă de dezvoltare economică cu un set de

valori şi principii socio-economice diferite atât de economia de piaţă, cât şi de

statul bunăstării universalist. Economia socială s-a remarcat prin voluntariat,

democraţie, scop nepatrimonial, dezvoltarea profesională a membrilor şi

autonomia faţă de stat.

Totodată, economia socială oferă un mod de dezvoltare a afacerilor bazat pe

principiile echităţii, responsabilităţii sociale şi transparenţei, care încurajează

participarea democratică la luarea deciziilor .

Schimbările produse în mediul economic, social şi politic pot fi considerate şi

oportunităţi a căror valorizare constituie o provocare pentru domeniului economiei

sociale, mai ales că de-a lungul timpului, economia socială şi-a demonstrat

capacitatea de adaptare la contexte economice şi sociale dificile şi a creat noi








Astfel, la anumite nivele ale factorilor de decizie europeni, se aşteaptă ca

activităţile ce ţin de domeniul economiei sociale, începând cu reducerea şomajului,

promovarea egalităţii de şanse, asigurarea securităţii migraţiei forţei de muncă şi a

asistenţei sociale pentru persoanele defavorizate, crearea unor noi locuri de

muncă, promovarea cetăţeniei europene într-o economie a comunităţilor locale, să

genereze soluţii pentru rezolvarea urgentă a schimbărilor intervenite în mediile

politic, economic și social.

Importanţa diferitelor sectoare ale economiei sociale este ilustrată prin

utilizarea reţelelor de solidaritate ale comunităţilor locale sau regionale în crearea

unor noi locuri de muncă pentru persoanele marginalizate. Organizaţiile din cadrul

sistemului cooperatist, sectorul de asociere, asociaţiile mutuale, inclusiv

asociaţiile voluntare de bunăstare sunt doar câteva dintre exemplele privitoare la

cum se pot dezvolta şi poziţiona anumite principii de organizare, idei de

funcţionare ale unor instituţii sau proiecte modelate de filozofia modernă a uneieconomii sociale de tip nediscriminatoriu. La acestea se adaugă şi accentul deosebit

pus pe problema motivaţiei cetăţeneşti, fără de care nu ar fi posibilă o economie

comunitară locală ca obiectiv strategic al procesului de euroregionalizare, într-un

spirit de competitivitate, dar şi de cooperare şi întrajutorare.

La nivel european, interesul pentru economia socială, îşi are ca principale

argumente opţiunea pentru o economie bazată pe principiul incluziunii sociale,

susţinută de o reţea de solidaritate la nivel familial, comunitar şi regional.

În acest context, se remarcă faptul că, începuturile economiei sociale sub

forma mişcărilor cooperatiste au la bază modelele de inovaţie şi antreprenoriat din

secolul XIX, influenţate de ideologii socialiste, liberale şi neoliberale, dar şi de

principii creştine.

Primii „socialişti utopici” francezi, Claude Henri de Saint Simon (1760-1825)

şi Charles Fourier (1772-1837), au criticat sistemul cooperatist al epocii şi aupropagat ideile unei reconstrucţii totale a sistemului statal şi a stabilirii de noi








ponderii grupurilor sociale neproductive şi inactive. Aceste principii puteau fi

materializate prin asocierea voluntară a membrilor societăţii în colectivităţi

cuprinzând 1500-3000 de persoane numite falanstere. Membrii acestor comunităţi

urmau să se îndeletnicească, potrivit propriilor aptitudini şi dorinţe, cu agricultura,

activităţi industriale, ştiinţa şi arta. Aceştia îşi puteau schimba frecvent sarcinile,

după pofta inimii, în aşa fel încât să li se îndeplinească toate dorinţele şi pentru a

face munca atractivă. Proprietatea tuturor bunurilor ar fi colectivă. Programulactivităţilor zilnice era reglementat, oamenii bucurându-se de avantajele muncii şi

vieţii în comun. Capitalul urma să provină atât de la membrii comunităţii, cât şi de

la unii filantropi, convinşi de utilitatea acestui mod de organizare.

Discipolii conceptelor socialismului utopic, regăsiţi ulterior în mişcările

socialiste şi muncitoreşti şi promotori ai ideilor marxiste, au mai reliefat faptul că

scopul suprem al tuturor acţiunilor sociale, inclusiv activităţile cooperativelor şi

sindicatelor, era transformarea întregii societăţi, socotită ca trebuind să răspundăintereselor şi nevoilor, nu individuale, ci ale clasei şi ale grupurilor sociale în mod

colectiv. Fără a neglija rolul economic al cooperativelor în ajutorarea grupurilor

cele mai sărace ale societăţii, în căutarea bunăstării, ei au subliniat mai mult rolul

lor educativ şi alte beneficii colective noneconomice în raport cu membrii lor. De

asemenea, prin asociere voluntară s-a vizat schimbarea conştiinţei sociale şi

pregătirea viitoarei revoluţii proletare.

Liberalismul nu avea aceeaşi ambiţie de a reconstrui total societateaexistentă, înţelegând să-i păstreze structurile, probabil îmbunătăţite şi mai bine

adaptate nevoilor tuturor straturilor sociale. Potrivit conceptelor liberalismului (şi

mai târziu ale neoliberalismului), societatea în ansamblul sau (şi chiar grupurile

sociale mai restrânse) nu există ca entitate distinctă, ea nu este decât o adunare de

simpli indivizi legaţi de o vasta legătură şi relaţii diverse. Bunul suprem al

umanităţii este deplină autonomie a tuturor indivizilor şi dreptul lor de a-si

satisface interesul personal, şi îndeosebi de a se îmbogăţi. Deoarece o societate nuexistă ca atare nu există nici „bine social general” în raporturile dintre indivizi, iar








unităţile fundamentale ale structurii sociale, rolul cheie în organizarea socială îl

joacă divizarea muncii. Acest lucru poate fi atins prin „corporaţii ”diverse, adică

mici grupuri bazate pe solidaritatea creştină şi care permit inserţia socială şi

economică a indivizilor şi a familiilor în curentul dominant al societăţii.

Cooperativele sunt una din formele unor asemenea corporaţii.

Astfel, activităţile economice ale cooperativelor, asociaţiilor şi fundaţiilor au

fost centrate pe interesele şi nevoile colective, urmărind realizarea nu numai a

unor obiective strict economice, dar şi a unor beneficii noneconomice, de tip

educativ- formativ, moral şi social.

Prin crearea unor reţele comunitare de solidaritate, de sprijin activ a celor în

dificultate, cu risc crescut de marginalizare socială pe piaţa muncii, se urmăreau

schimbări în planul conştiinţei individuale care să ducă la formarea unei culturi a

muncii.

Se poate dobândi, astfel, o autonomie profesională şi economică de natură a

elimina forme ale dependenţei de ajutorul social. Structurile organizaţionale de tip

întreprindere socială, precum: cooperativele, asociaţiile, fundaţiile, asocieri de

ajutor mutual în comunitate etc., au la bază forme specifice de antreprenoriat cu

actori economici şi sociali proprii, care au scopuri centrate atât pe dezvoltarea

producţiei cât şi pe efectele sociale şi umane ale acesteia. Se vizează, astfel,

creşterea calităţii vieţii a persoanelor/grupurilor vulnerabile.

Capitalul economic nu reprezintă, în sine, o ţintă de bază a actorilor

implicaţi în economia socială. Acesta este acceptat doar prin rezultatele lui asupra

schimbării vieţii celor în dificultate, prin integrarea lor pe piaţa muncii, sau prin

dezvoltarea unui profit social centrat pe bunăstarea individului şi/sau a comunităţii.

Printr-un management specific economiei sociale, se ajunge, în timp, la o îmbinare

armonioasă a interesului individual cu cel general al comunităţii, capabilă să asigure

autonomia şi independenţa formelor de organizare după principiile economieisociale şi recunoaşterea lor de către autorităţile publice. Orice profit al instituţiilor








Domeniile de bază în care economia socială şi-a dezvoltat interesul de a

deschide întreprinderi sociale sunt cele care, explicit, se leagă de sfera politicilor

de incluziune socială a populaţiei cu risc de marginalizare socială. Aceste domenii

vizează direct serviciile sociale de tip sanitar şi medical/sănătatea, asigurările

sociale şi de securitate socială, educaţia şi formarea profesională, servic ii în

agricultură, mediu bancar şi cultural, activităţile de timp liber, serviciile de

proximitate pentru cei săraci şi cu risc de marginalizare sau pentru cei care doresco afacere profitabilă sigură pentru ei şi comunitate.

1. Economie socială. Repere istorice ș i definire.

1.1. Repere istorice.

Economia socială a luat naştere în urmă cu aproximativ două secole, în

principal având la bază dorinţa oamenilor de a lupta împotriva evenimentelor

neprevăzute, de a coopera în muncă, de a se susţine reciproc în mome nte de

dificultate (în special în cazul riscurilor profesionale) şi de a plasa banii fără să uite

că sunt solidari.

Cum am văzut anterior, deşi această constelaţie de întreprinderi (asociative,

cooperative şi mutuale) este puţin cunoscută, ea propune valori solide, născute din

creştinismul social, din eficacitatea economică, democraţia şi solidaritatea socială.

În mod uzual Economia socială constă într-o paletă largă de activităţi care

au potenţialul de a oferi oportunităţi pentru comunităţi locale de a se angaja întoate stadiile procesului de regenerare economică locală şi creare de locuri de

muncă, de la identificarea nevoilor de bază până la operaţionalizarea iniţiativelor.

Sectorul acoperă potenţialul economic şi activităţile de întrajutorare şi mişcă rile de

natură cooperatistă, cum sunt iniţiativele care vizează satisfacerea nevoilor sociale

şi economice ale comunităţilor locale şi ale membrilor săi. Sectorul include

cooperative, proiecte mutuale, cooperative de credit, asociaţii familiale,

parteneriate, întreprinderi comunitare şi economice. Economia socială este sectorulcare de dezvoltă cel mai rapid în Europa şi acest context reprezintă un pământ








Jaques Delors afirmă că a folosit pentru prima dată termenul de al treilea

sector (secteur tertiaire) într-un studiu pe care l-a realizat în 1978 pentru Comisia

Europeană, intitulat Crearea de locuri de muncă în sectorul terţ iar: al treilea

sector în Franţa, în care a analizat un mare număr al unor întreprinderi de natură

cooperatistă sau voluntară.

În timp ce organizaţiile sunt conduse ca afaceri eficiente, interesul lor

primar nu este maximizarea profitului ci construirea capacităţii sociale (de exemplu

prin angajarea sau formarea grupurilor dezavantajate social) şi satisfacerea unor

nevoi (de exemplu protejarea mediului, oferirea unor servicii gratuite de îngrijire a

copilului sau construirea de adăposturi pentru familiile cu venituri mici),

concomitent cu crearea de noi forme de muncă.

Astfel, economia socială îşi pune amprenta asupra activităţii economice

(comerciale şi ne-comerciale) printr-o componentă socială.

Iniţiativele economiei sociale sunt bazate pe principii care se preocupă, în

primul rând, de nevoile oamenilor. Succesul este judecat prin prisma beneficiilor pe

care proiectele le aduc comunităţii în termeni precum numărul de locuri de muncă

create, numărul de oameni implicaţi într -o activitate voluntară, beneficii aduse

producătorilor şi utilizatorilor , prin prisma capacităţii sau abilităţii proiectului de a

genera venit pentru şi în interiorul comunităţii. Avem în vedere o cooperare

efectivă, interdependenţă şi participare activă a cetăţenilor în scopul bunăstării

comunităţii locale din punct de vedere social şi economic. Economia socială are în

atenţie crearea unei societăţi democratice, egalitaristă şi inclusivă care să

promoveze justiţia socială, drepturile fundamentale şi egalitatea de şanse.

Având în vedere cele prezentate mai sus putem să afirmăm că economia

socială se găseşte peste tot în orice moment, având în vedere că întreprinderile şi

organizaţiile sociale sunt active în toate domeniile, cu precădere în protecţie

socială, servicii sociale şi de sănătate, servicii de asigurări, serviciu bancare,servicii locale, educaţie, formare şi cercetare, turism social, energie, servicii








1.2.

Definire și circumscriere în spațiul legislativ.

Încercările definirii economiei sociale au fost multiple şi au suscitat interesul

cercetătorilor, mai ales că de-a lungul timpului şi datorită marilor schimbări care au

avut loc în lume, economia socială a îmbrăcat diverse forme şi a suferit profunde

transformări, specifice de la o ţară la alta.

Una dintre cele mai interesante definiţii ale economiei sociale a fost oferită în 1925 de Charles Gide: „Economia socială studiază mai degrabă relaţiile

voluntare pe care le creează oamenii între ei – sub formă de asociaţii, de legislaţie

sau de instituţii – în vederea îmbunătăţirii condiţiilor lor. Ea îşi propune să caute şi

să aleagă cel mai bune mijloace pentru atingerea acestui scop. Prin aceasta se

apropie mai curând de caracterul ştiinţelor morale, căutând ceea ce trebuie să fie,

şi de caracterul artelor, căutând ceea ce trebuie să facă, şi ea e desemnată uneori,

mai ales de economiştii germani cu numele de Politică socială. Economia politică

aplicată arată cele mai bune mijloace practice de a mări bogăţia unei ţări, în timp

ce Economia socială, caută mai ales să -i facă pe oameni mai fericiţi, procurându-le

nu numai mai multă îndestulare ci mai multă siguranţă, mai multă independenţă,

mai multe plăceri şi, prin urmare, vizează mai ales clasa muncitoare. Aceste două

sur ori trăiesc în lumi diferite şi nu se simpatizează deloc: una în lumea afacerilor

şi alta în comitetele de reforme sociale”.

Din definiţie propusă de Charles Gide se relevă caracterul profund social,

orientat înspre satisfacerea unor nevoi ale oamenilor, care să-i facă pe aceştia mai

„fericiţi”. Totodată remarcăm opoziţia dintre sfera socialului şi politica statului,

autorul francez considerând că acestea nu se întrepătrund, aflându-se în opoziţie

una faţă de cealaltă. De asemenea, Gide remarcă una dintre esenţele economiei

sociale care va deveni ulterior caracteristica principală a economiei sociale, şi

anume orientarea înspre păturile defavorizate ale societăţii, în acest caz „clasa

muncitoare”.

Ulterior, odată cu evoluţia societăţii, economia socială a început să fie un








Articolul 2: Asociaţii, consumatorii sau producătorii membri ai

întreprinderilor de economie socială, se angajează de bunăvoie conform formei de

activitate alese (cooperative, de întrajutorare sau asociative), să preia

responsabilităţile care le revin în calitate de membri cu drepturi depline ai acestor

întreprinderi.

Articolul 3: Toţi asociaţii fiind proprietarii mijloacelor de producţie,

întreprinderile de economie socială se angajează să stabilească, în cadrul relaţiilor

sociale interne, noi legături prin intermediul unei activităţi permanente de

formare şi informare pe baza respectului reciproc şi a consideraţiei.

Articolul 4: Fiecare întreprindere de economie socială îşi revendică dreptul

la şanse egale afirmându-şi dreptul la dezvoltare cu respectarea libertăţii depline

de acţiune.

Articolul 5: Întreprinderile de economie socială se plasează în cadrul unuiregim special de însuşire, distribuire sau repartizare a profitului. Excedentul

exerciţiului financiar nu poate fi utilizat decât pentru propria dezvoltare

economică a întreprinderi şi pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite asociaţilor,

aceştia fiind cei care asigură controlul acestor servicii.

Articolul 6: Întreprinderile de economie socială se angajează, prin

promovarea cercetării şi experimentării permanente în toate domeniile activităţii

umane, să participe la dezvoltarea armonioasă a societăţii în perspectiva promovării intereselor individuale şi colective.

Articolul 7: Întreprinderile de economie socială îşi proclamă scopul final de

a se pune în slujba omului.

După cum se putem observa în articolele prezente în Carta Economiei Sociale

sunt reiterate valorile şi modalitatea de organizare a acestei forme de activitate,

fiind evidenţiate principiile ce stau la baza acestui sector, şi anume:

solidaritate;








Ascensiunea economiei sociale a fost recunoscută şi în cercurile politice şi

juridice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.

La nivel european, în 1989, Comisia Europeană a publicat Comunicarea

„Întreprinderile din sectorul economiei sociale şi realizarea pieţei interne fără

frontiere”. În acelaşi an, Comisia a sponsorizat prima Conferinţă europeană privind

economia socială (Paris) şi a creat Unitatea economie socială în cadrul DG XXIII

Întreprinderi, Comerţ Distributiv, Turism şi Economie Socială. În 1990, 1992, 1993 şi

1995, Comisia a promovat conferinţe europene privind economia socială la Roma,

Lisabona, Bruxelles şi Sevilla. În 1997, summitul de la Luxemburg a recunoscut rolul

întreprinderilor din economia socială în dezvoltarea locală şi în crearea de locuri

de muncă şi a lansat acţiunea- pilot „Al treilea sistem şi ocuparea forţei de

muncă”, luând domeniul economiei sociale ca domeniu de referinţă.

Şi în Parlamentul European, Intergrupul pentru economie socială a devenit

operaţional din 1990. În 2006, Parlamentul European a solicitat Comisiei „să

respecte economia socială şi să prezinte o comunicare privind această piatră de

temelie a modelului social european”.

La rândul său, Comitetul Economic şi Social European (CESE) a publicat

numeroase rapoarte şi avize privind contribuţia întreprinderilor din economia

socială la realizarea diferitelor obiective ale politicilor publice.

Un document esenţial în înţelegerea Economiei Sociale este Carta

principiilor Economiei Sociale redactată în anul 2002 de către reţeaua CEP-CMAF.

Conferinţa Europeană Permanentă a Cooperativelor, Societăţilor Mutuale,

Asociaţiilor şi Fundaţiilor (European Standing Conference of Co-operatives, Mutual

Societies, Associations and Foundations) a fost creată în noiembrie 2000 de către

cele mai reprezentative instituţii din domeniul economiei sociale din cadrul Uniunii

Europene, şi anume: ACME – Association of European Co-operative and Mutual

Insurers; CCACE - Co-ordinating Committee of European Co-operative Associations;

CEDAG - European Council for Voluntary Organisations; EFC, European Foundation








Carta principiilor Economiei Sociale include principiile fundamentale ale

economiei sociale:

prioritatea acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de capital;

asocierea voluntară şi deschisă;

structuri private;

controlul democratic al membrilor (nu se referă la fundaţii, deoarece acestea nu

au membri);

combinarea intereselor membrilor/utilizatorilor şi/sau a interesului general;

apărarea şi aplicarea principiului solidarităţii şi responsabilităţii;

gestionarea autonomă şi independenţa faţă de autorităţile publice;

majoritatea excedentelor sunt utilizate pentru atingerea unor obiective de

dezvoltare durabilă şi pentru prestarea unor servicii de interes pentru membri sau

de interes general.

O analiză atentă a Cartei principiilor Economiei Sociale ne arată că

activităţile subsumate economiei sociale cuprind două sub-sectoare majore ale

economiei sociale: sub-sectorul comercial sau de afaceri şi sub-sectorul

necomercial. Deşi cele două sub-sectoare par a fi independente unul de celălalt,

din punct de vedere socioeconomic, există, în mod evident, o permeabilitate între

acestea şi legături strânse între sectorul comercial şi cel necomercial în economia

socială, ca rezultat al unei caracteristici comune tuturor organizaţiilor economiei

sociale: acestea sunt organizaţii ale celor care desfăşoară o activitate al cărei scop principal este satisfacerea nevoilor persoanelor, şi nu remunerarea investitorilor

capitalişti.

Totodată, potrivit documentului menţionat anterior, obiectivele economiei

sociale sunt ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea serviciilor sociale şi

consolidarea coeziunii sociale. Astfel, economia socială se regăseşte în orientările

majore ale politicilor publice, atât politici sociale de incluziune socială şi de

inserţie pe piaţa forţei, cât şi politici de dezvoltare locală şi creare de locuri demuncă.








domenii cum ar fi protecţia socială, serviciile sociale, sănătatea, băncile,

asigurările, producţia agricolă, serviciile de proximitate, educaţie şi formare,

cultură, sport şi activităţi recreative.

Plecând de la principiile fundamentale enunţate în Cartă, în 2006, Centrul

Internaţional de Cercetare şi Informare privind Economia Publică, Socială şi

Cooperatistă – CIRIEC a încercat o definire a economiei sociale prin prisma actorilor

implicaţi şi a modalităţi de distribuire (ne-distribuire) a profitului obţinut din

derularea activităţile. Astfel, CIRIEC a propus o definiţie a Economiei Sociale care

arăta că în acest concept se înscrie „setul de întreprinderi private organizate

formal, dotate cu autonomie decizională şi libertate de asociere, create pentru a

întâmpina nevoile membrilor prin intermediul pieţei, prin producerea de bunuri şi

furnizarea de servicii, asigurări şi finanţare, în care procesul decizional şi orice

distribuire a profiturilor sau a excedentelor între membri nu este direct legată de

aportul de capital sau de cotizaţiile plătite de membri, fiecare dintre aceştiadispunând de un vot”.

Totodată, în aceeaşi definiţie sunt cuprinse şi informaţiile privind sectorul

necomercial, astfel că potrivit enunţului CIRIEC, „economia socială include şi

organizaţiile private organizate formal, dotate cu autonomie decizională şi

libertate de asociere, care prestează servicii necomerciale pentru gospodării şi ale

căror excedente, dacă există, nu pot fi însuşite de agenţii economici care le

creează, controlează sau finanţează.

Definiţia economiei sociale furnizată de CIRIEC relevă şi ea cele două sub -

sectoare majore ale economiei sociale, respectiv sub-sectorul comercial sau de

afaceri şi sub-sectorul necomercial. În acest cadru, conform definiţiei amintite,

putem extrage câteva elemente privind caracteristicile comune ale acestor două

sub-sectoare ale economiei. Astfel, observăm următoarele:

sunt private, adică nu fac parte din sau nu sunt controlate de sectorul public; au o formă de organizare, adică au, în general, personalitate juridică;








orice distribuire a profiturilor sau excedentelor între membrii utilizatori, în

cazul în care are loc, nu este proporţională cu aportul de capital sau cu cotizaţiile

plătite de membri, ci cu activităţile sau tranzacţiile acestora în cadrul organizaţiei;

desfăşoară o activitate economică în sine, pentru a satisface nevoile unor

persoane, gospodării sau familii. Din acest motiv, organizaţiile economiei sociale

sunt considerate organizaţii ale oamenilor, nu ale capitalului. Acestea lucrează cu

capitalul şi alte resurse decât cele monetare, dar nu în favoarea capitalului;

sunt organizaţii democratice. Cu excepţia unor organizaţii voluntare care

prestează servicii necomerciale gospodăriilor, organizaţiile de nivel primar sau de

prim rang din economia socială aplică principiul „o persoană, un vot” în procesele

lor decizionale, indiferent de aportul de capital sau cotizaţiile plătite de membri.

Organizaţiile de la alte niveluri sunt, de asemenea, organizate democratic. Membrii

deţin controlul majoritar sau exclusiv în procesul decizional al organizaţiei.

Importanţa economiei sociale a fost observată, la momentul respectiv, de

Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene, context în care, în octombrie

2010, în cadrul Concluziilor , a fost abordată şi problematica privind Economia

socială şi Strategia Europa 2020 . În cadrul documentului a fost subliniat faptul că

economia socială se regăseşte în mai mult de 10% din întreprinderile europene şi

oferă locuri de muncă stabile pentru mai mult de 11 milioane de persoane. În acest

context, reprezentanţii Consiliului Uniunii Europene au considerat că economia

socială este un mijloc important pentru atingerea obiectivelor Strategiei Europa

2020. Strategia se axează pe promovarea industriilor cu emisii scăzute de dioxid de

carbon, pe încurajarea elaborării de noi produse, pe dezvoltarea unei economii

digitale şi pe modernizarea sectorului educaţiei şi formării. Strategia fixează cinci

obiective precise, printre care se numără creşterea ratei de ocupare a forţei de

muncă până la cel puţin 75% (de la nivelul actual de 69%) şi creşterea cheltuielilor

în domeniul cercetării şi dezvoltării până la 3% din PIB - în prezent, bugetul alocat

acestui sector reprezintă doar 2% din PIB, fiind mult mai scăzut decât cel din SUA şi

Japonia. Planul reia şi obiectivul „20/20/20” în materie de schimbări climatice -unul dintre cele mai ambiţioase obiective din lume - şi propune o reducere cu 25% a








Documentul invită guvernele să stabilească obiective naţionale care să ţină cont de

condiţiile existente în fiecare ţară şi să contribuie, în acelaşi timp, la realizarea

obiectivelor globale ale UE. Comisia va monitoriza derularea acţiunilor propuse şi va

emite avertismente în cazul eventualelor „reacţii neadecvate”.

Strategia identifică şapte iniţiative-pilot menite să consolideze creşterea economică

şi ocuparea forţei de muncă. Acestea includ programe vizând ameliorarea

condiţiilor de finanţare şi a accesului la fonduri în domeniul cercetării şi dezvoltării,

facilitarea accesului la internet de mare viteză şi utilizarea pe scară mai largă a

surselor regenerabile de energie.

În acest cadru, referindu-se la priorităţile în ceea ce priveşte economia socială,

Preşedinţia belgiană (2010) a accentuat parteneriatele pe care le presupune

economia socială, precum şi contribuţia importantă pe care actorii din economia

socială o aduc în ceea ce priveşte politica de coeziune. Totodată, a fost subliniată

capacitatea economiei sociale de a crea locuri de muncă, precum şi rezolvarea pe

care o d ă incluziunii grupurilor vulnerabile. O importanţă deosebită a fost acordată

modului în care actorii economiei sociale identifică nişe de piaţă în domeniul

dezvoltării durabile.

Este relevant faptul că, în cadrul conferinţei s-a accentuat importanţa economiei

sociale în ceea ce priveşte îndeplinirea a trei obiective ale Strategiei Europa 2020:

economia bazată pe cunoaştere, dezvoltarea durabilă şi incluziunea.

De asemenea, Preşedinţia belgiană şi-a afirmat convingerea că economia socială

poate să ofere răspunsuri valoroase provocărilor societăţii europene.

În România, potrivit articolului 6, litera l) din Legea asistenţei sociale nr.

292/2011, economia socială reprezintă un sector ce cuprinde activităţi economice

care, în subsidiar şi cu condiţia menţinerii performanţei economice, includ

obiective de tip social. Potrivit aceleiaşi Legi, în cadrul acţiunilor

multidimensionale ale procesului de incluziune socială se înscriu şi activităţile din








În continuare vom utiliza sintagma „lege privind economia socială”

înțelegând proiectul acestei lege, care așa cum precizam se află în dezbatere

legislativă.

Legea are ca obiect reglementarea domeniului economiei sociale, stabilirea

măsurilor de promovare a economiei sociale și stabilirea competențelor autorităților

central și locale în domeniu.

Definiția economiei sociale este reglemetată în art.2, astfel:

Art.2 - (1) Economia socială este parte a sectorului economic, organizată

independent de sectorul public, al că rei scop este să servească interesul general

al comunită ț ii, creș terea gradului de ocupare a persoanelor apar ț inând grupurilor

vulnerabile ș i producerea de bunuri ș i/sau prestarea de servicii.

(2) Economia socială are la baz ă iniţiativa privată, voluntară şi solidar ă ,

cu un grad ridicat de autonomie şi r esponsabilitate, precum ș i distribuirea

limitată a profitului că tre membrii asocia ț i.

Legea precizează principiile și obiectivele economiei sociale, definește

termeni specifici și precizează care sunt formele juridice prin care se realizează

activitățile de economie socială. Un capitol distinct reglementează organizarea

instituțională, precizând instituțiile cu atribuții în domeniul economiei sociale la

nivel central și local.

Astfel, activitățile de economie socială sunt realizate de

1.

întreprinderi sociale – certificate prin acordarea unui atestat

2.

întreprinderi de inserție socială – certificate prin acordarea mărcii sociale

Întreprinderea socială

Conform legii sunt recunoscute ca întreprinderi sociale:

a) societăţile cooperative de gradul 1;








Fiecare dintre aceste forme de organizare juridică este reglementată prin legi

speciale, norme metodologice de aplicare a acestora.

Întreprinderi de inserție socială

Pentru o întreprindere de inserţie socială, întreprinderea socială trebuie să

îndepl inească ș i unele condi ț i i specif ice:

a) permanent, cel puţin 30 % din personalul angajat să aparţină unor

categorii de persoane din grupul vulnerabil;

b) reinvestirea a minim 50% din valoarea profitului pentru dezvoltarea

întreprinderii sociale;

c) încadrarea activităților desfășurate de întreprinderea de inserţie socială

în obiectivele planului județean de dezvoltare.

Expunem în continuare, fără însă a considera exhaustivă înșiruirea acestora,

legislația specifică a acestor forme de activitate de economie socială:

- LEGE Nr. 1 din 21 februarie 2005, privind organizarea şi funcţionarea

cooperaţiei

- LEGE Nr. 122 din 16 octombrie 1996, privind regimul juridic al caselor de

ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora

- LEGE Nr. 540 din 27 septembrie 2002, privind casele de ajutor reciproc ale

pensionarilor

- LEGE Nr. 566 din 9 decembrie 2004, Legea cooperaţiei agricole

-

LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990, Legea societăţilor

-

LEGE Nr. 93 din 8 aprilie 2009, privind instituţiile financiare nebancare

- ORDONANŢĂ Nr. 26 din 30 ianuarie 2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii








Grupul vulnerabil

Legea asistenței sociale (Legea nr. 292/2011) definește grupul vulnerabil ca fiind

constituit din persoane sau familii care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de

satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală, dizabilitate,

sărăcie, dependență de droguri sau alcool ori a altor situații care conduc la

vulnerabilitate economică și socială.

Din perspective legii privind economia socială, din grupul vulnerabil fac parte

următoarele categorii de persoane:

a) persoane cu dizabilităţi fizice şi/sau mentale;

b) persoane provenind din familii numeroase sau monoparentale;

c) persoane fără educaţie sau pregătire profesională;

d) persoane toxico-dependente, după efectuarea tratamentului de dezintoxicare;

e) victime ale violenţei în familie;

f) persoane afectate de boli care le influenţează viaţa profesională şi socială;

g) imigranţi, refugiaţi;

h) persoanele beneficiare de ajutor social potrivit prevederilor Legii nr.416/2001privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

i ) persoane vârs tn ice (care au împl in i t vârs ta de 65 de an i ) ;

j) persoane care au depășit vârsta de 50 de ani și nu beneficiază de prevederileLegii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completărileulterioare, dar nici a altei legi de protecție socială;

k) persoane care trăiesc în comunităţi izolate;

l) persoane de etnie romă;

m) victime ale traficului de persoane;

n) persoane afectate de boli ocupaţionale;

o) tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie acopilului;

p) persoane eliberate din detenţie;

q) persoane fără adăpost;








2. Afaceri în economia socială. Clarificări conceptuale. Definiri.

2.1. Economie socială. Afacere. Marketing. Fezabilitate.

Noțiunea de economie socială se înscrie parțial în noțiunea de economie în

sens larg. Etimologic, cuvântul/conceptul de economie provine din limba greacă

veche: oikos,-ou = casă, locuință; oikoumene = pământ locuit, lume; oikonomos, -ou= administrator, intendent; oikonomia, -as = administrarea treburilor unei case,

organizare, gospodărire.

Organizare, administrare, gospodărire presupun toate actiune și activitate

umană. Acestea la rândul lor presupun scop. Nu există acțiune sau activitate umană

dezinteresată, fără scop. De multe ori sau de cele mai multe ori scopul sau

interesul este subconștient, dar ele nu dispar vreodată. Dacă ne propunem totuși,

să urmărim aplicarea eticii în activități vom descoperi faptul că există scopuri sau

interese egoiste și/sau altruiste. În interiorul sau în spatele oricărei acțiuni există o

dorință, o voință care tinde spre realizare. Dorințele și/sau voințele umane conțin o

multitudine de scopuri, de la plăcere până la mântuire sau salvare spirituală. Tipul

de interes sau de scop, calitatea lor sunt cele care dau moralitatea unei acțiuni.

Așa numitele acțiuni dezinteresate vor să afirme de fapt acțiuni cu interes sau scop

altruist, moral sau spiritual. Absența scopului nu este posibilă. Raportat la cele

enunțate anterior economia socială î și propune să fie o activitate în care primeazăscopul/interesul altruist.

Afacerea este o facere. Este o făptuire, o activitate cu scop clar precizat. De

aici pot fi desprinse următoarele întrebări:

Ce facem ? (se referă la produsele si/sau servicile noastre)

Unde ? (vizează spațiul geografic, social, economic, politic)

Pentru cine ? (se referă la grupul/rile țintă, la cei care cumpără produselesau servicile noastre)








Cuvîntul/conceptul de marketing provine din limba engleză: Market = piață,

târg, afaceri, cerere și ofertă, cumpărare și vânzare, preț.

Sufixul ing in limba engleză formează participiul continuu. Prezen ța acestui

sufix arată că semnificațile acelui cuvânt sunt în activitate, în desfășurare, în

funcțiune, în funcționare. Deci marketing este o activitate a pieței, în piață, pentru

piață. În piață ne întâlnim cu scopul de a vinde și/sau cumpăra produse sau servicii.

Marketul/piața în sens foarte larg cuprinde toate resursele și manifestările fizico-geografice (solul și subsolul), economice, sociale și politice. Principala resursă și

principalul factor economic este omul întrucât el este cel care folosește și

transformă realitatea (ceea ce este dat), într-un sens foarte larg, din punct de

vedere economic, întreaga realitate poate fi interpretată ca o pia ță, intrucât este

locul de întâlnire al fiecăruia cu fiecare.

Funcţiile marketingului

Specialiştii americani Joel Evans şi Barry Berman consideră

următoarele funcţii de bază ale marketingului, care, de fapt, determină conţinutul

activităţii:

1. Analiza şi cercetarea de marketing a mediului firmei, adică, urmărirea şi

cercetarea acelor factori externi care pot influenţa succesul sau eşecul firmei cum

sunt: sistemul economic, concurenţa, furnizorii etc.

2. Analiza consumatorului prin examinarea şi evaluarea caracteristicilor acestuia

(nevoile, procesele de cumpărare etc.)

3. Programarea produselor şi a producţiei de bunuri, idei, servicii, care are în

vedere: dezvoltarea şi apărarea produselor şi sortimentelor, apărarea poziţiei

mărcii, ambalajului, eliminarea produselor vechi, promovarea noului etc.

4. Programarea distribuţiei prin activităţi ce cuprind: stabilirea canalelor de

distribuţie, logistica distribuţiei,depozitarea mărfurilor,transportul,vânzările etc.

5. Programarea promov ă rii prin acţiuni combinate de reclamă, publicitate,

promovarea vânzării personale, vânzării prin intermediari, a relaţiei firmei cupublicul etc.








8. Managementul marketingului – funcţie integratoare care se referă la luarea

deciziilor privind elaborarea, aplicarea, controlul planurilor/programelor de

marketing, evaluând implicaţiile organizaţionale, financiare, umane.

Aceste funcţii se regăsesc în orice domeniu de activitate şi la orice nivel. Ele nu

sunt entităţi distincte, ci sunt intercondiţionate cu celelalte funcţii ale

firmei/organizației. Marketingul trebuie, deci, integrat cu/în toate funcţiile întreprinderii.

Marketing social

Putem pleca de la premiza că orice activitate umană trebuie să î şi găsească

finalitatea/scopul, astfel încât putem reformula ca o lege de bază a vieţii

economice “O afacere (organizaţie) există doar pentru că există beneficiari(cumpărători, utilizatori, clienţi) care îi solicită rezultatele.”

În actualele condiţii ale unei pieţe globale tot mai competitive, organizaţiile

economice, firmele nu mai pot supravieţui decât printr-o activitate de cel mai

înalt nivel. La rândul lor consumatorii şi utilizatorii se confruntă cu o ofertă tot

mai mare, cu un număr tot mai mare de furnizori care caută să le satisfacă

cele mai mici nevoi. Marketingul î şi are originea tocmai în faptul că oamenii,

agenţii economici manifestă nevoi, trebuinţe, dorinţe, iar alegerea bunului sau

serviciului necesar este foarte grea. Un management al marketingului eficient va

pune accentul tocmai pe depistarea acestor nevoi, pe evaluarea lor, pe

categorisirea lor şi apoi pe satisfacerea lor.

Conţinutul conceptului de marketing, funcţiile şi trăsăturile lui sunt diferit

prezentate în literatura de specialitate. Termenul semnifică : organizarea

procesului de concepţie a produselor, producţia, desfacerea şi activitatea de

comunicare, pornind de la ideea de cunoaştere a cerinţelor consumatorilor sau

utilizatorilor, în scopul satisfacerii celor mai exigente cerinţe ale acestora.

Marketingul este deci un concept organizaţional o organizare de metode de



Investeşte în oameni !

FONDUL SOCIAL EUROPEAN



Numărul de identificare al contractului: POSDRU/124/4.2/S/130999

Titlul proiectului: „S.P.C.P -

specializare si perfectionare în vederea îmbunătătirii competentelor profesionaleale personalului SPO”

servicii de la producă tor la consumator sau utilizatorul final.” Dar această

definiţie rămâne î ncă tributară vechii concepţii care punea pe primul plan produsul

ce trebuia valorificat şi de aceea, i se vor aduce unele completări. Profesorul Mc

Carthy adaugă la definiţia de mai sus „ ... în vederea satisfacerii cumpă r ă torului şi

îndeplinirea obiectivelor întreprinderii”.

Profesorul Stanton adaugă: „Marketingul este un întreg sistem de activităţi

economice referitoare la programarea, preţurile, promovarea şi distribuirea

produselor şi serviciilor menite să satisfacă cerinţele consumatorilor actuali şi

potenţiali”. Philip Kotler – unul dintre părinţii marketingului ştiinţific - susține că:

„Marketingul este analizarea, programarea şi controlul resurselor diferitelor

întreprinderi producă toare, politica şi activitatea lor de producţie şi desfacere în

vederea satisfacerii cerinţelor diferitelor grupe de consumatori şi a obţinerii de

profituri.”

Observăm astfel, accentul pe elementul consummator, pe nevoile acestuia,precum și rolul marketingului în toate domeniile întreprinderii.

Fezabilitate înseamnă faciabilitate. Sufixul ,,bilitate,, provine din limba

latină unde bilis adăugat unui cuvânt exprimă posibilitatea. Faciabilitate deci,

înseamnă posibilitatea/capacitatea/abilitatea de a face ceva. Un studiu de

fezabilitate cuprinde:

- analiza condițiilor și resurselor

- analiza metodelor, instrumentelor, tehnicilor

2.2.

Metode și instrumente

Cuvântul/conceptul metodă provine din limba greacă veche și conține două

cuvinte: meta = cu, după; hodos, - ou = cale, drum. Deci, a avea o metodă, a urma

o metodă înseamnă a avea și a urma un drum. Avem un drum, nu în sensul posesiei

sale private ci în sensul în care am optat pentru unul, fie că acesta exista anter ior

fie că l-am gândit noi și l-am adaptat conform scopurilor noastre.










1. instrumente filosofice, filologice, psihologice, sociologice (idei,

gânduri,cuvinte, intuiții, sentimente, emoții, acțiuni/comportamente)

2.

instrumente fizice (de la un simplu băț până la cea mai avansată

tehnologie).

În prima categorie intră organizarea, planificarea, proiectarea, conducerea,

comunicarea, controlul, strategia și orice altceva presupune activitatea eficientă a

unei organizații.

Acum urmează să gândim cum putem aplica cele enunțate mai sus în

domeniul economiei sociale. Care sunt cele mai bune, mai eficiente metode

(drumuri/căi) și care sunt instrumentele optime în acest domeniu?

Studiul de prefezabilitate

Studiul de prefezabilitate reprezintă privirea de ansamblu asupra

potenţialului real de materializare a ideii deţinute. Primul pas în elaborarea unui

studiu de prefezabilitate este elaborarea unei descrieri clare a produselor sau

serviciilor care urmează a fi produse sau furnizate. Aşa cum se va detalia în

studiul de fezabilitate, în această etapă este folositor şi un succint studiu de piaţă

care să aibă în vedere identificarea potenţialilor clienţi, a concurenţei şi a

preţului optim. Mai presus de aceşti indicatori se va avea în vedere evaluarea

potenţialului impactului social.

Studiul de fezabilitate

Studiul de fezabilitate reprezintă garanţia succesului sau prezicerea

nereuşitei, aşadar este foarte important să se efectueze atent, profesionist şi

intensiv. Capacitatea de a previzualiza afacerea pe termen lung este strâns

determinată de acurateţea studiului de fezabilitate. Odată ce s-a ajuns în aceststadiu însemnă că studiul de prefezabilitate a fost încheiat cu o concluzie










implicaţi activ în efectuarea lui. Studiul trebuie efectuat astfel încât:

-

să prezinte informaţii privind organizaţia sau grupul de iniţiativă din care să

reiasă clar cine sunt, care este misiunea, care este viziunea, dacă sprijină sau

chiar participă la deschiderea întreprinderii sociale

- definirea produsului sau a serviciilor să urmărească adaptarea definiţiei la

parametrii clari, în aşa fel încât să ajute inițiatorii și investitorii să cunoască

îndeaproape ce presupun acele produse sau servicii din punct de vedere al

resurselor umane, material, tehnologice, financiare etc.

-

cercetarea pieţei este esenţială pentru determinarea previziunilor

financiare (număr de clienţi, preţuri utilizate, afinităţile clienţilor,

posibilităţile de livrare). Această etapă trebuie să ofere un răspuns clar la

întrebarea: Vor cumpăra clienţii suficiente produse astfel încât afacerea să merite

a fi susţinută? Totodată trebuie să fie edificatorie pentru a cunoaşte bine clienţii

şi concurenţa. - management şi operaţiuni. Această etapă se referă la determinarea

abilităţilor, expertizei, echipamentului, facilităţilor, proceselor şi sistemelor ce

sunt necesare pentru a dezvolta, desfăşura şi conduce o întreprindere socială;

este vitală selectarea resursei umane potrivite care să corespundă solicitărilor

aferente fiecărei funcţii.

-

analiza financiară implică evaluarea costurilor iniţiale (de pornire),

strategia de preţ, analiza pragului de rentabilitate şi previziunile financiare.Este necesar alcătuirea unui buget pentru costurile iniţiale şi stabilirea unui

preţ pe produse sau servicii care să maximizeze în favoarea afacerii raportul cost-

beneficii; p ragul de rentabilitate reprezintă volumul de vânzări necesar pentru

a acoperi costurile.

-

previziuni asupra vânzărilor, costurilor, şi preţurilor; această etapă

presupune o apreciere a surselor de risc şi estimarea ratei de creştere în aşa

fel încât să se poată efectua un plan de afaceri realist şi de succes.



economice (public și economic capitalist) nu reușesc să le răspundă. Întreprinderile

sociale pot umple golul lăsat de celelalte sectoare identificând o oportunitate de

piață în căutarea unui răspuns la o nevoie socială.

Dezvoltarea economiei sociale, prin întreprinderile şi instituţiile ce

funcţionează după principiile acesteia, are un rol foarte important în eradicarea

sărăciei, în incluziunea categoriilor vulnerabile, oferirea de locuri de muncă şi

combaterea altor probleme socio-economice specifice fiecărei comunităţi în parte.

Întreprinderile economiei sociale reprezintă un pilon important în

dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor unde activează. Expunem mai jos

câteva motive și argumente în sprijinul opțiunii pentru economia socială:

sunt alternative la întreprinderile tradiţionale luând naştere din iniţiativele

indivizilor cu scopul de a genera proiecte de afaceri colective şi democratice,

viabile economic şi competitive, cu un interes social şi scop colectiv;

sunt, de cele mai multe ori, singurele posibilităţi economice pentru

determinarea dezvoltării şi pentru păstrarea serviciilor sociale în arii slab

industrializate sau fără alte resurse;

lucrează în favoarea solidarităţii şi coeziunii sociale;

furnizează locuri de muncă stabile şi cu un înalt grad de calitate;

sunt responsabile social şi susţin dezvoltarea sustenabilă a spaţiilor unde

sunt localizate determinând astfel bunăstarea în acele regiuni lispite de resurse şi

acordând un punct de plecare comunităţilor învecinate;

Economia socială este un factor fundamental în articularea şi organizarea

teritoriului, acţionând la nivel local în concordanţă cu nevoile şi interesele

comunităţilor de apartenenţă.

În dezvoltarea unei întreprinderi sociale s-a ridicat tot mai des problema

sustenabilităţii de mediu. Acest aspect trebuie avut constant în vedere încă de la

primii paşi, indiferent de natura produselor/serviciilor. Atenţia acordată impactului

social specific întreprinderii sociale, include şi o abordare sustenabilă, responsabilă

faţă de starea de sănătate atât a beneficiarilor actuali, cât şi a generaţiilor viitoare.

Întreprinderile sociale prin esența lor trebuie să fie responsabile social.

Responsabilitatea social, într-o întreprindere social nu este o politică adoptată, ci

este chiar inerentă naturii acestei organizații.



antreprenorială, care diferă atât de sectorul privat, cât și de sectorul public.

Evaluarea capacităţii organizaţionale

Î nfiinţarea unei întreprinderi sociale este un demers important din punctul de

vedere al impactului local, al efectului sistemic în piaţa locală şi, cel mai

important, al efectelor sociale determinate. Anvergura acestuia trebuie atent

observată pentru a determina necesarul de resurse de investit într-o întreprindere

socială. Mai simplu expus, trebuie ca înainte de a începe o asemenea

întreprindere să se cunoască bine potenţialul propriu şi să se decidă dacă forma de

întreprindere socială este cea potrivită pentru a servi intenţiilor şi afinităţilor

proprii. Aspectele care trebuie urmărite sunt:- gradul de sustenabilitate organizaţională,

- gradul de sustenabilitate financiară

-

posibilităţile de autofinanţare.

Întreprinderile sociale, începând de la ideea iniţială şi până la efectul produs

asupra indivizilor sau comunităţii, urmăresc o matrice doar parţial identică cu cea

după care funcţionează întreprinderile capitaliste clasice. Devierea de la modelulclasic al desfăşurării unei afaceri apare încă de la primele demersuri, regăsindu-

se mai ales în structura şi regulamentul de organizare internă, în statutul celor

implicaţi, dar mai ales în angajamentul social şi/sau de mediu care este asumat.

Scopul esenţial al întreprinderii sociale este de natură socială şi nu comercială, iar

acest postulat trebuie să reprezinte reperul în jurul căruia are loc dezvoltarea

unei astfel de entităţi. Planul de dezvoltare presupune administrarea,

monitorizarea şi evaluarea activităţii desfăşurate, nu pentru folosul unui gruprestrâns de beneficiari precum fondatorii, ci, mai întâi de toate, pentru

demonstrarea obiectivelor enunţate şi mai departe pentru sublinierea

mecanismelor ce urmează a fi utilizate în acest sens şi a modului în care se va

evalua succesul acestui proces (succesul îndeplinirii scopului social).

Iniţiatorii unei î ntreprinderi sociale vor urmări să precizeze misiunea şi valorile pe

care î şi fundamentează acest demers şi să-l justifice raportându-se la nevoia la

care s-a răspuns (la vacuumul socioeconomic pe care urmează să-l

completeze). Această justificare se construiește utilizând statistici relevante,

dii f i l d l d f i d ă iil l bil



a) Motivația

Putem susține că în ceea ce privește întreprinderea socială există motivație economică

(scopuri/interese economice) și motivație socială (scopuri/inerese sociale).

Dimensiunea economică este axată pe obținerea de profit (profit

financiar/material), iar motivația socială are în centru, în primul rând, nevoile grupului

vulnerabil (putem vorbi și aici de profit financiar doar că în acest caz în

armonie/echilibru cu profitul moral/spiritual). Economia socială realizează conexiunea

dintre aceste două componente, punând oamenii (persoanele aparținând grupurilor

vulnerabile) pe primul loc și apoi câștigul financiar. Economia socială propune un model

care să răspundă într-un mod mai echitabil nevoilor oamenilor și comunităților din careaceștia fac parte. Astfel, toți oamenii, indiferent de câți bani au adus, au un cuvânt de

spus. Membrii au dreptul să-și exprime opiniile privind deciziile care se iau în

organizație.

Principiile de bază care guvernează entitățile economiei sociale sunt enunțate atât în

documentele europene, cât și în cele naționale, acestea fiind:

• prioritatea acordată individului şi obiectivelor sociale şi nu capitalului; • structuri private;

• asociere voluntară şi deschisă;

•control democratic asupra activităților exercitat de membrii organizației/întreprinderii;

• îmbinarea intereselor membrilor/utilizatorilor şi/sau a interesului general;

• apărarea şi aplicarea principiului solidarităţii şi responsabilităţii;

• gestiunea autonomă şi independenţa faţă de autorităţile publice;

• majoritatea excedentelor să fie folosite pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare

durabilă şi prestarea unor servicii de interes pentru membri sau de interes general.

b)

Identificarea ideii de afaceri

În puține cazuri Ideile de afaceri sunt rezultatul unei revela ții sau al unui lung proces de

analiză. De cele mai multe ori putem urma idei de afaceri practicate déjà cu success în

țară și/sau în străinătate. O idee de afaceri se poate dezvolta dintr-o afacere existentă,

îmbogățită cu elemente inovatoare sau care se adresează altor tipuri de consumatori.

Dintre ideile de afaceri trebuie selectate acele idei care sunt cele mai potrivite

pentru antreprenor și care răspund cel mai bine nevoilor și oportunităților locale.



Din experiența afacerilor de succes au fost extrase câteva caracteristici ale unei idei de

afaceri bune:

-

Rezolvă o problemă

-

Există piață pentru această afacere

-

Poate aduce profit

Pentru a genera idei de afaceri este indicat să identificăm nevoile comunită ții, resursele

comunității, disponibilitatea utilizării resurselor comunității.

Pe baza rezultatelor obținute se formulează obiectivele întreprinderii sociale,

rezultatele anticipate.

Obiectivele economice se referă la rezultatele care ţin de afacerea antreprenorului (de

exemplu, tipurile produselor sau serviciilor, valoarea vânzărilor, tipul pieţei etc.).

Obiectivele sociale reprezintă rezultatele de dorit a fi obținute la nivel social (de

exemplu: numărul persoanelor care trăiesc în situaţie dificilă în comunitate care vor fi

sprijiniți, angajaţi sau care vor beneficia de serviciile întreprinderii sociale; obiectivele

de dezvoltare a comunităţii etc.). Obiectivele trebuie să fie specifice, măsurabile, să poată fi atinse, relevante şi

încadrate în timp.

c) Evaluarea

În această etapă trebuie să evaluăm dacă avem cui să oferim produsele/serviciile.

Astfel, specialiștii recomandă să fie luate în considerare următoarele aspecte:

• Produsele şi serviciile întreprinderii sociale vor avea preţuri şi caracteristici mai

atractive faţă de cele de pe piaţă? Clienţii vor renunţa la un produs similar pe care îl

cumpărau anterior ca să cumpere de la dumneavoastră ?

• Care este piaţa pe care veţi comercializa produsele / serviciile? Care este locul pe

care îl veţi ocupa pe piaţă?

• Care sunt persoanele cu care întreprinderea socială va interacţiona direct sau indirect?

Dar instituţiile?

• Cine sunt viitorii consumatori? • Ar fi cineva interesat de produsele / serviciile dumneavoastră?



Cum să analizăm piaţa?

Pentru început este necesar să fie adunate cât mai multe informaţii despre piaţă. Chiar

dacă nu există resurse financiare pentru această etapă, se pot obţine informaţii sau date

utile fără costuri sau cu costuri reduse. Pot fi utilizate ca și surse/resurse:

• Discuții cu organizaţii, firme sau persoane care lucrează în acelaşi domeniu;

• Dacă există deja produsul, se poate testa cu potenţiali clienţi;

• Observarea cererii şi ofertei pentru produsul respectiv în zonă;

• Obținerea de informaţii despre categoria de consumatori pe care o viza ți;

• studierea presei în domeniul de interes;

• Studierea publicațiilor sau materialelor promoţionale ale competitorilor şi acordarea

atenţiei cuvenite politicii de preţ practicate de aceştia.

Cui vrem să vindem? (consumatorii)

Este necesar a fi identificat segmentul de piață (persoane, instituții) cărora le va fi

vândut produsul sau serviciul întreprinderii sociale. Răspunsul de tipul „oricui vrea să îl

cumpere” nu este suficient.

Pentru a ști cum se ajunge la clienții produsului sau serviciului este necesar să se deșină

informații relevante despre aceștia.

Cine mai oferă produsul sau serviciul întreprinderii sociale ? (competi ț ia)

Pe baza informațiilor privind concurența întreprinderii sociale se alege strategia potrivită

pentru ca produsul/serviciul să aibă success pe piață.

Cu cine va colabora întreprinderea socială ? (colaboratorii)

Pentru o afacere viabilă este necesar să fie identifica ți partenerii/colaboratorii. Aceștia

pot fi angajați, parteneri de afaceri, furnizori de materie primă, distribuitori care/prin

care se vor vinde produsele.

Modelul de afaceri

După depășirea etapelor enumerate trebuie clarificate activitățile prin care

întreprinderea socială va ajunge la scopul urmărit. Cu alte cuvinte este necesar a fi

definit procesul pe care îl va parcurge produsul/serviciul de la idée la furnizare dematerie primă, la producție,vânzări și distribuție. În linii mari modelul de afaceri respect



Orice activitate, cu atât mai mult o activitate economic și specific de economie socială

presupune existența unei echipe. Aceasta e indicat să aibă sarcini complementare,

corespunzătoare competențelor fiecăruia și să fie redusă la maximum situația în care o

singură persoană să facă totul.

Organiza ț ia

Este necesar a fi clarificate aspect referitoare la organizarea internă a organizației:

managementul resurselor umane, sediul organizației, parteneriate, identificarea

punctelor tari și slabe ale întreprinderii sociale.

Analiza pie ț ei din perspective mediului politic, economic, social ș i tehnologic

Factorii menționați sunt cei care pot influența activitatea întreprinderii sociale, prin

urmare sunt elemente de luat în calcul.

Pașii parcurși până la acest moment oferă informații utile pentru întocmirea Planului de

afaceri. Astfel, planul de afaceri înglobează detalii referitoare la:

-

consumatorii serviciului sau produsului oferit, cum se ajunge la ei

- care este piața în momentul analizei, cine vinde și cât de satifăcuți sunt

consumatorii țintă

-

principalii colaboratori, angajați, parteneri, furnizori

-

echipa de management și organizarea internă

- puncte tari și slabe ale afacerii

-

contextual politic, economic, social și tehnologic al întreprinderii sociale

d) Testarea

În această etapă se vor reformula aspectele anterioare într-o manieră mai tehnică,

corelată cu piața, relevant din punct de vedere al succesului economic.

Produsul

Produsul/serviciul furnizat de întreprinderea socială trebuie delimitat clar. Pentru

aceasta este necesar a ști căror nevoi ale consumatorilor răspunde produsul/serviciul

î t i d ii i l



Preţul nu este exclusiv determinat de cost. Desigur, şi costul de producţie este important,

pentru că diferenţa dintre preţ şi cost rezultă în profitul întreprinderii sociale. Stabilirea

preţului unui produs/ serviciu ţine cont în primul rând de valoarea pe care o are

acesta pentru consumator. În componenţa preţului de vânzare intră atât elemente maiuşor de măsurat (costul de producţie), cât şi unele care sunt mai greu de evaluat dar care

sporesc valoarea acelui produs(de exemplu, unicitatea în cazul produselor de artizanat)

povestea, raritatea, ineditul combinaţiilor ingredientelor etc.). În cazul în care preţul de

vânzare este mai mic decât preţul pe care consumatorul este pregătit să îl plătească este

posibil ca produsul / serviciul să nu fie considerat atractiv de către viitorii clienţi.

Care este experienţa consumatorilor, din punct de vedere al preţului, cu produse /

servicii similare? Dacă o persoană este obişnuită să plătească un anumit preţ pentru un

astfel de produs, este puţin probabil să fie dispus să cheltuiască mai mult pe produsul

dumneavoastră. Excepţia este dată de cazul în care consumatorul percepe produsul ca

având o valoare superioară. Aceasta poate fi dată de imagine, de moda perioadei

respective, de felul în care comunicaţi imaginea produsului / serviciului, de promovare

etc.

Ce preţuri au produsele / serviciile care pot înlocui produsul / serviciul oferit de

întreprinderea socială? Este posibil ca, în cazul în care consumatorii au acces la multeproduse cu rol de înlocuitor, preţul acestuia va fi tras în jos. Este un aspect de care trebuie

să se țină contatunci când se stabilește prețul.

Care va fi strategia de preţ pe care o va adopta întreprinderea socială? O variantă este să

intraţi pe piaţă cu un preţ mai mic faţă de competitorii dumneavoastră. Astfel veţi

atrage atenţia mai multor clienţi pentru că puteţi produce la costuri mai mici decât

concurenţa. Sau dimpotrivă, există situaţii în care veţi prefera să intraţi pe piaţă cu un

preţ mai mare, pentru că produsul/ serviciul dumneavoastră este clar poziţionat ca fiindmai bun decât al competitorilor.

Pentru exemplificare menționăm o strategie de stabilire a prețului:

preţ premium – preţ ridicat pentru un produs sau un serviciu de foarte bună calitate

(produse de lux, branduri deja cunoscute)

preţ de penetrare – preţ scăzut pentru a-şi crea o cotă de piaţă; odată câştigată piaţa

se poate creşte preţul (ex. servicii de telefonie mobilă)

ţ i ţ ă t t d t d d (fă ă l dă tă) (



preţul psihologic – pentru a determina o reacţie emoţională mai mut decât raţională

(ex. 9,90 RON, în loc de 10 RON)

preţul de volum – preţ mai avantajos pentru o cantitate mai mare

(ex. ciocolată 4 RON, pachet de 4 bucăţi 15 RON) preţul variabil – valabil pentru produsele şi serviciile de extrasezon

(ex. vacanţe extrasezon sau “early booking”)

preţul geografic – preţuri diferite ale aceluiaşi produs în funcţie de zona de vânzare;

diferenţa este dată în principal de costurile de transport

(ex. lanţuri renumite de magazine din industria modei)

Canale de distribu ț ie

Trebuie stabilit prin ce „canale de distribuţie” se asigura accesul consumatorilor la

produsele / serviciile întreprinderii sociale? Răspunsul la această întrebare este

important pentru succesul afacerii şi este diferit în funcţie de o serie de decizii cu

privire la caracteristicile şi numărul consumatorilor, preferinţele lor în ceea ce priveşte

locul în care în care achiziţionează produsul / serviciul, nivelul de preţ etc.

Modalită ț i de promovare

Consumatorii trebuie să cunoască produsul/serviciul înainte de a-l cumpăra. Se

realizează o estimare privind nevoia de publicitate/perioadă de timp. Evident,

publicitatea are costuri associate care trebuie luate în calcul. Publicitatea trebuie să fie

vizibilă, să ofere informații, să fie convingătoare. Clienţii trebuie să identifice care sunt

avantajele produsului şi care este beneficiul lor în urma cumpărării. Ei trebuie să se convingă

de faptul că produsul/serviciuleste mai bun decât concurenţa.

Costuri

Calcularea costurilor ș i a rentabilită ț ii

Înainte de a calcula costurile, se stabilește care este unitatea în funcţie de care se

calculează. În funcţie de tipul de produs/serviciu oferit, aceasta poate fi, de exemplu: o

cămaşă, un kilogram de fructe de pădure, un borcan de miere, o oră de îngrijire a

copilului mic etc.

Precizăm că există costuri fixe și costuri variabile.



informaţii se definește costul variabil asociat fiecărei unităţi de produs (de exemplu,

costul asociat cu producerea unei singure mese, nu al tuturor meselor).

Calcularea veniturilor

Bugetul de venituri ș i cheltuieli

Fluxul de numerar

Analiza riscurilor

Această etapă are rolul de a clarifica posibilele obstacole și astfel, preîntâmpinarea sau

rezolvarea acestor situații.

Riscurile pot fi interne (insuficienți angajați calificași, plecarea unui membru cheie al

echipei) sau externe (vânzarea doar a unei jumătăți din cantitatea preconizată,

retragerea unui furnizor cheie, un client important nu plătește la timp facturile etc.

e) Planul de afaceri

Succesul este urmărirea firească a unui plan. Planul presupune scop, organizare,

strategie, etapizare, conducere, coordonare, control.

Planificarea afacerii este u n proces de identificare, culegere, analiză şi

interpretare a informaţiilor legate de activitatea unei întreprinderi sociale în scopul

definirii misiunii, obiectivelor, strategiilor şi planurilor de acţiune ale acesteia pentru

o perioadă determinată.

Repere în planul de afaceri pot fi:

-

stabilirea numelui

-

stabilirea sloganului

- stabilirea emblemei

-

stabilirea scopurilor (reprezintă ţintele de atins) ca şi afacere (redactate şi

din perspectiva impactului social)

-

stabilirea calității/drumului - răspunde la întrebarea Cum?; exprimă cum face

întreprinderea sau cum intenţionează, calitatea, tipul de abordare asupra problemelor

-

stabilirea strategiei şi a planurilor de acţiune.

Un plan de afaceri este implicit un document de lucru pentru management dând

posibilitatea de a planifica creşterea firmei şi de a anticipa schimbările ei structurale.

Mai dificil decât a ajunge la punctul de deschidere efectivă a întreprinderii socialeeste de a menţine afacerea auto-sustenabilă financiar. Evoluţia şi dezvoltarea



Adaptarea la cererea pieţei şi un bun management pot determina dezvoltarea

afacerii. Deşi nu este un scop în sine, acest rezultat trebuie privit prin prisma lărgirii

gradului de solicitare a întreprinderii sociale (în termeni de răspuns la nevoi) şi

încurajat odată ce această creştere este proporţională cu eficienţa impactului socialdorit.



ANEXE

ANEXA 1

PROIECT

LEGE PRIVIND ECONOMIA SOCIALĂ



ANEXA 2

PROIECT

LEGEA ANTREPRENORULUI SOCIAL



Resurse

1.

Amin, Ash, Cameron, Angus, Hudson, Ray, 2002, Placing the Social Economy ,Routledge, London;

2.

Barna, C.; Ionescu, C.; Mişu, S.; Vameşu, A, 2012, Ghidul managerului deîntreprindere socială, Râmnicu Vâlcea;

3. Delors, Jaques, 2004, The European Union and the third sector , în Evers,Adalbert şi Laville, Jean-Louis (ed.), The Third Sector in Europe, Edward ElgarPublishing Limited, Great Britain;

4.

Eurostat, 2008;

5.

Gide, Charles, 1925, Curs de Economie politică , ediţia a 8-a, vol. I, Cap. Ştiinţaeconomică , Bucureşti;

6. LEGE Nr. 1 din 21 februarie 2005, privind organizarea şi funcţionareacooperaţiei;

7. LEGE Nr. 122 din 16 octombrie 1996, privind regimul juridic al caselor deajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora;

8.

LEGE Nr. 540 din 27 septembrie 2002, privind casele de ajutor reciproc alepensionarilor;

9.

LEGE Nr. 566 din 9 decembrie 2004, Legea cooperaţiei agricole;

10.

LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990, Legea societăţilor;

11.

LEGE Nr. 93 din 8 aprilie 2009, privind instituţiile financiare nebancare;

12.

LEGEA nr. 292/2011 a asistenţei sociale;

13.

ORDONANŢĂ Nr. 26 din 30 ianuarie 2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii;

14. ORDIN Nr. 1372 din 29 septembrie 2010, privind aprobarea Procedurii deautorizare a unităţilor protejate;

15.

Robert, Virginie, 2007, L’irresistible montee de l’economie sociale – un project, une culture, des valeurs, Paris;



16. Stănescu, S.M.; Ionescu, C.; Mişu, S.; Vameşu, A., 2013, Modele deîntreprinderi sociale pentru beneficiarii de venit minim garantat, Bucureşti;

17.

***Suport de curs - Formarea antreprenorilor sociali în economia socială , 2012,

Fundaţia Unimpresa Formazione, Bucureşti; 18. ***Suport de curs – Mecanisme funcţionale ale economiei sociale, 2011,

Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă

19. Vădean, Alexandrina Florina; Vădean, Mihai Romulus, 2013, Economia socială – temă de interes a Filosofiei politice, vol.3-4, Anuarul Ș colii doctorale deFilosofia Politicii

20.

Vlăsceanu, Mihaela, 2010, Economie socială şi antreprenoriat: o analiză asectorului nonprofit, Polirom, Iaşi;

21.

Zamfir, Elena, Fitzek, Sebastian, 2010, Economia socială o soluţie laincluziunea socială pe piaţa muncii, Revista Inovaţia Socială, nr. 2, pp. 2-19;

22. ***Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivăeuropeană comparată , 2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;

23.

***Raport privind economia socială , 2009, Parlamentul European;

24. ***The Social Economy in the European Union, 2007, CIRIEC;

25.

http://www.proactiv-org.ro/files/buletin_informativ_nr_1_ianuarie_2010.pdf; 26.

http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/di_ces96-2007_di_ro.pdf;

27.

http://www.socialeconomy.eu.org/IMG/pdf/20101012_conclusions_presidence _EN.pdf;

28. http://ec.europa.eu/news/economy/100303_ro.htm.

29.

http://www.ces.es/TRESMED/docum/S_E_Mediterranean.pdf

30.

http://www.nesst.org/contact_us.asp 31.

http://www.rubinian.com/planafaceri_ghid_0.php

32. http://www.profitpentruoamnei.ro

33. http://mmuncii.ro

http://www.proactiv-org.ro/files/buletin_informativ_nr_1_ianuarie_2010.pdf



http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/di_ces96-2007_di_ro.pdf



http://www.socialeconomy.eu.org/IMG/pdf/20101012_conclusions_presidence_EN.pdf





http://ec.europa.eu/news/economy/100303_ro.htm





http://www.nesst.org/contact_us.asp






http://www.profitpentruoamnei.ro/



http://mmuncii.ro/

http://mmuncii.ro/

http://mmuncii.ro/

http://mmuncii.ro/










economie_sociala

Documents

Transcript of economie_sociala