Capitolul 1

FENOMENUL VALORII - OBIECT DE STUDIU

Cuprins: 1.1 Ce este valoarea? 1.2 Fenomenul economic de obţinere a valorii 1.3 Necesitatea trecerii la o nouă paradigmă a valorii

Concepte:

valoare = utilitate valoare = muncă fenomen proces sistem paradigmă

Fenomenul valorii – obiect de studiu

1.1 Ce este valoarea?

Sunt sigur că deseori v-aţi pus întrebarea privind conţinutul conceptului de valoare. Această categorie are foarte multe sensuri pentru că acest cuvânt vrea să generalizeze tot ce este mai bun în individ sau în opera sa, în societate sau în mersul acesteia, în filosofia existenţei umane sau în bunurile pe care fiecare dintre noi le cumpără zilnic. În Dicţionarul explicativ al limbii române valoarea se bucură de o explicaţie largă, având poate prea multe sensuri (vezi Cadrul 1.1).

Cadrul 1.1

• Însuşire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea;

• Suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc.; • Importanţă, însemnătate, preţ, merit.

În dicţionarele economice şi manualele de economie politică

de referinţă, definirea valorii nu diferă prea mult de definiţiile precizate în DEX. În mod inexplicabil, în unele manuale se evită definirea în clar a acestui concept de maximă importanţă. Sau poate este explicabilă omisiunea. Valoarea reprezintă pentru ştiinţa economică ceea ce este materia pentru fizică. Şi fizicienilor le-a fost foarte greu să ajungă la o definiţie a materiei accesibilă şi acceptabilă unui grup suficient de mare de specialişti pentru ca acest adevăr să intre în matricea disciplinară a fizicii. Preocuparea de a defini fenomenul valorii a apărut încă din antichitate şi a avut ca iniţiatori pe unii dintre cei mai mari filosofi: Aristotel, Xenofon, Platon. Încă din această perioadă, s-au desprins două direcţii principale de orientare a modului de definire a valorii: valoarea = utilitate şi valoarea = muncă.

Tot ce este mai bun

Materia pentru fizică

Cele două direcţii

Economica valorii

I. Valoarea = utilitate

Xenofon

Aceleaşi obiecte constituie valori pentru cine ştie să le folosească, iar pentru cine nu ştie să le folosească ele nu sunt valori (Economicul, I, 10). Fiziocraţii

Valoarea – expresie a utilităţii şi rarităţii. Turgot, Valoarea – expresie a gradului de stimă pe care omul o dă diferitelor obiecte ale dorinţelor sale. Marginalişti

În obţinerea valorii capitalul şi munca au un rol echilibrat, simetric. Cei trei factori principali care la obţinerea valorii, pământul, munca şi capitalul, vor primi, fiecare, o remunerare al cărui nume diferă de la un factor la altul: rentă, salariu, profit. Saltul calitativ al acestei teorii este reprezentat de aducerea în mecanismul de dimensionare (şi, parţial, de obţinere) a valorii a consumatorului. El obţine drepturi egale cu cele ale producătorului, prin ridicarea la rangul de axiomă a egalităţii valoare = utilitate.

II. Valoarea = muncă Aristotel

Folosinţa oricărui lucru este de două feluri şi, în ambele cazuri, lucrul serveşte ca atare, însă nu în acelaşi mod: o folosinţă este cea proprie – ca utilitate, cealaltă… ca mijloc de schimb (Politica). Adam Smith

Munca este deci măsura reală a valorii de schimb a tuturor bunurilor (osteneala şi greutatea de a-l dobândi) (Avuţia naţiunilor) David Ricardo

Întronează munca, fără drept de apel, ca singura creatoare de valoare. În Principii de economie politică, va da dispreţuitor la o parte orice cooperare a Naturii. Karl Marx

Dacă facem abstracţie de valoarea de întrebuinţare a mărfurilor, acestora nu le mai rămâne decât o singură însuşire: aceea de a fi produse ale muncii.

Din trecerea în revistă a acestor preocupări de definire a valorii rezultă că, în cadrul fiecărei direcţii principale, s-a pornit de la metoda utilizată de matematică: declararea unui adevăr ca axiomă (ceva ce nu mai trebuie demonstrat). Apoi, cu ajutorul axiomelor se demonstrează alte enunţuri. Similar s-a procedat şi în ştiinţa economică. Întregul edificiu de principii, legi, explicaţii, enunţuri s-a clădit pe una sau alta din cele două axiome: Valoarea = muncă Valoarea = utilitate Aceste enunţuri axiomatice au fost rezultatul cercetării activităţii umane desfăşurate în cadrul unor procese economice ca producţia, repartiţia, schimbul sau consumul. Existenţa a două axiome s-a datorat,

Adevăr - axiomă

Fenomenul valorii – obiect de studiu

în mod sigur, modalităţii diferite de tratare şi de ierarhizare a proceselor economice analizate. În primul caz (valoarea = muncă) a predominat procesul de producţie şi rolul producătorului. În al doilea caz (valoarea = utilitate) a avut prioritate procesul de consum şi rolul consumatorului. În ambele situaţii cercetarea care a dus la cele două axiome s-a axat pe modul în care valoarea ieşea la iveală, sub forma valorii de schimb, pe piaţă. Credem că, dacă cercetarea s-ar fi axat pe modul real de obţinere a valorii, prin cercetarea intimă a fenomenului economic din producţie şi din consum, axiomele respective ar fi devenit .... teoreme (ceva ce trebuie demonstrat).

1.2 Fenomenul economic de obţinere a valorii

Indiferent de direcţia pe care merge definirea valorii, un lucru este

clar: valoarea este rezultatul transformărilor care au loc în cadrul unor procese economice (cel puţin) în care este antrenată activitatea umană. Aceste procese cuprind producţia, repartiţia, schimbul, consumul.

Cadrul 1.2

Istoria sistemelor vii arată că primul proces în care aceste sisteme au fost angrenate a fost procesul de ... consum! Alungarea din rai a determinat sistemul viu al omului să intre şi în starea dinamică specifică procesului de producţie. Cele două procese sunt legate, în sens bilateral, de un proces de transfer, proces care, în domeniul economic, cuprinde repartiţia şi schimbul.

Ce sunt aceste procese? Dacă ar trebui să folosim o explicaţie dată de teoria sistemelor, atunci procesul este o stare dinamică în care intră un sistem (om, întreprindere, economie, societate, mediul natural înconjurător) sub impulsul unor forţe interne sau externe sistemului respectiv. Ieşirea în zona vizibilului a acestor stări dinamice (sau procese) se realizează sub formă de evenimente pe care le recepţionăm cu ajutorul simţurilor noastre (direct sau cu ajutorul unor aparate şi instrumente de cercetare sau observare). Suma acestor evenimente formează categoria de fenomen (vezi fig. nr. 1.1 şi asocierea 1.1).

Predomină producţia sau consumul

Valoarea = transfor-mare

Teoria sistemelor

Evenimente Fenomen

Economica valorii

Fig. 1.1

Asocierea 1.1 Toţi cunoaştem fenomenul meteorologic de furtună; el cuprinde evenimente din cele mai diverse: ploaie, vânt, tunete, fulgere. În spatele acestor evenimente stă procesul complex în care intră sistemul atmosferei sub impulsul căldurii primite de la soare şi al diferenţelor de presiune din diferite zone ale atmosferei.

Vorbind despre economie, T. Kotarbinski, părintele praxeologiei, consideră că “economia este un caz particular al acţiunii.” (T. Kotarbinski, Tratat despre lucrul bine făcut, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 464). Acţiunea umană ce intră în zona economiei este asociată, de regulă, cu activitatea oamenilor încadrată în sisteme ca familia sau gospodăria domestică, întreprinderea (firmă sau instituţie), economia naţională (macroeconomia), economia mondială (mondoeconomia) şi ..., în imediata perspectivă, economia din cosmos (cosmoeconomia). Toate aceste sisteme includ, în ipostaze din ce în ce mai complexe, sistemul viu al omului. Ele se află, sub impulsul unor forţe interne sau (şi) externe, în stările dinamice (procese) de producţie, repartiţie-schimb, consum. După cum vom vedea în capitolele următoare, aceste procese de bază ale economiei sunt, la rândul lor, combinaţii ale unor procese primare specifice Naturii, în general. Până la această detaliere, să luăm în atenţie doar aceste procese de bază, ca stări dinamice ale sistemelor economice angajate în acte praxeologice ce au ca finalitate obţinerea bunurilor (mărfuri şi servicii) necesare sistemelor în cauză (dar si societăţii şi mediului natural) pentru a-şi menţine structura şi funcţionalitatea. Totodată, după cum vom vedea mai departe, sistemele economiei, dar şi ale societăţii şi ale mediului natural înconjurător, sunt responsabile de obţinerea şi gestionarea acelui “ceva” comun tuturor bunurilor – valoarea. Procesele amintite (producţia, repartiţia-schimbul, consumul) se exteriorizează în zona perceptibilă de simţurile noastre sub formă de evenimente de natură economică, dar şi socială, biologică, fizică, chimică. Toate aceste evenimente se înglobează în fenomenul economic în general, dându-i un aspect complex; aceleaşi tipuri de

Sisteme economice

Procese economice: producţia, repartiţia-schimbul, consumul

Fenomenul economic al valorii

Fenomenul valorii – obiect de studiu

evenimente vor fi prezente în mecanismul de obţinere şi de gestionare a valorii în economie, sub forma fenomenului economic al valorii. Pentru disciplina universitară Economica valorii, acest fenomen este obiect de studiu. Pentru a înţelege fenomenul valorii – categorie economică de mare complexitate, vom aplica metode de cercetare adecvate acestor evenimente ce compun fenomenul valorii, dar şi comportamentului intim al tuturor sistemelor angrenate în mecanismul de obţinere şi gestionare a valorii (mult mai numeroase decât cele recunoscute în prezent de literatura de specialitate).

1.3 Necesitatea trecerii la o nouă paradigmă a valorii

Cercetarea ştiinţifică a activităţii economice a introdus în arsenalul ştiinţei economice importante paradigme (sau principiile de bază ale unei ştiinţe) referitoare la valoare şi la ştiinţa economică. Astfel, despre ştiinţa economică întâlnim două tipuri principale de definiţii:

a) definirea prin obiectul de studiu P. Samuelson: Ştiinţa economică

studiază modul în care ne decidem să folosim resursele productive rare, cu întrebuinţări alternative, pentru realizarea unui scop prevăzut (Economics, McGraw-Hill, New York, 1970, p. 13);

J.K. Galbraith: Rolul ştiinţei economice este să explice procesul prin care individul este servit (Ştiinţa economică şi interesul public, Editura Politică, Bucureşti, 1982, p. 2).

b) definirea prin conţinutul de paradigme

R. G. Lipsey, K. Alec Chrystal: Ştiinţa economică cuprinde fie afirmaţii pozitive (ce descriu realitatea), fie afirmaţii normative (ce se referă la ceea ce ar trebui să fie). (Economia pozitivă, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 56);

DEX: Ansamblu sistematic de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu de cunoaştere (cel economic, în cazul ştiinţei economice). (Dicţionarul explicativ al limbii române, 1996)

Din aceste definiţii, între care o includem şi pe cea din Manualul de

Economie al Catedrei de specialitate din Academia de Studii Economice Bucureşti (vezi Cadrul 1.3), rezultă o concluzie pe care o redăm sub forma unei prime concluzii:

Concluzia 1.1

Ştiinţa economică s-a concentrat pe explicarea evenimentelor de natură economică şi pe sintetizarea modelelor şi instrumentelor de intervenţie pentru a modifica fenomenul economic în conformitate cu judecăţile noastre de valoare.

Obiect de studiu

Economica valorii

Concluzia 1.1 cuprinde atât partea de reflectare a realităţii (economia pozitivă), cât şi partea de tehnologie cu instrumente de intervenţie (economia normativă).

Cadrul 1.3 Ştiinţa economică constă din ansamblul coerent de noţiuni, idei, teorii şi doctrine prin care sunt reflectate în planul gândirii actele, faptele şi comportamentele economice, din judecăţile de valoare asupra acestora, precum şi din tehnicile, metodele şi procedeele de măsurare, evaluare, gestionare şi stimulare a activităţilor economice.

În acelaşi spirit este realizată şi definiţia din Cadrul 1.3. Şi aici avem partea de reflectare a realităţii şi partea normativă a ştiinţei economice. Credem că se impune o dezvoltare a cercetării economice pentru a ajunge la bază, acolo unde se obţine fundamentul activităţii economice – valoarea. Pentru a ne justifica acest demers apelăm la Asocierea 1.2.

Asocierea 1.2 Făcând o paralelă cu Fizica, am putea spune că Economia a explicat evenimente şi a sintetizat metode de intervenţie, tot aşa cum fizicienii au explicat fenomenele de magnetism, optică, nucleare etc., dar au conturat şi tehnologiile de utilizare a cunoştinţelor în activitatea practică.

Fizica a făcut mai mult: a cercetat suportul tuturor fenomenelor fizice, materia. Numai lămurind categoria de materie, explicaţiile despre fenomenele fizice au devenit credibile, iar tehnologiile corespunzătoare şi eficace.

Cu toată diversitatea definiţiilor acumulate de ştiinţa economică pe

parcursul a peste 2000 de ani, paradigmele de bază ale teoriei economice au rămas până azi la nivelul celor două axiome: valoarea = muncă şi valoarea = utilitate. Th. S. Kuhn, studiind istoria ştiinţei, consideră că paradigmele unei ştiinţe trebuie să aducă elemente noi, capabile să atragă „un grup durabil de aderenţi” şi să fie „suficient de deschise, de neîncheiate pentru a lăsa soluţionarea multor tipuri de probleme în sarcina acestui grup.” (Th. S. Kuhn, Structura revoluţiilor ştiinţifice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 53). Atâta timp cât paradigma unei ştiinţe se verifică în contactul cu realitatea la care se referă, ea este utilă pentru a explica fenomenul, dar şi ca „principala sursă de pregătire”, necesară celor care continuă cercetarea fundamentală sau, din contră, se ocupă de „grădinăritul” teoriei de bază pentru a-i asigura teoriei respective tehnologia şi instrumentele de aplicare. În schimb, atunci când paradigma dă semne de oboseală şi anomaliile se amplifică, educaţia făcută în sensul respectului necondiţionat faţă de ştiinţa zilei devine o frână! “Dar, mai devreme sau mai târziu, arată J. M. Keynes în capitolul 24 al Teoriei generale,

Caracteris-ticile unei paradigme

Paradigma veche = frână

Fenomenul valorii – obiect de studiu

ideile şi nu drepturile câştigate sunt cele care se dovedesc periculoase, şi în bine şi în rău.” Putem spune că paradigma de bază a ştiinţei economice, referitoare la conţinutul categoriei de valoare, respectă această lege a interacţiunii dintre teorie şi realitate, în care rolul dinamic şi dominant revine realităţii economice. Pe parcursul evoluţiei societăţii umane, activitatea economică a înregistrat mai multe salturi calitative şi cantitative majore, lăsând în urmă teoria. Credem că, în prezent, asistăm la un nou salt în conţinutul activităţii economice şi al societăţii, în general. Cunoaşterea ştiinţifică şi tehnică a adus în mecanismul de obţinere a valorii resurse şi instrumente peste perioadele anterioare, cu efecte atât favorabile, dar şi cu disfuncţionalităţi majore (poluare, epuizarea de resurse naturale etc.). Toate aceste schimbări impun un nou mod de derulare a proceselor economice, precum şi o nouă paradigmă a valorii! Este greu, este uşor să impui o nouă paradigmă? Să-l cităm din nou pe Th. Kuhn. Pentru a înlocui o paradigmă este nevoie de “o trecere revoluţionară” – ca singura cale de dezvoltare a ştiinţei în cauză, inclusiv a ştiinţei economice. Forma revoluţionară de înlocuire este necesară din mai multe cauze:

1. Paradigma depăşită de realitate este apărată de prestigiul ştiinţific al părintelui paradigmei respective;

2. Paradigma veche este înrădăcinată în modul de gândire al majorităţii teoreticienilor şi al specialiştilor care aplică teoria respectivă în practică;

3. Paradigma ce trebuie înlocuită şi-a format instrumente de aplicare, automatisme de interpretare, este prezentă în manualele din şcoli şi universităţi, iar schimbarea presupune un efort intelectual şi material foarte mare.

Revoluţia înlocuirii unei paradigme presupune, în primul rând,

realizarea unui inventar convingător al anomaliilor teoriei vechi faţă de realitate. În al doilea rând, este necesar să fie evidenţiate efectele negative pentru economie, societate şi mediu pe care le are activitatea economică condusă pe baza teoriei depăşită de realitate. În al treilea rând, este necesar ca noua paradigmă să se impună atât prin argumente puternice (ce o fac compatibilă cu schimbările din realitatea economică), cât şi prin atragerea unei comunităţi ştiinţifice largi, doritoare să-şi abandoneze vechile cunoştinţe şi să se înhame la schimbări de gândire, comportament şi tehnologie.

Drumul spre o nouă paradigmă l-am început înainte de 1989, în momentele în care, ocupându-mă de măsurarea sau repartizarea financiară a valorii, am observat numeroase stângăcii ale teoriei economice din acea perioadă în explicarea realităţii economice, precum şi marile disfuncţionalităţi (şomaj, poluare, dezechilibre economice

Se impune o nouă paradigmă

Inventarul anomaliilor, al efectelor negative şi al argumentelor

Economica valorii

şi sociale) ce s-au dezvoltat în societate, atât la noi (unde foloseam teoria valorii bazată pe muncă), cât şi în ţările care foloseau teoria valorii bazată pe utilitate (valoarea marginală).

Impulsul pentru a concretiza aceste frământări a venit în urma unei întâlniri cu filosoful Constantin Noica (vezi Cadrul 1.4). Studiind preocuparea celor mai mari filosofi ai antichităţii, am descoperit că o preocupare destul de amplă au rezervat activităţii economice (şi, în special, valorii), chiar dacă la timpul respectiv Aristotel spunea că munca este doar pentru sclavi!

Cadrul 1.4 Într-o zi ploioasă din vara anului 1987 am trăit revelaţia unei incitante asocieri între

economie şi filosofie. "De la speculă la speculaţie nu este decât un pas!" replica domnul Constantin Noica, ca o concluzie la un fugar dialog, în care domnia sa aflase despre preocupările mele vizavi de scopul nobil al autoexilului său la Păltiniş. Oare să fie numai un pas între activitatea economică, sintetizată de marele filosof prin conceptul de speculă, şi speculaţia atât de dragă celor patronaţi de zeiţa Athena? Reflecţia domnului Noica mă obligă la o temerară demonstraţie!

În 1990 apărea o primă variantă a lucrării despre necesitatea schimbării paradigmelor privind valoarea în Editura A.S.E. (Economia valorii). A urmat varianta îmbunătăţită în Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (Fascinaţia valorii), precum şi două variante în Editura Ştiinţa de la Chişinău (Economia valorii, în limba română şi Economica stoimosti, în limba rusă).

Forma finală a lucrării consacrate noii paradigme va apărea la Editura Economică în 1995, cu titlul Economica valorii. Am utilizat acest titlu şi ca o recunoaştere a rolului de pionierat în domeniul studierii valorii al lui Aristotel, prima lui carte numindu-se Economica, carte care, din păcate, s-a pierdut. Al doilea motiv a fost dat de o interesantă asociere cu rolul Ştiinţei Naturii, Fizica, ştiinţă care a mers în adâncurile realităţii, la fel cum va trebui să procedeze şi ştiinţa economiei. Economica valorii se vrea o îmbinare între economia şi fizica valorii!

Am simţit nevoia transformării lucrării de cercetare ştiinţifică într-un manual, lucrare mai adecvată cuceririi de adepţi prin modul mai explicit şi cu instrumente didactice şi pedagogice necesare învăţării în universitate.

Să parcurgem împreună acest demers, ţinând cont de ce spunea J. Piaget: «a cunoaşte nu înseamnă o simplă copiere a realităţii, ci o organizare care avansează.»

De ce Economica valorii?

Fenomenul valorii – obiect de studiu

REZUMAT

Categoria economică referitoare la valoare a preocupat pe unii dintre cei mai mari filosofi, dar şi pe economişti din antichitate până în prezent. Cele două direcţii importante care s-au conturat au avut la bază adevăruri considerate drept axiome: valoarea = muncă şi valoarea = = utilitate.

În ambele situaţii, teoriile au înregistrat anomalii faţă de realitate, provocând, prin impunerea conceptelor de bază, efecte negative în economie, societate şi mediu.

Având în vedere aceste aspecte, este necesar să se studieze în profunzime fenomenul economic al valorii, fenomen care reprezintă starea dinamică a sistemelor activităţii economice (familia, întreprinderea, economia naţională, economia mondială şi, în perspectiva imediată, economia din cosmos).

Acest mod de a pune problema reprezintă obiectul şi metoda de studiu pentru disciplina Economica valorii.

SUMMARY

Value, as economic category, has

always been in the attention of great philosophers and economists, from the ancient time to present. The two main directions that have evolved have been based on truths taken as axioms: value = labour and value = utility.

In both cases, theory did not comply with reality and, by imposing such concepts, it had negative effects on economy, society and environment.

Taking into account these aspects, a profound analysis of the economic phenomenon of value imposes itself as a necessity, since it represents the dynamic state of any system of economic activity (family, enterprise, national economy, world economy and, in the near future perspective, the cosmos economy).

It is this approach that constitutes the object and the method of study of Economica of Value.

� ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

Ce semnificaţie are conceptul de valoare în viaţa de zi cu zi, în filosofie şi, apoi, în zona domeniului economic?

Cum explicaţi existenţa a două direcţii principale de abordare a categoriei economice de valoare în ştiinţa economică?

Care este relaţia dintre fenomen, proces, sistem şi cine pune în mişcare acest lanţ cauzal?

Ce constituie obiect de studiu pentru disciplina universitară, Economica valorii? Ce a făcut în plus Fizica în raport cu Ştiinţa economică? Ce se întâmplă dacă practica şi educaţia se sprijină pe o paradigmă învechită, care nu

mai corespunde în mare măsură realităţii economice? De ce este nevoie de o acţiune revoluţionară pentru a putea înlocui o paradigmă care

produce efecte negative în economie, societate şi mediu?