Eco Turism

7
Ecoturismul Odată cu intrarea în mileniul trei, devenim tot mai conștienți de complexitatea, fragilitatea și valoarea inestimabilă a planetei noastre. În același timp, turismul tinde să devină o expresie tot mai populară a acestei conștiințe. Datorită evoluției transporturilor și tehnologiei informației, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale. Drept urmare este tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile, în absența unui management corespunzător, poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor și a comunitățiilor locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunitățile locale și cultura indigenă pot fi influențate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viață modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică și condițiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică. Constatăm că ascensiunea turismului creează numeroase oportunități atât pentru conservare cât și pentru bunăstarea comunităților locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoașterea naturii, dar și la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naționale și a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obținute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunitățile cu puține activități generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educație și conștiință al turiștilor, transformându-i în susținători entuziaști ai conservării mediului natural și cultural. În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservarea Naturii (IUCN) formulează propria definitie astfel: „Ecoturismul este călătoria responsabilă fată de mediu în zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (si a oricăror

description

ecologie

Transcript of Eco Turism

Page 1: Eco Turism

Ecoturismul

Odată cu intrarea în mileniul trei, devenim tot mai conștienți de complexitatea, fragilitatea și valoarea inestimabilă a planetei noastre. În același timp, turismul tinde să devină o expresie tot mai populară a acestei conștiințe. Datorită evoluției transporturilor și tehnologiei informației, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale. Drept urmare este tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile, în absența unui  management corespunzător, poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor și a comunitățiilor locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunitățile locale și cultura indigenă pot fi influențate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viață modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică și condițiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică. Constatăm că ascensiunea turismului creează numeroase oportunități atât pentru conservare cât și pentru bunăstarea comunităților locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoașterea naturii, dar și la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naționale și a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obținute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunitățile cu puține activități generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educație și conștiință al turiștilor, transformându-i în susținători entuziaști ai conservării mediului natural și cultural.

În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservarea Naturii (IUCN) formulează propria definitie astfel: „Ecoturismul este călătoria responsabilă fată de mediu în zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (si a oricăror atractii culturale trecute si prezente), care promovează conservarea, are un impact negativ scăzut si asigură o implicare socio-economică activă si aducătoare de beneficii pentru populatia locală.”

Definitia ecoturismului adoptată si promovată de Asociatia de Ecoturism din România: „Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivatie a turistului este observarea si aprecierea naturii si a traditiilor locale direct legate de natură.” Hector Ceballos-Lascurain a promovat termenul de „ecoturism” în Iulie 1983, pe când era atât Director General al Standardelor si Tehnologiei Generale în cadrul SEDUE (Ministerul Mexican al Dezvoltării Urbane si Ecologiei) si membru fondator al PRONATURA (ONG mexicană conservatoare cu influentă. PRONATURA făcea lobby pentru conservarea mlastinilor din nordul Yucatanului ca fiind habitate de hrănire si reproducere a Falmingoului American Totusi termenul a fost folosit mai înainte de Claus-Dieter (Nick) Hetzer, un academician si aventurier din cadrul Forumului International din Berkeley CA, consemnând termenul în 1965 si conducând primele ecotururi în Yucatan la începutul anilor 1970.

Ecoturismul trebuie să îndeplinească următoarele conditii:

1. Conservarea si protectia naturii;

2. Folosirea resurselor umane locale;

3. Caracter educational, respect pentru natură prin constientizarea turistilor si a comunitătilor locale;

Page 2: Eco Turism

4. Impact negativ minim asupra mediului natural, cultural si social.

Ecoturismul este o componentă a turismului durabil. Întrucât ecoturismul a fost initial doar o idee si nu o disciplină, multe organizatii l-au promovat fără a-i cunoaste principiile de bază. Eforturi pentru stabilirea unor principii si criterii de acreditare recunoscute pe plan international au fost initiate încă din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea domeniilor, experientelor si regiunilor implicate. Societatea Internatională de Ecoturism a publicat în 1993 un set de recomandări: „Ecotourism Guidelines for Tour Operators”, care au fost acceptate de către reprezentanti ai industriei turistice, ONG-uri si specialisti din întreaga lume.

Principiile ecoturismului

1. Ecoturismul se desfăsoară în cadrul naturii si se bazează pe experienta directă si personală a turistilor în natură.

2. Ecoturismul contribuie la o mai bună întelegere, apreciere si bucurie de a descoperi si ocroti natura si cultura locală traditională, atât pentru vizitatori cât si pentru comunitatea locală.

3. Ecoturismul oferă cele mai bune practici de turism si planificare din punct de vedere al conservării naturii si dezvoltării durabile. Produsul ecoturistic se desfăsoară si este condus astfel încât să protejeze si să pună în valoare mediul natural si cultural în care se desfăsoară.

4. Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale. Ecoturismul oferă modalităti practice pentru bunul management si protectia ariilor naturale (spre exemplu oferirea ajutorului financiar în actiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea deseurilor lăsate de turisti sau contributii îndreptate către organizatiile de conservare).

5. Ecoturismul oferă contributii durabile privind dezvoltarea comunitătilor locale. Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri si servicii locale si folosirea facilitătilor locale.

6. Ecoturismul trebuie să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunitătii locale vizitate si să contribuie la conservarea culturii si traditiilor locale. Activitătile de ecoturism oferă în acelasi timp contributii constructive pe termen lung acestor comunităti.

7. Ecoturismul trebuie să răspundă asteptărilor turistilor. Potentialii eco-turisti au un nivel înalt de educatie si de asteptări, asadar gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic este esential.

8. Marketingul pentru ecoturism oferă clientilor informatii complete si responsabile care conduc la cresterea respectului pentru mediul natural si cultural al zonelor vizitate si a gradului de satisfacere a turistilor.

Motivațiile călătoriei

Natura (flora, fauna, relieful) este principala motivație a ecoturiștilor. Ei nu vor numai să o vadă, ci și să o experimenteze și să învețe despre ea. Ei sunt interesați și de istorie, de alte culturi, le place să participe la diverse activități în aer liber și apreciază oportunitatea de a întâlni oameni noi.

Activități preferate

Ecoturiștii participă la o gamă foarte largă de activități, de la observarea și înțelegerea naturii (vizitarea parcurilor naționale, observarea vieții sălbatice), la activități orientate mai mult sau mai puțin spre aventură și activități cu specific cultural - istoric. Ei sunt în căutarea noului, a unor experiențe care să le îmbogățească viața.

Page 3: Eco Turism

Modalități de cazare

Ecoturiștii preferă facilități de cazare cu confort mediu sau chiar de bază, cum sunt cortul, cabana, motelul, pensiunea sau hanul.

Surse de informare

Ecoturiștii acordă mare încredere recomandărilor celorlalți (prieteni, familie), dar și diferite forme de materiale scrise reprezintă surse importante de informații. De asemenea, experiența proprie din călătorii anterioare joacă un rol decisiv în alegerea destinației. Internetul devine tot mai utilizat pentru planificarea vacanțelor ecoturistice, dar mulți ecoturiști sunt suficient de experimentați pentru a-și organiza singuri călătoria.

Cod de comportament al ecoturistului1. Pregătirea voiajului

Alegerea unui agent de turism sau a unei organizații care se preocupă de minimizarea impactului activității turistice asupra mediului; Alegerea unui promotor sau a unei agenții de turism care oferă o ședință de pregătire despre modul cum trebuie să se comporte la locul de destinație sau să folosească echipamentele în vederea protejării mediului înconjurător; Informarea în legătură cu habitatul natural și cu valorile culturale ale zonei; Adaptarea comportamentului propriu și a codului de conduită la valorile zonei vizitate.

2. Respectarea următoarelor reguli

Interdicția accesului în zone nepermise publicului; Respectarea marcajelor; Informarea tour-operatorilor, autorităților și vizitatorilor asupra încălcării oricărei reguli care poate afecta habitatul natural și cultural.

3. Respectarea florei, faunei și a habitatului lor

Deplasarea cu calm, fără a se perturba mediul natural; Păstrarea unei distanțe considerabile față de animale pentru a nu le deranja; Evitarea hrănirii animalelor; Neintervenirea în habitatul natural; Evitarea zonelor în care se găsește un număr mare de animale; Interzicerea ruperii plantelor sau mutării animalelor; Evitarea cumpărării de plante sau animale care sunt pe cale de dispariție sau se găsesc în număr mic într-un anume areal.

4. Reducerea propriului impact asupra mediului

Adoptarea unui comportament care vizează reducerea tuturor tipurilor de poluare (chimică, biologică, vizuală, olfactivă și sonoră); Favorizarea deplasărilor în grupuri mici; Conștientizarea impactului acțiunilor proprii asupra mediului; Menținerea echipamentului motorizat în stare bună; Utilizarea unui echipament nepoluant sau slab poluant; Alegerea unor produse durabile, biodegradabile și reutilizabile; Depozitarea reziduurilor în zone strict amenajate pentru acest scop; Favorizarea transportului cu mijloace care nu au sau au un impact minim asupra mediului.

5. Respectarea comunităților locale

Aprecierea unicității populației din zona vizitată; Respectarea cutumelor, tradițiilor locale și diferențelor

culturale; Deschiderea spre învățare;

Page 4: Eco Turism

Susținerea economiei locale prin achiziționarea de produse și servicii;

Respectarea intimității oamenilor și a proprietății private; Adaptarea la cultura locală; Adoptarea unui comportament respectuos față de ceilalți

vizitatori.

Organisme implicate în susținerea activităților ecoturistice

Pe măsura extinderii ecoturismului, s-a simțit nevoia organizării unor structuri bine definite, care să poată permite o cât mai bună penetrare a acestuia în rândul comunităților. În consecință, au luat naștere o serie de organisme care se ocupă strict de această problematică. Pe lângă acestea, în cadrul unor organizații deja consacrate au început să se înregistreze preocupări distincte vizând ecoturismul. Interesul organizațiilor implicate în domeniul ecoturismului se poate îndrepta în una sau mai multe din următoarele direcții: Cercetare; Reglementare; Standardizare (definirea unor coduri de practici, acordarea de atestate, elaborarea de ghiduri); Dezvoltarea economică a domeniului (prin obținerea unor rezultate pozitive de către firmele de profil); Consultanță; Educarea consumatorilor și a prestatorilor; Formularea și implementarea unor politici; Atragerea de fonduri pentru comunitățile locale și pentru conservarea biodiversității; Dezvoltarea unor instrumente și strategii manageriale. Cea mai importantă organizație este Societatea Internațională de Ecoturism (TIES). Aceasta a luat ființă în 1990, urmărind, încă din prima zi, „să asiste cât mai multe asociații profesionale care se străduiesc să facă din ecoturism un mijloc util în activitatea de conservare și dezvoltare durabilă” (Megan Wepler Wood – președinte și fondator). Ecoturism Australia (EA) a fost fondată în 1991, ca o asociație non-profit, incluzând societăți care administrează spații de cazare, tour operatori, agenții de turism, manageri ai ariilor protejate, studenți și profesori, consultanți, asociații regionale și locale, toate având punct comun preocuparea pentru dezvoltarea și promovarea industriei ecoturismului. Este remarcabil faptul că, în viziunea statului Australian, ecoturismul însuși poate fi văzut ca o ramură economică distinctă. Obiectivul general al EA este „de a fi lideri în asistarea activităților de ecoturism pentru a deveni durabile, viabile economic și responsabile din punct de vedere social și cultural”. O altă organizație care se remarcă la nivel de stat este Societatea de Ecoturism din Japonia (JES), înființată în 1998. Ideile exprimate de membri săi sunt o combinație între practic și durabil, ecoturismul fiind văzut ca o activitate care necesită o viziune mai largă a practicanților și o înțelegere mai profundă.

Bibliografie

Bran, F., Simon, T., Puiu Nistoreanu - „Ecoturism”, Editura Economică, Bucuresti 2000 [5]

Cooper, C., Fletcher, J., Gilbert D., Wanhill, S. - „Tourism, Principles and Practice”, Longman, Harlow, 1998

Neacsu, N. - „Turismul si dezvoltarea durabilă”, Editura Expert, Bucuresti, 2000

Puiu Nistoreanu , Tigu, G., Popescu, D. - „Ecoturism si turism rural”, Editura ASE, Bucuresti, 2003 [6]

Page 5: Eco Turism

Puiu Nistoreanu , Marinela Gheres (coordonatori) - „Turism rural. Tratat”, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2010 [7]

Tigu., G. - „Turismul montan”, Editura Uranus, Bucuresti, 2001

DEX, editia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996