R O M Â N I A nu are alt ocrotitor de cât pe DUMNEZEU şi sabia sa. м. KOQÄLNICEANU.

PREŢUL ABONAMENTELOR PE AN : Pentru învăţători, preoţi, studenţi şi săteni 200 Lei

« autorităţile săteşti . 300 « « instituţii particulare şi de s-*st. . 400 <

Iar delà 500 de lei în sus, pentru sprijinitorii acestei foi.

Billigtest Univftrtitîtii П^;!а FsráinaMÍ I, din CLUJ.

ЖІ.ІІ. „LUMÎNEAZA-TE ŞI VEI FI: VOIEŞTE ŞI VEI PUTEA"

C. A. ROSETT1.

Direc tor : Generalul NICGLAE PETALA

R E D A C Ţ I A , STR. REGALA Nr. 16. B U C U R E Ş T I , 12 E 1 9 3 0 ADMINISTRAŢIA STR. REGALA Nr. 16 ANUL IX, Nr. 307

A p a r e în f iecare D u m i n i c ă

1. In t r ecu ta l u n ă Noern-vrîe , s'a dus Ia cele veşnice şi b ă r b a t u l cu sufletul ne­în f r âna t ca re a fost Georges C l e m e n c e a u . Cu t o a t ă vârsta s a ca re s'a a p r o p i a t de 90 d e an i , el a r ă m a s p â n ă la c a p ă t a c e l a ş s te ja r care nu se încovoa îe fa tă de nitnîc, a d e v ă r a t u l b ă r b a t , omul în ca r e se închega , în vremea mare lu i r ăzbo i , vo in ţ a unu» n e a m în t r eg de a bi rui . Daca s e s p u n e că, ia r ă z b o b acela b i ru ie ca re o ţ ine mai mul t SU dîr jenia şi h o t ă r â r e a de a nu dà î n d ă r ă t , a p o i fără «n do ia lă , Ia Francej i , cel Care n 'a l ă sa t sufletele lo r să se m o a i e a fost r ă p o s a t u l AClé-m e n c e a u . Cu d r e p t cuvâmt i s'a s p u s «tigrul», ad ică o m u l c a r e »tu cu dinţii s trânşi , cu fălcile înc leş ta te , c u clocotul în in imă, î n ţ e l e g â n d să nu şi s l ă b e a s c ă v r ă j m a ş u l nici o cl ipă.

Ei b ine , dac o m u l e o m . P o a t e fi el n u m a i foc şt pa r ă ? s c ă p ă r ă t u r ă d e cseniene şi t ă r i e d e o ţ d ? Nu esti şi el fiinţă cu l egă tu r i ome ie ş t i ? Nu a r e familie ? nu est l ta tă? n u a r e copii ? Nu a r e Şi el îndulc i r i a le inimii , în care un z â m b e t înf loreş te în Jurul b u z e l o r ? P o a t e o m u l sta nu­ma i cu a r m ă t u r a pe eJ» tot î n c ă t ă r ă m a t şi î m p i n t e i a t ?

Se vede că la Clemenceau a c e s t e a s 'au simţit mei pu­ţin ca la o a m e n i i оЫ5»иф s a u nu s 'au s imţi t de loc- " e el, c ine 1-a cunoscu t , l'& Sa­sit o m u l n e c r u ţ ă t o r , cere nu se învoieş ie cu nimic şi nu ia r tă , ca re , în părerile lui, «>ctç> TEiţ\<3 c ! r i p î r ţ f ţ y r n f ^ f? r^ î n g u s t ă r i l e ' p e c a r e omul de t o a t e zilele Ie ma i primeşte în pă re r i l e lui obişnuite. Nu. Cu C l e m e n c e a u n u ^era toc­m e a l ă şi în ţe legere . La el lucrur i le nu e r a u pe sfert o r i p e j u m ă t a t e , СІ t o a t e m e r g e a u su t ă ' su t ă .

îmi s p u n e a cinfva, ca re s'a d u s p r i b e a g în P a r i s în v r e m e a r ăzbo iu lu i nos t ru şi ca re a luc ra t acoţo în pro­p a g a n d a românească pe l â n g ă toţi capii «gărilor pu teri a l ia te , că, înir'una din zile, T a c h e lon&cu, d u p ă p l e c a r e a lui din jaş i şi du­cerea lui la P a r i i pe când Nemţi i e r a u înc$i în Bucu­reşti , în 1918, s'f dus în au­d ien ţă la C lén fnceau . Ni m e n e a n'a ş t i u t f r e o d a t ă ce a u vorbi t . Tachf l o n e s c u a spus , ce e d rep i câ teva m ă r turtsir i neho tă r i t e . Da r ceice l-au văzu t eşird de là audi ­en ţă s p u n că fera g r o z a v de ro ş şi nu cu «hipuS omulu i î m p ă c a t şi tiuită m i t Cine ştie ce i o f ţ s p u s Clemen­ceau ?.. lucruri p e ca re se în ţe lege că Tuche nu e r a să le spuie... I ojj i m p u t a t că de ce a p leca t djn laş i ? că de ce n 'a s ta t a&>io s ă ţie îna­inte, cu suflif d â r z , ho t ă r â ­rea uaţ iuni i j fde ce n ' am dus războ iu l mai d e p a r t e cu Nemţi i , cura era p ă r e r e a ge­ne r a lu lu i Şerthelot că se p o a t e ? \

D e ! lucruri g re le pent ru noi . E r a m fli Nemţii în ţ a r ă cu p u t e r i l e l o a s t r e de lup tă s lăbi te . Gep ra l i i noş t r i n ' a r fi fost de p r e r e a că e bine să d u c e m ftpta ma i depa r t e . Şi n ' a m d f - o şi a m in t ra t Ia t o c m e a i cu Nemţi i . Ori­cine ne yjf i j u d e c a t în vre m e a a c e i ş nu ne pu tea cere mai mul

Totuşi É é m e n c e a u nu era o m u l c a ş să p r imească as t fel de c A p e n e . La el lucru rile eraifcu t op t anu l . Totul ori n i m ş Ai in t ra t ,—până la c a p ă t !..J e ce-o fi !

C u m i * t e m p e r a m e n t ! cum nu g ă s e i două într 'un v e a c ! O m d i i i ' 0 buca tă , s t âncă de p e a t r ă

2. O fost a meni i D u m n dinei

1 aces ta însă n'a numai în faţa oa -ci şi în faţa iui

u! EI n'a fost un ere - e жСе? s ă s e P l e c e ei in faţA-uiva ? Să a i b ă în c o v . ° j l şi umilir i şi îndu io ­şăr i fat de ai t suflet? Nu-i a j u n g l a j iui ?

A ş a l | . a cunoscu t l u m e a p a n a b m o a r t e , fără nici o f o r t l | lăsa tă «bboHS r m -

M ! , Ici ik mne<eti •

ea lui n e c ă u

Şi totuşi, Ia sfârşi tul sfârşi­turi lor , Şi C l e m e n c e a u s'a p leca t în fa ţa cuiva. C â n d i a venit m o a r t e a şi i s'a desch is t e s t a m e n t u l , s 'au gă­sit a c o l o măr tur i s i r i şi dorin­ţe prin ca re şi-a desch i s şi el sufletul în faţa duioşie i , ca să intra î i ei u n g e r e a du ioasă .

Deşi s'a s p u s că a cerut să fie î n m o r m â n t a t în picioa* re, caşi t a t ă l s ă u , pen t ruc ţ şi în m o a r t e să fie d r e p t Şi ne încovo ia t , to tuş i ce se gâ-Seşte în t e s t amen tu l său e. măr tu r i s i rea că se pleacă ?J el în faţa t a ine i în care irif 3

prin m o a r t e şi că s imte c # w

e

bine să a i b ă o înso ţ i r e cută în c ă l ă t o r i a veşnică-

Acolo se citeşte : «In coşciug, a lă tu r i de cor­

pul meu, să se a şeze bişto-nul meu cu m â n e r de fier, pe care-1 £tn din tinereţe şi cutia, învelită în pis/* de c a p r ă , c a r e se găsejt* în colţul din d r e a p t a , în partea de s u s a d u l a p u l u i m i " cu og l i ndă . De a s e m e n e a > s e v a

lăsa în a c e a cutie, с И і с і с а pusă a c o l o de scump* m e a m a m ă . In fine, se vor ma i pune cele d o u ă bucheţele de f lori usca te , ca re se g ă s e s c pe s o b a camere i ce d ă s p r e g răd ină , a ş e z a t e înti'iin obuz»

Dar ce i ma i t rebuiau ace­stea d u p ă m o a r t e ? Un o m care t r ă i e ş t e numai cu mâ­nui rea «bobului n u m ă r a t » , un o m ca re nu lasă loc p o ­eziei şl închipuir i i , un o m care , în pr iv i rea mater ia l i s tă a s u p r a vieţii, ştie că to tu l este praf şi cenuşă, că or i f loare c r i o m . ori t o i a g cu m â n e r u l d e fer, ori ca r t e cu amint i r i d e la m a m a , t oa t e ace iaş i materie d u s ă de Ie g i e o a r b e care o s t ă p â n e s c şi ne s tăpânesc , ce ros t a r e să ma i dorească să a i b ă d e aces t ea cu el în m o r m â n t ?

Ia tă că şi Clémeceau d e s ­ch ide o portiţă şi cere pen tru el o îngăduin ţă . T a r e ta­re, d a r nu vrea să r ă m â e ch i a r singur d u p ă m o a r t e . Se i sprăve | te to tu l cu m o a ­rtea, d a r de ! ş t iu eu ?

D u p ă c ím s p u n e d, N. M. Condeescu, în t r 'un foi leton din z ia ru l «Cuvântul-» (7 Decem­vrie 1920, d o r i n ţ a lui Clé menceau c u p r i n d e «o măr tu ­risire su rp r inză toa re la un a teu : nădejdea v a g ă , în ceva care încă p o a t e să m a i du ­reze dfteolo».

Âpof a s t a e. Or icâ t eşti de t a re , îft fata t a ine i nu ma i eşti tare. In aces te cl ipe, el se gândeşte la m a m ă , l a c a r t e a pe care o a r e d e la ea , nu vrea să fie s i n g u r în m o a r t e .

Dar a a v e a a s e m e n e a griji pen t ru g r a n i ţ a vieţii, înse»mnă a a v e a o s imţ i re religioasă Căci re l ig iunea e-ste tocmai p l e c a r e a n o a s t r ă în Sita pu te r i l o r ma i mar i decât t ine , în faţ t covârş i r i i cu ca re te î n e a c ă nemărg i ­nirea. Moar tea este u n a d in piuernicile p â r g h i i a l e rel i -giunii. O m u l l up t ă î m p o t r i v a morţii p r in re l ig iune . Ea te ajută să nu te simţi s i n g u r aco lo u n d e n i m e n e a nu te poa te însoţ i d e c â t p â n ă la g r o a p ă .

Vedeţi că şi C l e m e n c e a u a a v u t a c e a s t ă do r in ţ ă . Să a ibă ceva pr in ca re să nu se s imtă s ingur . Si a v â n d a-ceas ta , el se g â n d e a că, în­t r 'un c h i p o a r e c a r e , m a i t ră ieş te şi d u p ă m o a r t e .

Or icâ t d o r i n ţ a Iui n ' o pu­tem c u p r i n d e în t r ' un crez creşt inesc, o r i câ t nu a v e m în ea o măr tu r i s i r e h o t ă r â t ă , d a r vedem totuş i s t a r ea unu i suflet c a r e p o a r t ă o a r e c a r e gr i jă p e n t r u el de s ta rea sa d u p ă m o a r t e .

Aceas ta în să es te o s imţ i re de re l ig iune şi iată deci că şi «tigrul» n 'a m e r s p â n ă la c a p ă t în n e p ă s a r e a sa faţă de to ţ i . Nu i a p ă s a t de ni­m e n e a d in o a m e n i . Da r a mai intrat în t r ' o î m p ă r ă ţ i e în c a r e nu s t ă p â n e s c o a m e n i , şi a c o l o n 'a ma i fost nici el

c? '«i'r! b ' â n d şi du ios .

Viitorul sat Românesc

.A'//;- i . V

I. Viaţa la ţară

...ni i zugrăviiă întotdeauna ca un basm şi devine mult plăcută când, tolănit în o-dăiţa ta,—vara, ferit de arşiţă în umbra răcoroasa a storu­rilor lăsate,—iarna lângă că­minul cu morman de jeratic, —ţi se desprinde trandafirie din cuprinsul unei nuvele sau roman în care eroii» la po­runca autorului fac dragoste «..neasemuită- sub caişii'n floare sau, duşi în poleiu de lună plină se strecoară înfio­raţi de vrajă pe poteca (hai ! să fie şi şerpuită!) din li­vezi... Ce plăcută e viaţa la ţară! Jindueşti după ea. A-colo, Ion creşte întotdeauna ceva mai înalt ca bradul, Ro-uica sau Tudora are cosiţa bălae şi rumenă'n obraji (zâ­nă !) iar prin celare şi pătule la orice sătean, domneşte'n răsfăţ belşugul rodului cules de pe ogoare şi'n colibe prin mireasma de mere şi gutui (puse h geam sau pe grin-dea)- -plutesc lin' ti de Pa­triarh ! Ce plăc... ! Adevărul ne scutură însă din toro­peala visului frumos. Pe A-lexandri, Coşbuc, Depăiă-ţeanu îi crezi născuţi şi trăit pe alte meleaguri. Ion, de cele mai multe ori nu e înalt şi voinic ca... bradul; la re­crutare Ia amânat de două ori neîndeplinind măsura peri­metrului toracic»; iar Rodica sau Tudora de muncă multă hrană proastă şi-un ic în piept se săvârşeste'n pridvor lâncezind pe-un ţol cu ochii la soare... Stan, Alexe şi Vişan «pen'că renforma agrală^ nu i-a împropietărit şi'n sat n'au ce lucra au făcut plângeri peste plângeri şi şi-au mutat casa la poarta Ministerului de Agricultură şi Domenii săp­tămâni întregi umblând după

sirvici». Amărâţi că sunt numa'n zadar trimişi de la Ana la Caiafa, într'o seară cuprinşi de frig şi'nflămân-ziţi яі! întins mâna la colţ de uliţă... Un creştin cu u-rechi blegi, buze groase, nas adus le a strigat:— Ci sân-teţi cirşitori ? La muncă Şi-atunci Stan, Alexe şi Vişan într'un întunerec iau dră-măluit punga doldora.—«Ci faceţi ? — « Egalitate, d reptate » ! au răspuns cei trei ce învă­ţase cuvintele delà o adunare comunistă de cu zi. Creştinul a leşinat «cei trei» în beciul Prefecturei. Glieorghe, din cinci pruneşori ca nişte îngeri nu mai are unul că n'a dec­larat maladia molipsitoare» a întâiului la «Premar» de frica doftorilor şi-a spitalului iar Vasile Vătaful pentr'o datorie ce-a crescut singură in adunări cu la sută procente şi 3 ani de secetă i-a rămas ibovnică crâşma unde îşi face zi de zi ca actorii la teatru : nasu'ro-şu, faţa puhavă şi ochiu a-prins de gând scârnav...

Acesta-i adevărul şi nu-1 putem ocoli.

Satele noastre, un mănun-chiu de cuiburi de vultan, svârlite pe'ntins de şes rodnic, prin văgăuni de deal cu vii, şi munţi împăduriţi—nu mai sânt cuiburi de vultan ! Zes­trea ţării noastre a fost satul ; temelia celor mai frumoase nădejdi—satul ; inima, chiagul vârtos al acestui popor—sa­tul. Lacomi, l'am asuprit, 1'am jecmănit, l'am lăsat în întu­nerec, şi din munca, şi su­doarea satului rob—ne-am făcut «burtă cu dilataţii ••> ceafă cu grăsime rânduită în 3 caturi» şi cochiet 6 cilindri la c.cară... Azi, e pe cale să-1

pierdem. Ce preţuieşte satul pentru noi? Oameni de în­regimentat pentru luptă; oa­meni buni să ne tae unghiile delà picioare; oameni să răc­nească trăiască şefuburaaa ! în alegeri sau întruniri politice. Atât ! Neştiinţa, mână'în mână cu sărăcia întinde mai avan vălul cernit peste sufletele— floare ale acestui neam. Mlada se chirceşte şi'n grădina ţării pârgul va fi viermănos.

Să luăm aminte ! Cât mai

e vreme de îndreptat — cu fapta— ci nu cu vorba să în­dreptăm. In răvaşele ce vor urma pe cât ne-sjută sufletul şi mintea, vom căuta.să des­luşim celor ce vor voi să ne ui mărească, cum credem c'ar trebui să fie Satul Românesc de mâine.

Ne e şi gândul la o cromo-litografie de sat olandez!..

Cesa r P r u t e a n u

n seara aceea... Tăcuta ca un munte, biserica s(à iarăş Şi noaptea 'ntârziase pe trudnice poteci-Pe treptele de piatră eu te-aşteptam să treci, Ca să te prind din urmă, de drum să ţi fiu tovarăş.

* * *

Spre ceruri, plopii galbeni nalţau tăcută rugă Şi turnurile albe fugeau în noapte, sus. Din naltul pantocrator ne urmăria Isus... Şi 'n furi sarea noastră păream o «sfântă fugă-».

Tu te ai ferit de mine ; mi te ai rugat: „mă lasă*.., Şi-ai vrut să plângi de ciudă că mergi şi tot ai mers. Ţi se părea 'ntâlnirea, greşulă de neşters Şi te topiai de teamă că te or ghici acasă.

* "' *

Căzuse boare rec în seara aceea albastră, Când noaptea 'ntârziase pe câmpuri, prin păduri. Oraşul amuţise ca ferecate guri.. ... In noi creştet щЫгеа ra mugurcle 'n p'astră !

NIC. ARGEŞ.

Cronica Militară.

Unadevărat Noi zi lnic urmăr im fap te l e

d e b ine , s ă v â r ş i t e de to ţ i şi d u p ă î n t r e g cuprinsul R o m â ­nie i Mari , ca s ă le d ă m în v i l eag t u t u r o r s p r e a fi p i ldă v i e p e n t r u to ţ i .

Aşa de d a t a a c e a s t a ne -a t r a s a t e n ţ i a foa r t e mult f ap ta , s au ma i b i n e z i s felul cum e c o n d u s un r e g i m e n t , d i n t i ' u n a din r eg iun i l e n o a s t r e de là m u n t e .

Aceas t ă p e r s o n a l i t a t e d e ­sp re c a r e v o e s c a scr ie e s t e Colonelul Oheorghe Ţuţuianu, c o m a n d a n t u l r eg imen tu lu i 30 In fan te r i e din Câmpu lungu l Muscelului .

F ă c â n d î n t r e b a r e a în în­t r e g r eg imen tu l , s a u ma i b ine z i s în î n t r e g o raşu l a c e s t a , to ţ i î ţ i vo r s p u n e f ap te d e l a u d ă m a r e d e s p r e El .

E s t e un a d e v ă r a t p ă r i n t e p e n t r u t o ţ i , e s t e un b u n o r ­g a n i z a t o r , e s t e un om ideal . Grija m a r e cu c a r e c o n d u c e r e g i m e n t u l a făcu t să n e d e a fap te cu c a r e î n t r e a g ă ţ a r a n o a s t r ă t r e b u i e s ă s e m â n ­d r e a s c ă . C o m a n d a n t d i s t i n s , v r edn i c d e mis iunea înc re ­d i n ţ a t ă , îl i au d e e x e m p l u t o a t e r e g i m e n t e l e , pen t ru a m e r g e p e ca lea c ins te i şi a p rog re su lu i .

C u n o a ş t e în a m ă n u n ţ i m e v i a ţ a f iecărui of i ţer în p a r t e , apoi ma i c a u t ă s ă fie în bune re la ţ i i civilii cu mil i tar i i , căci d e aici p o r n e ş t e b u n a a r m o n i e în soc ie ta te .

Bun gospoda r , a făcu t r e -p a r a ţ î u n i r ad i ca l e loca lu lu i r eg imen tu lu i . Apoi h r a n a d e b u n ă c a l i t a t e şi suf ic ien tă ; de u n d e , b u n a d i spoz i ţ i e , mora lu l r id i ca t al so lda tu lu i şi î n c r e d e r e a s a fa ţă de s u ­pe r io r i .

Din p u n c t u l d e v e d e r e a l in s t ruc ţ i e i , se v e d e u n p r o ­

g r e s u imi tor , d a t o r i t r â v n e i cu ca r e a l u p t a t d. Colonel Ţuţuianu p e n t r u î n d r u m a r e a i n s t ruc ţ i e i t e h n i c e şi t a c t i c e .

Mot ivu l a c e s t a a făcut ch ia r c a s ă fie iub i t de to ţ i , şi a munc i cu t r a g e r e d e in imă ; i a r ca conc luz ie a v e m de e x e m p l u b u n a r e u ş i t ă a r e g i m e n t u l u i l a t r a g e r e a d in t impul m a n e v r e l o r Divizie i a 3-a, când r e g i m e n t u l 30 In-fan te r i e a c â ş t i g a t cupa d e a rg in t . A c e a s t a în t o a m n a anu lu i 1929.

Ca un p ă r i n t e f a ţ ă de fiii să i , v e ş n i c c a u t ă să - i a i b ă p e l â n g ă s ine şi ch ia r a a-a juns , ap rop i indu i d e sufle­tu l său , a ş a că în a c e s t r e ­g i m e n t nu se d a u nici un fel d e p e d e p s e , p e n t r u c ă fap­t e l e lor n i c i o d a tjă nu d a u loc la a s t f e l d e recom­p e n s e .

Din p a r t e a n o a s t r ă , dor im t u t u r o r r e g i m e n t e l o r a s e m e ­n e a c o m a n d a n ţ i c a D-l Co­lonel Oh. Ţuţuianu, căc i a t u n c i se v a p u t e a a v e a p r o g r e s în a r m a t ă , a t â t în t imp de p a c e c â t şi în războ i , şi nu s 'a r m a i auz i d e fel de-fe l de fă­r ă d e l e g i p o r n i t e din r â n d u ­r i le mil i tar i lor .

A v â n d a şa , s â n t e m de l a ­u d ă şi e x e m p l u b u n t u t u r o r popoare lo r .

Diac. V. FUSSU

ntre artă şi ciomag în t r 'un n u m ă r d in aces t

z i a r cu d a t a d e 6 O c t o m b r i e 1929, a m scr is un ar t ico l cu titlul «Intre conde i şi c iomag» . Aici a r ă t a m eu , cum p o a t e c ineva în t impur i l e de faţă să şi facă d r e p t a t e , s au să şi s c o a t ă Ia ivea tă mer i te pe c a r e nu le a r e şi c a r e în a-ces te m o m e n t e n u m a i c inste nu ne fac.

In n u m ă r u l de faţă, v o e s c să fac o c o n t i n u a r e a ace lu i a r t ico l şi să v e d e m cum şi alţi i c au t ă , ca to t pr in for ţa p u m n u l u i să-şi s c o a t ă în vă­zul lumii mer i t e c a r e m a i , mu l t s a u ma i pu ţ in nu s â n t b ă g a t e în s e a m ă .

Ceti tori i noş t r i , c u n o s c din auz i te p e DI. Radu Mislea, di­rec toru l une i G a z e t e : »E COUL», ca re a p a r e s ă p t ă m â ­na l la Bucureşt i , s a u d a c ă n u , îl c u n o s c , dinfscrisul do-mnie i sa l e Ia G a z e t a a c e a s t a , căci p â n ă în luna lui S e p ­temvr ie , l 'am a v u t r e d a c t o r aici , n e o b o s i t t o t d e a u n a cu noi .

Acum s'a î n t â m p l a t şi cu d o m n i a sa ca şi cu d. Călu­găr u, de là «Cuvântul» că a fost pă lmu i t de c ineva c ă r u i a nu t-a s cos la ivea lă t a l en te de m a r e p e r s o n a l i t a t e , o m cu vază , şi ma i ştiu eu ce !

C â n d t a l en t e s â n t , d a r nu s â n t re t r ibui te cum t rebu ie , s a r e c â t e unu l î n d r ă z n e ţ şi a p o i să te ţii ! T o a t e b inecu­v â n t ă r i l e vin a s u p r a capu lu i s ă u ; s â n i p i a i i g û in g r o s şi a p o i d a c ă te a p u c i să le spui a d e v ă r u l , te p ă l m u e ş t e b ine . Astfel s'a î n t â m p l a t şi cu pr ie t enu l Mislea. Pe c â n d se afla

în cab ine tu l D o m n u l u i Di­rec to r al Oper i i , în văzu l a o p t m a r t o r i a fost p ă l m u i t de d. Emil Marinescu, t e n o r al oper i i . Motivul, fiind cel a-ră t a t ma i s u s , ne sco ţ ându - i -se mer i te p e care în t r 'un mo­m e n t d a t nu Ie-a ma i avut .

Mare lucru şi p u t e r e a d e a face p e p lacu l t u t u r o r ! Şi a p o i ce deoseb i r e este în t re ca l i t a tea cu ca re c ineva se naş t e şi a c e i a pe ca re c ineva şi-o f o r m e a z ă p r in m u n c ă s â r g u i n c i o a s ă .

Am mai s p u s în ace l a r ­ticol că , a veni t t impu l , c â n d cel m a i t a r e în p u m n , s ă p o a t ă în t r ece pe toţi , c h i a r d a c ă ace l a nu p o s e d ă un g r a d m a i î na l t d e cu l tu ră .

Dar , a ş a v e d e m de Ia o vreme- Un c u r e n t de a-şi face c ineva d r e p t a t e s ingur . O p o r n i r e c o n t r a legi lor fireşti, c o n t r a legi lor ţăr i i . Şi a c e a s t a din c a u z a l ipsei de cu l tu ră .

D a c ă c ineva a fost j ignit pr in scris , de o p e r s o a n ă , n ' a re d e c â t să d u c ă l up t ă to t prin scr is , i a r nu pr in p u t e ­rea p u m n u l u i , c a r e d o v e d e ş t e l ipsa de cu l tu ră in t e l ec tua lă .

Nu-1 c u n o s c p e r s o n a l p e d. Emit Marinescu, d a r m i i în­ch ipu i cu p u m n i i oţeti ţ i şi ga t a o r i c â n d s a ş i facă d r ep ­ta te p e c o n t p r o p r i u , c h i a r c â n d n ' a r a v e a o .

F a p t ă ne i e r t a t ă de n imen i a fost s ă v â r ş i t ă c o n t r a d-lui Mislea; i a r D l Direc tor a l Oper i i ai' i i c b u î l iuuuiift-au să ia m ă s u r i c o n t r a b ă t ă u ­şului , mai a l e s că a fost de faţă la acea s t a .

Diac.

Ce-1 nelinişteşte pe d. I. Teodorescu

Din tAdevăruh delà 23 No-emvrie, aflăm că unul din ad­ventiştii din România, d. Con­stantin Tolici, a plecat să răs­pândească creştinismul între pă­gânii din Madagascar. In legă­tură cu adventişti franceji, s'au înfiinţat în Madagascar 169 de misiuni printre acei păgâni. E cel dintâi român care merge în misiune creştină printre străini, zice d. I. Teodorescu şi se de­clară protivnic ca noi, cei care avem atâtea de făcut acasă, să mai mergem şi la alţii. Deci a-cest misionar român să fie şi cel din urmă, zice domnia sa. ». Astîel de cuvinte se aud şi

aiurea. Le-am ciut şi în ziare nemţeşti, cu privire la misionarii nemţi care se duc peste grani­ţă. După o asemenea socoteală, nimenea nu trebuie să plece peste graniţă. Pe când însă aitii nu sunt ţinuţi de rău, când e vorba de alte treburi, d. Teodo­rescu care este specialistul la «Adevărul* în tratarea treburilor reiigioase, se rosteşte aici pro­tivnic. Nu i a r sta bine dacă n'ar face aşa, fiindcă se simte dator să fie totdeauna protivnic la felul de luciu al oamenilor de religiune şi Biserică.

Odată însă ce te învoieşti cu religiunea, delà sine urmează misiunea. Un om plin de o vie încredi> ţare, plin de marea ve-

CUGETÀRI

Un suflet mare vorbeşte cumpănit şi sigur.

A trăi, eate a iupia.

Bătrâneţea este o îrumoasă coroană ce se găseşte numai pe calea cumpătului, a dreptăţii şi a înţelepciunii.

Răzbunarea este un soiu de dreptate sălbatică.

Minciuna este pentru sclavi, adevărul pentru cei liberi.

Sufletele mari rabdă în tăcere.

stire pe care o cuprinde evan­ghelia, nu se poate îndestula numai cu faptul că o are el, ci trebuie să dorească şi să caute a o împărtăşi şi altora. Aceasta e starea de suflet a oricărui misionar, de la Apostolui Pavel până la noi, şi nu se poate alt­fel. Unde e credinţă tare, tre­buie să fie şi misiune. Creştini­smul fiind iubire de oameni, nu-şi poate crede chemarea împli­nită numai cu propoveduirea între graniţele naţionale. Acesta a fost boldul tuturor misionari­lor.

De fapt, acest Constantin To-Hei a fost singurul adventist mai cuminte dintre ai săi, căci, dacă a căzut în această rătăcire şi după cum îi ştim, se apucă să propoveduiască între noi, care suntem creştini, — nu e mai cuminte cel care ne lasă pe noi şi se duce la necreştini ?

D. Teodorescu mai spune că ortodocşii sunt singurii creştini care nu fac misiuni între păgâ­ni. Trebue să-i spunem că a-ceasta e o lipsă a noastră, care nu ne e spre laudă, dar că nu­mai acum este aşa. Până la răz­boi, şi ortodocşii aveau misiuni, prin Biserica rusească. Mitropo­litul Inochentie al Moscovei, înainte de a fi Mitropolit, a fost unul din marii misionari ai Bi­sericii ortodoxe. Războiul a slă­bit Biserica ortodoxă şi de aceia nu mai avem. Dar va trebui să ajungem la aceasta din nou. Dacă acest fapt nu ar fi firesc pentru o religiune, el nu ar Ii prea întrebuinţat în toate cele­lalte ramuri creştineşti.

N. S i lu reanu , l& Profesor Universit

U l l i

«CULTURA POPORULUI»

(C. D. Mihăiescu)

împărăţ ia c e r u r i l o r

După botez, Mântuitorul petrecu patruzeci de zile în pustietate. Aceste patruzeci de zile fură pentru El ultima pregătire înainte de a anunţa noua împărăţie.

Aci încearcă El primele is­pite ale lumii acesteia. Aci spiritul se dovedi mai tare decât materia, binele decât răul, sinceritatea decât şirete­nia, dragostea decât ura, sme­renia decât mândria. Aci dom­nia Satanei fu definitiv în­vinsă.

Şi noua împărăţie îşi făcu apariţia printr'un strălucit tri­umf at puterii lui Hristos, carele deacum, nu vor înceta de «a binevesti săracilor a tămădui pe cei zrobiţi la ini­ma, a propovedui robilor ier­tare, a da orbilor vedere şi a slobozi pe cei sfărâmaţi».

Cuvântul său isvorâtor de viată nouă se auzi întâiaş dată în Oalileia neamurilor, pe pământul Zavulonului şi Neftalimului, de către «no­rodul cel ce şedea întru în-tunerec şi în umbra morţii».

Acestui norod strein, sărac, ignorant şi umil îi fu dat să vadă mai întâi lumina şi să simtă mângâerea şi bucuria mântuirii.

Aci în părţile Galileii, găsi Mântuitorul câmpul prielnic sămânţei Evangheliei sale.

Primele lui Cuvinte, scurte arzătoare, străbătură cu în­fiorare inimile pline de nă­dejdea unor vremi mai bune.

«Pocăiţi vă, că s'a apro­piat împărăţia cerurilor» sunt cuvinte de un cuprins atât de bogat încât puteau să sgudue şi să trezească con­ştiinţele din somnolenţa spi­rituală la o entuziastă viaţă în care să se îmbine de mi­nune nădejdea, dragostea şi credinţa.

Sosise vremea vestită, de Profetul sărac în îmbrăcă­minte, simplu în hrană, adânc în privire, bogat în viaţă sfântă, sosise vremea vestită de Profetul de foc, loan Bo­tezătorul.

Noua împărăţie a bunătăţii a spiritului, a curăţeniei, a re­nunţării, a iubirei, îşi făcea pe încetul loc în sufletele a-măgite atâta timp de promi­siunile goale ale falşilor în­văţători.

Şi de atunci şi până azi, împărăţia cea nouă, împără­ţia lui Dumnezeu, îşi întinde merea aripile sale ocrotitoare peste multele suflete obidite dar închinate lui Hristos. De atunci şi până azi împărăţia lui Dumnezeu se realizează în multe suflete, cari făcând căinţă sinceră şi au ales ca stăpân al vieţii pe Mântui­torul.

«Pocăiţi-vă...» sunt cuvin­tele ale căror ecou străbătând veacurile bat la poarta sufle­tului nostru ca să 1 conver­tească la adevărata viaţă.

Oare, tu frate creştine, le

auzi ? Şi dacă le auzi te strădueşti să prinzi adevăratul înţeles? Ah, cel puţin după atâta timp de rătăcire într'o viaţă de îngheţ sufletesc, ai atâta înţelepciune şi renaşte-te pentru o nouă viaţa.

După atâta timp petrecut înîntunerec şr în umbra morţii, arată te vrednic, întocmai ca şi locuitorii de altă dată ai Zavulonului şi Neftalinului, de noua împărăţie a lui Du­mnezeu.

lată că Mântuitorul către tine se îndreaptă mai întâi să ţi aducă vestea mântuirii. Depinde de tine, de voinţa ta, ca sä devii locuitor al cerului. A sosit vremea. Pri­veşte ţi tot trecutul, Fă acte vrednice de pocăinţă. Arde ce ai adorat, şi adoră ce ai hulit. Rupe cu împărăţia sa­tanei, şi prin Hristos Mân­tuitorul îndreaptă-ţi viaţa că­tre isvorul ei adevărat.

Da, frate creştine, de eşti bogat sau sărac împărat sau nemernic, nu uita cuvintele de mai sus şi adu-ţi aminte că fără căinţa sinceră nu e-xistă îndreptare şi fără con­vertirea compiectă, integrală a sufletului la Hristos, nu poţi fi cetăţean al împărăţiei lui Dumnezeu.

Fericit vei fi de înţelegi şi faci acestea, iar de nu, răs­punderea ta cu atât va fi mai mare căci ai ştiut şi n'ai făcut.

Pr. D. D. Achimescu

R ă v a ş e I n t i m e Dragă Zoiţo,

— Şi de ce ştii tu, Babă Vişo, a pătrunde în tainele unui suflet amărât şi pustiu, zise Ru-xanda, văzându-mă aşezată lângă ea, ca de obiceiu cu hârtia şi cu condeiul în mână,

— Vezi eă, viaţa d-tale, ne e scumpă tutulor şi ea cuprinde o activitate ş'o simţire delà care noi trebue să ne inspirăm şi s'o avem ca model, ca învăţământ.

Ruxanda tăcu un minut, îşi a-şeză pernele sub căpătâi şi reluă povestirea de unde o lăsase, c'avea femeia asta un cap foarte bun, ţinea minte tot.

— într'o zi Nenea Tudorică, veni la noi cu Corbea. Cum mă zări, de departe, sări la mine d r e p t î n p i e p t , e u î l mângâiai, îl sărutai şi'l întrebai de părinţi şi de frăţiorii mei. Câinele se rostogoli, sări şi iarî se rostogoli în ţărână. Bucuria mea, că l'am revăzut, fu atât de mare încât — la masă — îi de-dei toată porţia mea şi eu nu mâneai nimic. Alergai cu prie­tenul meu Corbea prin curte îl mângâiai şi'l sărutai ca pe fră­ţiorii mei de care acum mi era foarte dor.

Seara, Mama Zoiţa, îmi îm­pacheta hăinuţele şi mă porniră acasă, cu Nenea Tudorică.

— O să te duc prin târg la luminăţie Ruxando, zise el, râ­zând că azi e zece Mai ziua lui Hop în Ţol. O luarăm în spre târg cu Corbea după noi. Pe Ia ferestrele prăvăliilor, pe margi­nile caldarâmului stau sute de candeli aprinse, sute de lumânări de seu. Muzica răsuna, iar lumea striga : Ura !... Trăiască Domni­torul Carol I-iu de Hohenzolern !..•

Mi s'a părut că sunt pe altă lume, ş'am început să plâng şi să cer să mergem acasă. Când am dat acolo iar de Butulica şi pe mama şi pe tata iar nu i am găsit, am luat pe Corbea m'am dus în pridvor de m'am culcat lângă el.

Am p l â n s toată noaptea şi m'am gândit la năstrapele cu unt de lemn şi la lumânările de seu, cari ardeau cu sutele Târgul din Năuntru pentru Carol l-iu pe când la Mama Zoiţa seara abia lumina una ş'aceia o stin­gea cu mucările la jumătatea basmului, sfârşindu mi-1, bătrâna la para slabă delà gura sobei. Ni­meni nu mi-a spus cine era acela pentru care ardeau atâtea can­deli.

Cât o fi trecut până să mă dea la şcoală nu ştiu şi, nici ce bucurie am simţit, când mi-am revăzut părinţii şi fraţii iar nu ştiu, atâta îmi reamintesc că în casa părintească, se făceau pe­treceri cu băuturi şi la masa noastră mâncau mulţi boeri : General Florescu, Olănescu cei care sa luptat cu ursul în Car-

paţi, Creţulescu, Dumitru Flo­rescu cel care a făcut melodia «Steluţa», Costescu Comăneanu, doctorii Bestelei, Ioniţă, Alexan­dru Vlăhuţă, pe care tata '1 fă­cuse profesor la Gimnaziul Vă-cărescu din Târgovişte, înfiinţat acolo de Consiliul Judeţian şi unde el a cunoscut pe Matilda Grecescu şi când ea a murit el a scris poezia : La icoană.

Mama era acuma singură în casa ei, fără Butulica.

Se vede că ea se întorsese înapoi, doar cu aşa condiţie. A-cum era îmbrăcată foarte fru­mos, mergea la baluri cu tata, primea, făcea şi la ea serate la cari veneau surorile ei din Bu­cureşti, D-na Alexandrina Odo-bescu, d na ( Ana Leu şi Florescu, Smaranda 'Georgescu, Alexan­drina Pantele şi fraţii ei Gene ral Matei Vlădescu, Maior Ale­xandru Vlâdescu şi Mihalache Vlădescu, membru la Curtea din Focşani, care a venit la noi în-tr'un cupeu (butcă) îmbrăcat în mătase aibă din care, cât a stat el la noi, eu nu mai m'am co­borât cu păpuşele. Şi cât îmi plăcea matasa aceia din cupeu...

O dată a venit şi tata Moşul, Mihalache Vlădescu şi cu mama Catinca, a doua soţie a Iui. Mama asta vitregă, vitregă fu­sese cu copiii Vlădescului, dar de ea îngrijise foarte bine. Era luxoasă, îmbrăcată î n haine scumpe îmblănite cu samur, purta la bonetă o broşe cu pietre de smarald la braţe brăţări la fel, ceasornic cu lanţ gros de aur la gât şi degetele îi erau pline de inele. Tata Moşul, un om voinic şi foarte frumos, venise la noi în butcă ; vizitiul era îmbrăcat turceşte şi lacheul delà spatele trăsurei tot aşa. Când s'au co­borât din butcă, mi s'au părut smeii sau împăraţii din poveştile Mamei Zoiţei, aşa erau de mân­dri bunicii mei.

Mama sărată mâna Särdarului iar pe a Pastvaicei *) nu, veii Q £ *э o r\J пХхгіеа ПА e r t t í a H i n t á i

a ' C0| bac stráinaiaie cu шегѵапш ) şi pe fete le îăsase de capul lor că asta îi paruncea Cucoana Ca­tinca şi boierul n'avea încotro căci se luaseră din dragoste, tă­ind din drumul lor orice piedică. Pastoaca lăsase pe Pastia pen­tru Cuconu Mihalache Sărdarul iar gurele ce Târgovişte, spu neau c ă i oirăvise şi prima lui soţ e, spre aş i ajunge ţinta ş'a fi Ia Sărdăreasă.

Şcoala аи început'o în tinda bisericei Curtea Domnească, cu vestitul Popi Vasile căruia tata îi plătea, pentru mine şi pentru fratele meu Costică, douzeci de sfanţi pe Iura.

După didactica pe care o cu-

nosc azi nu făceau profesorul nici atât, că doar nuiaua era toată explicaţia, toată pedagogia lui Popa Vasile.

De cum ne da recreaţia aler-pam toţi la Chindie, ori la rui­nele palatului, dar nici unul nu ştiam ce sunt alea ; surpam pietre surpam ziduri şi cărămizi şi dam cu ele de-a asvârlita în ciorile şi în vrăbiile de pe crenelurile a-cestor măreţe ziduri. Într'o pi vniţă domnească locuia un bra­gagiu bulgar, stăpânul unui mă­gar care, când sbera fugeam toţi în tinda bisericei, iar părintele Vasile întreba nuiaua pe unde am fost. Veneam în clasă de frica măgarului, nu de sunetnl clopotului pe care'l ţinea zadar­nic profesorul în mân* şi suna, suna... pentru el !

In tinda bisericei era zugrăvit pe pereţi raiul şi iadul; după Divina comedie ; eu visam noa­ptea pe Sarsailă pe Scaraoschi Şi pe părintele Vasile şi de frică ziceam mereu ; Tatăl nostru şi scuipam dracii până adormeam,

Când mă dete mama la şcoala primară îmi păru bine, dar acolo dedei de Tuşea şi Frăsina Ba-dulescu, cari nici ele nu erau aşa de departe de pedagogia lui Popa Vasile, căci tot pe nuia o întreba de toate lecţiile noastre.

Când eram în clasa l i l a veni la examen domnit mă scoase doar pe mă 'ntrebă de Dam nu ştiam ce este a însoţitorul său în biu e Dunărea, tui spusei toate râurii», fluenţii lor, până ct Vodă, îmi zise : Brav dumneata deştept. Brave

Cu bine Zoiţico.

S C H I Ţ A ION LUCA

anu-ră,

*) Toţi copiii Vlădescului . îi ziceau mamei lor vitrege ca. fusese soţia lui Pastia.

**) Aşa învăţarâ unchii mei carte. Matei fu trimis pela 1830 la Turin, Mihalache la Paris, A-lexandu la Costantinopol.

Baba Vişa

Cântec de Maramureş ) • w w w m

Eu la mândra când mă duc M ii cărarea pe sub nuc Pe uliţa mândrii îi tină Ducu m'aş fără lumină Tău 2J să hie cât îi tău îmi agiută 8) Dumniezău Să nu mi se 'ntâmple-a rău...

Da 'n las/ară nu m'am dus Când erau stelele sus C'aşa fo*) zăvorul pus... Pune- i ai mândro cu bine Că n'oi vinii pân'la tine

Că şi altall) mi-o hi tot bine...

Stai mândro să trecem râtulr') Să ne povestim' urâtul. Stai mândro să trecem dealu[ Să nc povestim amarul Stai mândro să trecem valea Lumea nu ne o şti cărarea...

Eu cu dor şi tu cu jele Şi-amândoi cu inimi grele...

C e z a r P r u t e a n u .

Uşile bibliotecilor săteşti încep a se deschide

1) Colecţia Gh. Vasui şi Gh. Tiplea ; 2) Lac ; 3) a 4) în altă pa r te ; 5) culme.

fost

Până mai ieri, tot vreme bu­nă. Plugarul, ale cărei braţe n'au astâmpăr, când vremea e-ra frumoasă, îşi mai găsea de ucru .- un şanţ de făcut Ia ca­pătul islazului, un ogor de toa­mnă... ori câte altele, dar iată că, vremea s'a schimbat.

Miroase a iarnă! Ceeace făcea ieri plugarul, vedem că asta zi nu­mai poate face pentrucă ştie pri­cina: «plugăria este subordonată timpului» adică se face «după timp". Şi plugarul ştie aceasta.

Iată-1 deci acum fără nici o t reabă — decât aceea, de a-şi îngriji de cei doi bouleni din grajd.

Dar aceasta înseamnă prea puţin — de lucru — şi prea pu­ţin timp întrebuinţează : restul zilei şi serile târzii (căci destul de lungi sunt nopţile de iarnă), plugarul şi-1 petrece numai aşa «fără nici o treabă — adică «şezând». Şi, vorba aceia : „a-stăzi, şezi, mâine iară... o săptă­mână, două,., atâta şedere te

|face să devii «jmolatec şi t iândav". N'ar fi nihiic aceasta. Alta

este socoteala şi astfel stau lu­

crurile şi tocmai aceea vreau — să dau în vileag.

Vedem pe plugar şezând, fi­indcă nu are ce lucra — cu braţele — (deşi ştiu că s'ar pu­tea găsi de lucru şi iarna -, des­pre aceasta voi vorbi în alt nu­măr), dar noi ştim şi cunoaşte ori şi cine, că : mai este o lu­crare, sau mai bine zis o muncă pe care omul o face cu mintea. Vedeţi dar, că şi cu mintea se lu-.rează ! Când? Atunci când scrii ori citeşti, lie varii, fie a-cum iarna. Şi îmreb : «Pluga­rul, oare, nu ar putea să se ocupe, acum i a n u şi cu mintea, adică să citească o carie folo­sitoare ?!

Desigur cä da şi cu aceasta ; iată o altă grij-l a învăţătorului pe lângă tocite cele... căci, învă­ţătorul ori preotul ce poartă a-ceidşi sarcină — care — vă lasă această grijă în negura uitării, în satul acela nu va sădi decât «întuneric», căci : dacă săteanul nu are eu ce se întreţine acum iarna, adică, nu are cu ce omorî timpul, pleacă de acasă şi în­fundă cârciumile, unde, dacă îşi

— Taci mă păcătosule ! — Tiii! Tiii... Aşa se auzea în fiece zi cam

pe la patru după-nămezi. In gloata copiilor ce-1 batjo­

coreau «Colonelul Nedea» gâ brjv cu ghi jsdanul într'o mână, strâns în năframă roşie, se apă­ra cu bastonul îndoit, în amarul anilor de blestem.

Cu nimeni nu se înţelegea mai bine, cum se înţelegea cu doctorul Harie Ticulescu, dealtfel om bun.

Pe oricine întâlnea, spunea : — «Ce mândru copilaş e dof­

torul Harie, vorba lui e «îm­brăcată înstraelelui Dumnezeu».

Când intra în cabinet îl auzeai. — Salut don doftor, don dof­

tor Ibănescn îţi trimete multă sănătate.

— Fugi mă de-colo ! ~- Pe viitorul meu !

Care viitor? Strada Viitorului colţ cu

Ron»ană. Dlmi doi lei căci am un

procç s mare la casaţie... Tii doftore ce timpuri frumoase

am apucat! Am fost şi eu om cumsecade dar blestemul...

Mi-aduc aminte, era în preaj­ma alegerilor, ajutor de prefect ue-atunci. m ă n n m p n ü

- — u u v . b \JC se-auae cu tíe-mocratii ?

— Las pe mine Maria Ta ! — Bine, Bine, ţine colea—şi

mi-a vârât cinci poli în mână... «Plec, plec, n'am timp, serios,

МП un proces la casaţie», — Stai, strigă doctorul, cine

scos ochiuJ ?

— Cum nu ştii? Ca să fiu scutit de toate dările.

— Câni s'a întâmplat? — într'o seară la azilul de

noapte de «Maxim Gorki». «Plec, plec, pierd procesul ! — îmi spuneai de blestem? — Da, el m'a răpus...

' Blestemul de părinte. — Pentruce bei ? — Necazurile !... Cu ochi'n lacrămi începu să

povestească : — Când eram în liceu tata

m'a mustrat. înfuriat peste mă­sură l'am bătut şi-am fugit. Dar m'a blestemat să-mi port zilele numai în nenorocire.

De-atunci alerg fără să-mi găsesc odihnă.

Vremurile trec şi ţărâna ră­mâne plămădind alte chipuri !

Dragă doftore, chiar astăzi o faptă, a oamenilor d:n jurul meui m 'a durut groaznic în suflet-Craiovean, adevărată fire de Rumân plămădit din sânge vite­jesc, să fiu batjocorit?

Cei de la azil nu mi-au dat pat şi.ar» adormit în acoperă­mânt de hârtie.

Să ştii de la mine, cel mai mare om a fost şi este lisus Christos, căci era chipul adevă­rat al blândeţii şi virtuţii.

oare când pr»»esc bani îi toţi? npart şi celor nevoiaşi

,-reau să-mi răscumpăr, blestemul de părinte. Chinul himic nu-i mai greu în viaţă ca blestemul de părinte.

Numai cu sudoare amărăciuni te răscumperi...

Plec, plec s'a înoptat, dă-mi doi lei căci am un proces mare la casaţie.

O Domine! D e d i c . P ă r i n t e l u i A r n i m . S c r î b a n .

Stăpâne ruga mea cu grabă îndreaptă paşii către Tine,

Părinte Sfânt ce 'mprăstii nouă, mister din tainele divine

îndreaptă paşii mei de apărări, să ţină calea Ta Părinte,

Să fii mereu în orice clipă, în slujba păcei Tale Sfinte !

Iu cârmueşti a lumii navă, spre Tine azi îndrept privirea

Cuvântul celui ce Te roagă aşteaptă veşnic mân* tuirea !

Stăpâne ruga mea cu grabă, îndreaptă paşii către Tine

Părinte Sfânt ce 'mprăştii nouă mister din tainele divine.

Ionel Florea Ioneşti Argeş.

găseşte cu ce să omoare timţul apoi, ştiut este, că, tot acolo, el găseşte şi aceia cu care se omoa­ră pe sine însuşi şi sufleul saa».

Acolo, îşi adapă sufletul dii «băutura pierzării» din care is vorăşte mulţimea relelor ce se abat asupra satelor noastre. Şi oare ne mai mirăm când vedem atâtea întâmplări, atâtea crime..? Oare nu sunt acestea «duhurile rele" în care săteanul îşi îmbracă sufletul când păşeşte pragul cârciumei ?

Aşa stau lucrurile şi numai aşa. Dar ce vom face ? Nu avem noi leacuri pentru lecuiri ?

Bibliotecile săteşti, de pe lângă şcoalele noastre — îşi au, pentru aceasta, rolul vindecător, căci, o bibliotecă, care prin solii săi şi a început lucrarea sa, Cate şi o piedică, ce o pune săteanului, spre a numai înfunda casa intunericului» — dar şi un isvor de «apă vie" în care să­teanul adăpându-şi sufletul său îşi împrospătează mintea cu plă­cute şi folositoare cunoştinţe» — şi acestea toate, din rândurile cărţilor acelei biblioteci,

Timpul, când bibliotecile să-teşte trebue să-şi ţină zilnic uşi­le deschise „a venit» ;

Să se îndemne la citirea căr­ţilor de folos ca prin acest în­demn să desvoltăm «gustul citi­tului, la toţi sătenii, ştiutori de

carte. Să se împartă tuturor cărţi... şi vom vedea, schimbată oarecum, viaţa săteanului no­stru.

La lucru deci fraţilor ! Să împărţim cărţi de poveşti :

«tinerilor». Acolo ei vor găsi descrise «întâmplările frumoase din viaţa oamenilor de seamă, pe cari să-i aibă ca şi o călă­uză sufletească. Toate acestea coiitribuesc la desvoltarea simţi-mintelor lor sufleteşti. Celor mai în vârstă : cărţi cuprinzătoare de sfaturi gospodăreşti, ori de ale plugăriei, căci «cunoaşterea cât mai adâncă a meşteşugului plu­găriei, se impune astăzi.

Gospodinelor: cărţi de gospo­dărie şi de creşterea pruncilor lor», iar copiilor : „basmele», căci numai ei, mai ştiu a trăi în lumea basmelor, cu „împăratul Roşu, Tei Legănat ori Statu-pal-mă-barbă-cot».

In aşa fel, prin bibliotecile săteşti, putem duce din casă în casă : făclia de lumină a cărţii şi razele conştiinţei moral-naţio-nale care trebue să dăinue în sufletul săteanului de pretuţin-denea,

învăţător Th. Z a h a r i a .

1929 Decemvrie 18. Băduleasa-Teleorman.

PRIMIM S C H I M B CU ORICE GAZETA

<CULTURA POPORULUI'

JUSTIŢIA şi AVOCAŢII Răspuns d-lui Şt. Horescu

mm Am cetit în Cultura Poporu­

lui din 15 Decembrie trecut articol intitulat „Stâlpul taţilor" semnat de un in Ştefan Florescu. Cine o i de unde o fi, acest domn

L»-zeu să-1 ţină sănătos; t re -dem însă că trebue să fie din ţara Românească, căci prea mult îi place să critice fără temei, şi să dea sentinţe nejustificate.

Este adevărat că sus nu­mitul domn ia ca exemplu un caz întâmplat pe timpul războiului Mondial, fapt pe­trecut cu adevărat după cum am auzit şi noi, când un soldat furase o piele de bou, a fost condamnat la 20 ani închisoare grea, iar d l Cutare din lumea mare, care a vân­dut ţara duşmanului, a fost condamnat numai la cinci ani de în hisoare uşoară! şi de la acest caz d-1 Florescu generalizează lucrurile, iar în urmă, aruncă vina pe avocaţi spunând că dacă n'ar fi avo­caţii să susţină pe criminali, lumea ar fi mai bună, şi cri­mele s'ar împuţina văzând cu ochii ; şi în dovedirea acestei afirmaţiuni d I Florescu dă ca exemplu un proces Ia ju­decătoria X unde a asistat D-sa şi în care erau implicaţi ca făptuitori pentru o spar­gere, cinci derbedei dovediţi cu martori şi actele dresate de şeful de post

A intervenit însă în apă­rarea lor, un avocat de mâna 'ntâia şi prezentă lucrurile alt fel, făcând vinovat pe şeful de post, care a forţat declara­ţiile bănuiţilor şi că inculpaţii nu sânt adevăraţii spărgători.

Un alt exemplu, ne dă d-1 Florescu : zice că o femee săracă s'a prezentat la jude­cată chemând la bara justiţiei pe un bogătaş care îi cotro­pise o.bucată de pământ şi judecătorul o întrebă dacă are avocat. Ea fiind săracă a spus că avocaţii cer bani şi ea n'a re de unde plăti a-yocaţi aşa că femeia aplecat ducând cu ea o viaţă amară etc.

Nu înţeleg pe acest domn ce vrea. D sa expune faptele dar nu dă soluţii.

Ce, ar vrea d-1 Florescu ca avocaţii să fie la dispoziţia fie cărui individ în mod gra­tuit ? Aceasta nu se poate (je cât numai în cazul când avocatul ar fi plătit de pub­lic sau de stat în acest scop. Dar, să dea această idee căci poate s'ar prinde; altfel avo­catul de unde să trăiască, acesta fiind plugul lui. Că, n'ar trebui să fie avocaţi, dar nici aceasta nu se poate, căci Instituţia Avocaţilor este ne­cesară pentru studierea pro­ceselor, a actelor şi a mijloa­celor necesare în rezolvirea litigilor dintre părţile în pro­ces şi această instituţie este preată prin legile organice ale societăţilor omeneşti în toate ţările din lume şi avocaţii sânt egalaţi cu magistraţii căci a-tât unii cât şi alţii luptă pentru împărţirea dreptăţei cât mai nepărtinitoare. Iar dacă unii avocaţi reuşesc îna­intea judecătorului să-1 con­vingă a da dreptatea altfel decât cea adevărată, în acest caz avocatul nu trebue să fie hulit, căci el şi-a făcut dato­ria pentru care a fost plătit Ori, ce ar zice d-1 Florescu dacă i-ar cădea în spinare, satara-belea o năpastă, că d-sa ar fi furat de la un ve­cin cu care nu trăia în bune relaţiuni, nişte lucruri ale ve­cinului, - care lucruri s'ar fi găsit chiar ascunse în ograda d-lui Florescu, dar despre care d-sa habar nu avea? Aşa i că în acest caz ar alerga la avocat care, cu priceperea lui cu experienţa şi capacitatea sa prpfesionajă, ar scăpa de condamnare pe inculpatul bine dovedit prin înjghebarea lucrurilor ticluite de reclamant deşi inculpatul nu e vinovat? Atunci de sigur d-1 Florescu ar aduce u n ' r r r M de 1-rdn avocatului ş i і.н j ' a r m j ! i U .

măra alături cu tâlharii. Şi acum săi dau şi cazul tipic d lui Florescu cum i s'ar putea imputa faptul de furt de la vecinul său.

De ex. : un vecin urâcios nu-1 poate suferi pe F din motive ce nu importă, şi din această cauză vecinie sânt în gâlceava, fie care crezându-se mai în drepturile lui de cât celait.

Acest X vecinul lui F clo­ceşte mereu cum să se răs-bune şi să umilească pe F. Dar în fine, găseşte soluţia. Pândeşte într'o noapte întu­necoasă până se culcă F şi adoarme b ine , apoi scoate de la plugul său fierul de arat şi-1 îngroapă la spatele casei lui F. A doua zi de dimi neaţă când să plece la plug, X începe să strige în toate părţile că azi noapte i s'a furat fierul de la plug. Dă fuga la jandarmi, cari vin la faţa locului, anchetează, fac percheziţii şi în fine gă­sesc fierul îngropat la spatele casei lui F, vecinul reclaman­tului X.

Ce dovadă mai bună voiţi de cât corpul delictului găsit îu ograda vecinului cu care X era vecinie în ceartă, şi chiar acest fapt a venit mai mult însărcina lui F ura con­tra vecinului său. Deci F. a fost ridicat de forţa publică, arestat şi dat judecatei pen­tru furt dovedit

Numai avocatul cu meşte­şugul lui Га scăpat de închi­soare pe dl F care în fapt era dovedit, dar în fond nu era vinovat.

Iată de ce sânt necesari a-vocaţii, dar avocaţi cari ştiu a şi face datoria în conştiinţă iar nu numai a-ţi lua banii în zadar.

Fapte ca cel de sus sau întâmplat şi a fost un caz cu un astfel de vecin căruia i s'a aruncat în podul casei un lanţ de la căruţă, şi acest vecin nenorocit a făcut puş­cărie pe nedrept iar vecinul reclamant a jubilai ca un netrebnic.

Iată dar d le Florescu că instituţia avocaţilor nu este tocmai aşa cum o descrii d-ta. Avocaţii sânt necesari şi folositori Justiţiei şi societă-ţei dar nu toţi sânt la înăl­ţimea demnităţei lor şi în

această privinţă vă rog să citiţi ce am scris eu în Re­vista juridică «Curierul Judi­ciar- (78) No. 78/911 pag. 629 (adică acum 18 ani) Cred că în localitatea pe unde vă aflaţi o veţi găsi.

Tot aşa s'a putut întâmpla să fie şi cu cei cinci derbe­dei... despre care spui d-ta că erau dovediţi în fapt ca spărgători.

In ce p'riveşte pe jandarmi, se ştie cum fac ei anchetele cu gârbaciul—iar dacă mar­torii ar fi spus că i a văzut spărgând, cu toată opunerea avocatului, judecata de sigur iar fi condamnat. Se vede însă că a fost un dubiu şi de aceea n'au fost condamnaţi nefiind sigur judecătorul de vinovăţia lor.

Cât pentru femeia întreba­tă de judecător dacă are sau nu avocat, ce putea face ju­decătorul? El e obligat după lege să ia apărarea celor ce n'au apărător, dar n !o să se ducă judecătorul să i caute acte, martori şi alte dovezi cari cad în sarcina avocatului pentru câştigarea procesului.

Deci vă plângeţi în zadar. Schimbaţi legile şi moravurile, numiţi avocaţi publici să nu mai fie nevoie a fi plătiţi de justiţiabili şi atunci toată lu­mea va avea apărători impar­ţiali, iar dacă azi avocatul caută să scoată basma cu­rată pe clientul său şi dacă reuşeşte să-1 achite, ori să-i uşureze pedeapsa, acesta este un merit pentru avocat, care a fost plătit şi a trebuit să'şi facă datoria în conştiinţă. Altfel ar fi fost un laş un înşelător, dacă nu şi făcea datoria pentru care fusese angajat ca apărător.

Cât pentru exemplele de mai sus, vina e a şetcietăţei, a familiei, a şcoalei a biseri-cei şi a noastră a tuturor, căci ştim numai să criticăm, dar nu luptăm să formăm oarneni morali, prin îndrumări, cu fapte, iar nu numai cu vorba.

I, P. Copuz avocai

Cetiţi şi răspândiţi

„Cultura Poporului"

U n t a l e n t ialomitean

PRIMĂVARA ST ELV 1 El

Muguri, gingaşi ghiocei Cârduri de cârstei.

Cucu cântă prin livezi Lanuri verzi.

V a r a Umbre ce alerg pe lac

Flori de mac. Flori albastre de cicoare

Suliţe de soare. Albiniţe, gândăcei

\. Flori de Tei

T o a m n a Frunze moarte la pământ

Codru-i sfânt. Struguraşii copţi de vară

Candele de ceară.

I a r n a Fulgi şi ţurţuri de zăpadă

Lin încep să cadă, Luimniţe şi Litanii

Zurgălăi şi sânii.

Harfe vechi şi surle sparte Ţoate's moarte.

1. Constantinescu Stejar.

Ca eri trecut-au ani după ani. Valurile vieţii ne-au se­parat unii de alţii. Cu toate acestea legăturile trainice su­fleteşti ne ţin apropiaţi. In­teresele materiale ca şi idi-aliste sunt puntea de legă­tură între suflete şi tot ele sunt punctul de desbinare. In actualele timpuri e foarte greu să-ţi precizezi o activitate în mijlocul unei nesfârşite activi­tăţi. Şi cel ce-a reuşit să a-tragă măcar pentru o clipită atenţia şi privirea celor din jur, a făcut un pas pe linia progresului. Câţi nü pornesc la luptă şi câţi nu cad !

Numai acela ce-i înzestrat cu energie, posibilităţi şi pu­teri creatoare, va putea a-junge una din treptele visate. Şi asta se întâmplă în orice ramură de activitate.

Am făcut această scurtă introducere şi aparent depăr­tată de subiectul cel voiu trata, pentru a ajunge aici :

Poporul nostru românesc, tânăr ca naţiune şi prin asta viguros şi promiţător, cuprinde în sine sufletele talentate, care nu aşteaptă decât un mic îndemn pentru aşi evi­denţa cu toată amploarea,

măsura talentului lor. Printre aceste talente mult

promiţătoare, delà care se aş­teaptă calitativ producţii lite­rare f. meritorii, se găseşte şi tânărul ialomitean : Stan V. Păun-Rovine. Fiu de ţăran născut şi trăit în câmpia mă­noasă a Bărăganului, s'a a-dăpat şi înfruptat din frumu­seţile lui. De aici a pornit în simţirea cealaltă pentru aşi forma convingerea şi a reda mai târziu în forme poetice, adânca lui simţire şi iubire de glie şi popor. Am trăit alăturea de el atâţia ani, mia fost prieten şi-mi este, îi cu­nosc înclinările ca şi senti­mentele ce-1 predominau şi aş fi mai în măsură decât alţii să-i măsor producţia lui literară, nucleară s'ar zice de unii, în comparaţie cu viaţa intimă.

In rândurile ce vor urma, voiu căuta să pun la dispo­ziţia cetitorului un fragment din viaţa lui, văzuta prin prizma cugetării cuprinsă în poeziile cunoscute de mine.

Cele mai multe din poezi­ile lui sunt o înfrăţire dragă cu glia pe care o iubeşte atât de mult :

Eu simt în mine cântul gliei, Cu care 'ş înrudit din moşi, strămoşi..,

Şi mai departe :

Nici azi nu mi-e streiiă glia, Căci de mă 'ntorc trudit Din urmele întunecate, M'aplec spre ea şi umilit, Eu o sărut ca pe un frate...

(din <Glasul Pământului»)

Uneori viersul curge lin, îmbrăcat .în imagini vii Aşa putem citi :

In tăcerea primăverii, Colo 'n creastă, sus pe mal, Un flăcău 'şi mână boii Greu la vale, greu la deal.

(din Greu la vale, greu ia deal )

Sau din poezia Carul > :

Îngânat cu glas de clopot

Cântul lui îşi zice zarul Şi tot vine ; vine carul, Lung e drumul, mare i dorul...

Primăvara îl farmecă, mai ales luna lui Maiu care,

E luna fermecată Fermecătorul Maiu, Surâd visări în suflet Şi flori surâd pe plaiu.

Toamna îşi are şi ea farmecul ei căci,

Prin via'n care trece-un drum Pătat cu foi din loc în loc, E veselie şi noroc. Pe cer sunt nouri ca de scrum.

E vremea viilor de-acum.

Iar în timpu! iernei :

Zăpada albă luciu şi frânge Ca o oglindă vastă de cristale Iar crivăţul, rătăcitor pe vale, Ce-a şuerat cu nepăsare, plânge.

Grijile vieţii, nici ele пиЛ lasă nisimţitor: îl stăpâ­nesc şi-1 fac să sufere ;

«Aruncat în lume nouă, ce n'o ştiu şi nu mă ştie, «Am dus viaţă de sihastru, viaţă tristă şi pustie.

(Dintr'o scrisoare).

La orice pas, în orice vers de poezie, se desprinde acel suflu de viguroasă realitate, Poezia acestui tânăr poet, miroase a glie umedă, a le-vănţică şi busuioc. E o isbuc-nire spontană dintr'un suflet cald şi vibrant, înţelegător şi inovator. Însuşi D l Paul I. Papadopol, eminent profesor de limba română, remarcă cu foarte multă sinceritate acest talent, în «Universul Literar» No. 49 din 1 Dec. a. c.

«Carul» este titlul unei «poezii care merită toată aten-«ţiunea căutătorilor de pietre «rare. Scrisă în forma poeziei «poporane ea ne vesteşte, în «d. S t V. 4Păun-Rovine un «adevărat continuator al pas-«telurilor lui Iosif ... Şi în «concluzie : E, fără îndoială

«un talent care trebueşte în­curajat şi cultivat».

D>acă ar cunoaşte d. I., Papadopol întreaga operă mă gândesc la producţii izolate, nu totalizate — scrisă cu a-ceeaş plasticitate şi căldură !.. Tânărul poet e prea modest. In afară de câteva reviste : «Brazda», < Şcoala Ialomiţei», ziare: Marea Neagră», Cul­tura Poporului» şi «Tribuna» n'a mai publicat în nici una, alta,

Această însuşire simplă de observaţi uni şi amintiri, am făcuto din cuget curat şi cu intenţia sincera de a provoca o cunoaştere mai aproape a talentului lui.

E un talent ce trebue re remarcat şi încurajat

G. lonescu-Balaciu

Caii Româneşti I s t o r i c u l

Calul românesc din trecut era foarte apreciat atât în ţară cât şi în străinătate. El se împarte mai în toate păr­ţile, fie pentru nevoile arma­tei, fie pentru îmbunătăţirea raselor de cai din aceste ţări.

Din datele pe care le avem se constată calităţile acestui cal românesc, ca excelent fu­gaci, bun pentru călărie, for­me frumoase, făptură ară­bească, sobru şi rustic. Era elementul indispensabil popo­rului românesc. Origina ca­lului românesc, este foarte obscură. Cu toate acestea, se ştie că barbarii, care au năvălit la noi, erau mai ama­tori de cai.

Bună oară Sciţii se con­siderau cei mai buni călăreţi din vechime. Goţii şi Dacii aveau cai excelenţi ; Hunii, Gepizii, Avarii, Cumanii şi Tătarii su adus cu dânşii caii lor cari proveneau din diferite tipuri ca şi popoarele cărora aparţineau. Poate fi considerat calul românesc ca un produs, eşit din corcirea celor două rase domesticite pentru prima oară pe platoul central al Asiei: cea Ariană şi cu cea Mongolă. Din a-ceste două rase, s'a format calul românesc. Origina ca­lului românesc nu poate fi deosebită de a calului Ungu­resc, înţelegând vechiul cal care se găsea înainte în Un­garia, nu cel de astăzi. Cu toate că aceşti cai au o ori­gine comună, totuşi calul din ţara românească, era mai frumos, mai armonic, probă că Ungurii l'au, împărţit şi l'au întrebuinţat, la îmbună­tăţirea cailor din ţara lor.

După hipologiile Ungu­reşti, caracterele vechiului cal, care se găsea în Polonia erau : tobia de obicei mică cap purtat în vânt, fruntea largă, profilul capului cam bèrbecat, ochii mari, nări deschise, spinarea dreaptă crupa teşită, piept larg, pi­cioare bune şi copite de o foarte bună calitate. Cunos­când caracterele vechiului cal Unguresc, vom putea deduce pe acelea ale calului nostru, cu diferenţă că acest din urmă era mai armonios şi mai frumos.

Era tipul calului răsboinic, care a dus la mari depărtări gloria armatei române. La începutul înfiinţării în Europa, a unei armate permanente, cavaleria română, era consi­derată ca una din cele mai bune. Mihail Cogălniceanu ne vorbeşte astfel despre ca­valeria română din secolul al XV lea în tratatul Istoria Vaîahiei». Cavaleria română în sec al XV-lea era foarte renumită şi, era compusă din cai miei de talie, încă aşa de uşori ca vântul şi atât de iuţi, ca fulgerul. Ei străbăteau fără temere râurile şi toren­tele. Apăreau şi dispăreau neînchipuit de repede. Xeno-pol în Istoria Românilor-ne spune că locuitorii aces­tor ţări se ocupau în tim­purile trecute cu agricultura şi creşterea cailor. Agricultura se mărginea numai la pro­ducerea, cerealelor, necesare consumaţiunii lăuntrice, pe când creşterea animalelor, era ocupaţiunea cea mai de seamă. Se exporta în acele, timpuri în Boemia, Lituania

Polonia, Silezia şi în special în Germania un mare număr de cai. In timpul acela cava­leria, era bine organizată, căci era armata de încredere. Vla-dislav regele Poloniei, puse în tratatul făcut cu românii la 1457 condiţiunea de a-i da şi 400 cai, ceea ce pro­bează superioritatea cailor din ţara românească. Matei, medicul lui Ştefan cel Mare făcea cunoscut senatului ve-neţian următoarele: Prinţul este foarte înţelept, ţara fru­moasă, bogată şi cu multe animale. Armata avea un, efectiv de 40,000 pedeştri şi 20000 călăraşi. Caii din ţă­rile române erau atât de buni şi superiori, încât se dădeau ca dar diferitelor per-sonage importante. Aşa prin­cipele Radu Ştefan Basarab după ce încheie pace cu Turcii ; şi pentru a fi liniştit din partea Tătarilor, făcu dar hanului Tătarilor 500 cai. Cantemir în Descrierea Mol­dovei ne spune în chipul cel mai frumos despre caii din Moldova. Turcii aveau proverbul «Un tânăr Persan, şi un cal Moldovenesc, este tot ce poate fi mai strălucit >. Inprejurul marginei Moldovei se mai aflau încă herghelii mari de cai săibateci, care nu sunt cu nimic deosebiţi, deci domesticiţi decât că sunt mai mici copitele ^ârtoase şi mai rotunde. Pe aceştia îi cumpărau Tătarii din Buceag şi-i ţineau pentru serviciul casei. Scriitorii străini vorbesc cu colegii des­pre caii noştri. Cronicarul Neculcea ne spune că apre­cierile împăratului Rusiei, erau foarte frumoase despre caii româneşti. Timp de 100 ani Prusia a făcut remontă în ţară la noi. Turcii apreciind valoarea cailor româneşti cau­tă să i introducă la ei, stân­jenind comerţul ce-1 făceam noi cu ţările vecine şi în special în Prusia şi Austria.

In anul 1768 Franţa cum­pără 1000 cai Moldoveneşti.

In Germania la Frakenen pe frontiera Poloniei exista una din cele mai bune her­ghelii şi în care, erau şi cai româneşti. In anul 1777 prin­cipelui Ghica al Moldovei i s'au făcut danie mai mulţi cai Moldoveneşti dintre cari unul numit Ghica de o frumuseţă extraordinară. Deja anul 1777 s'au introdus în herghelia de la Trakeneu mai mulţi armă­sari şi epe moldoveneşti.

Herghelia delà Mezohegeş din Ungaria îşi datoreşte deasemenea o parte din re­putaţie calului românesc. Primii armăsari introduşi în această herghelie sunt din Moldova. Numărul, epelor fătătoare, era de 553, din cari 177 proveneau din Mol­dova. In anul 1787 s'au mai cumpărat din Moldova, pen­tru această herghelie 41 Iepe fătătoare. Doi ani după a-ceasta se mai cumpără încă 125 epe. De aci se vede că epele din Moldova au con­tribuit mult la formarea ac­tualului cal unguresc şi ale altor rase de cai.

După cum vedem trecutul cailor româneşti au jucat un rol mare în multe state din Europa.

Ion G h . Lucescu

4 «CULTURA POPORULUI

Grădiniţa p ă r ă s i t ă

îmi aduc cu drag aminte, de o grădiniţă presărată cu flori fără preţ, în care am trăit primii ani ai copilăriei. Tare mi-a plăcut căci fiecare floricică avea darul de a vorbi

Căci, am făcut cunoştinţă cu Feţi-Frumoşi cu părul de aur,—- «străbunii noştri», cari au pierit în luptă cu duşmanii neamului românesc.

Aici, am cunoscut ţara mea iubită, cu munţii ce poartă aur, cu lanuri de grâu, cu câmpii întinse pe care cire­zile de vite şi turmele de oi în sunetul tălăngilor, doinelor din fluer şi frunză, îşi caută hrana de toate zilele şi se a-dapă cu plăcere din apa pâ­raielor cristaline, cari ascund în unda lor «Doina dorurilor noastre».

Aci am cunoscut cum se cade Limba Românească,

Aci, ochii minţii mele s'au deschis şi sufletul meu a în­florit.

M'am prezentat harnicului grădinar, micuţ şi neputincios rostind cu greutate vorbele

ce am deprins în familie şi am plecat de aci, flăcău cu braţele oţelite, cu mintea lu­minată, pregătit a răspunde duşmanului ce ar încerca să nesocotească :

Un neam ce fără veste S'a trezit din somn de

moarte, Ca viteazul din poveste.

Aşa spune poetul. Grădiniţa care mi-a dăruit

atâtea bunătăţi şi încă mul­te altele pe care le voi amin­ti altădată, este şcoala primară. Grădinarul iscusit este har­nicul şi neobositul învăţător care se luptă din răsputeri, ne ajutat de nimeni, pentru a îndruma pe calea cea a-devărată ţinerile vlăstare, flo­rile fără preţ, chemate la viaţa...

Astăzi, grădiniţei de care vorbeam mai sus, i s'au ofilit florile şi cu petalele lor se joacă vântul toamnei, care şi-a făcut loc prin ferestrele sparte, făcând pe bieţii copilaşi ase înghesui în banca bătrână şi a-!}i ridica gulerile hăinuţelor subţiri cu cari sunt îmbrăcaţi.

Părtaş durerii lor, singurul care i înţelege, este învăţăto­rul, care se sbate ca apa de maluri pentru îndeplinirea chemării sfinte ce are. Vorba lui dulce şi mângâietoare se strecoară ca o mireasmă bi­nefăcătoare în sufletele micu­ţilor.

înţeleg durerea părintelui lor sufletesc şi ochii lor nevi­novaţi se umplu de lacrimi... Şi plânge şi şcoala... Pereţii ei despuiaţi de var, decoloraţi asudaţi, plâng în cor.

Tablourile sfinte cu chipul marilor voevozi îşi plâng şi ele bătrâneţea, căci :

«Abia conture triste Şi umbre—au mai rămas».

(M. Eminescu) Şcoala primară se ruinează,

cu toată stăruinţa şi munca fără preget depusă de învă­ţător.

Se ştie de toată lumea că şcoala pentru a da roadele dorite, mai ales astăzi când toţi strigă : «Lumină, cât de multă lumină, în massele poporului t r e b u i e să fie îngrijită. Se ştie, dar nimeni nu ajuta.

Nici acei ce au sarcina a-nume, perceptorii, de a pune la dispoziţia scoalei sumele prevăzute în bugetul comunei nu-şi dau câtuşi de puţin interesul.

Spun aceasta, întrucât sunt astăzi, când iarna e în toi şi multe şcoli cari n'au primit parale nici pentru combusti­bil. N'au nimic din ceiace le trebuie pentru a funcţiona cum se cade.. Bate învăţăto­rul din poartă, 'n poartă, ce­rând ajutor, dar toţi întorc spatele.

Cei în drept treziţi va. în­dreptaţi-vă ochii spre grădi­niţa părăsită şi reînviaţi-o.

Iar voi părinţi, îngrijiţi-vă

odraslele. îndreptaţi-va paşii spre şcoală, puneţi şi voi un ban pentrucă, dacă vreţi să aveţi bucurie de copiii voştri, când veţi fi de toiagul bătrâneţelor, îi veţi privi şi veţi rosti cu drag. :

«Da ! S u n t copiii mei !»

A. Vâlceanu I U I 8BII

B ă l ţ i Basarabia, afară de centrul ei

Chişinău, în timpurile ruseşti a fost neglijată din partea şcolilor de toate gradele. Nui-a schimbat lucrurile nici în timpul românesc.

Oraşul şi judeţul Bălţi deşi e pânzit cu multe şcoli primare, însă simte mare nevoie de şcoli secundare. Cu bună seamă, jud. Bălti, care după teritoriu şi nu­mărul populaţiei e jumătate de Bucovina,—ultima are 23 şcoli secundare, primul numai—trei : un iiceu de băeţi, un liceu de iete şi o şcoală normală. Din 300 de şcoli primare dacă ar dori să continue învăţătura numai câte un elev, ar trebui 300 de locuri. Afară de şcolile primare în jarul Bolţului sunt 5 şcoli medii (gimnaziu) şi absolvenţii acestor şcoli tind spre şcolile se­cundare, dar se lovesc cu capul de lipsă de locuri.

Dacă e vorba de Corte şi cul­tura poporului, atunci irebucsc şcoli secundare şi statul nostru nu tr tbue să fie indiferent ia năzuinţa poporului spre carte şi cultură,

Trei şcoli secundare pentru un judeţ cu 350000 populaţie e mai mult de cât insuficient.

Dnii deputaţi şi senatori de Bălţi surit foarte bine informaţi în privinţa aceasta şi tăcerea lor va fi considerată ca o crimă faţă de interesele judeţului nostru. Cine are urechi de auzit, să auză.

Prof. St. Bălteanu Ion

i n i aaei

Rugam stăruitor plătiţi abonamentul

POŞTA REDACŢIEI Părintele Manteanu Muntmarg

este rugat să comunice Părintelui Iliescu Palanca, când poate veni la ziarul «Cultura Poporufui» pentru a i se preda un număr de obiecte şi bani strânşi pentru a 3 a oară de Doamna Elena V. Kirtu, din parohia Sf. Sale. O-biectele şi banii sunt donaţi pen­tru Biserica din Cerdacul Mol­dovei, de Enoriaşele parohiei din Olteniţa Sub-urbană şi anume : 19 şervete borangic şi 3 mese dintre care una este pentru i-conastas, apoi o candela poli-candru mic.

Din lipsă de spaţiu nu se poate publica numele donatoarelor, ră­mânând ca acei care se gândesc la mântuirea sufletului lor prin donaţiuni de bani sau obiecte pentru Sfinte Biserici — să i în­scrie Dumnezeu în cartea s'a, re-vărsând preste ei darurile cele mai bogate din lumea aceasta, iar în lumea vecilor să le pre­gătească paradisul veşniciei.

Palanca

Bustul Maestrului Petre Dulfu de Sculptorul Spiridon Georgescu, despre care s'a vorbit în numărul trecut.

C h i e l e ş î m p ă r a t sau Făt Frumos cu părul de aur

Poveste scrisă în versuri populare după

P . Ispirescu - de -

5 E R A P I M I O M E 5 C U

A Jost odată, Ca ninodată, Că, de n'ar fi Nu s'ar povesti : Pe când făcea plopul pere Şi răchita micşunele Ps când creştea grâu'n tindă, Şi se'nnălţa până'n grindă, Când se băteau urşi'n coadă De râdea lumea neroadă ; Când lupi cu miei se'nfrăţeau Şi cu drag se sărutau ; Când puricii, la picior Se potcoveau din uşor C'o sută oca de fier Şi săreau în slavă'n cer Ca să nc aducă nouă Tot poveşti frumoase, nouă ; Pe când scria musca pe părete, Mdi mincinos cin'n'o crede... Fost a, b i t , într'o pustie, Un pustnic. Şi, să se ştie, Că sta singur, singurel ; Iar, în juru-i, fel de fel De fiare şi de jivini De care codrii sunt plini. — Ele i se închinau Ori şi unde-1 întâlneau. Pentrucă pustnicul meu Era bun la Dumnezeu.

Lângă coliba-i săracă, Curgea o gârlă. Şi iacă, Cum ieşise Ia plimbare, Un orăcăit că-i pare De copil, care ieşea Dintr'un sicriu ce venia, Pe apă : sicriu smolit Şi'ncheiat bine... 'N sfârşit, Pustnicul se tot gândi, Cugetă şi plănui Să nu fie Necuratul Fapta lui, împeliţatul. — Mai făcu şi-o rugăciune.— Vrând să afle ce minune Venia pe gârlă, dă zor, Intră'n apă repejor Şi, cu o prăjină lungă, Isbuti ca să ajungă Sicriaşul, să 1 atragă Şi la margine să-1 tragă.— Când deschise, ce să vază ? Nici lui nu-i venea să crează : Un drăguţ de copilaş, Rotofeiu, dolofănaş, Ce n'avea nici două luni O minune 'ntre minuni 1

Hei, acum, cu el, ce face ?.. II ia'nbraţe !.. Pruncul tace... II câtă numai de cât Şi găsi la prunc, de gât, Că, o baiera-i legată,

AL. T. STAMATIAD

P O E M E R E L I G I O A S E Operă premiată de Ministerul Artelor şi de

Academia Română Ediţia II

Cartea Românească Exemplarul 40 lei

Iar, de ea, înfăşurată, 0 scrisorică găseşte Pe care o şi citeşte Şi află c?-i lepădat De o fată de'mpărat, Care—biată—alunecase Şi'n valul lumei se dase. — De frica părinţilor Şi groaza bârfelelor, Ea, pe gârlă'n sicriaş Dase pruncul drăgălaş, Sânge, trup din trupul său, In ştirea lui Dumnezeu,— Pustnicul suflet ceresc, Gândi :—«Da. 's dator să-1 cresc Pruncul ista, mai ales, C ă i de Dumnezeu trimes». Dar jelea îl podideşte Şi plânge de se sfârşeşte Neştiind ce să găsească, Cu ce-ar putea eă 1 hrănească.— Căzu'n genuche, se roagă Lui Dumnezeu ziua 'ntreagă, Din suflet, rugăciuni spune Şi... o !.. ce mare minune I Răsări măre deodată In chilia 'ntuhecată, In ungher, o viţă-aleasă, Care creştea-chiar în casă Şi'n scurt prinde să se'ntindă Din podele, până'n grindă. Şi struguri mândri îndată Pe viţă mi se arată, Unii abia înfloriţi, Aguridă, pârguiţi, Alţii copţi bine şi dulci Ca mierea. — Pustnicu — atunci Apucă câte-o bobită, 1 o-apropie de guriţă Şi, văzându-1, c'o mănâncă, Ii dă alta şi-alta încă Până ce s'a săturat — Cu sufletul împăcat, Pustnicul iar mulţumeşte Domnului şi-L prea măreşte... Şi-aşa, cu struguri hrănit, Pruncul crescu, "s'a mărit, Pân'a'ncepufr să mănânce

Şi toate celea să'mbrace. — Când copilu-a mai săltat, Pustnicul 1-a învăţat Să scrie şi să citească Şi rădăcini să găsească De buruieni hrănitoare. Să umble la vânătoare... într'o zi, pustnicu-i zise : — «Fătul meu, ia, pare-mi se C'atâta mi-a fost sortitul, Mi s'apropie sfârşitul. Cum mă vezi, eu tot slăbesc Şi 'n trei zile-o să pornesc Să mă duc pe ceia lume, De-aceia, acum, ţi-oi spune Că eu nu sunt tatăl tău Adevărat, fătul meu, Ci, pe gârlă te am aflat, Unde, te-a fost aruncat De frică şi de ruşine Maică-ta ; dar, să ştii bine Şi să ţii minte oricând Că, ea, femeie de rând N'a fost, ci, cum am aflat Era fată de'mpărat. Adormind somnul de veci, Mâna pe trupu-mi să treci, Când vei vedea că-i răcit Ghiaţă, tapăn amorţit, Să bagi seama c'o să vie Un leu groaznic din pustie. Dragul taichi, să n'ai frică, Că el nimănui nu strică, Dar o să mi sapa cea groapă In care tu mă îngroapă Şi să tragi pământul bine... Moştenire, pentru tine, Acum, că s pe-al groapei mal, Numai un biet frâu de cal Pot să-ţi las ; iar, singurel Când vei fi, încetinel Sue 'n pod şi 1 vei găsi, Ia-1, că el ţi-a folosi, Snitură-l şi'n grab soseşte Şi mi ie povăţueşte Tot ce-i avea de făcut, Un cal mândru, ne'ntrecut !»

— va urma -

APEL CREŞTINESC Pentru Biserica „Sf. Gtieorghe" din Gerdac-Slănicul-Moldovei „Cultura» Poporului» s'a ma­

nifestat nu numai prin scrisul ci neprihănit dar şi prin fapte ca­ritabile. Citirea gazetelor au spri-

j nit, cu jertfa lor bănească multe cauze sfinte. De aceia noi avem încredere în dărnicia cititorilor noştri. Creştinii din Cerdac-Slă-nicul Moldovei se roagă umiliţi către cei cu dare de mână şi cu inima creştinească să-i ajute a şi reface Biserica distrusă de furia răsboiului trecut. „Cultura Popo­rului», şi prin ea cititorii, nu pot rămâne stană de peatră la stri

lor săraci din Cerdac-Slănicul-Moldovei şi de aceia deschidemo colectă în coloanele gazetei. Ce-eace nu poate face statul pentru Slăniniceni, să facem noi.

Ofrandele se vor trimite pe adresa gazetei la Bucureşti, cu menţiunea : «Pentru Biserica Sf, Gheorghe din Slănic». Numele şi suma donatorului se vor pu­blica în gazetă. Avem nădejdi mari în inimile dornice şi creşti­neşti ale cititorilor noştri. Să ne ajut. Dumnezeu să stirşim cu spor începutul încercării noastre creş­tineşti. Fie Dumnezeu cu noi. gatul înduioşător al credincioşi

Suma din urmă D-l Şt. Costescu, Dir. Şcoalei primare din Com. Ale­xandri jud. Caliacra, din partea a 14 elevi ai şcoalei, sumă provenită din câştigul cu Moş Ajunul de Crăciun.

Total

Lei 4.823

140

INFORMAŢII u n i i B i i a s H f t E t i I U I яав b i b i i n i i tain

4.Q63

Din Ţ a r ă

Lumina s a te lo r , foaia de a-tâtea ori lăudată de noi aci c a

o minunată unealtă de luminare a minţii, şi întărire a inimii, ne face^bucuria do a o vedea sporind în lucrul său. Delà Crăciunul trecut, ea îşi mai adaogă un su­pliment care va eşi şi el săptă­mânal. Am văzut Nr. 1 şi e foarte bine tipărit şi lucrat. In programa de lucru a foii intră ca, de acum înainte, să se dea bucăţi din scrisul şi din vieţile Sfinţilor. Păr. Arhimandrit Policarp Moruşca, Stareţul Sfintei Mănăstiri Hodoş-Bodrog din eparhia Ardealului, va da mult sprijin acestui nou lucru ia aceste tipărituri.

Noi luam cunoştinţă cu plăcere de acestea şi vom mai vorbi.

Noul director a l Teatrului Naţional . D-l Victor Eftimiu a fost numit Director al Teatru­lui Naţional pe ziua de 1 Ianu­arie 1930 in locul d.lui Liviu Rebreanu, care a trecut în Mi­nisterul Muncii ca director al Culturii.

Salariile corpului didactic pe luna Ianuarie c. Corpul didactic îşi va primi Salariile pe luna Ianuarie cu întârziere da­torită difii uitaţilor tehnice, dar cel mai târziu între 15—20 Ia­nuarie.

Modelele de state după noul sistem de salarizare se întocmesc şi vor fi primite la inspectorate revizorate, directorate pană la 9 Ianuarie c.

Abonaţi lor noştri. Din cauză că mulţi din abo­

naţii noştri n'au plătit abona­mentul pe anul ce a trecut, ru­găm stăruitor, a ni-1 trimite cât mai curând, spre a putea face faţă cheltuielilor, ce le avem de supor­tat.

ÎNDREPTARE

R u g ă m cet i tor i i s ă c e t e a s c ă în povest irea «In refacere» din No . nostru trecut în loc d e : «plan tactic conceput de maimuţe, «plan tactic con­ceput de mai nainte».

RED.

P o l i t i c e

Numirea directorilor re­gionali.— Potrivit legii pentru organizai ea administraţiunii lo­cale, guvernul a făcut numirea în funcţiunile de directori regio­nali după cum urmează : pentru Bucovina a fost numit dl. T. Sauciuc-Săveanu, pentru Moldova dl. Const. Hoisescu, pentru Mun­tenia dl. Ion Cămărăşescu, pen­tru Basarabia dl. Moldovanu, pentru Ardeal dl. Aurel Do-brescu, pentru Banat dl. Sever Bocu şi pentru Oltenia di. V. Rădulescu.

Afară de dl. I. Cămărăşescu, directorul pentru regiunea Mun­teniei, toţi сеіІаЦі directori şi au dat demisia din parlament.

Directorii regionali au şi de­pus jurământul.

П П

„Neguţătorul de poveşti" de Constantin D, Mereanu, Carte ilustrată, coperta în culori, a apărut în editura «Cartea Românească», 184 de pagini, format mare. hârtie bună.

Este o carte foarte bună pen­tru copii, care n'ar trebui să lipsească nimănui, cuprinzând fel-de-fef de povestiri morale, e-ducative.

Preţul 90 lei. De cerut la toate librăriile.

«Vestitorul satelor», Fălti­ceni, foaia cercului «Deşteptarea sätenilor>, apare de 2 ori pe lună. Abonamentul 60 lei pe an.

Revista Generală Ilustrată. Director proprietar Ştefan Oro-veanu Bucureşti. Revistă politică, literară, artistică, ştiinţifică, a-gricolă, comercială, industrială, financiară, modernă, sportivă. Anul al H-!ea. Abonamentul 1000 lei anual.

P i í l J í ^ i n a t a t e

Femeie m i n i s t r u , - l„ R u s i a

Soweùca, ministru de finanţe a

rost numit o femeia r „ н й , / , i c m e , e cu numele , V e m oviévá. Este singura femeie ,„ guvernul sovietic ş i

E T ^ ? P e n t * altoirea bugetului Ş I bunul mers al ace­stui departament.

Şcoala în R u s i £ l i _ Р о , ш

зсокмГ ° a p r , ' g a l u p f â ™*n cohlor bune. A ş a > a d e s c o p e r i t

la Harcov o şcoală de copii, or­ganizată de un profesor bătrân Imediat şcoala a fost închisă iar profesorul trimis spre osândă tocmai în Siberia.

Când se vede atâta nelegiuire din partea bolşevicilor, cum oare «nai găsesc părtinitori şi p r i n

alte ţâri ?

Nu trebuie biserici.— In ul­timii- luni, în Rusia Sovietică au fost închise 579 de biserici

Din aceas'a se vede cât de reduşi sânt bolşevicii.

Când ct le mai sălbatice tri­bun din Africa au o credinţă bo'şevicii nu vor să audă de aceasta. De asta le mer­ge aşa de bine.

Catastrofa delà c inemato­graful Gleu. — Cinematograful! Gleu din-, orăşelul scoţian (An­glia) Paislei luând foc, au murit 69 copii sufocaţi, cari asistau la o reprezentaţie cinematogrefică.

Scenele din timpul tragediei întrec prin grozăvia lor toate nenorocirile din acest geu.

Conferinţa de la Haga. -— S'a deschis la Haga conferinţa raparatiunilor orientale.

D-l Titulescu reprezintă Ro­mânia ca delegat.

Căsătoria prinţului moşte­nitor al Italiei. — Miercuri 8 Ianuarie a. c. s'a celebrat la Roma căsătoria prinţului moşte­nitor al Ital.ei cu principesa Maria Iosè a Belgiei. Un corte­g i u c o m p u s ( ) e 40O0 р с т э о п п е

reprezentând toate regiunile ita­liene au însoţit pe noi căsătoriţi pe străzi până ia Capela Pauiină unde s'a celebrat căsătoria de cardinalul Maffi.

Numeroşi principi italieni şi streini, înalţi demnitari, Regele Boris al Bulgariei au asistat la trecerea cortegiului şi celebrarea cununiei.

Felurite.

— O cerşetoare din America murind, s'a găsit în hainele ei zdrenţuite un bilet de depuneri pe suma de 66 milioane lei.

— In Belgia, se cheltueşte a-nual, aproape 20 miliarde lei pe băuturi alcolice.

O tânără fată numită co ­mandant de port.— Pentru prima dată, o tânără fată, în vârstă de 21 de ani, a fost nu­mită căpitan al unui port. E vorba de miss Stella Gale, care a fost chemată la direcţia ge­nerală a portului din Paignton (Devonshire). Miss Gale a obţinut numeroase premii în re­gatele internaţionale.

Către Din cauză că mare parte din

colaboratorii noştri ne trimit articole prea lungi, rugăm mult a ni le trimite mai scurte, căci vor fi publicate şi mai repede, apoi va eşi şi o paginaţie mai frumoasă a gazetei.

Mărimea unui articol poate fi cât două sau trei pagini de caiet scris citeţ pe o singură parte.

Astfel primind articolele vor fi cetite mai uşor de abonaţii noştri.

m m m w m m m w O foaie se scoate cu multe

greutăţi , Cheltuelile sunt aşa de mari în timpul de faţă încât fără ajutorul abonatului foaia e s t e adesea între v ia ţ i şi moarte. De ace ia rugăm serios pe toţi abonaţi i ş sprijinitorii ace s t e i foi, car: sunt în urmă cu plata abo­namentelor, să ne trimeaU s u m e l e rămase , căci nu mai aşa f o a i a aceas ta vt putea duce mai d e p a r t < făclia culturii în ràndurih largi ale neamului.

Tipografia «Corpului de Jandarmi» Bucureşti