Dumnezeu – între filosofie şi religie

Ce este Dumnezeu, şi cui se adresează oamenii când se roagă? De-a lungul vieţii suntem învăţaţi mai multe variante despre Dumnezeu: mai întâi în copilărie credem că Dumnezeu este un bătrân cu barbă albă care se interesează frecvent de ceea ce fac oamenii şi cum respectă ei învăţătura lui. Creştinii cred insă cu totul altceva, pentru ei Dumnezeu nu este o fiinţă care poate fi localizată spaţial şi temporal. Dumnezeu nu aparţine acestei lumi, fiind o fiinţă transcedentală. În concluzie creştinii cred că Dumnezeu aparţine unei alte lumi, cea superioară.

Dar atunci cum putem ajunge la Dumnezeu? Filosofii antici greci credeau că în lumea superioară putem ajunge doar prin raţiune şi nu prin simţuri. De ce nu prin simţuri? Pentru că simţurile ne ajută să înţelegem doar lumea aceasta. Primele concepţii au apărut în antichitatea greacă, unde mai mulţi filosofi au încercat să explice lumea noastră. Fără să vrea au ajuns la concepţia potrivit căreia Dumnezeu este necesar. Unul din cei mai importanţi este Platon, după care, după lumea noastră, pe care el o numea lumea peşterii există şi o altă lume, lumea ideilor, sau lumea superioară. Lumea peşterii poate fi cunoscută prin intermediul simţurilor, în timp ce lumea ideilor poate fi cunoscută doar prin intermediul raţiunii. Platon aseamănă această lume, a noastră, cu lumea simţurilor, care îşi ia realitatea din lumea superioară, lumea ideilor unde predominant este soarele, identificat mai târziu, de Platon cu Dumnezeu însuşi.

Argumentele raţionale pentru existenţa lui Dumnezeu sunt de mai multe tipuri. În primul rând, argumentul ontologic, care se bazează pe analiza conceptului de fiinţa supremă, necesară. Dacă se consideră că este necesar să existe o fiinţa supremă, pornindu-se de la acest lucru, atunci argumentul este cosmologic. Al treilea argument este cel fizico-teologic, în care Dumnezeu are toate atributele, dar noi oamenii, putem să intuim doar unele. Acesta din urmă va fi detaliat mai jos, la subpunctul “atributele lui Dumnezeu”.

Cel care combate toate aceste atribute este Kant, care consideră că aceste argumente greşesc pentru că ideea de Dumnezeu nu este accesibilă cunoaşterii pe cale raţională. Detronarea argumentului ontologic este simplă : dacă înlocuim sintagma “ lucrul acela există” cu ceva mai simplu şi mai la obiect, şi anume “ Dumnezeu există”, rezultă o concluzie simplă: existenţa nu revine neapărat ideii de Dumnezeu, pentru că existenţa nu este o însuşire derivată din ideea de Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel cosmologic, care spune că dacă celelalte lucruri există, atunci există şi o fiinţă supremă. Dacă eliminăm primul pas al demonstraţiei, atunci acest argument nu este decât un argument ontologic ascuns. În fine ultimul argument este cel fizico-teologic (denumire data de Immanuel Kant). Acesta identifică mai multe momente ale acestei teorii: “

În lume se găsesc pretutindeni semnele evidente ale unei orânduiri după un scop determinat, executată cu mare înţelepciune şi într-un tot de varietate indescriptibilă , atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi mărimea nelimitată a întinderii. Această orânduire finalistă este complet străină lucrurilor şi aparţine numai contingent acestora, adică natura diferitelor lucruri n-ar fi putut să se adapteze la sine, prin atâtea mijloace concordante la scopuri determinate, dacă aceste mijloace n-ar fi alese şi întocmite anume, pentru aceasta de câte un principiu raţional. Există deci o cauză sublimă şi înţeleaptă care trebuie să fie cauza lumii […] ca inteligenţa, acţionând prin libertate. …

Ultimul argument este de natură istorică şi are la bază faptul că la toate popoarele, din toate timpurile se remarcă o puternică credinţa în fiinţele superioare. Este greu de dat un răspuns de ce oamenii au nevoie de o credinţa într-o fiinţa superioară. Poate este ceva din natura umană de a căuta o protecţie superioară, pe care să se bazeze în momentele dificile. Cert este că toate civilizaţiile, de-a lungul istoriei au avut nevoie de zei, aşa cum avem şi noi în prezent nevoie de Dumnezeu.

Dintotdeauna Dumnezeu a avut parte de numeroase atribute, atât din partea bisericii cât şi a filosofiei. Un alt atribut al lui Dumnezeu este acela de a fi perfect.

Dar este Dumnezeu într-adevăr perfect?

Răspunsul pare a fi unul simplu. Dacă ne luăm după ceea ce spune logica noi nu putem demonstra că Dumnezeu este perfect, din contră ştim că Dumnezeu nu este făcut, deci el nu este perfect căci numai ceea ce este făcut este perfect. Deci la prima vedere El pare să fie o fiinţă foarte imperfectă, pentru ca fiinţa Să recepţionează toate adaosurile.

Dar aceste afirmaţii nu se bazează pe Biblie, care prin Matei spune “Să fiţi perfecţi precum şi tatăl vostru cel ceresc este”. Aceste afirmaţii par adevărate, dar nu sunt, pentru că în primul rând Dumnezeu este primul principiu nematerial, este cauza tuturor lucrurilor, iar cauza este întotdeauna perfectă.

De asemenea în Dumnezeu se află perfecţiunile tuturor lucrurilor, deşi El poate fi numit un lucru simplu .Spunem că în Dumnezeu se află perfecţiunea tuturor lucrurilor, tocmai pentru că îl numim perfecţiunea universală; deoarece nu îi lipseşte nici o nobleţe.

O altă calitate a lui Dumnezeu, pe care o întâlnim şi în concepţia creştină este aceea de bunătate. Această afirmaţie este adevărată, tocmai pentru că ceea ce este bun este şi dezirabil său perfect. Această din urmă calitate a lui Dumnezeu, perfecţiunea, am demonstrat-o în rândurile de mai sus şi de unele dintre acele argumente ne vom folosi şi în rândurile următoare.

La perfecţiune am spus că Dumnezeu fiind prima cauză este totodată şi perfect. Dar a fi prima cauză a unui lucru poate avea şi un al doilea efect, acela de a fi bun şi dezirabil. O altă calitate a lui Dumnezeu este aceea de a fi binele suprem, această calitate netrebuind demonstrată, pentru că ea are acelaşi punct central de pornire ca şi în teoriile de mai sus. În natură toate lucrurile au un efect, aşa cum toate s-au născut ca efect la ceva.

Singura fiinţa care nu s-a născut ca efect la ceva este Dumnezeu. Acesta nu are o cauză, dar are efecte. Pentru că toate aceste efecte care există în natură provin din Dumnezeu. Toate aceste lucruri exprimă un scop sigur, puterea lui Dumnezeu. Această putere izvorăşte din esenţa Sa, ca fiinţa supremă şi este de necontestat. Prin această putere Dumnezeu a creat toate lucrurile şi este deci cauză a acestora.