Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; A treia vineri din lună – Sf.

Maslu, ora 19-30; Spovedanie - Joi, ora 17:00 şi Sâmbătă, ora 16:00.

Prima duminică din lună, a fost stabilită de Episcopie să fie rândul parohiei

noastre de a pregăti și distribui pachete cu alimente pentru pribegii de la periferiile

și gările mari ale Romei.

Pe data de 6 iulie 2014 va avea loc Festivalul Portului Național Românesc la noi

în parohie. Toți care au costum național sunt rugați să-l îmbrace în această

duminică la biserică.

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica. Dumnezeu să

vă răsplătească jertfa!

Continuăm să ajutăm pe cei 4 copii săraci din România pe care parohia

noastră i-a ”adoptat” de la distanță, prin proiectul episcopiei ”Brațele

părintești”.

Săptămâna a IV-a după Rusalii:

Duminică: Rm 5, 1-10; Mt 6, 22-33 - Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Luni: Rm 9, 18-33; Mt 11, 2-15 - Soborul Sf. 12 Apostoli; Sf. Ier. Ghelasie.

Marţi: Rm 10, 11-21; 11 1-2; Mt 11, 16-20 - Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți.

Miercuri: Rm 11, 2-12; Mt 11, 20-26 - Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Joi: Rm 11, 13-24; Mt 11, 27-30 - Sf. Mucenic Iachint; Sf. Mucenic Meliton.

Vineri: Rm 11, 25-36; Mt 12, 1-8 - Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei.

Sâmbătă: Rm 6, 11-17; Mt 8, 14-23 - Sf. Cuv. Atanasie Atonitul.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Sfântul Voievod Stefan cel Mare

Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost cel mai de seamă domnitor al Moldovei, domnind între 14 aprilie 1457 şi 2 iulie 1504. A avut o domnie de 47 de ani. A ridicat multe biserici şi mănăstiri şi a fost unul dintre apărătorii creştinătăţii împotriva invaziei otomane. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 2 iulie, ziua trecerii sale la Domnul.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VII, Nr. 24 (29 iunie 2014)

is-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina, care este în tine,

este întuneric, cu cât mai mult va fi întunericul! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul va urâ şi pe altul va iubi, sau după unul se va ţine şi de celălalt nu va avea grijă; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Drept aceea vă spun vouă: să nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră gândind ce veţi mânca, ori ce veţi bea; nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Oare, nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul, decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în

hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Au nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, oricât şi-ar pune el mintea, poate să-şi adauge la statura sa un cot? Iar de îmbrăcăminte ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi totuşi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu în acest fel o îmbracă, oare, nu cu mult mai mult pe voi, o puţin credincioşilor? Deci, să nu duceţi grijă zicând: ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca! Că toate acestea le caută păgânii; doar ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea. Ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Duminica a III-a după Rusalii

(Despre grijile vieții) Matei 6, 22-33

Apostol: Romani 5, 1-10

Fraţilor, fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am avut şi apropiere, prin credinţa la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde; iar nădejdea nu

ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât, a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. Însă Dumnezeu îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi,

Omul trăieşte în creaţia lui Dumnezeu, în lumea concretă, caracter ist ic aceste ia f i indu - i materialitatea, corporalitatea, vizibilul. Aşezată în trup, firea omenească este obligată să ţină seama de această materialitate, care de multe ori intră în contradicţie cu sufletul. Mai mult, atitudini diferite, contraziceri şi divergenţe se instalează chiar între suflet şi trup.

Omul are nevoie de lucrurile materiale, iar viaţa pământească solicită şi o grijă firească faţă de trup. Aşa înţelegem rostul hranei, al îmbrăcămintei, al locuinţei, care îi sunt indispensabile omului. Dar acestea devin, adeseori, altceva decât necesităţi. Grijile ne întunecă vederea, accentul aşezat pe cele materiale ne fură mintea, iar sufletul se simte tot mai încorsetat de materia care ar fi trebuit să îi fie de ajutor; iar această situaţie ne obligă să facem câteodată ierarhizări greşite. De aceea realizăm, adeseori destul de târziu, că de la necesitatea bunurilor materiale - o s t a r e f i r e a s că - am a j uns la suficienţa acestora, pentru ca de aici să nu ne m a i îm p l i n e a s că decât surplusul lor. Ori nici acesta.

Evanghelia ne prezintă cu realism această stare de fapt, pericopa care se citeşte astăzi fiind - în ultimă instanţă - nu un îndemn la lene şi la inactivism, ci o pildă a cumpătării şi echilibrului, dar mai ales o solicitare la ierarhizarea corectă a valorilor vieţii. Mântuitorul ne îndeamnă să lăsăm deoparte grija excesivă pentru bunurile de care avem nevoie pentru a vieţui pe pământ şi să nu ne îngrijorăm pentru felul în care le vom dobândi, având încredere că le vom primi în mod firesc; dar El vrea şi să le folosim la fel de firesc.

Omul se lasă prins de vârtejul căutării şi câştigării bunurilor de care, e adevărat, are nevoie pentru

desfăşurarea vieţii în condiţii decente. Căutarea acestor bunuri poate să devină atât de presantă încât atenţia să fie îndreptată prioritar ori poate chiar numai spre împlinirea acestui deziderat. Iar într-o asemenea situaţie nevoia pe care o aveam şi de la care am plecat poate să subjuge ritmul, frumuseţea, ca şi valorile vieţii. Căutarea bunurilor duce - aproape fără excepţie, mai devreme sau mai târziu - la primirea lor din partea lui Dumnezeu. Dar omul, în ciuda faptului că a primit ceea ce căutase, se dezlipeşte greu de scopul căutării iniţiale. Căutarea se împlineşte, necesitatea se transformă în surplus, dar - între timp şi pe nesimţite - materialitatea subjugă sufletul. Adesea, omul uită să se despartă de căutarea care la început îi era chiar necesară pentru a trăi el şi cei dragi ai lui. Astfel, chiar responsabilitatea de a câştiga bunurile absolut necesare este subsumată lui „a avea tot mai mult“.

Unde ne oprim din „a avea“? Când ne punem întrebarea: „Oare nu ne ajung cele pe care le avem“? De ce trecem atât de greu de la „a avea“ la „a fi“? De obicei nu ne punem astfel de întrebări, deci, nici nu ne răspundem! Înţelept şi iubitor, tot Dumnezeu este Cel care ne atenţionează pe mulţi dintre noi printr-o pedagogie specială. Ea se regăseşte de obicei în obturarea privirii şi interesului pe care le avem faţă de cele materiale. Iar o asemenea pedagogie ne obligă să ne ridicăm privirea de la pământ la cer, întrebându-ne: „De ce?“ Pentru om, mult prea obişnuit să privească mai ales pe orizontală, întâlnirea cu limita generată de boală, de suferinţă, de probleme profesionale, chiar şi de insuccesul constant reprezintă un zid incomod. Dar acest zid îl obligă să îşi îndrepte privirea în sus. Psalmistul avea dreptate să afirme: „Sufletul meu

Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. Cu atât mai vârtos, deci, acum fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie. Căci

dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui.

l-a întors, povăţuitu-ma pe căile dreptăţ i i“ (Psalmi 22, 3) şi : „Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele...“ (Psalmi 118, 59).

Fără întoarcerea din drumul grijilor lumeşti, semn al intervenţiei lui Dumnezeu, omul şiar continua nepăsător interesul faţă de cele materiale, în detrimentul celor duhovniceşti. Căci Domnul ne atrage atenţia cu privire la grijile faţă de cele mărunte, pentru că El ştie că dacă ne arătăm interesaţi de acestea - de care ch ia r avem nevo ie în v ia ţ a pământească - vom fi corupţi şi de interesul faţă de bunurile materiale în întregul lor. De aceea, a d e v ă r a t a ţ i n t ă a recomandării Domnului nu e s te doa r g r i ja ş i îngrijorarea numai de lucrurile de care avem nevoie cu adevărat, ci de toate bunurile materiale. Argumentul e simplu: unde se află comoara, acolo ne e şi inima.

E nevoie să recunoaştem că, atunci când ne stăpânesc grijile pentru cele materiale, ni se schimbă şi atitudinile faţă de viaţă.

M a i î n t â i , a l o c ă m m a i mult timp preocupărilor legate de materie, de viaţa biologică, de lume, dacă nu cumva, încetul cu încetul, ajungem să avem timp doar pentru acestea, în detrimentul celor spirituale. Urmând unei simple, dar necesare ierarhizări valorice, darului vieţii îi urmează imediat timpul, tocmai pentru că viaţa pământească este aşezată în timp şi limitată de acesta. Numai

într-un timp determinat şi deci limitat putem să ne preocupăm de înf rumuseţarea suf letu lu i pr in îndreptarea acestuia către Dumnezeu. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să preţuim timpul pe care îl mai avem (Col . 4 , 5), să - l răscumpărăm (Ef. 5, 16), pentru ca, „până când avem vreme, să facem binele către toţi“ (Galateni 6, 10).

Apoi, prin îngrijorarea legată de mâncare, de băutură şi de cele trupeşti, atenţia ne este atrasă spre acestea. Atenţ ia se îndreaptă

întotdeauna spre un scop, iar determinările vieţii îi urmează, în acest mod l uându - s e ce l e ma i importante decizii. Când în p re ocupăr i l e noa s t re pământul ia locul Cerului şi trupul îl ia pe al sufletului,

dar şi în situaţiile în care încă ne luptăm între a alege pe una sau pe cealaltă - considerând că duplicitatea de acest tip este pe deplin posibilă -, avem atenţia împărţită între două realităţi care se exclud. E o minciună să credem că le vom putea împăca vreodată: „Nu ştiţi oare că prietenia lumi i este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu“ (Iacob 4, 4). Nu este aici altceva decât concurenţa dintre trup şi suflet, dintre materie şi spirit. Atenţia sporită faţă de una dintre realităţi o va face preponderent prezentă în cealaltă: f i e sp i r i t u a l i z ăm t rupu l , f i e „materializăm“ şi îngreunăm sufletul.(fragment, preluat din Ziarul Lumina)

Sfinții Apostoli Petru și Pavel Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți în aceeași zi

deoarece amândoi s-au săvârșit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel tăindu-i-se capul. Moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, potrivit Sinaxarului, au fost puse împreună. Tradiția a consemnat ziua de 29 iunie ca dată a martirajului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cercetările mai noi au stabilit cu o anume precizie că Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67. Sfinții

Apostoli Petru și Pavel sunt autori de epistole incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2).